Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 2314/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 2314/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 2314/2013

Dosar nr._

_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.2314/R

Ședința publică din data de 16 decembrie 2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: N. S.

JUDECĂTOR: V. B.

JUDECĂTOR: C. V. G.

GREFIER: A. L. P.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..

Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, inculpatul B. M. și asigurătorul . REASIGURARE SA împotriva Sentinței penale nr.291/F din data de 30 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul intimat inculpat B. M. (legitimat cu CI . nr._, CNP_), personal, aflat în stare de libertate și asistat juridic de apărătorul ales, avocat D. S. L., în baza împuternicirii . nr._/2013 (atașată la fila 45 din dosar), intimatul inculpat N. M. (legitimat cu CI . nr._, CNP_), personal, aflat în stare de libertate și asistat juridic de apărătorul ales, avocat R. C., în baza împuternicirii . nr._/2013 (atașată la fila 25 din dosar), intimata parte civilă N. S. F. (legitimată cu CI . nr._, CNP_), personal și asigurătorul . REASIGURARE SA, reprezentat de consilierul juridic C. A., în baza împuternicirii din data de 03 iunie 2013 (atașată la fila 13 din dosar), lipsă fiind intimatul parte civilă S. C. DE URGENȚĂ B.-A. și intimata parte responsabilă civilmente . SRL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Consilierul juridic al recurentului asigurător arată că, la judecata în primă instanță, din cadrul procesual al cauzei a făcut parte și asigurătorul . și solicită stabilirea și în recurs a aceluiași cadru procesual, prin citarea asigurătorului respectiv, pentru a se evita invocarea lipsei de procedură cu acesta.

Reprezentantul Ministerului Public susține că, în recurs, cadrul procesual a fost corect stabilit, față de dispozițiile din hotărârea primei instanțe și calitatea de asigurător a . în raport numai cu inculpatul N. M., față de care nu s-a exercitat nicio acțiune civilă, astfel că citarea asigurătorului respectiv nu este necesară.

Apărătorul ales al recurentului intimat inculpat B. M. precizează că este de acord cu citarea în cauză și a celuilalt asigurător, respectiv ..

Curtea constată că procedura de citare este legal îndeplinită, în condițiile în care cadrul procesual al cauzei a fost corect stabilit.

În continuare, Curtea procedează la ascultarea intimatului inculpat N. M. (achitat în primă instanță), declarația acestuia fiind consemnată și atașată la fila 49 din dosar.

La întrebarea Curții, recurentul intimat inculpat B. M. arată că își menține declarația dată la judecata în primă instanță, la care nu are nimic de adăugat sau de modificat.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la recursul Parchetului, arată că nu susține motivul scris, însă critică sentința primei instanțe, prin prisma altor motive. Astfel, arată că soluția de achitare a inculpatului N. M. este corectă, însă reținerea lipsei culpei acestuia, pe care prima instanță și-a motivat soluția pronunțată în ceea ce îl privește, trebuie să atragă incidența dispozițiilor art.10 alin.1 lit.d, iar nu lit.c din Codul de procedură penală. Precizează că, din probatoriul cauzei (făcând referire în acest sens la rapoartele de expertiză tehnică auto), rezultă că inculpatul N. M. nu a încălcat nicio dispoziție privind regimul circulației pe drumurile publice. Acesta a nesocotit doar prevederile art.126 alin.2 din OUG nr.195/2002, potrivit cărora copiii cu vârsta sub 3 ani trebuie transportați numai în dispozitive de deținere omologate, însă nu această situație a generat producerea accidentului rutier, ci fapta inculpatului B. M.. În consecință, solicită schimbarea temeiului achitării inculpatului N. M., în sensul precizat, întrucât lipsește culpa, ca element constitutiv, pe latură subiectivă, al infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată. De asemenea, arată că prima instanță a încălcat dispozițiile art.191 alin.3 din Codul de procedură penală, omițând să oblige partea responsabilă civilmente, în solidar cu inculpatul B. M., la plata cheltuielilor judiciare către stat. În consecință, solicită admiterea recursului declarat de P., prin prisma celor două motive susținute oral și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, în sensul celor anterior menționate.

Apărătorul ales al recurentului intimat inculpat B. M. susține că, în mod greșit, s-a reținut culpa acestuia în producerea accidentului rutier care a condus la decesul minorului. În realitate, din probatoriul cauzei, rezultă că acest inculpat nu a avut nicio culpă în producerea acelui accident, întrucât microbuzul pe care îl conducea era oprit în momentul impactului într-un loc de parcare stabilit pe baza unei cutume locale, iar culpa i-a aparținut, în totalitate, inculpatului N. M., care nu a adaptat viteza autoturismului său la condițiile de drum. În consecință, solicită achitarea inculpatului B. M., în principal, conform art.10 alin.1 lit.d din Codul de procedură penală, pentru lipsa culpei, iar, în subsidiar, potrivit art.10 alin.1 lit.c din același cod, întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta. Dacă se va trece peste această apărare, solicită să se constate culpa comună a inculpatului N. M., cu consecințele corespunzătoare asupra modului de soluționare a acțiunilor civile.

Cu privire la recursul Parchetului, astfel cum a fost susținut la termenul de astăzi, solicită respingerea acestuia, ca nefondat, întrucât inculpatului N. M. i-a aparținut întreaga culpă în producerea accidentului.

Consilierul juridic al recurentului asigurător solicită admiterea recursului, astfel cum a fost motivat în scris, iar, pe latură penală, achitarea inculpatului B. M., pentru lipsa culpei sau, în subsidiar, stabilirea unei culpe concurente a inculpatului N. M. și, pe latură civilă, determinarea procentuală a despăgubirilor în raport cu gradul de culpă al fiecărui inculpat și diminuarea cuantumului daunelor morale, care depășește plafonul maxim prevăzut de Ordinul CSA nr.3108/2004.

Apărătorul ales al recurentului intimat inculpat B. M. solicită admiterea recursului declarat de asigurător, în sensul de a se reține culpa exclusivă a inculpatului N. M..

Apărătorul ales al intimatului inculpat N. M. solicită menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică. Referitor la lipsa folosirii unui dispozitiv special de transport pentru copil, arată că fapta s-a petrecut în anul 2005, când nu se prevedea obligativitatea acestuia, iar autoturismul marca Dacia nu era prevăzut, din construcție, cu un astfel dispozitiv. Dacă se va aprecia că temeiul soluției de achitare este greșit, solicită admiterea recursului Parchetului, sub acest aspect. Solicită ca, la evaluarea probatoriului cauzei, să se țină seama de faptul că unii dintre martori și-au schimbat declarațiile, ascunzând o parte din adevăr. Referitor la înscrisul depus de inculpatul B. M., din care rezultă că viteza microbuzului condus de acesta era 0 (zero) la momentul impactului, susține că nu poate avea relevanță în cauză, întrucât nu este un înscris oficial. Consideră că întreaga culpă în producerea accidentului i-a aparținut inculpatului B. M., astfel cum rezultă din expertizele tehnice auto și din proba testimonială. În consecință, solicită respingerea recursului declarat de inculpatul B. M., ca nefondat. În ce privește recursul declarat de asigurător, solicită, de asemenea, respingerea lui, ca nefondat, întrucât suma de 30.000 euro a fost acordată, drept daune morale, ambilor părinți, astfel că nu s-a depășit plafonul maxim legal, iar suferința acestora este evidentă, de vreme ce și-au pierdut copilul în vârstă de numai 7 luni.

Reprezentantul Ministerului Public arată, în ceea ce îl privește pe inculpatul B. M., că vinovăția acestuia a fost temeinic dovedită, din probatoriul cauzei rezultând că acesta a generat starea de pericol, încălcând regulile de circulație pe drumurile publice, prin oprirea microbuzului pe partea carosabilă și prin punerea în mișcare a acestuia, fără a se asigura. Consideră că, în mod corect, prima instanță a înlăturat expertiza întocmită de expertul A. I. M., care a susținut că întreaga culpă i-a aparținut inculpatului N. M., întrucât expertul respectiv nu a avut în vedere întregul probatoriu al cauzei și a analizat doar situația în care microbuzul condus de inculpatul B. M. era oprit, pe când celelalte expertize efectuate în cauză au analizat, în detaliu, toate ipotezele, concluzionând că, în ambele situații, starea de pericol a fost creată numai de inculpatul B. M.. Solicită însă admiterea recursului declarat de acest inculpat, întrucât, deși a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la despăgubiri, nu a fost obligat, în același mod, și la suportarea cheltuielilor judiciare către stat. De asemenea, solicită admiterea aceluiași recurs, precum și a aceluia declarat de asigurător, pe latură civilă, în sensul reducerii cuantumului daunelor morale, întrucât acesta, deși nu depășește limita maximă legală, este totuși exagerat.

Intimata parte civilă N. S. F., personal, solicită respingerea recursului declarat de inculpatul B. M., ca nefondat, precizând că, în anul 2005, nu existau acele dispozitive speciale pentru transportul minorilor, iar, la momentul accidentului, copilul se afla în brațele sale, fiind în siguranță.

Recurentul intimat inculpat B. M., personal, în ultimul cuvânt, arată că nu este vinovat.

Intimatul inculpat N. M., personal, în ultimul cuvânt, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr.291/F din data de 30 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Cornetu a hotărât astfel:

În temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală, a achitat pe inculpatul N. M. (fiul lui N. și F., născut la data de 27 august 1977 în ., CNP_), pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.1 și 2 din Codul penal.

În temeiul art.178 alin.1 și 2 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul B. M. (fiul lui G. și D., născut la data de 25 aprilie 1978 în municipiul București, CNP_) la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art.86¹ din Codul penal, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art.86² din același cod.

În temeiul art.86³ alin.1 lit.a-d din Codul penal, a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art.359 din Codul de procedură penală, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86⁴ rap. la art.83 din Codul penal, privitoare la cauzele de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art.71 alin.2 din Codul penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din același cod.

În temeiul art.71 alin.5 din Codul penal, a dispus dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art.14 alin.3 lit.b rap. la art.346 alin.1 din Codul de procedură penală corob. cu art.998 și urm. din Codul civil și art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006, a admis, în parte, acțiunile civile formulate în cauză.

A obligat pe inculpatul B. M., în solidar cu partea responsabilă civilmente . SRL, să plătească părții civile S. C. DE URGENȚĂ B.-A. suma de 4.460,29 lei, cu titlu de daune materiale.

A obligat pe inculpatul B. M., în solidar cu aceeași parte responsabilă civilmente, să plătească părților civile N. M. și N. S. F. suma de 30.000 euro (în echivalentul în lei, la cursul B.N.R. din ziua plății), cu titlu de daune morale.

În temeiul art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995 și art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995 (astfel cum a fost modificat prin art.1 pct.22 din OUG nr.61/2005), a obligat pe asigurătorul . REASIGURARE SA la plata sumelor datorate de asiguratul său (inculpatul B. M.) către cele trei părți civile, în limita plafonului legal.

În temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedură penală, a obligat pe inculpatul B. M. la plata sumei de 6.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a constatat că, prin Rechizitoriul nr.4642/P/2007 din data de 18 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților N. M. și B. M., sub acuzația săvârșirii, de către fiecare dintre aceștia, a infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.1 și 2 din Codul penal, în raport cu următoarea situație de fapt: la data de 17 august 2005, ambii inculpați nu au respectat regulile de circulație, în timp ce conduceau autoturismul marca Dacia 1310 și respectiv microbuzul marca Mercedes Benz pe DN4, în afara localității Popești-Leordeni, județul I., producând un accident rutier, în urma căruia a rezultat decesul minorului N. E. G. (fiul primului inculpat).

În faza de urmărire penală, au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului, împreună cu planșa fotografică; raportul medico-legal de necropsie nr.A_, întocmit de I.N.M.L. „M. Minovici”; raportul de expertiză medico-legală nr.A1/J/418/2011, întocmit de S.M.L. I.; două rapoarte de expertiză tehnică judiciară auto și anexele acestora; raportul de expertiză criminalistică și anexa acestuia; declarațiile părții civile N. S. F., ale martorilor N. Tuța, S. N., G. M., P. C., A. G., C. D. și S. G. și ale celor doi inculpați.

În cursul cercetării judecătorești, au fost audiați inculpații N. M. și B. M., precum și martorii S. N., N. Tuța, G. M., A. G., P. C., C. D. și S. G..

Analizând întregul probatoriu al cauzei, Judecătoria a stabilit următoarea situație de fapt:

La data de 17 august 2005, în jurul orei 11³⁰, inculpatul B. M. conducea microbuzul marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare B-_-08/07, aparținând părții responsabile civilmente . SRL, pe DN4, efectuând un transport de pasageri pe ruta București - Oltenița. În dreptul km.18+400m, pentru a da posibilitatea unor călători să coboare, inculpatul a oprit microbuzul în dreptul unei parcări improvizate, aflată pe sensul său de mers, fără însă a scoate mijlocul de transport în afara părții carosabile, astfel că acel autovehicul a rămas cu roțile din stânga pe partea carosabilă, în condițiile în care semnele rutiere indicau un marcaj longitudinal continuu, iar circulația se desfășura pe o singură bandă pe fiecare sens.

La rândul său, inculpatul N. M. conducea autoturismul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare_, pe DN4, din direcția București către Oltenița, pe bancheta din spate aflându-se soția, N. S. F. și fiul lor în vârstă de 7 luni, N. E. G.. Când a ajuns în apropierea km.18+400m, a observat că, în fața sa, la aproximativ 200 de metri, pe același sens de mers, se afla staționat microbuzul condus de primul inculpat, aflat parțial pe partea carosabilă. Considerând că, între partea laterală stânga a microbuzului și linia continuă despărțitoare a celor două sensuri de mers, exista spațiu suficient, s-a încadrat pe o traiectorie de depășire a autovehiculului staționat.

În momentul când autoturismul marca Dacia a ajuns la aproximativ 30-35 de metri, inculpatul B. M. a pus în mișcare microbuzul marca Mercedes pe care îl conducea, manevrându-l către axul drumului. Pentru a evita impactul, inculpatul N. M. a frânat energic, însă a intrat cu partea dreaptă a autoturismului său sub microbuz, lovind stâlpul stânga spate al acestuia.

În urma impactului, minorul N. E. G. a fost proiectat, din brațele mamei sale, către bordul autoturismului marca Dacia, rămânând ulterior poziționat în zona scaunului dreapta față, iar leziunile suferite au provocat decesul acestuia.

Această situație de fapt a fost stabilită prin coroborarea următoarelor mijloace de probă:

- procesul verbal de cercetare la fața locului, împreună cu planșa fotografică aferentă, din care rezultă că, la data de 17 august 2005, pe DN4, în afara localității Popești-Leordeni, județul I., a avut loc un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a trei persoane. Suprafața părții carosabile avea o lățime de 7,50 metri, circulația desfășurându-se în ambele sensuri, separate de marcaje longitudinale cu linie simplă continuă, fiecare bandă având 3,35 metri. În zona producerii accidentului, la o depărtare de 16 metri, a fost identificat indicatorul rutier „Trecere pentru pietoni”. Starea carosabilului era bună, suprafața de rulare uscată, iar vizibilitatea bună. A fost identificat microbuzul marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare B-_-08/07, găsit staționat pe carosabil, pe sensul de mers București - Oltenița, ieșit cu partea laterală dreapta în parcarea de pe marginea drumului și autoturismul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare_, aflat pe același sens de mers, intrat cu partea dreaptă fața în partea stângă spate a microbuzului. Pe carosabil, pe sensul de mers anterior menționat, au fost găsite urme de frânare în lungime de 8,60 metri. S-a stabilit că inculpatul B. M. a condus microbuzul marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare B-_-08/07, pe DN4, din direcția București către Oltenița, acesta declarând că, la km.18+400m, în dreptul unei parcări, a oprit pentru a coborî o persoană, împrejurare în care a fost lovit, în partea din spate, de către autoturismul Dacia. Verificând vizual starea tehnică a vehiculelor, organele de poliție au constatat că presiunea în pneuri era normală, sistemele de semnalizare-iluminare și frânare funcționau normal, iar acele vitezometrelor indicau poziția zero. În urma accidentului de circulație, au existat victime, în persoanele copilului N. E. G., în vârstă de 6 luni, inculpatului N. M. și părții civile N. S. F., care au fost transportate de urgență la o unitate sanitară, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale. Din pricina traumatismelor suferite, copilul N. E. G. a decedat.

- declarațiile părții civile N. S. F. care a relatat următoarele aspecte: La data accidentului, se afla în autoturismul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare_ condus de soțul său, inculpatul N. M., deplasându-se pe DN4, din direcția București către Oltenița. Când au ajuns în afara localității Popești-Leordeni, a observat microbuzul marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare B-_-08/07, oprit parțial în afara părții carosabile, iar, lângă acesta, se aflau două persoane, cu bagajele lângă ele. S-a uitat la ceas și a constatat că era ora 11⁴⁵, spunându-i soțului său că ar fi putut să plece cu acel microbuz spre Oltenița. Apropiindu-se de microbuz, imediat după ce au trecut de trecerea de pietoni aflată în zonă, a observat că acesta a ieșit brusc în trafic, fără să semnalizeze, după care și-a pierdut cunoștința, revenindu-și abia după producerea impactului, când mai multe persoane încercau să-i scoată din autoturism.

- raportul medico-legal de necropsie nr.A_, emis de I.N.M.L. „M. Minovici”, conform căruia moartea minorului N. E. G. a fost violentă și s-a datorat insuficienței funcționale multiple organo-sistemice, în evoluția unei dilacerări, cu transsecțiune medulară nivel C7, ca urmare a unui politraumatism prin accident rutier. Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri/planuri dure, cât și prin flexia/extensia coloanei vertebrale, în condițiile unui accident rutier și au fost în legătură de cauzalitate, directă și necondiționată, cu decesul, care poate data din 20 august 2005.

- raportul de expertiză medico-legală nr.A1/J/418/2011, întocmit de S.M.L. I., potrivit căruia partea civilă N. S. F. a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 45 de zile de îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a vieții.

- raportul de expertiză tehnică judiciară auto și anexa acestuia, întocmit de expertul desemnat N. I., în cuprinsul căruia, cu privire la dinamica producerii accidentului, s-au arătat următoarele: inculpatul N. M. conducea autoturismul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare_, pe DN4, din direcția București către Oltenița, în habitaclu aflându-se soția și fiul acestuia, în vârstă de 7 luni. Când a ajuns în dreptul km.18+400m, acesta a observat că, în fața sa, la aproximativ 200 de metri, pe același sens de mers, se afla staționat un microbuz, aflat parțial pe partea carosabilă. Considerând că, între partea laterală stânga a microbuzului și linia continuă despărțitoare a celor două sensuri de mers, exista spațiu suficient, acesta s-a încadrat pe o traiectorie de depășire a autovehiculului staționat. În momentul când autoturismul marca Dacia a ajuns la aproximativ 30-35 de metri, inculpatul B. M. a pus în mișcare microbuzul, manevrându-l către axul drumului și ajungând cu planul lateral stânga la circa 2,10 metri față de marginea din dreapta a carosabilului. Pentru a evita impactul, inculpatul N. M. a frânat energic, însă a intrat cu partea dreaptă a autoturismului sub microbuz, lovind stâlpul stânga spate al acestuia. Ca urmare a energiei reziduale și a faptului că microbuzul se afla în mișcare, cele două vehicule s-au deplasat în tandem, pe o distanță de circa 8 metri, spre Oltenița. După impact, microbuzul a fost direcționat spre dreapta, antrenând în această mișcare și autoturismul Dacia. Viteza de deplasare a autoturismului marca Dacia era de circa 90 km/h, iar viteza microbuzului era mai mare de 0 (zero). În opinia expertului, starea de pericol a fost creată de inculpatul B. M., care nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de pornire de pe loc și a pătruns pe banda de circulație București - Oltenița în momentul în care autoturismul marca Dacia era angajat în depășire. Evenimentul rutier nu s-ar fi produs dacă șoferul microbuzului, inculpatul B. M., nu ar fi pus în mișcare autovehiculul respectiv și nu ar fi pătruns pe carosabil. S-a mai stabilit că, în momentul impactului, microbuzul se afla cu partea laterală dreapta față pe marginea carosabilului, la o distanță de 0,12 metri, iar inculpatul N. M. ar fi putut evita impactul numai dacă ar fi circulat cu o viteză de circa 21 km/h, în condițiile în care limita maximă legală admisă pe acel sector de drum era de 90 km/h. Expertul a concluzionat că inculpatul B. M. nu a respectat dispozițiile art.160 și art.167 din OUG nr.195/2002, iar inculpatul N. M. nu a încălcat nicio prevedere legală.

Expertul parte recomandat de inculpatul N. M., M. C., a formulat opinie separată, identificând două variante posibile de producere a accidentului: fie microbuzul marca Mercedes a reintrat în trafic, fără să se asigure la plecarea de pe loc, fie acesta era staționat, cu roțile din partea stânga pe suprafața carosabilă, în momentul când a fost lovit de autoturismul Dacia. Analizând probele materiale și actele cauzei (procesul-verbal de cercetare la fața locului, avariile autoturismelor, mecanismul de producere, poziționarea vehiculelor, etc.) expertul respectiv a stabilit că numai prima variantă expusă (microbuzul marca Mercedes a reintrat în trafic, fără ca inculpatul B. M. să se asigure la plecarea de pe loc) corespunde realității. De asemenea, a stabilit că, în momentul staționării, microbuzul se afla cu partea laterală stânga la o distanță de circa 2,50 - 3,00 metri față de axul drumului, iar, în momentul impactului, aceeași parte se afla la o distanță de circa 1,20 - 1,70 metri față de același reper, autovehiculul respectiv deplasându-se astfel către axul drumului, pe o distanță laterală de circa 1,30 metri. Locul impactului a fost stabilit la o distanță de 1,20 - 1,70 metri față de axul drumului și la o distanță de 24,60 metri față de nivelul marcajului pietonal. Expertul a mai arătat că, din momentul apariției stării de pericol (generată de inculpatul B. M.) și până în momentul impactului, autoturismul marca Dacia a parcurs 33,60 metri, iar microbuzul marca Mercedes a parcurs 8,0 metri. În concordanță cu expertul desemnat de către organul judiciar, expertul parte a concluzionat că starea de pericol a fost creată de inculpatul B. M., care a reintrat în trafic cu microbuzul marca Mercedes, prin viraj stânga, fără să se asigure și fără să acorde prioritate de trecere autoturismului Dacia, condus de inculpatul N. M., acesta din urmă neavând nicio posibilitate să evite accidentul. În plus, același expert a arătat că ultimul inculpat nu a inițiat și nu a derulat o manevră de depășire a axului drumului, marcat cu linie continuă și implicit a microbuzului.

Expertul parte recomandat de inculpatul B. M., C. B., a formulat și el opinie separată, în care a arătat că microbuzul marca Mercedes nu se afla în mișcare, astfel cum au stabilit ceilalți doi experți, ci se afla oprit la marginea carosabilului, pentru a da posibilitatea unor călători să coboare și că persoana vinovată de producerea accidentului a fost inculpatul N. M.. Deși acest expert a susținut că ultimul inculpat putea evita accidentul, dacă ar fi fost atent pe direcția sa de deplasare, a arătat că dispozițiile încălcate de acesta sunt cele ale art.48 alin.1 din OUG 195/2002, potrivit cărora „conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță”.

- raportul de expertiză tehnică judiciară auto și anexa acestuia, întocmit de expertul A. I. M., în care s-a arătat că vinovat de producerea accidentului a fost inculpatul N. M., care s-a deplasat în mod neatent pe drumul public și a frânat nejustificat la apropierea de microbuz, nemaiputând astfel controla direcția autoturismului pe care îl conducea. Expertul a apreciat că impactul s-a produs la o distanță de 1,6 - 1,8 metri în raport cu marginea din dreapta a carosabilului, iar microbuzul marca Mercedes se afla în staționare. A mai apreciat că nu se pot stabili nici un moment al apariției stării de pericol și nici distanța parcursă de autoturismul marca Dacia până la impact, susținând însă că inculpatul N. M. ar fi putut să depășească microbuzul oprit în condiții de siguranță, fără să depășească marcajul median.

Expertul parte recomandat de inculpatul N. M., M. C., a formulat opinie separată, prin care și-a menținut concluziile inițiale, în sensul că, în momentul staționării, microbuzul se afla, cu partea laterală stânga, la o distanță de circa 2,50 - 3,00 metri față de axul drumului, iar, în momentul impactului, aceeași parte se afla la o distanță de numai aproximativ 1,20 - 1,70 metri față de același reper, deplasându-se astfel, către axul drumului, pe o distanță laterală de circa 1,30 metri. A reiterat faptul că starea de pericol a fost creată de inculpatul B. M., care a reintrat în trafic cu microbuzul marca Mercedes, prin viraj stânga, fără să se asigure și fără să acorde prioritate de trecere autoturismului marca Dacia, condus de inculpatul N. M., care nu a avut nicio posibilitate să evite accidentul.

- raportul de expertiză criminalistică și anexa acestuia, întocmit de un expert al Institutului Național de Expertize Criminalistice, în care s-a arătat că, în momentul impactului, microbuzul marca Mercedes se afla cu roțile din dreapta pe marcajul ce delimitează lateral dreapta sensul de circulație București - Oltenița, iar autoturismul marca Dacia, condus de inculpatul N. M., se deplasa cu o viteză de circa 87 km/h. Expertul a apreciat că materialul probator pus la dispoziție nu este suficient pentru a confirma vreuna din cele două variante susținute de inculpați (deplasarea sau staționarea microbuzului) și, în consecință, a analizat ambele posibilități. În ipoteza în care microbuzul era oprit, pentru coborârea călătorilor, expertul a stabilit că impactul a avut loc la o distanță de 1,80 metri de partea din dreapta a sensului de mers București - Oltenița, autovehiculul respectiv fiind ieșit în afara părții carosabile cu doar 0,13 metri. În această situație, inculpatul N. M. avea la dispoziție, pentru depășirea microbuzului, fără a depăși limita marcajului continuu, o lățime de numai 1,55 metri, deși gabaritul autoturismului marca Dacia era mai mare, respectiv de 1,63 metri, fapt care atestă că acesta nu putea trece pe lângă microbuz fără să încalce linia continuă. În această variantă, starea de pericol a fost creată de conducătorul microbuzului, inculpatul B. M., care a oprit în zona liniei continue și nu a asigurat un spațiu suficient pentru trecerea vehiculelor pe lângă acesta fără a încălca acel marcaj. În ipoteza în care microbuzul a fost pus în mișcare de inculpatul B. M. fără să se asigure, starea de pericol a fost creată tot de acesta, deoarece s-a angajat în trafic în timp ce, pe drum, circula autoturismul marca Dacia. Expertul a mai stabilit că inculpatul N. M. putea preveni accidentul, dacă ar fi circulat cu o viteză de 40 km/h, în ipoteza în care microbuzul era staționat, iar, dacă acesta se afla în mișcare, inculpatul respectiv nu putea evita accidentul.

Expertul parte recomandat de inculpatul N. M., M. C., a formulat opinie separată, arătând că singura variantă de producere a accidentului susținută de probatoriul cauzei este aceea în care microbuzul marca Mercedes, condus de inculpatul B. M., a reintrat în trafic, prin viraj stânga, fără să se asigure și fără a da prioritate autoturismului marca Dacia. Expertul a susținut că a stabilit această ipoteză a dinamicii producerii accidentului prin intermediul simulării efectuate cu programul Virtual Ceash 2.2 și a atașat, în dovedirea acestei susțineri, planșe fotografice și un CD. Conform simulării, autoturismul marca Dacia se deplasa cu o viteză de circa 90 km/h, iar, în momentul impactului, microbuzul marca Mercedes s-a aflat într-o mișcare de demaraj, pe o traiectorie în formă de S, cu o viteză de aproximativ 10 km/h. Starea de pericol a fost creată de inculpatul B. M., care nu s-a asigurat la reintrarea în trafic, în timp ce inculpatul N. M. nu avea nicio posibilitate de evitare a accidentului.

- declarațiile martorei N. Tuța, care, în faza de urmărire penală, inițial, a relatat următoarele aspecte: La data de 17 august 2013, în jurul orei 12⁴⁵, se afla în microbuzul condus de inculpatul B. M., deplasându-se pe DN4, către Oltenița. Când a ajuns în dreptul unei livezi din zona Postăvarul, o bătrână l-a rugat pe inculpat să oprească, pentru a coborî din microbuz. B. a coborât și s-a deplasat în spatele microbuzului, pentru a-și lua bagajul, moment în care autovehiculul respectiv a fost lovit de un autoturism și proiectat în față, pe o distanță de un metru. În momentul impactului, microbuzul era staționat, cu roțile din dreapta mult în afara părții carosabile, iar cu roțile din stânga pe suprafața carosabilă, aproape de margine. Autoturismul care a intrat în microbuz circula cu viteză mare. În interiorul acestuia, se aflau doi adulți și un copil, poziționat cu capul în jos, pe bancheta dreapta față. Pentru a scoate pasagerii aflați în autoturism, toți călătorii au împins microbuzul mai în față.

Ulterior, martora a susținut că nu cunoaște poziția în care microbuzul a oprit, întrucât nu putea să vadă acest lucru, din locul în care se afla. La coborâre, pasagera în vârstă i-a spus șoferului că are bagaje în spatele microbuzului, a coborât, iar, după câteva secunde, a avut loc accidentul. În momentul impactului, microbuzul era staționat, întrucât femeia care coborâse nu își recuperase bagajul din spate. Martora nu a putut preciza dacă, pe șosea, mai circulau și alte autovehicule, arătând că, în momentul producerii impactului, ea era angrenată într-o discuție cu un alt pasager al microbuzului și era orientată cu fața către partea dreaptă a sensului de mers, unde se afla o livadă. Potrivit martorei, microbuzul a fost proiectat 2-3 metri pe direcția înainte.

În cursul judecății, martora a relatat următoarele aspecte: Microbuzul a oprit în zona Postăvari, deși nu era amenajată nicio stație, existând însă o practică a șoferilor care circulau pe ruta București - Oltenița să oprească acolo. Inculpatul B. M. a oprit microbuzul, în totalitate, în afara părții carosabile, ieșind de pe șosea pe pământ. După ce o femeie a coborât din microbuz, la scurt timp, a auzit o bubuitură, iar microbuzul a fost împins în față, câțiva pași. Martora a negat că pasagerii ar fi împins microbuzul după accident, pentru a descarcera victimele și a susținut că nu a văzut la fața locului muncitori implicați în lucrări ale drumului. Martora a precizat că a fost contactată de șoferul microbuzului, inculpatul B. M., care a venit la ea acasă și a rugat-o să dea declarație în prezenta cauză.

- declarațiile martorei S. N., care, în faza de urmărire penală, a relatat următoarele împrejurări relevante: La data de 17 august 2005, în jurul orelor 12⁴⁵ - 13⁰⁰, călătorea pe DN4, în microbuzul marca Mercedes, având numărul de înmatriculare B-_-08/07, condus de inculpatul B. M.. În dreptul unei livezi, unde se afla o parcare, o bătrână l-a rugat pe șofer să oprească, pentru a coborî. Microbuzul a oprit, cu roțile din dreapta în afara părții carosabile și cu roțile din stânga pe partea carosabilă. B. a coborât și s-a deplasat în spatele microbuzului, pentru a-și lua bagajele, moment în care un autoturism marca Dacia, care se deplasa cu viteză mare, a lovit acel autovehiculul, femeia respectivă reușind în ultimul moment să se ferească, evitând să fie lovită. Din impact, microbuzul a fost proiectat circa 2 metri către înainte. Călătorii au constat că, în autoturismul marca Dacia, se aflau trei persoane, iar, pentru a le scoate din habitaclu, călătorii i-au cerut inculpatului B. M. să deplaseze microbuzul mai în față, lucru care s-a și întâmplat. În momentul accidentului, șoseaua era liberă, iar, din sensul opus, nu circula niciun vehicul.

În fața instanței, martora a învederat următoarele aspecte: Microbuzul a oprit în realitate într-o stație, semnalizată și amenajată corespunzător, parțial pe partea carosabilă (aproximativ un sfert din lățimea mașinii), întrucât, în zonă, erau mai multe gropi pline cu apă, iar șoferul nu a dorit ca pasagerii să aibă de suferit. O persoană a coborât din microbuz și s-a îndreptat către partea din spate a acestuia, unde erau depozitate bagajele, moment în care a simțit o izbitură, autovehiculul în care se afla deplasându-se câțiva metri în față. Martora a negat mai întâi că autovehiculele implicate în accident ar fi fost mutate din locul în care rămăseseră după impact, după care a susținut că microbuzul a fost mutat din acel loc, precizând însă că nu știe pe ce distanță și dacă au fost efectuate manevre de virare. Martora a atestat prezența la fața locului a mai multor muncitori care efectuau lucrări de întreținere a părții carosabile în zona accidentului.

- declarațiile martorei G. M., care, în faza de urmărire penală, a relatat următoarele aspecte: La data de 17 august 2005, în jurul orei 12⁴⁵, i-a solicitat inculpatului B. M. să oprească microbuzul pe care îl conducea în zona satului Postăvari, pentru a coborî. Microbuzul a oprit cu roțile dreapta în afara părții carosabile și cu roțile stânga pe suprafața carosabilă, la aproximativ o jumătate de metru de margine. După ce a coborât, s-a deplasat în spatele microbuzului, pentru a-și lua bagajul, moment în care un autoturism marca Dacia a lovit colțul stânga spate al acestuia, ce a fost proiectat, din impact, circa 2 metri în față. Pentru a putea scoate victimele din autoturism, pasagerii au împins cu mâinile microbuzul, în față.

În cursul judecății, martora a declarat că, în timp ce cobora din microbuz, șoferul acestuia i-a cerut să-i comunice momentul luării bagajului, pentru a putea pleca mai departe. După impact, martora a încercat să scoată copilul din autoturismul marca Dacia, însă s-a tăiat la mână. Imediat, un bărbat, care coborâse probabil dintr-o altă mașină, a încercat la rândul lui să scoată victima, iar martora a constatat că, pe celălat sens de mers, oprise un alt autoturism marca Dacia, de culoare neagră, al cărui șofer a coborât și a venit spre locul accidentului. Martora a mai precizat că inculpatul N. M. a coborât de la volan, a traversat și s-a întins pe iarbă, iar apoi s-a ridicat și a venit în fața microbuzului, întrebându-l pe inculpatul B. M. „ce mi-ai făcut”.

- declarațiile martorului P. C., care, în faza de urmărire penală, a învederat, inițial, următoarele împrejurări: La data de 17 august 2005, în jurul orei 12⁰⁰, împreună cu alți angajați ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București, se afla în zona în care a avut loc accidentul, efectuând lucrări de tăiere a vegetației de pe acostament. Întrucât munceau deja de peste 4 ore, au hotărât să ia pauză de masă și au întins o pătură pe iarbă, la aproximativ 10 metri de locul în care urma să aibă loc accidentul. A observat cum microbuzul a oprit pe partea dreaptă a sensului de mers București - Oltenița, jumătate în afara părții carosabile, șoferul oprind motorul. Din microbuz, au coborât două-trei persoane și au așteptat pe iarbă, pentru a traversa drumul, iar apoi martorul a observat că șoferul autovehiculului respectiv a pornit motorul și că un autoturism marca Dacia, de culoare albă, a lovit partea stânga spate a microbuzului. Martorul nu a putut preciza dacă microbuzul se afla sau nu în mișcare în momentul impactului. Împreună cu colegii săi, martorul a ajutat la scoaterea victimelor din autoturismul marca Dacia, acestea fiind transportate la spital cu ajutorul altor autovehicule, care au oprit la fața locului. Ulterior, martorul a susținut că, din microbuz, au coborât 2-3- femei, una dintre acestea a traversat . respectiv, una a rămas în stație, iar alta s-a deplasat în spatele microbuzului, de unde a luat bagajul pe care îl avea în portbagaj. După ce și-a luat sacoșa, ultima femeie a revenit lângă cea aflată în stație, moment în care șoferul microbuzului, care coborâse pentru a deschide ușa de la portbagaj, s-a urcat la volan și a pornit motorul. Imediat, martorul a auzit un scârțâit puternic de roți și a observat că autoturismul marca Dacia a intrat, cu partea dreaptă, în spatele microbuzului. Martorul a precizat că microbuzul se afla staționat în momentul impactului, iar, din sensul opus de mers, nu circulau alte autovehicule către București.

În fața instanței martorul a declarat că microbuzul a oprit pe partea carosabilă, iar, din acesta, au coborât trei persoane mai în vârstă, precum și șoferul, inculpatul B. M.. Martorul a precizat că, în momentul producerii impactului, a avut impresia că microbuzul încerca să plece din stație, însă nu a putut confirma dacă acesta se afla sau nu în mișcare.

- declarațiile martorului A. G., din care a rezultat că, în calitate de angajat al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București, se afla în zona în care a avut loc accidentului, efectuând lucrări de tăiere a vegetației de pe acostament. În timp ce el și colegii săi luau masa, a auzit cum un autovehicul a oprit în stație, iar apoi un zgomot puternic, dându-și seama că avusese loc un accident rutier. Împreună cu colegii lui, martorul s-a apropiat de autovehiculele implicate și au scos victimele din habitaclu. Martorul nu a putut preciza dacă, în momentul impactului, microbuzul se pusese sau nu în mișcare, susținând că nu era atent.

- declarațiile martorilor C. D. și S. G., care au arătat că nu cunosc împrejurările în care s-a produs accidentul rutier, întrucât nu au fost prezenți la fața locului.

- declarațiile inculpatului N. M., care, în faza de urmărire penală, a relatat următoarele aspecte: Se deplasa cu o viteză de aproximativ 90 km/h, cu autoturismul marca Dacia, având numărul de înmatriculare_, pe DN4, din direcția București către Oltenița, pe bancheta din spate aflându-se soția sa, N. S. F., care ținea în brațe copilul lor în vârstă de 7 luni, N. E. G.. În dreptul km.18+400m, a observat, la aproximativ 200 de metri în fața sa, pe același sens de mers, un microbuz staționat aproape pe jumătate pe partea carosabilă. Considerând că poate trece pe lângă microbuzul respectiv, și-a continuat deplasarea, iar, când a ajuns la 15-20 metri, acesta s-a pus în mișcare, fără a semnaliza. Din sensul opus, se apropia un alt autovehicul, motiv pentru care a frânat și a intrat în coliziune cu partea din spate a microbuzului, după care și-a pierdut conștiența.

În fața instanței, inculpatul a arătat următoarele: La data de 17 august 2005, soția sa, N. S. F., a împlinit vârsta de 25 de ani, motiv pentru care au hotărât să o serbeze la locuința părinților acesteia din . un tort și, împreună cu fiul lor minor în vârstă de 7 luni, au plecat cu autoturismul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare_, circulând pe DN4. A achiziționat un scaun special, destinat transportului copiilor, însă autoturismul său nu avea prevăzut, din construcție, sistemul de prindere, astfel încât a fost imposibilă montarea acestuia, soția sa fiind nevoită să-l transporte pe copil în brațe. Apropiindu-se de destinație, a observat la 500-600 metri în față un microbuz, oprit pe partea dreaptă, cu roțile din stânga pe partea carosabilă, iar cu cele din dreapta în afara carosabilului. Considerând că exista suficient spațiu de trecere și având în vedere că microbuzul avea semnalul dreapta pus în funcțiune, și-a continuat deplasarea. La 15-20 metri de microbuz, a observat că, brusc, semnalul a dispărut și că acesta s-a pus în mișcare, înscriindu-se în trafic. Întrucât pe sensul opus circula un alt autovehicul, a acționat sistemul de frânare, apoi și-a pierdut conștiența.

- declarațiile inculpatului B. M., care, în faza de urmărire penală, a precizat inițial următoarele: La data de 17 august 2005, în jurul orei 11³⁵, conducea microbuzul marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare B-_-08/07 pe DN4, în direcția Oltenița. Când a ajuns în zona km.18+400m, o bătrână l-a rugat să oprească pentru a coborî. A intenționat să scoată microbuzul în afara părții carosabile, într-o parcare, însă acolo de afla o căruță, dar și gropi pline cu apă. D. urmare, a oprit microbuzul cu roțile din dreapta în parcare și cu cele din stânga pe carosabil, iar, în acel moment, a auzit o bubuitură în partea stânga spate. A coborât să vadă despre ce era vorba și a constatat că microbuzul fusese lovit de un autoturism marca Dacia, de culoare albă. A observat că, în acel autoturism, se aflau trei persoane, doi adulți și un copil, care au fost transportați la spital cu autoturisme oprite în trafic. După impact, a deplasat microbuzul 1-2 metri în față, pentru a putea scoate victimele din autoturismul marca Dacia. În declarațiile ulterioare, inculpatul a arătat că avea semnalul dreapta pus în funcțiune și a solicitat audierea martorilor G. M., G. M. și S. N..

În cursul judecății, inculpatul a relatat următoarele aspecte: A oprit microbuzul într-o stație de transport prevăzută cu alveolă, însă, din cauza gropilor, nu a putut să-l scoată în afara părții carosabile. O femeie a coborât în stație și s-a îndreptat către spatele microbuzului, pentru a-și lua bagajul, însă nu a mai apucat să facă acest lucru întrucât s-a produs impactul cu autoturismul marca Dacia. Inculpatul a susținut că nu știe cine a fost vinovat de producerea accidentului și nu poate aprecia asupra corectitudinii datelor cuprinse în rapoartele de expertiză întocmite în cauză, dar cunoștea că avea obligația să scoată microbuzul în afara părții carosabile, când a oprit în stație pentru coborârea călătorilor. Inculpatul a negat că mijloacele de transport implicate în accident au fost repoziționate după producerea impactului.

Referitor la poziția procesuală a celor doi inculpați, Judecătoria a constatat că aceștia au formulat apărări în sensul înlăturării răspunderii lor penale.

Astfel, inculpatul N. M. a expus, în esență, următoarele aspecte: Se deplasa la volanul autoturismului marca Dacia, cu numărul de înmatriculare_, pe DN 4, din direcția București către Oltenița, pe bancheta din spate aflându-se soția sa, N. S. F., care îl ținea în brațe pe copilul lor minor, în vârstă de 7 luni, victima N. E. G.. A observat microbuzul marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare B-_-08/07, condus de inculpatul B. M., staționat într-o parcare și poziționat cu roțile din stânga pe partea carosabilă. Apreciind că exista suficient spațiu pentru a putea trece pe lângă acel microbuz fără a depăși linia continuă, și-a continuat deplasarea. Când a ajuns la 15-20 de metri de microbuz, acesta a reintrat în trafic, fără ca inculpatul B. M. să se asigure și să semnalizeze manevra, motiv pentru care a acționat sistemul de frânare și a intrat în coliziune cu partea stânga spate a acelui mijlocului de transport pentru călători.

La rândul său, inculpatul B. M. a recunoscut că a oprit microbuzul cu roțile din stânga pe partea carosabilă, într-o stație de transport, însă a negat că ar fi reintrat în trafic, susținând că impactul dintre cele două autovehicule s-a produs în timp ce primul dintre acestea staționa.

Pentru a se verifica susținerile inculpaților, au fost audiate, în calitate de martori, mai multe persoane, unele dintre acestea fiind indicate de către inculpatul B. M..

Martora N. Tuța a susținut că se afla în microbuzul condus de inculpatul B. M., care se deplasa pe DN4 către Oltenița, iar, la solicitarea unei bătrâne, acesta a oprit autovehiculul respectiv în dreptul unei livezi din zona Postăvarul, cu roțile din dreapta mult în afara părții carosabile, iar cu roțile din stânga pe suprafața carosabilă, aproape de margine. Ulterior, martora a revenit asupra ultimei afirmații, arătând că nu cunoaște poziția în care microbuzul a oprit, întrucât nu putea să vadă acest lucru din locul în care se afla. După ce bătrâna a coborât și s-a deplasat în spatele microbuzului pentru a-și lua bagajul, acesta a fost lovit de autoturismul marca Dacia, condus de inculpatul N. M. și proiectat 1 metru în față. Ulterior, martora a revenit și asupra acestei susțineri, precizând că microbuzul a fost proiectat din impact 2-3 metri, pe direcția înainte, iar, pentru a scoate pasagerii din autoturismul marca Dacia, toți călătorii au împins microbuzul mai în față. Martora nu a putut preciza dacă pe șosea mai circulau și alte autovehicule, motivând că, în momentul producerii impactului, era angrenată într-o discuție cu un alt pasager al microbuzului și se afla orientată cu fața către partea dreaptă a sensului de mers, unde se afla o livadă. Cu ocazia audierii de către instanță, martora a revenit încă o dată asupra celor declarate, susținând că inculpatul B. M. a oprit microbuzul în totalitate în afara părții carosabile, ieșind de pe șosea pe pământ și negând că pasagerii ar fi împins microbuzul după accident, pentru a descarcera victimele din autoturismul marca Dacia. Martora a recunoscut că a fost contactată de șoferul microbuzului, inculpatul B. M., care a venit la ea acasă și a rugat-o să dea declarație în prezenta cauză.

Cea de-a doua martoră audiată, pasagera S. N., propusă de inculpatul B. M., a susținut că microbuzul a oprit într-o parcare, cu roțile din dreapta în afara părții carosabile și cu roțile din stânga pe partea carosabilă, iar impactul s-a produs după ce bătrâna a coborât și s-a deplasat în spatele microbuzului pentru a-și lua bagajele, vehiculul respectiv fiind proiectat circa 2 metri către înainte. Ulterior, călătorii i-au cerut inculpatului B. M. să deplaseze microbuzul mai în față, pentru a descarcera victimele din autoturismul marca Dacia, lucru care s-a și întâmplat. Martora a susținut că, în momentul accidentului, șoseaua era liberă, iar din sensul opus nu circula niciun alt vehicul și a precizat că autoturismul marca Dacia se deplasa cu viteză mare. În fața instanței, martora a revenit asupra celor declarate inițial și a arătat că microbuzul a oprit de fapt într-o stație de transport, semnalizată și amenajată corespunzător, parțial pe partea carosabilă (aproximativ un sfert din lățimea sa), întrucât în zonă erau mai multe gropi pline cu apă, iar șoferul nu a dorit ca pasagerii să aibă de suferit. Martora a negat că autovehiculele implicate ar fi fost mutate din locul în care au rămas după impact, apoi a revenit însă asupra acestei susțineri, precizând că microbuzul a fost mutat din loc, dar nu știe pe ce distanță și dacă au fost făcute manevre de virare.

Martora G. M. (propusă de inculpatul B. M.) a susținut că, la solicitarea ei, microbuzul a oprit cu roțile din dreapta în afara părții carosabile și cu roțile din stânga pe suprafața carosabilă, la aproximativ o jumătate de metru de margine. După ce a coborât, s-a deplasat în spatele microbuzului pentru a-și lua bagajul, iar un autoturism marca Dacia a lovit colțul stânga spate al acestuia, microbuzul fiind proiectat din impact circa 2 metri în față. Pentru a putea scoate victimele din autoturismul marca Dacia, pasagerii microbuzului l-au împins cu mâinile în față. În cursul judecății, martora a susținut că, după impact, a încercat să scoată copilul aflat în autoturismul marca Dacia, împreună cu un bărbat care coborâse probabil dintr-o altă mașină, observând totodată că, pe celălalt sens de mers, oprise și un autoturism marca Dacia, de culoare neagră, al cărui șofer a coborât și a venit spre locul accidentului.

Martorul P. C., angajat al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București, aflat la aproximativ 10 metri de locul unde a avut loc accidentul, a declarat că microbuzul a oprit pe partea dreaptă a sensului de mers București - Oltenița, jumătate în afara părții carosabile, șoferul oprind motorul. Din microbuz, au coborât trei femei, una dintre acestea traversând . respectiv, una rămânând în stație, iar alta deplasându-se în spatele microbuzului, de unde a luat bagajul pe care îl avea în portbagaj, respectiv o sacoșă din rafie. După ce și-a luat sacoșa, ultima femeie a revenit lângă cea din stație, moment în care șoferul microbuzului, care coborâse pentru a deschide ușa de la portbagaj, s-a urcat la volan și a pornit motorul. Imediat, a auzit un scârțâit puternic de roți și a observat că autoturismul marca Dacia a intrat cu partea sa dreaptă în spatele microbuzului. Martorul nu a putut preciza, în prima declarație, dacă microbuzul se afla în mișcare în momentul impactului. În declarația următoare, martorul a arătat că microbuzul se afla staționat în momentul impactului, pentru ca, în fața instanței, să susțină că a avut impresia că microbuzul încercase să plece din stație, fără a putea preciza însă dacă acesta se afla sau nu în mișcare.

Nici martorul A. G., angajat al aceleiași instituții, nu a putut preciza dacă, în momentul impactului, microbuzul se pusese sau nu în mișcare.

Analizând declarațiile martorilor din cursul judecății în raport cu cele date de aceștia în faza de urmărire penală, Judecătoria a subliniat că nu există temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile lor succesive, instanța fiind îndreptățită să le rețină pe acelea care se coroborează cu celelalte probe ale cauzei și pe care, astfel, le consideră a exprima adevărul. Simpla retractare, chiar și parțială, a declarațiilor anterioare, fără vreo motivare verosimilă, nu poate conduce în mod automat la înlăturarea acestora din ansamblul probator supus aprecierii instanței.

Pornind de la aceste premise, Judecătoria a constatat că declarațiile martorilor nu se coroborează între ele în ceea ce privește oprirea microbuzului condus de inculpatul B. M. (într-o stație special amenajată sau într-o parcare, parțial pe partea carosabilă sau în afara acesteia) și respectiv în ceea ce privește poziția acestuia în momentul impactului (în mișcare sau în staționare).

Astfel, potrivit declarațiilor inițiale ale martorelor N. Tuța și S. N., inculpatul B. M. a oprit microbuzul într-o parcare, iar nu într-o stație special amenajată, destinată coborârii/urcării călătorilor. Faptul relatat de martore este confirmat de procesul-verbal de cercetare la fața locului, în care se arată că microbuzul a fost găsit ieșit cu partea laterală dreapta în parcarea de pe marginea drumului, dar și de planșa fotografică întocmită cu această ocazie, care atestă fără niciun dubiu inexistența în zonă a unei stații de transport.

Totodată, din probele testimoniale administrate, a rezultat că inculpatul B. M. a oprit microbuzul parțial pe partea carosabilă (cu roțile din stânga), aspect confirmat chiar de către acesta în cuprinsul declarațiilor sale.

Analizând dinamica producerii accidentului strict prin prisma declarațiilor martorilor audiați în cauză, Judecătoria a constatat că ipoteza vehiculată de aceștia a fost aceea a staționării microbuzului condus de inculpatul B. M. în momentul producerii accidentului. Martorii aflați în microbuz, N. Tuța, G. M. și S. N., propuși spre audiere de către inculpatul B. M., au indicat, în primele lor declarații, aceeași versiune a producerii accidentului (solicitarea unei bătrâne de a coborî, deplasarea acesteia în partea din spate a microbuzului pentru a-și ridica bagajul), folosind aceleași cuvinte în exprimare și indicând în mod eronat aceeași oră a producerii impactului (ora 12⁴⁵, iar nu ora 11⁴⁵). În schimb, martorul P. C. a declarat că, din microbuz, au coborât 2-3 persoane, împreună cu inculpatul B. M., iar una dintre acestea și-a luat bagajul pe care îl avea în portbagaj, respectiv o sacoșă de rafie. Ulterior, șoferul s-a urcat la volan și a pornit motorul, iar, la scurt timp, a avut loc impactul. Martorul respectiv nu a putut preciza însă dacă microbuzul se afla în mișcare în momentul impactului, susținând că doar a avut impresia că acesta încercase să plece din stație.

Conform art.63 alin.2 din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de către instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, prin această reglementare legală consacrându-se principiul liberei aprecieri a probelor.

Vădita contradicție din declarațiile martorilor audiați au condus Judecătoria la aprecierea că dinamica producerii accidentului nu poate fi apreciată doar pe baza probei testimoniale, fiind necesară opinia unor experți, care să analizeze acest fapt și prin prisma dovezilor materiale existente la dosar.

Prima expertiză dispusă de către organele de urmărire penală și realizată de expertul N. I. a stabilit următoarea dinamică de producere a accidentului: inculpatul N. M. conducea autoturismul marca Dacia, pe DN 4, din direcția București către Oltenița, iar, când a ajuns în dreptul km.18+400m, a observat că, în fața sa, la aproximativ 200 de metri, pe același sens de mers, se afla staționat un microbuz, parțial pe partea carosabilă; considerând că, între partea laterală stânga a microbuzului și linia continuă despărțitoare a celor două sensuri de mers, exista spațiu suficient, inculpatul N. M. s-a încadrat pe o traiectorie de depășire a microbuzului staționat, însă, în momentul când el a ajuns la aproximativ 30-35 de metri, inculpatul B. M. a pus în mișcare microbuzul, manevrându-l către axul drumului și ajungând cu planul lateral stânga la circa 2,10 metri față de marginea din dreapta a carosabilului; pentru a evita impactul, inculpatul N. M. a frânat energic, însă a intrat cu partea dreaptă a autoturismului sub microbuz, lovind stâlpul stânga spate al acestuia; cele două autovehicule s-au deplasat în tandem, pe o distanță de circa 8 metri, spre Oltenița, iar, după impact, microbuzul a fost direcționat spre dreapta, antrenând în această mișcare și autoturismul marca Dacia; în momentul impactului, microbuzul se afla cu partea laterală dreapta la o distanță de 0,12 metri față de marginea carosabilului; viteza de deplasare a autoturismului marca Dacia era de circa 90 km/h, iar viteza microbuzului era mai mare de 0 (zero); în opinia expertului, starea de pericol a fost creată de inculpatul B. M., care nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de pornire de pe loc și a pătruns pe banda de circulație București - Oltenița în momentul în care autoturismul marca Dacia era angajat în depășire; evenimentul rutier nu s-ar fi produs, dacă șoferul microbuzului, inculpatul B. M., nu ar fi pus în mișcare autovehiculul respectiv și nu ar fi pătruns pe carosabil; inculpatul N. M. ar fi putut evita impactul numai dacă ar fi circulat cu o viteză de circa 21 km/h, în condițiile în care limita maximă legală admisă pe acel sector de drum era de 90 km/h; inculpatul B. M. nu a respectat dispozițiile art.160 și art.167 din OUG nr.195/2002, în timp ce inculpatul N. M. nu a încălcat nicio prevedere legală.

Expertul parte recomandat de inculpatul N. M., M. C., a formulat opinie separată față de aceste concluzii, arătând următoarele: deși, conform declarațiilor martorilor, exista posibilitatea ca microbuzul marca Mercedes să fi fost staționat cu roțile stânga pe suprafața carosabilă, în momentul în care a fost lovit de autoturismul marca Dacia, totuși probele materiale și actele cauzei (procesul-verbal de cercetare la fața locului, avariile autoturismelor, mecanismul de producere, poziționarea vehiculelor, etc.) au relevat că microbuzul respectiv a reintrat în trafic fără să se asigure la plecarea de pe loc; în momentul staționării, microbuzul se afla cu partea laterală stângă la o distanță de circa 2,50-3,00 metri față de axul drumului, iar, în momentul impactului, aceeași parte se afla la o distanță de aproximativ 1,20-1,70 metri față de același reper, microbuzul deplasându-se astfel către axul drumului, pe o distanță laterală de circa 1,30 metri; locul impactului s-a aflat la o distanță de 1,20-1,70 metri față de axul drumului și la o distanță de 24,60 metri față de nivelul marcajului pietonal; din momentul apariției stării de pericol (generată de inculpatul B. M.) și până în momentul impactului, autoturismul marca Dacia a parcurs 33,60 metri, iar microbuzul marca Mercedes a parcurs 8,0 metri; starea de pericol a fost creată de inculpatul B. M., care a reintrat în trafic cu microbuzul marca Mercedes, prin viraj stânga, fără să se asigure și fără să acorde prioritate de trecere autoturismului marca Dacia, condus de inculpatul N. M., care nu a avut nicio posibilitate să evite accidentul.

Expertul parte recomandat de inculpatul B. M., C. B., a formulat, la rândul său, opinie separată, evidențiind următoarele aspecte: microbuzul marca Mercedes nu se afla în mișcare, ci era oprit la marginea carosabilului, pentru a da posibilitatea unor călători să coboare; persoana vinovată de producerea accidentului a fost inculpatul N. M., care îl putea evita dacă ar fi fost atent pe direcția sa de deplasare; cu toate acestea, expertul respectiv a susținut că dispozițiile încălcate de ultimul inculpat sunt cele ale art.48 alin.1 din OUG nr.195/2002, conform cărora conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.

A doua expertiză, întocmită la cererea organelor judiciare de expertul A. I. M., a evidențiat următoarele: vinovat de producerea accidentului a fost inculpatul N. M., care s-a deplasat neatent pe drumul public și a frânat nejustificat la apropierea de microbuz, nemaiputând astfel controla direcția autoturismului său; impactul a avut loc la 1,6-1,8 metri față de marginea din dreapta a carosabilului; microbuzul marca Mercedes se afla în staționare; nu se poate stabili un moment al apariției stării de pericol și nici distanța parcursă de autoturismul marca Dacia până la impact, însă inculpatul N. M. ar fi putut să depășească în condiții de siguranță microbuzul oprit, fără să depășească marcajul median continuu.

Cea de-a treia expertiză, realizată în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, a relevat următoarele aspecte: în momentul impactului, microbuzul marca Mercedes se afla cu roțile din dreapta pe marcajul ce delimitează lateral partea dreaptă a sensului de circulație București - Oltenița; autoturismul marca Dacia, condus de inculpatul N. M., se deplasa cu o viteză de circa 87 km/h; materialul probator pus la dispoziție nu este suficient pentru a confirma vreuna din cele două variante susținute de inculpați (deplasarea sau staționarea microbuzului), astfel că au fost analizate ambele posibilități; în ipoteza în care microbuzul era oprit pentru coborârea călătorilor, impactul a avut loc la 1,80 metri față de partea din dreapta a sensului de mers București - Oltenița, autovehiculul respectiv fiind ieșit în afara părții carosabile cu 0,13 metri; în această situație, inculpatul N. M. avea la dispoziție, pentru depășirea microbuzului, fără a depăși limita marcajului continuu, o distanță de numai 1,55 metri, în condițiile în care gabaritul autoturismului marca Dacia era de 1,63 metri, fapt care atestă că nu se putea trece pe lângă microbuz fără a se încălca linia continuă; în această variantă, starea de pericol a fost creată de către conducătorul microbuzului, inculpatul B. M., care a oprit în zona liniei continue și nu a asigurat un spațiu suficient pentru trecerea vehiculelor pe lângă acesta, fără a încălca acel marcaj; în ipoteza în care microbuzul a fost pus în mișcare de inculpatul B. M., fără să se asigure, starea de pericol a fost creată de acesta, deoarece s-a angajat în trafic în timp ce pe drum circula autoturismul marca Dacia; în prima ipoteză, inculpatul N. M. putea preveni accidentul dacă ar fi circulat cu o viteză de 40 km/h; în a doua ipoteză, acest inculpat nu putea evita accidentul.

Analizând conținutul și concluziile celor trei expertize, Judecătoria a constatat că cea efectuată de expertul A. I. M., în care s-a arătat că vinovat de producerea accidentului a fost inculpatul N. M., întrucât s-a deplasat neatent pe drumul public și a frânat nejustificat la apropierea de microbuz, nemaiputând controla astfel direcția autoturismului său, nu se coroborează cu niciuna din probele administrate în cauză și, de asemenea, nu este aptă să conducă la lămurirea cauzei și la aflarea adevărului. În susținerea acestei constatări, Judecătoria a avut în vedere că atât inculpatul N. M., cât și partea civilă N. S. F. au susținut în mod constant că au observat microbuzul staționat de la o distanță de mai bine de 200 de metri și au discutat chiar referitor la posibilitatea de a fi efectuat călătoria cu acel mijloc de transport în comun. Judecătoria a apreciat că ipoteza susținută de expert este infirmată de faptul neverosimil că un conducător auto poate manifesta neatenție în conducere pe o distanță de aproape 200 de metri, în condițiile în care se deplasa pe un drum național cu o viteză de circa 90 km/h (aspecte stabilite indubitabil). Totodată, Judecătoria a evidențiat că expertul nu a avut în vedere împrejurarea că inculpatul B. M. a oprit microbuzul parțial pe partea carosabilă, în dreptul liniei continue, situație în care depășirea acestuia implica depășirea axului drumului și, implicit, a marcajului longitudinal continuu.

În opinia Judecătoriei, dinamica producerii accidentului este cea descrisă în rapoartele de expertiză întocmite de către experții N. I. (desemnat de organul judiciar), M. C. (recomandat de inculpatul N. M.) și G. C. (din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, desemnat de organul judiciar), pornind de la ipoteza în care inculpatul B. M. a reintrat în trafic fără să se asigure, generând astfel starea de pericol. Expertizele respective au stabilit că autoturismul marca Dacia, condus de inculpatul N. M., circula pe DN4 cu viteză legală, inferioară limitei maxime admise pe acel sector de drum (circa 87 km/h). De asemenea, au stabilit că microbuzul marca Mercedes, condus de inculpatul B. M., se afla, în momentul impactului, la 1,80 metri față de partea din dreapta a sensului de mers București - Oltenița, fiind ieșit în afara părții carosabile cu numai 0,13 metri. Acest fapt dovedește că inculpatul N. M. avea la dispoziție, pentru depășirea microbuzului, fără a depăși limita marcajului continuu, o distanță de 1,55 metri, în condițiile în care doar gabaritul autoturismului marca Dacia era mai mare (1,63 metri, conform datelor tehnice), rezultând astfel, fără putință de tăgadă, că nu se putea trece pe lângă microbuz fără a se încălca linia continuă. Prin urmare, chiar acceptând varianta susținută de inculpatul B. M., potrivit căreia microbuzul era staționat în momentul impactului, starea de pericol a fost creată tot de către acesta, întrucât a oprit acel mijloc de transport în zona liniei continue și nu a asigurat un spațiu suficient pentru trecerea vehiculelor pe lângă el, fără a încălca marcajul respectiv, astfel cum au evidențiat experții anterior menționați.

Referitor la culpa inculpatului N. M. în producerea accidentului, Judecătoria, având în vedere situația de fapt stabilită, a opinat în sensul celor concluzionate de experții N. I. (desemnat de organul judiciar), M. C. (recomandat de inculpatul respectiv) și G. C. (din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, desemnat de organul judiciar), și anume că o astfel de culpă nu există. Chiar dacă expertul G. C. a arătat că, în situația în care microbuzul era staționat, inculpatul N. M. putea evita accidentul dacă ar fi circulat cu o viteză care să-i permită depășirea în siguranță a acestuia, Judecătoria a constatat că acel inculpat nu a încălcat nicio dispoziție legală care reglementează circulația pe drumurile publice. Astfel, expertul respectiv a stabilit că accidentul putea fi evitat de inculpatul N. M., dacă, în acea situație, ar fi circulat cu viteza de 40 km/h. Or, în speță, atâta timp cât inculpatul se deplasa cu o viteză legală (circa 87 km/h), chiar inferioară limitei maxime admise pe acel sector de drum, nu exista nicio justificare pentru a circula pe un drum național cu o viteză de cel mult 40 km/h.

Analizând culpa inculpatului N. M. și prin prisma modalității în care acesta a asigurat transportul fiului său, în vârstă de 7 luni (victima N. E. G.), față de împrejurarea că procurorul a reținut că inculpatul respectiv, chiar dacă nu ar fi putut evita producerea evenimentului rutier, a încălcat regula de circulație privitoare la transportul minorilor sub 3 ani, situație ce a putut conduce la producerea decesului minorului, Judecătoria a constatat următoarele aspecte: conform declarațiilor inculpatului și ale părții civile N. S. F., minorul a fost poziționat în autoturismul marca Dacia pe bancheta din spate, în brațele mamei sale; potrivit art.36 alin.1 din OUG nr.195/2002 (în vigoare la data de 17 august 2005), conducătorii de autovehicule și pasagerii acestora, care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate, sunt obligați să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament; cu toate acestea, legiuitorul nu a sancționat în niciun fel încălcarea acestei obligații, neexistând, în cuprinsul OUG nr.195/2002, vreo dispoziție care să ateste contrariul; în plus, probele administrate în cauză (declarațiile inculpatului N. M. și planșa fotografică întocmită de expertul M. C.) au dovedit, fără putință de tăgadă, că autoturismul marca Dacia, în care se afla minorul, nu era prevăzut, la bancheta din spate, prin construcție, cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate; prin urmare, nu se poate reține în sarcina inculpatului N. M. vreo culpă; abia după 1 an de la data producerii accidentului, prin HG nr.1391/2006, legiuitorul a impus, prin art.97 alin.1, ca minorii cu vârsta sub 12 ani sau cu înălțimea sub 150 cm să poarte centuri de siguranță adaptate greutății și dimensiunilor lor și ca minorii cu vârsta sub 3 ani să fie transportați numai în dispozitive de reținere omologate; în mod corespunzător, tot după aproximativ 1 an de la producerea accidentului, s-a procedat la modificarea OUG nr.195/2002, astfel că, începând cu data de 20 septembrie 2006, prin art.89¹ alin.1 pct.8, s-a stabilit ca fiind contravenție, sancționată cu amendă, nerespectarea obligației conducătorului de autovehicul și a pasagerilor acestuia de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranță omologate; în consecință, Judecătoria a constatat că, în mod eronat, procurorul a reținut încălcarea de către inculpatul N. M. a obligațiilor legale cu privire la transportul minorului în autovehicul, întrucât acestea nu erau în vigoare la momentul producerii accidentului.

Cu privire la declarațiile inculpatului B. M., referitoare la dinamica producerii accidentului, Judecătoria, raportându-se la dispozițiile art.69 din Codul de procedură penală, a constatat că acestea nu se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, fiind, dimpotrivă, contrazise de probatoriul anterior analizat, astfel că au fost înlăturate.

În schimb, Judecătoria a constatat că declarațiile inculpatului N. M., referitoare la dinamica producerii accidentului, corespund realității, motiv pentru care le-a reținut în analiza ansamblului probator.

Concluzionând, Judecătoria a stabilit că nu inculpatul N. M. este autorul infracțiunii, acesta fiind doar inculpatul B. M., ca unic responsabil de producerea accidentului rutier în urma căruia și-a pierdut viața minorul N. E. G..

D. urmare, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală, Judecătoria l-a achitat pe inculpatul N. M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.1 și 2 din Codul penal.

Pe de altă parte, Judecătoria a constatat că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul B. M..

Cu privire la încadrarea juridică, Judecătoria a apreciat că fapta inculpatului B. M., care, la data de 17 august 2005, nu au respectat regulile de circulație pe drumurile publice, în timp ce conducea microbuzul marca Mercedes pe DN4, în afara localității Popești-Leordeni, producând, din culpă, un accident rutier, de urma căruia a rezultat decesul minorului N. E. G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.1 și 2 din Codul penal, pronunțând, în consecință, condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepsei principale, Judecătoria a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 din Codul penal, respectiv limitele de pedeapsă stabilite prin norma de incriminare incidentă, relațiile sociale încălcate (dreptul la viață al persoanei și siguranța circulației rutiere pe drumurile publice), gradul concret de pericol social al infracțiunii comise (evaluat prin prisma împrejurărilor în care a fost săvârșită și a calității inculpatului de șofer profesionist), urmarea produsă (decesul unui copil în vârstă de 7 luni), circumstanțele personale ale inculpatului (în vârstă de 35 de ani, fără antecedente penale, cu studii profesionale, căsătorit, angajat în muncă) și conduita procesuală a acestuia (nu a recunoscut comiterea unei infracțiuni, a încercat să îngreuneze urmărirea penală și judecata, formulând apărări în scopul evitării răspunderii penale, nu a conștientizat gravitatea faptei săvârșite, nu a depus diligențe în vederea reparării prejudiciului). De asemenea, Judecătoria a evidențiat că infracțiunile îndreptate împotriva persoanei prin încălcarea normelor rutiere, de natura celei săvârșite de inculpat, cunosc o frecvență tot mai mare, îngrijorătoare, situație ce impune aplicarea unei pedepse care să determine atât pe acesta, cât și pe ceilalți conducători auto să respecte normele respective.

Sub aspectul modalității de executare a pedepsei astfel stabilite la o durată de 3 ani închisoare, Judecătoria a apreciat că este justificată și oportună suspendarea sub supraveghere a acesteia, dându-se astfel posibilitatea inculpatului să reflecteze asupra valorilor sociale pe care le-a încălcat prin săvârșirea infracțiunii și să-și adapteze comportamentul viitor la aceste valori.

Cu privire la pedeapsa accesorie, Judecătoria, făcând referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și la Decizia nr.LXXIV(74)/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, a considerat că se impune interzicerea, cu acest titlu, a drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal. De asemenea, în aplicarea prevederilor art.71 alin.5 din același cod, a dispus suspendarea executării pedepsei respective pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Pe latură civilă, Judecătoria a constatat că, în termen legal, s-au constituit părți civile în procesul penal partea vătămată S. C. DE URGENȚĂ B.-A. (cu suma de 4.460,29 lei, reprezentând daune materiale pentru cheltuielile de spitalizare a victimei și pentru tratamentul medical acordat acesteia), precum și părțile vătămate N. M. și N. S. F. (cu suma de 100.000 euro, pretinsă de la inculpatul B. M. drept daune morale și respectiv daune materiale, pentru cheltuielile de înmormântare a victimei și contravaloarea autoturismului marca Dacia).

Judecătoria a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite toate condițiile angajării răspunderii civile delictuale, astfel cum erau prevăzute de art.998 și urm. din Codul civil (în reglementarea în vigoare la data săvârșirii infracțiunii) și anume: fapta ilicită a inculpatului (suprimarea vieții unei persoane, prin nerespectarea normelor legale de circulație pe drumurile publice); prejudiciul material suferit de partea civilă S. C. DE URGENȚĂ B.-A. (constând în efectuarea de cheltuieli cu spitalizarea victimei) și prejudiciul moral suferit de părțile civile N. M. și N. S. F.(dispariția bruscă din viața familiei a copilului acestora, în vârstă de 7 luni), legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudiciile anterior menționate; vinovăția dovedită a inculpatului (care a acționat din culpă).

Referitor la pretențiile părții civile S. C. DE URGENȚĂ B.-A., Judecătoria a constatat că, prin înscrisurile depuse la dosar, aceasta a făcut dovada cheltuielilor ocazionate de îngrijirile medicale acordate victimei N. E. G., în sumă de 4.460,29 lei.

Cu privire la părțile civile N. M. și N. S. F., Judecătoria a constatat că acestea nu au dovedit, prin nicio probă, daunele materiale pretinse (cheltuielile de înmormântare a victimei și contravaloarea autoturismului marca Dacia), motiv pentru care nu le-a acordat astfel de daune.

În privința daunelor morale solicitate de aceleași părți civile, Judecătoria a reținut că, deși nu există criterii obiective pentru evaluarea prejudiciului moral pretins, pot fi avute în vedere, sub acest aspect, suferința evidentă prin care au trecut părțile civile odată cu dispariția bruscă din viața lor a copilului pe care îl aveau împreună, relațiile afective cu acesta, necesitatea suplinirii victimei în relațiile din sânul familiei, lipsirea pentru totdeauna a celor doi părinți de prezența unei persoane dragi și de sprijinul ei moral, vârsta fragedă a victimei. Evaluând toate aceste elemente, Judecătoria a apreciat că se impune a fi acordate celor două părți civile daune morale în cuantum de 30.000 euro (în echivalentul în lei al sumei respective, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății).

Plata acestor daune a fost stabilită, în solidar, în sarcina inculpatului B. M. și a părții responsabile civilmente . SRL (introdusă în cauză în termenul legal), despre care Judecătoria a constatat că era deținătoarea microbuzului marca Mercedes, destinat transportului de călători și, în același timp, angajatoarea inculpatului respectiv, care, la momentul producerii accidentului, se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, răspunderea sa fiind stabilită astfel în calitate de comitent pentru fapta prepusului, potrivit art.1000 din Codul civil.

Judecătoria a mai constatat că, la data producerii accidentului, microbuzul marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare B-_-08/07, condus de inculpatul B. M., avea o poliță valabilă de asigurare de răspundere civilă obligatorie, la . REASIGURARE SA.

Potrivit dispozițiilor art.50 alin.1 și art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, persoanele vătămate pot obține direct de la societatea de asigurare acoperirea prejudiciului produs în urma accidentului în care a fost implicat autoturismul asigurat. Răspunderea asigurătorului, care are o dublă natură (legală și contractuală), nu este însă de natură a înlătura răspunderea civilă a condamnatului pentru prejudiciul cauzat, acesta fiind persoana răspunzătoare de producerea accidentului.

În consecință, Judecătoria a apreciat inculpatul condamnat nu poate fi obligat la plata daunelor, alături de asigurător sau în solidar cu acesta, urmând ca, în temeiul dispozițiilor legale anterior citate, asigurătorul . REASIGURARE SA să suporte plata sumelor datorate de asiguratul său, inculpatul B. M., către părțile civile din cauză. În același sens, Judecătoria a citat și practica recentă a Curții de Apel București (Decizia penală nr.1870/R/2012, pronunțată în Dosarul nr._ și Decizia penală nr.1219/R/2013, pronunțată în Dosarul nr._ *).

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs în termenul legal P. de pe lângă Judecătoria Cornetu (la data de 05 iunie 2013), inculpatul B. M. (la data de 04 iunie 2013, printr-o cerere formulată în numele său de către avocatul ales) și asigurătorul . REASIGURARE SA (la data de 03 iunie 2013, printr-o cerere transmisă primei instanțe prin fax).

Cererile de recurs astfel formulate (numai a Parchetului fiind însoțită de motivele pe care s-a întemeiat) au fost înaintate de Judecătorie și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 07 octombrie 2013.

Potrivit motivelor scrise de recurs (atașate la filele 4-8 din dosar), P. a criticat sentința penală atacată ca fiind nelegală, sub aspectul soluției de achitare a inculpatului N. M., pe temeiul art.10 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală, solicitând ca, în urma reevaluării probatoriului cauzei, să se dispună condamnarea și a acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.1 și 2 din Codul penal. În dezbaterile orale de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), reprezentantul Parchetului a precizat că nu susține motivul scris de recurs, însă a criticat sentința primei instanțe pentru alte două motive de nelegalitate, și anume greșitul temei al soluției de achitare a inculpatului N. M., solicitând ca aceeași soluție să fie dispusă, în privința acestuia, conform art.10 alin.1 lit.d din Codul de procedură penală (în considerarea lipsei culpei în producerea accidentului rutier) și respectiv omisiunea obligării părții responsabile civilmente, în solidar cu inculpatul B. M., la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art.191 alin.3 din același cod.

Prin motivele scrise de recurs (atașate la filele 42-43 din dosar) și cu ocazia acelorași dezbateri, inculpatul B. M., care a beneficiat de asistența juridică a avocatului ales, a criticat sentința penală atacată, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă și a solicitat, în principal, achitarea sa, invocând ca temeiuri, în ordine, dispozițiile art.10 alin.1 lit.d (pe motivul lipsei unei culpe proprii în producerea accidentului rutier, în condițiile în care microbuzul pe care îl conducea se afla oprit într-un loc de parcare, stabilit conform unei cutume locale, fără să fi fost pus în mișcare la momentul impactului), lit.a, lit.c și lit.b¹ din Codul de procedură penală și, drept consecință, înlăturarea lui de la plata daunelor stabilite de prima instanță. În subsidiar, inculpatul recurent a solicitat să se constate culpa concurentă a inculpatului N. M. la producerea accidentului rutier (pe motiv că acesta nu a adaptat viteza autoturismului pe care îl conducea la condițiile de drum, nu a redus acea viteză în apropierea marcajului pietonal aflat în zonă și nu a luat măsurile necesare pentru ca minorul decedat să fie asigurat în mod corespunzător, prin plasarea lui într-un dispozitiv de reținere omologat) și, drept urmare, să fie modificat în mod corespunzător și cuantumul daunelor stabilite în sarcina sa.

Conform motivelor scrise de recurs (atașate la filele 26-35 din dosar), susținute ca atare în dezbaterile orale de la acest termen, asigurătorul, care a fost reprezentat în fața Curții de un consilier juridic, a criticat, ca fiind neconforme cu probatoriul cauzei, soluțiile de achitare a inculpatului N. M. și respectiv de condamnare a inculpatului B. M., susținând că se impune condamnarea celui dintâi și achitarea celui din urmă, în temeiul art.10 alin.1 lit.d din Codul de procedură penală (pe motivul lipsei culpei) sau, în subsidiar, stabilirea unei culpe comune a ambilor inculpați, în ambele cazuri urmând a fi modificate, în mod corespunzător, și soluțiile pronunțate de prima instanță pe latură civilă. De asemenea, asigurătorul a susținut că suma la care au fost cuantificate daunele morale acordate părților civile N. M. și N. S. F. depășește limita maximă de despăgubire stabilită prin Ordinul CSA nr.3108/2004 (care producea efecte la data accidentului rutier) și este exagerată, solicitând, în consecință, diminuarea acesteia.

Cu ocazia judecării recursurilor, Curtea a procedat în mod nemijlocit, potrivit dispozițiilor art.385¹⁴ alin.1¹ din Codul de procedură penală, la ascultarea inculpatului N. M. (achitat în primă instanță), prin declarația formulată (atașată la fila 49 din dosar), acesta precizând că își menține afirmațiile făcute în declarația din fața Judecătoriei, la care nu a avut nimic de adăugat sau de modificat.

Reprezentantul Parchetului și părțile cauzei nu au solicitat administrarea de probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor anterior menționate, precum și din oficiu, conform art.385⁶ alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, Curtea constată că recursurile Parchetului și inculpatului B. M. sunt fondate (în limitele care vor fi precizate), în timp ce recursul asigurătorului este nefondat, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

Pe latură penală, cu privire la situația de fapt, Curtea constată ca fiind indubitabilă și de nimeni contestată producerea, la data de 17 august 2005, în jurul prânzului, pe DN4, pe ruta București - Oltenița, în afara localității Popești-Leordeni, a unui accident rutier în care au fost implicate două autovehicule, și anume microbuzul marca Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare B-_-08/07, aparținând . SRL, folosit pentru transportul de călători, condus de inculpatul B. M., angajat al societății anterior menționate și respectiv autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_, condus de inculpatul N. M., accident în urma căruia s-a produs moartea minorului N. E. G. (fiul în vârstă de 7 luni al celui din urmă inculpat, aflat ca pasager, alături de mama sa, N. S. F., în autovehiculul condus de acesta).

În concret, autoturismul marca Dacia, condus de inculpatul N. M., a lovit, cu partea sa din față, laterală dreapta, partea din spate, laterală stânga, a microbuzului marca Mercedes Benz, condus de inculpatul B. M., aspect confirmat, în afara oricărui dubiu, de procesul-verbal de constatare și de planșa fotografică întocmită cu ocazia cercetării locului producerii accidentului rutier (filele 21-32, d.u.p.) și, de asemenea, necontestat de către vreunul dintre cei doi inculpați implicați.

Raportat la împrejurarea anterior menționată, temeiul soluției de achitare dispuse de prima instanță în cazul inculpatului N. M. (art.10 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală) este, în mod vădit, eronat, întrucât a existat o faptă săvârșită de acesta.

În privința inculpatului B. M., din aceleași mijloace de probă anterior menționate, dar și din propriile declarații, formulate atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești în primă instanță (filele 51-52, 54-55, d.u.p. și 95-96, d.f.), rezultă, cu certitudine, că acesta a oprit microbuzul marca Mercedes Benz, pentru a permite unui călător transportat să coboare, pe partea dreaptă a sensului de mers al drumului național pe care se deplasa, dinspre București către Oltenița, în afara localității, în zona unei parcări improvizate, neamenajată și nesemnalizată ca atare (chiar dacă era folosită în acest scop, potrivit cutumei locale), în dreptul unui loc marcat, pe axul drumului, cu linie continuă (care împiedica depășirea), plasând acel autovehicul doar parțial în afara părții carosabile.

În consecință, și în cazul inculpatului anterior nominalizat, a existat o faptă, în materialitatea ei, pe care acesta a săvârșit-o, astfel că solicitarea sa din recurs, de achitare pe temeiul art.10 alin.1 lit.a sau lit.c din Codul de procedură penală, este, în mod vădit, lipsită de orice fundament.

Pornind de la aceste premise, Curtea constată că, în speță, singurul aspect care se impune a fi lămurit în vederea stabilirii răspunderii penale este acela privitor la culpa ce revine fiecărui inculpat în producerea accidentului rutier care a determinat decesul unei persoane.

Sub acest aspect, Curtea, reevaluând întregul probatoriu al cauzei, constată, asemenea primei instanțe și în dezacord cu motivele principale de recurs invocate de inculpatul B. M. și de asigurătorul . REASIGURARE SA, că inculpatului recurent anterior nominalizat i-a aparținut culpa producerii accidentului rutier care a cauzat moartea minorului N. E. G..

În acest sens, Curtea observă, în prealabil, că probatoriul testimonial (în detaliu prezentat în considerentele sentinței penale recurate) nu permite a se stabili, mai presus de orice îndoială, dacă inculpatul B. M. a pus în mișcare microbuzul pe care îl conducea și a încercat să părăsească parcarea neamenajată unde oprise și să se încadreze în trafic, fără a semnaliza și fără a se asigura că, din spatele său, nu vine un alt autovehicul, în concret autoturismul marca Dacia (variantă susținută de inculpatul N. M.), în condițiile în care numai martorul ocular P. C. (angajat al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București, care efectua lucrări de tăiere a vegetației de pe acostamentului drumului în zona respectivă) a făcut referire, în declarațiile sale (filele 93-97, d.u.p. și 138, d.f.), la o astfel de situație, afirmațiile acestuia fiind însă incerte și contradictorii. Astfel, în faza de urmărire penală, martorul respectiv a arătat, în prima declarație, datând din 08 februarie 2007 (după aproximativ 1 an și 6 luni de la producerea accidentului), că nu poate preciza dacă, la momentul impactului, microbuzul se afla sau nu pus în mișcare, susținând doar că el l-a văzut pe șoferul acestuia urcându-se la volan (după ce coborâse pentru a deschide portbagajul, astfel încât unul dintre călători să-și preia bagajul) și a auzit cum a pornit motorul. În declarația următoare, formulată în aceeași fază procesuală la data de 20 noiembrie 2008 (după circa 3 ani și 3 luni de la producerea accidentului), martorul a reiterat aceeași susținere, adăugând însă că este sigur că, în momentul impactului, microbuzul staționa, fără a avea aprinse luminile de avarie, în poziția în care fusese oprit, nefiind pus în mișcare. În sfârșit, în cursul cercetării judecătorești în primă instanță, cu ocazia audierii sale în condiții de contradictorialitate, realizată la data de 29 martie 2013 (după mai mult de 7 ani și 7 luni de la producerea accidentului), martorul a susținut că, în momentul impactului, a avut impresia că microbuzul încerca să plece din locul unde fusese oprit, neputând preciza însă dacă acesta se afla efectiv în mișcare și nici dacă șoferul a semnalizat intenția de reintrare în trafic.

În această situație, în mod corect, ultima expertiză (dispusă în cauză ca urmare a concluziilor – vădit părtinitoare, prin însușirea și examinarea doar a uneia sau a alteia dintre variantele susținute de conducătorii auto implicați și, de asemenea, contradictorii – ale celor două expertize precedente), realizată în cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București (filele 213-218, d.u.p.), de către un expert independent, a cărui imparțialitate nu poate și, de altfel, nici nu a fost pusă la îndoială de către P. sau de către vreuna din părțile cauzei, a analizat împrejurările de producere a accidentului în raport cu ambele variante afirmate de inculpați (oprirea microbuzului și respectiv punerea în mișcare a acestuia, în momentul impactului).

Pentru cea de-a doua ipoteză (a punerii în mișcare a microbuzului), pe care inculpatul recurent B. M. o neagă, iar probatoriul testimonial nu o dovedește în afara oricărui dubiu, urmând a fi astfel exclusă de către Curte, expertul a concluzionat că starea de pericol a fost creată de acesta, prin manevra de angajare în trafic, prin pătrunderea pe drumul public, fără a se asigura, în timp ce, pe acel drum, în același sens, circula autoturismul marca Dacia, condus de inculpatul N. M., care, în aceste condiții, nu putea evita accidentul.

Pentru prima ipoteză (a opririi microbuzului), care, în lipsa unor probe certe în sens contrar, este favorabilă inculpatului recurent B. M. (ce a susținut-o, de altfel, în mod constant), urmând a fi reținută și de Curte, în considerarea acestui aspect, expertul a concluzionat că starea de pericol a fost creată tot de către inculpatul respectiv, care a oprit în zona liniei continue și nu a asigurat spațiu suficient pentru trecerea pe lângă microbuz, fără a încălca acel marcaj, a celorlalte vehicule implicate în traficul rutier, același inculpat având și posibilitatea de a evita producerea accidentului, dacă nu ar fi oprit în dreptul marcajului continuu sau ar fi ieșit în afara carosabilului (astfel cum topografia locului îi permitea, conform planșei fotografice - a se vedea, ca relevantă, fotografia nr.6, atașată la fila 29, d.u.p.), fără să constituie un obstacol pentru vehiculele care circulau pe drumul public, în același sens. Sub acest aspect, expertul, căruia i-a fost pus la dispoziție dosarul cauzei, în original (cuprinzând, la acel moment, pe lângă probele testimoniale contradictorii, dovezi certe, niciodată contestate, și anume procesul-verbal de constatare, schița locului accidentului și planșa fotografică realizată cu ocazia cercetării la fața locului), a evidențiat, pe baza unor calcule matematice neîndoielnice, că, la momentul impactului, microbuzul condus de inculpatul B. M. era ieșit în afara părții carosabile cu doar 0,13 metri (prin urmare, ocupa, cu cea mai mare parte a gabaritului său lateral, de 1,93 metri, partea carosabilă, în condițiile în care conducătorul lui, șofer profesionist, avea reprezentarea că, în acea zonă, era interzisă orice manevră de depășire, întrucât axul drumului era marcat cu linie continuă), astfel că autoturismul marca Dacia, condus de inculpatul N. M., avea la dispoziție, pentru a trece pe lângă el, fără a încălca limita marcajului continuu, o lățime de numai 1,55 metri, în care nu se putea, în mod cert, încadra, întrucât gabaritul lateral al autoturismului respectiv era mai mare, fiind de 1,63 metri.

Modul în care a procedat inculpatul B. M. la oprirea microbuzului pe care îl conducea, ocupând parțial partea carosabilă, constituie o încălcare a dispozițiilor imperative ale art.174 lit.h teza a II-a din HG nr.85/2003 (în vigoare la data faptei și preluate, ca atare, și în reglementarea actuală, cuprinsă în art.142 lit.h teza a II-a din HG nr.1391/2006), potrivit cărora este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în același sens ar fi obligați, din această cauză, să treacă peste acel marcaj.

D. urmare, Curtea constată că soluția de condamnare, pronunțată de prima instanță cu privire la inculpatul B. M., este legală și temeinică, întrucât acesta a săvârșit fapta cu vinovăție, în forma culpei la care se referă art.19 alin.1 pct.2 lit.a din Codul penal. Astfel, în calitate de șofer profesionist, cunoscător al legislației rutiere și cu o experiență îndelungată în conducerea de autovehicule pe drumurile publice (este posesor de permis din anul 1997), inculpatul respectiv a prevăzut că oprirea microbuzului pe care îl conducea pe partea carosabilă, pe o porțiune de drum cu marcaj longitudinal continuu, putea genera un accident în trafic, cu consecințe asupra integrității corporale și chiar vieții altor persoane, în condițiile în care nu se putea trece pe lângă acesta fără încălcarea acelui marcaj și, deși nu a urmărit un asemenea rezultat, l-a acceptat, socotind fără temei că el nu se va produce.

În consecință, solicitarea din recurs a inculpatului respectiv și a asigurătorului microbuzului pe care îl conducea, de achitare, pe temeiul art.10 alin.1 lit.d din Codul de procedură penală, în considerarea lipsei culpei acestuia, este constatată de Curte nefondată.

Referitor la inculpatul N. M., Curtea constată, în acord cu prima instanță și contrar motivelor scrise de recurs ale Parchetului (pe care, în dezbateri, reprezentantul acestuia nu le-a mai susținut) și respectiv motivelor subsidiare de recurs invocate de inculpatul B. M. și de asigurătorul . REASIGURARE SA, că acesta nu a avut vreo culpă în producerea accidentului rutier.

În acest sens, Curtea învederează, mai întâi, că, în aceeași expertiză realizată în cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București, se arată, pentru prima ipoteză (a opririi microbuzului), reținută de către instanța de recurs în considerarea argumentelor deja expuse, că și inculpatul N. M. putea preveni accidentul, dacă ar fi circulat cu o viteză care să-i fi permis depășirea în siguranță a microbuzului și pe care ar fi trebuit să o reducă înainte de a ajunge în apropierea acelui mijloc de transport în comun, oprit într-o parcare improvizată despre care avea cunoștință, ca locuitor al zonei. Curtea nu poate reține ca viabilă o astfel de concluzie, întrucât, pe de o parte, astfel cum s-a evidențiat anterior, autoturismul condus de inculpatul N. M. nu putea depăși microbuzul cu călători (oprit, cu cea mai mare parte a gabaritului său lateral, pe partea carosabilă), indiferent de viteza cu care ar fi circulat, fără ca inculpatul respectiv să fi nesocotit el însuși dispozițiile legale privitoare la regulile de circulație pe drumurile publice, prin încălcarea liniei continue, iar, pe de altă parte, viteza de deplasare a acelui autoturism a fost una legală pe sectorul de drum parcurs, fiind, în momentele premergătoare producerii accidentului, de circa 87 km/h (inferioară limitei maxime admise, de 90 km/h).

Existența unui marcaj pietonal în zonă, în raport cu care se susține (de către inculpatul B. M.) că inculpatul N. M. ar fi trebuit să reducă viteza, este lipsită de relevanță, neinfluențând în vreun fel producerea evenimentului rutier, întrucât, potrivit schiței locului accidentului și fotografiilor nr.1 și nr.2 (filele 25 și 27, d.u.p.), marcajul respectiv era situat înainte de locul impactului cu mai mult de 28 de metri, iar, abia după 16 metri de la trecerea în siguranță de acesta, autoturismul condus de inculpatul respectiv a început să frâneze, pentru a evita contactul cu microbuzul oprit neregulamentar pe partea carosabilă.

Nici lipsa unui dispozitiv omologat în care să fi fost plasat, în habitaclul autoturismului condus de inculpatul N. M., minorul decedat (în vârstă de 7 luni), nu relevă vreo culpă în sarcina inculpatului respectiv, de natură să atragă răspunderea lui penală. Sub acest aspect, Curtea evidențiază, mai întâi, contrar celor reținute de către prima instanță, că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data accidentului (art.126 alin.2 teza a II-a și art.226 lit.a din HG nr.85/2003), copiii sub 3 ani trebuiau transportați numai în dispozitive de reținere omologate, iar încălcarea acestei obligații de către conducătorul autovehiculului constituia contravenție. Cu toate acestea, în speță, nu absența unui astfel de dispozitiv a constituit cauza producerii accidentului, ci încălcarea de către celălalt participant la trafic (inculpatul B. M.) a unei reguli importante privitoare la circulația propriu-zisă pe drumurile publice, prin oprirea pe partea carosabilă a microbuzului cu călători, într-un sector de drum marcat cu linie continuă, care împiedica orice manevră de depășire, fără încălcarea acelui marcaj, din partea tuturor autoturismelor marca Dacia de tipul celui condus de inculpatul N. M. (care, la nivelul anului 2005, circulau în majoritate pe acel traseu, bine cunoscut de primul inculpat nominalizat).

A considera că plasarea minorului într-un dispozitiv omologat de reținere ar fi putut împiedica producerea accidentului este o absurditate, iar a estima că, în prezența unui astfel de dispozitiv, consecințele acelui accident asupra minorului ar fi fost altele, evitându-se eventual decesul acestuia, este o pură speculație.

În consecință, constatând, asemenea primei instanțe, lipsa culpei inculpatului N. M. în producerea accidentului rutier care a cauzat moartea victimei N. E. G. și însușindu-și, ca atare, prima critică din motivele de recurs susținute în dezbateri de către reprezentantul Parchetului, Curtea reține că, deși inculpatul respectiv a săvârșit o faptă (astfel cum deja s-a evidențiat), aceasta nu întrunește, pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății, motiv pentru care va schimba temeiul juridic al achitării sale, reținând incidența dispozițiilor art.10 alin.1 lit.d din Codul de procedură penală.

Revenind la inculpatul B. M., Curtea constată că și ultima cerere subsidiară a acestuia, de achitare pe temeiul art.10 alin.1 lit.b¹ din Codul de procedură penală, este nefondată, întrucât fapta lui, anterior menționată (care întrunește, pe latură obiectivă și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, în incriminarea prevăzută de art.178 alin.1 și 2 din Codul penal), prezintă și pericol social, ca trăsătură esențială a oricărei infracțiuni, în accepțiunea art.18 din Codul penal, sens în care se au în vedere gravitatea incontestabilă a faptei respective, săvârșirea acesteia prin nesocotirea unei reguli instituite, cu caracter de lege lato sensu, pentru asigurarea siguranței circulației rutiere pe drumurile publice, caracterul exclusiv al culpei sale, consecința ireversibilă a accidentului pe care l-a generat (decesul unei copil), precum și refuzul de a-și asuma, timp de aproximativ 8 ani și 4 luni, orice responsabilitate în legătură cu acel accident, aspect care dovedește că nu i-a conștientizat cauza, prezentând astfel, în situația redobândirii rapide a dreptului de a conduce autovehicule, un risc serios de a repeta, în trafic, o conduită de tipul celei care a cauzat producerea accidentului respectiv.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului B. M. de către prima instanță (3 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani), Curtea constată că aceasta este legală, atât sub aspectul duratei, cât și sub aspectul modalității de executare și observă că nici P., nici inculpatul respectiv nu au contestat-o, în ceea ce privește temeinicia ei, prin căile de atac exercitate în cauză, iar, din oficiu, nu se identifică motive care să justifice modificarea sa, sub vreunul dintre cele două aspecte.

Pe latură civilă, Curtea, pornind de la aspectele evidențiate pe latură penală, constată că aceasta a fost în mod corect soluționată de către prima instanță, în condițiile în care, în speță, s-au dovedit, în ordine, fapta ilicită, săvârșită cu vinovăție, în forma culpei exclusive, de către inculpatul B. M., cauzatoare de prejudicii materiale și morale pentru spitalul unde s-au acordat îngrijiri medicale copilului ulterior decedat și respectiv părinților acestuia, calitatea de prepus a inculpatului anterior nominalizat în raport cu comitentul parte responsabilă civilmente . SRL (al cărei angajat era și al cărei microbuz îl conducea, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, la momentul accidentului) și existența unei asigurări valabile de răspundere civilă auto pentru autovehicul condus de același inculpat, încheiată cu . REASIGURARE SA.

Critica asigurătorului, cu privire la cuantumul daunelor morale acordate părților civile N. M. și N. S. F. (părinții minorului decedat), este nefondată, sens în care Curtea arată că suma la care au fost stabilite acele daune (30.000 euro pentru ambele părți civile, în echivalent în lei la cursul oficial de schimb de la data plății) este atât legală, cât și în mod just determinată.

Sub primul aspect, Curtea constată, contrar celor susținute de asigurător, că suma anterior menționată nu depășește limita maximă de despăgubire stabilită prin Ordinul CSA nr.3108/2004 (care producea efecte la data accidentului rutier). Astfel, potrivit anexei nr.3 la acest act normativ, pentru accidentele produse în anul calendaristic 2005, limita maximă a daunelor acordate de asigurătorii RCA, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial, cauzate în unul și același accident, a fost stabilită la suma de 1._ ROL (100.000 RON), pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 5._ ROL (500.000 RON), indiferent de numărul persoanelor accidentate. Or, în speță, ambilor părinți ai copilului accidentat, ulterior decedat, care s-au constituit părți civile în procesul penal, le-a fost acordată, cu titlu de daune morale, suma de 30.000 euro (echivalentul a 107.715 RON, prin raportare la cursul valutar stabilit de BNR la data producerii accidentului, 17 august 2005, de 3,5905 RON pentru un euro), care este mai mică decât plafonul maxim global de 500.000 RON, iar, în cazul fiecăruia dintre ei (căruia îi revine, prin împărțire în cote egale, 15.000 euro, echivalentul a 53.857,5 RON, la același curs de schimb), mai mică decât limita maximă individuală de 100.000 RON.

Sub cel de-al doilea aspect, Curtea constată, contrar susținerii asigurătorului (însușită, cu ocazia dezbaterilor, și de către reprezentantul Parchetului), că întinderea daunelor morale acordate celor două părți civile nu este nicidecum exagerată, ci, dimpotrivă, este rezonabilă și întru-totul justă, având în vedere durerea cauzată acestora prin pierderea intempestivă a copilului lor abia născut (la data accidentului, în vârstă de numai 7 luni), lipsirea lor, pentru totdeauna, de prezența acestuia în sânul familiei și, nu în ultimul rând, menținerea vie a suferinței îndurate pe parcursul a peste 8 ani de proceduri judiciare (perioadă în care asigurătorul nu a făcut niciun demers pentru a se ajunge la o soluționare amiabilă a pretențiilor civile).

Cu privire la cheltuielile judiciare stabilite la judecata în fond a cauzei, Curtea constată fondată critica din dezbateri a reprezentantului Parchetului, care îi este favorabilă inculpatului B. M. (al cărui recurs va admis exclusiv prin prisma acestei critici), întrucât, în mod nelegal, ignorând dispozițiile imperative ale art.191 alin.3 din Codul de procedură penală, prima instanță a omis să dispună obligarea, în solidar cu inculpatul respectiv, a părții responsabile civilmente . SRL (obligată, în același mod, la repararea prejudiciilor cauzate prin infracțiunea săvârșită de prepusul său), la plata acelor cheltuieli.

Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.385¹⁵ pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, va admite recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu și de inculpatul B. M., va casa parțial sentința penală atacată, în limitele deja precizate și, rejudecând cauza în fond, va hotărî în sensul celor anterior menționate.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate, în privința cărora nu se constată, nici din oficiu, motive de casare.

În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea celor două recursuri admise vor rămâne în sarcina statului.

În schimb, în temeiul art.385¹⁵ pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de asigurătorul . REASIGURARE SA, care, aflându-se în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru judecarea căii sale de atac, potrivit art.192 alin.2 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

I. În temeiul art.385¹⁵ pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, admite recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu și de inculpatul B. M. împotriva Sentinței penale nr.291/F din data de 30 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr._ .

Casează, în parte, sentința penală recurată și, în fond, rejudecând:

În temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 alin.1 lit.d din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul N. M. cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.1 și 2 din Codul penal.

În temeiul art.191 alin.1 și 3 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul B. M., în solidar cu partea responsabilă civilmente . SRL, la plata sumei de 6.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

II. În temeiul art.385¹⁵ pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de asigurătorul . REASIGURARE SA împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe recurentul asigurător la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

N. S. V. B. C. V. G.

GREFIER,

A. L. P.

Red. jud.C.V.G.

Ex.2 / 13 ianuarie 2014

N.C.M. - J.Cornetu

← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 2390/2013. Curtea de Apel...		Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Îndreptare eroare materială. Art.278 NCPP. Decizia nr. 554/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 2221/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 660/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 2390/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 2327/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 2357/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 26/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 10/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI