Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 1072/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1072/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 1072/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
Decizia penală nr.1072/A
Ședința publică din data de 04 septembrie2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: A. S. N.
GREFIER: VICTORIȚA S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București– a fost reprezentat de procuror L. P..
Pe rol, judecarea cauzei având ca obiect apelul formulat de revizuentul M. R., împotriva sentinței penale nr.534 din data de 07 aprilie 2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția I penală, în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-revizuent M. R., aflat în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, avocat L. A., în baza delegației nr._/29.08.2015 emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară, aflată la fila 9 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelantul-revizuent M. R. depune la dosar un memoriu.
Nemaifiind excepții de invocat, cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Apărătorul din oficiu al apelantului-revizuent M. R., avocat L. A., având cuvântul, solicită admiterea apelului, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală,desființarea sentinței instanței de fond și dispunerea rejudecării de către Tribunalul București, față de decizia Curții Constituționale nr.506/30.06.2015 publicată în Monitorul Oficial din 20 iulie 2015 care prevede obligativitatea citării revizuentului la discutarea admisibilității în principiu a cererii.
Apreciază că, chiar dacă decizia Curții Constituționale a fost pronunțată după soluția primei instanțe, pentru a beneficia de un grad de jurisdicție se impune trimiterea spre rejudecare pentru a fi citat la discutarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, învederând că nu se justifică desființarea și trimiterea spre rejudecare pentru motivul invocat, în condițiile în care la data pronunțării sentinței de fond, decizia nu era publicată în Monitorul Oficial, astfel că nu era obligatorie.
De asemenea, pe fondul cauzei, solicită respingerea apelului ca nefondat, apreciind că în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă cererea, neîndeplinind condițiile prevăzute de art.456 alin.9 Cod procedură penală.
Apelantului-revizuent M. R., având ultimul cuvânt, arată că în ceea ce privește trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, în exercitarea dreptului la un proces echitabil, se impunea și prezența sa, atâta timp cât a fost prezent reprezentantul Ministerului Public.
Arată că i-a fost adus la cunoștință, la Tribunal, să depună niște acte și, în condițiile în care nu era în posesia acestora întrucât se aflau la dosar, a depus un memoriu prin care a solicitat să fie prezent și să-i fie acordat un termen de grefă pentru a face fotocopii din dosar, însă nu a avut posibilitatea să trimită actele respective.
Depune la dosar un memoriu referitor la admisibilitatea în principiu, învederând totodată că solicită să depună un set de înscrisuri pe care își întemeiază cererea de revizuire, respectiv un proces-verbal, procesele-verbale întocmit de DIICOT, încheierea din data de 22.02. în care a solicitat reunirea cauzelor, declarația martorului protejat, precizând că solicită și atașarea declarație unui alt martor.
Reprezentantul Ministerului Public arată că se opune depunerii acestor înscrisuri, față de momentul procesual.
Curtea respinge cererea de depunere a acestor înscrisuri având în vedere că acestea privesc temeinicia cererii de revizuire.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.534/07.04.2015, Tribunalul București – Secția I Penală, în baza art. 459 Cod procedură penală, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de persoana condamnată M. R., iar în baza art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 30 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul București sub nr. 9._, petentul revizuent M. R. a solicitat admiterea cererii de revizuire a sentinței nr. 403/22.05.2013 pronunțate în dosarul 45._, motivat de faptul că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prin faptul că cercetarea penală a fost efectuată de o persoană care era ,,convinsă” de vinovăția revizuentului, iar cererea sa de reunire a cauzelor a fost respinsă în mod greșit de magistrații ce au soluționat fondul cauzei. În probațiune, se indică unele înscrisuri preexistente la momentul soluționării cauzei pe fond, fără a se depune niciun înscris.
Raportat la aspectele invocate, a fost formulată adresă către petent pentru a indica cazul de revizuire pe care se întemeiază cererea și mijloacele de probă în dovedirea cererii, sub sancțiunea respingerii cererii ca inadmisibilă.
Petentul a formulat un răspuns prin care a solicitat citarea sa, fără a îndeplini cerințele prevederilor art. 456 Cod procedură penală, învederate de instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că cererea a fost formulată fără îndeplinirea condițiilor legale, context în care a fost respinsă ca inadmisibilă pentru considerentele ce se succed.
Astfel, s-a reținut că, potrivit art. 456 alin. (2) - (4) Cod procedură penală, cererea de revizuire se formulează în scris și trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia. La cerere se vor alătura copii de pe înscrisurile de care cel ce a formulat cererea de revizuire înțelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele se vor alătura în traducere efectuată de un traducător autorizat. În cazul în care cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (2) și (3), instanța pune în vedere celui ce a formulat cererea să o completeze, într-un termen stabilit de instanță, sub sancțiunea prevăzută la art. 459 alin. (5) Cod procedură penală, respectiv, a respingerii cererii ca inadmisibilă.
Totodată, potrivit art. 459 alin. (2) – (5) Cod procedură penală, admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților. Instanța examinează dacă:
a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;
b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3);
c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;
e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
În cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor menționate anterior, va dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
În acest context, instanța a constatat că petentul nu s-au conformat cerințelor instanței, cerințe dispuse potrivit art. 456 alin. (4) Cod procedură penală și exprimate în adresa comunicată revizuentului, însă în replică, acesta a solicitat citarea sa pentru a exprima un punct de vedere, fără a complini lipsurile acesteia, ignorând astfel cerințele instanței și prevederile legale, fiind aplicabile prevederile art. 459 alin. (5) Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel, în termen legal,inculpatul – revizuient M. R., care a criticat soluția pentru motive de netemeinicie.
Contestația a fost motivată în scris de revizuient, dar și oral, odată cu acordarea cuvântului, ocazie cu care apărătorul inculpatului a arătat că solicită admiterea apelului, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, desființarea sentinței instanței de fond și dispunerea rejudecării de către Tribunalul București, față de decizia Curții Constituționale nr.506/30.06.2015 publicată în Monitorul Oficial din 20 iulie 2015 care prevede obligativitatea citării revizuentului la discutarea admisibilității în principiu a cererii și cu privire la care a apreciat că, chiar dacă a fost pronunțată după soluția primei instanțe, pentru a beneficia de un grad de jurisdicție se impune trimiterea spre rejudecare pentru a fi citat la discutarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire.
A mai apreciat că, în exercitarea dreptului la un proces echitabil, se impunea și prezența sa, atâta timp cât a fost prezent reprezentantul Ministerului Public.
Examinând actele dosarului și sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art.417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea apreciază nefondat apelul declarat, pentru următoarele considerente:
Petentul – revizuient M. R. a solicitat Tribunalului București revizuirea sentinței penale nr.403/22.05.2013, cu motivarea că nu a avut parte de un proces echitabil, întrucât persoana care a efectuat cercetarea era convinsă de vinovăția acestuia, iar cererea de reunire a cauzelor a fost respinsă în mod greșit de magistrați.
Curtea observă, la o simplă analiză a cererii de revizuire formulată de petentul – revizuient M. R., că aceasta nu se întemeiază pe niciunul din cazurile de revizuire prevăzute strict și imperativ de dispozițiile art.453 alin.1 lit.a – f Cod procedură penală pentru a se putea dispune prin încheiere admiterea în principiu.
Motivele invocate de petentul revizuient M. R., în sprijinul cererii de revizuire, reprezintă doar simple supoziții și aprecieri subiective, ce nu converg spre niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art.453 alin.1 lit.a – f Cod procedură penală.
Prin urmare, Tribunalul București, în mod corect a apreciat și a dispus, în consecință, în sensul respingerii cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În ceea ce privește susținerea formulată de apărare, în sensul că se impunea citarea petentului – revizuient odată cu discutarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire, Curtea apreciază că la data pronunțării sentinței penale nr.534 respectiv 07.04.2015 dispozițiile art.459 alin.2 Cod procedură penală, erau clare, neechivoce, nelăsând nici un dubiu în sensul că „admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță în camera de consiliu, fără citarea părților”, Tribunalul procedând în mod corespunzător.
Este adevărat că la data de 30.06.2015 (două luni mai târziu) Curtea Constituțională prin decizia nr.506 publicată în Monitorul Oficial din 20 iulie 2015 a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.459 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că se impune obligativitatea citării revizuentului la discutarea admisibilității în principiu a cererii, însă la momentul pronunțării sentinței penale a cărei revizuire se cere, decizia Curții Constituționale nu era pronunțată, și bineînțeles, nu poate fi obligatorie retroactiv.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul M. R. și, în baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 260 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul – revizuient M. R., împotriva sentinței penale nr.534/07.04.2015 a Tribunalului București – Secția I Penală.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul – revizuient la 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 260 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.09.2015.
Președinte, Judecător,
I. T. A. S. N.
Grefier,
Victorița S.
Red:A.S.N./10.09.2015
Tehnored:V.D./5 ex./10.09.2015
T.B.S.1 – jud.O.C.V.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1360/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








