Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Încheierea nr. 15/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 15/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-03-2012 în dosarul nr. 610/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
ÎNCHEIERE
Ședința publică din: 15 martie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: I. C.
JUDECĂTOR: F. V.
JUDECĂTOR: D. M.
GREFIER: R. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de domnul procuror M. M..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA CORNETU, inculpatul N. I. V. si recurenta parte civilă M. M., împotriva sentinței penale nr. 84 din data de 01.04.2011, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul penal nr._/1748/2007.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat N. I. V. personal și asistat de avocat din oficiu I. L. cu delegație de substituire pentru doamna avocat B. I., cu împuternicirea avocațială nr._ din data de 27.01.2012 emisă de Baroul București si avocat ales C. B[doiu recurenta parte civilă M. M., personal si asistat de avocat ales I. M., cu împuternicirea avocațială nr._ din data de 25.01.2012 emisă de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se prezintă apărătorul din oficiu I. L. cu delegație de substituire pentru doamna avocat B. I., cu împuternicirea avocațială nr._ din data de 27.01.2012 emisă de Baroul București, desemnată pentru a recurentul inculpat N. I. V., care solicita instanței să ia act de încetarea mandatului sau prin prezentarea apărătorului ales si să se pronunțe cu privire la onorariul parțial întrucât a studiat dosarul, a pregătit apărarea și s-a prezentat la termenul de judecată.
Curtea constată încetată delegația apărătorului din oficiu desemnat pentru recurentul inculpat N. I. V., avocat din oficiu I. L. cu delegație de substituire pentru doamna avocat B. I., cu împuternicirea avocațială nr._ din data de 27.01.2012 emisă de Baroul București, prin depunerea delegației de către apărătorul ales al acestuia, urmând ca onorariul acestuia, in cuantum de 100lei, să fie avansat în baza protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Baroul București.
Curtea a procedat la legitimarea recurentului inculpat N. I. V. posesor a CI . nr._, CNP_ si a recurentei părții civile M. M. posesoare a CI . nr._, CNP_.
Curtea aducă la cunoștință recurentului inculpat N. I. V. dispozițiile art.70 alin.2 din Codul de procedură penală, precum și faptul că are dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Recurentul inculpat N. I. V., având cuvântul, arată că dorește să dea declarație în fața instanței.
Curtea a procedat la audierea recurentului inculpat N. I. V. declarația acestui fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că în ceea ce privește motivul scris al recursului Parchetului că nu mai susține acel motiv de recurs apreciind că hotărârea instanței de fond este corectă în ceea ce privește soluția de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte pentru aspectele arătate în cuprinsul considerentelor întrucât nu există o acțiune de profanare a cadavrului, însă reformulează motivele Parchetului, astfel:
Un prim motiv vizează faptul că inculpatului nu i s-a aplicat ca pedeapsă accesorie și interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c din Codul penal, respectiv interzicerea dreptului de a conduce întrucât s-a folosit de această activitate în săvârșire a infracțiunii de părăsire a locului accidentului și de asemenea, in săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului și a celorlalte infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Totodată, consideră că inculpatul este nedemn in raport de întreaga activitate infracțională desfășurată să exercite drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a,b și c din Codul penal, astfel încât solicită interzicerea ca pedeapsă accesorie, în baza art. 71 din Codul penal a drepturilor prevăzute de art. art.64 lit. a teza a II a,b și c din Codul penal, iar ca pedeapsă complementară în baza art.65 din Codul penal solicită interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a b si din Codul penal pe perioada executări pedepsei.
De asemenea, arată că critică hotărârea instanței de fond și sub aspectul greșitei aplicări în cauză a dispozițiilor art.118 lit. e si alin. 4 din Codul de procedură penală reprezentând confiscarea sumei de 67 lei, reprezentând contravaloarea telefonului mobil, întrucât la fila 17 din dosarul 2557/2006 partea civilă s-a constituit parte civilă și cu privire la sustragerea telefonului. Este adevărat că in declarația dată la instanța de fond ce a rejudecat cauza, declarație aflată la fila 164 dosar, partea civilă M. M. nu a mai făcut nici o precizare cu privire la pretențiile sale civile cu privire la această infracțiune, însă aceasta nici nu a făcut vreo mențiune în sensul că ar renunța la pretențiile sale civile, iar față de factura fiscală privind achiziționând acel telefon, din data de 21.10.2005, rezultă că valoarea acestui telefon este de 134 RON și nu 67 RON, cum a reținut instanța de fond. Având în vedere înscrisurile atașate la dosar apreciază că în cauză se impune restituirea către parte civilă M. M. a sumei de 134 RON ca daună materială, iar in situația in care se impune confiscarea acesteia solicită a se avea în vedere suma corectă, respectiv cea de 134 RON.
Totodată, arată că critică hotărârea instanței de fond și sub aspectul faptului că daunele morale au fost acordate in euro fără a se face mențiunea achitării în lei la cursul BNR de la data plății.
In ceea ce privește solicitarea inculpatului de a se reține dispozițiile art. 320 ind.1 din Codul de procedură penală arată că inculpatul are acest drept având in vedere O.U.G. publică in decembrie 2011, dar in raport de faptul că prin motivele de recurs depuse la dosar inculpatul critică infracțiunea de furt, astfel încât in raport de acest aspect apreciază că nu se impune reținerea acestor dispoziții legale.
Având în vedere toate aceste aspecte solicită admiterea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, casarea in parte a sentinței penale nr. 84 din data de 01.04.2011, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul penal nr._/1748/2007 și pronunțarea unei hotărâri în sensul celor mai sus pronunțate.
Apărătorul ales al recurentei părți civile M. M.pe recursul Parchetului solicită în baza art.38515 alin.2 lit. d din Codul de procedură penală, admiterea acestuia. Pe recursul părții civile apreciază că în cauză s-a produs o eroare gravă având drept consecință pronunțarea unei hotărârii greșite de achitare, in mod apreciindu-se că ne aflăm în situația prevăzută de art.10 lit. d din Codul de procedură penală în ceea cer privește săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte.
În opinia sa, în cauză există o intenție indirectă, de a batjocorit și profana victima, în condițiile in care inculpatul a trecut cu victima prin fața unui spital și a ieșit din București până pe un când unde a ascuns cadavrul cu intenția de a nu fi găsit niciodată.
Prin comportamentul inculpatului apreciază că inculpatul a adus o atingere memoriei victimei, inculpatul privind victima de a fi înmormântat imediat după deces.
In ceea ce privește recursul Parchetului cu privire la pedepsele complementare si accesorii arată că este de acord cu motivele de recurs ale Parchetului, iar in ceea ce privește contravaloarea telefonului arată că partea civilă s-a constituit parte civilă solicitând daune morale atât pentru profanarea de morminte cât și daunele materiale pentru infracțiunea de furt.
Pe recursul părții civile arată că înțelege să critice hotărârea instanței de fond și sub aspectul laturii civile solicitând instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului până la valoarea daunelor acordate, cu dobânzi și penalități, urmând a se constata că în cauză sub aspectul laturii penale inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Față de împrejurarea că soluționarea cauzei are consecințe și asupra laturii civile solicită, pe latură civilă, obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile in sumă de 100.000 euro daune morale si 50.000 euro daune materiale.
Apărătorul recurentului inculpat N. I. V. dă citire dispozițiilor art.3201 din Codul de procedură penală și arată că încadrarea juridică a faptelor nu revine inculpatului, iar in speță ne aflăm in situația in care pot fi aplicate aceste dispoziții legale.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor astfel cum le-a săvârșit și s-a opus in ceea ce privește existența infracțiunii de profanare de morminte pentru care a solicitat achitarea întrucât nu sunt întrunite condițiile art.78 C.Civ. care vorbește de respectul datorat față de memoria și corpul victimei și a infracțiunii de furt.
Inculpatul nu a intimat memoria victimei, astfel încât soluția de achitare pentru infracțiunii de profanare de morminte întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, respectiv latura obiectivă și latura subiectivă.
In ceea ce privește infracțiunea de furt arată că a solicitat schimbarea încadrării juridice cu privire la această infracțiune in infracțiunea de însușire a bunului găsit.
In opinia separată a domnului judecător M. D. se impune reluarea cercetării judecătorești cu un supliment de declarație pentru inculpat, supliment ce ar fi vizat precizarea momentului la care s-a luat telefonul mobil, înainte sau după decesul victimei, iar Curtea, in majoritate,consideră că s-a depășit această etapă.
Apărătorul recurentului inculpat N. I. V. arată că în opinia sa in cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt întrucât inculpatul a găsit telefonul mobil in cabina mașini, între pernele acesteia.
La momentul la care a fost găsit telefonul mobil acesta nu se mai afla în posesia victimei.
Totodată, solicită schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de furt in infracțiunea prevăzută și sancționată de art.216 din Codul penal, având in vedere că la momentul însușirii telefonului mobil acesta fusese pierdut iar inculpatul nu avea cunoștință despre identitatea victimei sau a familiei acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pe cererea de schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de furt in infracțiunea prevăzută și sancționată de art.216 din Codul penal solicită respingerea acesteia având in vedere faptul că acel telefon mobil nu a ajuns din eroare în posesia inculpatului, telefonul mobil aparținând inculpatului și a familiei acestuia, iar inculpatul avea cunoștință de faptul că acel telefon mobil aparținea victimei, inculpatul sunând familia victimei de pe acel telefon mobil.
Inculpatul a aruncat acest telefon doar in momentul in care a constatat că este cercetat pentru acest telefon.
Apărătorul ales al recurentei părți civile M. M. solicită respingerea cererii de schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de furt in infracțiunea prevăzută și sancționată de art.216 din Codul penal având în vedere următoarele aspecte:
La momentul audierii la P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, in datele de 22.01.2006 si 23.01.2006 inculpatul a declarat că a găsit acel telefon mobil in cabina mașinii la aproximativ 2-3 zile, telefon mobil pe care în preajma sărbătorilor de iarnă l-am oferit soției mele.
Ulterior, inculpatul a recunoscut că acest telefon mobil a fost folosit și de către fiica sa.
Inculpatul a avut cunoștință despre faptul că acel telefon a aparținut victimei și l-a aruncat doar după ce a fost întrebat de către organele de poliție despre acest telefon.
Inculpatul a luat acel telefon cu intenția de furt.
Curtea urmează a se pronunța cu privire la solicitarea de schimbare a încadrării juridice în ceea ce privește infracțiunea de furt odată cu soluționarea recursurilor.
Apărătorul recurentului inculpat N. I. V. solicită să se constate că din oficiu se poate schimba încadrarea juridică în ceea ce privește infracțiunea de furt .
Pe recursul inculpatului arată că a criticat hotărârea instanței de fond și sub aspectul cuantumului sancțiunilor stabilite și modalitatea de executare a acestora, întrucât deși s-a afirmat că instanța s-a orientat spre minimul prevăzut de lege in realitate s-a îndreptat spre maximul prevăzut de lege, fără a reține vreo circumstanță atenuantă, ci s-a încercat să se justifice cuantumul pedepselor și modalitatea de executare prin faptul că inculpatul nu a fost preocupat să repare prejudiciu și nu a dus victima pentru a primi îngrijiri medicale.
Inculpatul a recunoscut în totalitate, încă din faza de urmărire penală, săvârșirea faptelor, chiar el arătând că a găsit ace telefon între pernele cabinei mașini. De asemenea, arată că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, iar martorii audiați l-au caracterizat ca fiind un bun profesionist, iar societatea la care lucrează este de acord ca în situația in care acesta va fi condamnat să execute pedeapsa la locul de muncă.
Instanța la soluționarea cauzei trebuie să aibă în vedere persoana inculpatului, care a avut neșansa să-și piardă cumpătul și să încerce să ascundă victima.
In virtutea rolului activ instanța ar fi trebuit să-l întrebe pe inculpat dacă dorește să beneficieze de dispozițiile art.3201 din Codul de procedură penală.
Față de aceste aspecte, pe latură penală, solicită aplicarea dispozițiilor art.3201 din Codul de procedură penală si a dispozițiilor art.81 sau 861 din Codul penal.
In ceea ce privește recursul parchetului cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. c din Codul penală arată că, în opinia sa, nu se impune aplicarea acestor dispoziții legale.
Pe latură civilă, arată că acel telefon la momentul găsirii era uzat, astfel încât valoarea acestuia s-a redus.
Cu privire la daunele solicitate de partea civilă solicită a se avea în vedere faptul că partea civilă a justificat cuantumul acestora prin faptul că soția victimei a lipsit de la serviciu aproximativ 2 luni si jumătate pentru a-și căuta soțul, a plătit o persoană care să-i țină locul și a dat mai multe telefoane pentru a-și găsi soțul.
Din actele dosarului rezultă foarte clar că la data de 08.12.2006 organele de poliție avea cunoștință despre identitatea victimei, iar până la data de 22.01.2006 organele de poliție au făcut demersuri pentru găsirea vinovatului.
În opinia sa, lipsa de la serviciu a părții vinovate este justificată doar pentru perioada 08.12._06, perioadă în care soția victimei ar fi putut să intre in concediu legal de odihnă.
Partea civilă nu a făcut dovada că oră de oră a mers și și-a căutat soțul.
In opinia sa, despăgubirile materiale ce se pot acorda sunt de 260 lei salariu neîncasat pentru perioada cât s-a lipsit de la serviciu si 100 lei valoarea telefonului.
Deși a fost invocată depoziția martorului G. C., nepotul victimei, instanța nu a analizat această declarație, întrucât acesta a declarat că după 6 săptămâni de la decesul victimei partea civilă a intrat . concubinaj.
Având in vedere aceste aspecte apreciază că despăgubirile morale nu sunt justificate solicitând absolvirea inculpatului de la plata acestora prin respingerea recursului părții civile.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pe recursul inculpatului față de motivele expuse mai sus apreciază că în cauză nu se impune reținerea dispozițiilor art. 3201 din Codul de procedură penală, iar in ceea ce privește individualizarea pedepselor consideră că au fost respectate dispozițiile art.72 din Codul penal, făcându-se o justă individualizare a pedepselor atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare, având în vedere natura faptelor și gravitatea acestora pentru care inculpatul a fost cercetat și condamnat, având în vedere întregul comportament al inculpatului atât din timpul săvârșirii faptelor cât și ulterior, față de împrejurarea că inculpatul a încercat să se sustragă urmăririi penale, încercând să zădărnicească aflarea adevărului, organele de urmărire penală efectuând numeroase demersuri pentru a stabili identitatea victimei si apoi pentru a stabili persoana vinovată.
Având in vedere împrejurarea că prin fapta sa inculpatul a adus atingere și siguranței pe drumurile publice, totodată, având in vedere că inculpatul a îngreunat activitatea organelor judiciare negând săvârșirea faptelor acesta a încercat să inducă în eroare organele judiciare indicându-le locul prin care ar fi coborât victima, apreciază că se impune menținerea pedepselor stabilite de către instanța de fond in cuantumul stabilit și menținerea modalității de executare stabilită.
Pe latură civilă, apreciază că în cauză se impune acordarea doar a contravalorii telefonului mobil.
Cu privire la daunele materiale solicitate arată că acestea nu au fost dovedite în totalitatea lor, iar cu privire la daunele morale apreciază că acestea sunt justificată având in vedere faptul că victima a decedat în preajma sărbătorilor, perioada de timp în care membrii familiei nu au știut nimic despre victimă, nu au știut dacă aceasta trăiește sau nu și locul unde se afla.
In consecință solicită admiterea recursului părții civile si admiterea recursului inculpatului doar cu privire la plata despăgubirilor civile in lei la data plății efective.
Apărătorul ales al recurentei părți civile M. M., pe recursul inculpatului, apreciază că pedepsele aplicate sunt in limitele prev. de art.52 si 72 din Codul penal, in mod corect nefiind reținute circumstanțe atenuante, față de atitudinea inițială a inculpatului.
În cerea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 3201 din Codul de procedură penală arată că inculpatul ar fi trebuit să solicite aplicarea acestor dispoziții legale, dar față de împrejurarea că acesta a recunoscut că a săvârșit doar o parte din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Din punctul său de vedere in cauză nu se poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului întrucât in cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de profanare de morminte.
Recurentul inculpat N. I. V., având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA:
În temeiul disp.art.306 Cpp, având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE:
Amâna pronunțarea la 22 martie 2012.
Pronunțată în ședință publică azi 15 martie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. C. R. S.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
Decizia penală nr. 610 R
Ședința publică din: 22 martie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: I. C.
JUDECĂTOR: F. V.
JUDECĂTOR: D. M.
GREFIER: R. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de domnul procuror M. M..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA CORNETU, inculpatul N. I. V. si recurenta parte civilă M. M., împotriva sentinței penale nr. 84 din data de 01.04.2011, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul penal nr._/1748/2007.
Dezbaterile si susținerile părților au fost consemnate in încheierea de ședință din data de 15 martie 2012 care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data 22 martie 2012.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Prin sentința penală nr. 84 din 1 aprilie_, pronunțată în dosarul nr._ 72007 al Judecătoriei Cornetu, instanța de fond a dispus următoarele:
Respinge cererea formulată de avocatul inculpatului N. I. V., cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului în actul de sesizare, din infracțiunea de furt, prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de însușire a bunului găsit, prev. de art. 216 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 85 alin.1 din OUG 195/2002, condamnă inculpatul N. I. V.) la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare.
În baza art. 85 alin.3 din OUG 195/2002, condamnă același inculpat la pedeapsa de 1(un) an închisoare.
În baza art. 85 alin.2 din OUG 195/2002, condamnă același inculpat la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare.
În baza art. 89 alin.1 din OUG 195/2002, condamnă același inculpat la pedeapsa de 5(cinci) ani închisoare.
În baza art. 93 alin.2 din OUG 195/2002, condamnă același inculpat la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare.
În baza art. 208 alin. 1 Cod penal, condamnă același inculpat la pedeapsa de 3(trei) ani și 6(șase) luni închisoare.
În baza art 11 pct. 2 lit a Cod procedură penală rap. la art 10 alin.1 lit. d Cod procedură penală achita inculpatul N. I. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de morminte, prev. de art. 319 Cod penal.
În temeiul art. 33 lit. a raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, contopește pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul N. I. V. executând pedeapsa cea mai grea, de 5(cinci) ani închisoare, sporită cu 1(un) an, în final urmând să execute 6(șase) ani închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenție în conformitate cu prevederile art. 57 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art. 88 C.penal deduce din pedeapsa de 6(șase) ani închisoare aplicată inculpatului N. I. V., perioada reținerii de la 15.01.2007 ora 08,00 la 16.01.2007, ora 08,00 și de la 19.01.1007 ora 16,00 la 20.01.2007 ora 16,00 și arestării de la data de 20.01.2007 la 16.02.2007.
În baza art. 118 alin. 1 lit. e și alin. 4 Cod penal confiscă suma de 67 lei reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca Sony Ericsson, model T290i.
În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art.998 și urm. Cod civil:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. M. și obligă inculpatul N. I. V. la plata către această parte de despăgubiri civile în cuantumul sumei de 10.000 euro și 2604,35 lei, din care 10.000 euro cu titlu de daune morale și 2604,35 lei cu titlu de daune materiale.
Respinge restul pretențiilor civile formulate de partea civilă M. M., ca nefondate.
În temeiul art.193 alin.1,2 Cod procedură penală obligă inculpatul N. I. V. la plata către partea civilă M. M. a sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de partea civilă.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 14.06.2007, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr._, rechizitoriul nr. 181/P/2008 întocmit la data de 11.07.2007 de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N. I. V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 85 alin.1, art. 85 alin.3, art. 85 alin.2, art. 89 alin.1, art. 93 alin.2, toate din OUG 195/2002, furt, prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal și profanare de morminte, prev. de art. 319 Cod penal.
În actul de sesizare al instanței s-a reținut că la data de 04.12.2006, în jurul orelor 08,48, în timp ce conducea un ansamblu de autovehicule, format din autotractor și semiremorcă, l-a accidentat pe numitul M. A., care se angajase în traversarea neregulamentară a șoselei de centură, printr-un loc nepermis și fără să se asigure, în zona bornei km 27. După producerea accidentului inculpatul, a fost urcat victima aflată încă în viață în cabina autotractorului cu intenția de a fi transportat la Spitalul Clinic de Urgență “B.-A.” însă pe drum a decedat fapt care a determinat pe inculpat să abandoneze cadavrul pe raza comunei Cornetu, județ I., la marginea unui drum greu practicabil, în interiorul unui pâlc de pădure.
Prin sentința penală nr. 47 din 17.06.2008, pronunțață de către Judecătoria Cornetu în dosarul_ a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din inf. de furt în inf. bunului găsit, ca nefondată. În baza art. 85(1) din OUG nr. 195/02 rep. a fost condamnat inc. N. I. V., la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea ind. de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. În baza art. 85(2) din OUG nr. 195/02 rep, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pt. săv. infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu nr. fals de înmatriculare. În baza art. 85(3) din OUG nr. 195/02 rep, a fost condamnat același inc. la o ped. de 1 an închisoare, pt. săv. inf. de conducere pe drumurile publice a unei remorci neînmatriculate. În baza art. 89(1) din OUG nr.195/02, rep. a fost condamnat același inculpat la o ped. de 2 ani închisoare pt. săv. infracțiunii de părăsire a locului accidentului. În baza art. 93(2) din OUG nr. 195/02 rep., a fost condamnat același inculpat la o ped. de 2 ani închisoare, pt. săv. inf. de reparare a unui autovehicul având urme de accident fără autorizația eliberată de poliție. În baza art. 208(1) C.pen. a fost condamnat inculpatul la o ped. de 1 an închisoare pt. săv. inf. de furt. În baza art. 33 lit.a C.pen. contopește pedepsele aplicate urmând ca inc. să execute ped. cea mai grea aceea de 2 ani închisoare. În baza art. 81 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani conf. art. 82 C.pen. S-a atras atenția inc. asupra dispoz. art. 83 C.pen. În baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.d Cpp a fost achitat inculpatul pt. săvârșirea inf. prev. de art. 319 C.pen. A fost dedusă din ped. aplicată starea de reținere de 24 h din 15.01.2007 și starea de arest de la 19.01._07. În baza art. 14 și 346 Cpp a fost admisă, în parte, acțiunea civilă și obligat inculpatul N. I. V. la plata către partea civilă a sumei de 50.000 lei, reprezentând contravaloarea daune morale. În baza art. 191 Cpp a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare în folosul statului.
Prin decizia penală nr. 255/A din 16.04.2009, pronunțață de către Tribunalul București- Secția aII-a Penală în dosarul_, au fost admise apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, de inculpatul N. I. V. și de partea Civilă M. M. împotriva sentinței penale nr. 47 din 17.06.2008, pronunțață de către Judecătoria Cornetu, desființată sentința penală apelată și trimisă cauza spre rejudecare aceeași instanțe de fond.
În motivarea acestei soluții instanța de control judiciar a arătat că, deși în cuprinsul minutei se regăsește condamnarea inculpatului, în baza art. 93 alin. 2 din OUG 195/2002, ulterior această mențiune nu se mai regăsește în dispozitivul sentinței penale atacate, ca și când instanșa de fond nu s-ar fi pronunțat și cu privire la această infracțiune pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 319 Cod penal, s-a apreciat că motivarea instanței de fond este lapidară și ambiguă. Pe latură civilă s-a arătat că au fost acordate doar daune morale deși partea civilă a declarat că a suportat cheltuielile de înmormântare, contravaloarea locului de veci și a parastaselor creștinești, a plătit diverse persoane pentru a plăti în locul său, are 2 copii minori în întreținere.
Pe parcursul cercetării judecătorești, după casarea cu trimitere spre rejudecare:
- au fost reaudiate în mod nemijlocit de către instanță partea civilă M. M., martorii, N. D. V., N. S., N. D., M. V., F. C., G. C., I. M., M. A., B. Sedorin, D. G., C. V., N. V., Arete D., M. P., N. P. C., R. V. inculpatul N. I. V., au fost depuse înscrisuri în circumstanțiere pentru acesta și a fost audiat în circumstanțiere martorul Arete D.(fila 160-instanță).
