Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 2390/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 2390/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 2390/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._

(_ )

DECIZIA PENALĂ NR.2390/R

Ședința publică din data de 19 decembrie 2013

Președinte: F. B. V.

Judecător: I. C.

Judecător: A. E. B.

Grefier: C. B.

. . . . . . . . . .

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de domnul procuror M. V..

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria B. V. și inculpații P. V. Nicușor, C. Ș. F., R. M. L. și I. D. A. împotriva sentinței penale nr.153/09.09.2013 pronunțată de Judecătoria B. V. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați P. V. Nicușor, C. Ș. F., în stare de arest, asistați de avocat D. R. cu delegație nr.520 de substituire a avocatului desemnat din oficiu A. F. cu delegație nr._ emisă de Baroul București-SAJ, R. M. L. în stare de arest, asistat de avocat ales M. G. cu împuternicire avocațială nr._ emisă de Baroul București și avocat D. R. cu delegație nr.520 de substituire a avocatului desemnat din oficiu A. F. cu delegație nr._ emisă de Baroul București-SAJ, I. D. A. în stare de arest, asistat de avocat ales S. C. cu împuternicire avocațială nr._ emisă de Baroul G., intimații inculpați M. M. M. în stare de libertate, asistat de avocat ales S. I. cu împuternicire avocațială nr._ emisă de Baroul București și P. S. Nicușor în stare de libertate, asistat de avocat D. R. cu delegație nr.520 de substituire a avocatului desemnat din oficiu A. F. cu delegație nr._ emisă de Baroul București-SAJ, lipsă fiind intimatele părți vătămate Q. G. D. Rosario și T. F..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că sunt depuse la dosar motive de recurs pentru recurentul inculpat R. M. L..

Curtea procedează la verificarea identității inculpaților aflați în stare de libertate P. S. Nicușor și M. M. M..

Curtea constată încetată delegația nr._ emisă de Baroul București-SAJ a apărătorului desemnat din oficiu A. F. pentru inculpatul R. M. L., prin depunerea delegației apărătorului ales al acestuia și acordă onorariu parțial în cuantum de 100 lei.

Apărătorul din oficiu pentru recurenții inculpați P. V. Nicușor și C. Ș. F. arată că recursurile acestora vizează reindividualizarea pedepsei aplicate;

Apărătorul ales al recurentului inculpat R. M. L. arată că recursul acestuia vizează înlăturarea circumstanței agravante prev.de art.75 lit.c C.p.p. și reindividualizarea pedepsei aplicate.

Apărătorul ales al recurentului inculpat R. D. A. arată că recursul acestuia vizează achitarea acestuia considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este cercetat, iar în subsidiar individualizarea pedepsei.

Curtea aduce la cunoștință recurenților inculpați P. V. Nicușor, C. Ș. F., R. M. L., I. D. A. și intimații inculpați M. M. M., P. S. Nicușor că au dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-li-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit si împotriva lor.

Recurenții inculpați P. V. Nicușor, C. Ș. F., R. M. L., I. D. A. și intimații inculpați M. M. M., P. S. Nicușor, având pe rând cuvântul, arată că nu doresc să dea declarație în fața Curții, dar își mențin declarațiile date în cauză.

Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat P. V. Nicușor arată că dorește să depună la dosarul cauzei înscrisuri, în circumstanțiere, respectiv certificatul de naștere al copilului minor al inculpatului.

Curtea pune în discuție proba cu înscrisuri, în circumstanțiere, solicitată de apărătorul recurentului inculpat P. V. Nicușor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu se opune administrării acestei probe.

Curtea deliberând, în baza art. 67 din Codul de procedură penală, încuviințează pentru recurentul inculpat P. V. Nicușor proba cu înscrisuri, în circumstanțiere, pe care o constată administrată prin depunerea actului la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor declarate.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, critică soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că în mod greșit s-a dispus aplicarea art.320¹ C.p.p. după începerea cercetării judecătorești, respectiv după audierea inculpaților.

Curtea, constatând că motivul de recurs invocat de reprezentantul Parchetului tinde către o soluție de casare a hotărârii atacate și trimitere spre rejudecare la instanța de fond, pune în discuția părților starea de arest a recurenților inculpați.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită menținerea stării de arest în baza art.300² rap.la art.160^b C.p.p., apreciind că se menține temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri, având în vedere gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților, prin folosirea violenței, date în raport de care apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Cu privire la celelalte motive de recurs arată că, în ce-l privește pe inculpatul P. V. Nicușor, instanța de fond trebuia să revoce beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr.340/2010 de Judecătoria B. V. și beneficiul suspendării sub supraveghere a pedepsei dispusă prin sentința penală nr.313/2010 de către aceeași instanță, arătând că faptele săvârșite în prezenta cauză sunt săvârșite în cadrul termenului de încercare stabilit prin cele două hotărâri.

Un alt motiv de recurs vizează individualizarea pedepselor aplicate inculpaților și modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților M. și P. în raport de gravitatea faptelor și modalitatea de săvârșire a acestora, considerând că se impunea condamnarea acestora la pedepse mai severe, cu aplicarea unui spor de pedeapsă inculpaților trimiși în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie urmare reținerii concursului de infracțiuni conform art.33 lit.a C.p.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat P. V. Nicușor solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond, iar pe fond reindividualizarea pedepsei aplicate, având în vedere circumstanțele atenuante, faptul că a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor, beneficiind de prevederile art.320¹ C.p.p. În circumstanțiere, arată că inculpatul are un copil minor în întreținere.

Cu privire la recursul Parchetului solicită respingerea acestuia ca nefondat, considerând că instanța de fond a dispus reducerea pedepsei urmare aplicării procedurii simplificate.

În ce privește starea de arest, solicită judecarea acestuia în stare de libertate, apreciind că nu mai subzistă temeiurile inițiale care au determinat luarea acestei măsuri, iar inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat C. Ș. F. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond, iar pe fond reindividualizarea pedepsei aplicate, apreciind că aceasta este prea mare în raport de circumstanțele personale ale acestuia, faptul că a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor, beneficiind de prevederile art.320¹ C.p.p. Mai arată că inculpatul nu a cunoscut faptul că inculpatul P. S. Nicușor este minor.

De asemenea, solicită respingerea recursului Parchetului ca neîntemeiat.

În ce privește starea de arest, solicită judecarea inculpatului C. Ș. F. în stare de libertate, apreciind că nu mai subzistă temeiurile inițiale care au determinat luarea acestei măsuri, iar inculpatul nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Apărătorul ales al recurentului inculpat R. M. L. susține oral motivele de recurs depuse la dosar, solicitând admiterea recursului în temeiul art.385¹⁵ pct.2 C.p.p., iar pe fond înlăturarea circumstanței agravante prev.de art.75 al.1 lit.c C.p., precum și reindividualizarea pedepsei aplicate, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale, este un tânăr integrat în societate, ce provine dintr-o familie organizată în mijlocul căreia se va întoarce și va fi atent supravegheat.

Pe cale de consecință solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar pe fond pronunțarea unei soluții legale și temeinice în sensul celor arătate și reducerea cuantumului pedepsei aplicate până la nivelul cuantumului de 3 ani și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, apreciind că și în acest mod poate fi atins scopul educativ al pedepsei în sensul dispozițiilor art.52 C.p.

În ce privește recursul Parchetului, solicită respingerea acestuia ca fiind nelegal și netemeinic.

Cu privire la starea de arest a inculpatului R. M. L., consideră că nu se impune menținerea acestei măsuri.

Apărătorul ales al recurentului inculpat I. D. A. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond, iar pe fond achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.b rap.la art.10 lit.d C.p.p. considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, față de împrejurarea că din întregul ansamblu probator a rezultat cu certitudine că acesta nu a participat la activitatea de sustragere a bunurilor și nici nu a comis vreo violență asupra victimei.

Mai mult, din probele administrate a rezultat cu certitudine că inculpatul I. vorbea la telefon în momentul în care ceilalți inculpați au luat hotărârea de a tâlhări o persoană, ca atare nu se poate reține că acesta a participat, a fost de acord sau a avut cunoștință de intenția celorlalți de a comite fapta, deci nu a fost complice în vreun fel la săvârșirea faptei.

În subsidiar, solicită reținerea circumstanțelor atenuante și reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia sub minimul prevăzut de lege, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în conformitate cu prevederile art.86¹C.p., având în vedere participația redusă a acestuia la săvârșirea faptei, asupra sa nu s-au găsit bunuri din cele sustrase, iar pe de altă parte faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, provine dintr-o familie organizată ce l-a susținut pe tot parcursul anchetei penale și cercetării judecătorești,

Cu privire la recursul Parchetului pune concluzii admitere a motivului care vizează greșita aplicare a procedurii prevăzută de art.320¹ C.p.p. situație față de care consideră că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.

În ce privește starea de arest a inculpatului I. D. A., apreciază că lăsarea în libertate a acestuia nu prezintă pericol pentru ordinea publică, că rezonanța faptei săvârșite s-a diminuat, având în vedere participația minimă a inculpatului la săvârșirea faptei, dar și circumstanțele personale ale acestuia, situație față de care solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi localitatea.

Reprezentantul parchetuluiconsideră că recursurile inculpaților sunt admisibile în situația în care se va constata nelegalitatea aplicării art.320¹ c.p.p.

În caz contrar, solicită respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind că în mod corect a fost reținută circumstanța agravantă prev.de art.75 lit.c C.p. având în vedere modalitatea în care au fost săvârșite infracțiunile. Apreciază că din ansamblul probator administrat a rezultat că inculpații se cunoșteau, nicidecum nu s-au întâlnit ocazional și au plănuit săvârșirea infracțiunilor, în înțelegere au determinat părțile vătămate să urce în autoturism și le-au condus într-un loc izolat unde le-au deposedat de bunuri.

Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate, consideră că acestea sunt deja reduse având în vedere gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților.

Cu privire la critica ce vizează greșita condamnare a inculpatului I., consideră că aceasta este nefondată, arătând că din probele administrate și modalitatea de desfășurare a acțiunilor infracționale a rezultat că acesta a participat la săvârșirea infracțiunii, fiind prezent și amenințând alături de ceilalți coinculpați pe partea vătămată.

Pentru aceste motive solicită respingerea recursurilor ca nefondate.

Apărătorul ales al intimatului inculpat M. M. M. solicită respingerea recursului Parchetului ca nefondat, apreciind că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.320¹ C.p.p., aceasta având obligația de a pune în vedere inculpaților posibilitatea de a se soluționa cauza într-o procedură simplificată la primul termen de judecată, ceea ce a instanța în mod corect a făcut.

Mai mult, există contradicții între concluziile reprezentantului Parchetului de la momentul termenului din 30.12.2013 și cele formulate în motivele de recurs.

Sub aspectul motivului de recurs care vizează individualizarea pedepsei aplicate, solicită a se constata că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o conduită bună în societate și pe întregul parcurs al procesului penal, astfel cum rezultă din caracterizările depuse la dosarul cauzei.

Apărătorul din oficiu al intimatului inculpat P. S. Nicușor consideră că motivul de recurs al Parchetului referitor la greșita aplicare a prevederilor art.320¹ C.p.p. nu-l vizează pe acest inculpat.

Solicită deducerea corectă a perioadei arestului preventiv conform art.88 C.p.

De asemenea, consideră că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, instanța de fond făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.74 lit.a rap.la art.76 lit.b C.p., având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, acesta fiind minor la data săvârșirii faptei, nu avea antecedente penale.

Recurentul inculpat P. V. Nicușor, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța.

Recurentul inculpat C. Ș. F., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța.

Recurentul inculpat R. M. L., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța.

Recurentul inculpat I. D. A., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța.

Intimatul inculpat M. M. M., având ultimul cuvânt, declară că recunoaște și regretă fapta comisă, solicitând instanței să aibă în vedere că are un loc de muncă.

Intimatul inculpat P. S. Nicușor, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:

În baza art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2 ind.1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a și art.76 lit.b Cod penal precum și art. 320 ind.1 alin.1 și 7 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul M. M. M., zis B., fiul lui V. și E., nascut la data de 11.09.1991, în B. V., jud.G., domiciliat în comuna Găiseni, ., studii 3clase, tinichigiu, fără loc de muncă, necăsătorit, CNP_, la pedeapsa de 4(patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art.71 Cod penal i s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II si lit.b Cod penal.

În baza art. 86¹ alin.1 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durata de 7 ani reprezentând termen de încercare, conform art.86 ind.2 Cod penal.

În baza art. 86³ alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri:

a) să se prezinte la un interval de cel puțin 3 luni la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul G.

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă;

d) sa comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În baza art. 86³alin.3 Cod penal s-a impus inculpatului obligația să nu intre în legătură cu inculpații C. Ș. F., P. V. Nicușor, R. M. L., I. D. A. și P. S. Nicușor pe durata termenului de încercare.

În baza art.71 alin.5 Cod penal pe durata termenului de încercare de 7 ani s-a suspendat executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a teza a II a si b Cod penal.

În temeiul dispozițiilor art.359 Cod proc.pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea săvârșirii executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni sau neexecutării obligațiilor civile ori în cazul neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau a obligațiilor stabilite de instanță.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 10.01.2013 până la 09.09.2013.

În baza art. 350 al 3 lit. b Cod procedură penală s-a dispus punerea, de îndată, în libertate a inculpatului arestat preventiv, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.5/11.01.2013, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În baza art.211 alin.1, alin.2 lit. b, alin.2 ind.1 lit.a și b Cod penal, cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal și art.74 alin.1 lit.a și art.76 alin.1 lit.b Cod penal a fost condamnat inculpatul P. S. Nicușor, zis P., fiul lui G. și L., născut la data de 06.03.1995, in ., domiciliat in ., jud.G., fără studii, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, CNP_, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art.71 Cod penal i s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a si b Cod penal.

În baza art. 86¹ Cod penal raportat la art. 110¹ Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durata de 3 ani, reprezentând termen de încercare stabilit conform art.110 Cod penal.

În baza art. 86³ Cod penal, pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri:

a) să se prezinte la un interval de cel puțin 3 luni la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul G.

b) sa anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În baza art. 86³alin.3 Cod penal s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri:

a) să urmeze un curs de învățământ sau un curs de calificare profesională

b) să nu intre în legătura cu inculpații C. Ș. F., P. V. Nicușor, M. M. M., R. M. L. și I. D. A.

În baza art.71 alin.5 Cod penal pe durata termenului de încercare de 3 ani s-a suspendat executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a teza a II a si b Cod penal.

În temeiul dispozițiilor art.359 Cod proc.pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 si art.110 ind.1 alin.3 C.pen a căror nerespectare atrage revocarea săvârșirii executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni sau neexecutării obligațiilor civile ori în cazul neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau a obligațiilor stabilite de instanță.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut la data de 22.01.2013 pe o durată de 24 de ore.

În baza art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2 ind.1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a și art.76 alin.1 lit.b Cod penal a fost condamnat inculpatul I. D. A., zis M. B., fiul lui M. și N., nascut la data de 26.08.1991, în B. V., jud.G., domiciliat in comuna Găiseni, ., studii 7 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, CNP_, la pedeapsa de 4(patru) ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art.71 Cod penal i s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II si lit.b Cod penal.

În temeiul art.350 alin.1 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În temeiul art. 88 Cod penal raportat la art.357 alin.2 Cod procedura penală s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive din durata pedepsei, de la data de 10.01.2013 la zi.

În baza art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2 ind.1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a și art.76 alin.1 lit.b Cod penal, precum și art.320 ind.1 alin.1 și 7 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul R. M. L., zis C., fiul lui A. și N., născut la data de 22.04.1993, în B. V., jud.G., domiciliat in comuna Găiseni, ., studii 8 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, CNP_, la pedeapsa de 4 (patru) ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art.71 Cod penal i s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II si lit.b Cod penal.

În baza art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2 ind.1 lit.a și b Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a și art.76 alin.1 lit.b Cod penal, art.75 alin.1 lit.c Cod penal, precum și art. 320 ind.1 alin.1 și 7 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul R. M. L., zis C., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art.71 Cod penal i s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II si lit.b Cod penal.

Conform art. 33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani închisoare.

În temeiul art.350 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În temeiul art. 88 Cod penal raportat la art.357 alin.2 Cod procedura penală s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive din durata pedepsei, de la data de 10.01.2013 la zi.

În baza art.211 alin.1, alin.2 lit. b, alin.2 ind.1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.1 și 7 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul C. Ș. F., zis B., fiul lui A. și I., nascut la data de 03.03.1994, în B. V., jud.G., domiciliat in comuna Găiseni, ., studii 4 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, CNP_, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art.71 Cod penal i s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II si lit.b Cod penal.

În baza art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2 ind.1 lit.a și b Cod penal, cu aplicarea art.75 alin.1 lit.c Cod penal, precum și art. 320 ind.1 alin.1 și 7 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul C. Ș. F., la pedeapsa de 5 (cinci) ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art.71 Cod penal i s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II si lit.b Cod penal.

În baza art.86 alin.1 din O.U.G.nr.195/2002, cu aplicarea dispozițiilor art.320 ind.1 alin.1 și 7 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul C. Ș. F. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, la pedeapsa de 1(un) an închisoare.

În baza art.71 Cod penal i s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II si lit.b Cod penal.

Conform art. 33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani și 3 luni închisoare.

În temeiul art.350 alin.1 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În temeiul art. 88 Cod penal raportat la art.357 alin.2 Cod procedura penală s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive din durata pedepsei, de la data de 10.01.2013 la zi.

În baza art.211 alin.1, alin.2 lit. b, alin.2 ind.1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.1 și 7 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul P. V.-Nicușor, zis C. M., fiul lui V. și F., născut la data de 07.06.1992, în B. V., jud.G., domiciliat in ., studii 4 clase, zidar, fără loc de muncă, necăsătorit, CNP_, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art.71 Cod penal i s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II si lit.b Cod penal.

În baza art.211 alin.1, alin.2 lit. b, alin.2 ind.1 lit.a și b Cod penal, cu aplicarea art.75 alin.1 lit.c Cod penal precum și art. 320 ind.1 alin.1 și 7 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul P. V.-Nicușor, la pedeapsa de 5 (cinci) ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art.71 Cod penal i s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II si lit.b Cod penal.

În baza art.86 alin.1 din O.U.G.nr.195/2002, cu aplicarea dispozițiilor art.320 ind.1 alin.1 și 7 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul P. V. Nicușor pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, la pedeapsa de 1(un) an închisoare.

În baza art.71 Cod penal i s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II si lit.b Cod penal.

Conform art. 33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani și 3 luni închisoare.

În temeiul art.350 alin.1 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În temeiul art. 88 Cod penal raportat la art.357 alin.2 Cod procedura penală s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive din durata pedepsei, de la data de 10.01.2013 la zi.

În baza art. 346 alineat 1 Cod procedură penală raportat la art.14 și art.16 ind.1 alin.3 Cod procedură penală, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Q. G. D. Rosario, domiciliată în .

În baza art.346 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.14 și art.16 ind.1 alin.3 Cod procedură penală s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă T. F., domiciliat în Pitești, ., nr.3, ..B, ., jud.Argeș.

Au fost obligați inculpații C. Ș. F., P. V. Nicușor, R. M. L., M. M. M. și I. D. A., în solidar, la plata sumei 4500 lei și contravaloarea sumei de 120 dolari americani, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale și 2000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă Q. G. D. Rosario.

Au fost obligați inculpații P. S.-Nicușor, în solidar cu partea responsabilă civilmente P. G., C. Ș. F., P. V. Nicușor și R. M. L., în solidar, la plata sumei de 2665 lei și contravaloarea sumei de 5 euro, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale și 5.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă T. F..

În baza art.118 alin.1 lit.e Cod penal, suma de 870 lei, s-a confiscat de la inculpatul P. V. Nicușor, ce se află la Camera de Corpuri Delicte și va servi la despăgubirea părților civile Q. G. D. Rosario și T. F..

În baza art.191 alin.2 Cod procedură penală fost obligat inculpatul M. M. M. la plata sumei de 1900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu V. M., în cuantum de 800 lei, urmând a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art.191 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul P. V. Nicușor la plata sumei de 1900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu N. R. C., în cuantum de 800 lei, fiind suportat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art.191 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul C. Ș. F., la plata sumei de 1800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariile apărătorilor din oficiu N. R. C., în cuantum de 300 lei și B. C., în cuantum de 400 lei, fiind suportate din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art.191 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul I. D. A., la plata sumei de 1400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu L. M., în cuantum de 300 lei fiind suportat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art.191 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul P. S. Nicușor, la plata sumei de 1900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariile apărătorilor din oficiu M. V. și N. R. C., în cuantum de 400 lei fiecare, fiind suportate din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art.191 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul R. M. L., la plata sumei de 1100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.199 alin.2 Cod procedură penală s-au respins cererile de reexaminare formulate de avocații N. R. C. și S. C., ca neîntemeiate și s-au menținut amenzile judiciare în cuantum de 500 lei aplicate acestor apărători la termenul de judecată din data de 28.06.2013.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul emis în dosarul nr. 16/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecatoria B. V. au fost trimiși în judecata, în stare de arest preventiv, inculpații P. V. Nicușor, C. Ș. F., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2 ind.1 lit.a Cod penal, art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2 ind.1 lit.a și b Cod penal, art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.33 lit.a și b Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal, inculpatul R. M. L., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2 ind.1 lit.a Cod penal și art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2 ind.1 lit.a și b, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, inculpatul I. D. A. și inculpatul M. M. M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2 ind.1 lit.a Cod penal, iar inculpatul P. S. Nicușor, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2 ind.1 lit.a și b Cod penal.

În esență, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că, în seara de 06.01.2013, în jurul orei 21,00, partea vătămată Q. G. D. Rosario a ajuns în zona de metrou Păcii din București și a început să facă autostopul. In momentul care a ajuns în zona respectivă partea vătămată a observat că ceva mai departe se mai aflau două persoane care, de asemenea, făceau autostopul. În dreptul acestora a oprit o mașină în care s-au urcat mai întâi așa zișii autostopiști și care, apoi, au chemat-o și pe partea vătămată, care s-a urcat în autoturism.

În urma cercetărilor efectuate, autostopiștii erau inculpații P. V. Nicușor și M. M. M., care erau în înțelegere cu cei ce se aflau în autoturismul marca Ford Mondeo, cu nr. de înmatriculare T-0329-. Ș. F., I. D. A., inculpatul R. M. L. aflându-se în portbagajul mașinii.

Partea vătămată nu a sesizat că inculpații se cunoșteau, astfel că nimic nu a îngrijorat-o până nu a văzut că autoturismul a părăsit autostrada și a făcut dreapta spre un spațiu de servicii. Partea vătămată i-a întrebat pe inculpați unde se duc, iar cei din mașină i-au răspuns „apă”. La un moment dat mașina a oprit și brusc inculpații au deschis portierele și au coborât. Neînțelegând ce se întâmplă, partea vătămată a coborât și ea, însă ceilalți ocupanți i-au dat impresia că au oprit să-și satisfacă nevoile fiziologice. După acest moment, inculpații s-au urcat din nou în mașină și au continuat să mai meargă o porțiune de drum, astfel că partea vătămată s-a liniștit gândindu-se că, deși puteau să îi facă ceva rău, nu s-a întâmplat nimic. Mașina a oprit din nou și din ea au coborât inculpații P. V. Nicușor, C. Ș. F., R. M. L., I. D. A. și M. M. M., care au luat-o la bătaie pe partea vătămată. Aceștia i-au luat ceasul de la mână, un ceas marca Seiko, i-au făcut un control corporal, i-au luat din portofel suma de 120 dolari, i-au controlat în rucsacul pe care îl avea de unde i-au luat un MP 3, o căciulă, precum și telefonul mobil marca Nokia. După ce i-au luat toate lucrurile de valoare, inculpații l-au dus pe cetățeanul filipinez mai aproape de podul de la autostradă, l-au abandonat acolo și au plecat. În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat spre vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.

În seara de 09.01.2013, inculpații P. V. Nicușor, C. Ș. F., R. M. L. împreună cu inculpatul minor P. S. Nicușor au hotărât comiterea unei alte tâlhării, după procedeul descris anterior, astfel că s-au deplasat în zona Păcii, cu același autoturism condus de inculpatul P. V. Nicușor, în partea dreaptă față stând inculpatul R. M. L.. Inculpații C. Ș. F. și P. S. Nicușor au stat la ocazie și l-au observat din timp pe numitul T. F.. Inculpatul C. Ș. a întrebat-o pe partea vătămată unde merge, dar aceasta a fost destul de reticentă și a refuzat să îi răspundă. La scurt timp, în dreptul așa-zișilor autostopiști a oprit mașina în care se aflau inculpații P. V. Nicușor și R. M. L., iar în autoturism au urcat mai întâi inculpații C. Ș. și P. S., după care au strigat la partea vătămată să meargă, că o iau și pe ea. Partea vătămată a acceptat și s-a urcat în mașină, iar în autoturism cei patru inculpați au continuat să lase impresia că nu se cunosc, la un moment dat, în dreptul kilometrului 36, au părăsit autostrada, motivând că trebuie să se întâlnească cu niște prieteni.

În momentul în care s-au îndepărtat de autostradă și au ajuns într-un loc ferit, inculpații au coborât din mașină, au lovit-o pe partea vătămată, au amenințat-o cu un cuțit și i-au sustras bunurile de valoare pe care aceasta le avea asupra sa, respectiv un telefon mobil, verigheta, suma de 170 lei și un medalion.

Inculpații și-au abandonat victima, după care au fugit, iar în urma loviturilor primite partea vătămată a suferit leziuni, ce au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la locuințele inculpaților P. V. și C. Ș., au fost ridicate telefoanele mobile marca Nokia aparținând părților vătămate și cartela, iar de la mâna inculpatului C. Ș. a fost ridicat ceasul de mână marca Seiko. De asemenea, în torpedoul mașinii folosite la săvârșirea infracțiunilor a fost identificată o teacă din piele de cuțit.

În cursul urmăririi penale, s-au administrat următoarele mijloace de proba: declarații inculpați (filele 136-139, 144-149, 152-156, 166-169, 307-309, 311-312, 363-394), declarații părți vătămate (filele 171-182, 195, 313-314), proces-verbal de cercetare la fața locului (filele 183-184), planșe fotografice (filele 185-192, 202-205), certificate medico-legale (filele 199-200, 333-334) declarații martori (filele 207-212), proces-verbal de redare interceptări telefonice (filele 220-243), acte (filele 247-249), bonuri, acte medicale, copii acte (filele 255-262), declarații martori (filele 361-362).

Instanța constată că rechizitoriul cuprinde doar o expunere a situației de fapt reținute, fără ca probele să fie analizate și coroborate în cuprinsul rechizitoriului, acesta nefiind motivat, nefiind indicate în concret probele pe care se întemeiază învinuirea, conform dispozițiilor art.263 Cod procedură penală, ci doar încadrarea juridică a faptelor.

Până la citirea actului de sesizare, partea vătămată Q. G. del Rosario a declarat că își menține constituirea de parte civilă cu suma de 2500 lei și 120 dolari și solicită în plus acordarea sumei de 2000 lei, care reprezintă contravaloarea cheltuielilor pe care le-a făcut pentru a se prezenta la instanță, precum și suma de 2000 lei, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral suferit. De asemenea, partea vătămată T. F. a declarat că își menține constituirea de parte civilă cu sumele consemnate în încheierea de ședință pronunțată la termenul de judecată din data de 29.03.2013, respectiv cu suma de 2500 lei, reprezentând daune materiale, suma de 165 lei și 5 euro, sume pe care acesta le avea în portofel la momentul săvârșirii faptei și solicită și acordarea sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral suferit.

Până la începerea cercetării judecătorești, prin citirea actului de sesizare, conform art.322 Cod proc.pen., s-a procedat la audierea inculpaților C. Ș., R. M., P. V. Nicușor, M. M., I. R. A. și P. S. Nicușor. Inculpații C. Ș., R. M. L., P. V. Nicușor și M. M. M. au declarat că recunosc în totalitate faptele astfel cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței și doresc ca judecata să se desfășoare cu aplicarea procedurii prevăzute de art.320 ind.1 Cod procedură penală, declarațiile acestora fiind consemnate in scris si atașate la dosarul cauzei. Inculpații I. R. A. și P. S. Nicușor nu au solicitat ca judecata să se desfășoare cu aplicarea procedurii prevăzute de art.320 ind.1 Cod procedură penală și nu au recunoscut faptele astfel cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, declarațiile acestora fiind consemnate în scris, semnate și atașate la dosar, aceste aspecte reieșind și din procesul-verbal întocmit după termenul de judecată din data de 30.08.2013, când s-a procedat la verificarea înregistrării audio și redarea în formă scrisă a ședinței de judecată în care a avut loc audierea inculpaților.

În cursul urmăririi penale părțile vătămate s-au constituit părți civile cu suma

de 2000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor nerecuperate (declarații filele 171-176 d u.p).

Inculpații C. Ș. F., P. V. Nicușor, M. M. M., R. M. L. și I. D. A. au fost reținuți pentru 24 de ore la data de 10.01.2013 și apoi arestați preventiv de la data de 11.01.2013.

După sesizarea instanței, părțile civile, legal citate, s-au prezentat în instanță și și-au menținut constituirea de parte civilă, precizându-și cererile.

În cursul cercetării judecătorești, instanța a încuviințat inculpaților proba cu înscrisuri în circumstanțiere.

Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale cu cele administrate în faza cercetării judecătorești, instanța constata dovedită vinovăția inculpaților, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie în formă agravată si retine următoarea situație de fapt:

La data de 06.01.2013, în jurul orei 21,00 partea civilă Q. G. D. Rosario a ajuns în zona de metrou Păcii și s-a așezat să ia o ocazie înspre . părții civile se aflau inculpații P. V. Nicușor și M. M. M., care se prefăceau că așteaptă să ia o ocazie. La un moment dat în dreptul părții civile a oprit un autoturism marca Ford Mondeo, cu nr.T-0329-. aflau inculpații C. Ș. F., la volan, deși nu posedă permis de conducere, I. D. A. și R. M. L..

În autoturism au urcat inculpații P. V. Nicușor și M. M. M., care au invitat-o și pe partea civilă să urce alături de ei. Partea civilă a urcat în autoturism și pe parcursul drumului inculpații nu au vorbit între ei, lăsând impresia că nu se cunosc. La kilometrul 36, autoturismul a părăsit autostrada, a fost oprit pe câmp iar inculpații s-au dat jos din autoturism și au început să lovească partea civilă. Inculpații i-au sustras acesteia ceasul de la mână marca Seiko, portofelul în care se aflau 120 de dolari, inculpatul M. M. a scotocit în rucsacul părții vătămate, de unde a sustras un MP 3, o căciulă și un telefon mobil. După ce au luat toate bunurile de valoare inculpații au dus partea vătămată aproape de podul de la autostradă, unde au abandonat-o și au plecat. In urma loviturilor primite partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 3-4 zile.

În seara de 09.01.2013 inculpații P. V. Nicușor, C. Ș. F., R. M. L. și P. S. Nicușor au hotărât să comită o tâlhărie, procedând la fel cum au procedat în seara de 06.01.2013. În acest sens, inculpații s-au deplasat tot în zona de metrou de la Păcii, cu același autoturism marca Ford Mondeo, care a fost condus de această dată de inculpatul P. V. Nicușor, care nu posedă permis de conducere. Inculpații C. Ș. F. și P. S. Nicușor au fost cei care au stat de data aceasta la ocazie, care au observat-o pe partea vătămată T. F. și au încercat să intre în vorbă cu aceasta. La scurt timp, în dreptul inculpaților a oprit autoturismul condus de inculpatul P. V. Nicușor însoțit de inculpatul R. M. L. iar în autoturism au urcat mai întâi inculpații C. Ș. F. și P. S. Nicușor, după care aceștia au strigat la partea vătămată să urce și ea, iar aceasta a acceptat propunerea. În autoturism inculpații nu au discutat și au lăsat impresia că nu se cunosc, inculpatul P. S. Nicușor stătea mereu cu fața în jos ca să nu fie recunoscut. La un moment dat, în dreptul kilometrului 36 autoturismul a părăsit autostrada, inculpații motivând că trebuie să se întâlnească cu niște prieteni. In momentul în care autoturismul s-a îndepărtat de autostradă, a fost oprit, inculpații au coborât din mașină, au lovit-o pe partea vătămată, au amenințat-o cu un cuțit și i-au sustras bunurile pe care le avea asupra sa, respectiv un telefon mobil, verigheta, suma de 170 lei și un medalion. Inculpații au abandonat-o apoi pe partea vătămată și au fugit. In urma loviturilor primite partea vătămată T. F. a suferit leziuni care au necesitat spre vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale.

Situația de fapt a fost reținuta prin coroborarea declarațiilor părților civile cu declarațiile inculpaților, cu procesele-verbale întocmite cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate.

Astfel, din procesul-verbal de percheziție domiciliară încheiat la data de 11.01.2013 cu ocazia efectuării percheziției corporale efectuate asupra inculpatului C. Ș. F., au fost identificate un telefon mobil marca Nokia, aparținând părții civile T. F. și un ceas marca Seiko, aparținând părții civile Q. G. D. Rosario.

Din declarația inculpatului I. D. A. dată în faza de urmărire penală cât și în fața instanței, instanța reține că acesta nu recunoaște săvârșirea faptelor, susținând că inculpații P. V. Nicușor, C. Ș. F., R. M. L. și M. M. M. s-au îndepărtat de el și au plănuit comiterea tâlhăriei, acesta nu a auzit discuția, nu a coborât din mașină atunci când inculpații au început să lovească partea vătămată de origine filipineză, nu a lovit-o și nu i-a sustras bunuri acesteia.

Declarația inculpatului I. D. A. nu s-a coroborat cu nicio probă administrată, fiind nesinceră, contrazisă de declarațiile celorlalți inculpați. Astfel, inculpatul C. Ș. F. a declarat în fața instanței că la discuția de la cafea au fost prezenți toți inculpații și atunci au pus la punct planul de a tâlhări o persoană la ocazie. De asemenea, inculpatul C. Ș. a declarat că toți inculpații s-au dat jos din mașină și au început să lovească cetățeanul filipinez. Inculpatul M. M. a declarat și el că atunci când autoturismul a părăsit autostrada și a fost oprit pe câmp, toți inculpații au coborât din mașină iar acesta a rămas în autoturism și i-a scotocit prin rucsac.

Din declarația inculpatului R. M. L. dată în faza de urmărire penală a reieșit că acesta a văzut atunci când a ieșit din portbagajul autoturismului pe inculpații C. Ș. F., P. V. Nicușor și I. D. A. lovind-o pe partea vătămată Q. G. D. Rosario, cu pumnii și cu picioarele. De asemenea, inculpatul R. M. L. a declarat că după ce a ieșit din portbagaj s-a așezat pe bancheta din spate a autoturismului și privea ce se întâmplă, fără a interveni în vreun fel. Declarația acestuia a fost contrazisă de declarațiile inculpaților C. Ș. F. și P. V. Nicușor, precum și de conținutul convorbirilor telefonice redate în rechizitoriu, convorbiri purtate între inculpații P. V. Nicușor și R. M. L. prin care acesta a recunoscut că l-a lovit pe cetățeanul filipinez.

Din declarația părții vătămate Q. G. D. Rosario, instanța a reținut că inculpații C. Ș. F., P. V. Nicușor, R. M. L., I. D. A. și M. M. l-au agresat în seara de 06.01.2013 și i-au sustras mai multe bunuri, respectiv telefonul mobil, un ceas marca Seiko, suma de 120 de dolari, un fes din material textil, o pereche de mănuși, un MP 3, sub podul de la km 36 de pe Autostrada București-Pitești, după care l-au abandonat și au fugit.

Din declarația părții vătămate T. F., instanța a reținut că inculpații C. Ș. F., P. V. Nicușor, R. M. L. și P. S. Nicușor au lovit-o pe partea vătămată cu pumnii și picioarele în zona capului, în seara de 09.01.2013 și i-au sustras acesteia bunuri de valoare, respectiv un telefon mobil marca Nokia, verigheta din aur de 14 karate, sumele de 170 lei și 5 euro din portofel și o geantă din material textil cu două tricouri.

Coroborând probele administrate în cursul urmăririi penale cu cele din faza cercetării judecătorești, instanța a constatat dovedită vinovăția inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie în formă agravată, precum și a infracțiunii de conducere fără a poseda permis de conducere, de către inculpații C. Ș. F. și P. V. Nicușor.

Instanța a apreciat că se poate face aplicarea dispozițiilor art.320 ind.1 Cod procedură penală față de inculpații C. Ș. F., P. V. Nicușor, R. M. L. și M. M. M.. Deși în faza de urmărire penală inculpatul R. M. L. a declarat că nu a participat la săvârșirea tâlhăriei asupra cetățeanului filipinez, ci după ce s-a dat jos din portbagajul autoturismului, s-a urcat pe bancheta din spate și a privit fără să intervină, în fața instanței inculpatul a avut o atitudine sinceră și a declarat că în timp ce își beau cafeaua la un bar din zona autogării Militari, inculpații au hotărât să tâlhărească persoane care așteptau la ocazie și au pus la punct modul cum să acționeze. De asemenea, inculpatul a declarat că la kilometrul 36, toți inculpații au coborât din autoturism și au lovit părțile civile.

Referitor la declarația dată de inculpatul M. M. M., deși acesta a declarat că inculpatul C. Ș. F. le-a adus la cunoștință faptul că vrea să ia pe cineva la ocazie ca să facă rost de bani de benzină și nu pentru a o tâlhări, acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și contribuția sa efectivă la săvârșirea acestei fapte, astfel cum a fost reținută prin actul de sesizare, astfel că instanța a apreciat că și în privința acestui inculpat se poate aplica procedura prevăzută de art.320 ind.1 Cod procedură penală, împrejurarea menționată mai sus cu privire la care declarația sa se contrazice cu declarațiile inculpaților C. Ș. și R. M., nefiind relevantă, inculpatul recunoscând în totalitate fapta.

Referitor la inculpații I. D. A. și P. S. Nicușor, instanța nu a reținut aplicarea procedurii prevăzute de art.320 ind.1 Cod procedură penală, întrucât acești inculpați nu au recunoscut faptele și nu au solicitat aplicarea acestei proceduri cu privire la care au fost întrebați.

În drept, instanța a constatat că fapta inculpatului C. Ș. F., zis B., care, la data de 06.01.2013, pe timp de noapte, conducând autoturismul marca Ford Mondeo, fără a poseda permis de conducere, împreună cu inculpații P. V. Nicușor, R. M. L., I. D. A. și M. M. M. a deposedat partea vătămată Q. G. D. Rosario de bunurile pe care le avea asupra sa, prin exercitarea de violențe iar la data de 09.01.2013, pe timp de noapte, împreună cu inculpații P. V. Nicușor, R. M. L. și P. S. Nicușor, a deposedat partea vătămată T. F. de bunurile pe care le avea, prin exercitarea de violențe, întrunește elementele constitutive a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin.2 lit.b, alin. 2 ind.1 lit. a Cod penal, prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2 ind.1 lit.a și b Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal precum și ale unei infracțiuni de conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal .

Referitor la încadrarea juridică a faptelor de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, potrivit art.211 alin.1 Cod penal, s-a apreciat că furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea, constituie infracțiunea de tâlhărie.

Din examinarea acestui text de lege a rezultat că infracțiunea de tâlhărie este o infracțiune complexă al cărei element material este format din două acțiuni conjugate, acțiunea de furt care este acțiunea principală și acțiunea de constrângere care este adiacentă.

S-a considerat ca fiind lipsită de relevanță împrejurarea că inculpații au participat în mod diferit la realizarea laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie unii prin săvârșirea de acte de violență asupra părților vătămate, alții prin sustragerea bunurilor, toți inculpații fiind în momentul deposedării și însușirii bunurilor și sumelor de bani, din moment ce au desfășurat în mod concordant activitățile materiale, prin care s-a realizat infracțiunea, în baza unui plan conceput în comun, condiții în care toți inculpații sunt coautori.

Situația de fapt a fost reținută de instanță prin coroborarea declarației de recunoaștere totală a inculpatului cu celelalte mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale și al judecății .

Sub aspectul laturii obiective, s-a constatat realizarea unei activități principale și a activității adiacente, componente ale obiectului material.

Activitatea principală a vizat furtul, respectiv luarea bunurilor (sume de bani, ceas, telefoane mobile, verighetă, medalion) din posesia părților vătămate, fără consimțământ, ceea ce implică un act de deposedare și un act de imposedare.

În ceea ce privește fapta de furt, consumarea acesteia se realizează când acțiunea de luare a bunului din posesia sau deținerea persoanei căreia se află a fost dusă până la capăt, așa încât bunul a fost scos din sfera unde se afla la dispoziția subiectului pasiv și a trecut efectiv în sfera de stăpânire a făptuitorului indiferent de durata acestei stăpâniri.

Infracțiunea de tâlhărie se consumă când executarea acțiunii principale, furtul, s-a desfășurat complet și s-a produs urmarea imediată prin intermediul acțiunii adiacente, adică prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau în imposibilitatea de a se apăra.

In prezenta cauză, din actele dosarului a rezultat că inculpatul C. Ș. F. a lovit părțile vătămate cu pumnii și picioarele, a sustras ceasul marca Seiko de la mâna părții vătămate de origine filipineză, a lovit părțile vătămate.

Prin urmare, în prezenta cauză, instanța a reținut că infracțiunile de tâlhărie au fost consumate, fiind realizate atât acțiunea principală-furtul, cât și acțiunea adiacentă, întrebuințarea de violențe sau amenințări pentru sustragerea bunurilor. . Cu privire la participația penala a inculpatului C. Ș. F., instanța a constatat ca acesta a exercitat actele de violenta asupra părților civile, în vederea sustragerii bunurilor, fiind coautor al ambelor infracțiuni, deoarece pentru a fi coautor al infracțiunii de tâlhărie este suficient ca acesta sa contribuie direct doar la realizarea actelor de violenta, iar nu si la comiterea actelor de sustragere, infracțiunea de tâlhărie fiind o infracțiune complexa .

Instanța a constatat ca variantele agravante ale infracțiunilor de tâlhărie au fost atrase de comiterea faptei în timpul nopții, de doua persoane împreuna, prin folosirea unui cuțit în cazul celei de-a doua infracțiuni.

De asemenea, cu privire la cea de-a doua infracțiune, s-a reținut și circumstanța agravantă legală prevăzută de art.75 lit.c Cod penal, întrucât fapta a fost săvârșită împreună cu inculpatul minor P. S. Nicușor.

Totodată, s-a constatat că fapta inculpatului C. Ș. F., de a fi condus pe drumurile publice un autovehicul, fără a deține permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, republicată.

Sub aspectul laturii obiective, s-a apreciat că elementul material al infracțiunii constă . conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere. De asemenea, instanța a apreciat că urmarea produsă constă in crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației, între fapta săvârșită și urmarea produsa existând un raport de cauzalitate ce reiese din însăși materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a considerat că atitudinea psihică a inculpatului față de fapta si urmările acesteia, îmbracă forma vinovatei in modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art.19 alin.1 pct.1 lit.b Cod penal, deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale ( pericolul pe care acțiunea sa de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, fără a poseda permis de conducere îl reprezintă) si, deși nu a urmărit producerea unui asemenea rezultat prin săvârșirea faptei, a acceptat posibilitatea producerii lui, aspect demonstrat prin atitudinea indiferenta a acestuia fata de faptă.

Prin urmare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 Cod procedura penală, în sensul că faptele deduse judecății există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, cu forma de vinovăție prevăzută de lege (intenția directa și indirectă), acesta urmând să răspundă penal pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, la stabilirea si aplicarea unei pedepse instanța urmând a tine seama de limitele speciale ale pedepselor (de la 7 ani la 20 ani de închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie si de la 1 an la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere), precum si de celelalte criterii de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, limitele de pedeapsă reducându-se cu o treime, ca urmare a aplicării dispozițiilor art.320 ind.1 alin.1 și 7 Cod procedură penală.

Potrivit art.72 Cod penal la stabilirea și aplicarea pedepselor s-a ținut seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța a apreciat că, pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul, definite de legiuitor în art.52 Cod penal, trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale (privativă sau neprivativă de libertate, executabilă sau nu), gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana infractorului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Pedeapsa nu-și poate îndeplini integral funcțiile, nu-și poate realiza scopul decât dacă este adaptată cazului individual concret, adică gradului de pericol social al faptei și al făptuitorului și necesităților reale de îndreptare și reeducare a acestuia.

Pedeapsa este o măsură de constrângere cu caracter strict personal și se aplică persoanei infractorului cu scopul de a împiedica comiterea de noi infracțiuni din partea acestuia, persoana infractorului fiind aceea asupra căruia trebuie să acționeze pedeapsa prin funcțiile sale.

Aptitudinea funcțională a pedepsei depinde în măsura în care aceasta corespunde persoanei infractorului, la stabilirea ei trebuind să se țină seama de periculozitatea socială a acestuia, exprimat de gradul de înapoiere a conștiinței sale, de măsura în care sunt înrădăcinate în conștiința sa mentalitatea și deprinderile antisociale și deci de probabilitatea ca în viitor el să săvârșească fapte socialmente periculoase, de trăsăturile specifice de temperament și de caracter ale infractorului, care determină un anumit mod de a reacționa sub influența pedepsei, iar o pedeapsă necorespunzătoare acestor particularități ale persoanei infractorului pierde din aptitudinea ei funcțională, putând duce la rezultate contrare celor urmărite prin aplicarea și executarea ei.

S-au avut în vedere datele personale ale inculpatului, așa cum se desprind din declarațiile inculpatului, înscrisurile existente la dosar, precum si din fișa de cazier judiciar a inculpatului.

De asemenea, instanța a avut in vedere atitudinea inculpatului în raport de infracțiunile săvârșite si comportamentul acestuia pe parcursul procesului penal, dispozițiile parții generale a Codului penal, limitele de pedeapsa fixate in textul art.211 alin.1, alin.2 lit.b, art.211 alin.2 ind.1 lit.a și b Cod penal, precum și în art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002.

În prezenta cauză, instanța a apreciat că, aplicând inculpatului C. Ș. F. o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, din data de 06.01.2013, de 5 (cinci) ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie din data de 09.01.2013 și de 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 3 luni închisoare, s-a realizat o justă individualizare a sancțiunilor, în raport cu gravitatea în concret a faptelor comise și periculozitatea autorului acestora, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a arătat că, așa cum a stabilit Curtea Europeana a Drepturilor Omului (în cauza S. si Pârcalab contra României si în cauza Hirst contra Marii Britanii), exercițiul unui drept poate fi interzis doar în măsura în care există o nedemnitate. În același sens, Înalta Curte de Casație si Justiție, Secțiile Unite, prin decizia nr.74/2007, a stabilit ca interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza I - lit. c din Codul penal nu se face în mod automat, ci se va supune aprecierii instanței în funcție de criteriile stabilite în art.71 alin.3 Cod penal. În cauza, în raport de natura faptelor comise, instanța a reținut existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natura electorala prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice si dreptul de a ocupa o funcție, implicând exercițiul autoritarii de stat i-au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei principale, neexistând temeiuri pentru interzicerea exercitării altor drepturi

In baza art.350 alin.1 Cod procedura penala, instanța a menținut starea de arest a inculpatului C. Ș. F., iar în temeiul art.88 Cod penal, raportat la art.357 alin.2 Cod procedură penală, va deduce perioada reținerii și arestării preventive din durata pedepsei rezultante, de la data de 10.01.2013 la zi.

In drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului P. V. Nicușor, care, la data de 06.01.2013, pe timp de noapte, împreună cu inculpații C. Ș. F., R. M. L., I. D. A. și M. M. M. a deposedat partea vătămată Q. G. D. Rosario de bunurile pe care le avea asupra sa, prin exercitarea de violențe, iar la data de 09.01.2013, pe timp de noapte, împreună cu inculpații C. Ș. F., R. M. L. și P. S. Nicușor, a deposedat partea vătămată T. F. de bunurile pe care le avea, prin exercitarea de violențe și a condus autoturismul marca Ford Mondeo, fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin.2 lit.b, alin. 2 ind.1 lit. a Cod penal, prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2 ind.1 lit.a și b Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal precum și ale unei infracțiuni de conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, s-a constatat realizarea unei activități principale și a activității adiacente, componente ale obiectului material. Activitatea principală a vizat furtul, respectiv luarea bunurilor (sume de bani, ceas, verighetă, medalion) din posesia părților vătămate, fără consimțământ, ceea ce implică un act de deposedare și un act de imposedare .

Activitatea secundară desfășurată de inculpat a vizat corpul victimelor, exercitând asupra acestora acte de violență.

Latura subiectivă a infracțiunii de tâlhărie, presupune existența vinovăției sub forma intenției. Inculpatul a săvârșit faptele de tâlhărie cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 19 al. 1. pct. 1 lit. a Cod penal, întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptelor și a urmărit producerea lui prin săvârșirea acestora. Inculpatul a urmărit sustragerea banilor și a bunurilor, a prevăzut rezultatul faptelor, respectiv producerea unui prejudiciu în patrimoniul părților vătămate și a urmărit producerea acestui rezultat. .

Raportul de cauzalitate între acțiunea inculpatului și urmarea imediată este unul direct și poate fi dedus din însăși săvârșirea faptei.

Astfel, fiind administrate probe concludente și pertinente în cauză din care rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului P. V. Nicușor în săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, fiind dovedită existența infracțiunilor de tâlhărie, instanța a dispus antrenarea răspunderii penale a acestuia pentru infracțiunile reținute.

Totodată, instanța a apreciat că fapta inculpatului P. V. Nicușor, de a fi condus pe drumurile publice un autovehicul, fără a deține permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, republicată.

Sub aspectul laturii obiective, s-a apreciat că elementul material al infracțiunii constă . conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere. Urmarea produsă a constat în crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației, între fapta săvârșită si urmarea produsă existând un raport de cauzalitate ce reiese din însăși materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a apreciat că atitudinea psihică a inculpatului față de fapta si urmările acesteia imbrica forma vinovatei in modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art.19 alin.1 pct.1 lit.b Cod penal, deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale ( pericolul pe care acțiunea sa de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, fără a poseda permis de conducere îl reprezintă) și, deși nu a urmărit producerea unui asemenea rezultat prin săvârșirea faptei, a acceptat posibilitatea producerii lui, aspect demonstrat prin atitudinea indiferenta a acestuia fata de fapta

Prin urmare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 Cod procedura penală, în sensul că faptele deduse judecății există, constituie infracțiuni si au fost săvârșite de inculpat, cu forma de vinovatei prevăzută de lege (intenția directa și indirectă), în cauză urmează a opera răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecata, la stabilirea si aplicarea unei pedepse, instanța urmând a tine seama de limitele speciale ale pedepselor (de la 7 ani la 20 ani de închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie si de la 1 an la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere), precum si de celelalte criterii de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, limitele de pedeapsă reducându-se cu o treime, ca urmare a aplicării dispozițiilor art.320 ind.1 alin.1 și 7 Cod procedură penală.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce-au fost aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 Cod penal, precum si criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă stabilite pentru infracțiunile săvârșite, gradul de pericol social generic și concret al faptelor săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. De asemenea, au fost avute în vedere scopul pedepsei, așa cum este el prevăzut de art. 52 Cod penal și necesitatea realizării principiului prevenției generale și speciale.

În concret, instanța a avut în vedere pericolul social deosebit de ridicat al unei asemenea fapte de tâlhărie raportat la modalitatea concretă de comitere a infracțiunilor, așa cum a fost descrisă pe larg în declarații, inculpatul premeditând comiterea faptelor, modalitatea de acțiune fiind stabilită de inculpați anterior luării persoanelor la ocazie. De asemenea, instanța a reținut că prin comiterea faptelor s-a adus atingere relațiilor sociale patrimoniale, relații sociale a căror desfășurare normală este deosebit de importantă. De asemenea, prin faptele lui inculpatul a adus atingere și relațiilor sociale referitoare la sănătatea și integritatea fizică a părților vătămate, adică la posibilitatea acestora de a lua hotărâri și a se manifesta. Din examinarea fișei de cazier judiciar, s-a constatat că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat pentru infracțiuni săvârșite în stare de minoritate, care, chiar dacă nu pot constitui prim termen al unei recidive, dovedesc o conduită antisocială a inculpatului.

Totodată, s-a avut în vedere că inculpatul a absolvit 7 clase, nu are un loc de muncă stabil.

Instanța a reținut și poziția sinceră a inculpatului, acesta recunoscând comiterea faptelor și solicitând aplicarea dispozițiilor art.320 ind.1 Cod procedură penală.

Instanța a apreciat că, pentru motivele arătate mai sus că, în vederea atingerii scopului pedepsei, așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art. 52 Cod pen., este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului și va face și aplicarea dispozițiilor art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală în ceea ce privește reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege cu o treime, ca urmare a judecării cauzei pe baza procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, pentru că numai asemenea pedeapsă ar putea să atingă scopul preventiv-educativ și sancționator al pedepsei .

La stabilirea cuantumului pedepselor, s-a avut în vedere contribuția proprie a inculpatului la comiterea faptelor, cât și împrejurarea că a beneficiat de o parte din bunurile sustrase.

În prezenta cauză, instanța a apreciat că, aplicând inculpatului P. V. Nicușor o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, din data de 06.01.2013, de 5 (cinci) ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie din data de 09.01.2013 și de 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 3 luni închisoare, se realizează o justă individualizare a sancțiunilor, în raport cu gravitatea în concret a faptelor comise și periculozitatea autorului acestora, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.

De asemenea, instanța a făcut aplicarea art. 64 lit. a, teza II și lit. b Cod penal, pe durata prev. de art. 71 Cod penal. Astfel, în ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a apreciat că, având în vedere cauza “S. și P. contra României “, pentru a se interzice drepturile accesorii prevăzute de lege trebuie să existe o nedemnitate în exercitarea acestor drepturi. Instanța a reținut că natura faptelor săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 71 Cod pen. - 64 lit. a teza a II-a lit. b. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat au fost interzise pe durata executării pedepsei. În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere Decizia I.C.C.J. nr. 74 din 5.11.2007 și cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcarea a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, instanța apreciat că, în raport de natura infracțiunilor săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i s-a interzis exercițiul acestui drept.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante, având în vedere circumstanțele concrete ale comiterii faptelor și consecințele grave ale acestora, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea efectivă a pedepsei în regim de detenție .

Având în vedere faptul că inculpatul a fost arestat preventiv, pe parcursul procesului penal fiind menținută arestarea preventivă instanța, în temeiul art. 350 Cod procedura penală a menținut măsura arestării preventive a inculpatului pentru argumentele arătate mai sus și va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive efectuate începând cu data de 10.01.2013, la zi.

În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului R. M. L., care, la data de 06.01.2013, pe timp de noapte, împreună cu inculpații P. V. Nicușor, C. Ș. F., I. D. A. și M. M. M. a deposedat partea vătămată Q. G. D. Rosario de bunurile pe care le avea asupra sa, prin exercitarea de violențe, iar la data de 09.01.2013, pe timp de noapte, împreună cu inculpații P. V. Nicușor, C. Ș. F. și P. S. Nicușor, a deposedat partea vătămată T. F. de bunurile pe care le avea asupra sa, prin exercitarea de violențe, întrunește elementele constitutive a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin.2 lit.b, alin. 2 ind.1 lit. a Cod penal și prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2 ind.1 lit.a și b Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

În privința laturii obiective, sub aspectul acțiunii si urmărilor complexe infracționale, acțiunea si urmarea adiacente (atingerea adusa integrității fizice a subiecților pasivi) sunt dovedite in speța si au fost prezentate in detalierea situației de fapt, intre lovire si activitatea de furt existând o legătura de la mijloc la scop. Elementul material al infracțiunii de tâlhărie s-a realizat prin acțiunea de sustragere a bunurilor părților vătămate si prin actele de violență săvârșite asupra persoanelor vătămate. Prin săvârșirea faptei de tâlhărie prevăzuta de legea penală s-au produs doua rezultate socialmente periculoase, atât diminuarea patrimoniului parților vătămate cu valoarea pecuniara a bunurilor luate pe nedrept de către inculpați, cât si atingerea integrității fizice a victimelor prin lovirea acestora, între fapta săvârșită si urmările produse existând un raport de cauzalitate.

In prezenta cauză, din actele dosarului a rezultat că inculpatul R. M. L. a lovit părțile vătămate, împrejurare ce rezultă cu certitudine din conținutul convorbirilor telefonice purtate între acesta și inculpatul P. V. Nicușor.

Prin urmare, în prezenta cauză, instanța a reținut că infracțiunile de tâlhărie au fost consumate, fiind realizate atât acțiunea principală-furtul, cât și acțiunea adiacentă, întrebuințarea de violențe sau amenințări pentru sustragerea bunurilor. Cu privire la participația penala a inculpatului R. M. L., instanța a constatat că acesta a exercitat acte de violenta asupra părților vătămate, în vederea sustragerii bunurilor, fiind coautor al ambelor infracțiuni, deoarece pentru a fi coautor al infracțiunii de tâlhărie este suficient ca acesta să contribuie direct doar la realizarea actelor de violenta, iar nu și la comiterea actelor de sustragere, infracțiunea de tâlhărie fiind o infracțiune complexă.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a inculpatului față de fapta si de urmările acesteia îmbracă forma vinovatei în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art.19 alin.1 pct.1 lit.a Cod penal, deoarece inculpatul a prevăzut rezultatele faptei sale (producerea unor prejudicii in patrimoniul parților vătămate si atingerea integrității fizice a subiectelor pasive) si a urmărit producerea acestora, săvârșind fapta in scopul însușirii pe nedrept a bunurilor sustrase.

Referitor la formele agravate ale infracțiunii de tâlhărie aplicabile în speță, circumstanța prevăzută de art.211 alin.2 lit.b Cod penal este incidenta, întrucât fapta a fost săvârșită pe timp de noapte.

Instanța a reținut și săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formele agravate prevăzute de art.211 alin.2 ind.1 lit.a și b Cod penal, întrucât cele două infracțiuni de tâlhărie au fost săvârșite de doua persoane împreuna precum și prin folosirea unui cuțit în cazul celei de-a doua infracțiuni.

De asemenea, cu privire la cea de-a doua infracțiune s-a reținut și circumstanța agravantă legală prevăzută de art.75 lit.c Cod penal, întrucât fapta a fost săvârșită împreună cu inculpatul minor P. S. Nicușor, fiind vorba de o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care au cunoscut-o sau au prevăzut-o.

Constatând că faptele de tâlhărie pentru comiterea cărora a fost trimis in judecata inculpatul R. M. L. exista, au fost săvârșite cu vinovăția ceruta de lege, in temeiul art.345 alin.1 si 2 Cod proc.pen. instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, în concurs real.

La individualizarea pedepselor care s-au aplicat, instanța a avut in vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art.72 Cod penal, reținând in acest sens următoarele: gradul de pericol social concret, ilustrat in împrejurări care compun conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie, dar si extrinseci acestora, cum sunt, în esența: acțiunile inculpatului în realizarea rezultatelor dorite si urmărite, locul si timpul comiterii activității infracționale, urmările cauzate, concretizate în vătămarea integrității fizice a părților vătămate precum si atingerea adusa patrimoniilor părților vătămate. De asemenea, instanța a avut în vedere și persoana inculpatului R. M. L., așa cum se desprinde din fisa de cazier judiciar, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale, atitudinea inculpatului față de victime în timpul comiterii faptelor, cât și atitudinea ulterioară comiterii faptelor, în raport de infracțiunile săvârșite si comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal, atitudinea pe care acesta a adoptat-o, constând in faptul că, deși în faza de urmărire penală inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor în fața instanței, acesta a recunoscut și a regretat săvârșirea faptelor, descriind în detaliu modul în care au fost săvârșite.

Au fost avute în vedere si dispozițiile parții generale a Codului penal, precum si limitele de pedeapsa fixate în textul art.211 alin.2 ind.1 Cod penal, respectiv pedeapsa închisorii de la 7 la 20 de ani precum și faptul că acesta a solicitat ca judecata să se desfășoare numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, solicitând aplicarea dispozițiilor art.320 ind.1 Cod procedură penală.

Instanța a apreciat că se impune reținerea dispozițiilor art.74 alin.1 lit.a Cod penal, cu efectul statuat de art. 76 lit b Cod penal, conduita buna a inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii, atât in familie, cat si in societate, conduita ce reiese din lipsa antecedentelor penale ale acestuia.

In raport de cele reținute, instanța a apreciat că, aplicând inculpatului R. M. L. o pedeapsă de 4 (patru) ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, din data de 06.01.2013 și de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie din data de 09.01.2013, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, se realizează o justă individualizare a sancțiunilor, în raport cu gravitatea în concret a faptelor comise și periculozitatea autorului acestora, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.

In ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, inculpatul aflându-se în stare de arest preventiv din data de 10.01.2013, instanța a apreciat ca scopul pedepsei, de apărare a valorilor sociale si de reintegrare a inculpatului in societate se poate realiza numai prin executarea efectivă a pedepsei in regim de detenție.

De asemenea, instanța a făcut aplicarea art. 64 lit. a, teza II și lit. b Cod penal, pe durata prev. de art. 71 Cod penal. Astfel, în ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a apreciat, având în vedere cauza “S. și P. contra României “, că pentru a se interzice drepturile accesorii prevăzute de lege trebuie să existe o nedemnitate în exercitarea acestor drepturi. Instanța a reținut că natura faptelor săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 71 Cod pen. - 64 lit. a teza a II-a lit. b. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat au fost interzise pe durata executării pedepsei. În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere Decizia I.C.C.J. nr. 74 din 5.11.2007 și cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcarea a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, instanța a apreciat că, în raport de natura infracțiunilor săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i s-a interzis exercițiul acestui drept

Având în vedere faptul că inculpatul a fost arestat preventiv, pe parcursul procesului penal fiind menținută arestarea preventivă instanța, în temeiul art. 350 Cod procedura penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului pentru argumentele arătate mai sus și s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive efectuate începând cu data de 10.01.2013, la zi.

În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului I. D. A., care, la data de 06.01.2013, pe timp de noapte, împreună cu inculpații P. V. Nicușor, C. Ș. F., R. M. L. și M. M. M. a deposedat partea vătămată Q. G. D. Rosario de bunurile pe care le avea asupra sa, prin exercitarea de violențe, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin.2 lit.b, alin. 2 ind.1 lit. a Cod penal.

În privința laturii obiective, sub aspectul acțiunii și urmărilor complexe infracționale, acțiunea si urmarea adiacente (atingerea adusa integrității fizice a părții vătămate) au fost dovedite în speță si au fost prezentate în detalierea situației de fapt, între lovire și activitatea de furt existând o legătura de la mijloc la scop. Elementul material al infracțiunii de tâlhărie s-a realizat prin acțiunea de sustragere a bunurilor părții vătămate Q. G. D. Rosario și prin actele de violență săvârșite asupra persoanelor vătămate. Prin săvârșirea faptei de tâlhărie prevăzută de legea penală s-au produs doua rezultate socialmente periculoase, atât diminuarea patrimoniului părții vătămate cu valoarea pecuniara a bunurilor luate pe nedrept de către inculpați, cât si atingerea integrității fizice prin lovirea acesteia, între fapta săvârșirea și urmările produse existând un raport de cauzalitate.

Situația de fapt a fost reținută de instanță prin coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale și al judecății. .

În prezenta cauză, din actele dosarului a rezultat că inculpatul I. M. L. este coautor al infracțiunii de tâlhărie. Instanța a apreciat că declarația acestuia este nesinceră și este contrazisă de declarațiile celorlalți inculpați, precum și de probele administrate în cauză. Deși inculpatul a susținut că el nu a asistat la punerea la punct a modului de comitere a faptei, aflându-se mai departe de restul grupului precum și faptul că în momentul în care inculpatul C. Ș. a oprit autoturismul sub pod, acesta a fost singurul care nu s-a dat jos din mașină, declarațiile acestuia sunt contrazise de declarațiile celorlalți inculpați. S-a pus la îndoială faptul că inculpatul nu a cunoscut că urmează să se comită o tâlhărie sau că nu a cerut detalii atunci când inculpatul C. Ș. i-a cerut să urce în portbagajul autoturismului. Prin urmare, în prezenta cauză, instanța a reținut că și inculpatul I. M. L. a avut o contribuție de coautor la săvârșirea faptei de tâlhărie deoarece pentru a fi coautor al infracțiunii de tâlhărie este suficient ca acesta să contribuie direct doar la realizarea actelor de violenta sau doar la comiterea actelor de sustragere, infracțiunea de tâlhărie fiind o infracțiune complexă.

Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că atitudinea psihică a inculpatului față de fapta și de urmările acesteia îmbracă forma vinovatei în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art.19 alin.1 pct.1 lit.a Cod penal, deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale (producerea unui prejudiciu în patrimoniul părții vătămate și atingerea integrității fizice a acesteia) și a urmărit producerea acestora, săvârșirea fapta în scopul însușirii pe nedrept a bunurilor sustrase.

Referitor la formele agravate ale infracțiunii de tâlhărie aplicabile în speță, circumstanța prevăzuta de art.211 alin.2 lit.b Cod penal este incidenta, întrucât fapta a fost săvârșită pe timp de noapte.

Instanța a reținut și săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în forma agravată prevăzută de art.211 alin.2 ind.1 lit.a Cod penal, întrucât infracțiunea de tâlhărie a fost săvârșită de mai multe persoane împreună.

Constatând că fapta de tâlhărie pentru comiterea căreia a fost trimis in judecata inculpatul I. D. A. exista, a fost săvârșirea cu vinovată ceruta de lege, in temeiul art.345 alin.1 si 2 Cod proc.pen. instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

La individualizarea pedepsei care s-a aplicat, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art.72 Cod penal, reținând in acest sens următoarele: gradul de pericol social concret, ilustrat în împrejurări care compun conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie, dar și extrinseci acestora, cum sunt, în esență: acțiunile inculpatului în realizarea rezultatului urmărit, locul si timpul comiterii activității infracționale, urmările cauzate, concretizate în vătămarea integrității fizice a părții vătămate, precum si atingerea adusa patrimoniului părții vătămate. De asemenea, instanța a avut în vedere și persoana inculpatului I. D. A., așa cum se desprinde din fisa de cazier judiciar, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale, atitudinea inculpatului ulterioara comiterii faptei, in raport de infracțiunea săvârșită și comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal, atitudinea pe care acesta a adoptat-o, constând în faptul că în mod constant nu a recunoscut comiterea faptei, ci a căutat să denatureze adevărul și să-și minimalizeze contribuția, susținând că el nu a asistat la discuția dintre ceilalți inculpați referitoare la plănuirea comiterii tâlhăriei și că nu a participat în niciun fel la comiterea faptei, refuzând să se dea jos din autoturism.

Au fost avute în vedere și dispozițiile părții generale a Codului penal, precum și limitele de pedeapsă fixate în textul art.211 alin.2 ind.1 Cod penal, respectiv pedeapsa închisorii de la 7 la 20 de ani, precum și faptul că acesta nu a solicitat aplicarea dispozițiilor art.320 ind.1 Cod procedură penală, întrucât a ales să nu recunoască fapta, ci să nege orice contribuție a sa la săvârșirea acesteia.

Totuși, instanța a apreciat că se impune reținerea dispozițiilor art.74 alin.1 lit.a Cod penal, cu efectul statuat de art. 76 lit b Cod penal, conduita buna a inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii, atât în familie, cât și în societate, conduita rezultată din lipsa antecedentelor penale ale acestuia.

În raport de cele reținute, instanța a apreciat că, aplicând inculpatului I. D. A. o pedeapsă de 4 (patru) ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, se realizează o justă individualizare a sancțiunii, în raport cu gravitatea în concret a faptei comise și periculozitatea inculpatului, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, inculpatul aflându-se în stare de arest preventiv din data de 10.01.2013, instanța a apreciat că scopul pedepsei, de apărare a valorilor sociale si de reintegrare a inculpatului în societate, se poate realiza numai prin executarea efectivă a pedepsei in regim de detentie.

De asemenea, instanța a făcut aplicarea art. 64 lit. a, teza II și lit. b Cod penal, pe durata prev. de art. 71 Cod penal. Astfel, în ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a apreciat că, având în vedere cauza “S. și P. contra României “, pentru a se interzice drepturile accesorii prevăzute de lege trebuie să existe o nedemnitate în exercitarea acestor drepturi. Instanța a reținut că natura faptelor săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 71 Cod pen. - 64 lit. a teza a II-a lit. b. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, au fost interzise pe durata executării pedepsei. În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere Decizia I.C.C.J. nr. 74 din 5.11.2007 și cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcarea a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, instanța a apreciat că, în raport de natura infracțiunilor săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i-a interzis exercițiul acestui drept

Având în vedere faptul că inculpatul a fost arestat preventiv, pe parcursul procesului penal fiind menținută arestarea preventivă instanța, în temeiul art. 350 Cod procedura penală a menținut măsura arestării preventive a inculpatului pentru argumentele arătate mai sus și a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive efectuate începând cu data de 10.01.2013, la zi.

În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului M. M. M., care, la data de 06.01.2013, pe timp de noapte, împreună cu inculpații P. V. Nicușor, C. Ș. F., R. M. L. și I. D. A., a deposedat partea vătămată Q. G. D. Rosario de bunurile pe care le avea asupra sa, prin exercitarea de violențe, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin.2 lit.b, alin. 2 ind.1 lit. a Cod penal.

În privința laturii obiective, sub aspectul acțiunii și urmărilor complexe infracționale, acțiunea si urmarea adiacente (atingerea adusa integrității fizice a părții vătămate) sunt dovedite în speță si au fost prezentate în detalierea situației de fapt, între lovire și activitatea de furt existând o legătură de la mijloc la scop. Elementul material al infracțiunii de tâlhărie s-a realizat prin acțiunea de sustragere a bunurilor părții vătămate Q. G. D. Rosario si prin actele de violență săvârșite asupra acesteia. Prin săvârșirea faptei de tâlhărie prevăzuta de legea penala s-au produs doua rezultate socialmente periculoase, atât diminuarea patrimoniului părții vătămate cu valoarea pecuniara a bunurilor luate pe nedrept de către inculpați, cât si atingerea integrității fizice prin lovirea acesteia, între fapta săvârșită și urmările produse existând un raport de cauzalitate.

Situația de fapt a fost reținută de instanță prin coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale și al judecății. De asemenea, instanța a constatat că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, a recunoscut contribuția pe care a avut-o la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, respectiv faptul că a scotocit în rucsacul părții vătămate și i-a luat bunurile pe care acesta le avea. Declarația inculpatului M. M. M. s-a coroborat cu declarațiile celorlalți inculpați, care au arătat că inculpatul M. M. M. a scotocit în rucsacul părții vătămate, printre lucrurile acesteia. .

În prezenta cauză, din actele dosarului a rezultat că inculpatul M. M. M. este coautor al infracțiunii de tâlhărie săvârșite la data de 06.01.2013, întrucât pentru a fi coautor al infracțiunii de tâlhărie este suficient ca acesta sa contribuie direct doar la realizarea actelor de violenta sau doar la comiterea actelor de sustragere, infracțiunea de tâlhărie fiind o infracțiune complexa

Sub aspectul laturii subiective, instanța a apreciat că atitudinea psihica a inculpatului față de fapta si de urmările acesteia îmbracă forma vinovatei în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art.19 alin.1 pct.1 lit.a Cod penal, deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale (producerea unui prejudiciu in patrimoniul părții vătămate și atingerea integrității fizice a acesteia) si a urmărit producerea acestora, săvârșind fapta in scopul însușirii pe nedrept a bunurilor sustrase.

Referitor la formele agravate ale infracțiunii de tâlhărie aplicabile în speță, circumstanța prevăzută de art.211 alin.2 lit.b Cod penal este incidentă, întrucât fapta a fost săvârșită pe timp de noapte.

Instanța a reținut și săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată prevăzută de art.211 alin.2 ind.1 lit.a Cod penal, întrucât infracțiunea de tâlhărie a fost săvârșită de mai multe persoane împreună.

Constatând că fapta de tâlhărie pentru comiterea căreia a fost trimis în judecata inculpatul M. M. M. există, a fost săvârșită cu vinovata cerută de lege, în temeiul art.345 alin.1 si 2 Cod proc.pen. instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

La individualizarea pedepsei care s-a aplicat, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art.72 Cod penal, reținând in acest sens următoarele: gradul de pericol social concret, ilustrat în împrejurări care compun conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie, dar și extrinseci acestora, cum sunt, în esență: acțiunile inculpatului în realizarea rezultatului urmărit, locul si timpul comiterii activității infracționale, urmările cauzate, concretizate în vătămarea integrității fizice a părții vătămate, precum și atingerea adusa patrimoniului părții vătămate. De asemenea, instanța a avut în vedere și persoana inculpatului M. M. M., așa cum se desprinde aceasta din caracterizarea psihopedagogică precum și din celelalte caracterizări depuse la dosar (de la Primărie, de la fostul loc de muncă al acestuia) din fisa de cazier judiciar, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale, atitudinea inculpatului ulterioara comiterii faptei, în raport de infracțiunea săvârșită și comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal, atitudinea pe care acesta a adoptat-o, constând în faptul ca a recunoscut săvârșirea faptei și contribuția sa la aceasta.

Au fost avute în vedere si dispozițiile părții generale ale Codului penal, precum si limitele de pedeapsa fixate in textul art.211 alin.2 ind.1 Cod penal, respectiv pedeapsa închisorii de la 7 la 20 de ani, precum și faptul că acesta a solicitat aplicarea dispozițiilor art.320 ind.1 Cod procedură penală, recunoscând, în totalitate, fapta, astfel cum a fost reținută prin actul de sesizare.

De asemenea, ca și în cazul celorlalți inculpați, instanța a apreciat că se impune reținerea dispozițiilor art.74 alin.1 lit.a Cod penal, cu efectul statuat de art. 76 lit b Cod penal, conduita buna a inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii, atat in familie cat si in societate, conduita ce reiese din lipsa antecedentelor penale ale acestuia.

Instanța, reținând din fisa de cazier judiciar a inculpatului ca acesta nu figurează cu antecedente penale, va face aplicarea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal cu efectul statuat de art. 76 lit b Cod penal, si va aplica o pedeapsa cu închisoarea . 4 ani, orientat sub minimul special, realizându-se o justă individualizare a sancțiunii, în raport cu gravitatea în concret a faptei comise și periculozitatea inculpatului, astfel cum rezultă din probele administrate.

In ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, relevându-se circumstanțele personale ale acestuia, respectiv comiterea faptei ca urmare a influenței anturajului, faptul ca se afla la primul conflict cu legea penala, precum și atitudinea sinceră pe care acesta a avut-o pe tot parcursul procesului, instanța apreciază ca scopul pedepsei, de apărare a valorilor sociale si de reintegrare a inculpatului in societate se poate realiza si fără executarea pedepsei în regim de detenție, pronunțarea condamnării constituind un avertisment pentru inculpat.

Astfel, in baza art. 86 indice 1 Cod penal, constatând ca pedeapsa aplicata este închisoarea de 4 ani, ca inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, iar față de persoana acestuia, instanța a apreciat că acesta nu va mai săvârși infracțiuni, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durata de 7 ani, ce constituie termen de încercare potrivit dispozițiilor art. 86 indice 2 Cod penal.

In baza art. 86 indice 3 alin.1 Cod penal, a impus condamnatului ca pe durata termenului de încercare sa se supună următoarele masuri de supraveghere: sa se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul G. la un interval de cel puțin trei luni, sa anunțe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința si orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea, sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca, sa comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele de existenta.

In baza art. 86 indice 3 alin. 3 Cod penal, a impus inculpatului obligația de a nu intra în legătură cu inculpații C. Ș. F., P. V. Nicușor, R. M. L., I. D. A. și P. S. Nicușor, pe durata termenului de încercare, pentru aspecte ce țin de prevenirea contagiunii criminale si eliminarea pericolului săvârșirii de noi infracțiuni.

In baza art. 359 Cod procedura penala, i s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a săvârșirii executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 86 indice 4 Cod penal.

Potrivit art.71 alin.2 Cod penal, aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b si c Cod penal intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii. Totuși, s-a considerat că aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza art.71 si art.64 Cod penal, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a art.8 C.E.D.O, a Protocoalelor adiționale, în special a art.3 din Protocolul nr.1 la Convenție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.2 si art.20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei convenții de către România prin legea nr.30/1994.

Astfel, în cauza Hirst c.Marii Britanii, Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse constatând ca, în legislația britanica „ interzicerea dreptului de a vota se aplica tuturor deținuților condamnați automat indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracțiunii. Curtea a acceptat ca „exista o marja naționala de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului daca restrângerea dreptului de vot al deținuților poate fi justificata în timpurile moderne si a modului de menținere a justului echilibru”, însă a concluzionat că art.3 din Primul Protocol adițional a fost încălcat, întrucât legislația națională nu analizează importanta intereselor în conflict sau proporționalitatea și nu poate accepta ca o interzicere absolută a dreptului de vot pentru orice deținut în orice împrejurare intră în marja națională de apreciere.”

În consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art.3 din Primul Protocol Adițional. Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art.64 lit.a si b ci a analizat în ce măsura in prezenta cauză, aceasta se impune fata de natura si gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.( S. si Parcalab c.Romaniei)

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia existentei unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice ori in funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție, implicând exercițiul autoritarii de stat. Prin urmare, în baza art.71 alin.1 Cod penal, i s-a aplicat inculpatului M. M. M. pedeapsa accesorie prevăzută la art.64 lit.a si b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.

De asemenea, în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata termenului de încercare de 7 ani, instanța a suspendat executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a teza a II a și b Cod penal.

Având in vedere faptul ca inculpatul M. M. M. a fost reținut și arestat preventiv de la data de 10.01.2013 până la data de 09.09.2013, instanța, în baza art.350 alin.3 lit.b Cod procedură penală, a dispus punerea, de îndată, în libertate a inculpatului arestat preventiv, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.5/11.01.2013.

În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului P. S. Nicușor, care la data de 09.01.2013, pe timp de noapte, împreună cu inculpații P. V. Nicușor, C. Ș. F. și R. M. L., a deposedat partea vătămată T. F. de bunurile pe care le avea asupra sa, prin exercitarea de violențe, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 ind.1 lit. a și b Cod penal .

Referitor la încadrarea juridică a faptei de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P. S. Nicușor, potrivit art.211 alin.1 Cod penal, constituie infracțiunea de tâlhărie furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

Din examinarea acestui text de lege rezultă că infracțiunea de tâlhărie este o infracțiune complexă al cărei element material este format din două acțiuni conjugate, acțiunea de furt care este acțiunea principală și acțiunea de constrângere care este adiacentă.

In prezenta cauză, din actele dosarului a rezultat că inculpatul P. S. Nicușor a avut o contribuție de coautor la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, acesta exercitând acte de violență împreună cu ceilalți inculpați asupra părții vătămate T. F.. Pentru a fi coautor al infracțiunii de tâlhărie este suficient ca acesta sa contribuie direct doar la realizarea actelor de violenta, iar nu și la comiterea actelor de sustragere, infracțiunea de tâlhărie fiind o infracțiune complexa .

Instanța a constatat că variantele agravante ale infracțiunii de tâlhărie au fost atrase de comiterea faptei pe timpul nopții, de mai multe persoane împreuna, prin folosirea unui cuțit. .

Prin urmare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 345 alin. 2 Cod procedura penală în sensul că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, cu formă de vinovăție prevăzută de lege (intenția directă), în cauză inculpatul a răspuns penal pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, la stabilirea și aplicarea unei pedepse instanța ținând seama de limitele speciale ale pedepselor, reduse la jumătate (de la 3,5 ani la 10 ani de închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie), precum și de celelalte criterii de individualizare prevăzute de art.100 alin.1 Cod penal și de art.72 Cod penal.

Potrivit art.100 alin.1 Cod penal, față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancțiunii se ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul, definite de legiuitor în art.52 Cod penal, trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale (privativă sau neprivativă de libertate, executabilă sau nu), gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana infractorului dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Au fost avute în vedere datele personale ale inculpatului, precum si declarațiile inculpatului, respectiv starea fizica, dezvoltarea intelectuală și morală a inculpatului, comportarea lui, condițiile în care a fost crescut și în care a trăit precum și faptul ca acesta se afla la primul conflict cu legea penală.

De asemenea, instanța a avut în vedere atitudinea inculpatului în raport de infracțiunea săvârșită și comportamentul acestuia pe parcursul procesului penal, relațiile familiale și conduita inculpatului în familie și societate, anterior comiterii activității infracționale, faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsa fixate in textul art.211 alin.1, art.211 alin.2 ind.1 lit.a și b Cod penal, reduse la jumătate, ca urmare a existenței stării de minoritate a acestuia la momentul săvârșirii faptei, aplicându-se dispozițiile art.109 Cod penal.

Totodată, ca și în cazul celorlalți inculpați, instanța a apreciat că se impune reținerea dispozițiilor art.74 alin.1 lit.a Cod penal, cu efectul statuat de art. 76 lit b Cod penal, conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii, atât în familie cât și in societate, conduita ce reiese din lipsa antecedentelor penale ale acestuia.

Aplicarea dispozițiilor art.74 Cod penal nu este obligatorie pentru instanța de judecată, însă în procesul complex al individualizării pedepsei, instanța de judecată este singura în măsură să stabilească dacă o anumită împrejurare merită să fie calificată ca atare, pe baza cunoașterii influenței concrete pe care o împrejurare sau alta o are asupra gravității faptei și pericolului social al infractorului, conform cu adevărul și potrivit intimei sale convingeri

La stabilirea și aplicarea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, instanța a avut în vedere pe de o parte, natura și gravitatea faptei comise, pericolul social concret al acesteia, precum și modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acesteia – de mai multe persoane împreună, prin folosirea unui cuțit, pe timp de noapte. Pe de altă parte, instanța a ținut cont și de atitudinea procesuală a inculpatului, care nu a fost sinceră, în condițiile în care acesta nu a recunoscut comiterea faptei deduse judecății, însă și de datele sale personale, inculpatul nefiind cunoscut cu antecedente penale .

Punând în balanță toate aceste aspecte, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse sub minimul legal, potrivit disp. art.76 Cod penal.

În prezenta cauză, instanța a apreciat că, aplicând inculpatului P. S. Nicușor o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, pedeapsă a cărei executare urmează a fi suspendată sub supraveghere, se realizează o justă individualizare a sancțiunilor, în raport cu gravitatea în concret a faptei comise și periculozitatea autorului acestora, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, având in vedere întrunirea cumulativa a condițiilor legale pentru aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere si anume cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale, precum si apreciind in contextul celor deja menționate ca scopul pedepsei de apărare a valorilor sociale și de reintegrare a inculpatului P. S. Nicușor în societate poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, în baza art.86 ind.1 Cod penal, raportat la art.110 ind.1 Cod penal, instanța a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o durata de 3 ani, ce constituie termen de încercare stabilit în condițiile art. 110 Cod penal, acest termen fiind apreciat de instanța ca fiind de natură să asigure îndreptarea inculpatului, având in vedere atât faptul că acesta va fi obligat să se prezinte la un organism specializat, care este abilitat prin lege să se ocupe cu îndreptarea și reinserția socială a celor condamnați, cât si faptul că, dacă acesta va persista în activitatea infracțională, va executa alături de pedeapsa pentru noua infracțiune și pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre.

În temeiul disp.art.86 ind.3 alin.1 și 3 Cod penal, instanța a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul P. S. Nicușor să se supună următoarelor măsuri: să se prezinte la un interval de cel puțin 3 luni la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul G.; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență; să urmeze un curs de învățământ sau un curs de calificare profesională; să nu intre în legătură cu inculpații C. Ș. F., P. V. Nicușor, M. M. M., R. M. L. și I. D. A., pe durata termenului de încercare, pentru aspecte ce țin de prevenirea contagiunii criminale și eliminarea pericolului săvârșirii de noi infracțiuni.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata termenului de încercare de 3 ani, instanța a suspendat executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a teza a II a și b Cod penal.

În baza art.359 Cod proc.pen. a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86/4 si art.110 ind.1 alin.3 Cod penal a căror nerespectare a atras revocarea beneficiului săvârșirii executării pedepsei sub supraveghere, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni in cursul termenului de încercare, a sustragerii inculpatului de la îndeplinirea obligațiilor sau a nerespectării masurilor de supraveghere impuse de instanța.

Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizata atât in baza art.71 si 64 Cod penal, cât și prin prisma Conventiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale si a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.2 si art.20 din Constituția României fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei convenții de către România prin legea nr.30/1994. Potrivit disp. art.109 din Codul penal care reglementează pedepsele pentru minori, stabilind regimul pedepselor principale și complementare fără a face nici o precizare cu privire la pedepsele accesorii, spre deosebire de pedepsele complementare în privința cărora art.109 alin.3 din Codul penal prevede expres că nu se aplică minorului, cu privire la pedepsele accesorii, o asemenea dispoziție prohibitiva nu există.

În lipsa unei derogări exprese, prevederile art.71 din Codul penal își păstrează deplina incidență și în cazul infractorilor minori, întrucât, dacă s-ar decide în alt fel, s-ar ajunge la situații incompatibile cu scopul urmărit prin instituirea acestei sancțiuni.

Având în vedere rațiunile instituirii pedepsei accesorii, instanța a apreciat că se impune aplicarea acesteia și minorilor, urmând ca executarea efectiva a unei asemenea sancțiuni să se realizeze numai din momentul în care minorul, devenit major devine titularul drepturilor prevăzute de art.71 si art.64 lit.a si b din Codul penal si numai cu privire la acele drepturi pe care le dobândește.

F. de considerentele expuse mai sus, in temeiul art.71 C.pen. si art.20 alin.1 din Constituția României, instanța a interzis inculpatului P. S. Nicușor, ca pedeapsa accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a si b C.pen., cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.

Cu privire la latura civila, instanța a luat act de faptul că persoanele vătămate Q. G. del Rosario și T. F. s-au constituit părți civile în cauză, în termen legal. Instanța a reținut întrunirea în speță a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998 si 999 Cod civil, respectiv existenta prejudiciului cert si nereparat încă suferit de părțile civile, a faptei ilicite săvârșite de inculpați, a legăturii de cauzalitate între această faptă și prejudiciu, precum și a vinovăției inculpaților ca atitudine psihica față de fapte și urmările acestora, vinovăție care îmbracă forma intenției directe. Astfel, având in vedere si principiul disponibilității acțiunii civile, sub aspectul daunelor materiale solicitate, instanța a constatat că părțile civile au făcut dovada cuantumului prejudiciului material, sarcina probei revenindu-le în această privință, în conformitate cu dispozițiile art.1169 Cod civil, bunurile sustrase și nerecuperate fiind evaluate în mod rezonabil de părțile civile, apreciind că ar fi absurd și total inechitabil să se pretindă părților civile să se îngrijească de reconstituirea de probe pentru procesul penal și să depună înscrisuri pentru a dovedi existența și proprietatea asupra bunurilor respective.

În temeiul art.14 si art.346 alin.1 Cod proc.pen., art.998 si art.999 cod civil a fost admisă acțiunea civilă exercitata în cauză de partea civilă Q. G. del Rosario și în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă T. F.. Instanța a obligat pe inculpații C. Ș. F., P. V. Nicușor, R. M. L., M. M. M. și I. D. A., în solidar, la plata sumei de 4500 lei și la contravaloarea sumei de 120 dolari americani, la cursul BNR din ziua plății către partea civilă Q. G. del Rosario, cu titlu de daune materiale, precum și la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de daune morale, ținând cont de suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpați precum și de toate consecințele acesteia, relevate de actele medicale precum și de celelalte probe administrate. Răspunderea delictuală este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită.

Instanța a obligat inculpații P. S. Nicușor, în solidar cu partea responsabilă civilmente P. G., C. Ș. F., P. V. Nicușor și R. M. L., în solidar, la plata sumei de 2665 lei și contravaloarea sumei de 5 euro, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale și 5000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă T. F., apreciind sub aspectul cuantumului daunelor morale solicitate de partea civilă, că evaluarea despăgubirilor pentru daunele morale nu trebuie să tindă către o îmbogățire fără just temei, ci trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale cauzate prin fapta săvârșită de inculpați. Astfel, instanța a apreciat că acordarea sumei de 5000 lei părții civile T. F., cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral cauzat reprezintă o reparare integrală a acestuia.

Cu privire la cererile de reexaminare formulate de domnul avocat N. R. C. și doamna avocat S. C., instanța a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, întrucât împotriva domnului avocat N. R. C. s-a mai dispus în această cauză măsura amendării pentru lipsa nejustificată a acestuia la un termen de judecată și, deși i s-a admis cererea de reexaminare cu acea ocazie, a înțeles să aibă aceeași conduită și să lipsească nejustificat la termenele de judecată, fără a-și asigura substituirea. Referitor la cererea formulată de doamna avocat S. C., a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât doamna avocat era obligată să acorde asistență juridică în prezenta cauză inculpatului I. D. A., în calitate de apărător ales, să se prezinte la fiecare termen de judecată la instanță, să manifeste conștiinciozitate și probitate profesională, însă aceasta a lipsit nejustificat la termenul de judecată și nu a asigurat substituirea.

În baza art.118 alin.1 lit.e Cod penal, suma de 870 lei, s-a confiscat de la inculpatul P. V. Nicușor, ce se află la Camera de Corpuri Delicte, a servit la despăgubirea părților civile Q. G. D. Rosario și T. F..

În baza art.191 alin.2 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul M. M. M. la plata sumei de 1900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu V. M., în cuantum de 800 lei fiind suportat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art.191 alin.2 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul P. V. Nicușor la plata sumei de 1900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu N. R. C., în cuantum de 800 lei fiind suportat din fondurile Ministerului Justiției.

In baza art.191 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul R. M. L., la plata sumei de 1100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria B. V. și inculpații P. V. NICUȘOAR, C. Ș. F., R. M. L. și I. D. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, P., în motivarea sa, a arătat că, la termenul din 26.04.2013 instanța a procedat la ascultarea inculpaților după ce în prealabil le-a adus la cunoștință acestora că pot beneficia de aplicarea dispozițiilor art. 320/1 C.p.p. însă nu s-a pronunțat cu privire la admisibilitatea aplicării acestui text de lege. Mai mult decât atât s-a procedat la ascultarea inculpatului P. V. Nicușor numai cu privire la una dintre faptele comise întrucât s-a constat că acesta este asistat de același apărător ca și inculpatul P. S. Nicușor astfel că a fost constatat un conflict de interese, iar audierea a fost amânată pentru termenul următor când s-a efectuat adresă la baroul în vederea desemnării unui alt apărător din oficiu.

Împrejurarea că instanța nu a constatat până la începerea cercetării judecătorești, dacă și care dintre inculpați pot beneficia de prevederile art. 320/1 c.p.p., a condus la o . amânări inutile a cauzei pentru a se asigura fiecărui inculpat un apărător, deși în situația în care se constată, cel puțin pentru o parte dintre ei, textul de lege avea aplicabilitate, nu mai existau interese contrare și puteau fi reprezentanți de același avocat. De altfel pentru a se putea pronunța cu privire la aplicabilitatea sau nu a prevederilor art. 320/1 C.p.p., după ce cauza a rămas în pronunțare, instanța a întocmit un proces verbal în urma audierii înregistrărilor ședințelor de judecată din data de 26.04.2013 și 28.06.2013.

În condițiile în care instanța s-a pronunțat cu privire la aplicabilitatea prevederilor art. 320/1 C.p.p. după terminarea dezbaterilor, odată cu pronunțarea sentinței, se pune întrebarea dacă textul de lege mai avea sau nu aplicabilitate la acel moment - instanța considerând indirect că nu pot beneficia de aceste prevederi, sau dacă inculpații, cei care au solicitat și puteau beneficia de aceste prevederi, ar trebui să fie sancționați în sensul neaplicării acestui text, ca urmare a omisiunii instanței de a lua o decizie în această privință până la începerea cercetării judecătorești.

În ședința publică din data de 29.03.2013, instanța a pus în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, însă a amânat pronunțarea cu privire la acest aspect la data de 1.04.2013. S-a întocmit ulterior o încheiere în care se menționează că a fost emisă în ședința publică din data de 1.04.2013, deși la acea dată nu a existat o ședință publică a acestei cauze care avea termen la data de 26.04.2013.

Prin sentința penală prin care instanța a rezolvat fondul cauzei s-a pronunțat și cu privire la cererile de reexaminare formulate de avocații N. R. și S. C. împotriva amenzilor judiciare ce le-au fost aplicate, transformându-i practic pe aceștia în părți în proces, deși soluționarea acestora trebuia făcută prin încheiere, în camera de consiliu, așa cum, de altfel, a procedat la data de 23.05.2013.

Instanța a omis să facă aplicarea art. 83 Cp. și ari. 86/4 Cp. în ceea ce îl privește pe inculpatul P. V. Nicușor. Așa cum, de altfel, s-a și reținut în considerentele hotărârii, inculpatul P. V. Nicușor a fost condamnat prin sentința penală nr.313/5.11.2010 a Judecătoriei B. V., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 82/5.09.2011 a Tribunalului G., la pedeapsa de 1 an și 6 luni cu suspendare sub supraveghere pentru infracțiunea prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. a, g, i Cp. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. și art. 109 Cp. iar prin sentința penală nr. 340/26.11.2010 a Judecătoriei B. V., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 182/28.01.2011, a Curții de Apel București, fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 Cp., art. 82 Cp. și art. 110 Cp. Cum prezentele infracțiuni au fost comise în termenele de încercare stabilite prin aceste sentințe, instanța era obligată să facă aplicarea 83 Cp. și art. 86/4 C.p.

De asemenea, instanța nu a dedus din pedeapsa aplicată perioada în care inculpații M. M. M. si P. S. Nicușor, au fost arestați preventiv. Potrivit art. 88 din Codul penal, timpul reținerii și arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii aplicate, dar această deducere nu influențează durata termenului de încercare stabilit de lege, ci determină durata pedepsei ce va fi executată în eventualitatea revocării, în viitor, a suspendării condiționate a executării acesteia.

În condițiile în care instanța nu a făcut altceva decât să constate perioada în care aceștia au fost arestați preventiv, în eventualitatea revocării, lasă în sarcina altei instanțe stabilirea pedepsei ce trebuie executate, deși prezenta hotărâre are autoritate de lucru judecat.

Instanța a făcut o greșită individualizare a pedepselor în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cp. Astfel, au fost stabilite pentru toți inculpații pedepse minime, deși modul de comitere a faptelor, premeditarea acestora după un scenariu bine pus la punct, impunea pedepse mai mari.

Deși unii inculpați au fost condamnați pentru comiterea mai multor fapte, nu s-a dat eficiență stării de concurs, nu s-a aplicat nici un spor deși acest lucru se impunea.

În cazul inculpaților M. M. M. și P. S. Nicușor, s-au reținut circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cp. și art. 76 lit.b Cp., fără a mai conta atitudinea acestora după comiterea faptei când au susținut inițial că pur și simplu au asistat la săvârșirea acesteia, fără a avea nici o contribuție, și că, ulterior, în baza probelor administrate, au recunoscut treptat.

Astfel, parchetul a apreciat că și față de acești inculpați se impunea aplicarea unei pedepse privative de libertate, solicitând admiterea recursului, în temeiul art.385/15 pct.2 Cod procedură penală și casarea sentinței penale criticate.

În expunerea motivelor de recurs, inculpatul R. M. L. a arătat că sentința penală recurată vizează înlăturarea circumstanței agravante, prevăzute de disp.art.75 alin.1 lit.c Cod penal,

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs învederate de parchet și de inculpați, dar și sub toate motivele de fapt și de drept, Curtea constată că acestea sunt întemeiate, hotărârea primei instanțe fiind nelegală.

Astfel, în esență, Curtea constată că în speță este imposibil să se stabilească concret normele de procedură aplicate de prima instanță, judecata desfășurându-se cu nerespectarea unor norme minimale de procedură penală.

După cum a învederat și parchetul în cererea de recurs, la termenul din data de 26.04.2013, o parte dintre inculpați (respectiv P. V., M., R., C.) au solicitat aplicarea dispozițiilor art.320¹ Cpp; prima instanță nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat în nici un mod asupra acestor cereri, a audiat pe inculpatul P. V. Nicușor numai cu privire la una dintre fapte, după care a întrerupt audierea și a acordat termen, întrucât a constatat că inculpatul P. și inculpatul P. sunt asistați de același avocat, între cei doi existând un conflict de interese.

P. a invocat și împrejurarea că prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art.320¹ Cpp după ce s-a intrat în cercetarea judecătorească; totuși, Curtea constată că afirmația parchetului nu este exactă, pentru simplul motiv că nu se poate discerne, în cadrul procedurii aplicate de prima instanță, un moment distinct al intrării în cercetarea judecătorească și o ordine coerentă de efectuare a acestei cercetări, potrivit art.321 și următoarele Cpp, prima instanță audiind la diferite termene inculpații (o parte dintre aceștia solicitând aplicarea procedurii simplificate, fără ca instanța să se pronunțe asupra cererilor), apoi părțile vătămate, după care a întocmit un proces verbal privind audierea ședințelor de judecată din 26.04.2013 și 28.06.2013, stabilind pe baza acestui proces verbal căror inculpați urmează să se aplice dispozițiile art.320¹ Cpp (modalitate cu totul originală de desfășurare a procesului penal, fără corespondent în Codul de procedură penală).

Mai mult, din analiza declarațiilor unor inculpați ce au solicitat aplicarea art.320¹ Cpp (inculpații C. Ș. F., P. V. Nicușor, M. M. M.), Curtea observă că aceștia nu recunosc faptele întocmai cum sunt descrise în actul de sesizare, astfel încât se impunea cu necesitate discutarea cererilor acestora în contradictoriu, iar în condițiile în care rezultă că inculpații nu recunosc faptele astfel cum au fost reținute în actul de acuzare, se impune să se efectueze cercetarea judecătorească, cu respectarea dispozițiilor Codului de procedură penală ce reglementează această activitate.

Deși în speță recursul are caracter integral devolutiv (art.385⁶ al.3 Cpp), totuși acest fapt nu înlătură împrejurarea că recursul este o cale de atac, prin intermediul căreia instanța superioară verifică activitatea primei instanțe, fără a putea suplini încălcări elementare ale normelor de procedură penală, ce au avut ca rezultat încălcări ale dreptului fiecăruia dintre inculpați la un proces echitabil, cu respectarea principiului legalității (art.2 Cpp), precum și încălcări ale dreptului la apărare, garantat conform art.6 Cpp.

Încălcările normelor de procedură ivite în cursul judecății în primă instanță sunt de natură să atragă nulitatea relativă a actelor procesuale efectuate în această fază, în condițiile art.197 al.1,4 Cpp, vătămările aduse drepturilor procesuale ale inculpaților neputând fi înlăturate decât prin anularea acestor acte și reluarea judecății în primă instanță.

Astfel, este necesar să se stabilească cu claritate procedura ce se va aplica în cazul fiecărui inculpat în parte, în funcție de voința acestora de a se aplica ori nu procedura prevăzută de art.320¹ Cpp și de soluția instanței de admitere ori respingere a acestor cereri, după o dezbatere contradictorie, existând și soluția disjungerii cauzei și efectuării cercetării judecătorești pentru acei inculpați care nu solicită aplicarea procedurii simplificate ori li se respinge această cerere (astfel cum s-a și solicitat în fața primei instanțe, aceasta respingând cererea fără o motivare clară), în vederea garantării dreptului acestora la apărare și la un proces echitabil, desfășurat în conformitate cu normele de procedură penală.

Pentru aceste considerente, în baza art.385/15, pct.2 lit.c Cod procedură penală, Curtea va admite recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria B. V. și de recurenții – inculpați P. V. NICUȘOR, C. Ș. F., R. M. L. și I. D. A., va casa sentința penală recurată și rejudecând, va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe – Judecătoria B. V.. La rejudecarea cauzei, prima instanță va avea în vedere și celelalte critici formulate de Ministerul Public și de inculpați.

Curtea va menține starea de arest preventiv a inculpaților P. V. NICUȘOR, C. Ș. F., R. M. L. și I. D. A., apreciind că în continuare se mențin temeiurile pentru care s-a luat această măsură, necesară în continuare pentru buna desfășurare a procesului penal.

Curtea constată că în continuare există indicii temeinice, în sensul art.143 Cpp, că inculpații au săvârșit infracțiunile săvârșite în sarcina lor, ce rezultă din mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarațiile părților vătămate, declarații martori și declarațiile inculpaților P. V., M. M., R. M. și C. Ș..

Totodată, sunt îndeplinite în continuare și condițiile art.148 al.1 lit. f Cpp, lăsarea în libertate a fiecăruia dintre cei 4 inculpați prezentând pericol concret pentru ordinea publică. Curtea are în vedere că inculpații au săvârșit infracțiuni foarte grave, împreună și cu minori, respectiv tâlhării în formă agravată, în timpul nopții, folosind și arme albe, după o atentă planificare, transportând victimele în zone izolate, modalitate deosebit de periculoasă de acțiune.

Astfel de infracțiuni sunt natură să producă o intensă tulburare ordinii publice, justificând prin ele însele o privare de libertate, măsura arestării fiind și proporțională cu scopul urmărit, respectiv protejarea comunității împotriva unor astfel de fapte grave.

Măsura arestării este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, având în vedere că între inculpați există diferențe majore referitoare la atitudinea procesuală, în condițiile în care o parte nu recunosc săvârșirea infracțiunilor, alții recunosc în principiu săvârșirea lor, însă minimalizează propria contribuție, o dată lăsați în libertate existând riscul crescut ca aceștia să încerce să denatureze adevărul, influențându-se reciproc cu privire la conținutul declarațiilor.

Aceste considerente justifică menținerea celei mai grele măsuri preventive față de cei 4 inculpați, o măsură preventivă neprivativă de libertate nefiind eficientă în condițiile specifice ale speței.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariile avocaților din oficiu pentru recurenții – inculpați P. V. NICUȘOR și C. Ș. F. și, respectiv pentru intimatul inculpat P. S. NICUȘOR, în sumă de câte 300 lei, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria B. V. și de recurenții – inculpați P. V. NICUȘOR, C. Ș. F., R. M. L. și I. D. A. împotriva sentinței penale nr.153 din 09.09.2013, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria B. V..

Casează sentința penală recurată și rejudecând, trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe – Judecătoria B. V..

Menține starea de arest preventiv a inculpaților P. V. NICUȘOR, C. Ș. F., R. M. L. și I. D. A..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile avocaților din oficiu pentru recurenții – inculpați P. V. NICUȘOR și C. Ș. F. și, respectiv pentru intimatul inculpat P. S. NICUȘOR în sumă de câte 300 lei se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.12.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

F. B. V. I. C. A. E. B.

GREFIER,

C. B.

Red. F.B.V./Tehnr. FBV/P.A.M.. – ex.2/14.01.2014

Judecătoria B. V. – jud.: L. R-C

← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor...		Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 2314/2013. Curtea... →

Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 2390/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 2390/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI