Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 66/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 66/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 66/2013
DOSAR NR._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II -A PENALĂ
Decizia penală nr. 66/ A
Ședința publică de la 05.03.2013
Curtea constituită din:
P. - D. L.
JUDECĂTOR - I. T.
GREFIER - VICTORIȚA S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de revizuentul B. M., împotriva sentinței penale nr.52/24.01.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul-revizuent B. M., în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, av.G. Crinuța, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/22.02.2013 la dosar, fila 6/dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Apărătorul din oficiu al apelantului-revizuent B. M., având cuvântul, solicită admiterea apelului și, pe fond, admiterea, în principiu, a cererii de revizuire formulată de inculpatul B. M., acesta considerându-se nevinovat, în susținerea nevinovăției sale solicitând a se avea în vedere declarația făcută de către martorul colaborator M. M. care ar fi declarat că este o eroare în ceea ce privește identitatea inculpatului și că nu ar fi aceeași persoană de la care ar fi cumpărat acele droguri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, arătând că în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, apărările invocate vizând fondul cauzei, nefiind împrejurări noi. În ceea ce privește susținerea că s-ar fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă la fondul cauzei, nu este dovedită cu existența unei hotărâri de condamnare în acest sens sau a unei ordonanțe a procurorului.
Apelantul-revizuent B. M., având ultimul cuvânt, arată că apreciază că cererea sa este admisibilă, fiind greșită hotărârea atacată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 52 din 24.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul condamnat B. M. (fiul lui R. și G., născut la data de 24.02.1969, deținut în Penitenciarul București Rahova), cu privire la sentința penală nr. 327/10.05.2012 a Tribunalului București Secția a II-a Penală. Petentul a fost obligat, în baza art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin adresa nr. 3802/III-6/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală a fost înaintată Tribunalului București Secția I Penală cererea de revizuire formulată de petentul B. M. cu privire la sentința penală nr. 327/F/10.05.2012 a Tribunalului București Secția a II-a Penală.
În motivarea cererii de revizuire, petentul B. M. a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc pentru care s-a dispus condamnarea sa, invocând în acest sens faptul că în cursul cercetării judecătorești s-a procedat la audierea colaboratorului M. M. acesta precizând că nu petentul a fost cel de la care a cumpărat droguri, cum s-a reținut în rechizitoriu. A mai învederat petentul că martorul colaborator M. M. și martorul Jurug I. au indus în eroare instanța de judecată și că prin ascunderea datelor martorului colaborator s-a ajuns la condamnarea sa eronată.
Prin referatul nr. 3802/III-6/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, apreciindu-se că motivele invocate nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 394 C.pr.pen.
În cauză s-a procedat la atașarea dosarului nr._/3/2011 al Tribunalului București Secția a II-a Penală.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin sentința penală nr. 327/10.05.2012 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 2643/04.09.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus condamnarea revizuentului B. M. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1,2 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal. și cu aplic art. 74-76 lit. a Cod penal.
S-a reținut în sarcina revizuentului faptul că, în cursul anului 2009, a deținut heroină, împrejurări în care, la data de 29.07.2009, a vândut colaboratorului cu nume de cod „M. M.” cantitatea de 0,74 grame heroină pentru suma de 395 lei.
În ceea ce privește probele administrate în cauză, Tribunalul a constatat că în cursul cercetării judecătorești s-a procedat la audierea investigatorilor „P. M.” (f. 61 d.f.) și „I. I.” (f. 107 d.f.), a colaboratorului „M. M.” (f. 77 d.f.) și a martorului C. R. D. (f. 91 d.f.). Tribunalul a mai constatat că, în ciuda celor susținute de revizuent, martorul colaborator „M. M.” și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale, susținând și în fața instanței faptul că s-a aprovizionat cu heroină de la revizuentul B. M..
Singura persoană care a revenit asupra declarațiilor inițiale a fost martorul C. R. D. în ceea ce privește descrierea numitului „C.” (porecla revizuentului) de la care achiziționa heroină, instanța fondului apreciind că declarația martorului din cursul cercetării judecătorești s-a datorat stării sale de arest și dorinței de a-i crea o situație mai bună revizuentului, motiv pentru care această declarație a fost înlăturată din analiza materialului probator.
La pronunțarea hotărârii de condamnare au mai fost avute în vedere procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate în mediul ambiental la data de 29.07.2009 și planșele foto aferente.
Raportând situația prezentată la motivele invocate de revizuent, instanța de fond a constatat că, potrivit art. 394 alin.1 lit. b) și alin. 3 Cod de procedură penală, revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive poate fi cerută atunci când un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, aspect ce a dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. În plus, potrivit dispozițiilor art. 395 Cod de procedură penală cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. 1 lit. b) Cod de procedură penală se dovedește prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.
În cauză revizuentul a susținut săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către colaboratorul „M. M.”, invocând în sprijinul celor arătate modificarea declarațiilor martorului C. R. D., declarații ce nu au fost, însă, esențiale pentru soluționarea cauzei și pentru stabilirea realității acuzației aduse revizuentului – vânzarea la data de 29.07.2009 a 0,74 grame heroină.
Mai mult, nu s-a făcut de către revizuent dovada săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă printr-o hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului, numai în ipoteza în care instanța de judecată sau parchetul nu au putut analiza pe fond acuzațiile aduse cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă (de pildă, în caz de prescripție a răspunderii penale, deces al făptuitorului) situația menționată putând fi analizată în cadrul procedurii de revizuire.
Instanța de fond a mai amintit că Tribunalul București Secția a II-a Penală a apreciat ca dovedite acuzațiile aduse revizuentului și pe baza proceselor-verbale de redare a convorbirilor interceptate în mediul ambiental la data de 29.07.2009 și a planșelor foto aferente (f. 78-79, f. 57 d.u.p.) și că susținerile acestuia referitoare la identitatea dintre martorul colaborator „M. M.” și martorul C. R. D. sunt nedovedite, fiind, de altfel, invocate și în fața instanțelor de control judiciar (f. 10 d.apel).
În aceste condiții, constatând că nu s-au adus dovezi în susținerea cazului de revizuire invocat și că nu sunt incindente nici celelate cazuri de revizuire prevăzute de art. 394 C.pr.pen., în baza art. 403 C.pr.pen., Tribunalul a respins cererea ca inadmisibilă, cu obligarea revizuentului la plata cheltuielilor judiciare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul B. M., fără a preciza motivele de apel, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală.
La termenul din 05.03.2013, apelantul revizuent, prin apărător din oficiu, a solicitat admiterea, în principiu, a cererii de revizuire întrucât este nevinovat, în susținerea nevinovăției sale solicitând a se avea în vedere declarația făcută de către martorul colaborator M. M. care ar fi declarat că este o eroare în ceea ce privește identitatea inculpatului și că nu ar fi aceeași persoană de la care ar fi cumpărat acele droguri
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.371 alin.2 Cod procedură penală, apreciază apelul ca fiind neîntemeiat, pentru considerentele următoare:
Potrivit art.394 alin.1 lit.a din C.pr.pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei iar conform alin.2 al aceluiași articol, cazul de la lit.a constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
Prin urmare, esențial pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe disp. art. 394 pct. 1 lit. a Cod proc. pen, este descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de către instanță la data soluționării cauzei, dacă sunt apte să conducă la o soluție diametral opusă.
Or, prin cererea introdusă, revizuentul nu învederează împrejurări noi, necunoscute instanței de fond, apte să schimbe soluția atacată, ci urmărește reanalizarea probelor pe calea revizuirii, pentru a obține o individualizare mai favorabilă a pedepsei aplicate.
Împrejurările invocate în cererea de revizuire nu constituie împrejurări noi, fapte probatorii noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, ci aspecte de fapt analizate de instanțe la soluționarea cauzei. Astfel, susținerile revizuentului referitoare la identitatea dintre martorul colaborator „M. M.” și martorul C. R. D. au fost invocate și în fața instanței de apel (f. 10 d.apel) și avute în vedere la pronunțarea soluției.
Totodată, revizuentul nu a făcut dovada printr-o hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă pentru a fi incident cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. b Cpp.
Având în vedere că, prin formularea unei cereri de revizuire nu se poate ajunge, în fapt, la judecarea unui al doilea apel, fie prin prelungirea probațiunii administrate în fața instanțelor de fond, fie printr-o reapreciere a probelor deja administrate, în baza art.403 C.p.p., nefiind incident niciunul dintre cazurile prev. de art. 394 Cpp, în mod temeinic, instanța de fond a constatat că cererea este inadmisibilă.
Curtea apreciază că respingerea revizuirii ca inadmisibila in cazul in care nu se regasesc motivele prev. expres de art. 394 Cpp nu constituie o ingerinta nejustificata cu privire la liberul acces la justitie. Potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instantele interne o data cu ratificarea Conventiei de catre Romania) cu privire la art. 6 din Conventie, dreptul de acces la o instanta (parte esentiala a dreptului la un proces echitabil) are doua trasaturi fundamentale: el trebuie sa fie un drept efectiv, fara a fi, insa, un drept absolut.
In hotararea Golder c. Marii Britanii, Curtea a aratat ca: « pot fi aduse restrictii exercitiului acestui drept intrucat dreptul de acces, chiar prin natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia in timp si spatiu in functie de resursele comunitatii si de nevoile indivizilor .»Limitarile astfel aduse trebuie sa respecte cateva principii. Ele trebuie sa urmareasca un scop legitim si sa nu afecteze substanta insasi a dreptului.De asemenea, este necesara asigurarea unui raport rezonabil de proportionalitate intre scopul urmarit si mijloacele alese (cauza Guérin c. Frantei).
Liberul acces la justitie nu se opune existentei procedurilor extraordinare, insa necesitatea respectarii principiului sigurantei raporturilor juridice cere ca folosirea acestora sa imbrace un caracter exceptional atat in ceea ce priveste termenul in care pot fi promovate cat si motivele de admisibilitate.
Curtea constata ca prin limitarea cazurilor in care pot fi desfiintate hotarari definitive si obligatorii ale instantelor judecatoresti se urmareste un scop legitim: necesitatea sigurantei raporturilor juridice si dreptul de punere in executare a acestor hotarari fara a fi afectata substanta insasi a dreptului (nu este interzis de principiu accesul la instanta, ci doar cu respectarea anumitor conditii) si se respecta raportul rezonabil de proportionaliltate intre scopul urmarit si mijloacele alese (cauzele Hornsby c. Greciei, Lunari c. Italiei, Ouzoumis c. Greciei).
Față de cele reținute, Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul revizuent B. M., obligându-l, în baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei se va avansează din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul revizuent B. M. împotriva sentinței penale. nr. 52/24.01.2013 a Tribunalului București- Secția I Penală, din dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală obligă apelantul revizuent la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Cu recurs în 10 zile.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. L. I. T.
GREFIER,
Victorița S.
Red. I.T../Tehnr. P.A.M.. – ex.2/18.03.2013
T. București S I – jud.: L. M.
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 65/2013. Curtea de... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Încheierea nr.... → |
|---|
