Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 280/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 280/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 280/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 280/C
Ședința publică din data de 19 mai 2014
Curtea compusă din:
Președinte: A. A.
Grefier: E.-A. N.
**************
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația declarată de inculpatul C. V. împotriva încheierii de ședință din data de 30 aprilie 2014 a Tribunalului București - Secția I-a penală, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă C. V., aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales-avocat D. B., cu delegație atașată la dosarul de fond nr._, al Tribunalului București - Secția I-a penală.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat C. V., având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, respectiv înscrisuri care dovedesc studiile pe care le-a urmat și acte medicale.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri în circumstanțiere.
Curtea, după deliberare, încuviințează proba cu înscrisuri în circumstanțiere, apreciind-o concludentă soluționării cauzei și o constată administrată prin atașarea acestora la dosar.
La interpelarea Curții, contestatorul-inculpat C. V. arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței.
Nemaifiind cereri de invocat sau excepții de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat C. V., având cuvântul, solicită admiterea contestației, casarea încheierii atacate, iar, pe fond, rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia cu o altă măsură mai puțin restrictivă de libertate, apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă la acest moment procesual și nu se mai impune menținerea acestei măsuri.
Totodată, solicită a se avea în vedere că a avut o atitudine sinceră, este la primul conflict cu legea penală, provine dintr-o familie organizată și are două boli grave, respectiv diabet și astm.
Apreciază că nu reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar lăsarea în libertate a acestuia nu ar împiedica buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației, ca nefondată și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și la acest moment procesual.
În ceea ce privește aspectele personale, apreciază că acestea sunt favorabile, însă nu pot fi avute în vedere, raportat la gravitatea faptelor săvârșite de către inculpat.
Contestatorul-inculpat C. V., personal, în ultimul cuvânt, arată că dorește să fie cercetat în stare de libertate pentru a-și putea trata bolile.
CURTEA ,
Deliberând, asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 30.04.2014, pronunțată în dosarul nr._ 14, Tribunalul București – Secția I-a Penală, în baza art. 362 N.c.p.p. și art. 208 alin.2 N.c.p.p. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut starea de arest a inculpatului C. V.(fiul lui V. V. și A., născut la data de 11.06.1988 în mun. Suceava, județul Suceava, CNP_, domiciliat în Mun. Suceava, ., nr.4, ., ., și ffl. În București, ..3, ., ., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul DGPMB, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 56/UP/11.03.2014 emis de către Tribunalul București, Secția I Penală în dosarul nr._ ), cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că, prin rechizitoriul nr. 101/D/P/2014 din data de 04.04.2014 P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Centrală a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. V., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, în concurs real, fapte prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 38 alin. 1 din C.p..
În fapt, în sarcina inculpatului C. V. s-a reținut că: în cursul anului 2014 a cultivat la locuința folosită fără forme legale situată în București, ..3, ., ., mai multe plante de canabis, drog de risc, iar cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la data de 10.03.2014 a fost depistat în timp ce cultiva 22 de ghivece cu plante din care, în 4 ghivece, s-a evidențiat planta canabis, drog de risc, precum și faptul că deținea cantitatea de 7,43 grame de canabis, drog de risc sub forma unor fragmente vegetale, inflorescențe de culoare verde – oliv, ambalate într-un borcan de sticlă, un grinder metalic argintiu și un grinder metalic de culoare neagră în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabiol (THC) substanță psihotropă, biosintetizată de planta canabis, drog de risc și o cutie de metal plastic de culoare neagră în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabiol (THC)substanță psihotropă, biosintetizată de planta canabis, drog de risc. De asemenea, cu ocazia percheziției domiciliare, a fost depistat în timp ce deținea, în vederea consumului propriu, un comprimat rotund de culoare albastră ce conținea ca substanță activă 3,4 – Methylenedioxymetamfetamine (MDMA) drog de mare risc.
Prin ordonanța emisă în dosarul nr. 101/D/P/2014 din data de 03.04.2014 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul C. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
Prin ordonanța emisă în dosarul nr. 101/D/P/2014 din data de 11.03.2014 s-a dispus reținerea inculpatului C. V. pentru o perioadă de 24 de ore, de la data de 11.03.2014 ora 01,53 până la data de 12.03.2014 ora 01, 53 pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000
Prin încheierea din camera de consiliul pronunțată de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, Secția I Penală, în data de 11.03.2014, pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus, față de inculpatul C. V., măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile, de la data de 11.03.2014 la data de 09.04.2014, inclusiv, în baza art. 202 C.p.p., art. 223 alin. 2 din C.pr.pen. și art. 226 din C.p.p.
Analizând actele si lucrările dosarului Tribunalul, a constatat următoarele:
Examinând legalitatea si temeinicia stării de arest preventiv a inculpatului C. V. in condițiile art. 208 alin. 4 C.pr.pen. Tribunalul a constatat că temeiurile avute in vedere la momentul luării măsurii arestării preventive ca și cele de la ultima verificare a legalității și temeiniciei menținerii aceste măsurii subzistă, impunându-se și în continuare privarea inculpatului de libertate.
Astfel, în condițiile în care starea de normalitate este dată de cercetarea unei persoane în stare de libertate, starea de arest fiind excepția, legea procesual penală a prevăzut modalități și forme care să pună la adăpost fiecare persoana de exercitarea în mod abuziv a reținerii și arestării, atunci când a prevăzut în mod clar în ce condiții se poate dispune, prelungi sau menține starea de arest a unei persoane, dispoziții în deplin acord cu prevederile art. 23 din Constituția României, respectiv art. 5 paragraful 1 al Convenției Europeană pentru Drepturile Omului ,la care România este parte contractantă.
Având în vedere dispozițiile art.362 alin.2 din C.pr.pen. în referire la art. 208 alin. 4 din Cod Pr.penala, conform cărora în tot cursul judecății, instanța din oficiu verifică periodic dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive dispuse față de inculpat, Tribunalul a verificat daca aceste dispoziții imperative au fost sau nu respectate.
Înainte de a proceda la analizarea condițiilor cerute de textele de lege mai sus indicate, Tribunalului a constatat că au fost îndeplinite în cauza exigentele art. 362 alin. 2 din C.p.p. și art. 208 alin. 1 si 2 din C.pr.pen., în sensul că judecătorul de cameră preliminară a înaintat dosarul instanței de judecată cu 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive, iar judecata s-a făcut in prezenta inculpatului legal citat, a cărei identitate a fost verificată, și a fost asistat de un apărător ales.
Cu privire la verificarea legalității si temeiniciei luării măsurii arestării preventive a inculpatului C. V., Tribunalul s-a raportat în primul rând la existența probelor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, și a reținut următoarele:
Potrivit art. 97 alin.1 C.pr.pen.: ”Constituie proba orice element de fapt care servește la constatarea existentei sau inexistentei unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționarea cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal”.
Deasemenea, în cauza Fox, Campbell si Hartley contra Regatului Unit/30.08.1990, s-a statuat că, caracterul rezonabil al presupunerilor pe baza cărora se dispune o arestare, constituie un element esențial al protecției oferite de art. 5 paragraf 1 lit.c din Convenție împotriva privărilor arbitrare de libertate.
Existenta unor „presupuneri rezonabile” reclama, în accepțiunea CEDO, existența unor fapte sau informații apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea.
În hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă.
Totuși, faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Calejja v. Malta).
Analizând probele administrate în dosarul de urmărire penala, prin prisma existenței sau nu a probelor avute în vedere de judecătorul de drepturi și libertăți la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul, a apreciat ca fiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 223 alin. 1 Cod proc.pen. referitoare la existența probelor din care a rezultat suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, avându-se în vedere, în acest sens, următoarele mijloace de probă: procesul verbal de percheziție domiciliară, raportul de constatare tehnico științifică nr._/17.03.2014 al IGPR – laboratorul Central de Analiză si Profil al Drogurilor privind drogurile analizate – canabis; declarații suspect/inculpat; declarațiile martorilor, planșele fotografice nr._/10.03.2014 si_/10.03.2014, reținând că materialul probator administrat conferă date suficiente din care a rezultat acea suspiciune rezonabilă că inculpatul C. V. a săvârșit faptele pentru care a fost trimis in judecată.
Deasemenea, Tribunalul, a constatat faptul că a subzistat la momentul luării măsurii arestării preventive și cerința minimului pedepsei cerute de lege, infracțiunile pentru care s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului C. V. fiind sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
Instanța a apreciat că se impune o analiză mai riguroasă în verificarea cerinței subsecvente a textului legal al art. 223 alin. 2 C.pr.pen., respectiv, privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Din acest punct de vedere, Tribunalul s-a raportat, pe de o parte, la criteriile enunțate chiar de legiuitor, respectiv, gravitatea faptelor presupus săvârșite, modul și circumstanțele de comitere a acestora, anturajul și mediul din care provine inculpatul, antecedentele sale penale, alte împrejurări privitoare la persoana sa.
Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat în mod constant în doctrină și jurisprudență, s-a avut în vedere că ordinea publică înseamnă, între altele, climatul social firesc, care presupune funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.
În consecință, s-a putut considera că există o stare de pericol pentru ordinea publică atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială la care și art. 1 C.pr.pen. se referă (printre care se numără persoana, viața și starea de sănătate a acesteia, ca urmare a lăsării în libertate a inculpatului - fie prin activitatea acestuia posterioară faptei, fie prin reacția declanșată în cadrul societății de fapta comisă).
În ceea ce privește jurisprudența CEDO în această materie, Curtea a statuat în mod constant în sensul că din cauza gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp. S-a apreciat că acest motiv trebuie considerat ca relevant și suficient numai dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reală a ordinii publice. În plus, privarea de libertate va continua să fie legitimă numai dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată, continuarea privării de libertate neputând fi folosită ca o anticipare a pedepsei cu închisoarea (CEDO, cauza Letellier vs. Franța din 26.06.1991).
Cât privește condiția instituită de art. 223 alin. 2 teza finala din Noul Cod de Procedura Penala, evaluarea gravității faptelor presupus a fi fost săvârșite de către inculpat, ce derivă din modalitatea și circumstanțele de comitere, a condus la formarea convingerii Judecătorului de drepturi și libertăți care a soluționat propunerea de luare a măsurii arestării preventive, că privarea de libertate a inculpatului este atât proporțională cu acuzațiile aduse, cât și necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, în respectarea dispozițiilor art. 202 Cod de procedura penală.
Astfel, Tribunalul a constatat că există în continuare motive rezonabile apte să convingă un observator obiectiv că inculpatul a săvârșit faptele penale pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea de 5 ani sau mai mare, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.
Tribunalul, nu a putut primi apărarea formulată de către inculpat, în sensul că, lăsat în libertate, nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publica, în condițiile în care existența pericolului poate rezultat, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunilor presupus a fi fost săvârșite, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, coroborate cu circumstanțele personale ale inculpatului referitoare la anturajul și mediul din care acesta provine, sau lipsa unor surse licite de venituri care sa-i asigure existenta.
Astfel, Tribunalul a apreciat că, față de aceste circumstanțele personale mai sus expuse, există o prezumție rezonabilă că, aflat în stare de libertate, inculpatul ar putea săvârși noi fapte penale, posibil de același gen sau chiar mai grave, în condițiile în care acesta nu are un loc de muncă sau surse licite de venit.
Tribunalul s-a mai raportat și la contextul socio-economic actual, în care, pe fondul crizei economice din ultimii ani, veniturile membrilor societății au scăzut, concomitent cu o recrudescență a fenomenului infracțional, ceea ce impune intervenția fermă a autoritarilor pentru a împiedică și alte persoane să apeleze la o astfel de modalitate, facilă, de a-si asigura subzistența.
În ceea ce privește „alte împrejurări privitoare la persoana inculpatului”, avute în vedere de art. 223 al. 2 C.p.p., Tribunalul a constatat că gradul de pericol social al infracțiunilor este unul grav, demonstrat prin limitele de pedeapsa stabilite de legiuitor (faptele fiind sancționate cu o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani), iar sănătatea (care deși reprezintă o problemă foarte importantă, inculpatul suferind potrivit afirmațiilor acestuia și primelor acte medicale depuse la dosarul cauzei de diabet zaharat – insulino dependent si astm) și vârsta inculpatului (acesta are vârsta de 25 de ani) nu sunt puse în pericol și nu reprezintă un impediment la menținerea măsurii arestării preventive.
Deasemenea, Tribunalul a opinat că circumstanțele personale învederate de către inculpat, constând în aceea că a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor, a avut în societate o conduită corespunzătore până la momentul reținerii sale, că este absolventul unui liceu de arte, urma cursurile unei facultăți de profil – Facultatea de Arhitectură si 1 an cursuri de Kinetoterapie la ANEFS, nu prezintă relevanță juridică la acest moment procesual, al verificării legalității si temeiniciei măsurii arestării preventive, ci, în eventualitatea în care se va stabili, la finalizarea cercetării judecătorești, vinovăția sa, vor putea fi avute în vedere de instanță la momentul aplicării pedepsei, putând constitui unul dintre criteriile de individualizare judiciară a pedepsei.
Nici susținerile inculpatului personal, în sensul că toată această activitate a fost o prostie, acesta nefiind conștient de riscurile pe care și le asumă si nici chiar lipsa antecedentelor penale nu au putut constitui un motiv suficient pentru a dispune punerea în libertate a inculpatului, interesul societății de a se afla în siguranță și de a elimina, măcar temporar, persoane care prezintă un grad de pericol social crescut este primordial și trebuie să fie plasat înaintea unui posibil prejudiciu personal ce li s-ar cauza inculpatului prin privarea sa temporară de libertate.
Un aspect important în stabilirea stării de pericol pentru ordinea publică l-a reprezentat cantitatea de droguri pe care inculpatul a cultivat-o si a deținut-o (respectiv mai multe plante de canabis, drog de risc, 22 de ghivece cu plante din care, în 4 ghivece, s-a evidențiat planta canabis, drog de risc, deținerea cantității de 7,43 grame de canabis, drog de risc sub forma unor fragmente vegetale, inflorescențe de culoare verde – oliv, ambalate într-un borcan de sticlă, un grinder metalic argintiu și un grinder metalic de culoare neagră în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabiol (THC) substanță psihotropă, biosintetizată de planta canabis, drog de risc și o cutie de metal plastic de culoare neagră în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabiol (THC)substanță psihotropă, biosintetizată de planta canabis, drog de risc dar și un comprimat rotund de culoare albastră ce conținea ca substanță activă 3,4 – Methylenedioxymetamfetamine (MDMA) drog de mare risc), Tribunalul luând în considerare și frecvența infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, numărul mare de astfel de infracțiuni aflat pe rolul instanțelor de judecată fiind grăitor în acest sens. Astfel, concluzia ce s-a impus imperativ a fost aceea că urmarea pe care o produce asupra fiecărui consumator drogurile în discuție reclamă un tratament juridic care să descurajeze potențialii traficanți.
S-a reținut că în cauză există probe suficiente din care rezultă suspiciunea rezonabila ca inculpatul a săvârșit infracțiunile de trafic de droguri de risc și deținere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu pentru care a fost trimis in judecata, ca acesta au prezentat si prezintă un pericol real pentru ordinea publica, Tribunalul apreciind că se impune în continuare menținerea privării de liberate sub forma arestului preventiv, și nu se pot asigura garanțiile unui proces echitabil prin alte masuri mai ușoare.
De asemenea, având în vedere necesitatea verificării a numeroase aspecte în vederea aflării adevărului, Tribunalul, a apreciat că este necesară menținerea stării de arest a inculpatului și pentru a se asigura prezenta acestuia fizică în fața judecătorului, ori de câte ori este nevoie, asigurându-i-se, astfel, posibilitatea de a da explicații și lămuriri care să ducă la aflarea adevărului în cauza și la o accelerare a procesului penal.
Totodată, Tribunalul a apreciat că perioada scursă de la data luării măsurii arestării preventive și până în prezent, respectiv 2 luni nu a depășit un termen rezonabil care să justifice prin ea însăși punerea în liberate a inculpatului așa cum acesta apare din interpretarea CEDO, si nici nu a atins limita maxima prevăzută de lege pentru menținerea arestării preventive a unei persoane in timpul judecății în primă instanță, așa cum apare reglementata in art. 239 C.p.p..
Constatând, așadar, ca măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă în condițiile cerute de lege, că nu există cauze care să împiedice tragerea la răspundere penală, este proporțională cu gravitatea presupuselor fapte săvârșite, față de toate circumstanțe reale ale faptelor și personale ale inculpatului, Tribunalul a apreciat, că, cel puțin în momentul actual, nu este suficientă pentru realizarea unei bune desfășurări a procesului penal luarea unei alte masuri preventive mai ușoare, în speță controlul judiciar sau arestul la domiciliu, obligațiile ce ar fi impuse neasigurând garanțiile necesare împiedicării inculpatului de a se sustrage de la urmărire și judecată, sau de la a săvârși noi fapte penale urmând să se aprecieze asupra necesității acestor măsuri pe parcursul procesului penal.
Așadar, în procesul analizării comparate al interesului particular al inculpatului de a fi judecat în stare de libertate, cu interesul de ansamblu al societății de a fi apărate drepturile cetățenilor, Tribunalul a apreciat ca trebuie acordat întâietate interesului general, în vederea garantării unui climat de securitate și încredere atât în persoanele fizice, cât și în autoritățile statului, care trebuie să definească în mod real și efectiv, iar nu doar principial și iluzoriu, orice societate democratică al cărei fundament în constituie garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor, la cel mai înalt nivel, acesta constituind de altfel preambulul tuturor Convențiilor și Pactelor internaționale relative la drepturile omului.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul C. V. care, prin apărătorul său, a solicitat admiterea contestației, casarea încheierii atacate, iar, pe fond, rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia cu o altă măsură mai puțin restrictivă de libertate, apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă la acest moment procesual și nu se mai impune menținerea acestei măsuri, precum și faptul că nu reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar lăsarea sa în libertate nu ar împiedica buna desfășurare a procesului penal.
Deasemenea, inculpatul a solicitat a se avea în vedere că a avut o atitudine sinceră, este la primul conflict cu legea penală, provine dintr-o familie organizată și are două boli grave, respectiv, diabet și astm.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază contestația formulată ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente :
Astfel, în cauză, există indicii temeinice, în sensul art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală, din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit activitatea infracțională pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată.
Totodată, se constată că măsura arestării preventive a inculpatului dispusă în cauză este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal și este proporțională cu gravitatea acuzației aduse, în conformitate cu dispozițiile art. 202 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pe de altă parte, Curtea constată că nu au intervenit temeiuri noi, iar cele ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin, în raport de natura infracțiunilor grave pentru care este cercetat inculpatul și de modalitatea de săvârșire a faptelor.
În acest sens, Curtea are în vedere gravitatea deosebită a faptelor pentru care este cercetat inculpatul – două infracțiuni de trafic de droguri de risc și, respectiv, de deținere, fără drept, de droguri de mare risc, săvârșite în concurs real –, modalitatea și împrejurările concrete de comitere a faptelor, dar și consecințele profund negative asupra dezvoltării psihice și fizice a victimelor traficului de droguri.
În altă ordine de idei, Curtea apreciază că circumstanțele personale ale inculpatului constând în atitudinea sinceră, lipsa antecedentelor penale, familia organizată din care provine și starea precară de sănătate, trebuie evaluate în contextul mai larg al faptelor ce i se impută și, examinându-le distinct, constată că acestea nu evidențiază suficiente garanții că o altă măsură preventivă, mai puțin drastică, va permite atingerea scopului său, astfel cum este reglementat de art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Toate aceste elemente, alături de circumstanțele reale ale comiterii faptelor, se constituie în motive pertinente și suficiente ce justifică necesitatea menținerii stării de arest preventiv pentru a se asigura, atât prezervarea ordinii publice, cât și buna desfășurare a procesului penal.
Reținând contextul comiterii infracțiunilor, dar și persoana inculpatului, Curtea apreciază că nu se impune luarea unei alte măsuri preventive, mai puțin drastice, menținerea, în continuare, în stare de arest preventiv, fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, fiind, așadar, întrunite cerințele art. 208 alin. 4 din Codul de procedură penală.
În consecință, apreciind că încheierea de ședință atacată este legală și temeinică, în baza art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b rap. la art. 206 din Codul de procedură penală, Curteava respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul C. V..
Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, va obliga contestatorul la plata contravalorii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul C. V. împotriva încheierii de ședință din data de 30 aprilie 2014 a Tribunalului București - Secția I-a penală, pronunțată în dosarul nr._ și îl obligă la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2014.
PREȘEDINTE,
A. A. GREFIER,
E. - A. N.
Red. A.A.
Th red. V.D./5 ex./22.05.2014
T.B. S1 – jud. L.C.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
