Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 375/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 375/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 375/2014
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 375
Ședința publică din data de 17 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. M.
GREFIER: L. B.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală a fost reprezentat de procuror C. B..
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de petentul-condamnat I. C. C. împotriva sentinței penale nr. 126 din data de 25.02.2014, pronunțată de Tribunalul I., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul-condamnat I. C. C. personal, aflat în stare de detenție și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat S. C., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._, emisă de Baroul București la data de 11.04.2014 și atașată la fila 8 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul din oficiu al petentului-condamnat I. C. C., având cuvântul, pune concluzii de admitere a contestației formulate împotriva sentinței penale nr. 126 din data de 25.02.2014, pronunțată de Tribunalul I. și pe fond, rejudecând, desființarea sentinței contestate și admiterea sesizării formulate de comisia de evaluarea a incidenței legii penale mai favorabile, în temeiul dispozițiilor art. 6 Cod penal, inclusiv reducerea pedepsei aplicate condamnatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea 39/2003. Totodată, arată că lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție referitor la sesizările nr. 5,8,10,14/2014/HP/P.
Reprezentantul Ministerului Public,având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației, ca nefondată, având în vedere că sentința penală contestată este în acord cu decizia nr. 1 și 14 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu atât mai mult cu cât apreciază că instanța de fond a stabilit, în mod întemeiat, că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 Cod penal, întrucât pedeapsa rezultantă nu este mai mare decât maximul pedepsei la care se poate ajunge, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 39 Cod penal.
Petentul-condamnat I. C. C., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
TRIBUNALUL,
Prin sentința penală nr. 126/25.02.2014 pronunțată de Tribunalul I. în baza art.23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 NCPP, cu referire la art. 6 NCP a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare ca urmare a sesizării formulate de „Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile” de la Penitenciarul București Jilava privind pe condamnatul I. C. C., în prezent aflat în executarea M.E.P.I cu nr. 216 / 17.10.2012 al Tribunalului G..
În baza art. 275 alin. (3) NCPP cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 12.02.2014 sub nr._, Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza HG nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului Jilava a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 182 din data de 28.03.2012, pronunțată de Tribunalul G., definitivă prin decizia penală nr. 3288/16.10.2012 pronunțată de ICCJ – Secția Penală, în privința condamnatului I. C. C..
Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile, într-o opinie separată, a apreciat că față de condamnatul I. C. C. sunt incidente dispozițiile prev. de art. 6 NCp, în sensul reducerii a 2 pedepse componente din pedeapsa rezultantă aplicată, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 396 alin. 10 NCpp și, prin urmare, a reducerii pedepsei rezultante la 8 ani și 8 luni închisoare (fila 3 d.i.).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 NCp și art. 23 din Legea nr. 255/2013 modificată prin OUG nr. 116/2013.
La dosarul cauzei s-au depus copii ale M.E.P.I cu nr. 216 / 17.10.2012 al Tribunalului G., sentința penală nr. 182 din data de 28.03.2012, pronunțată de Tribunalul G., definitivă prin decizia penală nr. 3288/16.10.2012 pronunțată de ICCJ – Secția Penală, fișa de cazier judiciar, precum și fișa de evaluare întocmită de comisie, in original.
Instanța a respins ca neîntemeiată sesizarea formulată în cauză, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 6 alin. (1) NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Față de dispozițiile mai sus invocate, instanța a constatat că în ceea ce privește pedeapsa de 4 ani de închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin.1 din Legea 39/2003, cu aplic. art. 320 ind.1 VCPP, aceasta se situează peste limita maximă de 3 ani si 4 luni de închisoare prev. de art.367 alin.1 NCP cu aplic.art.396 alin.10 NCPP, sens în care s-ar impune reducerea acesteia, conform art. 6 NCP .
Pe de altă parte, instanța a constatat că în ceea ce privește pedeapsa de 8 ani de închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 VCP rap. la art. 209 alin.1,2,4 VCP cu aplic. art.41 alin.2 VCP cu aplic. art. 320 ind.1 VCPP, aceasta nu se situează peste limita maximă de 8 ani si 8 luni de închisoare prev. de art.229 alin.3 NCP cu aplic. art.36 alin.1 NCP cu aplic.art.396 alin.10 NCPP, sens în care nu s-ar impune reducerea acesteia, conform art. 6 NCP.
Dar, având în vedere disp. art. 38 NCP rap. la art. 39 NCP, conform cărora, când s-au stabilit pedepse cu închisoarea se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, numitul I. C. C. ar urma să execute o pedeapsă de 8 ani si 8 luni de închisoare, la care s-ar adăuga 1/3 din totalul pedepselor de 3 ani si 4 luni de închisoare si 4 ani de închisoare, pedeapsa rezultantă fiind mai mare decât cea de 9 ani de închisoare pe care o execută condamnatul în prezent.
Având în vedere cele mai sus menționate, instanța nu a redus pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin.1 din Legea 39/2003, cu aplic. art. 320 ind.1 VCPP, deoarece doar reducerea acesteia, fără a urma algoritmul prev. de art. 39 NCP (deoarece i s-ar crea acestuia o situația mai grea), face ca această reducere a pedepsei închisorii să fie fără efecte juridice în ceea ce-l privește pe condamnat la acest moment, dat fiind că pedeapsa ce se cere a fi redusă a intrat în contopire cu alte 2 pedepse.
Măsura se impune și datorită faptului că rațiunea disp. art. 6 NCP nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în situația aceluia care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, în sensul ca cel condamnat să nu execute, în prezent, o pedeapsă rezultantă (rămasă definitivă sub imperiul legii vechi) mai mare decât limita maximă prevăzută de legea nouă (legea nouă însemnând inclusiv disp. art. 38 NCP rap. la art. 39 NCP) pentru respectivele infracțiuni .
Împotriva sentinței penale a formulat contestație condamnatul I. C. C., solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Examinând contestația formulată de condamnat, Curtea constată că solicitarea acestuia de desființare a sentinței penale este nefondată, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
Prima instanță a constatat în mod corect că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 Cod penal în ceea ce privește pedeapsa rezultantă pe care petentul o execută.
Astfel, prin sentința penală nr.182/28.03.2012 a Tribunalului G., rămasă definitivă prin decizia penală nr.3288/16.10.2012 a ICCJ – Secția Penală, inculpatul I. C. C. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal 1968, ca urmare a contopirii pedepselor de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal 1968, aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 7 al.1 din legea 39/2003, cu aplic. art. 320 ind.1 C.p.p. 1969, 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si b Cod Penal 1968 pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 208 al.1, 209 al. lit. a, i alin. 2 lit. b și al. 4 Cod Penal 1968, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal 1968 și art. 320 ind.1 C.p.p. 1969. Aceste pedepse au fost contopite cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 544/27.05.2011 a Judecătoriei Cluj N..
Se constată că infracțiunea prev. de art. 7 al.1 din legea 39/2003 are corespondent în legea nouă în dispozițiile art. 367 al.1 Cod penal, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în Codul penal actual limitele pedepsei fiind prevăzute de la 1 an la 5 ani închisoare; de asemenea art. 208 al.1, 209 al. lit. a, i alin. 2 lit. b și al. 4 Cod Penal 1968 are corespondent în dispozițiile art. 228, 229 al. al. 1 lit. d și al. 2 lit. b Cod penal actual, pedeapsa fiind închisoarea de la 2 la 7 ani.
Potrivit art. 4 din Legea 187/2012 pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1968, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi. În consecință, chiar dacă limitele de pedeapsă s-au modificat, reducerea pedepsei poate avea loc numai dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă.
Pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 7 al.1 din Legea 39/2003 nu depășește maximul special prev. de art. 367 al.1 Cod penal, de 5 ani închisoare.
În ce privește pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de furt calificat, se constată că aceasta depășește maximul special de pedeapsă din legea nouă, de 7 ani închisoare, însă pedeapsa rezultantă pe care o execută condamnatul nu depășește pedeapsa rezultantă ce s-ar putea aplica condamnatului conform legii noi, prin aplicarea tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni prev. de art. 39 lit. b Cod penal.
Astfel, în cazul aplicării unei pedepse de 7 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prin aplicarea dispozițiilor privind concursul de infracțiuni raportat la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin aceeași sentință, precum și la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 544/27.05.2011 a Judecătoriei Cluj N., la pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare s-ar adăuga în mod obligatoriu un spor de o treime din 4 + 4 ani închisoare, deci din 8 ani închisoare, pedeapsa rezultantă finală fiind de 9 ani și 8 luni închisoare, adică mai mult de 9 ani închisoare cât execută condamnatul în prezent.
Potrivit deciziei nr. 1/14.04.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, „În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.
În a doua etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 Cod penal.
În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 Cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.
În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.”
Se observă totodată că, potrivit deciziei nr. 14/16.06.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 6 al.1 Cod penal, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă, nu se va lua în considerare cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320 ind.1 al. 7 C.p.p. anterior, reținută condamnatului și valorificată în pedeapsa concretă, în consecință la stabilirea limitelor de comparație nu poate fi avută în vedere reducerea acestora conform art. 320 ind.1 C.p.p.; în același sens este și decizia nr. 12/26.05.2014, precum și decizia nr. 8/26.05.2014, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Totodată, se constată că pedeapsa complementară nu suportă modificări în durată și conținut raportat la art. 6 alin. 5 Cod penal combinat cu art. 66 Cod penal, durata acesteia, de 3 ani, nedepășind maximul de 5 ani prevăzut de legea nouă.
În consecință, contestația la executare formulată de condamnatul I. C. C. a fost în mod legal și temeinic respinsă ca nefondată, nefiind incidente dispozițiile art. 6 din Codul penal.
Pentru aceste considerente, Curtea în baza art. 23 din Legea 255/2013 rap. la art. 425 ind.1 C.p.p. va respinge ca nefondată contestația formulată de petentul condamnat I. C. C. împotriva sentinței penale nr. 126/25.02.2014 pronunțată de Tribunalul I. Secția Penală.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală va obliga pe contestator la cheltuieli judiciare către stat, acesta aflându-se în culpă procesuală prin promovarea unei căi nefondate de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 23 din Legea 255/2013 rap. la art. 425 ind.1 C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de petentul condamnat I. C. C. împotriva sentinței penale nr. 126/25.02.2014 pronunțată de Tribunalul I. Secția Penală.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe contestator la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
R. M. L. B.
Red. RM
2 ex/29.07.2014
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
