Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 378/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 378/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 378/2014

DOSAR NR._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.378

Ședința publică din data de 21 martie 2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: G. R.

JUDECĂTOR: D. D.

GREFIER: D. T.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror N. A. M..

Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale, având ca obiect judecarea apelurilor formulate de P. de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul I. C. împotriva sentinței penale nr.771 din data de 24.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a-II-a Penală în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 5.03.2014 și au fost consemnate în încheierea întocmită la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, când Curtea, în temeiul art.391 alin.1 NCPP, a stabilit data pronunțării la 20.03.2014, și, ulterior, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de astăzi, 21 martie 2014, când, în aceeași compunere, a decis astfel:

CURTEA

Prin sentința penală nr. 771/24.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în baza art.334 Cpp a admis cererea formulata de P. de pe langa Tribunalul Bucuresti privind schimbarea incadrarii juridice a faptelor inculpatului R. C. A., dupa cum urmeaza:

- din infractiunile prev. de art. 2 alin 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 Cp in infractiunile prev. de art.2 alin 1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 Cp si din infractiunea prev.de art.2 alin 2 din Legea 143/2000 in infractiunea prev. de art.2 alin 1 si 2 din Legea 143/2000.

In baza art.2 alin.1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 Cp cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. rap. la art.76 al.1 lit.a C.p cu referire la art.320/1 C.p.p a condamnat pe inculpatul R. C. A., zis „B.” la o pedeapsa de 4 ani inchisoare si interzicerea drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza II-a si lit.b C.p. pe o durata de 2 ani, dupa executarea pedepsei principale, in baza art.65 Cp.

In baza art.2 alin.1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. rap. la art.76 al.1 lit.a C.p cu referire la art.320/1 C.p.p a condamnat pe acelasi inculpat la o pedeapsa de 4 ani inchisoare si interzicerea drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza II-a si lit.b C.p. pe o durata de 2 ani, dupa executarea pedepsei principale, in baza art.65 Cp.

In baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cp a contopit pedepsele aplicate inculpatului urmand ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea aplicata, aceea de 4 ani inchisoare si interzicerea drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza ll-a si lit.b C.p. pe o durata de 2 ani, dupa executarea pedepsei principale.

In baza art.71 Cp a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II-a si lit.b pe durata executarii pedepsei principale, cu titlu de pedeapsa accesorie.

In baza art.86/1 C.p. a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei aplicata inculpatului pe durata termenului de incercare de 6 ani, stabilit potrivit art.86/2 al.1 C.p., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care se adauga un interval de timp stabilit de instanta de 2 ani.

In baza art.71 al.5 C.p. pe durata suspendării sub supraveghere a executarii pedepsei inchisorii s-a suspendat si executarea pedepsei accesorii prev.de art.64 lit.a,b C.p.

In baza art.86/3 al.1, 3 C.p. condamnatul trebuie sa se supună, pe durata termenului de încercare masurilor de supraveghere prev.de art.86/3 al.1 lit. a-d C.p., respectiv:

-sa se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protectie a Victimelor si Reintegrare Sociala a Infractorilor de pe langa Tribunalul Bucuresti ;

-sa anunte in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea;

-sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;

-sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele de existenta.

S-au pus in vedere inculpatului dispozitiile art.86/4 C.p. privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere in cazul savarsirii unei noi infractiuni in cursul termenului de incercare sau in cazul neindeplinirii masurilor de supraveghere si obligatiilor stabilite.

În baza art.334 Cpp a admis cererea formulata de P. de pe langa Tribunalul Bucuresti privind schimbarea incadrarii juridice a faptelor inculpatului I. C., dupa cum urmeaza

- din infractiunea prev. de art. 2 alin 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 Cp in infractiunea prev. de art.2 alin 1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 Cp.

