Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1208/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1208/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 1208/2013

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 1208

Ședința publică din data de 21.06.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: P. DUMITRIȚA

JUDECĂTOR: B. L.

JUDECĂTOR: M. D. G.

Grefier: C. G.

Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de d-na procuror C. L..

Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de inculpata M. I. M., de părțile civile P. I., P. F., P. D. și P. M. și de asiguratorul S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. împotriva sentinței penale nr. 108/12.03.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 12.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a amânat pronunțarea succesiv la 17.09.2013, 19.06.2013 și 21.06.2013, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.108/12.03.2013 pronunțată de către Judecătoria B. s-a dispus în baza art.346 alin.1 Cod procedură penală și art.14 Cod procedură penală rap. la art.998 și urm. cod civil obligarea inculpatei M. I. M., la plata următoarelor despăgubiri civile:

  • Suma de 27.951,48 lei către S. C. de Urgență București reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții civile P. F.;
  • Suma de 986,3 lei către S. V. Câmpina reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții civile P. F.;
  • Suma de 8022,50 lei către S. C. de Urgență B. A. reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții civile P. F.;
  • Suma de 172.254,6 lei reprezentând daune materiale și suma de 50.000 euro în echivalent în lei la data plății reprezentând daune morale, către partea civilă P. F..
  • Suma de 10.000 euro în echivalent în lei la data plății reprezentând daune morale, către partea civilă P. M.;
  • Suma de 10.000 euro în echivalent în lei la data plății reprezentând daune morale, către partea civilă P. D.;
  • Suma de 20.000 euro în echivalent în lei la data plății reprezentând daune morale, către partea civilă P. I.;
  • Suma de 500 lei lunar de la data producerii accidentului și până la împlinirea vârstei de 18 ani reprezentând daune materiale și suma de 15.000 euro în echivalent în lei la data plății reprezentând daune morale, către partea civilă P. G. A. prin reprezentant legal P. I.;
  • Suma de 500 lei lunar de la data producerii accidentului și până la împlinirea vârstei de 18 ani reprezentând daune materiale și suma de 15.000 euro în echivalent în lei la data plății reprezentând daune morale, către partea civilă P. D. V. prin reprezentant legal P. I.;

În temeiul art.54 din Legea 136/2005 despăgubirile civile și cheltuielile judiciare mai sus menționate se plătesc pentru inculpata M. I. M. de către asigurătorul de răspundere civilă . GROUP S.A. cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S.C.A. I. și O.- București, ..3, ., ., în condițiile Legii 136/1995 și în limita plafonului maxim prevăzut pentru anul 2008.

In temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedura penala a fost obligată inculpata la plata sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin sentința penală nr.527/21.10.2011 s-a dispus, în baza art.184 alin.2 și 4 Cod penal cu aplic. art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală, condamnarea inculpatei M. I. M. la 4 luni închisoare (fapta din 21.06.2008)

Potrivit art. 71 Cod penal a fost interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit.b Cod penal.

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate de 4(patru) luni închisoare, pe un termen de încercare de 2 ani si 4 luni, calculat conf. art. 82 Cod penal.

Conform art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării.

Conform art. 71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea și executarea pedepsei accesorii.

Prin aceiași sentință s-a dispus disjungerea laturii civile a cauzei și formarea unui nou dosar, înregistrat sub nr._ al Judecătoriei B..

Nemulțumiți de modul în care s-a soluționat latura civilă a cauzei au declarat recurs părțile vătămate P. M. și P. D. împotriva sentinței penale nr.108 din data de 12.03.2013, pronunțată de către Judecătoria B. – Secția penală, apreciind astfel că aceasta este nelegală sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate.

Împotriva aceleiași soluții au declarat recurs inculpata M. I. M., părțile civile P. I. și P. F., precum și asiguratorul . Group SA, vizând același aspect de nelegalitate referitor la cuantumul daunelor morale acordate părților vătămate P. D. și P. M., apreciindu-le prea mari.

Curtea, examinând recursurile declarate sub aspectul criticii de nelegalitate invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, constată ca fiind fondate recursurile declarate de către partea vătămată P. D. și P. M. cu următoarea motivare.

Din actele dosarului, conform concluziilor raportului de expertiză medico-legalănr.A1/J/538/2008, a rezultat că, în urma accidentului rutier, partea vătămată P. F. a suferit leziuni traumatice produse prin lovire cu și de corpuri duse, pentru care a necesitat pentru vindecare aproximativ 150 de zile de îngrijiri medicale, leziunile punând în primejdie viața victimei (filele 110 – 116).

Se apreciază că, pentru prejudiciul suferit, părților vătămate P. D. și P. M. li se vor majora cuantumul daunelor morale de la câte 10.000 euro la câte 20.000 euro către acestea.

În ceea ce privește celelalte recursuri, ele apar ca nefondate, motivat de faptul că prin cuantumul daunelor morale stabilit, instanța fondului a creat un echilibru pentru părțile civile P. I. și P. F..

Prin decizia penală nr.537 din data de 21.10.2011, pronunțată de Judecătoria B. – Secția penală, definitivă sub aspectul laturii penale, s-a stabilit că inculpata M. I. M. a avut o culpă exclusivă.

De asemenea, conform dispozițiilor prev. de art.54 din Legea nr.136/2005, asigurătorul răspunde civil și în limita plafonului maxim prev. de art.2008, dar și în limita contractului de asigurare cu . Group SA.

Așadar, în baza art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, Curtea urmează a admite recursurile declarate de către părțile vătămate P. D. și P. M..

Urmează a casa în parte sentința penală nr.108/12.03.2013, pronunțată de către Judecătoria B. – Secția penală și, rejudecând în fond, urmează a majora cuantumul daunelor morale acordate părților vătămate P. D. și P. M. de la câte 10.000 euro la câte 20.000 euro, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

În baza art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de către inculpata M. I. M., părțile civile P. I. și P. F. și de către asigurătorul . Group SA.

Văzând și prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de părțile vătămate P. D. și P. M. împotriva sentinței penale nr. 108 din 12 martie 2013, pronunțată de Judecătoria B. – Secția penală.

Majorează cuantumul daunelor morale de la câte 10.000 euro la câte 20.000 euro către părțile vătămate P. D. și P. M..

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpata M. I. M., de părțile civile P. I. și P. F. și de asiguratorul „. Group SA” împotriva aceleiași sentințe.

Obligă pe recurenta-inculpată la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe recurentele-părți civile P. I. și P. F., precum și pe asiguratorul „. Group SA” la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 iunie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Dumitrița P. L. B. D. G. M.

GREFIER,

G. C.

Red. – jud.Dumitrița P.

Tehnored. – M.A.

2 ex./21.08.2013

Judecătoria B. – jud. I. R. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1208/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI