Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 995/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 995/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 995/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.995/R
Ședința publică de la 27.05. 2013
Curtea constituită din:
P.- O. B.
JUDECATOR- S. E.
JUDECATOR- A. A.
GREFIER- D. P.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpații P. G., M. G. A., L. C. împotriva sentinței penale nr.209 din 12.03.2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns:
recurentul inculpat P. G., în stare de arest, asistat de avocat din oficiu C. M. cu împuternicire avocațială nr._/2013,
recurentul inculpat M. G. A., în stare de arest, asistat de avocat din oficiu N. A. în substituirea d-nei avocat desemnat din oficiu M. M. cu împuternicire avocațială nr._/
recurentul inculpat L. C. în stare de arest, asistat de avocat din oficiu N. A. în substituirea d-nei avocat desemnat din oficiu Ș. M. cu împuternicire avocațială nr._/2013 și
intimata parte vătămată R. M. personal și asistată de avocat ales D. A. cu împuternicire avocațială nr._/2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul recurentului inculpat P. G. arată că dorește să depună un memoriu din partea recurentului inculpat. De asemenea arată că acesta dorește audierea numitei B. C. A. care poate declara că nu a avut intenția comiterii faptelor, că nu este vinovat și că nu a instigat la comiterea faptelor. Precizează că numita B. C. A. a fost de față la discuție și poate să demonteze acuzațiile fratelui vitreg, mai mult această persoană a fost împreună cu el la faptă.
Întrebat fiind inculpatul P. G. arată că acest martor nu a fost citat pentru a fi audiat deoarece concubina fratelui său vitreg a fost aceea care a declarat că avea cunoștință de discuțiile purtate în casă, privind comiterea faptelor.
Apărătorul recurentului inculpat M. G. A. arată că acesta dorește audierea în calitate de martor a persoanelor care au stat cu el în camera de carantină și care ar putea susține afirmația sa că numitul L. C. ar fi comis faptele deduse judecății. Mai mult, clientul său recunoaște fapta însă nu astfel cum fost descrisă în rechizitoriu. Precizează că persoanele pe care le dorește să fie audiate în calitate de martori se numesc P. G. I. și T. F., cărora L. C. le-a povestit ce a făcut la faptă.
Apărătorul recurentului inculpat L. C. arată că nu are alte probe de administrat.
Reprezentantul Ministerului Public în ceea ce privește audierea martorilor B. C. A., P. G. I. și T. F. se opune audierii acestora. Privind audierea martorilor, arată că aceștia nu au fost de față în momentul comiterii faptelor, în condițiile în care săvârșirea faptelor a avut loc în domiciliul părții vătămate. Mai mult daca s-ar încuviința audierea acestor martori, ar trebui să fie ascultați ca și cum ar recunoaște o parte din vină, însă în această privință nu există nici un fel de indicii. Referitor la audierea martorei, consideră că nu se poate dovedi un fapt negativ cu declarațiile acesteia, deoarece este evident că martora nu poate asista la toate discuțiile purtate în acea casă, între inculpați. Pe de altă parte arată că în prezenta cauză există o declarație dată de martora N. A. care prezintă detaliat discuțiile ce au avut loc în legătură cu săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Apărătorul părții vătămate R. M. lasă aspectele privind probatoriile solicitate la aprecierea instanței de judecată.
Curtea după deliberare respinge cererile de probatorii, ca nefiind utile în cauză.
Apărătorul recurentului inculpat M. G. A., având cuvântul, arată că dorește a i se încuviința administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, nu se opune administrării probei cu înscrisuri în circumstanțiere.
Apărătorul părții vătămate R. M. nu se opune administrării probei cu înscrisuri în circumstanțiere, pentru inculpatul M. G. A..
Curtea, încuviințează depunerea de înscrisuri în circumstanțiere și constată proba administrată prin atașarea înscrisurilor la dosar. Ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în recurs.
Apărătorul recurentului inculpat P. G., având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva sentinței penale nr.209 din 12.03.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul nr._, pe care o apreciază ca fiind netemeinică.
Arata că prezentul recurs vizează achitarea recurentului inculpat, în temeiul prev.art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c C.pr.pen., având în vedere că acesta nu a comis fapta pentru care este judecat.
Precizează că recurentul inculpat avea un loc de muncă la momentul comiterii faptei, astfel că nu avea nici un interes să săvârșească fapta. Mai mult, din declarațiile martorilor rezultă că acesta fost cel care a strigat, motiv pentru care au fost prinși făptașii. De asemenea, martorii au declarat că inculpatul nu a creat probleme în imobilul în care locuia și chiar a ajutat-o pe partea vătămată la montarea unei cabine de duș.
Apreciază că acuzația de instigare la comiterea infracțiunii de tâlhărie nu este probată.
Mai arată că inculpatul are familie, are 4 copii și nu există probe în sensul că acesta ar fi instigat la comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Concluzionând solicită admiterea recursului astfel cum fost formulat și susținut și a se pronunța achitarea inculpatului în temeiul prev.art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c C.pr.pen.
Apărătorul recurentului inculpat M. G. A. având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva sentinței penale nr.209 din 12.03.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul nr._, pe care o apreciază ca fiind netemeinică.
Menționează că prezentul recurs vizează reindividualizarea judiciară a pedepsei, faptul că inculpatul, clientul său a recunoscut comiterea faptelor, însă nu în forma reținută în rechizitoriu, motiv pentru care nu a putut beneficia nici de prev.art.3201 C.pr.pen.
Apreciază că în raport de faptul că inculpatul a colaborat cu organele judiciare pentru aflarea adevărului se poate dispune coborârea cuantumului pedepsei sub limitele fixate de instanța Judecătoriei sectorului 1 București.
Precizează că inculpatul era angajat la data comiterii faptelor, are un copil minor în întreținere, iar o pedeapsă într-un cuantum redus și-ar atinge scopul de reeducare a acestuia.
Apărătorul recurentului inculpat L. C., având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva sentinței penale nr.209 din 12.03.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul nr._, pe care o apreciază ca fiind netemeinică.
Menționează că prezentul recurs vizează reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate în raport de faptul că acesta a dat dovadă de o atitudine sinceră recunoscând și regretând sincer fapta comisă.
Arata că deși inculpatul a solicitat aplicarea prev.art.3201 C.pr.pen, instanța de fond nu a dat eficiența cuvenită acestui text de lege.
Precizează că acest inculpat a avut o participație redusă, nu a comis violențe asupra părții vătămate, nu a atins bunurile de care partea a fost deposedată și mai mult a fugit de la locul faptei, deoarece s-a speriat.
De asemenea, arată că prejudiciul a fost acoperit în totalitate, considerente pentru care apreciază că o pedeapsă într-un cuantum redus ar da posibilitatea unei reintegrări sociale a acestuia.
Mai arată că anterior inculpatul a avut un loc de muncă stabil, provine dintr-o familie organizată, considerent în raport de care apreciază că se poate reduce cuantumul pedepsei ce i s-a aplicat.
Apărătorul părții vătămate R. M. lasă soluționarea recursurilor formulate de inculpați la aprecierea instanței de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că recursul formulat de inculpatul M. G. A. este admisibil numai în ceea ce privește confiscarea genții despre care s-a reținut că ar fost utilizată la comiterea faptei, deoarece este evident că aceasta nu a mai fost folosită la comiterea infracțiunilor, respectiv sumele de bani sustrase nu au mai fost introduce în acea geantă, motiv în raport de care consideră că se impune restituirea genții.
Privind pedeapsa aplicată acestui inculpat raportat la perseverența de care acesta a dat dovadă, la gravitatea infracțiunii de tâlhărie pentru care este judecat, faptă comisă cu premeditare, consideră că nu se impune reducerea acesteia. Precizează că există probe certe care dovedesc că inculpații au premeditat comiterea acestei fapte, anterior încercând să pătrundă în domiciliul părții vătămate în lipsa acesteia, mai mult aceștia s-au pregătit cu cagule și bandă adezivă pentru a o imobiliza pe parte vătămată, motive pentru care apreciază că nu se impune reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpaților.
Referitor la respingerea aplicării prev.art.3201 C.pr.pen. consideră că instanța a procedat corect având în vedere că acest inculpat a recunoscut propria faptă însă nu și a coinculpatului P. G. astfel cum se reține în rechizitoriu, aceeași fiind și atitudinea inculpatului în faza de urmărire penală.
De asemenea consideră că nu se pot reține nici prev.art.74 al.1 lit.c C.pen. în sensul că ar fi colaborat cu organele de urmărire penală.
În ceea ce-l privește pe inculpatul L. C., instanța de fond a făcut aplicarea prev. art. 3201 C.pr.pen. Consideră că pedeapsa de 9 ani închisoare este justificată în raport de gravitatea faptelor comise și de starea de recidivă și nu se impune reducerea acesteia.
Referitor la inculpatul P. G. consideră că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante, deși este necunoscut cu antecedente penale însă gravitatea faptelor nu justifică a se da eficiență unor astfel de circumstanțe.
Solicită a se avea în vedere declarația martorei N. A. care a arătat că a participat la mai multe discuții în care P. G. a discutat cu M. G. A. despre comiterea infracțiunii de tâlhărie împotriva părții vătămate, mai mult aceștia au discutat despre găsirea unei persoane apte să comită această faptă. Consideră că inculpatul M. G. A. nu avea de unde că cunoască despre faptul că partea vătămată deține sume importante de bani și că fiul acesteia avea un atelier de reparații mecanice, aspecte cunoscute numai de inculpatul P. G. care era chiriaș într-un apartament pe care îl deținea parte vătămată.
În raport de faptul că inculpatul P. G. nu este cunoscut cu antecedente penale apreciază că se poate reduce pedeapsa aplicată acestuia.
De asemenea, solicită deducerea perioadei arestării preventive începând cu 20.11.2012 la zi pentru fiecare inculpat, iar pentru inculpatul L. C. solicită obligarea acestuia la plata de cheltuieli judiciare către stat, iar pentru P. G. și M. G. A. aceste cheltuieli să rămână în sarcina statului.
Recurentul inculpat P. G., având ultimul cuvânt, arată că nu este vinovat, nu a știut că partea vătămată ar deține sume de bani mari, în locuință.
Recurentul inculpat M. G. A., având ultimul cuvânt, arată că în locuință a avut loc o simplă discuție, consideră că nu este instigator.
Recurentul inculpat L. C., având ultimul cuvânt, arată că regretă faptele comise.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față, constată că:
Prin sentința penală nr. 209/12.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria sectorului 1 București a dispus, în baza art. 211 alin.1, alin.2 lit. a, alin.2/1 lit. a din Codul penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a din Codul penal, condamnarea inculpatului M. G. A. la o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie.
În baza art.61 al.1 din Codul penal, a revocat liberarea condiționată privind restul de 340 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1187/9.06.2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin nerecurare și a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu acest rest, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 11 ani închisoare
În baza art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, b din Codul penal, ca pedeapsă accesorie.
În baza art.88 Cod penal, a dedus din durata pedepsei pronunțate timpul reținerii și al arestării preventive de la data de 20.11.2012 la zi.
În baza art. 350 al.1 Cod de procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M. G. A..
În baza art.26 raportat la art. 211 alin.1, alin.2 lit. a, alin.2/1 lit. a din Codul penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit. b din Codul penal, precum și a art.320/1 alin.7 din Codul de procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului L. C. la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie.
În baza art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b din Codul penal, ca pedeapsă accesorie.
În baza art.88 Cod penal, a dedus din durata pedepsei pronunțate timpul reținerii și al arestării preventive de la data de 20.11.2012 la zi.
În baza art. 350 al.1 Cod de procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului L. C..
În baza art.25 raportat la art. 211 alin.1, alin.2 lit. a, alin.2/1 lit. a din Codul penal, a dispus condamnarea inculpatului P. G. la o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru instigare la infracțiunea de tâlhărie.
În baza art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, b din Codul penal, ca pedeapsă accesorie.
În baza art.88 Cod penal, a dedus din durata pedepsei pronunțate timpul reținerii și al arestării preventive de la data de 20.11.2012 la zi.
În baza art. 350 al.1 Cod de procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P. G..
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpații M. G. A., L. C. și P. G., în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În temeiul art. 118 alin.1 lit. b) din Codul penal, a dispus confiscarea benzii adezive, fesului, mănușilor și genții ridicate cu ocazia cercetării la fața locului și depuse la camera de corpuri delicte a Secției 3 Poliție, conform dovezii . nr._/26.11.2012 (f.121 d.u.p.).
A dispus restituirea, către partea vătămată R. M., a lacătului ridicat cu ocazia cercetării la fața locului și depus la camera de corpuri delicte a Secției 3 Poliție, conform dovezii . nr._/26.11.2012 (f.121 d.u.p.).
A luat act că partea vătămată R. M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art.191 alin.1 și 2 C.p.p., a obligat inculpații la plata a câte 2000 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorilor din oficiu (câte 300 lei pentru fiecare inculpat asistat) urmând a fi avansat din fondurile MJ.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 20.11.2012, în jurul orei 18.00, inculpatul M. G. A., instigat fiind de către inculpatul P. G., împreună cu inculpatul L. C. și ajutat de acesta, purtând mănuși și - pe față - căciuli tăiate în dreptul ochilor, au pătruns în imobilul unde locuia partea vătămată R. M., deposedând-o pe aceasta, prin violență, de geanta în care avea suma de 170 lei, acte personale, medicamente, două portofele și alte înscrisuri.
Inculpatul P. G. a discutat de mai multe ori cu inculpatul M. G. (cei doi inculpați fiind frați vitregi) despre posibilitatea de a intra în apartamentul părții vătămate R. M., inculpatul P. G. locuind în același imobil cu partea vătămată, într-o garsonieră aparținând tot acesteia și arătând că știe că partea vătămată deține în casă o sumă mare de bani.
În urma acestor discuții, inculpatul M. G. A. l-a convins pe inculpatul L. C. să intre împreună în imobil pentru a o tâlhări pe partea vătămată, dorind să înlăture posibilitatea ca inculpatul P. G. să fie bănuit că ar fi participat la comiterea infracțiunii.
După ce inculpații M. G. A. și L. C. au intrat în imobilul unde se afla locuința părții vătămate, purtând pe față căciuli tăiate în dreptul ochilor și mănuși, inculpatul M. G. A. a imobilizat-o cu genunchii pe partea vătămată, care căzuse, imediat după ce aceasta a deschis grilajul de fier și ușa apartamentului său, intrând în casă, i-a spus să nu facă niciun zgomot și i-a cerut inculpatului L. C. banda adezivă pe care o aveau asupra lor pentru a o lega partea vătămată la gură, împiedicând-o să țipe. Partea vătămată a început să lovească însă cu picioarele în ușă de metal cu care era asigurat apartamentul, făcând un zgomot puternic, iar inculpații s-au speriat și au încercat să părăsească imobilul având asupra lor bunurile pe care reușiseră să le sustragă de la partea vătămată: geanta în care se aflau suma de 170 lei, acte personale, medicamente, două portofele și alte înscrisuri.
Inculpatul L. C. s-a ascuns la subsolul imobilului aruncând acolo mânușile și căciula, iar inculpatul M. G. A. a reușit să fugă din imobil trecând pe lângă inculpatul P. G., care ieșise pe hol între timp, fiind alergat de martorul A. M. C..
G. sustrasă a fost găsită în curtea imobilului și restituită părții vătămate.
Situația de fapt reținută de instanță a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate R. M., care se coroborează cu: procesele-verbale de constatare a infracțiunii flagrante și de cercetare la fața locului, procese-verbale de conducere în teren a inculpaților; certificatul medico-legal nr. A2/7846/21.11.2012, întocmit de INML „M. Minovici”, potrivit căruia partea vătămată R. M. prezenta la data de 21.11.2012 leziuni traumatice ce s-au putut produce prin zgâriere, ce pot data din 20.11.2012 și necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale, declarațiile martorilor A. M. C., Marton R. M. și N. A., precum și ale inculpaților M. G. A. (din faza de urmărire penală) și L. C..
Cu ocazia audierii în faza de urmărire penală, inculpații M. G. A. și L. C. au recunoscut săvârșirea faptei, arătând modul în care au plănuit-o menționând și implicarea inculpatului P. G.. Tot cu această ocazie, inculpații au mai recunoscut că, fără știința inculpatului P. G., au mai încercat să intre în apartamentul părții vătămate R. M., vrând să taie cu o pânză de bomfaier lacătul de la grilajul ușii, dar nu au reușit, lacătul fiind prins pe interior, fapt care a dus la imposibilitatea tăierii lui.
Inculpatul P. G. nu a recunoscut săvârșirea faptei, menționând că nu are nicio implicare, precizând că doar l-a văzut pe fratele său, M. G. A., când a coborât scările, declarațiile sale fiind susținute doar de cele ale inculpatului M. G. A. din faza de cercetare judecătorească, dar contrazise de declarațiile martorei N. A., concubina inculpatului M. G. A..
Declarațiile inculpatului P. G., de nerecunoaștere a comiterii faptei nu sunt susținute de celelalte probe administrate în cauză, enumerate mai sus, astfel că nu li se poate da eficiență probatorie, conform dispozițiilor art.69 din Codul de procedură penală, declarațiile inculpatului M. G. A. din faza de cercetare judecătorească fiind date în mod vădit în scopul de a-l exonera pe inculpatul P. G., fratele său, de răspundere penală, mizând pe presupusa inconsistență a materialului probator de la dosar.
S-a apreciat, astfel, că în drept, fapta inculpatului P. G. care, l-a instigat pe inculpatul M. G. A. care, data de 20.11.2012, în jurul orei 18.00, împreună cu inculpatul L. C. și ajutat de acesta, purtând pe față căciuli tăiate în dreptul ochilor, au pătruns în imobilul unde locuia partea vătămată R. M., deposedând-o prin violență de mai multe bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la tâlhărie, prevăzută de art.25 raportat la art. 211 alin.1, alin.2 lit. a, alin.2/1 lit. a din Codul penal.
Fapta inculpatului M. G. A. care, la data de 20.11.2012, în jurul orei 18.00, instigat fiind de către inculpatul P. G., împreună cu inculpatul L. C. și ajutat de acesta, purtând pe față căciuli tăiate în dreptul ochilor, au pătruns în imobilul unde locuia partea vătămată R. M., deposedând-o prin violență de mai multe bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.1, alin.2 lit. a, alin.2/1 lit. a din Codul penal.
Fapta inculpatului L. C. care, la data de 20.11.2012, în jurul orei 18.00, în baza unei înțelegeri prealabile, împreună cu inculpatul M. G. A. și ajutându-l pe acesta, purtând pe față căciuli tăiate în dreptul ochilor, au pătruns în imobilul unde locuia partea vătămată R. M., inculpatul M. G. A. deposedând-o pe aceasta, prin violență, de mai multe bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art.26 raportat la art. 211 alin.1, alin.2 lit. a, alin.2/1 lit. a din Codul penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b din Codul penal.
Fapta inculpatului L. C. a fost săvârșită în stare de recidivă mare postexecutorie, prevăzută de art.37 alin.1 lit. b din Codul penal, având în vedere că fapta a fost comisă după considerarea ca executată a pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.2211/24.11.2009 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin decizia penală nr.855 din 10.10.2010 a C. – Secția I Penală, din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiționat la data de 7.01.2008, cu un rest rămas neexecutat de 545 zile.
Fapta inculpatului P. G. nu a fost săvârșită în stare de recidivă mare postexecutorie, după cum în mod greșit s-a reținut în actul de sesizare, având în vedere că din fișa de cazier judiciar a inculpatului nu rezultă că ar mai fi suferit vreo condamnare printr-o hotărâre definitivă, inculpatul figurând doar în evidența operativă a poliției cu o condamnare de 1 an și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru complicitate la o infracțiune de furt, pentru care a intervenit reabilitarea de drept.
De asemenea, fapta inculpatului M. G. A. a fost săvârșită în stare de recidivă mare postcondamnatorie, prevăzută de art.37 alin.1 lit.a din Codul penal, și nu de recidivă mare postexecutorie, după cum în mod greșit s-a reținut în actul de sesizare, având în vedere că la data comiterii infracțiunii din cauză nu se împlinise termenul de liberare condiționată din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1187/9.06.2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin nerecurare.
Împrejurările privind săvârșirea faptei și datele referitoare la persoana inculpatului, cum sunt recidiva, provocarea, minoritatea și altele, nu pot fi considerate însă ca privind încadrarea juridică, ci corecta aplicare a legii, prin încadrarea juridică trebuind să se înțeleagă aplicarea acelor dispoziții legale ce caracterizează infracțiunea sub aspectul elementelor sale constitutive, așa cum acestea se regăsesc în partea specială a Codului penal, în legi penale speciale, ori aplicarea unor prevederi referitoare la trăsături caracteristice ale infracțiunii, menționate în partea generală a Codului. Prin urmare, instanța a pus în discuție și a reținut dispozițiile art.37 alin.1 lit. a Cod penal, în ceea ce îl privește pe inculpatul M. G. A., înlăturând dispozițiile art.37 alin.1 lit. b Cod penal, în ceea ce îl privește pe inculpatul P. G., fără a face însă aplicarea art.334 C.p.p.
Față de cele expuse, instanța a aplicat fiecăruia dintre inculpați, pentru infracțiunea reținută în sarcina lor pedeapsa închisorii, care să corespundă scopului acesteia, definit prin art.52 din Codul penal, prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.72 din Codul penal.
