Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr. 207/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 207/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 207/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ

Dosar nr._

(_ )

SENTINȚA PENALĂ NR. 207/F

Ședința publică de la data de 26 aprilie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – L. C.

GREFIER – M. G.

MINISTERULUI PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –D.N.A. - reprezentat prin procuror L. C.

Pe rol, soluționarea cererii formulată de petiționara F.C. C. H. pentru strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr._/300/2012 al Judecătoriei Sectorului 2 București .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru petiționara F.C.C. H. consilier juridic M. M. cu împuternicire de reprezentare juridică nr._/24.04.2013 emisă de Colegiul Consilierilor Juridici, unitatea Fotbal Club C. H..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbaterea cererii .

Având cuvântul consilierul juridic pentru petiționara F.C. C. H. arată că înțelege să formuleze cerere de renunțare la cererea de strămutare și solicită a se lua act de retragerea cererii.

Reprezentantul Ministerului Public solicită a se lua act de manifestarea de voință a petiționarei exprimată prin consilier juridic în sensul retragerii cererii de strămutare, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

CURTEA ,

Asupra cauzei penale de față:

La data de 28.03.2013, a fost înaintat dosarul nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală în care a fost pronunțată decizia nr.276 din 13.03.2013 prin care s-a dispus trimiterea cererii formulată de petiționara F.C. C. H. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._/300/2012 al Judecătoriei Sectorului 2 București, la Curtea de Apel București, spre competentă soluționare.

Având în vedere că petiționara și-a retras cererea, se va lua act de manifestarea de voință a acesteia și o va obliga la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de retragerea cererii formulată de petiționara F.C. C. H., pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._/300/2012 al Judecătoriei Sectorului 2 București..

Obligă petiționara la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.04.2013..

PREȘEDINTE GREFIER,

L. C.M. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr. 207/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI