Falsul material în înscrisuri oficiale. Art. 288 C.p.. Decizia nr. 1633/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1633/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 1633/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1633
Ședința publică de la 12 septembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE C.-B. I.-T.
JUDECĂTOR - M. C.
JUDECĂTOR - V. B.
GREFIER - I. P.
* * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror M. C. .
Pe rol, soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București împotriva sentinței penale nr. 485 din 07. 06 2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr. _ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
- Intimatul inculpat D. A. a fost reprezentat de apărător ales A. ;
– intimatul parte vătămată R. D. G. a fsot reprezentat prin apărător, avocat S. A.-C. în baza Împuternicirii avocațiale ._/03- .09. - 2013 depusă la dosar ( fila 14);
- intimatul parte vătămată B. Ș. a fost reprezentat prin apărător, avocat B. I.-A., în baza Împuternicirii avocațiale ._/27 - .08. - 2013 depusă la dosar ( fila 13);
– intimata parte vătămată Ș. F. D. a fost reprezentat prin apărător, avocat B. I.-A., în baza Împuternicirii avocațiale ._/27 - .08. - 2013 depusă la dosar (fila 13);
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri;
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, susține oral moivele de recurs formulate în scris, aflate la dosar, filele 3-11).
Critică sentința penale nr. 485 din 07. 06 2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._, ca fiind nelegală. Subliniază că este nelegală soluția de restiuire a cauzei la procuror
Pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, casare a hotărârii atacate și trimitere a cauzei la aceeași instanță în vederea continuării judecății .
Apărătorul ale al intimatului inculpat având cuvântul pune concluzi de respingere a recursului ca nefondat și menținere a hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Consideră că P. trebuie să investească instanța de judecată prin rechizitoriu întocmit legal și temeinic conform disp. art. 263. Cod procedură penală.
Apărătorul părții vătămate R. D. G., pune concluzi de admitere a recursului. În concret este vorba de o eroare materială strecurată în cuprinsul rechizitoriului. Solicit’ să fie avută în vedre decizia 74 din 08 10 2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Apărătorul părților vătămate B. Ș. și Ș. F. D. având cuvântul solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureșt, întrucât este evidentă contradicția dintre descrierea faptei făcută la punctul 3 fila 8 din rechizitoriu și dispoziția de trimitere în judecată.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul în replică arată că nu este vorba de o altă faptă penală ci de aceeași faptă.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare .
CURTEA,
Prin sentința penală nr.485/07.06.2013 a Judecătoriei sectorului 2 București, în baza art.300 rap. la art.263 al.1 Cod procedură penală, s-a restituit cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București în vederea refacerii actului de sesizare, urmând a se indica distinct fiecare faptă pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică aferentă fiecărei fapte cu care instanța este sesizată, având în vedere neconcordanțele existente în rechizitoriu.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 18.03.2013, întocmit în dosarul nr._/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul D. A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții prin mijloace frauduloase prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 și 3 CP, infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26 CP raportat la art. 288 alin. 1 CP și infracțiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art.293 alin. 1 CP, aflate în concurs real potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a) CP.
În actul de sesizare a instanței s-au reținut următoarele cu privire la situația de fapt:
În cursul anului 1998 a survenit decesul tatălui părții vătămate R. D. G., zis P., iar mama părții vătămate, numita R. M., a început treptat să acumuleze datorii bănești foarte mari în urma împrumuturilor acordate de către diverse persoane fizice, una dintre aceste persoane fiind martorul Mișchianu M.. Dificultățile financiare majore întâmpinate în acea perioadă de mama părții vătămate au determinat, în cursul anului 2000, vânzarea apartamentului pe care aceasta îl deținea cu titlu de proprietar într-un . pe . Sectorul 2 al Municipiului București. Suma de bani obținută de mama părții vătămate din vânzarea respectivului apartament a fost utilizată pentru achitarea tuturor datoriilor către persoane fizice contractate în ultimii doi ani, excepție fiind datoria avută către martorul Mișchianu M., un bun și vechi prieten de familie care a fost de acord să prelungească termenul de scadență și care, oricum, nu exercita presiuni în vederea returnării împrumutului acordat. Hotărâtă să plece din România în Franța, numita R. M. a dorit ca înainte de a părăsi țara să-i cumpere fiului său adolescent – partea vătămată R. D. G. – un apartament în București, cu suma de bani rămasă după satisfacerea creditorilor. În acest sens, mama părții vătămate a identificat un apartament de două camere localizat în ., ., parter, . București, de vânzare la un preț convenabil pentru aceasta.
La momentul în care dorea să cumpere apartamentul respectiv, numita R. M. era îndatorată cu suma de 2600 de dolari americani (USD) față de martorul Mișchianu M., împrumutul fiind dovedit printr-un contract autentic încheiat la data de 26 noiembrie 1999.
Termenul de scadență al împrumutului a fost prelungit printr-un act adițional autentic încheiat la data de 30 iunie 2000, stabilindu-se ca dată-limită pentru returnarea banilor împrumutați ziua de 30 august 2000. Această datorie, considerabilă de altfel pentru orice persoană cu venituri medii, nu a putut fi achitată de mama părții vătămate în termenul stabilit. Mai mult, în declarația dată în fața organului de cercetare penală, martorul Mișchianu M. arată că suma împrumutată numitei R. M. a fost, în realitate, de 5000 de dolari americani. De aceea, în urma discuțiilor purtate în toamna anului 2000 de martorul Mișchianu M. cu mama părții vătămate în legătură cu dorința acesteia de achiziționare a apartamentului din . decis ca în contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului să apară ca fiind cumpărători martorul Mișchianu M. și soția lui, Mișchianu M. V., iar partea vătămată R. D. G. să locuiască în apartament, pe numele acestuia urmând să fie întocmit un antecontract autentic de vânzare-cumpărare care să producă efecte juridice doar la momentul achitării datoriei avute de R. M. către Mișchianu M.. Prin contractul autentic din data de 23 octombrie 2000, soții Mișchianu au cumpărat de la soții C. apartamentul din . de_ de lei vechi (ROL), întreaga sumă de bani provenind de la mama părții vătămate. Ulterior, la data de 7 decembrie 2000, s-a încheiat un antecontract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la apartament între soții Mișchianu și partea vătămată R. D. G., care la acel moment era minor și avea capacitate restrânsă de exercițiu, motiv pentru care a fost asistat și i s-a dat încuviințare la semnarea actelor de către mătușa lui, numita D. N., întrucât mama lui, numita R. M., plecase deja în Franța. Acest antecontract, deși încheiat în formă autentică, nu a produs niciun efect juridic concret, în condițiile în care datoria avută de R. M. către Mișchianu M. nu a fost achitată.
Începând cu toamna anului 2000, partea vătămată a locuit efectiv în apartamentul din . fie deranjată în vreun fel de către adevărații proprietari, soții Mișchianu. Aproximativ în anul 2002, partea vătămată l-a cunoscut printre tinerii din cartier pe învinuitul D. A., față de care a legat o relație strânsă de prietenie. În primăvara anului 2004, partea vătămată i-a propus învinuitului să plătească martorului Mișchianu M. suma datorată de către numita R. M., să încheie cu soții Mișchianu contract autentic de vânzare-cumpărare și să devină împreună proprietari ai apartamentului din . la momentul oportun să vândă apartamentul și să obțină un profit însemnat, având în vedere creșterea permanentă și galopantă a prețului imobilelor din București. Învinuitul, tentat de ideea unui profit rapid și sigur, a fost de acord cu planul prezentat de partea vătămată. R. D. G. l-a contactat atunci pe Mișchianu M. și i-a spus acestuia că intenționează să cumpere apartamentul, achitând suma de bani datorată de mama lui. Martorul Mișchianu M. a fost încă din primul moment circumspect în privința tranzacției propuse de partea vătămată și a încercat să o contacteze pe numita R. M. pentru ca aceasta să-i confirme seriozitatea intențiilor tânărului său fiu. Deoarece nu a reușit sub nicio formă să o contacteze pe numita R. M., aflată deja de mult timp în Franța, iar partea vătămată insista să cumpere apartamentul, Mișchianu M. a căzut de acord să încheie cu partea vătămată contractul autentic de vânzare-cumpărare. Reticența martorului Mișchianu M. s-a accentuat semnificativ în momentul în care partea vătămată R. D. G. s-a prezentat împreună cu învinuitul D. A. la întocmirea actelor și a insistat ca acesta să devină coproprietar în cotă-parte de ½ asupra apartamentului, dar într-un final, primind asigurările părții vătămate că învinuitul D. A. este un bun prieten al său și o persoană de mare încredere, nu a mai ridicat obiecții. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentic din data de 19 iulie 2004, partea vătămată R. D. G. și învinuitul D. A. au devenit coproprietari în cote egale de ½ ai apartamentului din . class="NoSpacing"> Deși respectivul contract menționează că soții Mișchianu M. și V. au primit de la cumpărătorii apartamentului suma de 7500 de euro (EUR), oricum vădit fictivă în raport de valoarea reală, de aproape 3-4 ori mai mare, pe care un astfel de imobil ar fi avut-o la acea dată, în realitate Mișchianu M. a primit, exclusiv de la învinuitul D. A., suma de 3500 de euro pentru achitarea împrumutului pe care îl acordase lui R. M. în urmă cu 5 ani. Învinuitul D. A. este cel care a plătit toate costurile aferente încheierii contractului, inclusiv taxele notariale. De asemenea, învinuitul D. A. este cel care a plătit restanțele la facturile de întreținere a apartamentului care fuseseră acumulate de partea vătămată R. D. G., în cuantum total de 28.734.057 de lei vechi.
Ulterior cumpărării apartamentului, R. D. G. a continuat să locuiască singur în respectivul imobil, învinuitul D. A. locuind efectiv într-un apartament dintr-un . P. din Sectorul 2 al Municipiului București. Rareori, învinuitul mai efectua câte o vizită la apartamentul din . cu scopul de a plăti facturile la întreținere, pe care partea vătămată nu era în măsură să le plătească, și de a inspecta starea în care este menținut apartamentul, cu aceste ocazii reproșându-i părții vătămate faptul că introduce persoane dubioase în imobil și nu reușește deloc să păstreze ordinea și curățenia. Relația de prietenie dintre partea vătămată și învinuit s-a degradat treptat și iremediabil, astfel că, aproximativ în vara anului 2005, R. D. G. și învinuitul D. A. au convenit să vândă apartamentul pe care îl dețineau împreună cu titlu de coproprietari. În acest sens, partea vătămată a efectuat demersuri și a publicat anunțul privind vânzarea apartamentului în ziarul variantă print și variantă electronică Anunțul Telefonic, unul dintre cele mai citite/accesate ziare de gen. În urma publicării anunțului au existat imediat solicitări de vizionare din partea potențialilor cumpărători, dar nimeni nu a mai fost interesat după vizionare să cumpere apartamentul. La acel moment, partea vătămată începuse deja să lipsească perioade îndelungate din imobilul deținut în . o parte întrucât era găzduit în apartamentul din București al logodnicei sale, numita C. C., sora martorului C. A., iar pe de altă parte întrucât pleca deseori în Franța, cu logodnica sa, pentru a-și vizita mama și pentru a căuta oportunități de rămânere în Franța având un loc de muncă asigurat. Spre toamna anului 2005, pe fondul disensiunilor apărute între partea vătămată și învinuit cu privire la destinația banilor care urmează să fie obținuți din vânzarea apartamentului, învinuitul dorind să utilizeze respectiva sumă de bani, inclusiv jumătatea care i-ar fi revenit teoretic părții vătămate, pentru obscure investiții de afaceri, R. D. G. a părăsit România fără să-l mai informeze pe învinuit, lăsând toate actele originale de proprietate asupra apartamentului din . care, potrivit Anunțului Telefonic, încă era oferit spre vânzare. Învinuitul D. A., care deținea un rând de chei de la ușa apartamentului și care a observat rapid, cu ocazia unei vizite în imobil, dispariția obiectelor de uz personal ale lui R. D. G., semn evident că acesta plecase în Franța, a încercat să contacteze partea vătămată prin multiple apeluri și mesaje telefonice, cu scopul de a lămuri chestiunea vânzării apartamentului, însă partea vătămată a refuzat să mai discute cu învinuitul și a ignorat apelurile și mesajele acestuia.
În luna octombrie 2005, învinuitul D. A. a fost contactat de către un agent imobiliar, martorul V. M., de la societatea de intermediere a tranzacțiilor imobiliare N. House 2002 SRL din București. Martorul V. M., la rândul său, fusese contactat de către o clientă a agenției, martora Ș. F. D., care îl rugase să-i identifice un apartament în București de vânzare la un preț cât mai redus, pentru a-l cumpăra împreună cu prietenul său, martorul B. Ș.. Învinuitul i-a comunicat martorului V. M. că oferta de vânzare a apartamentului din . valabilă și că apartamentul poate fi vizionat oricând de către potențialii cumpărători. Într-una din zilele următoare, martorul V. M. i-a condus pe martorii B. Ș. și Ș. F. D. la imobilul din . fost întâmpinați de către învinuitul D. A., singur, care le-a prezentat apartamentul.
Chiar dacă V. M. relatează că starea apartamentului era destul de proastă, aspectul general fiind acela de casă nelocuită și neîngrijită, B. Ș. și prietena acestuia, Ș. F. D., au fost tentați de prețul redus al imobilului, întrucâtva sub prețul imobilelor cu situație similară (număr de camere, dotări, poziție) din București, exprimându-și imediat dorința de a-l cumpăra. Învinuitul D. A. le-a comunicat faptul că apartamentul este deținut în coproprietate pe cote-părți egale de către două persoane și că va lua curând legătura cu prietenul său coproprietar pentru a-l informa despre opțiunea fermă de cumpărare a apartamentului și pentru a veni împreună cu acesta să perfecteze toate actele necesare încheierii tranzacției.
Dar învinuitul D. A. nu l-a contactat pe R. D. G., care se afla la acel moment de câteva luni în Franța și refuzase total orice comunicare dorită de către învinuit. În schimb, învinuitul l-a contactat pe un tânăr din cartier, rămas până acum neidentificat în ciuda eforturilor operative depuse de către organele de poliție, însă despre care se cunoaște că i se zice Charlie sau I., că a studiat, la fel ca partea vătămată, la Școala Generală nr. 66 din cartierul P., că locuiește în aproprierea acestei școli și că fratele său a fost urmărit și arestat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În condiții de fapt care nu au putut fi elucidate în timpul anchetei penale, în primul rând din cauza declarațiilor nesincere ale învinuitului, s-a falsificat un document din material plastic special tip carte de identitate, pe care au fost înscrise corect toate datele reale de identificare ale părții vătămate, dar în spațiul destinat fotografiei persoanei care ar fi urmat să se legitimeze cu acel document a fost inserată imaginea numitului Charlie, cu scopul de a se induce în eroare persoanele implicate în tranzacția de vânzare-cumpărare a apartamentului – cumpărătorii, agenții imobiliari, notarii publici, reprezentanții băncii – și de a se obține, de către învinuitul D. A., un folos material injust constând în reușita planului de vânzare a apartamentului din . a jumătate din suma totală de bani plătită vânzătorilor de către cumpărătorii apartamentului, care în mod normal ar fi revenit părții vătămate R. D. G..
La data de 21 octombrie 2005, în urma discuțiilor preliminare avute cu martorul V. M., învinuitul D. A. s-a deplasat la sediul agenției imobiliare N. House 2002 SRL din zona Gării de Est (Obor), mai exact din ., ., parter, . București, însoțit de către numitul Charlie, pe care l-a prezentat agentului imobiliar și celor care doreau să cumpere apartamentul, martorii B. Ș. și Ș. F. D., ca fiind coproprietarul apartamentului, R. D. G.. Patroana agenției imobiliare, martora N. A. V., a redactat și a prezentat părților spre semnare antecontractul cu promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a apartamentului din . – deși neobligatorie – în astfel de situații presupune verificarea prealabilă a identității părților conform actelor acestora de identitate – există deci o probabilitate majoră ca numitul Charlie să fi uzat la momentul întocmirii antecontractului de acea carte de identitate falsificată. În orice caz, în dreptul numelui părții vătămate R. D. G. de pe respectivul antecontract apare o semnătură executată de numitul Charlie și care prezintă, chiar la o simplă analiză profană, în lipsa unor cunoștințe aprofundate și competențe recunoscute în domeniul criminalisticii grafoscopice, diferențe majore față de semnătura reală a părții vătămate.
Odată încheiat antecontractul cu promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, martora Ș. F. D. i-a predat învinuitului D. A. suma de 3500 de lei, reprezentând întregul avans din tranzacție convenit să fie achitat la acel moment. Numitul Charlie nu a pretins și nu a primit vreo sumă de bani cu această ocazie. Martora N. A. i-a îndrumat pe vânzători și cumpărători către Biroul Notarului Public M. E., agreat de către agenție, în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru apartamentul din . class="NoSpacing"> În perioada imediat următoare, învinuitul D. A. și notarul public M. E. au efectuat demersuri și au obținut, din partea serviciului de cadastru și publicitate imobiliară, serviciului de impozite și taxe locale, asociației de proprietari ș.a.m.d. întreaga documentație preliminară – extrase, adeverințe – necesară tranzacției.
La data de 10 noiembrie 2005, la Biroul Notarului Public M. E. din Piața G., mai exact din blvd. Dacia, nr. 106, Sector 2 București, s-au prezentat învinuitul D. A. și numitul Charlie, prezentat de învinuit ca fiind R. D. G., în calitate de vânzători, martorii B. Ș. și Ș. F. D., în calitate de cumpărători, și martora N. A., în calitate de reprezentant al agenției imobiliare N. House 2002 SRL. În prezența acestora, notarul public M. E. a redactat proiectul de contract de vânzare-cumpărare, iar apoi toate persoanele menționate anterior, inclusiv notarul public, s-au deplasat la sediul Volksbank – Sucursala Ș. cel M. din blvd. Ș. cel M., nr. 4, . București, întrucât suma de bani plătită de cumpărători urma să provină dintr-un credit bancar cu garanție reală imobiliară – ipotecă acordat acestora de Volksbank, astfel că era obligatorie îndeplinirea anumitor formalități la sediul băncii. Odată ajunși la sediul Volksbank – Sucursala Ș. cel M., notarul public M. E. și părțile contractante au fost informați de către reprezentanții băncii despre imposibilitatea de acordare efectivă a creditului în ziua respectivă, din cauza faptului că biroul notarial al lui M. E. nu este dintre cele agreate de bancă, astfel că suma de bani ar urma să fie plătită vânzătorilor abia peste câteva zile. Din cauza discuțiilor contradictorii generate de această situație neașteptată, notarul public M. E. a întocmit negație de autentificare pentru contractul de vânzare-cumpărare și a părăsit nervoasă sediul băncii. Rămase în sediul băncii, părțile contractante și reprezentanta agenției imobiliare au fost îndrumate în aceeași zi de reprezentanții Volksbank către biroul notarial Legitimus din Calea D., nr. 87, Sector 1 București, aflat pe lista birourilor agreate.
Învinuitul D. A., numitul Charlie și martorii B. Ș., Ș. F. D. și N. A. au fost întâmpinați la sediul BNP Legitimus din Calea D. de către notarul public M. P. A., care a procedat imediat la verificarea identității părților contractante. Numitul Charlie, prezentat de către învinuitul D. A. ca fiind R. D. G., coproprietarul apartamentului din . pentru legitimare cartea de identitate falsificată cuprinzând datele reale de identificare ale părții vătămate, dar având inserată imaginea impostorului. Notarul public M. P. A. a redactat la sediul BNP Legitimus contractul de vânzare-cumpărare cu garanție reală imobiliară și apoi l-a prezentat părților spre semnare. În dreptul numelui R. D. G. de la rubrica vânzători apare semnătura executată de către numitul Charlie, care probabil mai exersase imitarea semnăturii părții vătămate în timpul scurs de la încheierea antecontractului, întrucât semnătura acestuia de pe contract prezintă similitudini importante cu semnătura reală a lui R. D. G., însă prezintă și diferențe suficient de sesizabile încât, odată analizate printr-un raport de constatare tehnico-științifică și coroborate cu ansamblul materialului probator, să formeze concluzia organului de urmărire penală că respectiva semnătură nu a fost executată de partea vătămată.
Ulterior semnării contractului de către învinutul D. A., numitul Charlie și martorii B. Ș. și Ș. F. D. la sediul biroului notarial Legitimus, aceștia s-au deplasat împreună cu notarul public M. P. A. și cu martora N. A. la sediul Volksbank – Sucursala Ș. cel M., pentru ca respectivul contract să fie semnat și de către reprezentanții băncii, astfel încât să se constituie garanția reală imobiliară asupra apartamentului din . le fie acordat cumpărătorilor creditul bancar din care urmau să fie plătiți vânzătorii. Reprezentanții băncii au semnat contractul și le-au pus în vedere celor doi vânzători că, pentru a putea beneficia de suma de bani reprezentând contravaloarea apartamentului, urmează să se îndeplinească o formalitate, și anume să fie deschis un cont curent la Volksbank pe numele acestora în care să se efectueze viramentul.
Având în vedere riscul major al deconspirării întregii fraude pe care îl presupunea deschiderea unui cont bancar, cu toate verificările inerente în bazele de date pe care această operațiune le implica, învinuitul D. A. și numitul Charlie au refuzat categoric, sub diverse pretexte, soluția propusă de reprezentanții băncii. În urma discuțiilor pe această temă, s-a convenit să fie deschis un cont curent la Volksbank pe numele martorei Ș. F. D.. Aceasta a virat în contul respectiv suma de 30.770 de lei, reprezentând contribuția proprie a cumpărătorilor la cumpărarea apartamentului, iar banca a virat ulterior suma de 92.310 lei, reprezentând creditul bancar cu garanție ipotecară acordat celor doi cumpărători. Martora Ș. F. D. a retras apoi în numerar – cash – întreaga sumă de bani din acel cont, adică 123.080 de lei, a împărțit-o pe jumătate și le-a înmânat ambilor vânzători partea din bani cuvenită fiecăruia dintre aceștia, reținându-și bineînțeles suma de bani care fusese deja avansată la semnarea antecontractului. A fost plătit onorariul notarului public M. P. A., care a procedat la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare cu garanție reală imobiliară sub nr. 2725/10.11.2005, cu semnătură proprie și cu ștampila BNP Legitimus, a mai fost plătit martorei N. A. restul din comisionul cuvenit agenției imobiliare, o parte fiind deja încasată de martorul V. M., iar după îndeplinirea tuturor formalităților persoanele implicate în tranzacție au părăsit mulțumite sediul băncii.
Din succesiunea evenimentelor descrise anterior se evidențiază foarte clar ansamblul de circumstanțe în care învinuitul D. A., în mod fraudulos – prin înșelăciune, complicitate la uz de fals și fals privind identitatea, a reușit ca la data de 10 noiembrie 2005 să înstrăineze fără drept apartamentul din . îl deținea în coproprietate alături de partea vătămată R. D. G., lipsind-o pe aceasta de ceea ce i s-ar fi cuvenit legitim – jumătate din suma de 123.080 de lei plătită de cumpărătorii apartamentului.
În primăvara anului 2006, partea vătămată R. D. G. a revenit din Franța în România pentru o scurtă perioadă de timp, dorind inclusiv să rezolve într-un fel situația incertă a apartamentului din . l-a contactat în acest sens pe învinuitul D. A., față de care încă avea resentimente generate de divergențele din toamna anului 2005, și nici măcar nu a încercat să-și viziteze apartamentul care fusese deja vândut martorilor B. Ș. și Ș. F. D.. În schimb, l-a contactat pe martorul C. A., fratele logodnicei sale C. C., și a semnat pentru acesta la data de 11 aprilie 2006 o procură autentică prin care l-a mandatat să întreprindă toate demersurile care vor fi necesare în vederea vânzării apartamentului în discuție. Odată partea vătămată reîntoarsă în Franța, martorul C. A. l-a contactat pe învinuitul D. A., întâlnindu-se în mai multe rânduri cu acesta și solicitându-i să găsească împreună o modalitate de vânzare în condiții optime a apartamentului din . D. A. a dat un răspuns evaziv la această solicitare, a amânat apoi sine die să facă vreun demers pentru vânzarea apartamentului și a devenit foarte nervos din cauza insistențelor de a se realiza tranzacția, martorul C. A. a discutat problema ivită cu partea vătămată și cu avocatul acesteia I. F., cel din urmă sugerând că soluția legală pentru rezolvarea chestiunii este formularea unei cereri de chemare în judecată pentru ieșirea din indiviziune.
Prin acțiunea introdusă pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 al Municipiului București, aflată la originea dosarului civil nr._/301/2006, reclamantul R. D. G., prin reprezentant, l-a chemat în judecată pe pârâtul D. A., pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să dispună atribuirea imobilului din ., ., parter, . București, deținut de reclamant împreună cu pârâtul în proprietate comună pe cote-părți egale, către una dintre cele două părți aflate în litigiu, cu obligarea celeilalte la plata unei sulte. Reclamantul a arătat că, din cauza neînțelegerilor avute în trecut cu pârâtul coproprietar, a hotărât de comun acord cu acesta să vândă apartamentul, dar pârâtul a refuzat ulterior să mai întreprindă demersuri în acest sens.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul D. A. a solicitat respingerea acțiunii reclamantului R. D. G. ca neîntemeiată, arătând că împreună cu acesta, la data de 10 noiembrie 2005, a vândut apartamentul din . Ș. și Ș. F. D., fiecare primind jumătate din suma totală de bani plătită de cumpărători, astfel că orice altă pretenție din partea reclamantului este neavenită.
În dovedirea susținerilor din întâmpinare, pârâtul a depus la dosarul cauzei contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Legitimus sub nr. 2725/10.11.2005 și celelalte documente folosite la încheierea tranzacției, inclusiv copiile cărților de identitate ale părților contractante. Observând înscrisurile depuse de pârât, reclamantul a solicitat instanței civile administrarea probei cu expertiza criminalistică a scrisului, arătând că semnătura din dreptul numelui său de la rubrica vânzători a fost executată de către o altă persoană, iar fotografia de pe cartea de identitate a lui R. D. G. aparține de asemenea unei alte persoane, chiar dacă toate datele de identificare menționate sunt corecte. Instanța civilă i-a încuviințat reclamantului efectuarea expertizei solicitate.
Raportul de expertiză criminalistică nr. 97/19.03.2007 depus în dosar a stabilit faptul că semnătura din dreptul numelui R. D. G. de la rubrica vânzători de pe contract a fost executată de acesta însuși, susținerile reclamantului în sensul falsificării semnăturii sale fiind așadar nefondate. R. D. G. a formulat, la data de 8 mai 2007, obiecțiuni la concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit pentru soluționarea cauzei civile.
La data de 19 iunie 2007, partea vătămată R. D. G. a formulat plângere penală împotriva lui D. A., reclamând faptul că, la data de 10 noiembrie 2005, acesta înstrăinase fără drept, prin mijloace frauduloase, apartamentul pe care îl dețineau împreună în proprietate comună pe cote-părți egale.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, în actul de sesizare al instanței s-a reținut că fapta săvârșită de învinuitul D. A. la data de 10 noiembrie 2005, constând în prezentarea la BNP Legitimus din calea D. și ulterior la Volksbank Ș. cel M. însoțit de către persoana neidentificată cunoscută drept Charlie, pe care a indicat-o ca fiind R. D. G., coproprietar al apartamentului din . numitul Charlie posedă o carte de identitate falsificată care menționa datele reale ale părții vătămate, dar avea inserată fotografia impostorului, inducându-se astfel în eroare notarul public, reprezentanții băncii și cumpărătorii apartamentului cu scopul obținerii unui folos material injust reprezentat de succesul tranzacției și beneficiul profitului suplimentar generat de excluderea părții vătămate R. D. G. de la ceea ce i s-ar fi cuvenit legitim acesteia, în speță jumătate din suma totală de 123.080 de lei plătită de cumpărători, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții prin mijloace frauduloase, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 CP; fapta săvârșită de către învinuit la data de 10 noiembrie 2005, constând în ajutorul efectiv dat ca numitul Charlie, prin folosirea unei cărți de identitate falsificate, să uzurpeze în fața persoanelor implicate în tranzacție identitatea lui R. D. G., producându-se astfel importante consecințe juridice în beneficiul învinuitului și în detrimentul părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la uz de fals, prevăzute de art. 26 raportat la art. 291 CP și fapta săvârșită de învinuit la data de 10 noiembrie 2005, constând în prezentarea numitului Charlie la BNP Legitimus drept R. D. G., știind că urmează să fie utilizată la verificarea de rigoare o carte de identitate falsificată, pentru a-l induce în eroare pe notarul public M. P. A. la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, având drept consecință juridică înstrăinarea fără drept de către învinuit a apartamentului deținut în coproprietate alături de partea vătămată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals privind identitatea, prevăzute de art. 293 alin. 1 C.p.
Instanța a reținut că procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D. A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții prin mijloace frauduloase prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 și 3 CP, infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26 CP raportat la art. 288 alin. 1 CP și infracțiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. 1 CP, aflate în concurs real potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a) CP, deși la încadrarea juridică a faptelor sunt descrise infracțiunile de înșelăciune în convenții, complicitate la uz de fals și fals privind identitatea.
Mai mult, prin ordonanța din data de 06.12.2012 (f. 384 d.u.p.), în temeiul art. 238 din Codul de procedură penală, procurorul a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a început urmărirea penală față de învinuitul D. A., din infracțiunile de înșelăciune în convenții prin mijloace frauduloase prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 CP, complicitate la uz de fals prev. de art. 26 rap. la art. 291 CP și fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. 1 CP, cu aplic. disp. art. 33 lit. a) CP, în infracțiunile de înșelăciune în convenții prin mijloace frauduloase prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 CP, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 26 rap. la art. 288 alin. 1 CP și fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. 1 CP, cu aplic. disp. art. 33 lit. a CP.
Pe cale de consecință, Judecătoria a reținut că nu poate deduce pentru ce fapte este sesizată prin rechizitoriu, având în vedere neconcordanțele existente în actul de sesizare analizat, respectiv pentru infracțiunea de complicitate la uz de fals prev. de art. 26 rap. la art. 291 din Codul penal sau complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 26 rap. la art. 288 alin. 1 din Codul penal sau pentru amândouă, în rubrica încadrării juridice a faptei fiind descrisă infracțiunea de complicitate la uz de fals, iar inculpatul a fost trimis în judecată pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Judecătoria a reținut că rolul instanței de judecată nu este însă acela de a deduce voința reprezentantului Ministerului Public, de a stabili ce ar fi vrut să spună, ci acela de a judeca dosarul penal cu care a fost învestită printr-un act de sesizare explicit și complet. Dacă instanța ar recurge la deducții pentru a stabili în cauza de față care ar fi fapta ce ar constitui complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură oficiale ar însemna că validează o punere în mișcare a acțiunii penale și o trimitere în judecată pentru motive abstracte, conducând un proces penal absurd, în care conținutul concret al acuzării este determinat de judecător pe parcursul judecății, nicidecum de procuror, în faza urmăririi penale, așa cum pretind regulile procedurii penale.
Importanța menționării punerii în mișcare a acțiunii penale în considerentele de mai sus rezidă în faptul că aceasta constituie esența actului de acuzare, la ea trebuind raportată în primul rând necesitatea ca judecătorul să nu-și încalce obligația de imparțialitate deducând voința procurorului pentru a stabili care este fapta încadrată drept complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură oficială. Totodată, faptul că prin rechizitoriul în discuție s-a pus în mișcare acțiunea penală reprezintă un argument esențial în sensul că viciile actului de sesizare nu pot fi înlăturate prin acordarea unui termen, întrucât actul de acuzare nu este de conceput a fi completat ulterior cu descrierea chiar a faptei ce l-a determinat, descriere lipsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București, pentru nelegalitatea dispoziției de restituire a cauzei la parchet, în vederea refacerii actului de sesizare.
Se arată că singura eroare materială din actul de sesizare are în vedere analiza juridică a faptei din cadrul rubricii privind „încadrarea juridică” în care sunt descrise elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la uz de fals și nu cele ale infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Se arată că rechizitoriul îndeplinește condițiile de fond și de formă impuse de lege, că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului și urmărirea penală este completă, existând probele necesare și legal administrate, așa cum prevede art.262 Cod procedură penală, astfel că se reimpune trimiterea cauzei în vederea continuării judecății.
Verificând sentința atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea constată recursul fondat.
Având în vedere obiectul cauzei, instanța de recurs nu analizează temeinicia încadrărilor juridice date faptelor descrise în situația de fapt reținută în actul de sesizare, nici dacă faptele încadrate juridic sunt descrise în totalitatea elementelor constitutive și nici dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare pentru o faptă a cărei încadrare juridică poate fi eventual schimbată.
Toate aceste dispoziții aparțin instanței care efectuează cercetarea judecătorească, în cadrul căreia se pot dispune schimbări de încadrare juridică, în condițiile art.334 Cod procedură penală, sau eventuale extinderi ale procesului penal sau ale acțiunii penale, în condițiile art.335 și urm. Cod procedură penală.
Toate aceste atribute aparțin instanței de judecată și au în vedere tocmai situația în care există neconcordanțe în actul de sesizare, așa cum, în cauza de față, a constatat, în mod corect, instanța de fapt.
Însă, aceste erori, care pot fi și materiale, nu impun restituirea la procuror, deoarece nu reprezintă nulități, așa cum a motivat instanța de fond în finalul considerentelor și pot fi înlăturate, corectate de instanța de judecată.
Având în vedere și deciziile invocate de parchet în motivarea recursului, ale căror dispoziții erau aplicabile și înainte de a fi date, se va admite recursului declarat și va dispune trimiterea cauzei la aceeași instanță, în vederea continuării judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pt.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București și dispune trimiterea cauzei Judecătoriei sectorului 2 București în vederea judecării acesteia.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C.-B. I.-T. M. C. V. B.
GREFIER
I. P.
Red. – jud.V.B.
Tehnored. M.A.
2 ex./02.10.2013
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