Sub acest aspect, instanța a reținut pericolul social al infracțiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modalitatea de comitere, premeditat, de mai multe persoane împreună, prin agresarea părții vătămate, în vârstă de 76 de ani, în chiar imobilul unde locuiește, urmările produse – leziuni traumatice ce s-au putut produce prin zgâriere, ce necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale, prejudiciul material fiind recuperat ca urmare a intervenției organelor de poliție – precum și conduita inculpaților înainte de săvârșirea infracțiunii, inculpații M. G. A. și L. C. fiind recidiviști.
Instanța de fond a aplicat inculpatului P. G. aceeași pedeapsă cu cea pentru inculpatul M. G. A., autorul infracțiunii. Aceasta, întrucât inculpatul P. G., deși nu este recidivist și nu a participat la comiterea faptei în calitate de autor, a avut inițiativa infracțională, furnizându-le celorlalți inculpați informațiile necesare în acest scop, pentru ca ulterior să nu își recunoască participația, convingându-l și pe inculpatul M. G. A. să dea declarații mincinoase în favoarea lui, în pofida materialului probator aflat la dosar, îngreunând și situația procesuală a acestuia.
În ceea ce îl privește pe inculpatul L. C., va face aplicarea și a dispozițiilor art.320/1 alin.7 C.p.p., față de declarația dată de acesta la termenul din 22.01.2013, faptul că nu s-a putut proceda la judecarea cauzei potrivit procedurii de la art.320/1 C.p.p. nefiindu-i imputabilă. Condițiile reținerii dispozițiilor art.320/1 alin.7 C.p.p. nu sunt îndeplinite însă în cazul inculpatului M. G. A., care, deși a arătat că dorește aplicarea normei menționate a revenit asupra declarațiilor anterioare, în care arăta că a fost instigat de fratele său, coinculpatul P. G., la săvârșirea faptei, pentru a-l exonera de răspundere pe acesta; în plus, l-a indicat pe inculpatul L. C. ca fiind autorul faptei; or, faptele astfel cum sunt reținute în actul de sesizare pe care trebuia să le recunoască inculpatul M. G. A. implică și participația inculpatului P. G., în calitate de instigator, și a sa, în calitate de autor. Declarațiile părții vătămate cu privire la contribuția inculpaților nu poate fi pusă la îndoială, dată fiind diferența de statură, constituție fizică dintre cei doi.
Astfel, instanța de fond a aplicat pedepse orientate spre mediu, fără a reține circumstanțe atenuante, având în vedere, sub acest aspect, și jurisprudența I.C.C.J., care a statuat că: recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel:
- „conduita bună”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale;
- „stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., în raport cu specificul infracțiunilor, nu are în vedere situația în care prejudiciul este recuperat datorită surprinderii inculpatului în flagrant delict sau vigilenței părții vătămate sau a organelor de poliție;
- „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii, pe fondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea faptelor. (I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2974 din 8 septembrie 2011).
În baza art.61 al.1 din Codul penal, a fost revocată liberarea condiționată privind restul de 340 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului M. G. A. prin sentința penală nr.1187/9.06.2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin nerecurare și contopește pedeapsa aplicată prin prezenta cu acest rest, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea.
Referitor la pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptei săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpaților duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 lit.a și lit.b din Codul penal, respectiv dreptul de a alege și a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În Hotărârea din 6 octombrie 2005, în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, și, mai nou, în Hotărârea din 1 iulie 2008, în cauza C. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia.
Or, faptele care au făcut obiectul prezentei cauze, deși nu au conotație electorală, prezintă o gravitate specială, potrivit celor arătate cu ocazia individualizării pedepselor principale aplicate, astfel că i s-a interzis inclusiv dreptul de a alege. Dreptul de a fi ales se impune și el a fi interzis deoarece din penitenciar condamnații nu și-ar putea îndeplini funcțiile elective și nici nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru cetățeni.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei pronunțate timpul reținerii și al arestării preventive de la data de 20.11.2012 la zi.
În baza art. 350 alin.1 Cod de procedură penală, având în vedere cele expuse, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpați, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În temeiul art. 118 alin.1 lit.b) din Codul penal, s-a dispus confiscarea benzii adezive, a fesului, a mănușilor și a genții ridicate cu ocazia cercetării la fața locului și depuse la camera de corpuri delicte a Secției 3 Poliție, conform dovezii . nr._/26.11.2012 (f.121 d.u.p.).
S-a dispus restituirea, către partea vătămată R. M., a lacătului ridicat cu ocazia cercetării la fața locului și depus la camera de corpuri delicte a Secției 3 Poliție, conform dovezii . nr._/26.11.2012 (f.121 d.u.p.).
Sub aspectul laturii civile, instanța a luat act că partea vătămată R. M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva sentinței penale au declarat recurs inculpații P. G., M. G. A. și L. C..
Recurentul P. G. a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c C. pr. pen. întrucât nu a comis fapta, din declarațiile martorilor rezultând că el a fost cel care a alarmat vecinii părții vătămate.
Recurenții M. G. A. și L. C. au solicitat reducerea pedepselor aplicate de către instanța de fond.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu conform art. 3856 alin. 3 C. pr. pen., Curtea apreciază că acestea sunt fondate sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților.
În ceea ce privește solicitarea inculpatului P. G. de achitare, Curtea o apreciază ca neîntemeiată, ansamblul probelor administrate în cauză demonstrând că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie, în forma instigării.
Participația inculpatului, în calitate de instigator, rezultă din declarațiile date de coinculpatul M. G. A. și declarațiile martorei N. A., aceștia arătând că recurentul P. G. l-a instigat pe fratele său vitreg să pătrundă în imobilul părții vătămate pentru a sustrage sume de bani, plănuind împreună, în detaliu, comiterea infracțiunii.
Mai mult, din declarațiile părții vătămate și ale martorului A. M. C. a rezultat că recurentul P. G. a simulat o intervenție asupra atacatorilor părții vătămate, în realitate, prin comportamentul său, a dat posibilitatea coinculpatului M. G. A., fratele său vitreg, să părăsească locul comiterii infracțiunii.
Împrejurarea că inculpatul M. G. A. a revenit cu ocazia cercetării judecătorești asupra declarațiilor anterioare care îl incriminau pe fratele său nu conduce, în mod automat, la înlăturarea declarațiilor sale, în condițiile în care revenirea în declarații nu a fost motivată în nici un fel.
Totodată, din actele dosarului rezultă că recurentul P. G. era
chiriașul părții vătămate, fusese în locuința acesteia, cunoștea împrejurarea că partea vătămată deținea sume mari de bani, cunoștea programul părții vătămate și amplasamentul locuinței acesteia, aspecte relatate și coinculpaților, participanți direcți la infracțiunea de tâlhărie.
Inexistența unei legături de natură infracțională cu coinculpații M. G. A. și L. C. este contrazisă de probele administrate în cauză menționate anterior, iar alertarea vecinilor părții vătămate a fost un element formal de disculpare a inculpatului și care a permis părăsirea locului faptei de către inculpatul M., nicidecum de prindere a făptuitorilor.
Față de cele arătate, Curtea apreciază că solicitarea recurentului de achitare nu poate fi primită, iar motivul de critică al recurentului P. G. este nefondat.
În ceea ce privește pedepsele aplicate celor trei inculpați, Curtea apreciază că se impune reducerea acestora, pentru a se realiza un just echilibru între circumstanțele reale ale comiterii infracțiunii și persoana inculpaților.
În acest sens, Curtea va avea în vedere participația concretă a fiecărui inculpat, antecedentele penale ale acestora, dar și atitudinea procesuală adoptată de fiecare recurent în parte.
Astfel, în ceea ce-l privește pe inculpatul M. G. A., Curtea va aplica acestuia pedeapsa cea mai grea, având în vedere participația sa concretă la comiterea infracțiunii de tâlhărie, în calitate de autor, faptul că este recidivist, fiind condamnat anterior pentru infracțiuni contra patrimoniului, dar și împrejurarea că a recunoscut comiterea faptei, în ceea ce-l privește.
În aceste condiții, Curtea apreciază că o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege satisface cerințele unei juste individualizări.
În ceea ce-l privește pe inculpatul P. G., chiar dacă acesta l-a instigat pe fratele său la comiterea infracțiunii, participația sa concretă și lipsa antecedentelor penale, justifică aplicarea unei pedepse egală cu minimul special prevăzut de lege. Deși instanța de fond a aplicat instigatorului o pedeapsă egală cu cea a autorului infracțiunii de tâlhărie, Curtea apreciază că nu se impune același tratament juridic sub aspectul cuantumului pedepsei, raportat la participația concretă la comiterea faptei a inculpatului P. G. și lipsa antecedentelor penale. Împrejurarea că acesta nu a recunoscut comiterea faptei reprezintă exercitarea dreptului procesual al inculpatului și acesta nu poate fi sancționat exclusiv pe baza comportamentului procesual adoptat, dar poate fi un impediment pentru reținerea unor eventuale circumstanțe atenuante și aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de lege.
În ceea ce-l privește pe inculpatul L. C., Curtea va da eficiență sporită prevederilor art. 3201 alin. 7 C. pr. pen., inculpatul fiind singurul dintre cei trei participanți care a avut o atitudine sinceră și de cooperare cu organele judiciare. Totodată, Curtea urmează a reduce corespunzător pedeapsa inculpatului L. C. raportat la participația sa concretă, faptul că este recidivist, condamnat anterior pentru infracțiuni contra patrimoniului și împrejurarea că a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal.
În consecință, Curtea apreciază că pedepsele aplicate inculpaților de către instanța de fond sunt prea aspre și se impune reducerea acestora raportat la criteriile menționate anterior, specifice fiecărui recurent inculpat.
Din oficiu, Curtea constată că instanța de fond a interzis, în mod nejustificat, ca pedeapsă accesorie, fiecăruia dintre inculpați a dreptului de a alege. Este adevărat că faptele comise de inculpați sunt grave, însă acest aspect este reliefat în cuantumul pedepselor aplicate inculpaților. Faptele comise nu au conotație electorală și acestea nu sunt de o asemenea gravitate astfel încât să justifice interzicerea dreptului de a alege pe perioada executării pedepselor.
În consecință, Curtea urmează a interzice fiecăruia dintre cei trei inculpați, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute art.71, 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen.
În ceea ce privește solicitarea parchetului de înlăturare a măsurii de siguranță a confiscării genții ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, Curtea o apreciază ca nefondată, dat fiind, așa cum rezultă din declarația inculpatului M. G. A., geanta respectivă fusese luată de inculpat în scopul comiterii infracțiunii. Faptul că aceasta nu a fost folosită efectiv la comiterea faptei, inculpații negăsind sume de bani în imobilul părții vătămate și fiind nevoiți să părăsească locul faptei ca urmare a zgomotului produs de partea vătămată care a alertat vecinii nu este un motiv întemeiat pentru restituirea bunului folosit la comiterea infracțiunii.
Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art.38515 pct.2 lit.d C. pr. pen., Curtea va admite recursurile declarate de inculpații P. G., M. G. A. și L. C., va casa, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, va reduce cuantumul pedepselor aplicate inculpaților, după cum urmează:
- pentru inculpatul M. G. A., de la 11 ani închisoare la 8 ani închisoare;
- pentru inculpatul P. G., de la 11 ani închisoare la 7 ani închisoare și
- pentru inculpatul L. C., de la 9 ani închisoare la 6 ani închisoare.
Va menține dispoziția de revocare a liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 340 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1187/09.06.2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București, urmând ca inculpatul M. G. Aliun să execute, în final, pedeapsa de 8 ani închisoare.
Va face aplicarea art.71,64 lit.a teza a II-a și lit.b C. pen. cu privire la cei trei inculpați.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Va deduce prevenția inculpaților de la 20.11.2012 la zi.
Conform art. 192 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de câte 300 lei, pentru fiecare inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpații P. G., M. G. A. și L. C. împotriva sentinței penale nr.209/12.03.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Casează, în parte, sentința penală atacată și rejudecând în fond:
Reduce cuantumul pedepselor aplicate inculpaților, după cum urmează:
- pentru inculpatul M. G. A., de la 11 ani închisoare la 8 ani închisoare;
- pentru inculpatul P. G., de la 11 ani închisoare la 7 ani închisoare și
- pentru inculpatul L. C., de la 9 ani închisoare la 6 ani închisoare.
Menține dispoziția de revocare a liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 340 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1187/09.06.2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București, urmând ca inculpatul M. G. Aliun să execute, în final, pedeapsa de 8 ani închisoare.
Face aplicarea art.71,64 lit.a teza a II-a și lit.b C. pen. cu privire la cei trei inculpați.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Deduce prevenția inculpaților de la 20.11.2012 la zi.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de câte 300 lei, pentru fiecare inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
O. BurnelSimona EnceanAnca A.
GREFIER,
D. P.
Red. E.S./ 30.05.2013/ 2 ex.
Jud.- Sect.1 București – jud.: T. G.
| ← Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 252/2013. Curtea de... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 985/2013.... → |
|---|