- au fost depuse înscrisuri de către partea civilă M. M.
Pe baza probelor administrate în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt: La data de 04.12.2006,orele 08,48 inculpatul N. I. V. conducea un ansamblu de autovehicule neînmatriculate, format din autotractor și semiremorcă pe Șoseaua de Centură, pe care anterior montase numere false de înmatriculare, în habitaclu aflându-se și martorii C. V. și N. D. V.. Ajuns pe raza județului I., în zona bornei km 27 a Șoselei de Centură, l-a accidentat pe numitul M. A., care se angajase în traversarea neregulamentară a șoselei de centură, printr-un loc nepermis și fără să se asigure. După producerea accidentului inculpatul, impreună cu martorii, au urcat victima, aflată încă în viață, în cabina autotractorului cu intenția de a o transportata la Spitalul Clinic de Urgență “B.-A.”, pentru a i se acorda îngrijiri medicale. În drum spre spital, după ce martorii C. V. și N. D. V. au coborât din autovehicul, inculpatul a constatat că victima accidentului a decedat și pentru a evita efectuarea de cercetări care să stabilească condițiile de producere a evenimentului rutier, a abandonat cadavrul pe raza comunei Cornetu, județ I., la marginea unui drum greu practicabil, în interiorul unui pâlc de pădure. La câteva zile inculpatul a găsit în cabina autotractorului un telefon mobil, aparținând victimei M. A. pe care l-a dăruit soției sale, spre a-l folosi iar după ce organele judiciare au demarat cercetările în ceea ce-l privește, pentru a scăpa de corpul delict, a aruncat terminalul mobil.
Deși inițial a negat implicarea sa în accident, a recunoscut ulterior acest lucru și a condus organele de poliție la locul în care abandonase cadavrul victimei M. A.. Recunoaște săvârșirea tuturor infracțiunilor la regimul circulației însă neagă acuzațiile de furt, prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal și profanare de morminte prev. de art. 319 Cod penal.
În faza actelor premergătoare și în cursul urmăririi penale inculpatul a negat faptul că victima M. A. a decedat în autotractorul pe care îl conducea și că și-ar fi însușit telefonul mobil aparținând acesteia. Astfel, în primele sale declarații inculpatul și-a formulat apărări arată că, după producerea accidentului a hotărât să transporte personal victima la spital considerând că nu se impunea deplasarea acesteia cu o ambulanță. Cu toate acestea afirmă că, pe drum nu a discutat cu victima M. A. motivat de starea de șoc în care se afla aceasta. După coborârea martorilor N. D. V. și C. V., a discutat totuși cu numitul M. A., făcându-și reciproc reproșuri legate de vinovăția producerii evenimentului rutier. În final, victima și-a revenit, a primit de la inculpat suma de 100 lei și a coborât în dreptul Spitalului Clinic de Urgență “B. A.”.
Înculpatul a negat, în cuprinsul acelorași declarații, că i-ar fi adus soției sale telefonul mobil al victimei pe care îl găsise în cabina autotractorului, susținând acest lucru chiar și după ce i s-a adus la cunoștință că martora N. S.(soția sa) a declarat contrariul. Inculpatul și-a menținut atitudinea de negare și cu ocazia efectuării confruntării dintre el și propria soție, martora N. S. afirmând că a primit de la acesta terminalul mobil. Martora a declarat că însuși inculpatul i-a cerut să folosească telefonul mobil aparținând victimei iar propriul ei telefon a fost dat martorului C. V.. Această situație de fapt este susținută și de declarațiile martorilor N. D. V. și N. D. care atestă primirea și folosirea de către mama lor, martora N. S. a telefonului mobil. Acesta a fost folosit chiar și de către martora N. D., fiica inculpatului, aspect care rezultă atât din procesele verbale de transcriere încheiate de către organele de poliție cât și din declarațiile martorului N. P. C..
Ulterior, inculpatul a recunoscut că a adus la domiciliul său telefonul mobil al aparținând numitului M. A. însă a acreditat ideea că, a făcut acest gest în încercarea de a contacta rudele victimei și a comunica locul în care abandonase cadavrul. Aceste susțineri nu pot fi primite dat fiind faptul că, singura încercare a a contacta rudele decedatului s-au materializat prin apelarea soției acestuia, partea civilă M. M. însă, după ce aceasta a răspuns, inculpatul a mascat scopul convorbirii, inventând numele unei persoane cu care ar fi vrut să vorbească.
Așa cum rezultă din declarațiile martorilor N. D. V., N. D. și N. S. însuși inculpatul a realizat că va fi acuzat de furtul telefonului mobil aparținând victimei în situația în care organelle de anchetă vor găsi la locuința sa acest bun. Inculpatul i-a cerut soției sale să nege în fața polițiștilor că ar fi adus vreodată acest terminal mobil al domiciliu. La rândul ei, martora N. S. i-a cerut același lucru și fiului său, martorul N. D. V. în eventualitatea în care va fi investigat pe marginea acestui subiect de către organele judiciare. Mai mult, după ce a devenit suspect de implicare în accidentul rutier, inculpatul, așa cum el însuși afirmă, a “scăpat” de acest bun, aruncându-l în remorca unui camion aflat în mers.
Instanța a înlăturat, din ansamblul material probator declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală prin care acesta a negat faptul că victima M. A. a decedat în autotractorul pe care îl conducea și că și-ar fi însușit telefonul mobil aparținând acesteia, întrucât apărările sale sunt contrazise de celelalte mijloace de probă administrate în cursul procesului penal dar și de declarațiile inculpatului date în fața instanței prin care recunoaște aceste lucruri.
La termenul din 25.03.2011 avocatul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina acestuia din urmă din infracțiunea de furt, prev.de art. 208 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de însușire a bunului găsit, prev. de art. 216 alin. 1 Cod penal, cerere care a fost respinsă de către instanța de fond.
Împotriva hotărârii au declarat recurs Ministerul Public, invocând următorele critici:
Un prim motiv vizează faptul că inculpatului nu i s-a aplicat ca pedeapsă accesorie și interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c din Codul penal, respectiv interzicerea dreptului de a conduce, deși s-a folosit de această activitate in săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului și a celorlalte infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Ca atare, consideră că inculpatul este nedemn in raport de întreaga activitate infracțională desfășurată să exercite drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a,b și c din Codul penal, astfel încât solicită interzicerea ca pedeapsă accesorie, în baza art. 71 din Codul penal a drepturilor prevăzute de art. art.64 lit. a teza a II a,b și c din Codul penal, iar ca pedeapsă complementară în baza art.65 din Codul penal solicită interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a b si din Codul penal pe perioada executării pedepsei.
De asemenea, critică hotărârea instanței de fond și sub aspectul greșitei aplicări în cauză a dispozițiilor art.118 lit. e si alin. 4 din Codul de procedură penală reprezentând confiscarea sumei de 67 lei, reprezentând contravaloarea telefonului mobil, deși din factura fiscală din data de 21.10.2005, rezultă că valoarea acestui telefon este de 134 RON și nu 67 RON, cum a reținut instanța de fond, iar partea civilă a formulat pretenții și cu privire la contravaloarea telefonului mobil. Având în vedere înscrisurile atașate la dosar apreciază că în cauză se impune restituirea către parte civilă M. M. a sumei de 134 RON ca daună materială, iar in situația in care se impune confiscarea acesteia solicită a se avea în vedere suma corectă, respectiv cea de 134 RON.
Totodată, arată că critică hotărârea instanței de fond și sub aspectul faptului că daunele morale au fost acordate in euro fără a se face mențiunea achitării în lei la cursul BNR de la data plății.
De asemenea, hotărîrea a fost criticată și de către partea civilă, sub aspectul achitării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte, prevăzută de art. 319 Cod penal, dar și al soluționării laturii civile, solicitând instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului până la valoarea daunelor acordate, cu dobânzi și penalități, dar și majorarea cuantumului daunelor morale la 100.000 euro și al daunelor materiale la 50.000 lei.
Inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei nerețineri de către instanța de fond a dispozițiilor art. 3201 Cod proc.pen. și a aplicării unei sancțiuni prea severe, a respingerii schimbării încadrării juridice a faptei sale din infracțiunea de furt în cea de însușire a bunului găsit și a soluționării laturii civile a cauzei prin acordarea nejustificată de daune morale.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile recurenților și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că acestea sunt fondate și le va admite ca atare pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod correct atât situația de fapt și încadrarea juridică, dar și vinovăția inculpatului.
Astfel, se constată că în mod just s-a dispus în cauză soluția de achitare a inculpatului sub aspectul infracțiunii de profanare de morminte, prevăzută de art. 319 Cod penal.
Textul incriminator impune, pentru existența infracțiunii, ca formă de vinovăție, intenția directă sau indirectă, cu alte cuvinte, ca acțiunile materiale de vătămare, degradare să fie comise cu intenția de a leza sentimental de respect datorat morților și amintirii acestora. În consecință, abandonarea cadavrului la marginea unui drum greu practicabil, în interiorul unui pâlc de pădure pentru a “șterge” urmele accidentului, nu constituie profanare, deoarece lipsește intenția acestei infracțiuni ( a se vedea în acest sens și decizia nr. 907/2003 a ÎCCJ, Secția penală, în P.R. nr. 5/2004, p. 39; decizia nr. 3670/2007 a ÎCCJ, Secția penală, în J.S.P. 2007, P.38).
Este mai presus de îndoială că, așa cum rezultă din probe că s-au derulat faptele, inculpatul nu numai că n-a urmărit, dar nici nu și-a închipuit că prin gestul său va profana cadavrul victimei, ci doar a intenționat să scape de răspunderea penală privind accidental de circulație prin ascunderea cadavrului.
Curtea își însușește argumentele instanței de fond și cu privire la încadrarea juriodică a faptei inculpatului de a-și însuși din cabina autotractorului un telefon mobil, aparținând victimei M. A. pe care l-a dăruit soției sale, spre a-l folosi iar după ce organele judiciare au demarat cercetările în ceea ce-l privește, pentru a scăpa de corpul delict, a aruncat terminalul mobil.
Solicitarea apărării de a se schimba încadrarea juridică din infracțiunea de furt în cea de însușire a bunului găsit apare ca nejustificată în raport de situația de fapt.
Ceea ce caracterizează infracțiunea prevăzută de art. 216 Cod penal este nu numai condiția ca bunul să fi ieșit din posesia altei persoane fără voia acesteia, dar și pe aceea ca făptuitorul să nu știe cui aparține bunul pentru a-l restitui.
Or, situația din speță nu se circumscrie acestei condiții, câtă vreme inculpatul, în momentul în care a găsit telefonul în cabina autotractorului cunoștea că este al victimei, fiind deplin înțeles că acesta a căzut în momentul transportării cadavrului, iar nu abandonat de victimă.
De altfel, chiar inculpatul a contactat-o pe soția victimei chiar de la acest terminalul mobil apoi l-a luat în sfera lui de stăpânire și a dispus de bun, comportându-se ca un proprietar și făcându-l cadou soției sale, așa cum rezultă din declarațiile martorilor N. D. V., N. D. și N. S..
Cât privește susținerile apărării cu privire la incidența dispozițiilor art. 3201 Cod proc.pen, Curtea constată că acestea sunt îndreptățite, în raport de exigențele acestui text de lege.
Astfel, potrivit art. 3201 Cod proc.pen “Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată”.
Se constată în speță că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței, respectiv că la data de 04.12.2006, în jurul orelor 08,48, în timp ce conducea un ansamblu de autovehicule, format din autotractor și semiremorcă, l-a accidentat pe numitul M. A., care se angajase în traversarea neregulamentară a șoselei de centură, printr-un loc nepermis și fără să se asigure, în zona bornei km 27. După producerea accidentului inculpatul, a fost urcat victima aflată încă în viață în cabina autotractorului cu intenția de a fi transportat la Spitalul Clinic de Urgență “B.-A.” însă pe drum a decedat fapt care a determinat pe inculpat să abandoneze cadavrul pe raza comunei Cornetu, județ I., la marginea unui drum greu practicabil, în interiorul unui pâlc de pădure. La câteva zile inculpatul a găsit în cabina autotractorului un telefon mobil, aparținând victimei M. A. pe care l-a dăruit soției sale, spre a-l folosi iar după ce organele judiciare au demarat cercetările în ceea ce-l privește, pentru a scăpa de corpul delict, a aruncat terminalul mobil.
Cu alte cuvinte, inculpatul a recunoscut situația de fapt reținută în actul de sesizare, nu și încadrarea juridică dată acestora, încadrare care, oricum este apanajul judecătorului.
În acest context, Curtea constată că se impunea reținerea dispozițiilor art. 3201 Cod proc.pen., cu efect asupra tratamentului sancționabil aplicabil în cauză.
Curtea apreciază însă, față de exigențele art. 72 Cod penal că nu se justifică aplicarea unei pedepse rezultante a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, caracterul de exemplaritate al pedepsei, așa cum rezultă din art. 52 Cod penal impunând aplicarea unei pedepse în regim de detenție, orientată însă spre minimul special prevăzut de lege, care să dea semnificația cuvenită și circumstanțelor personale favorabile inculpatului.
Cât privește solicitarea procurorului de a se aplica și pedeapsa accesorie prevăzută în art. 64 lit. c Cod penal, respectiv dreptul de a conduce un autovehicul, spre deosebire de celelalte drepturi enumerate în art. 64 Cod penal, interzicerea de a desfășura activitatea de a conduce nu poate fi dispusă decât dacă se verifică împrejurarea, care condiționează aplicarea interdicției, și anume ca inculpatul să se fi folosit, la săvârșirea infracțiunii de activitatea respectivă.
Or, în speță nu se poate reține că s-a folosit de această activitate in săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului și a celorlalte infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, câtă vreme această activitate face parte intrinsecă din conținutul infracțiunilor menționate(nefiind posibilă săvârșirea lor fără în absența acestei activități).
În plus, nu se poate concluziona că inculpatul este nedemn de a conduce un autovehicul, în raport de împrejurarea că pentru infracțiunea de ucidere din culpă, pentru ascunderea căreia a părăsit locul accidentului, nu i s-a stabilit vinovăția.
Curtea găsește însă îndreptățită critica procurorului pe latura civilă a cauzei, în raport de aspectul că se impune obligarea inculpatului la despăgubiri către partea civilă care să includă și contravaloarea de 134 ron a unui nou telefon mobil achiziționat, conform facturii nr._(fila 164, dosar nr._ ), iar nu confiscarea specială, măsura de siguranță găsindu-și aplicabilitatea doar dacă nu s-ar fi formulat pretenții civile în cauză cu privire la telefonul mobil.
Cât privește critica sub aspectul faptului că daunele morale au fost acordate in euro fără a se face mențiunea achitării în lei la cursul BNR de la data plății, Curtea constată că aceasta este strict formală și nu se impune reformarea ei sub acest aspect.
Dacă sub aspectul despăgubirilor civile, Curtea constată că acestea trebuie reevaluate în raport de exigențele art. 14 Cod proc. pen și de probele administrate în cauză, nu același punct de vedere îl are cu privire la daunele morale solicitate în cauză.
Fără a nega suferința fizică provocată acestora prin decesul unei persoane apropiate, Curtea va avea în vedere totodată că daunele morale trebuie acordate în așa fel încât să satisfacă necesitatea reparării unui prejudiciu moral incontestabil, dar să nu se depărteze de la sensul lor legitim prin stabilirea acestora într-un cuantum exagerat.
Într-un asemenea context, instanța de control judiciar va cenzura pretențiile părților civile concluzionând că acordarea de daune morale în cuantum de câte_ euro satisface cele două exigențe susmenționate.
Având în vedere cele expuse, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod proc.pen., Curtea în majoritate, va admite declarate de către procuror, inculpat și partea civilă împotriva sentinței penale nr. 84 din 1 aprilie_, pronunțată în dosarul nr._ 72007 al Judecătoriei Cornetu .
Va casa în parte sentința recurată și rejudecând:
În baza art. 334 Cod proc.pen. va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de furt, prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de însușire a bunului găsit, prev. de art. 216 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 85 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 1 Cod proc.pen. va condamna pe inculpatul N. I. V. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 85 alin.3 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 1 Cod proc.pen, va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 85 alin.2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 1 Cod proc.pen, va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 1 Cod proc.pen, condamnă același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 93 alin.2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 1 Cod proc.pen, va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 320 1 Cod proc.pen,, va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, contopește pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul N. I. V. va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Pedeapsa se va executa în regim de detenție în conformitate cu prevederile art. 57 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
Va înlătura măsura de siguranță a confiscării prevăzută de art. 118 alin. 1 lit. e și alin. 4 Cod penal a sumei de 67 lei, reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca Sony Ericsson, model T290i.
În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art.998 și urm. Cod civil:
Va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. M. și va oblige pe inculpatul N. I. V. la plata către această parte de despăgubiri civile în cuantumul sumei de 10.000 euro și 2738,35 lei, din care 10.000 euro cu titlu de daune morale și 2738,35 lei cu titlu de daune materiale.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Admite recursurile declarate de către procuror, inculpat și partea civilă declarate împotriva sentinței penale nr. 84 din 1 aprilie_, pronunțată în dosarul nr._ 72007 al Judecătoriei Cornetu.
Casează în parte sentința recurată și rejudecând:
În baza art. 334 Cod proc.pen. respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de furt, prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de însușire a bunului găsit, prev. de art. 216 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 85 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 1 Cod proc.pen. condamnă inculpatul N. I. V. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 85 alin.3 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 1 Cod proc.pen, condamnă același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 85 alin.2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 1 Cod proc.pen, condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 1 Cod proc.pen, condamnă același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 93 alin.2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 1 Cod proc.pen, condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 320 1 Cod proc.pen,, condamnă același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, contopește pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul N. I. V. executând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenție în conformitate cu prevederile art. 57 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
Înlătură măsura de siguranță a confiscării prevăzută de art. 118 alin. 1 lit. e și alin. 4 Cod penal a sumei de 67 lei, reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca Sony Ericsson, model T290i.
În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art.998 și urm. Cod civil:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. M. și obligă inculpatul N. I. V. la plata către această parte de despăgubiri civile în cuantumul sumei de 10.000 euro și 2738,35 lei, din care 10.000 euro cu titlu de daune morale și 2738,35 lei cu titlu de daune materiale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
În baza art.192 alin.3 Cod pr.pen. cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.03.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. C. D. M.
GREFIER,
R. P.
Red. I.C./6.04.2012
Dact. I..C. 2 ex./6.04.2012
Jud. Cornetu– jud.: C. N. M.
OPINIE SEPARATĂ
în sensul admiterii recursurilor Ministerului Public și inculpatului și condamnării acestuia din urmă pentru toate infracțiunile reținute în actul de sesizare, inclusiv pentru cea prevăzută în art 319 C.p., cu aplicarea art 3201 Cod procedură penală
- Încadrarea juridică.
Portivit art 319 C.p., profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument sau a unei urne funerare ori a unui cadavru, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
În aplicarea textului menționat jurisprudența a statuat:
- Din interpretarea prevederilor art. 319 C. pen. rezultă că pot fi încadrate în această infracțiune degradarea ori distrugerea cadavrului, aruncarea oaselor sau a rămășițelor pământești ori a cenușii, murdărirea cadavrului. (C.S.J., secția penală, decizia nr.907/2003).
- Prin acțiunile de abandonare în câmp a corpului victimei decedate, s-a adus atingere relațiilor de conviețuire socială referitoare la sentimentul colectiv de pietate și de respect față de persoanele decedate (in sens similar, CA. Pitești, secția penală, decizia nr. 138/2005, B.J.C.D. 2004, p. 105).
În esență, pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 319 C .pen. în modalitatea profanării corpului victimei decedate este necesar ca acțiunile materiale să fie comise cu intenția de a leza sentimentul de respect datorat morților și amintirii acestora. În consecință, lăsarea cadavrului pe un câmp, în voia unor acțiuni sau factori evidenți de degradare, generând și imposibilitatea parcurgerii datinilor specifice, constituie profanare, deoarece sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni atât din perspectiva laturii obiective cât și a laturii subiective. Forma de vinovăție, în cauză, este intenția indirectă, inculpatul acceptând producerea unei urmări ca cele subliniate anterior, iar elementul material al laturii obiective s-a realizat, prin degradarea ori distrugerea, aruncarea rămășițelor pământești, murdărirea cadavrului, în contextul lăsării acestuia pe câmp.
- Reținerea incidenței art.3201 Cod procedură penală față de inculpatul D. G. D..
Faptele ce fac obiectul prezentei cauze sunt săvârșite la data de 04 12 2006, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr.202/1010 în noiembrie 2010, astfel încât se pune problema incidenței art 13 C.p., respectiv a cauzei legale de reducere a pedepsei.
Deciziile nr.1483/2011 și nr.1470/2011 ale Curții Constituționale au statuat în sensul că: „dispozițiile art. 320^1 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare”.
Potrivit art.3201 Cod procedură penală, judecata în cazul recunoașterii vinovăției.
Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
La termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți.
Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispozițiile alin. 1–6 nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.
În caz de respingere a cererii, instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.
Instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În acest caz instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.
În ceea ce privește conduita inculpatului, se constată că, atât în cursul urmăririi penale (fila 169 și urm., vol. II) și în cursul judecății în primă instanță (filele 23 și urm., 294 și urm.), cât și în fața instanței de recurs a avut o atitudine sinceră, constând în recunoașterea și regretarea faptelor comise, astfel cum acestea au fost descrise și caracterizate în drept de organul de urmărire penală în actul de sesizare.
În declarația dată în cursul judecății în recurs, în ședința publică din 15 03 2012 inculpatul (fila 58) a arătat că recunoaște faptele cercetate, astfel cum sunt reținute în actul de sesizare, respectiv conducerea unui autovehicul neînmatriculat și cu numere false, furt, fuga de la locul accidentului și profanare de morminte și a solicitat expres și personal aplicarea art 3201 Cod procedură penală.
Poziția inculpatului trebuie apreciată ca fiind de recunoaștere, ca și în declarațiile anterioare, astfel încât este riguroasă solicitarea sa de a se reține incidența art.3201 Cod procedură penală față de toate faptele descrise în actul de sesizare.
Pe tărâmul individualizării judiciare a pedepsei, văzând și Deciziile nr.1483/2011 și nr.1470/2011 ale Curții Constituționale, se impunea a fi fost avută în vedere cauza legală de reducere a pedepsei menționată anterior în legătură cu toate infracțiunile ce au făcut obiectul judecății.
Potrivit textului invocat - art 3201 Cod procedură penală - instanța soluționează cauza în baza procedurii simplificate atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat și, în consecință, va pronunța o soluție de condamnare, inculpatului, beneficiind însă de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Ori de câte ori instanța însă constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, respinge cererea și va continua judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun, la finalul căreia conduita sinceră și cooperantă a inculpatului poate fi valorificată în contextul circumstanțelor atenuante. Ca urmare, o soluție de achitare s-ar putea pronunța exclusiv în procedura obișnuită. În aceste condiții, când pentru una din acțiunile penale se pronunță soluția achitării, nu sunt incidente dispozițiile art 3201 Cod procedură penală, ci ale art 74-76 C.p., care permit, ca regulă generală, de asemenea coborârea pedepsei în marje chiar mai largi decât cele menționate anterior pentru procedura simplificată.
În ceea ce privește abilitatea organului judiciar de a caracteriza în drept faptele cercetate aceasta nu face obiectul unei diferențe de opinie însă incidența art. 334 C.p.p., în procedura simplificată, permite numai modificarea unor elemente ale caracterizării în drept a faptelor, fără să vizeze soluția acțiunii penale.
JUDECĂTOR
F. M. V.
Red. VF 9 04 2012
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 66/2013.... | Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... → |
|---|
