Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1208/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1208/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 1208/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ nr. 1208/R
Ședința publică din 25.06.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. L.
JUDECĂTOR – I. T.
JUDECĂTOR – I. C.
GREFIER - C. I.
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI reprezentat prin procuror N. N..
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurentul-inculpat I. C., împotriva Sentinței penale nr. 1240/22.04.2013, pronunțată Judecătoria Sectorului 4 București – Secția penală în dosarul nr._
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentul-inculpat avocat din oficiu G. M., cu delegație de reprezentare nr._/30.05.2013 la dosar-fila 6.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea, din oficiu, în raport de data la care a fost comunicată hotărârea atacată, respectiv 26.04.2013, precum și de data la care a fost formulat recursul, respectiv 07.05.2013, pune în discuție excepția tardivității formulării recursului.
Apărătorul recurentului-inculpat arată că lasă la aprecierea instanței excepția invocată din oficiu.
Reprezentantul parchetului, în raport de promovarea recursului cu depășirea termenului legal, solicită admiterea excepției tardivității formulării recursului.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.1240 din 22.04.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu aplic. art. 37 lit. b. C.pen., a fost condamnat inculpatul I. C. (fiul lui N. și G., năsut la data de 18.11.1977 în . G., domiciliat în ., ., jud. G., CNP_), la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
În baza art. 71 alin. 1 C. pen. i s-au interzis interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b C. pen. pe durata executării pedepsei principale, cu titlul de pedeapsa accesorie.
S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 970/22.12.2011 emisă de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin nerecurare la data de 04.01.2012 este concurentă cu fapta pentru care inculpatul este cercetat în prezenta cauză – faptă săvârșită la data de 11.11.2009.
În temeiul art. 36 alin. 1 C. pen. rap. la art. 33 și art. 34 lit. b C. pen., contopește pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 970/22.12.2011, emisă de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin nerecurare la data de 04.01.2012, cu pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință.
S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 3 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. 1 C. pen. i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b C. pen. pe durata executării pedepsei principale, cu titlul de pedeapsa accesorie.
În baza dispozițiilor art. 88 C. pen. și art. 36 al. 3 C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată de la data 10.01.2012 la data de 09.09.2012.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2110/2011 emis de Judecătoria Sectorului 3 București și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform hotărârii judecătorești de față.
În baza art.191 alin.1 C. pr. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din data de 12.03.2013, întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul de urmărire penală nr._/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I. C., cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b C. pen.
În cadrul ședinței publice desfășurate în data de 01.04.2013 (prim termen de judecată), instanța a amânat judecata pentru a cita inculpatul cu mandat de aducere cu însoțitor și a dispus efectuarea unor verificări în baza de date a I.N.E.P. pentru identificarea domiciliului inculpatului, în baza de date a A.N.P. pentru a vedea dacă se află încarcerat, în baza de date a I.G.P.R pentru a vedea dacă inculpatul se află arestat în altă cauză și în baza de date da C.L.S.4 pentru a se comunica dacă acesta este decedat.
Față de lipsa inculpatului și de la ședința publică din data de 15.04.2013, instanța a constatat procedura legal îndeplinită fiind emise adrese către toate instituțiile competente pentru identificarea domiciliului inculpatului. În cadrul aceleiași ședințe de judecată a procedat la verificarea regularității actului de sesizare al instanței, în temeiul art. 300 alin. 1 Cod de procedură penală, constatând respectarea dispozițiilor art. 263 și art. 264 C. pr. pen.
Instanța de fond a reținut că la data de 19.08.2011, în jurul orelor 00.29, inculpatul I. C. a condus autovehiculul marca Nissan cu numărul de înmatriculare BT6027BM pe . pentru control de un echipaj al Poliției Rutiere.
În urma cercetărilor efectuate de organele de poliție s-a stabilit că inculpatul nu posedă permis de conducere, aspect ce reiese și din procesul-verbal de verificare în baza de date a conducătorilor auto.
Inculpatul I. C. a recunoscut săvârșirea faptei pentru care este cercetat.
Inculpatul nu a fost audiat în timpul judecății, acesta nefiind prezent la niciun termen de judecată, deși a fost legal citat.
S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului I. C. care, la data de 19.08.2011, în jurul orelor 00.29, a condus autovehiculul marca Nissan cu numărul de înmatriculare BT6027BM pe . poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule este de natură a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
In ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, instanța a reținut că elementul material al laturii obiective a fost realizat prin fapta inculpatului de a conduce autovehiculul, fără a poseda permis de conducere. Urmarea imediată a acestei fapte este reprezentata de crearea unei stări de pericol atât pentru inculpat, însuși cât și pentru ceilalți participanți la trafic. În ceea ce privește legătura de cauzalitate aceasta rezultă fără dubiu, în mod direct și nemijlocit, din expunerea celorlalte două elemente.
Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a reținut că inculpatul a recunoscut că a știut că nu avea dreptul de a conduce respectivul autoturism. Astfel, inculpatul a prevăzut si a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos al faptei sale, acesta săvârșind fapta cu intenție directa, forma prevăzuta de art. 19 alin. 1 pct.1 C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute la art. 72 Cod penal, referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită (de la de la unu la 5 ani închisoare), gradul de pericol social concret al faptei săvârșite (împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, locul și timpul în care aceasta a fost săvârșită), dar și circumstanțele personale ale inculpatului I. C. care este recidivist. Astfel, se reține că:
- prin sentința penală nr. 187/19.03.2001 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 501/30.01.2002 a Curții Supreme de Justiție, numitul I. C. a fost condamnat la pedeapsă de 8 ani închisoare și eliberat condiționat la data de 03.05.2005 cu un rest de 982 de zile.
- prin sentința penală 970/22.12.2011 emisă de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin nerecurare la data de 04.01.2012, numitul I. C. a fost condamnat în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice republicată cu aplic. art. 37 lit. b C. pen., la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule în stare de recidivă postexecutorie. (faptă din 11.11.2009).
Având în vedere data comiterii faptei ce face obiectul de analiză al prezentei cauze penale (19.08.2011), cercetând fișa de cazier judiciar a inculpatului, se constată că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 187/19.03.2001 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 501/30.01.2002 a Curții Supreme de Justiție, la o pedeapsă de 8 ani închisoare. A fost arestat la data de 10.01.2000 și eliberat condiționat la data de 03.05.2005, cu un rest de 982 de zile închisoare. Fapta pentru care inculpatul este cercetat în prezenta cauză a fost săvârșită după momentul la care pedeapsa anterioară a fost considerată ca executată însă înaintea împlinirii termenului de reabilitare (analizat în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. 1 lit. b C.p.), fiind astfel săvârșită în stare de recidivă postexecutorie.
S-a apreciat că, adaptarea pedepsei implică luarea în considerare, sub multiplele ei aspecte a personalității infractorului, pentru a avea ca rezultat dorit transformarea efectivă a proceselor psihice și a conduitei acestuia. Se impune luarea în considerare a coordonatelor psihice, relațiilor sociale, influențelor mediului social, comportament, impulsivitate, indiferență afectivă, egocentrism, agresivitate, temperament, educație, micro-mediul persoanei, ambianța familială, legături profesionale, anturaj, comportament ante și post delictum, atitudinea față de exigențele legii penale, colaborare cu organele de cercetare și instanța. Astfel, inculpatul I. C., în vârstă de 36 de ani, cetățean român, studii gimnaziale, căsătorit, 2 copii minori, nu se află la prima confruntare cu legea penal – fiind recidivist, fișa de cazier indicând un comportament preponderent antisocial, așa cum s-a arătat anterior.
Infracțiunea comisă este în măsură să creeze un sentiment de revoltă și dezaprobare ca reacție socială a mediului în care a fost săvârșită (raportându-se în special la antecedentele penale evidențiate anterior). Aplicând aceste criterii în concret, având în vedere toate considerentele enunțate anterior, instanța a apreciat că doar o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare ar putea răspunde în mod eficient dublului scop: de prevenire și sancționare, contribuind în egală măsură la reeducarea și atenționarea reală a inculpatului.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, având în vedere cuantumul acesteia, antecedentele penale și în egală măsură gravitatea faptei și periculozitatea socială a făptuitorului, instanța de fond a dispus executarea ei efectivă, în regim penitenciar, inculpatul perseverând în comiterea acestei infracțiuni și, în mod clar, neavând capacitatea de înțelegere a pericolului deosebit de ridicat pe care îl prezintă fapta pe care în mod sistematic o săvârșește.
În acord cu jurisprudența CEDO în materie, instanța de fond a considerat că aplicarea pedepsei accesorii trebuie realizată atât în baza art.71 alin. 2 și 3 C.pen. și 64 C.pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului - în special Cauza S. și P. contra României și cauza Hirst contra Marii Britanii - care, în conformitate cu dispozițiile art.11 alin. 2 și art.20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr.30/1994. Astfel, restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar o atare măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o.
În consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nicio marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă atât principiul proporționalității, cât și art. 3 din Primul Protocol adițional, așa cum a statuat și instanța supremă în urma soluționării unui recurs în interesul legii, prin decizia nr. 74/2007.
Având în vedere implicațiile socio-morale a faptei săvârșite de inculpatul I. C., gravitatea acesteia, precum și necesitatea protecției eficiente a mediului social și a intereselor legitime ale celorlalte persoane, instanța a apreciat că se impune interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b, pe durata executării pedepsei principale.
S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 970/22.12.2011 emisă de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin nerecurare la data de 04.01.2012 este concurentă cu fapta pentru care inculpatul este cercetat, faptă săvârșită la data de 11.11.2009 și s-au contopit pedepsele aplicate.
Instanța de fond a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2110/2011 emis de Judecătoria Sectorului 3 București și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Împotriva acestei hotărâri la data de 8.05.2013 a declarat recurs inculpatul I. C., invocând faptul că pedeapsa este prea mare.
Referitor la excepția invocată din oficiu, Curtea constată că, potrivit art.3853 alin.1 C. pr. pen.: „Termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune astfel”. Acest termen curge potrivit art.3853 alin.2 raportat la art.363 alin.3 C. pr. pen. pentru partea care a lipsit atât la dezbateri cât și la pronunțare, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
În speță, inculpatului i-a fost comunicată copia dispozitivului hotărârii la data de 26.04.2013 iar recursul a fost declarat la data de 08.05.2013, situație în care se constată că este tardiv.
Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art.38515 pct.1 lit.a teza I C. pr. pen., constatând că este întemeiată excepția invocată din oficiu, se va respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpat.
În baza art. 192 alin.2 C. pr. pen., va fi obligat recurentul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Văzând și disp.art. 82 alin.1 din Legea nr. 51/1995, republicată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul I. C., împotriva sentinței penale nr.1240 din 22.04.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
Obligă recurentul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul pentru avocat din oficiu, în cuantum de 200 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
D. LupașcuIsabelle TocanIoana C.
GREFIER,
C. I.
Red. D.L.
Dact. A.L. 2 ex./02.07.2013
Jud. Sect. 4 București – jud.: I. A.
| ← Ridicarea controlului judiciar. Art. 160 ind.3 C.p.p.. Decizia... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1205/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
