Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 776/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 776/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 776/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECțIA I PENALĂ
Decizia penală nr 776
Ședința publică din data de 17 IUNIE 2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
Președinte:A. N.
Judecător:V. A. P.
Grefier:A. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București – prin procuror F. D..
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelant – inculpat Ș. V. împotriva sentinței penale nr. 30/17.02.201 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul – inculpat Ș. V., personal, aflat în stare de arest, asistat juridic de apărători aleși, avocat B. C. și Copcealău G., cu împuterniciri avocațiale depuse la dosar, lipsă intimații – părți civile S.C. D. S. CONCRET SRL, P. A. M. și I. I. în calitate de reprezentant al intimatei – parte civilă S.C. „D. S. CONCRET SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată lipsa relațiilor solicitate la S.C. D. S. CONCRET SRL, plicul fiind restituit cu mențiunea agentului procedural „firma nu mai funcționează la adresa indicată”; de asemenea, se arată că s-a depus la fila 125 din dosar adresa de răspuns de la Oficiul Național al Registrului Comerțului din care rezultă că adresa S.C. DINAMUC S. CONTRECT SRL este în București, sector 3, .. 15, camera nr. 1, .. 1, . - adresă la care partea civilă a fost citată iar citația a fost restituită cu mențiunea factorului poștal „ destinatarul nu mai locuiește la adresă” (fila 17 din dosar).
La întrebarea instanței, apelantul – inculpat arată că nu mai are nimic de adăugat declarațiilor date în cauză, urmând să își exprime poziția procesuală cu ocazia acordării ultimului cuvânt.
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat B. C., apărător ales al apelantului - inculpat arată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru două fapte prevăzute de legea penală, una de tâlhărie prev. de art. 211 V Cod penal și una de tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 20 rap. la art. 211 Cod penal.
Solicită să se constate că instanța de fond a apreciat în mod incorect probatoriul administrat în cauză, motiv pentru care solicită ca în temeiul art. 421 alin. 2 N Cod de procedură penală și art. 423 N Cod de procedură penală să se dispună desființarea hotărârii instanței de fond și, rejudecând, în temeiul art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 16 lit. a și art. 17 pct. 2 N Cod de procedură penală, să se dispună achitarea apelului – inculpat.
Un prim aspect pe care instanța de fond l-a ignorat a fost acela al constituirii părții civile; astfel cum rezultă din relațiile existente la dosarul de fond, nu există o constituire legală de parte civilă. Astfel, există două extrase eliberate de ORC din care rezultă că persoana care se spune că ar fi fost reprezentantul societății comerciale păgubite ar fi I. I.. Din adresa de răspuns de la Oficiul Național al registrului Comerțului rezultă clar că I. I. nu are nici o calitate în respectiva societate comercială; mai mult, la dosarul cauzei nu se regăsește nici o împuternicire din care să rezulte că I. I. ar fi avut vreo calitate în acea societate comercială.
Cu toate acestea instanța d e fond vine și califică S.C. D. S. CONCRET SRL ca și parte civilă în raport de constituirea de parte civilă formulată de către I. I..
Raportat la acest considerent solicită să se constate că depozițiile date în fața organelor de urmărire penală de către persoana numitului I. I. nu poate să fie socotită nici ca și o declarație a unei părți civile – raportat la aspectul că acesta nu are această calitate – nici de martor – raportat la aspectul că nu a depus jurământul prevăzut de lege.
Cu privire la prima infracțiune pentru care a fost trimis în judecată, aceea de tâlhărie - din data de 14.12.2012, solicită să se constate că la dosarul de urmărire penală există un raport de casă prin care societatea ar justifica că exista acea suma de bani la data respectivă în casa de marcat însă, așa cum se poate constata, acel raport de casă este emis la data de 14.11.2012, anterior săvârșirii presupusei fapte.
Referitor la probatoriul administrat în fața instanței de fond, solicită să se constate că instanța a audiat partea vătămată P. A. M., martorul Ș. R. A., Z. C., a apreciat în raport de procesul verbal de recunoaștere din planșa foto, proces verbal de recunoaștere foto efectuat de martorul Ș. R. A. și procesul verbal de recunoaștere efectuat de Z. C..
Astfel cum reține instanța de fond cu privire la declarația inculpatului reține un singur aspect și anume acela că acesta s-ar fi deplasat la sediul părții vătămate S.C. D. S. CONCRET SRL și ar fi solicitat o sumă de bani; referitor la depoziția martorului care a fost apreciată în fața instanței de fond cu privire la această primă faptă, solicită să se constate că există grave inadvertențe în descrierea evenimentelor din acea seară. În fața organului de urmărire penală acesta declară că se afla la jumătatea magazinului și se îndrepta spre birou, moment la dare a văzut un taxi și a intrat în birou. În fața instanței de judecat arată că se afla în toaleta magazinului, moment la care a auzit o amenințare - însă nu-și mai amintește ce amenințare, apoi a ieșit din toaleta și a intrat în birou (nu-și mai amintește de nici un taxi). Mai arată „ nu am văzut cine era persoana cu care P. stătea de vorbă, eu am stat la casa de marcat o mică parte a nopții, la început, până ce P. a învățat să folosească casa de marcat”. În final arată „ eu am indicat fotografia inculpatului, dar am spus că nu sunt sigur că acea persoană venise in magazin, având în vedere că eu fusesem la baie, iar baia este la mijlocul magazinului. Mi s-a spus de către polițiști să pun degetul pe fotografia inculpatului, și mi s-a făcut o fotografie în această poziție”.
D. consecință, aspectele pe care instanța de fond își întemeiază hotărârea sunt unele care pot fi puse cel puse sub semnul întrebării; de asemenea, solicită să se constate că instanța de fond nu face nici o referire la apărările inculpatului cu privire la această primă faptă și cu privire la motivul pentru care se dusese la acel magazin. În acest sens solicită să se constate că chiar unul dintre martorii acuzării vine și spune că această persoană străină de societate – I. I. – care se pare că administra în fapt societatea, deținea un Volkswagen roșu, aspect care reiese și din depozițiile martorilor Tucalic G. și F. T.. Așadar, este de reținut că se probează celălalt aspect relevat de către inculpat în fața instanței de fond și în fața organelor de urmărire penală.
Raportat la acest aspect, atâta timp cât există un dubiu cu privire la săvârșirea acestei fapte, se impune achitarea inculpatului pentru săvârșirea acestei presupuse infracțiuni.
Referitor la cea de-a doua faptă prevăzută de legea penală, arată că instanța de fond se sprijină, în principal, pe aceleași declarații și o declarație de martor care ar fi fost prezent la acea dată, la acea oră, la 15.12.2012, în acel loc. referitor la taximetristul audiat în cauză solicită să se constate că în mod greșit instanța de fond a reținut depoziția acestuia ca fiind o probă concludentă în cauză atâta timp cât el nu a văzut decât un singur aspect și anume că la un moment dat au sosit organele de poliție, iar inculpatul, imobilizat fiind de către I. I., a ieșit afară.
Referitor la aspectele care s-au discutat la acea dată în incinta magazinului și cu privire la reala situație de fapt, respectivul martor nu poate declara nimic; referitor la martorul B. Alfred C. solicită să se constate că și în declarațiile acestuia există grave inadvertențe în sensul că acesta declară anumite aspecte în fața organelor de urmărire penală, iar când ajunge la instanța de spune altceva, astfel: în prima declarația dată în fața organelor de urmărire penală spune că „la un moment dat, în magazin a intrat un individ de aprox. 30 de ani, ten închis, înălțimea 1,75 – 1, 80, care i-a cerut lui A. bani fără să precizeze ce sumă și pentru ce motiv. În acest sens m-am dus către biroul patronului și l-am alarmat; am văzut că individul care intrase era aplecat asupra casei de marcat, încercând să sustragă bani de la colegul meu A., acesta încercând să-l împiedice, s-au împins reciproc, individul încercând în final să fugă”. În fața instanței spune: „precizez că în timp ce trăgea de casa de marcat, inculpatul l-a zdruncinat puțin pe P. care ținea și el de casa de marcat, l-a zdruncinat în sensul că inculpatul trăgea de casa, P. trăgea de casă pentru ca inculpatul să nu poată trage de sertar pentru că acesta trăgea de sertarul unde se aflau banii”. A arătat, de asemenea, că nu știe dacă inculpatul l-a atins pe P., nu s-a uitat.
Concluzionând, raportat la toate aceste considerente, solicită să se dispună achitarea inculpatului pentru ambele fapte pentru care a fost trimis în judecată.
Avocat Copcealău G., apărător ales al apelantului – inculpat achiesează pe deplin la concluziile colegului său și, in subsidiar, solicită admiterea apelului și, aplicând legea penală mai favorabilă să se dispună redozarea pedepsei:
Astfel, apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea mare în raport de situația de fapt și de drept existentă în dosar și face referire la faptul că în ansamblul complexității acestei situații de fapt inculpatul nu era un individ venit de pe stradă care a intrat în respectivul magazin și a cerut bani, ci era „om al casei” și s-a dus acolo după o discuție prealabilă cu cei care aveau de dat și de primit bani.
Reaua credință a părții vătămată este dovedită prin faptul că a refuzat să restituie banii, să achite prețul pentru respectivul autoturism; în acest context inculpatul a mers acolo și nu cu intenția de a săvârși vreo faptă de tâlhărie.
Astfel, privitor la latura subiectivă, apreciază că această nu se conturează pentru a se putea reține existența și subzistența acestor infracțiuni de tâlhărie.
Reaua credință a părții vătămate se reliefează prin faptul că s-a refuzat darea acestor bani, iar ulterior nu s-a recunoscut datorarea acestor sume de bani; de asemenea, solicită să se constate că nu s-a făcut nici dovada calității de reprezentat pentru societate a numitului I. I..
D. consecință, solicită admiterea apelului, redozarea pedepsei și să se aplice inculpatului o pedeapsă rezultând că a executat-o raportându-ne la intervalul în care inculpatul s-a aflat în arest preventiv; apreciază că ansamblul probator și circumstanțele personale ale inculpatului îl recomandă pentru redozarea pedepsei și să se constate că atât cât a executat este suficient.
Reprezentantul Ministerului Public, referitor la prima infracțiunea – cea de tâlhărie în formă consumată, arată că probele pe care se întemeiază instanța de fond sunt declarațiile părții vătămate P. coroborate cu declarațiile martorilor Ș. și Z..
Referitor, în special, la martorul Ș., se poate observa din succesiunea declarațiilor, că nu există contradicții în declarațiile acestui martor, care nu este unul clasic - martor ocular ci, mai mult, un martor auditiv pentru că în ambele declarații vorbește despre faptul că a auzit amenințările proferate de către inculpat la adresa părții vătămate.
În condițiile în care nu există nici un fel de contradicții ci diferențe nesemnificative datorate trecerii timpului și modalități în care a fost audiat – și face referire la faptul că în fața instanței nu a mai făcut nici o referire la vreun taxi (dacă nu a fost întrebat, fără îndoială, nu avea nici un motiv la spună).
Cu privire la acel raport de casă care privește o altă zi; este adevărat această susținere și, de altfel, acesta este și motivul pentru care prima instanței a înlăturat din ansamblul probator acest raport de casă și nu a acordat credibilitate absolută părții vătămate P. care, oricum, făcuse o estimare și nu vorbise despre o sumă concretă, clară și precisă, și a considerat că inculpatul a sustras din casa de marcat doar suma de 20 lei, sumă care, de altfel, a și fost recunoscută de către inculpat.
Toate aceste aspecte și apărarea inculpatului au fost analizate de instanță și din prisma probelor de la dosar nu se poate discuta la nivel de certitudine însă, într-adevăr, este plauzibil că I. I. datora o sumă de bani tatălui inculpatului, însă acesta nu este un motiv ca inculpatul să meargă, să amenințe și să sustragă o sumă de bani, iar ulterior să încerce să sustragă o sumă de bani.
Referitor la cea de-a doua faptă, rămasă în formă tentantă, arată că singurul lucru care trebuie discutat este diferența dintre declarațiile date de către martorul B.. Aceste declarații, în condițiile în care nu sunt identice din punct de vedere al esenței pe parcursul procesului penal, trebuie să fie reținute în ansamblul probator, altele trebuie înlăturate.
Apreciază că prima instanță și-a întemeiat soluția pe declarațiile date în cursul urmăririi penale, pentru că revenirile pe care le-a făcut asupra declarațiilor, astfel cum a arătat și apărarea, nu sunt credibile întrucât omisiunile nu au fost justificate și nu s-a justificat, într-un mod rezonabil și obiectiv, schimbarea acestei poziții.
Relativ la inconsecvență în declarații, astfel cum a făcut referire apărarea în pledoarie, arată că nu s-a făcut nici o referire însă instanța a analizat și acest aspect al declarațiilor inculpatului. Pe parcursul procesului penal s-au luat mai multe declarații inculpatului, iar în fiecare dintre acestea apare o altă variantă, o altă apărare, lucru care a fost avut in vedere de către prima instanță în sensul de a aprecia că inculpatul nu este sincer în declarațiile pe care le-a făcut și că nu înțeleg să prezinte situația de fapt astfel cum a fost în realitate.
În ceea ce privește pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni, dacă discutăm din prisma legii penale mai favorabile, se poate observa că, într-adevăr, legea nouă este mai favorabilă dacă vorbim despre o singură infracțiune, însă vorbim despre o stare de recidivă postexecutorie, situație în care, conform art. 43 N Cod penal se majorează limitele cu o jumătate, iar situația concursului de infracțiuni, cu sporul obligatoriu de 1/3, s-ar ajunge la o pedeapsă mai mare decât cea aplicată de prima instanță și, astfel, s-ar înfrânge principiul neagravării situației în propria cale de atac.
În consecință, în aprecierea parchetului, latura penală este corect soluționată de către prima instanță, nu același lucru se poate spune și de latura civilă, I. I. nu este împuternicit să reprezinte societatea ori, cel puțin, nu este împuternicit cu o dovadă la dosar, astfel că obligarea inculpatului la plata sumei de 20 lei către societate apare ca fiind nelegală.
Față de toate aceste considerente pune concluzii de admitere a apelului declarat de inculpat doar sub aspectul laturii civile și doar sub aspectul greșitei obligări a acestuia la plata sumei de 20 lei către partea civilă S.C. D. S. CONCRET SRL.
Avocat B. C., apărător ales al apelantului - inculpat , în replică, arată că parchetul susține că nu ar exista inadvertențe între declarațiile martorului Ș. R. A.; solicită să se ia act de declarațiile acestui martor în declarațiile aflate la filele 43 -44 dup și fila 200 din dosarul de fond.
Apelantul – inculpat, personal, având cuvântul, arată că este nevinovat; magazinul este la doar câteva străzi de locuința sa, nu avea cum să săvârșească alte de fapte penală . casei sale, acolo unde era cunoscut de toată lumea.
Așa cum a mai arătat, a mers acolo pentru a solicita bani dintr-o sumă care era datorată tatălui sau ca urmare a vânzării unui autoturism; nu a avut nici un moment intenția de a tâlhări. Mai mult, arată că în acel magazin erau camere de luat vederi, de care știa, însă, în ziua respectivă, acestea nu funcționau.
Arată că este de acord cu concluziile apărătorilor săi aleși și solicită achitarea sa.
CURTEA
Prin sentința penala nr.30/17.01.2014 a Jud. Sector 2 București, Sectia Penala, s-a hotarat:
„În baza art. 211 alin. 1 și alin. 2 lit. b) și c) C.pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C.pen. și art. 39 alin. 4 C.pen. îl condamnă pe inculpatul Ș. V. (fiul lui R. și V., născut la data de 20.03.1982 în București, cu domiciliul în București, ., sector 2, CNP_)la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 20 raportat la art. 211 alin. 1 și alin. 2 lit. b) și c) C.pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C.pen. și art. 39 alin. 4 C.pen. îl condamnă pe inculpatul Ș. V.la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie.
În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
În temeiul art.33 lit.a) și art.34 lit.b) C.pen. contopește pedepsele principale stabilite în cauza și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen., cu titlul de pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 88 C.pen. scade din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 15.12.2012 la zi.
În temeiul art. 350 al. 1 C.proc.pen. menține starea de arest a inculpatului.
În temeiul art. 14, art. 346 alin. 1 C.proc.pen. și art. 1357 C.civ. admite în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă . SRL și îl obligă pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 20 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
În temeiul art. 14, art. 346 alin. 1 C.proc.pen. și art. 1357 C.civ. respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de către partea civilă P. A. M..
În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare”.
S-au reținut în esență următoarele:
În data de 14.12.2012 în jurul orei 03.30, în timp ce se afla în incinta punctului de lucru al părții civile S.C. D. Concret S.R.L. – magazin non-stop situat pe ., inculpatul Ș. V., prin întrebuințarea de amenințări aduse părții vătămate P. A. M., a sustras din casa de marcat suma de 20 RON, cu intenția de a și-o însuși pe nedrept.
De asemenea, in data de 15.12.2012 în jurul orei 04.30, în timp ce se afla în incinta aceluiași magazin non-stop situat pe ., al părții civile S.C. D. Concret S.R.L., inculpatul Ș. V. prin întrebuințarea de violențe asupra părții vătămate P. Alexandrii M. a încercat să sustragă din casa de marcat suma de bani aflată acolo, cu intenția de a și-o însuși pe nedrept.
Cu privire la latura civilă, instanța a reținut că I. I., în calitate de reprezentant al S.C. D. Concret S.R.L., cu punct de lucru constând în magazin non-stop situat pe ., a arătat că înțelege să se constituie parte civilă pentru recuperarea sumei de 700 RON reprezentând prejudiciul produs prin săvârșirea de către inculpatul Ș. V. a infracțiunii de tâlhărie. În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, instanța constată că din probatoriul administrat în cauză rezultă că i s-a pricinuit părții civile un prejudiciu în valoare de doar 20 lei.
Impotriva acestei hotarari, a declarat apel inculpatul S. V., pentru motivele consemnate in partea introductiva.
Apelul este fondat, in sensul celor aratat in continuare.
Sub aspectul vinovatiei inculpatului, prima instanta, a coroborat judicios toate probele administrate, apararea inculpatului, de achitare, nefiind sustinuta de probe, existand probe certe de vinovatie.
Cu privire la prima fapta, Curtea are în vedere coroborarea declarațiilor date de partea vătămată P. A. M. în faza urmăririi penale și în timpul cercetării judecătorești (care a arătat că după miezul nopții a venit inculpatul care a luat bani din casa de marcat într-un mod brutal, izbindu-se de aceasta) cu declarațiile martorului Ș. R. A. (care a arătat că în luna decembrie 2012, în timp ce se afla la magazinul S.C. D. Concret S.R.L., inculpatul a venit și a amenințat partea vătămată să îi dea bani), declarațiile martorului Z. C., procesul-verbal de recunoaștere din planșă foto efectuată de partea vătămată P. A. M., procesul-verbal de recunoaștere din planșă foto efectuată de martorul Ș. R. A., procesul-verbal de recunoaștere din planșă foto efectuată de martorul Z. C., procesele-verbale de cercetare la fața locului și declarația inculpatului, doar în ceea ce privește faptul că a mers la magazinul S.C. D. Concret S.R.L.pentru a lua bani și a plecat de acolo cu suma de 20 lei.
Astfel, martorul Ș. R. A. a arătat că are în data de 14.12.2012 în jurul orei 03.30, în timp ce se afla în incinta magazinului situat pe ., a observat cum un individ a coborât dintr-un taxi și a intrat în magazin, după care martorul a intrat în biroul magazinului aflat în spate rămânând în dreptul ușii întredeschise, de unde a auzit cum individul arătat i-a cerut pe un ton amenințător părții vătămate P. A. M. să îi dea suma de 20 RON „să nu o taie". Faptul invocat de aparare, ca acest martor nu l-a vazut efectiv pe inculpat, nu este relevant, intrucat s-a stabilit prin alte mijloace de proba ca acet individ era inc.S. V. ( declaratii inculpat si martor Z. C.).
Din declarațiile martorului ZIat C. rezultă că inculpatul a intrat în magazin unde a stat aproximativ 5 minute, după care a ieșit în grabă având în mână un fișic de bancnote, a reintrat în autoturism și i-a cerut martorului să meargă înainte și „să bage în ea".
În ceea ce privește cuantumul sumei însușite fără drept, prima instanța a reținut in mod temeinic că suma de 700 lei nu este dovedită fără dubiu. Estimarea lui P. A. M. în acest sens nu este suficientă, in conditiile in care raportul emis de casa de marcat depus la dosar privește data de 14.11.2012, nu 14.12.2012.
În aceste condiții, s-a dovedit doar însușirea de catre inculpat a sumei recunoscute de inculpat, de 20 lei.
Cu privire la a doua fapta, Curtea are in vedere coroborarea declarațiilor date de partea vătămată în faza urmăririi penale și în timpul cercetării judecătorești care a arătat că în acea seară a venit inculpatul pentru a lua alți bani, a împins-o pe partea vătămată și între timp a venit patronul magazinului I. I., l-au imobilizat pe inculpat și au chemat poliția, cu declarația martorului B. Alfred C., care a arătat că în luna decembrie 2012, în jurul orei 04.30 – 05.00 dimineața inculpatul a venit la magazin pentru a lua bani, a tras de casa de marcat și a zdruncinat-o pe partea vătămată P. A. C., însă nu a reușit să ia nicio sumă de bani întrucât reprezentantul părții civile I. I. a anunțat poliția.
Prima instanță și-a întemeiat soluția in mod temeinic pe declarațiile date în cursul urmăririi penale si in instanta de martorul B. Alfred C., nuantarile pe care le-a făcut asupra declarațiilor, astfel cum a arătat și apărarea, nu sunt relevante, sub aspectul incadrarii juridice retinute de prima instanta, respectiv tentativa la infractiunea de talharie.
Martorul declara in fața instanței: „precizez că în timp ce trăgea de casa de marcat, inculpatul l-a zdruncinat puțin pe P. care ținea și el de casa de marcat, l-a zdruncinat în sensul că inculpatul trăgea de casa, P. trăgea de casă pentru ca inculpatul să nu poată trage de sertar pentru că acesta trăgea de sertarul unde se aflau banii”.
Mai mult, declarațiile martorului B. Alfred se coroborează cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, care la rândul său se coroborează cu declarațiile martorului Amzi N.-G., care a arătat că în data de 15.12.2012 în jurul orei 04.00, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat sub nr._, exercitându-și ocupația de șofer taxi, a luat un client care i-a cerut să îl ducă pe .-a solicitat să oprească în apropierea magazinului situat la nr. 10IE, după care a intrat în interiorul acestuia. După aproximativ 2 minute l-a observat ieșind în fugă din respectivul magazin, fiind imobilizat de trei persoane, iar după aproximativ zece minute a fost preluat de lucrători de poliție.
I. I., a declarat că îl cunoaște de aproximativ un an pe numitul Ș. R. poreclit R. al lui Geamai, membru al clanului Geamai care are notorietate în cartierul C., precum și pe fiul acestuia, poreclit B. al lui R. al lui Geamai, fără a fi în raporturi de dușmănie cu nici unul dintre aceștia. A mai arătat că în care în data de 14.12.2012 a fost anunțat de către partea vătămată P. A. M., cu privire la faptul că „B.", fiul lui R. al lui Geamai, prin violență, și-a însușit suma de 700 RON aflată în casa de marcat, drept care, în seara zilei de 14.12.2012 a rămas în punctul de lucru al societății. Ulterior, în dimineața zilei de 15.12.2012, în jurul orei 04.30, în timp ce se afla în biroul administrativ al societății, a auzit gălăgie venind din sala de vânzare, partea vătămată P. A. M. relatându-i ulterior că la acel moment se pregătea să îi aducă banii aflați în casa de marcat, dar „B., fiul lui R. al lui Geamai" a intrat în magazin și a atacat-o pe partea vătămată, intenționând să sustragă banii din casa de marcat la care stătea aceasta. Fiind alertat de către martorul B. Alfred C., I. I. s-a deplasat la locul faptei, constatând că „B." se lupta cu partea vătămată, trăgând în același timp de casa de marcat pentru a sustrage banii aflați în ea. In continuare, împreună cu angajații săi și cu ajutorul unui pistol cu bile a reușit să-I imobilizeze și să-l țină la pământ pe „B." până la sosirea lucrătorilor de poliție. I. I. nu a putut fi audiat în faza judecății, toate demersurile făcute în acest sens, vizând toate adresele și numerele de telefon cunoscute, rămânând fără rezultat.
Inculpatul Ș. V. a dat declarații contradictorii pe parcursul urmăririi penale si al judecatii.
Astfel, cu prilejul declarațiilor verbale consemnate în cuprinsul procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante a arătat că a venit la magazinul situat pe ., cu un taxi, iar ajuns acolo i-a solicitat vânzătorului să îi împrumute niște bani, dar întrucât a fost refuzat și văzând banii care se aflau în casa de marcat, s-a întins spre aceștia să îi ia, moment în care a fost imobilizat de către patronul magazinului împreună cu vânzătorii.
Cu ocazia aducerii la cunoștință a învinuirii de către organele de poliție inculpatul Ș. V. s-a folosit de dreptul de a nu face nicio declarație, iar ulterior, fiind audiat de procuror, a declarat că în data de 14.12.2012, la ora 03.30, a intrat în supermarketul non-stop situat pe ., și i-a solicitat vânzătorului aflat acolo să îi dea suma de 20 RON, dar acesta i-a dat doar 10 RON. spunându-i că îi va comunica ulterior „domnului I.", patronul magazinului, că i-a dat acei bani pentru tatăl său. A mai arătat inculpatul că a doua zi, în data de 15.12.2012, la ora 04.30, după consumarea unei doze de etnobotanice, s-a prezentat din nou la același supermarket pentru a-i cere „domnului I." suma de 100-200 RON pentru tatăl său, dar acesta l-a amenințat cu un pistol ce părea real și l-a obligat să se întindă pe burtă până la sosirea lucrătorilor de poliție.
În faza cercetării judecătorești inculpatul a arătat că fără știrea tatălui său a mers să ceară banii pe care reprezentantului părții civile S.C. D. Concret S.R.L., I. I., avea să îi dea tatălui său pentru un autoturism. Acesta a luat 20 lei pentru a plăti taxiul. Când a revenit la magazin pentru a lua bani în data de 15 a unei luni pe care nu și-o ameintește din iarna anului 2012, martorul I. I. a anunțat poliția. Inculpatul a arătat că a mers să ia bani fără știrea tatălui său, însă nu a tras de casa de marcat și nu a săvârșit nicio tâlhărie.
Susținerile inculpatului sunt contrazise de ansamblul probator administrat, analizat mai sus.
Prezența martorilor M. F. M. și N. S. la magazin, în data de 14.12.2012, este contrazisă de martorul Z. C., care a arătat că inculpatul era singur când l-a transportat la magazinul din zona A. (f. 271).
Caracterul neadevărat al declarațiilor M. F. M. și N. S. rezultă și din faptul că martorul M. a arătat că magazinul era un chioșc din PVC cu geamuri termopan aflat pe trotuar și pe care l-ar fi putut înconjura, în vădită contradicție cu trăsăturile construcției astfel cum rezultă din fotografiile aflate la dosar (constructie din zidărie, neputând fi înconjurat); martorul N. susține că în magazin se aflau mai mulți cumpărători, fapt contrazis de restul probelor administrate.
Declarațiile martorilor F. T. (concubina tatălui inculpatului) și T. G. (angajat al tatălui inculpatului) nu servesc aflării adevărului, intrucat acestia nu au avut cunoștință directă despre faptele cercetate, fiind in mod temeinic înlăturate de catre prima instanta. De altfel, faptele inculpatului, constituie infractiuni, chiar daca ar fi existat o datorie a lui I. I. față de tatăl inculpatului.
In ceea ce priveste incadrarea juridica, Curtea are in vedere Decizia CCR nr. 265 din data de 6 mai 2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Codul penal (cel care a intrat in vigoare la 1 februarie 2014), ce a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, data de la care a intrat in vigoare.
Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile. Atunci cand se stabileste ca una din legi este mai favorabila, aceea se aplica in toate privintele.
Conform art. 5 din NCP, in cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila.
Curtea apreciaza ca vechiul cod penal, in baza caruia a fost efectuata incadrarea juridica si sanctionarea inculpatului, este legea penala mai favorabila acestuia, desi limitele legale de pedeapsa s-au redus, potrivit NCP, de la 5 la 20 de ani, la 3 la 10 ani, intrucat regimul juridic din NCP, pentru concursul de infractiuni si recidiva postexecutorie, este defavorabil inculpatului. Astfel, potrivit art.43 alin.5 NCP, limitele de pedeapsa se majoreaza cu jumatate, iar potrivit art.39 alin.1 lit.b NCP, la pedeapsa rezultanta in urma contopirii, se adauga un spor de o treime din totalul celorlale pedepse, in timp ce potrivit VCP, sporurile de pedeapsa pentru concurs de infractiuni si recidiva sunt facultative.
Concret, potrivit vechiului cod penal, aplicat de prima instanta, pedeapsa rezultanta este de 5 ani si 6 luni inchisoare, iar potrivit noului cod penal, aceasta ar fi de 6 ani si 6 luni inchisoare
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, orientate spre minimul special prevazut de lege, prima instanta a ținut seama de criteriile prev. de art. 72 și de art. 52 C.pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, împrejurările concrete în care au fost comise, dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiuni, precum și de persoana inculpatului, acesta comitand infractiunile in stare de recidiva post executorie. Pentru aceste motive, cererea de reducere a pedepsei aplicate de prima instanta inculpatului, este nefondata.
Din adresa de răspuns de la Oficiul Național al registrului Comerțului rezultă că I. I. nu are nici o calitate în . SRL iar la dosarul cauzei nu exisa nici o împuternicire din care să rezulte că I. I. ar fi avut vreo calitate în acea societate comercială.
Faptul că I. I. nu a depus jurământul prevăzut de lege pentru audierea ca martor, intrucat a fost audiat ca parte vatamata si parte civila, nu constituie o nulitate relativa care sa aduca o vatamare drepturilor partilor, in conditiile in care declaratiile acestuia se coroboreaza cu declaratiile martorilor audiati in cauza, asa cum s-a aratat anterior ( art.282 alin.1 CPP ).
Cum partea civila I. I., s-a constituit parte civila in numele . SRL, fara a face dovada calitatii sale de reprezentant a acestei societati, Curtea va admite apelul inculpatului si va respinge ca nefondata acțiunea civilă formulată de către partea civilă . SRL impotriva inc. S. V., ca fiind formulata de o persoana fara calitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct. 2 lit. a CPP admite apelul declarat de inculpatul S. V., împotriva sentinței penale nr.30/17.01.2014 a Jud. Sector 2 București, Sectia Penala.
Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând pe fond:
În temeiul art. 25 alin.1 din CPP, respinge ca nefondata acțiunea civilă formulată de către partea civilă . SRL împotriva inc. Ș. V..
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 15.12.2012 la zi.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
N. A. P. V.-A.
GREFIER,
P. A.
Red. V.A.P
Dact.G.P.
2 ex.
Red. M. M. – Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Penală
| ← Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p..... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 776/2014. Curtea... → |
|---|