In baza art.2 alin.1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 Cp cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. rap. la art.76 al.1 lit.a C.p cu referire la art.320/1 C.p.p a condamnat pe inculpatul I. C., zis „M.” - la o pedeapsa de 4 ani inchisoare si interzicerea drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza II-a si lit.b C.p. pe o durata de 2 ani, dupa executarea pedepsei principale, in baza art.65 Cp.

In baza art.83 Cpen cu aplic.art.86/4 Cp a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.411/19.05.2010 a Tribunalului Bucuresti Sectia I-a Penala, definitiva prin decizia penala nr.231 din 04.11.2010 a Curtii de Apel Bucuresti, pedeapsa ce urmeaza a fi executata in intregime alaturi de pedeapsa aplicata prin prezenta sentinta, astfel incat inculpatul sa execute pedeapsa de 7 ani inchisoare si interzicerea drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza II-a si lit.b C.p. pe o durata de 2 ani, dupa executarea pedepsei principale, in baza art.65 Cp.

In baza art.71 Cp a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II-a si lit.b pe durata executarii pedepsei principale, cu titlu de pedeapsa accesorie.

S-a făcut aplic.art.350 Cpp si a dispus arestarea inculpatului.

In baza art.88 C.p. a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului durata retinerii si arestarii preventive de la 12.11.2009 la 19.05.2010.

In baza art.17 al.1 si art.18 alin.1 din Lg.143/2000 a dispus confiscarea cantității de 0,11 grame heroina indisponibilizata la I.G.P.R conform dovezii . nr._, cantitate ramasa din cele 0,21 gr.heroina vanduta de I. la 17.12.2008, in urma analizelor de laborator si distrugerea acesteia.

In baza art.17 al.2 din Lg. 143/2000 rap.la art.118 lit.e Cp a dispus confiscarea următoarelor sume de bani:

-suma de 300 lei provenita din fondurile DCCO care a fost obtinuta de inculpatul R. CATALINin urma vanzarii cantitatii totale de 0,41 gr.heroina, suma ce nu a fost recuperata in timpul urmaririi penale,

-si suma de 300 lei provenita din fondurile DCCO care a fost obtinuta de inculpatul I. C. in urma vanzarii cantitatilor de 0,21 gr.heroina si 0,10 gr.heroina, suma ce nu a fost recuperata in timpul urmaririi penale.

In baza art.191 Cpp inculpatii au fost obligați la cate 2500 lei fiecare cheltuieli judiciare catre stat, in contul IBAN- RO62TREZ7045032XXX003561; cod fiscal_ deschis la Trezoreria Sector 4 Bucuresti, beneficiar Tribunalul Bucuresti.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond analizând actele și lucrările doratului a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism –Serviciul Teritorial Bucuresti, Nr.486/D/P/2009, din 04.04.2013, s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate a inculpatilor:

- R. C. A.- pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc si trafic de droguri de mare risc in forma continuata, prevăzute de art. 2 al. 2 din Lg.143/2000 si art. 2 al.2 din Lg.143/2000 cu apl. art.41 al 2 C.p., ambele cu aplica art. 33 lit a C.p.p;

- I. C., trimis în judecata pentru săvârșirea infracțiunii de prev. de art.2 al.2 din Lg.143/2000 cu aplic art.41 al. 2 C.p.

Prin actul de sesizare ,s-a retinut urmatoarea situatie de fapt:

I. Privind pe inculpatul R. C. A. zis „B., s-a retinut prin actul de sesizare al instantei ca la data de 13.12.2007 a vândut colaboratorului „P. R.” un comprimat de ecstasy în schimbul sumei de 60 lei și în perioada 02.12._08 a vândut colaboratorului cu nume de cod „I. V.” cantitatea de 0,41 grame heroină, contra sumei de 300 lei provenită din fondurile D.C.C.O, astfel:

1. La 13.12.2007, colaboratorul „P. R.” a fost percheziționat corporal, fără a se găsi asupra acestuia bani sau substanțe interzise la deținere după care, investigatorul cu nume de cod „S. Pitroc” i-a înmânat suma de 60 lei pentru a cumpăra de la inculpatul R. C. A. zis „B.” un comprimat de ecstasy.

Investigatorul „S. Pitroc” și colaboratorul „P. R.” s-au deplasat pe . supravegherea investigatorului, colaboratorul a intrat în blocul unde locuia inculpatul R. C. A. zis „B.”.

Colaboratorul „P. R.” i-a dat inculpatului R. C. A. zis „B.” suma de de 60 lei, în schimbul căreia, inculpatul i-a vândut un comprimat rotund, de culoare crem, ștanțat pe una din fețe cu logo-ul „ Lacoste”.

După încheierea tranzacției, colaboratorul „P. R.” s-a despărțit de inculpatul R. C. A. zis „B.” și s-a deplasat la locul unde era așteptat de investigator, predându-i comprimatul cumpărat. Investigatorul a procedat la percheziționarea colaboratorului, fără a găsi asupra acestuia bani sau droguri.

Proba a fost sigilată cu sigiliul M.I. nr._ și predată laboratorului pentru analize.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr._/17.12.2007 a stabilit că, comprimatul cumpărat la 03.12.2007, de către colaboratorul cu nume de cod „P. R.” de la inculpatul R. C. A. zis „B.” conținea 3,4-methylenedioxymetamfetamine ( MDMA-ecstasy). Proba litigiu a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

2. La 02.12.2008, colaboratorul „I. V.” a fost percheziționat corporal, fără a se găsi asupra acestuia bani sau substanțe interzise la deținere după care, investigatorul cu nume de cod „L. D.” i-a înmânat suma de 100 lei pentru a cumpăra o doză de heroină de la inculpatul R. C. A. zis „B.”.

Investigatorul „L. D.” și colaboratorul „I. V.” s-au deplasat pe . de Piața Progresul unde, sub supravegherea investigatorului, colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul R. C. A. zis „B.”.

După ce a luat banii de la colaborator, inculpatul R. C. A. zis „B.” a părăsit zona, depalsându-se cu un autoturism spre . de aproximativ 10 minute, inculpatul R. C. A. zis „B.” a revenit la locul unde îl aștepta colaboratorul și i-a dat acestuia o punguță ce conținea o substanță pulverulentă.

După încheierea tranzacției, colaboratorul s-a despărțit de inculpatul R. C. A. zis „B.” și s-a deplasat la locul unde era așteptat de investigator, predându-i punguța cu substanță. Investigatorul a procedat la percheziționarea colaboratorului, fără a găsi asupra acestuia bani sau droguri.

Proba a fost înmânată de investigator lucrătorului de caz, care a introdus-o într-un plic ce a fost sigilat cu sigiliul M.I. nr._ și predată laboratorului pentru analize.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr._/03.12.2008 a stabilit că punguța cu substanță cumpărată la 02.12.2008, de către colaboratorul cu nume de cod „I. V.” de la inculpatul R. C. A. zis „B.” conținea 0,13 grame heroină. Proba litigiu a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

3. La 04.12.2008, colaboratorul „I. V.” a fost percheziționat corporal, fără a se găsi asupra acestuia bani sau substanțe interzise la deținere după care, investigatorul cu nume de cod „L. D.” i-a înmânat suma de 100 lei pentru a cumpăra o doză de heroină de la inculpatul R. C. A. zis „B.” .

Investigatorul „L. D.” și colaboratorul „I. V.” s-au deplasat pe . de Piața Progresul unde, sub supravegherea investigatorului, colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul R. C. A. zis „B.”.

Colaboratorul și inculpatul R. C. A. zis „B.” s-au deplasat împreună spre . care colaboratorul i-a dat suma de 100 lei pentru o doză de heroină.

După ce a luat banii de la colaborator, inculpatul R. C. A. zis „B.” s-a deplasat singur spre . zona blocurilor cunoscută sub denumirea de „Z”-uri, zonă în care locuiesc majoritatea traficanților de heroină din cartierul Ferentari, sector 5.

La interval de aproximativ 8-10 minute, inculpatul R. C. A. zis „B.” a revenit la locul unde îl aștepta colaboratorul și i-a dat acestuia o punguță ce conținea o substanță pulverulentă.

După încheierea tranzacției, colaboratorul s-a despărțit de inculpatul R. C. A. zis „B.” și s-a deplasat la locul unde era așteptat de investigator, predându-i punguța cu substanță. Investigatorul a procedat la percheziționarea colaboratorului, fără a găsi asupra acestuia bani sau droguri.

Proba a fost înmânată de investigator lucrătorului de caz, care a introdus-o într-un plic ce a fost sigilat cu sigiliul M.I. nr._ și predată laboratorului pentru analize.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr._/12.12.2008 a stabilit că punguța cu substanță cumpărată la 04.12.2008, de către colaboratorul cu nume de cod „I. V.” de la inculpatul R. C. A. zis „B.” conținea 0,13 grame heroină. Proba litigiu a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

4. La 16.12.2008, colaboratorul „I. V.” a fost percheziționat corporal, fără a se găsi asupra acestuia bani sau substanțe interzise la deținere după care, investigatorul cu nume de cod „L. D.” i-a înmânat suma de 100 lei pentru a cumpăra o doză de heroină de la inculpatul R. C. A. zis „B.” .

Investigatorul „L. D.” și colaboratorul „I. V.” s-au deplasat pe . de Piața Progresul unde, sub supravegherea investigatorului, colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul R. C. A. zis „B.”.

Colaboratorul și inculpatul R. C. A. zis „B.” s-au deplasat împreună spre . care colaboratorul i-a dat suma de 100 lei pentru o doză de heroină.

După ce a luat banii de la colaborator, la fel ca și la tranzacția din 04.12.2008, inculpatul R. C. A. zis „B.” s-a deplasat singur spre .>

La interval de aproximativ 5 minute, inculpatul R. C. A. zis „B.” a revenit la locul unde îl aștepta colaboratorul și a scos din gură o punguță ce conținea o substanță pulverulentă, pe care i-a dat-o colaboratorului „I. V.”.

După încheierea tranzacției, colaboratorul s-a despărțit de inculpatul R. C. A. zis „B.” și s-a deplasat la locul unde era așteptat de investigator, predându-i punguța cu substanță. Investigatorul a procedat la percheziționarea colaboratorului, fără a găsi asupra acestuia bani sau droguri.

Proba a fost înmânată de investigator lucrătorului de caz, care a introdus-o într-un plic ce a fost sigilat cu sigiliul M.I. nr._ și predată laboratorului pentru analize.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr._/17.12.2008 a stabilit că punguța cu substanță cumpărată la 16.12.2008, de către colaboratorul cu nume de cod „I. V.” de la inculpatul R. C. A. zis „B.” conținea 0,15 grame heroină. Proba litigiu a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

II. Privind pe inculpatul I. C. zis „M.” s-a retinut prin actul de sesizare al instantei ca in perioada 15.12._08, inculpatul I. C. zis „M.” a vândut colaboratorului „I. V.” cantitatea totală de 0,31 grame heroină, astfel:

1. La 15.12.2008, colaboratorul „I. V.” a fost percheziționat corporal, fără a se găsi asupra acestuia bani sau substanțe interzise la deținere după care, investigatorul cu nume de cod „L. D.” i-a înmânat suma de 100 lei pentru a cumpăra o doză de heroină de la inculpatul I. C. zis „M.” și de la numitul C. V. A. . Investigatorul „L. D.” și colaboratorul „I. V.” s-au deplasat în sectorul 5, pe Calea Ferentari unde, sub supravegherea investigatorului, colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul I. C. zis „M.” și cu numitul C. V. A..

După ce au luat banii de la colaborator, inculpatul I. C. zis „M.” și C. V. A. au părăsit zona, deplasându-se spre . în sectorul 5. La interval de aproximativ 10-15 minute, inculpatul I. C. zis „M.” și C. V. A. au revenit la locul unde îi aștepta colaboratorul și toți trei au intrat în blocul unde locuia C. V. A.. Afându-se în liftul blocului, inculpatul I. C. zis „M.” i-a dat colaboratorului o punguță ce conținea o substanță pulverulentă.

După încheierea tranzacției, colaboratorul s-a despărțit de inculpatul I. C. zis „M.” și de C. V. A. și s-a deplasat la locul unde era așteptat de investigator, predându-i punguța cu substanță. Investigatorul a procedat la percheziționarea colaboratorului, fără a găsi asupra acestuia bani sau droguri.

Proba a fost înmânată de investigator lucrătorului de caz, care a introdus-o într-un plic ce a fost sigilat cu sigiliul M.I. nr._ și predată laboratorului pentru analize.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr._/17.12.2008 a stabilit că punguța cu substanță cumpărată la 15.12.2008, de către colaboratorul cu nume de cod „I. V.” de la inculpatul I. C. zis „M.” conținea 0,10 grame heroină. Proba litigiu a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

2. La 17.12.2008, colaboratorul „I. V.” a fost percheziționat corporal, fără a se găsi asupra acestuia bani sau substanțe interzise la deținere după care, investigatorul cu nume de cod „L. D.” i-a înmânat suma de 200 lei pentru a cumpăra două doze de heroină de la inculpatul I. C. zis „M.”. Investigatorul „L. D.” și colaboratorul „I. V.” s-au deplasat în sectorul 5, la intersecția străzilor Calea Ferentari cu Calea Rahovei unde, sub supravegherea investigatorului, colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul I. C. zis „M.”, care era însoțit de un alt consumator. .

După ce a luat banii de la colaborator, inculpatul I. C. zis „M.” i-a cerut colaboratorului să-l însoțească și cu ajutorul unui taxi, ales la întâmplare, s-au deplasat pe . 5. În apropierea unui . zis „M.” a coborât din taxi și după un interval de câteva minute a revenit la colaboratorul „I. V.”. După ce taxiul s-a pus în mișcare, inculpatul I. C. zis „M.” i-a dat colaboratorului două punguțe din plastic ce conțineau o substanță pulverulentă.

La scurt interval de timp după încheierea tranzacției, colaboratorul s-a despărțit de inculpatul I. C. zis „M.” și s-a deplasat la locul unde era așteptat de investigator, predându-i cele două punguțe cu substanță. Investigatorul a procedat la percheziționarea colaboratorului, fără a găsi asupra acestuia bani sau droguri.

Proba a fost înmânată de investigator lucrătorului de caz, care a introdus-o într-un plic ce a fost sigilat cu sigiliul M.I. nr._ și predată laboratorului pentru analize.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr._/23.12.2008 a stabilit că cele două punguțe cu substanță, cumpărate la 17.12.2008, de către colaboratorul cu nume de cod „I. V.” de la inculpatul I. C. zis „M.” conțineau 0,21 grame heroină.

Cantitatea de 0,11 grame heroină, rămasă din proba litigiu, a fost sigilată cu sigiliul tip MI cu nr._ și depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R.- D.C.J.S.E.O., conform dovezii . nr._ din 09.01.2009.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatilor, pentru fiecare infractiune savarsita, in parte, in urma aplicarii dispozitiilor art.320/1 din Legea nr.202/2010 privind reducerea limitelor de pedeapsa pentru infractiunea savarsita cu 1/3 instanta a avut in vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.72 Cpen, gradul de pericol social concret al infractiunilor savarsite de inculpati, modalitatea concreta de savarsire a faptelor, gradul de participatie al fiecarui inculpat la savarsirea faptelor retinute in sarcina lor .

Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Tribunalul București și inculpatul I. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, procurorul de ședință, cu privire la inculpatul R. C. A. a solicitat condamnarea acestuia prin schimbare de încadrare juridică pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 și art. 36 NCP și art. 375, art. 396 alin. 10 NCPP.

În ceea ce privește a doua infracțiune prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, reținută în sarcina inculpatului R. C. A., procurorul de ședință a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 5 NCP, art. 375 și 396 alin. 10 NCPP.

De asemenea, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 33, 34 și art. 35 VCP, apreciind că aceste dispoziții sunt mai favorabile inculpatului R. C. A., ca instituții autonome de drept penal.

A solicitat de asemenea înlăturarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a VCP, întrucât acestea nu-și mai găsesc justificarea în raport de noile reglementări.

Un ultim motiv de apel al parchetului vizează și aplicarea pedepselor complementare prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b NCP și a pedepselor accesorii prev. de art. 65 NCP rap. la art. 66 alin. 1 lit. a și b NCP.

Referitor la inculpatul I. C., procurorul de ședință a solicitat prin schimbarea încadrării juridice în infr. prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 NCP, condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii prin reținerea disp. art. 5 NCP, art. 375 și art. 396 alin. 10 NCPP.

A solicitat totodată înlăturarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a, cât și aplicarea pedepselor complementare prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b NCP și a pedepselor accesorii prev. de art. 65 NCP rap. la art. 66 alin. 1 lit. a și b NCP.

De asemenea, a solicitat desființarea sentinței penale atacate sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 83 VCP cu aplic. art. 864 VCP întrucât în cauză sunt incidente disp. art. 85 VCP privitoare la anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului I. C., prin sentința penală nr. 411/19.05.2010 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr.231/04.11.2010 a Curții de Apel București.

Pentru ambii inculpați s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu privire la prelevarea de probe biologice, având în vedere că infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea sunt prevăzute în anexa acestei legi.

Inculpatul I. C. a solicitat aplicarea disp. art. 5 NCP privind aplicarea legii penale mai favorabile, cât și a prevederilor art. 81 Cod penal, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei prin raportare la motivele de apel invocate, în conformitate cu art. 420 alin. 8 NCPP, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 5 alin. 1 NCP în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În art. 81 din Legea nr. 187/24.10.2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se arată că, limitele de pedeapsă prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 se modifică în sensul că, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

În art. 42 din VCP se arată că infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor, potrivit art. 34 sau după caz, art. 40 alin. 1.

Deși procurorul de ședință a solicitat aplicarea art. 35 din NCP privind infracțiunea continuată, Curtea constată că dispozițiile art. 41 alin. 2 VCP sunt aplicabile în raport de prevederile art. 5 NCP.

Probele administrate în cursul urmăririi penale de către procuror, confirmă vinovăția inculpatului R. C. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată și tradic de droguri de mare risc așa încât, Curtea prin reținerea dispozițiilor art. 396 alin. 10 NCPP, va dispune condamnarea acestuia la două pedepse de câte 3 ani și 4 luni închisoare, conform art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 VCP și art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului R. C. A. se vor avea în vedere criteriile generale prev. de art. 74 NCP, referitoare la împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor deduse judecății, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, cât și atitudinea de regret a acestuia.

De asemenea, în raport de gravitatea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc săvârșite în concurs real, Curtea apreciază că numai prin executarea efectivă pot fi îndeplinite dispozițiile art. 2 din NCP privind legalitatea sancțiunilor de drept penal.

Ca urmare a incidenței dispozițiilor art. 396 alin. 10 NCPP, Curtea va reduce cu 1/3 pedepsele ce vor fi aplicate inculpatului R. C. A. prin înlăturarea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a VCP, care nu-și mai găsesc aplicarea în NCP.

Apreciind că mai favorabilă este pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit.a teza ll-a și lit.b VCP, art.65 VCP, Curtea va da eficiență art. 65 VCP.

În temeiul art. 33 lit.a-art.34 lit.b Cp va contopi pedepsele aplicate inculpatului R. C. A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Curtea constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicarea a dispozițiilor art. 861 VCP, dând spre executare pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, în condițiile în care conform art. 861 alin. 2 VCP suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată în cazul concursului de infracțiuni, dacă pedeapsa rezultantă este închisoarea de cel mult 3 ani.

În baza art.71 cp va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza ll-a și lit.b Cp pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Referitor la inculpatul I. C., Curtea constată următoarele:

Probele administrate în cursul urmăririi penale de către procuror confirmă vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal

În raport de noile limite de pedeapsă stabilite prin art. 81 din Legea nr. 187/24.10.2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și de prevederile art. 396 alin. 10 NCPP, Curtea va dispune condamnarea inculpatului I. C. la o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de către instanța de fond, având în vedere totodată și criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 NCP.

Apreciind că mai favorabilă este pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit.a teza ll-a și lit.b VCP, art.65 VCP, Curtea va da eficiență art. 65 VCP.

De asemenea, Curtea constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului I. C. prin sentința penală nr. 411/19.05.2010 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 231/04.11.2010 a Curții de Apel București, întrucât faptele din prezenta cauză nu au fost săvârșite în cursul termenului de încercare pentru a fi incidente aceste dispoziții.

Dimpotrivă, Curtea constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 85 VCP privind anularea suspendării pentru infracțiuni săvârșite anterior, așa încât va dispune anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.411/19.05..2010 a Tribunalului București - Secția l-a penala, definitivă prin decizia penala nr.231/04.11.2010 a Curții de Apel București.

În baza art.33 lit.a-art.34 lit.b Cp va contopi această pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre.

Va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 12.11.2019 la 19.05.2010.

Așa fiind, Curtea în temeiul art. 421 pct.2 lit.a NCPP va admite apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul I. C. și va proceda în consecință.

Văzând și prevederile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.421 pct.2 lit.a NCPP admite apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul București și inculpatul I. C. împotriva sentinței penale nr.771/24.10.2013, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ .

Desființează sentința penală atacată și rejudecând, în fond:

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cp cu referire la art.375 și art.396 alin.10 NCPP condamnă pe inculpatul R. C.-A. la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza ll-a și lit.b C.p. pe o durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale, în baza art.65 Cp.

În baza art.2 alin.1 si 2 din Legea 143/2000 cu referire la art.375 și art.396 alin.10 NCPP condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza ll-a și lit.b C.p. pe o durata de 2 ani, dupa executarea pedepsei principale, în baza art.65 Cp.

În baza art.33 lit.a-art.34 lit.b Cp contopește pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza ll-a și lit.b C.p. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

Înlătură din sentință dispozițiile art.86//1 Cp.

În baza art.71 Cp interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza ll-a și lit.b Cp pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsa accesorie.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cp cu referire la art.375 și art.396 alin.10 NCPP condamnă pe inculpatul I. C. la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza ll-a și lit.b C.p. pe o durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale, în baza art.65 Cp.

În baza art.85 VCP în referire la art.86/4 VCP dispune anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.411/19.05..2010 a Tribunalului Bucuresti-Sectia l-a penala, definitivă prin decizia penala nr.231/04.11.2010 a Curtii de Apel Bucuresti.

În baza art.33 lit.a-art.34 lit.b Cp contopește această pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul I. C. să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza ll-a și lit.b C.p. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art.71 Cp interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza ll-a și lit.b Cp pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsa accesorie.

Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 12.11.2019 la 19.05.2010.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În temeiul art.275 alin.3 NCPP cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.03.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

G. R. D. D.

GREFIER

D. T.

Red. G.R.

Dact.G.P.

2 ex.

Red.E. B. – Tribunalul București – Secția a II-a Penală

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 378/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI