Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1615/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1615/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 1615/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR.1615/R
Ședința publică din data de 12 septembrie 2013
Președinte: A. E. B.
Judecător: D. M.
Judecător: F. B. V.
Grefier: C. B.
. . . . . . . . . .
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de domnul procuror M. V..
Pe rol soluționarea cauzei penale, având ca obiect soluționarea recursului declarat de inculpatul D. G. împotriva sentinței penale nr.2107 din data de 07.08.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosar nr._/3/2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat D. G. în stare de arest, asistat de avocat din oficiu N. D. cu delegație nr._ emisă de Baroul București – S.A.J., lipsă fiind intimatul inculpat M. (G.) N.C. pentru care răspunde avocat din oficiu B. A. cu delegație nr._ emisă de Baroul București SAJ și intimata parte civilă P. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Referatul cauzei a fost făcut de grefierul de ședință, după care se procedează la verificarea identității intimatului inculpat M. (G.) N.C. care se legitimează cu CI având CNP_.
Apărătorul recurentului inculpat D. G. solicită acordarea unui termen mai lung pentru a da posibilitate inculpatului să depună acte în circumstanțiere.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a cererii apreciind că motivul invocat nu este unul întemeiat de amânare a cauzei.
Curtea respinge cererea formulată de recurentul inculpat, referitor la acordarea unui termen în vederea depunerii unor acte în circumstanțiere, ca nefiind întemeiată, considerând că acesta a avut posibilitatea de a depune actele în timp util.
Curtea constată încetată delegația apărătorului desemnat din oficiu B. A. cu împuternicire avocațială nr._ emisă de Baroul București – SAJ – pentru intimatul inculpat M. (G.) N.C. și acordă onorariu parțial in cuantum de câte 50 lei fiecare.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului declarat.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat D. G., având cuvântul, arată că s-a formulat recurs în temeiul art.3859 pct.14 C.p.p., vizând individualizarea cuantumului pedepsei aplicate.
Solicită admiterea recursului, casarea parțială a hotărârii instanței de fond, iar pe fond diminuarea cuantumului pedepsei, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea sinceră de recunoaștere a faptei, regretul manifestat, vârsta tânără la data săvârșirii faptei, precum și faptul că prejudiciul a fost recuperat integral.
Pentru aceste motive, reținând dispozițiile art.74 lit.c C.p. și art.76 lit.b C.p., solicită aplicarea unei pedepse orientată sub minimul special prevăzut de lege.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că pedeapsa aplicată de instanța de fond este dozată în mod corespunzător, redusă la limită urmare aplicării disp.art.3201 C.p.p., având în vedere modalitatea de săvârșire a faptelor, prin amenințare, precum și faptul că acesta este recidivist în modalitatea prevăzută de art.37 lit.a C.p.
Recurentul inculpat D. G., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2107 din 07.08.2013, Judecătoria Sectorului 4 București a hotărât următoarele:
1. În baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c și alin. 2 ind. 1 lit. a din C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a din C. pen., cu aplic. art. 3201 din C.p.p. l-a condamnat pe inculpatul D. G. (fiul lui M. și A., născut la data de 02.07.1993 în București, domiciliat în București, Bld. Pieptănari, nr. 80, ., CNP_, recidivist, cetățenie română, studii 7 clase, necăsătorit, fără ocupație, în prezent deținut în Penitenciarul Rahova) pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie la o pedeapsă de: - 4 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 83 alin.1 Cod penal a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2255/08.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București, definitivă prin nerecurare la data de 23.10.2012, și a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, inculpatul având de executat în final pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 57 C. pen.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II – a și lit. b din Cod penal, pe toată durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 36 din C. pen. și art. 88 din C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la data de 29.07.2012 la 08.10.2012, și începând cu data de 18.02.2013 la zi, iar, în temeiul art. 350 din Cod procedură penală, a menținut măsura arestului preventiv față de inculpatul D. G..
În baza art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În temeiul art.112 lit. f rap. la art.118 alin.1 lit.e Cod penal, a confiscat de la inculpatul D. G. suma de 130 lei.
2. În baza art. 26 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c și alin. 21 lit. a din C.pen., cu aplic. art. 3201 din C.p.p., cu aplic. art. 74 alin. 1, lit. a din C. pen. și art. 76 din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul M. (G.) C. (fiul lui N. și M., născut la data de 12.02.1993 în București, cu domiciliul în București, ..46, ., sector 5, f.f.l. în București, Calea Ș. V. nr. 111, sector 4, CNP_, fără antecedente penale, cetățenie română, fără studii, necăsătorit, fără ocupație, în prezent deținut la D.G.P.M.B. – C. NR. 9 – Secția 15 Poliție), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie la o pedeapsă de- 4 ani închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și lit. b cod penal, pe durata și în condițiile art.71 Cod penal.
În temeiul art. 861 C.pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 862 C.pen.
În temeiul art. 863 alin.1 C.pen., a pus în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 864 C.pen., referitoare la situațiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni înăuntrul termenului de încercare sau neîndeplinirea, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere impuse și a obligațiilor stabilite prin prezenta hotărâre.
În baza art. 71 alin 5 Cod penal a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 350 alin. 3 lit. b C.p.p. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului M. (G.) C. de sub puterea M.A.P. nr. 56/U.P./20.02.2013 emis de Judecătoria Sectorului 4 București, dacă nu este reținut, arestat preventiv sau deținut într-o altă cauză.
În baza art. 88 Cod penal, a constatat că inculpatul M. (G.) C. a fost reținut și arestat preventiv în prezenta cauză, de la data de 19.02.2013 și până la data punerii efective în libertate de către locul de deținere.
În temeiul art.112 lit. f rap. la art.118 alin.1 lit. e din Cod penal, a confiscat de la inculpatul M. (G.) C. suma de 130 lei.
A respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă P. I., cu domiciliul în București, sector 4, ., ., ..
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata a câte 1.200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariile apărătorilor din oficiu care au asigurat asistența juridică a inculpaților, s-au dispus a se vira din fondul Ministerului Justiției către Baroul București.
În fapt, i se impută inculpatului D. D., în esență că, în data de 12.02.2013, în jurul orei 12:30 a deposedat-o, prin acte de violență, pe partea vătămată P. I., de cerceii pe care aceasta îi avea în urechi, în timp ce se afla în scara blocului nr. 127 din ., Sector 4 București, fiind ajutat prin acte de complicitate de coinculpatul M. (G.) C..
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, prima instanță a constatat, din fișa de cazier a acestuia că inculpatul D. G. a fost condamnat prin sentința penală nr. 2255/08.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București, definitivă prin nerecurare la data de 23.10.2012, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a din C. pe., pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat pe termen de încercare de 3 ani, astfel că prezenta faptă, dedusă judecății, a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a din C. pen. Totodată, bucurându-se de clemența organelor judiciare, inculpatul a mai fost sancționat o dată tot pentru o infracțiune contra patrimoniului.
Față de toate aceste ultime aspecte privind persoana inculpatului D. G., raportat și la faptul că acesta nu are un loc de muncă stabil și față de actele dosarului, instanța de fond a constatat că nu se conturează date minim rezonabile de natură a justifica activarea în favoarea acestuia a vreuneia din circumstanțele atenuante prev. la art. 74 din C. pen.
Sentința a fost recurată de inculpatul D. G., pentru motive de netemeinicie ce țin de greșita individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată pentru argumentele susținute oral, prin avocatul său, și consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, Curtea considerând, în baza propriei evaluări a datelor cauzei, că pedeapsa aplicată de instanța de fond inculpatului D. D. este just cuantificată prin raportare la toate criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, din coroborarea cărora a reieșit că acesta prezintă vulnerabilități certe de adaptare la rigorile unei vieți sociale legale și nici nu a înțeles clemența anterioară a organelor judiciare ca pe o șansă de convertire la un comportament social adecvat, ceea ce denotă o perseverență infracțională și un indice de incorigibilitate.
În raport de considerentele are preced și cum nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, Curtea, în temeiul art. 38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D. G..
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul inculpatului D. G. împotriva sentinței penale nr.2107 din data de 07.08.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosar nr._/3/2013.
Obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. E. B. D. M. F. B. V.
GREFIER,
C. B.
Red. V.B.F. /Tehnr. P.A.M.. – ex.2/30.09.2013
J. Sect. 4 București – jud.: P. F. M.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1630/2013. Curtea... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|








