Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 905/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 905/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 905/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 905/C
Ședința publică din data de 22 decembrie 2014
Curtea constituită din:
Președinte: A. B. R.
Grefier:A. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, este reprezentat de procuror F. D..
Pe rol se află pronunțarea asupra contestației formulate de contestatorul – condamnat T. M. C. împotriva sentinței penale nr. 34/01.02.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Penală.
Dezbaterile care au avut loc în ședința publică din data de 09 decembrie 2014 au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 22 decembrie 2014, dată la care a pronunțat următoarea decizie penală.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației de față, constată:
Prin sentința nr. 34/01.02.2014, pronunțată de Tribunalul G., în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Noul Cod de Procedură penală, a fost admisă contestația la executare ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare constituită în baza H.G. nr. 836/2013 de pe lângă Penitenciarul G., privind pe condamnatul T. M. C. [fiul lui M. și C., născut la data de 25.06.1990, în oraș Budești, județul Călărași, domiciliat în ., județul Călărași, CNP_], privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 72 din 14.05.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași, definitivă prin neapelare, în baza căreia s-a emis M.E.P.I. nr. 83 din 03.06.2009 de Tribunalul Călărași.
În baza art. 6 alin. 1 din noul Cod penal, raportat la art. 21 din Legea nr. 187/2012, a fost înlocuită pedeapsa de 16 de ani închisoare aplicată condamnatului T. M. C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 – 176 alin. 1 lit.a, din Codul penal din 1968, cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani.
S-a dedus din durata măsurii educative privativă de libertate durata pedepsei executate de la 11.12.2007 la zi.
A fost anulat M.E.P.I. nr. 83 din 03.06.2009 emis de Tribunalul Călărași.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin sentința penală nr. 72 din 14.05.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași, inculpatul T. M. C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 16 ani pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de:
- omor deosebit de grav prev. de art. 174 - 176 alin. 1 lit. a cu aplicarea art. 99 și art. 103 din Codul penal din 1969 - 16 ani închisoare;
- tentativă la infracțiunea de tîlhărie prev. de art. 20 Cod penal, rap. la art. 211 alin. 2/1 lit. a cu aplicarea art. 99 din Codul penal din 1969 - 5 ani închisoare:
- viol prev. de art. 197 alin. 2 lit. a cu aplicarea art. 99 din Codul penal din 1969 - 8 ani închisoare.
Pedepsele au fost contopite potrivit art. 33 lit. a, 34 lit. b din Codul penal din 1969, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare.
Analizând sesizarea formulată, Tribunalul G. a reținut că inculpatul a săvârșit faptele în stare de minoritate.
Potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii.
Potrivit art. 21 alin. 2 din aceeași lege, pedeapsa închisorii care depășește 20 de ani, aplicată pentru infracțiuni comise în timpul minorității, se va înlocui cu internarea într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani.
Față de actele aflate la dosarul cauzei și în raport cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 187/2012, Tribunalul a constatat sesizarea întemeiată.
Apreciază instanța că, deși dispozițiile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 se referă la pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani, legiuitorul nu a urmărit ca doar inculpații condamnați la pedepse peste această limită să execute măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de maxim 15 ani, iar cei condamnați la pedepse între 15 și 20 de ani închisoare să execute măsura educativă pe o perioadă egală cu pedeapsa, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea 187/2012.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, pe formular tipizat, a formulat contestație condamnatul T. M. C., fără a arăta în scris motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.
Deși legal citat, contestatorul condamnat nu s-a prezentat în fața Curții, depunând la dosar, prin intermediul Administrației Naționale a Penitenciarelor, o cerere, prin care arată că nu dorește să fie prezent la termenul de judecată din data de 09.12.2014 (fila 8, dosar C.A.B.).
Contestatorul a fost reprezentat de apărător desemnat de Curte din oficiu, solicitând admiterea contestației, astfel cum a fost formulată.
Examinând sentința penală atacată din oficiu, Curtea constată că este nefondată contestația, pentru următoarele considerente:
Astfel, în analiza legii penale mai favorabile, în acord cu opinia exprimată de prima instanță, Curtea subliniază că nu trebuie analizate doar limitele speciale ale pedepselor, ci și celelalte instituții de drept penal incidente.
Având în vedere că în speță, petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunile de omor, tâlhărie și viol, în timpul minorității, pe reglementarea anterioară, prima instanță a procedat în mod corect.
De altfel, în data de 24 octombrie 2014, a intrat în vigoare decizia nr.18 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept, concluzionându-se, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal cu referire la art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 187/2012, că:
- pedeapsa închisorii executabilă sau pedeapsa în cazul pluralității de infracțiuni executabilă aplicată pentru infracțiunile comise în timpul minorității, al cărei cuantum este până la 15 ani, se va înlocui cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii, și nicidecum cu perioada de 5 ani prevăzută în art. 125 alin. (2) teza I din Codul penal;
- pedeapsa executabilă sau pedeapsa în cazul pluralității de infracțiuni executabilă aplicată pentru infracțiunile comise în timpul minorității mai mare de 15 ani, însă care nu depășește 20 de ani, se va înlocui cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani.
Curtea observă că, deși hotărârea primei instanțe a fost pronunțată în data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a noilor coduri), sentința a fost dată cu respectarea dispozițiilor deciziei mai sus menționate.
Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, Curtea, va respinge contestația formulată de condamnatul T. M. C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezenta cale de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 425 ind.1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală;
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul condamnat T. M. C. împotriva sentinței penale nr.34 din 01.02.2014, pronunțată de Tribunalul G. - Secția penală, în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 272 alin. 1, 2 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se va acoperi din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.12.2014.
PREȘEDINTE,
A. B. R.
GREFIER,
A. P.
red.A.B.R.
dact.L.G.
ex.2/03.02.2015
red.G.P.-Trib.G.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








