Trafic internaţional de droguri. Legea 143/2000 art. 3. Decizia nr. 909/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 909/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-08-2014 în dosarul nr. 909/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._

(_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 909/A

Ședința publică din data de 28.08.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: L. C. - N.

JUDECĂTOR: C. C. D.

GREFIER: I. D.

Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial București a fost reprezentat de procuror M. M..

Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de inculpații I. O., N. C. C., B. M., Ș. D., M. B., Ș. I. și T. C. R. împotriva sentinței penale nr. 1506/20.05.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală în dosarul nr._ .

Dezbaterile asupra contestației au avut loc în ședința publică de la termenul din 22.08.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 27.08.2014 și, ulterior pentru astăzi, 28.08.2014.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.1506 din 20.05.2014, Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._, în temeiul art.386 N.C.proc.pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina celor 10 inculpați prin rechizitoriu, după cum urmează:

- în cazul inculpatului I. O.: din infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și art.37 alin.1 lit.b C.pen., în infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 - republicată, cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen.;

- în cazul inculpatei N. C. C.: din infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și art.37 alin.1 lit.b C.pen., în infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 - republicată, cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen.;

- în cazul inculpatei B. M.: din infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și art.37 alin.1 lit.b C.pen., în infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 - republicată, cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen.;

- în cazul inculpatului I. C.: din infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., în infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 - republicată, cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen.;

- în cazul inculpatului Ș. D.: din infracțiunile prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și art.37 alin.1 lit.b C.pen., și de art.4 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art.37 alin.1 lit.b C.pen., ambele cu aplic. art.33 lit.a C.pen., în infracțiunile prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 - republicată, cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen., și de art.4 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 - republicată, cu aplic. art.41 alin.1 C.pen. și art.5 N.C.pen., ambele cu aplic. art.33 lit.a C.pen.;

- în cazul inculpatului M. B.: din infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și art.37 alin.1 lit.b C.pen., în infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 - republicată, cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen.;

- în cazul inculpatului A. L. A.: din infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., în infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 - republicată, cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen.;

- în cazul inculpatei T. C. R.: din infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., în infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 - republicată, cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen.;

- în cazul inculpatei Ș. I.: din infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., în infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 - republicată, cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen.;

- în cazul inculpatului C. M.: din infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., în infracțiunea prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 - republicată, cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen..

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., a condamnat pe inculpatul I. O. (fiul lui C. și M., născut la data de 29.04.1978 în București, cetățean român, CNP -_, domiciliat în București, . nr. 6, ., .), la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de recidivă.

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.66 alin.1 - art.67 alin.2 N.C.pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale (- pedeapsă complementară).

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.65 alin.1 N.C.pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe durata executării pedepsei principale (- pedeapsă accesorie).

În temeiul art.399 alin.1 N.C.proc.pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului (aflat sub puterea M.A.P. nr. 331/UP/07.11.2013, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2013).

În temeiul art.404 alin.4 lit.a N.C.proc.pen. rap. la art.72 N.C.pen., a computat durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 07.11.2013 la zi.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., a condamnat pe inculpata N. C. C. (fiica lui N. și V., născută la data de 16.04.1982 în București, cetățean român, CNP -_, domiciliată în București, . nr. 14, ., .), la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de recidivă.

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.66 alin.1 - art.67 alin.2 N.C.pen., a interzis inculpatei drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale (- pedeapsă complementară).

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.65 alin.1 N.C.pen., a interzis inculpatei drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe durata executării pedepsei principale (- pedeapsă accesorie).

În temeiul art.61 alin.1 teza a II-a C.pen., a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicate inculpatei prin sentința penală nr.74/08.03.2012 a Tribunalului Prahova (definitivă - prin neapelare - la 27.03.2012), contopind restul neexecutat de 503 zile închisoare cu prezenta pedeapsă, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare.

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.66 alin.1 - art.67 alin.2 N.C.pen., a interzis inculpatei drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale (- pedeapsă complementară).

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.65 alin.1 N.C.pen., a interzis inculpatei drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe durata executării pedepsei principale (- pedeapsă accesorie).

În temeiul art.399 alin.1 N.C.proc.pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatei (aflat sub puterea M.A.P. nr. 325/UP/07.11.2013, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2013).

În temeiul art.404 alin.4 lit.a N.C.proc.pen. rap. la art.72 N.C.pen., a computat durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 07.11.2013 la zi.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., a condamnat pe inculpata B. M. (fiica lui P. și M., născută la data de 03.01.1975 în București, cetățean român, CNP -_, domiciliată în București, Calea Crângași nr. 2, ., ., sector 6), la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de recidivă.

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.66 alin.1 - art.67 alin.2 N.C.pen., a interzis inculpatei drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale (- pedeapsă complementară).

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.65 alin.1 N.C.pen., a interzis inculpatei drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe durata executării pedepsei principale (- pedeapsă accesorie).

În temeiul art.399 alin.1 N.C.proc.pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatei (aflat sub puterea M.A.P. nr. 326/UP/07.11.2013, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2013).

În temeiul art.404 alin.4 lit.a N.C.proc.pen. rap. la art.72 N.C.pen., a computat durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 07.11.2013 la zi.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., a condamnat pe inculpatul I. C. (fiul lui N. și D.-M., născut la data de 01.01.1976 în București, cetățean român, CNP -_, domiciliat în București, ., sector 5, necunoscut cu antecedente penale), la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată.

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.66 alin.1 - art.67 alin.2 N.C.pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe o durată de 2 ani (- pedeapsă complementară).

În temeiul art.86/1 și art.86/2 C.pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 6 (șase) ani.

În temeiul art.16 alin.2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.86/3 alin.1 C.pen., pe durata termenului de încercare, a dispus condamnatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art.404 alin.2 N.C.proc.pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art.399 alin.3 lit.b N.C.proc.pen., a dispus punerea - de îndată - în libertate a inculpatului (de sub puterea M.A.P. nr. 327/UP/07.11.2013, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2013).

În temeiul art.404 alin.4 lit.a N.C.proc.pen. rap. la art.72 N.C.pen., a computat durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 07.11.2013 la zi.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., a condamnat pe inculpatul Ș. D. (fiul lui I. și I., născut la data de 26.07.1982 în București, cetățean român, CNP -_, domiciliat în București, ., ., ., sector 5), la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de recidivă.

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.66 alin.1 - art.67 alin.2 N.C.pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale (- pedeapsă complementară).

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.65 alin.1 N.C.pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe durata executării pedepsei principale (- pedeapsă accesorie).

În temeiul art.4 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 - republ., cu aplic. art.41 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, în stare de recidivă.

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.66 alin.1 - art.67 alin.2 N.C.pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale (- pedeapsă complementară).

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.65 alin.1 N.C.pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe durata executării pedepsei principale (- pedeapsă accesorie).

În temeiul art.33 lit.a - art.34 lit.b C.pen. și art.45 alin.3 N.C.pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, dispunându-se ca acesta să execute în final pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen. (- pedeapsă complementară).

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.65 alin.1 N.C.pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe durata executării pedepsei principale (- pedeapsă accesorie).

În temeiul art.399 alin.1 N.C.proc.pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului (aflat sub puterea M.A.P. nr. 329/UP/07.11.2013, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2013).

În temeiul art.404 alin.4 lit.a N.C.proc.pen. rap. la art.72 N.C.pen., a computat durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 07.11.2013 la zi.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., a condamnat pe inculpatul M. B. (fiul lui G. și D., născut la data de 26.04.1980 în București, cetățean român, CNP -_, domiciliat în București, ., ., ., sector 4), la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de recidivă.

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.66 alin.1 - art.67 alin.2 N.C.pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale (- pedeapsă complementară).

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.65 alin.1 N.C.pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe durata executării pedepsei principale (- pedeapsă accesorie).

În temeiul art.399 alin.1 N.C.proc.pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului (aflat sub puterea M.A.P. nr. 330/UP/07.11.2013, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2013).

În temeiul art.404 alin.4 lit.a N.C.proc.pen. rap. la art.72 N.C.pen., a computat durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 06.11.2013 la zi.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., a condamnat pe inculpatul A. L. A. (fiul lui D. și V., născut la data de 10.04.1989 în București, cetățean român, CNP -_, domiciliat în București, ., sector 5, necunoscut cu antecedente penale), la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată.

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.66 alin.1 - art.67 alin.2 N.C.pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe o durată de 2 ani (- pedeapsă complementară).

În temeiul art.86/1 și art.86/2 C.pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni.

În temeiul art.16 alin.2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.86/3 alin.1 C.pen., pe durata termenului de încercare, condamnatului i s-a dispus să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art.404 alin.2 N.C.proc.pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art.399 alin.3 lit.b N.C.proc.pen., a dispus punerea - de îndată - în libertate a inculpatului (de sub puterea M.A.P. nr. 328/UP/07.11.2013, emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2013).

În temeiul art.404 alin.4 lit.a N.C.proc.pen. rap. la art.72 N.C.pen., a computat durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 06.11.2013 la zi.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., a condamnat pe inculpata T. C. R., zisă „B.” (fiica lui G. și M., născută la data de 12.12.1977 în București, cetățean român, CNP -_, domiciliată în București, ., ., necunoscută cu antecedente penale), la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată.

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.66 alin.1 - art.67 alin.2 N.C.pen., a interzis inculpatei drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe o durată de 2 ani (- pedeapsă complementară).

În temeiul art.86/1 și art.86/2 C.pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni.

În temeiul art.16 alin.2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.86/3 alin.1 C.pen., pe durata termenului de încercare, condamnatei i s-a dispus să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.

În temeiul art.404 alin.2 N.C.proc.pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.86/4 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

A constatat că inculpata nu a fost reținută și/sau arestată preventiv în cauză.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., a condamnat pe inculpata Ș. I. (fiica lui G. și V., născută la data de 29.04.1962 în București, cetățean român, CNP -_, domiciliată în București, ., ., ., necunoscută cu antecedente penale), la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată.

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.66 alin.1 - art.67 alin.2 N.C.pen., a interzis inculpatei drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe o durată de 2 ani (- pedeapsă complementară).

În temeiul art.86/1 și art.86/2 C.pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni.

În temeiul art.16 alin.2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.86/3 alin.1 C.pen., pe durata termenului de încercare, condamnatei i s-a dispus să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.

În temeiul art.404 alin.2 N.C.proc.pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.86/4 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

A constatat că inculpata nu a fost reținută și/sau arestată preventiv în cauză.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., a condamnat pe inculpatul C. M. (fiul lui M. și E., născut la data de 07.01.1994 în București, cetățean român, CNP -_, domiciliat în București, ., ., cunoscut cu antecedente penale), la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată.

În temeiul art.12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.66 alin.1 - art.67 alin.2 N.C.pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe o durată de 2 ani (- pedeapsă complementară).

În temeiul art.86/1 și art.86/2 C.pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 6 (șase) ani.

În temeiul art.16 alin.2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.86/3 alin.1 C.pen., pe durata termenului de încercare, condamnatului i s-a dispus să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art.404 alin.2 N.C.proc.pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

A constatat că inculpatul nu a fost reținut și/sau arestat preventiv în cauză.

În temeiul art.112 alin.1 lit.b N.C.pen., a confiscat de la inculpații I. O. și N. C. C. (concubini) următoarele bunuri: telefonul mobil marca Samsung GT cu ._ cu cartela S. cu seria_2479424 și telefonul mobil marca Samsung SN cu cartela S. cu seria_1584166.

În temeiul art.112 alin.1 lit.e N.C.pen., a confiscat de la inculpații I. O. și N. C. C. (concubini) suma de 1.275 lei, pentru care prin ordonanța nr. 2109D/P/2013 din 12.12.2013 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, fiind depusă la Direcția Finanțelor Publice a Municipiului București (chitanță . nr._ din 16.12.2013), sechestru asigurător pe care îl menține potrivit art.404 alin.4 lit.c N.C.proc.pen..

În temeiul art.112 alin.1 lit.f N.C.pen. rap. la art.17 alin.1 din Legea nr. 143/2000 - republ., a confiscat de la inculpații I. O. și N. C. C. (concubini) următoarele cantități de droguri rămase după efectuarea analizelor de laborator: 0,48 grame heroină (proba nr. 1), 60 de comprimate Clorhidrat de Methadonă (proba nr. 2a) și 3 comprimate Clorhidrat de Methadonă (proba nr. 2c) - depuse la Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. (dovada . nr._ din 22.01.2013), în vederea distrugerii, cu păstrarea de contraprobe.

În temeiul art.112 alin.1 lit.b N.C.pen., a confiscat de la inculpata B. M. următoarele bunuri: telefonul mobil marca Nokia 1616-2 cu ._ cu cartela S. cu seria_1705421 și un cântar electronic de mare precizie - care au fost depuse la Camera de corpuri delicte a D.G.P.M.B. - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate I. (dovada . nr._ din 17.01.2014).

În temeiul art.112 alin.1 lit.b N.C.pen., a confiscat de la inculpatul I. C. telefonul mobil marca Nokia 6100 cu ._ cu cartela S. cu . - care a fost depus la Camera de corpuri delicte a D.G.P.M.B. - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate I. (dovada . nr._ din 17.01.2014).

În temeiul art.112 alin.1 lit.b N.C.pen., a confiscat de la inculpații Ș. D. și Ș. I. (soț și soție) următoarele bunuri: telefonul mobil marca Samsung cu ._ cu cartela S. cu seria_9744953, telefonul mobil marca Nokia cu ._ cu cartela S. cu seria_6789670, telefonul mobil marca Motorola neinscripționat și un cântar electronic - depuse la Camera de corpuri delicte a D.G.P.M.B. - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate I. (dovada . nr._ din 17.01.2014).

În temeiul art.112 alin.1 lit.e N.C.pen., a confiscat de la inculpații Ș. D. și Ș. I. (soț și soție) suma de 1.960 lei, pentru care prin ordonanța nr. 2109D/P/2013 din 12.12.2013 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, fiind depusă la Direcția Finanțelor Publice a Municipiului București (chitanță . nr._ din 16.12.2013), sechestru asigurător pe care îl menține potrivit art.404 alin.4 lit.c N.C.proc.pen..

În temeiul art.112 alin.1 lit.b N.C.pen., a confiscat de la inculpatul M. B. următoarele bunuri: telefonul mobil marca Nokia 2600C-2 cu ._ cu cartela S. cu seria_3463934 și o agendă de culoare negru cu roz - depuse la Camera de corpuri delicte a D.G.P.M.B. - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate I. (dovada . nr._ din 17.01.2014).

În temeiul art.112 alin.1 lit.b N.C.pen., a confiscat de la inculpatul A. L. A. telefonul mobil marca HUAWEI model Y300 cu ._ cu cartela S. cu seria_ - care a fost depus la Camera de corpuri delicte a D.G.P.M.B. - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate I. (dovada . nr._ din 17.01.2014).

În temeiul art.112 alin.1 lit.b N.C.pen., a confiscat de la inculpata T. C. R. următoarele bunuri: telefonul mobil marca HTC cu ._ cu cartela S. cu seria_1662541, telefonul mobil marca Vodafone cu ._ cu cartela S. cu seria_ și cartela S. cu . - care au fost depuse la Camera de corpuri delicte a D.G.P.M.B. - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate I. (dovada . nr._ din 17.01.2014).

În temeiul art.274 alin.1 și 2 N.C.proc.pen., a obligat pe inculpații I. O., N. C. C., B. M., I. C. și M. B. la plata sumei de 2.100 lei fiecare - cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, pe inculpații Ș. D. și A. L. A. la plata sumei de 2.000 lei fiecare - cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpații T. C. R., Ș. I. și C. M. la plata sumei de 1.400 lei fiecare - cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art.272 alin.2 N.C.proc.pen., onorariile apărătorilor desemnați din oficiu - de câte 400 lei pentru inculpații B. M., I. C., M. B., T. C. R., Ș. I. și C. M., respectiv de 150 lei (parțial) pentru inculpata N. C. C. – s-au suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.2109D/P/2013, întocmit de procuror A. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, la data de 29.01.2014, printre alții, au fost trimiși în judecată - în stare de arest preventiv/în stare de libertate, după caz - inculpații:

1.) I. O., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și art.37 alin.1 lit.b C.pen.;

2.) N. C. C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și art.37 alin.1 lit.b C.pen.;

3.) B. M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și art.37 alin.1 lit.b C.pen.;

4.) I. C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen.;

5.) Ș. D., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și art.37 alin.1 lit.b C.pen., și de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept prev. și ped. de art.4 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art.37 alin.1 lit.b C.pen., ambele cu aplic. art.33 lit.a C.pen.;

6.) M. B., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și art.37 alin.1 lit.b C.pen.;

7.) A. L. A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen.;

8.) T. C. R., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen.;

9.) Ș. I., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen.;

10.) C. M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția I Penală, la data de 29.01.2014, sub nr._ (ulterior, sub nr._ ).

În fapt, s-au reținut - în esență - următoarele:

- în cazul inculpatului I. O.: în perioada aprilie-noiembrie 2013, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, inclusiv la datele de 20.08.2013, 23.08.2013 și 12.10.2013 - când, prin intermediul inculpatului I. C., a vândut colaboratorului introdus în cauză 4 doze de heroină (în total 0,16 grame), iar, la data de 06.11.2013, a fost depistat deținând în vederea vânzării 17 doze de heroină (0,56 grame) și 74 de comprimate conținând clorhidrat de methadonă;

- în cazul inculpatei N. C. C.: în perioada aprilie-noiembrie 2013, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, inclusiv la data de 05.10.2013 - când a vândut colaboratorului introdus în cauză o doză de heroină (0,02 grame);

- în cazul inculpatei B. M.: în perioada aprilie-noiembrie 2013, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină;

- în cazul inculpatului I. C.: în perioada aprilie-noiembrie 2013, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, inclusiv la datele de 20.08.2013, 23.08.2013 și 12.10.2013 - când a vândut colaboratorului introdus în cauză 4 doze de heroină (0,16 grame);

- în cazul inculpatului Ș. D.: în perioada aprilie-noiembrie 2013, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, inclusiv la data de 01.08.2013 - când, prin intermediul inculpatului A. L. A., a vândut colaboratorului introdus în cauză 2 doze de heroină (0,07 grame), la data de 11.08.2013 - când, prin intermediul inculpatului C. M., a vândut colaboratorului introdus în cauză o doză de heroină (0,03 grame), la data de 17.10.2013 - când a vândut martorului N. I. C. o doză de heroină (0,05 grame), iar, la data de 06.11.2013, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința sa, a fost depistat deținând 4 folii din material plastic cu 0,40 grame heroină;

- în cazul inculpatului M. B.: în perioada aprilie-noiembrie 2013, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, pentru inculpatul Ș. D.;

- în cazul inculpatului A. L. A.: în perioada aprilie-noiembrie 2013, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, pentru inculpatul Ș. D., inclusiv la data de 01.08.2013 - când a vândut colaboratorului introdus în cauză 2 doze de heroină (0,07 grame);

- în cazul inculpatei T. C. R.: în perioada aprilie-noiembrie 2013, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut și a deținut pentru inculpații I. O., N. C. C. și B. M. droguri de mare risc, respectiv heroină;

- în cazul inculpatei Ș. I.: în perioada aprilie-noiembrie 2013, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, și i-a dat inculpatului M. B., în repetate rânduri, doze de heroină în vederea vânzării;

- în cazul inculpatului C. M.: în perioada aprilie-noiembrie 2013, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inclusiv la data de 11.08.2013, a vândut colaboratorului introdus în cauză o doză de heroină (0,03 grame).

În faza de urmărire penală, au fost administrate următoarele mijloace de probă (conținute de patru volume de urmărire penală: vol. 1 - 164 file, vol. II - 278 file, vol. III - 130 file, vol. IV - 194 file): procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate; procesele-verbale de investigații; procesele-verbale ale investigatorului sub acoperire cu nume de cod „G. M.”; procesele-verbale de redare a declarațiilor colaboratorului introdus în cauză „N. D.”; procesele-verbale de percheziție domiciliară; rapoartele de constatare tehnico-științifică nr._/07.08.2013, nr._/ 02.09.2013, nr._/30.08.2013, nr._/08.10.2013, nr._/ 24.10.2013; dovezile de predare bunuri; chitanțe; declarațiile martorilor S. M. Ș., L. C. A., G. I. A., N. I. C., C. P. I., S. Vistica, O. D., D. M., N. P. și O. A. A.; declarațiile inculpaților I. O., N. C. C., B. M., I. C., Ș. D., M. B., A. L. A., T. C. R., Ș. I. și C. M..

De asemenea, au fost atașate fișele de cazier judiciar ale inculpaților (filele 140 și urm. - vol. IV d.u.p.), precum și o anexă formată dintr-un plic în care se află un CD conținând înregistrări audio - video și un DVD conținând înregistrările convorbirilor telefonice interceptate.

Ulterior parcurgerii fazei camerei preliminare - potrivit art.342 și urm. din N.C.proc.pen. (fără formulare de cereri și ridicare de excepții) - la termenul de judecată din data de 16.05.2014, după ce instanța le-a adus la cunoștință inculpaților I. O., N. C. C., B. M., I. C., Ș. D., M. B., A. L. A., T. C. R., Ș. I. și C. M. dispozițiile art.375 N.C.proc.pen. privind „Procedura în cazul recunoașterii învinuirii”, aceștia au declarat că sunt de acord să le fie aplicată respectiva procedură (filele 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 154, vol. II).

În apărare, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri în circumstanțiere de către inculpații I. O., N. C. C., I. C., Ș. D., A. L. A., T. C. R., Ș. I. și C. M., în original/în xerocopii conforme cu originalul, după caz (filele 108-121, 122-125, 126-127, 128, 129-135, 136-147, 148-149, vol. II).

Tot înscrisuri în circumstanțiere mai fuseseră depuse la dosar de către inculpatul M. B., în original/în xerocopii conforme cu originalul, după caz (filele 37-46, vol. II).

În genere, înscrisurile în circumstanțiere au constat în acte de stare civilă, acte medicale și caracterizări.

În continuare, instanța a admis cererile formulate de inculpați, privind aplicarea procedurii de judecată prev. de art.375 N.C.proc.pen. (în acord cu care au fost și reprezentantul Ministerului Public și apărătorii inculpaților).

La același termen de judecată, instanța, din oficiu, văzând dispozițiile Legii nr. 187/2012, a pus în discuție, potrivit art.386 N.C.proc.pen., schimbarea încadrării juridice date prin rechizitoriu faptelor inculpaților, în sensul reținerii noilor temeiuri privind infracțiunea continuată și privind recidiva, după caz, cu aplicarea art.5 N.C.pen..

În final, instanța a acordat cuvântul în dezbateri, concluziile formulate pe fondul cauzei fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.

După rămânerea cauzei în pronunțare, inculpatul A. L. A. a depus la dosar un înscris olograf intitulat „note de concluzii” (fila 159, vol. II).

Analizând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul a reținut - în fapt, respectiv în drept - cele ce urmează:

La data de 05.04.2013, organele de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Biroul Zonal 1, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane desfășoară activități ilicite pe linia traficului de droguri, dosarul fiind înregistrat pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București sub nr.911D/P/2013.

La data de 30.10.2013, pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București a fost înregistrat dosarul nr.2078D/P/2013 privind depistarea făptuitorului N. I. C. în timp ce deținea 0,05 grame heroină pentru consum propriu.

Prin rezoluția nr. 2078D/P/2013 din 04.11.2013, s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. 911D/P/2013.

Prin ordonanța nr. 911D/P/2013 din 04.11.2013, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor - inclusiv față de inculpații I. O., N. C. C., B. M., I. C., Ș. D., M. B., A. L. A., T. C. R., Ș. I. și C. M. - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, dosarul fiind înregistrat sub nr. 2109D/P/2013.

Investigațiile întreprinse în speță au relevat existența a două ramificații de traficanți de droguri de mare risc, respectiv heroină, care acționau pe raza sectorului 5 din București, caracterizate prin vânzări în doze mici, în scop de profit material, dar și în scopul asigurării necesarului de substanță stupefiantă atunci când vânzătorul era și consumator de droguri. Persoanele implicate erau - de regulă - persoane paupere și cu un grad de instrucție redus.

Amploarea și modul de acțiune nu au permis a se reține și constituirea de grupuri infracționale organizate, în sensul Legii nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, mai precis în sensul descris de art.2 lit.a.

Referitor la modalitatea de comitere a infracțiunilor, localizate temporal în perioada aprilie - noiembrie 2013, sunt de reținut - în principal - următoarele:

Din declarațiile inculpaților I. O., N. C. C., B. M., I. C. și T. C. R. coroborate cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, a rezultat că inculpații I. O. și N. C. C. s-au ocupat cu vânzarea de droguri de mare risc, respectiv heroină, la locuința lor din București, ., ., ..

În acest sens, cei doi inculpați stabileau tranzacțiile de droguri cu furnizorii lor, fie în urma unor convorbiri telefonice, fie în urma unor întâlniri, drogurile fiind aduse la locuința lor de către inculpatul I. O..

Cei doi inculpați cumpărau drogurile (heroina) la pungi de 5 grame, pe care apoi le împărțeau în doze mici, ce erau vândute la prețul de 25-30 lei/doză, în medie vânzând circa 5 grame de heroină pe zi.

În cursul lunii septembrie 2013, inculpații I. O. și N. C. C. s-au mutat de la garsoniera din București, ., ., ., la adresa din București, . nr. 14, ., ..

În locul celor doi inculpați, la garsoniera din . mutat inculpata B. M., care a continuat să vândă droguri pentru aceștia, atunci când cei doi nu se aflau la această adresă.

În schimbul drogurilor vândute, inculpata B. M. primea bani, alimente și doze de heroină pentru consumul propriu.

Totodată, inculpatul I. O. a vândut droguri de mare risc și prin intermediul inculpatului I. C.. Între cei doi a existat o înțelegere conform căreia la fiecare 5 doze de heroină vândute de inculpatul I. C. acesta primea de la inculpatul I. O. o doză de heroină pentru consumul propriu.

Cu privire la vânzările de droguri din datele de 20.08.2013 și 23.08.2013, efectuate de inculpatul I. C. către colaboratorul introdus în cauză, s-au realizat și s-au atașat la dosar înregistrări audio - video.

În aceeași perioadă, inculpații I. O., N. C. C. și B. M. au depozitat în mod repetat drogurile de mare risc în locuința inculpatei T. C. R..

De asemenea, în vara anului 2013, după ce inculpații I. O. și N. C. C. i-au dat inculpatei T. C. R. mai multe doze de heroină, aceștia plecând la mare, cea din urmă a vândut pentru ei doze de heroină către mai multe persoane, la prețul de 25 lei/doză, ulterior primind pentru serviciul făcut suma de 200 lei de la inculpatul I. O..

Fiind audiați, inculpații I. O., N. C. C., B. M., I. C. și T. C. R. au recunoscut săvârșirea faptelor imputate.

Din declarațiile inculpaților Ș. D., Ș. I., M. B., A. L. A. și C. M., precum și din cele ale martorilor N. I. C. și D. D., care s-au coroborat cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, a rezultat că și inculpatul Ș. D. s-a ocupat cu vânzarea de droguri.

Inculpatul Ș. D. cumpăra heroina la pungi de 5 grame, pe care apoi le împărțea în doze mici, după care le vindea la prețul de 25-30 lei/doză, la locuința sa din București, ., ., . sau în zona blocului unde locuiește.

În perioada arătată și inculpatul M. B. a vândut pentru inculpatul Ș. D. doze de heroină, în zona străzii Uioara, sector 4, București, primind de la acesta din urmă circa 4 doze de heroină pentru 10-15 doze vândute.

De regulă, inculpatul D. Ș. se deplasa în zona străzii Uioara pentru a-i da inculpatului M. B. dozele de heroină pentru vânzare.

De câteva ori, dozele de heroină au fost duse de către inculpata Ș. I., așa cum rezultă din declarațiile acesteia, ale inculpaților D. Ș. și M. B., precum și din procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate.

În perioada vizată și inculpatul A. L. A. a vândut de câteva ori doze de heroină pentru inculpatul Ș. D., primind în schimb de la acesta din urmă dozele necesare pentru consumul propriu.

La data de 01.08.2013, inculpatul A. L. A. a vândut colaboratorului introdus în cauză 2 doze de heroină (0,07 grame), această vânzare fiind înregistrată audio-video.

La data de 11.08.2013, inculpatul C. M. a vândut pentru inculpatul Ș. D. o doză de heroină (0,03 grame) colaboratorului introdus în cauză, această vânzare fiind înregistrată audio-video.

Inculpații Ș. D., M. B., A. L. A., Ș. I. și C. M. au recunoscut săvârșirea faptelor imputate.

Relevante sub aspect probator, au fost atât procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate (în legătură cu care inculpații I. O., N. C. C., B. M., Ș. D., A. L. A. și Ș. I. au arătat că discuțiile telefonice prezentate ca fiind ale lor, le aparțin), cât și înregistrările audio-video prezentate cu ocazia efectuării cumpărărilor autorizate de droguri (în legătură cu care inculpații I. C., A. L. A. și C. M., după vizionare, au arătat că se recunosc în aceste înregistrări).

Nu mai puțin ilustrativ a fost din punct de vedere probator volumul mare de convorbiri telefonice interceptate (redate prin procesele-verbale ce alcătuiesc întreg volumul II din dosarul de urmărire penală), de unde au reieșit - cu toată prudența în exprimare a interlocutorilor - suficiente date privind vânzările ilicite de heroină, locații, cantități/doze și preț.

O însemnătate cel puțin similară au avut-o procesele-verbale de percheziție domiciliară, potrivit cărora s-au ridicat de către organele de poliție droguri, cântare electronice, telefoane mobile și bani.

Atât investigatorul sub acoperire cu nume de cod „G. M.”, cât și colaboratorul introdus în cauză cu nume de cod „N. D.” au fost în măsură să descrie vânzările/cumpărările de heroină care fac obiectul anchetei penale.

Sintetizând, finalmente, s-a reținut că, în drept:

Faptele inculpatului I. O., care, în perioada aprilie-noiembrie 2013, în București, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, inclusiv la datele de 20.08.2013, 23.08.2013 și 12.10.2013 - când, prin intermediul inculpatului I. C., a vândut colaboratorului introdus în cauză 4 doze de heroină (în total 0,16 grame), iar, la data de 06.11.2013, a fost depistat deținând în vederea vânzării 17 doze de heroină (0,56 grame) și 74 de comprimate conținând clorhidrat de methadonă, întrunesc - obiectiv și subiectiv - elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de recidivă, prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen..

Faptele inculpatei N. C. C., care, în perioada aprilie-noiembrie 2013, în București, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, inclusiv la data de 05.10.2013 - când a vândut colaboratorului introdus în cauză o doză de heroină (0,02 grame), întrunesc - obiectiv și subiectiv - elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de recidivă, prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen..

Faptele inculpatei B. M., care, în perioada aprilie-noiembrie 2013, în București, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, întrunesc - obiectiv și subiectiv - elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de recidivă, prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen..

Faptele inculpatului I. C., care, în perioada aprilie-noiembrie 2013, în București, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, inclusiv la datele de 20.08.2013, 23.08.2013 și 12.10.2013 - când a vândut colaboratorului introdus în cauză 4 doze de heroină (0,16 grame), întrunesc - obiectiv și subiectiv - elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen..

Faptele inculpatului Ș. D., care, în perioada aprilie-noiembrie 2013, în București, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, inclusiv la data de 01.08.2013 - când, prin intermediul inculpatului A. L. A., a vândut colaboratorului introdus în cauză 2 doze de heroină (0,07 grame), la data de 11.08.2013 - când, prin intermediul inculpatului C. M., a vândut colaboratorului introdus în cauză o doză de heroină (0,03 grame), la data de 17.10.2013 - când a vândut martorului N. I. C. o doză de heroină (0,05 grame), iar, la data de 06.11.2013, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința sa, a fost depistat deținând 4 folii din material plastic cu 0,40 grame heroină, întrunesc - obiectiv și subiectiv - elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de recidivă, prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen., precum și ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, prev. și ped. de art.4 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 (modificată prin Legea nr. 187/2012), cu aplic. art.41 alin.1 C.pen. și art.5 N.C.pen., ambele cu aplic. art.33 lit.a C.pen..

Faptele inculpatului M. B., care, în perioada aprilie-noiembrie 2013, în București, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, pentru inculpatul Ș. D., întrunesc - obiectiv și subiectiv - elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de recidivă, prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen..

Faptele inculpatului A. L. A., care, în perioada aprilie-noiembrie 2013, în București, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, pentru inculpatul Ș. D., inclusiv la data de 01.08.2013 - când a vândut colaboratorului introdus în cauză 2 doze de heroină (0,07 grame), întrunesc - obiectiv și subiectiv - elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen..

Faptele inculpatei T. C. R., care, în perioada aprilie-noiembrie 2013, în București, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut și a deținut pentru inculpații I. O., N. C. C. și B. M. droguri de mare risc, respectiv heroină, întrunesc - obiectiv și subiectiv - elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen..

Faptele inculpatei Ș. I., care, în perioada aprilie-noiembrie 2013, în București, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, și i-a dat inculpatului M. B., în repetate rânduri, doze de heroină în vederea vânzării, întrunesc - obiectiv și subiectiv - elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen..

Faptele inculpatului C. M., care, în perioada aprilie-noiembrie 2013, în București, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inclusiv la data de 11.08.2013, a vândut colaboratorului introdus în cauză o doză de heroină (0,03 grame), întrunesc - obiectiv și subiectiv - elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen. și art.5 N.C.pen..

Mijloacele de probă care au reflectat, coroborat, potrivit art.97 și urm. din N.C.proc.pen., aspectele reținute, sunt reprezentate de cele administrate în faza de urmărire penală, mai sus arătate, în baza cărora cei zece inculpați au dorit să fie judecați prin aplicarea „Procedurii în cazul recunoașterii învinuirii”.

Astfel, instanța a reținut că, din probele administrate, rezultă că faptele inculpaților sunt stabilite și că sunt suficiente date privind persoanele lor pentru a permite stabilirea de pedepse.

Faptele prevăzute de legea penală au fost săvârșite de inculpați cu vinovăție, fără justificare, fiind imputabile acestora - întocmai cum pretinde art.15 N.C.pen. privind trăsăturile esențiale ale infracțiunii.

Cât privește forma de vinovăție, instanța a identificat intenția directă, așa cum este descrisă de art.16 alin.3 lit.a N.C.pen., respectiv inculpații au prevăzut rezultatul faptelor lor, urmărind producerea lui prin săvârșirea acestora.

S-a apreciat că se impune a preciza că, de la momentul săvârșirii infracțiunilor și până în prezent, odată cu . Noului Cod penal și a Noului Cod de procedură penală (la data de 01.02.2014), legiuitorul a înțeles să modifice în mod substanțial limitele de pedeapsă în cazul mai multor infracțiuni, inclusiv în cazul infracțiunilor deduse judecății, în genere adoptând o politică penală mai blândă din acest punct de vedere (- prima infracțiune nu mai este pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, ci cu închisoare de la 5 ani la 12 ani și interzicerea unor drepturi; a doua infracțiune nu mai este pedepsită cu închisoare de la 2 la 5 ani, ci cu închisoare de la 6 luni la 3 ani).

Cele arătate mai sus au justificat reținerea dispozițiilor art.5 N.C.pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei - nu numai în ceea ce privește limitele de pedeapsă ale infracțiunii care face obiectul învinuirii, ci și în ceea ce privește pedeapsa în caz de infracțiune continuată (vechea lege - art.42 C.pen. permitea adăugarea unui spor de până la 5 ani, iar noua lege - art.36 alin.1 N.C.pen. permite ca maximul pedepsei prev. de lege să se majoreze cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii), precum și în ceea ce privește regimul sancționator al recidivei (vechea lege - art.61 C.pen. permitea adăugarea unui spor de până la 5 ani, iar noua lege - art.43 alin.1 N.C.pen. impune adăugarea la noua pedeapsă a ceea ce nu s-a executat din pedeapsa anterioară; vechea lege - art.39 alin.4 C.pen. permitea adăugarea unui spor de până la 10 ani, iar noua lege - art.43 alin.5 N.C.pen. impune majorarea cu jumătate a limitelor speciale ale pedepsei).

Față de cele ce preced, s-a apreciat că aplicarea art.386 N.C.proc.pen., în sensul pus în discuție de instanță, apare ca necesară, motiv pentru care a schimbat încadrarea juridică corespunzător pentru fiecare inculpat.

De asemenea, instanța a evidențiat faptul că, în cazul inculpatei N. C. C., care a săvârșit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, în rechizitoriu, s-au reținut dispozițiile art.37 lit.b C.pen., în loc de cele ale art.37 lit.a C.pen., însă schimbarea de încadrare juridică potrivit legii noi s-a făcut direct.

La stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța a ținut cont în mod corespunzător de criteriile generale de individualizare a pedepsei, stipulate în art.74 alin.1 N.C.pen., potrivit cărora stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Așadar, instanța a reținut că limitele de pedeapsă fixate în legea specială (reduse cu o treime) sunt închisoarea de la 3 ani și 4 luni la 8 ani și interzicerea unor drepturi (pentru prima infracțiune), respectiv închisoare de la 4 luni la 2 ani (pentru a doua infracțiune);faptele comise au un pericol social relativ ridicat, cantitățile de drog în discuție fiind mici, dar comercializate frecvent; scopul săvârșirii faptelor - obținerea de bani/obținerea de substanțe stupefiante pentru consum propriu fără drept.

Antecedența penală a relevat că: inculpații I. C. (amendat administrativ de patru ori), A. L. A. (amendat administrativ o dată pentru fapta prev. de art.4 alin.2 din Legea nr. 143/2000), T. C. R. (a suferit o condamnare pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare) și Ș. I. (a suferit o condamnare pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare) nu sunt cunoscuți cu antecedente penale; recidiviști sunt inculpații I. O. (cinci condamnări la închisoare, la care se adaugă trei amenzi administrative, două aplicate pentru fapte prev. de art.4 alin.2 din Legea nr. 143/2000), N. C. C. (două condamnări la închisoare pentru infracțiuni prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000), B. M. (șase condamnări la închisoare), Ș. D. (patru condamnări la închisoare, una pentru infracțiunea prev. de art.4 alin.2 din Legea nr. 143/2000, la care se adaugă cinci amenzi administrative) și M. B. (două condamnări la închisoare, la care se adaugă o amendă administrativă); inculpatul C. M. a fost condamnat la închisoare în minoritate (la care se adaugă patru amenzi administrative, una aplicată pentru fapta prev. de art.4 alin.2 din Legea nr. 143/2000).

Instanța a mai reținut că inculpații I. O., N. C. C., I. C., Ș. D., A. L. A., T. C. R., Ș. I., C. M. și M. B. au situații familiale cu probleme și caracterizări favorabile la dosar, însă aspectele semnalate nu sunt în măsură să justifice reținerea de circumstanțe atenuante.

Cu privire la toți inculpații (tineri sau foarte tineri), notând situația personală a fiecăruia, instanța a urmărit aplicarea unor pedepse orientate între limitele speciale prev. de lege, reduse cu o treime, precum și alegerea unei modalități de executare aptă să asigure îndeplinirea scopului pedepsei.

Din acest motiv, celor șapte inculpați trimiși în judecată arestați preventiv le-a aplicat pedepse cu închisoare cu executare în regim de detenție, iar celor trei inculpați trimiși în judecată liberi le-a aplicat pedepse cu închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării - apreciind întrunite cerințele legale.

În cazul inculpatului Ș. D., singurul trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni, în concurs material, instanța a apreciat că nu se impune aplicarea unui spor de pedeapsă, date fiind împrejurările cauzei.

La stabilirea pedepselor complementare și accesorii, instanța a ținut cont de strânsa legătură ce trebuie să existe între infracțiunea săvârșită și interzicerea unui drept, potrivit C.A.D.O.L.F. și hotărârilor C.E.D.O. în materie (Cauza S. și P. contra României). Natura, modalitatea săvârșirii faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților au relevat doar existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen. (dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații N. C. C., B. M., M. B., Ș. I., T. C. R., I. O. și Ș. D., inculpații N. C., Ș. I. și T. C. retrăgându-și, ulterior, apelurile.

Apelantul – inculpat I. O., prin apărătorul său, a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pe fond, rejudecând, diminuarea pedepsei aplicate, apreciind că pedeapsa aplicată este mult prea mare în raport de atitudinea sa sinceră pe care a avut-o încă din timpul urmăririi penale, colaborând cu organele de cercetare, a formulat și un denunț, încă neconcretizat, este prima dată când e trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic de droguri, fiind vorba doar de 17 doze, a fost influențat de anturaj și are în întreținere un copil minor.

De asemenea, acesta a criticat sentința și pentru că instanța de fond a aplicat pedepse diferențiate față de ceilalți inculpați.

Apelanții – inculpați B. M., M. B., prin apărătorul lor, au solicitat admiterea apelurilor, desființarea sentinței penale apelate și rejudecând pe fond, reindividualizarea pedepsei aplicate de instanța de fond, a se avea în vedere dispozițiile art. 396 alineat 10 Ncpp, având în vedere că judecarea cauzei în fond a avut loc în baza art. 375 Cod procedură penale.

De asemenea, inculpatul a apreciat că prin reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă ar rezulta o pedeapsă mult mai mică decât cea aplicată de instanța de fond.

Apelantul – inculpat Ș. D., prin apărătorul său, a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că pedeapsa aplicată este mare în raport de recunoașterea faptei și celelalte pedepse aplicate în dosar, solicitând, astfel, admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și redozarea pedepsei.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază contestația ca fiind nefondată, în considerarea următoarelor argumente :

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., inc. I. O. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., inc. N. C. C. a fost condamnata la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de recidivă.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., inc. B. M. a fost condamnata la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de recidivă.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., inc. I. C. a fost condmnat la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., inc. Ș. D. a fost condmnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de recidivă.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.41 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., inc. M. B. a fost condmnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de recidivă.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., inc.A. L. A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., inc.T. C. R., a fost condamnata la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.peninc. Ș. I. a fost condamnata la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată.

În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri - republ., cu aplic. art.35 alin.1 N.C.pen., art.5 N.C.pen. și art.374 alin.4 - art.375 N.C.proc.pen., inc.C. M. a fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată.

Inculpatii a fost trimis în judecată și condamnati pentru infractiuni de trafic de droguri de mare risc si de risc, fapte ce prezintă un grad de pericol social deosebit pentru că aduc atingere unei valori extrem de importante pentru societate și anume, sănătatea publica, la nivel național și mondial, depunându-se eforturi pentru eradicarea fenomenului, inclusiv prin incriminarea mai aspră a acestui gen de fapte.

Curtea constata că infracțiunea de trafic de droguri de mare risc este de o gravitate evidentă, dată de natura drogului deținut-heroina, din consecințele pe care le produc acest gen de fapte asupra sănătății publice, din înmulțirea alarmantă și rezonanța socială deosebit de negativă a infracțiunilor de acest gen, care generează o stare de neîncredere și insecuritate în rândul societății.

Heroina este un drog-opioid semisintetic, derivat chimic al morfinei ce creaza dependenta urmata de stari de sevraj cu manifestari multiple de la tulburari vegetative pana la colapsuri circulatorii si crize convulsive.

Heroina este drogul cu o capacitate de dependenta extrem de mare, mult mai mare decat la orice alta substanta. Tocmai datorită acestui fapt traficanții încearcă permanent să se extindă și să aibă asigurată o rețea cât mai mare de distribuitori și de consumatori.

Pedeapsa trebuie să-și îndeplinească atât rolul represiv și educativ dar, în egală măsură trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei comise, urmând a ține seama la individualizarea pedepsei, de un ansamblu de factori, printre care și gradul de pericol social concret al faptei și urmările efective produse.

La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpaților, in mod corect tribunalul a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de lege, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, natura și gravitatea faptelor, pericolul social concret al faptelor, împrejurările comiterii faptelor și persoana făptuitorilor.

Astfel, la stabilirea cuantumului pedepselor cu închisoarea, tribunalul a ținut seama de: caracterul repetat al faptelor inculpatilor; implicarea activă a în traficul de droguri, așa cum a rezultat în mod indubitabil din notele de redare a convorbirilor telefonice; gravitatea deosebită și de urmările grave, care se pot produce prin punerea în circulație sau deținerea de droguri de mare risc.

O mai mare eficiență a acestor circumstanțe, în aprecierea instanței de apel nu poate fi acordată, atâta vreme cât gradul de pericol social concret al infracțiunii este ridicat, asa cum am aratat.

Pedeapsa trebuie să-și atingă scopul preventiv dar și rolul coercitiv fiind respectat principiul proporționalității pedepsei cu gravitatea faptelori și a urmărilor acestora.

Pentru aceste considerente, Curtea, va lua act de retragerea apelurilor declarate de inculpații N. C. C., Ș. I. și T. C. R., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații I. O., B. M., Ș. D. și M. B. de la 07.11.2013 la zi - 28 august 2014 și va obliga apelanții la câte 250 lei, fiecare, cheltuieli judiciare statului, iar onorariile cuvenite avocaților din oficiu de câte 200 lei pentru fiecare dintre inculpații B. M., M. B., T. C., Ș. I., I. C. și C. M., vor fi suportate din fondurile Ministerul Justiției, iar onorariile parțiale de câte 50 lei, pentru fiecare dintre inculpații N. C. C. și I. O., vor fi suportate din fondurile MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea apelurilor declarate de inculpații N. C. C., Ș. I. și T. C. R..

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații I. O., B. M., Ș. D. și M. B. de la 07.11.2013 la zi - 28 august 2014.

Obligă apelanții la câte 250 lei, fiecare, cheltuieli judiciare statului, iar onorariile cuvenite avocaților din oficiu de câte 200 lei pentru fiecare dintre inculpații B. M., M. B., T. C., Ș. I., I. C. și C. M., vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariile parțiale de câte 50 lei, pentru fiecare dintre inculpații N. C. C. și I. O., vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.08.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

L. N.-C. C. C. D.

GREFIER

I. D.

Red.D.C.C./…..

Thred.V.D./14 ex./04.09.2014

T.B.S1 – jud.C.M.C

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Trafic internaţional de droguri. Legea 143/2000 art. 3. Decizia nr. 909/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI