Ultrajul. Art.257 NCP. Decizia nr. 1/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 1216/2014

Dosar nr._

_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I-a PENALĂ

Decizia penală nr.1.216/A

Ședința publică din data de 13.X.2014

Curtea constituită din:

Președinte: V. B.

Judecător: D. P.

Grefier: I.-F. S.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror M. M..

Pe rol, se află judecarea apelului declarat de apelantul-revizuient C. I. împotriva Sentinței penale nr.62/15.IV.2014 a Judecătoriei Oltenița, județul Călărași, din Dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul-revizuient, personal, aflat în stare de arest în executare, și asistat juridic de apărătorul din oficiu Tatuț M., în baza delegației nr._/4.IX.2014, aflată la fila 9 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Apelantul-revizuent, prin apărătorul din oficiu, susține că revizuirea este admisibilă, deoarece a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu doi martori, care cunosc detalii despre faptele penale.

Reprezentantul Ministerului Public arată că, în mod just, instanța de fond a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât, pe această cale extraordinară de atac, nu poate fi prelungit probatoriul, astfel că motivele invocate nu au nici o legătură cu cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege, în special cu descoperirea unor fapte sau împrejurări noi necunoscute instanțelor de judecată și care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare, invocat de revizuient. Pentru aceste considerente, pune concluzii de respingere, ca nefundat, a apelului.

Apelantul-revizuient, personal, arată că două persoane, respectiv concubina sa și vărul său, au fost prezente la momentul săvârșirii infracțiunilor, iar, la momentul efectuării cercetărilor la fața locului, nu a dorit să aducă la cunoștința organelor judiciare despre cele două persoane, datorită relațiilor în care se afla cu acestea, însă acum dorește să recunoască faptele penale, așa cum au fost comise în realitate.

CURTEA

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr.62/15.IV.2014, din Dosarul nr._, Judecătoria Oltenița, județul Călărași, în temeiul art.495, alin.5 din Codul de procedură penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, formulată de revizuientul C. I., fără să se fi pronunțat asupra cheltuielilor judiciare.

În motivare, a arătat că revizuientul, prin cererea sa revizuire, a susținut că nu a avut parte de un proces echitabil, deoarece la comiterea faptelor penale au mai participat două persoane, a căror identitate nu a vrut să o dezvăluie, însă aceste motive nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire, astfel că cererea de revizuire este inadmisibilă.

În termen legal, revizuientul a declarat apel, pentru netemeinicie.

În motivarea orală a apelului, a susținut că revizuirea este admisibilă, deoarece a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu doi martori, care cunosc detalii despre faptele penale, respectiv concubina sa și vărul său, care au fost prezente la momentul săvârșirii infracțiunilor, iar, la momentul efectuării cercetărilor la fața locului, nu a dorit să aducă la cunoștința organelor judiciare despre cele două persoane, datorită relațiilor în care se afla cu acestea, însă acum dorește să recunoască faptele penale, așa cum au fost comise în realitate.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și sentința penală apelată, atât din punct de vedere al motivului de netemeinicie invocat, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art.417, alin.2 din noul Cod de procedură penală, Curtea apreciază că apelul nu este fondat.

Astfel, mai întâi, Curtea reține că, prin Sentința penală nr.68/7.III.2013 a Judecătoriei Oltenița, județul Călărași, din Dosarul nr._, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr.995/29.V.2013 a Curții de Apel București – Secția I-a penală, din Dosarul nr._ (1197/2013), revizuientului i-a fost stabilită pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de ultraj și de tâlhărie, în stările de recidivă postcondamnatorie și de recidivă posexecutorie, iar, prin cererea sa de revizuire, a susținut că nu a avut parte de un proces echitabil, întrucât la comiterea infracțiunilor au mai participat trei persoane, care nu au fost trase la răspundere penală.

Cutea constată că nemulțumirea revizuientului de a nu fi fost trași la răspundere alți eventuali participanți penal nu constituie nici încălcarea principiului echitabilității procesului penal și nici motiv de revizuire, dintre cazurile de revizuire prevăzute, în mod expres și limitativ, de art.453, alin.1, literele a-f din Codul de procedură penală. Nu există nici măcar cazul de revizuire prevăzut de art.453, alin.1, litera a din Codul de procedură penală, referitor la descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute instanțelor de judecată ordinare la soluționarea fondului și care dovedesc netemeinicia soluției de condamnare, întrucât eventuala participație penală, pe lângă faptul că este în defavoarea revizuientului, nu conduce către soluția opusă, de achitare.

Așadar, în aceste condiții, în mod legal și temeinic, instanța de fond, ca instanță extraordinară, a constatat, deși mai puțin motivat, inadmisibilitatea cererii de revizuire.

În consecință, Curtea, în temeiul art.421, punctul 1, litera b, Cod de procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-revizuient C. I. împotriva Sentinței penale nr.62/15.IV.2014 a Judecătoriei Oltenița, județul Călărași, din Dosarul nr._, iar, în temeiul art.275, alin.2, Cod de procedură penală, va obliga pe apelantul-revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art.421, punctul 1, litera b, Cod de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-revizuient C. I. împotriva Sentinței penale nr.62/15.IV.2014 a Judecătoriei Oltenița, județul Călărași, din Dosarul nr._ .

În temeiul art.275, alin.2, Cod de procedură penală, obligă pe apelantul-revizuient la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13.X.2014.

Președinte, Judecător,

V. B. D. P.

Grefier,

I.-F. S.

Red. și dact.: jud. D.P.

Judecătorie Oltenița, județul Călărași: M. E..

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ultrajul. Art.257 NCP. Decizia nr. 1/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI