Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 1043/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1043/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-05-2012 în dosarul nr. 1043/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI- SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
_
Decizia penală nr.1043
Ședința publică din data de 23.05.2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - LUCHAN C.
JUDECĂTOR - V. C.
JUDECĂTOR - L. M.
GREFIER - M. C.
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat prin procuror E. B..
Pe rol judecarea recursului declarat de P. DE PE L. JUDCATORIA SECTOR 2 împotriva sentinței penale nr.256/20.03.2012 pronunțată de JUDECĂTORIA SECTOR 2 în dosarul nr._/300/2011.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde intimatul inculpat MUSTATA D. în stare de arest si asistat de avocat din oficiu G. C., cu delegație la fila 9 dosar, lipsind intimata parte vătămată S. E. M. si intimata parte civilă CRSTESCU M. A.. HOTARU R. personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimatul inculpat M. D. precizează că este de acord cu asistența din oficiu pentru judecarea cauzei.
Constatând ca nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat, declarații suplimentare de făcut, apreciază cauza in stare de judecată si acorda cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul Parchetului invoca disp.art.385/6 alin.3 Cpp, art.385/9 pct.17/2 Cpp, art.385/10 Cpp, art.385/15 pct.2 l.it.d cpp și pune concluzii de admitere a recursului, apreciind că hotărârea este nelegala sub aspectul nerespectării disp.art.4 Cpp, si precizează ca in conformitate cu disp.art.17 alin.1 Cpp instanța era obligată sa se pronunțe, din oficiu, asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar daca partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, partea civilă care era minoră la data săvârșirii faptei.
A doua critică vizează omisiunea aplicării disp.art.116 Cp, in sensul interzicerii inculpatului a dreptului de a se afla în București, având in vedere fapta de violență pentru care este cercetat, cu consecința neînțelegerii depline a semnificației sociale a conduitei sale periculoase, acesta neavând loc de muncă stabil, educație si fiind cunoscut cu antecedentele penale.
Apărătorul din oficiu desemnat pentru intimatul inculpat MUSTATA D. apreciază ca recursul declarat de parchet este nefondat și solicită respingerea acestuia, hotărârea pronunțată de instanța de fond fiind legala si temeinica.
In ultimul cuvânt, intimatul inculpat MUSTATA D. lasă la aprecierea Curții.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București întocmit la data de 02.08.2010 în dosarul nr. 7876/P/2010, înregistrat inițial pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 02.08.2010, sub nr._/300/2010, inculpatul M. D. zis „C.", arestat preventiv în lipsă, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a doua infracțiuni de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. c si (2 ) lit. b C.pen., fiecare cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. si art. 33 lit. a C.pen.
Prin sentința penală nr.15/ 12.01.2011, pronunțată în dos. pen nr._/300/2011 al Judecătoriei sectorului 2 București, s-a dispus “În temeiul art. 211 alin. 1, 2 lit c și 21 lit b C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p condamnarea inculpatului M. D., la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în stare de recidivă postcondamnatorie - fapta din 17.05.2010.; În temeiul art. 61 C.pen. instanța a revocat liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 44/10.06.2008 a Judecătoriei Cornetu, și a contopit restul de pedeapsă neexecutat de 384 de zile închisoare cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, urmând să-i aplice inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.; În temeiul art. 71 C.p., instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și b C.p., pe durata executării pedepsei principale.; În temeiul art. 211 alin. 1, 2 lit c și 21 lit b C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p., instanța a condamnat pe inculpatul M. D., zis "C." la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în stare de recidivă postcondamnatorie - fapta din 25.05.2010.; În temeiul art. 61 C.pen. instanța a revocat liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 44/10.06.2008 a Judecătoriei Cornetu, și a contopit restul de pedeapsă neexecutat de 384 de zile închisoare cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, aplicându-i inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.; În temeiul art. 33 lit. a C.p si art. 34 lit. b C.p. instanța a contopit cele două pedepse rezultante de câte 8 ani închisoare aplicate inculpatului prin prezenta sentință, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.”.
Sentința penală nr.15 / 12.01.2011 a rămas definitivă prin nerecurare la data de 28.01.2011, în data de 31.01.2011 fiind emis mandatul de executare a pedepsei nr. 57/2011, iar ulterior, întrucât autoritățile române competente au stabilit că inculpatul se află pe teritoriul statului spaniol, împotriva inculpatului s-a emis mandatul european de arestare nr._/300/2010, care a fost înaintat autorităților spaniole spre a fi pus în executare.
După predarea sa către autoritățile române în vederea executării mandatului, la data de 09.05.2011 inculpatul a formulat recurs împotriva sentinței de condamnare, cale de atac pe care apărătorul a recalificat-o ca fiind cerere de rejudecare a cauzei, după extrădare, întemeiată pe dispoz. art. 5221 C.p.p, aspect față de care, prin decizia penală nr. 1265/09.06.2011 a Curții de Apel – Secția I Penală, s-a trimis cauza la instanța competentă în vederea soluționării cererii de rejudecare.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.08.2011 sub nr._/300/2011.
Prin sentința penală nr. 583/14.09.2011 a Judecătoriei sector 2 București s-a dispus „În temeiul art. 522 indice 1 C.p.p s-a anulat sentința penală nr. 15 din 12.01.2011, pronunțată în dos.pen nr._/300/2010 și mandatul de executare emis în baza sentinței amintite, respectiv mandatul nr. 57/2011 din 31.01.2011.; În temeiul art. 211 alin. 1, 2 lit. c și 21 lit. b C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p., a condamnat pe inculpatul M. D., zis "C." - fiul lui V. si L., născut la data de 23.05.1977 în ., domiciliat in or. P., . nr. 61, jud.I., cetatean roman, recidivist, CNP -_, citat prin afișare la CLS 2 București, la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în stare de recidivă postcondamnatorie - fapta din 17.05.2010.; În temeiul art. 61 C.pen. s-a revocat liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.44/10.06.2008 a Judecătoriei Cornetu, și a contopit restul de pedeapsă neexecutat de 384 de zile închisoare cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, aplicându-i inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.; În temeiul art. 71 C.p., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și b C.p., pe durata executării pedepsei principale.; În temeiul art. 211 alin. 1, 2 lit c și 21 lit b C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p., a condamnat pe inculpatul M. D., zis "C.", la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în stare de recidivă postcondamnatorie- fapta din 25.05.2010.; În temeiul art. 61 C.pen. a revocat liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 44/10.06.2008 a Judecătoriei Cornetu, și a contopit restul de pedeapsă neexecutat de 384 de zile închisoare cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, aplicându-i inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.; În temeiul art. 71 C.p., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.p., pe durata executării pedepsei principale.; În temeiul art. 33 lit. a C.p si art. 34 lit. b C.p. s-au contopit cele două pedepse rezultante de câte 8 ani închisoare aplicate inculpatului prin prezenta sentință, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.; În baza art. 350 alin 1 C.p.p s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.; În baza art. 88 alin. 1 C.p a computat din pedeapsă durata arestării preventive dispuse în baza mandatului european de arestare de la data de 08.04.2011 la 29.04.2011, precum și perioada executată în arest, de la data de 29.04.2011 la zi.; În baza art 346 alin 1 C.p.p rap. la art. 14 și 15 C.p.p. cu aplicarea art. 998-999 C.civ. s-a admis acțiunea civilă a părții civile C. M. A. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 850 de lei, către aceasta, reprezentând prejudiciu produs prin săvârșirea faptei.”.
Împotriva acestei sentințe s-a promovat recurs de către P. de pe lângă Judecătoria sector 2 București și inculpat, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel – Secția a II-a Penală sub nr. 3522/2011.
Reanalizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de Ministerul Public și inculpat, constatându-se existența unor neconcordanțe între minută și dispozitivul sentinței recurate, s-a dispus admiterea recursurilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță care, prin sentința penală nr.256 din data de 20.03.2012, în dosarul nr._/300/2011, a dispus următoarele:
În temeiul art. 5221 C.p.p a anulat sentința penală nr. 15/12.01.2011, pronunțată în dos. pen nr._/300/2010 al Judecătoriei sector 2 București.
În temeiul art. 211 alin. 1, 2 lit. c și 21 lit. b C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p., și a art. 3201 alin. 7 c.p.p. a condamnat pe inculpatul M. D. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din 17.05.2010).
În temeiul art. 61 C.pen. s-a revocat liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 44/10.06.2008 a Judecătoriei Cornetu, și s-a contopit restul de pedeapsă neexecutat de 384 de zile închisoare cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, urmând să-i aplice inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C.p., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 211 alin. 1, 2 lit. c și 21 lit. b C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p. și a art. 320 1 alin. 7 C.p.p.,a condamnat pe inculpatul M. D. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din 25.05.2010).
În temeiul art. 61 C.pen. s-a revocat liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 44/10.06.2008 a Judecătoriei Cornetu, și a contopit restul de pedeapsă neexecutat de 384 de zile închisoare cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, aplicându-i inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a C.p si art. 34 lit. b C.p. s-au contopit cele două pedepse rezultante de câte 7 ani închisoare aplicate inculpatului prin prezenta sentință pentru infracțiunea dedusă judecății, inculpatul M. D. executând în final pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C.p., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 36 alin. 3 C.p s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive dispuse în baza mandatului european de arestare de la data de 08.04.2011 până la 29.04.2011, precum și perioada executată în arest preventiv după predarea acestuia autorităților române de la data de 29.04.2011 la zi.
S-a dispus anularea MEPI nr. 57/2011 din 31.01.2011 emis în baza sentinței penale nr. 15/12.01.2011 a Judecătoriei sector 2 București și emiterea unui nou MEPI în baza prezentei sentințe.
A luat act că partea vătămată S. E. M. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul cauzat fiind recuperat în natură prin restituirea bunurilor sustrase.
În baza art. 346 alin 1 C.p.p rap. la art. 14 și 15 C.p.p. cu aplicarea art. 998-999 C.civ. s-a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă C. M. A. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 850 de lei, reprezentând despăgubiri materiale.
În temeiul art. 191 al. 1 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 189 C.p.p. s-a dispus decontarea onorariului în cuantum de 100, cuvenit apărătorului din oficiu, din fondurile Ministerului de Justiție către BCAJ.
În fapt, s-a reținut că la data de 17.05.2010, în jurul orei 18:25, aflându-se în parcul „Sticlariei" din ., prin amenințare cu un briceag și acte de violență, inculpatul M. D. zis „C. " a deposedat-o pe partea vătămată S. E. M., de telefonul mobil marca Nokia 3120 utilizat cu cartelă cu nr. de apel_, ._, cauzând un prejudiciu de 500 lei.
În data de 25.05.2010, în jurul orei 14:00, in timp ce se afla pe . lacului Dobroiesti sector 2, prin amenintare cu un briceag si acte de violență, inculpatul M. D. a deposedat-o pe partea vătămata C. M. A. de geanta personală în care avea cheile de la ușa de acces a locuinței și un telefon mobil marca Samsung S 707, cauzând un prejudiciu de 850 lei.
Prima instanță a avut în vedere probele administrate în faza de urmărire penală coroborate cu mărturisirea inculpatului, judecata având loc conform procedurii reglementate de art. 3201 din Codul de procedură penală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București invocând, în esență, următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
- nerespectarea dispozițiilor art. 4 C.p.p. privind rolul activ al instanței de judecată cu privire la latura civilă, considerând că, în raport de dispozițiile art. 17 alin.l C.p.p. trebuiau acordate din oficiu daune morale părții vătămate minore S. E. M.;
- omisiunea aplicării măsurii de siguranță prev. de art.ll6 Cp. inculpatului M. D., după executarea pedepsei principale, întrucât acesta domiciliază or.P., ..61, jud. I. iar prezența acestuia pe raza Mun. București constituie un potențial pericol grav pentru societate, acesta săvârșind infracțiuni de violență.
Curtea, examinând hotărârea atacată, în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conform art.3856 alin.3 Cod procedură penală, constată următoarele:
În mod corect s-a reținut că acuzarea a făcut dovada situației de fapt expuse în actul de sesizare, din materialul probator administrat în cauză rezultând indubitabil că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepselor, conform criteriilor prev. de art.72 Cod penal, ținând seama de natura și gravitatea faptelor, împrejurările, modalitatea în care au fost comise, circumstanțele personale ale inculpatului.
În ceea ce privește latura civilă, Curtea apreciază că nu se impune obligarea inculpatului la plata de daune morale către partea vătămată S. E. M., condamnarea acestuia la o pedeapsă de 7 ani închisoare reprezentând o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, în opinia Curții executarea pedepsei este aptă să asigure formarea unei atitudini corecte a inculpatului față de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială, astfel că nu este cazul de a se lua față de acesta măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în București.
Așadar, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod pr.pen., va respinge recursul parchetului, constatând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Conform baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, pentru inculpat, de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat, recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București împotriva sentinței penale nr.256/20.03.2012 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București.
Compută durata arestării preventive dispuse în baza MEA de la 08.04.2011 până la 29.04.2011 precum și perioada executată în arest preventiv după predarea inculpatului autorităților române de la data de 29.04.2011 la zi.
Onorariul avocatului din oficiu de 200 lei se suportă din fondul Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. C. V. C. L. M.
GREFIER,
M. C.
Red.LC
Th.red.EA-12.06.2012/2ex
J.S.”.B.-T.F.C.
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1205/2013. Curtea de Apel... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|








