Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 642/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 642/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-08-2014 în dosarul nr. 642/2014

DOSAR NR._

_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 642

Ședința publică din data de 29.08.2014

Curtea constituită din:

Președinte: A. N.

Grefier: C.-M. I.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror L. P..

Pe rol, se află soluționarea contestației formulate de către condamnatul D. G. împotriva Sentinței penale nr. 60/01.02.2014 pronunțată de Tribunalul G., în Dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauză au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 25.08.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată - ce face parte integrată din prezenta Decizie penală – când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 29.08.2014, astăzi, când în aceeași compunere,

CURTEA

Asupra contestației de față:

Prin sentința penală nr. 60/01.02.2014, Tribunalul G., în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Noul Cod de Procedură Penală, a admis contestația la executare ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare constituită în baza H.G 836/2013 de pe lângă Penitenciarul G. privind pe condamnatul D. G., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 173 din 15.12.2011 a Tribunalului Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 104 din 03.04.2012 a Curții de Apel București și decizia penală nr. 2353 din 04.07.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 6 Noul Cod penal raportat la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 66 lit. a,b din Noul Cod penal, a redus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a și b din Codul penal din 1969 aplicată condamnatului C. V. de la 10 ani la 5 ani închisoare.

A dispus anularea MEPI nr. 529/2011 din 17.07.2012 emis de Tribunalul Călărași și a dispus emiterea unui nou mandat.

În baza art. 275 alin. 3 Noul Cod de Procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că la data de 29.01.2014 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sesizarea Penitenciarului G. cu privire la posibila aplicare a legii penale mai favorabile în beneficiul intimatului – condamnat D. G., în sensul reducerii duratei pedepsei complementare la durata maximă prevăzută actual, de 5 ani.

Analizând actele cauzei, instanța a reținut următoarele:

Intimatul D. G. a fost condamnat prin sentința penală nr. 173 din 15.12.2011 a Tribunalului Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 104 din 03.04.2012 a Curții de Apel București și decizia penală nr. 2353 din 04.07.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la pedeapsa de 25 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal pe o durată de 10 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 rap. la art. 176 alin. 1 lit. d Cod penal.

Tribunalul G. a constatat că intimatul beneficiază de legea penală mai favorabilă, în condițiile art. 6 Cod penal, numai cu privire la durata pedepsei complementare, care a fost stabilită prin hotărârea de condamnare la 10 ani, iar în prezent conform art. 66 al. 1 Cod penal durata maximă a pedepsei complementare este de 5 ani.

Împotriva acestei sentințe, condamnatul D. G. a formulat contestație, solicitând reducerea pedepsei în raport de noile dispoziții pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie și violare de domiciliu.

Analizând contestația de față, Curtea constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente:

În aplicarea prevederilor art. 6 NCP, instanța a redus doar pedeapsa complementară a interzicerilor drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Codul penal din 1969, deoarece pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare are în competență o pedeapsă de 25 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

În raport de Decizia nr. 1 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu referire la concursul de infracțiuni, pedeapsa rezultantă nu depășește maximul prevăzut de noua lege.

Având în vedere această pedeapsă de 25 ani care intră în competența rezultantei, reducerea pedepsei pentru celelalte condamnări nu are relevanță.

Așa fiind, Curtea va respinge ca nefondată contestația de față.

Văzând și prevederile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul D. G. împotriva Sentinței penale nr. 60/01.02.2014, pronunțată de Tribunalul G., în Dosarul nr._ .

Obligă contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariul avocat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă .

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 august 2014.

PREȘEDINTE

A. N.

GREFIER

C.-M. I.

Red. A.N.

Dact.G.P.

2 ex.

Red. A.B. R. – Tribunalul G. – Secția Penală – Cauze Speciale

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 642/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI