Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1205/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1205/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 1205/2013

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ nr. 1205/R

Ședința publică din 25.06.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE D. L.

JUDECĂTOR – I. T.

JUDECĂTOR – I. C.

GREFIER - C. I.

MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI reprezentat prin procuror N. N..

Pe rol soluționarea recursului promovat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, împotriva sentinței penale nr. 285/13.02.2013, pronunțată Judecătoria Sectorului 5 București – Secția penală, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul inculpat V. C. C. prin avocat din oficiu U. F. cu delegație de reprezentare nr._/22.05.2013 la dosar-fila 16, intimatul inculpat B. S. personal, fiind asistat de avocat Serni V. în substituirea avocatului din oficiu Mavhima E. cu delegație de reprezentare nr._/22.05.2013 la dosar-fila 8 și reprezentantul legal V. N. personal, lipsind intimata-parte civilă M. A..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de solicitat, Curtea acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor asupra recursului promovat în prezenta cauză.

Reprezentantul parchetului învederează ca motive de recurs: greșita reținere a stării de recidivă în temeiul art. 37 lit. a) C. pen. cu privire la inculpatul B. S., în loc de pluralitate intermediară de infracțiuni, în condițiile în care condamnarea anterioară - prim termen al recidivei - este o pedeapsă de 4 luni cu suspendare, deci nu este îndeplinită condiția ca primul termen să fie o pedeapsă mai mare de 6 luni; reținerea concomitentă a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., cât și a dispozițiilor art. 3201 C. pr. pen., pentru ambii inculpați, fiind deci o dublă valorificare; netemeinicia reținerii circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul B. S., inculpat major pentru care instanța de fond nu a motivat reținerea acestei circumstanțe, inculpatul a comis fapta antrenând un minor în activitatea infracțională, este cunoscut cu antecedente penale, consumator de droguri și fără ocupație; omisiunea confiscării sumei obținute din vânzarea stației de emisie-recepție, aceasta fiind vândută de către inculpați către martorul B. F.. Solicită admiterea recursului și pronunțarea unei hotărâri în sensul motivelor de recurs expuse.

La interpelarea instanței, cu privire la cuantumul pedepselor aplicate, învederează faptul că prin înlăturarea circumstanțelor atenuante, conform motivelor de recurs expuse, s-ar ajunge la un cuantum al pedepselor îndestulător, solicitând aplicarea acestor pedepse cu executare.

Apărătorul intimatului-inculpat V. C. C., în raport de vârsta inculpatului, atingerea minimă adusă valorii sociale ocrotite, faptul că nu este inițiatorul faptei, faptul că este o infracțiune cu efect reversibil și inculpatul dorește să acopere prejudiciul creat, solicită respingerea recursului cu privire la cuantumul pedepsei aplicate. Cu privire la omisiunea confiscării, de asemenea solicită respingerea recursului, întrucât inculpatul V. C. C. a înțeles să-și asume obligația de a acoperi prejudiciul cauzat.

Apărătorul intimatului-inculpat B. S. solicită respingerea recursului promovat de parchet și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. Cu privire la omisiunea confiscării sumei de 1000 lei, arată că la fila 16 din dosarul de urmărire penală se regăsește factura de achiziție a stației de emisie recepție în valoare de 238,7 lei. De asemenea, mai arată că suma de 100 lei a fost restituită pe bază de dovadă părții vătămate M. A., astfel că solicitarea parchetului rămâne fără obiect. Cu privire al cuantumul pedepselor, apreciază că instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepselor, având în vedere atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de lege, valoarea foarte mică a obiectelor sustrase, ce au fost în parte restituite, dar și vârsta inculpatului, fiind suficient că i-a fost revocat beneficiul suspendării condiționate și urmează a executa o pedeapsă de 1 an și 4 luni. Apreciază că în mod corect au fost reținute circumstanțele atenuante, iar reținerea dispozițiilor art. 3201 C. pr. pen. concomitent cu dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen. este perfect legală, având în vedere că art. 3201 C. pr. pen. se referă la limitele de pedeapsă, iar art. 74 lit. c) C. pen., la individualizarea pedepsei.

Având ultimul cuvânt, intimatul-inculpat V. C. C. arată că regretă faptele comise și nu are nimic de adăugat la cele spuse de apărătorul său. La interpelarea instanței, arată că în urma vânzării stației de emisie-recepție, împreună cu inculpatul B. S., au obținut 100 de lei pe care i-au împărțit în mod egal.

Având ultimul cuvânt, intimatul-inculpat B. S. arată că nu are nimic de adăugat la cele spuse de apărătorul său.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr.285 din 13.02.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în baza art.334 C.pr.pen s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului V. C. C. din art.208 alin.1 C.pen rap. la art.209 alin.1 lit.a,e,g C.pen cu aplicarea art.99 și urm. C.pen în art. art.208 alin.1 C.pen rap. la art.209 alin.1 lit.a,e,g și i C.pen cu aplicarea art.99 și urm.C.pen

În baza art.334 C.pr.pen s-a schimbat încadrarea juridică A faptei reținute în sarcina inculpatului B. S. din art.208 alin.1 C.pen rap. la art.209 alin.1 lit.a,e,g C.pen cu aplicarea art.37 lit.a C.pen în art. art.208 alin.1 C.pen rap. la art.209 alin.1 lit.a,e,g și i C.pen cu aplicarea art.37 lit.a C.pen și art.75 alin.1 lit.c C.pen.

I. În baza art.208 alin.1 C.pen rap. la art.209 alin.1 lit.a,e,g și i C.pen cu aplicarea art.99 și urm. C.pen și art.3201 alin.7 C. pr. pen. și art.74 alin.1 lit.c teza finală C.pen și art.76 alin.1 lit.d C.pen, a fost condamnat inculpatul V. C. C. (fiul lui M. și N., născut la data de 21.05.1996 în București, domiciliat în .-9, sector 5, București, fără antecedente penale, fără loc de muncă, 3 clase, cetățenie română, CNP_) la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat .

În baza art.71 C.pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen., pe durata executării pedepsei principale, după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art.1101 C.pen a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.2036/12.09.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, definitivă prin nerecurare.

În temeiul art. 36, art.33 lit. a și art.34 lit. b C.pen a fost contopită pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa a cărei suspendare a fost anulată, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza 1101 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani .

În baza art.1101 Cod penal rap. la art.103 alin.3 C.pen s-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București și S-A PUS în vedere acestuia, ca pe durata termenului de încercare și până la împlinirea vârstei de 18 ani să respecte următoarele obligații:

- să presteze o activitate neremunerată într-o instituție de interes public fixată de S. de probațiune pe o durata de 50 de ore, de maximum 2 ore pe zi, după programul de școală, în zilele nelucrătoare și în vacanță.

În baza art.1101 Cod penal rap. la art.863 C.pen, după împlinirea vârstei de 18 ani, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza 1101 C.pen rap. la art.863 alin.3 C.pen i s-au pus în vedere acestuia, ca pe durata termenului de încercare, după împlinirea vârstei de 18 ani, să respecte următoarea obligație:

- să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare.

S-a făcut aplicarea art.863 alin.4 C.pen.

În temeiul art. 359 C.proc.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864 C.pen.și art.103 alin.3 C.pen.

În baza art.71 alin.5 C.pen pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art.36 alin.3 C.pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada de la 19.07.2012, ora 02,30 la 20.07.2012, ora 02.30 și de la 20.07.2012 la 12.09.2012 și de la 18.07.2012, ora 06.00 la 19.07.2012, ora 02.00.

II În bazal art.208 alin.1 - art. 209 alin.1 lit. a,g,e și i C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a C.pen și art.75 alin.1 lit.c C.pen și art. 3201 alin.7 C.proc.pen., art.74 alin.1 lit.c teza finală și alin.2 C.pen și art. 76 alin.1 lit.d C.pen. și art.80 C.pen, a fost condamnat inculpatul B. S. (fiul lui natural și V. A., născut la data de 24.07.1992 în București, domiciliat în București . sector 5, cetățean român, neșcolarizat, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, fără ocupație, necunoscut cu antecedente penale, posesor CI . nr._, CNP_) la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În temeiul art.83 C.pen s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1083/20.07.2011 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin nerecurare, și adaugată această pedeapsă la pedeapsa stabilită în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul art.71 C. pen. i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii de la 18.07.2012, ora 06.00 la 19.07.2012, ora 02.00 și perioada executata de la 17.06.2011 la 20.07.2011.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părții civile M. A. a fost recuperat prin restituire.

A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă M. A..

În baza art.191alin.2 C. pr. pen., a fost obligat fiecare inculpat să plătească câte la 1000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 7577/P/2012, întocmit la data de 14.11.2012 de P. de pe lângă Judecătoria sector 5 București și înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 14.11.2012, sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților V. C. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, e. și g C. pen., cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. și B. S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, e. și g C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a din C. pen.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații, în conformitate cu dispozițiile art.70 al.2 C.proc.pen. și disp. art.3201 C.proc.pen., declarațiile acestora aflându-se la dosar.

La termenul de judecată din data de 13.02.2013, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C.p.p. pentru ambii inculpați în sensul reținerii și lit. i din art. 209 C.p., pentru furt calificat prin efracție, iar pentru inculpatul B. S. și reținerea agravantei prev. de art. 75 lit. c C.p., pentru săvârșirea unei infracțiuni împreună cu un minor.

Instanța de fond a reținut că la data de 16.07.2012, în jurul orei 03.00, inculpații V. C. C. și B. S., prin forțarea portierei dreapta față a autoturismului marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, ce se afla parcat pe ., au sustras din interior o stație emisie recepție marca Kenwood, unui aparat de taxat Amef Selirom și o lampă taxi, bunuri care se aflau în interiorul și pe plafonul autoturismului.

Ulterior, inculpații au vândut stația emisie recepție și lampa taxi martorului B. F. contra sumei de 100 lei. La rândul său acest martor a înstrăinat stația emisie recepție martorului P. C., conducător auto la firma de taxi „Pelicanul” în schimbul sumei de 200 lei.

La data de 17.07.2012, partea vătămată M. A. a comunicat organelor de poliție că a fost sunat în jurul orei 19,40 de către o persoană care i-a oferit spre vânzare o stație emisie recepție, setată pe canalul Meridian, contra sumei de 250 lei și a stabilit cu aceasta să se întâlnească în intersecția străzilor Humulești cu .> Ca urmare a acestei sesizări, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 24 s-au deplasat împreună cu partea vătămată la locul indicat, unde s-au întâlnit cu martorul P. C. F..

Bunurile sustrase au fost ridicate de către organele de poliție, iar în urma recunoașterii acestora de către partea vătămată i-au fost predate conform dovezii de predare primire încheiată la data de 18.07.2012.

Inculpatul V. C. C. a declarat că în seara de 15.07.2012, în jurul orelor 03.00, în timp ce se afla pe . inculpatul Bonicoiu S. au hotărât să „spargă” un autoturism –taxi pentru a face rost de bani. În acest scop, au forțat cu ajutorul unui levier portiera dreapta fața autoturismului aparținând părții vătămate și a sustras o lampă de pe plafon iar din interior inculpatul Boniciou a sustras o stație emisie recepție marca Kenwood, au aparat de taxat Amef Selirom și o lampă taxi.

Declarația inculpatului V. C. s-a coroborat cu declarația inculpatului B. S., care a declarat că în seara zilei de 15/16.07.2012, în jurul orei 03.00, în timp ce se afla pe . inculpatul V. C., au observat un autoturism taxi și au hotărât să-l „spargă” pentru a face rost de bani. Au forțat portiera dreaptă autoturismului cu ajutorul unui levier, el a smuls din bordul autoturismului stația emisie și aparatul de taxat, iar inculpatul V. C. C. a luat de pe plafon o lampă taxi.

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului V. C. C., care la data de 16.07.2012, în jurul orelor 03.00, împreună cu inculpatul B. S. prin forțarea portierei dreapta fața a autoturismului marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, parcat pe . au sustras din interior o stație emisie recepție marca Kenwood, un aparat de taxat Amef Selirom și o lampă taxi ce se afla pe plafonul autoturismului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzute și pedepsite de art. art.208 alin.1 C.pen rap. la art.209 alin.1 lit.a,e,g și i C.pen cu aplicarea art.99 și urm. C.pen.

Fapta inculpatului B. S., care la data de 16.07.2012, în jurul orelor 03.00, împreună cu inculpatul V. C. C. prin forțarea portierei dreapta fața a autoturismului marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ parcat pe . au sustras din interior o stație emisie recepție marca Kenwood, un aparat de taxat Amef Selirom și o lampă taxi ce se afla pe plafonul autoturismului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzute si pedepsite de art. art.208 alin.1 C.pen rap. la art.209 alin.1 lit.a,e,g și i C.pen cu aplicarea art.75 alin.1 lit.c .C.pen și art.37 lit.a C.pen.

Fața de modalitatea de comitere a faptei, respectiv prin forțarea portierei dreapta a portierei, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice reținute în sarcina inculpaților prin reținerea agravantei prevăzute de art.209 alin.1 lit.i C.pen. din art.208 alin.1 C.pen rap. la art.209 alin.1 lit.a,e,g C.pen în din art.208 alin.1 C.pen rap. la art.209 alin.1 lit.a,e,g și i C.pen,

Având în vedere că inculpatul major Bonicoiu S. a comis infracțiunea de furt calificat ce face obiectul prezentei cauze împreuna cu inculpatul minor V. C. cunoscând că acesta nu era major, instanța de fond a reținut și circumstanța agravantă prevăzuta de art.75 alin.1 lit.c C.pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și art.52 C. pen., iar în ce îl privește pe inculpatul minor și aplicarea dispozițiilor art.100 C.pen.

S-a reținut că inculpatul V. C. C. nueste la primul conflict cu legea penală, -are un nivel minim de educație în condițiile în care la vârsta de 16 ani are numai trei clase, este ziler, a recunoscut săvârșirea faptei și a cooperat cu organele de urmărire în vederea stabilirii adevărului în cauză, iar sub aspectul perspectivelor de reintegrare se impune ca acesta să evite contactul cu persoanele din fostul anturaj, în compania cărora a adoptat un comportament infracțional și să se implice în mod real la identificarea unor modalități concrete de petrecere a timpului în mod constructiv.

Instanța de fond a constatat că inculpatul a mai fost condamnat prin sentința penală nr.2036/12.09.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București definitivă prin nerecurare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie la data de 03.07.2012.

Infracțiunea săvârșită de inculpat a fost comisă înainte de a fi condamnat definitiv prin sentința penală nr.2036/12.09.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, astfel că în baza art.1101 C.pen a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.2036/12.09.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, definitivă prin nerecurare.

În ceea ce privește individualizarea modului de executare a pedepsei, instanța a apreciat că scopul pedepsei va putea fi atins și fără executarea în regim de detenție, ținând seama atât de cuantumul redus al pedepsei, cât și de persoana inculpatului, de atitudinea procesuală adoptată pe întreg parcursul procesului penal colaborând cu organele de cercetare penală în vederea recuperării bunurilor sustrase.

In ceea ce-l privește pe inculpatul Boniciou S., pe lângă circumstanțele care agravează răspunderea penală - respectiv starea de recidivă postcondamnatorie, care demonstrează că deși a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 1083/20.07.2011 a Judecătoriei Sector 5 București, nu a înțeles avertismentul primit prin suspendarea condiționată a executării pedepsei și a continuat sa dobândească foloase prin săvârșirea de fapte penale, implicarea unui minor în săvârșirea infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze, instanța de fond a dat eficiență atitudinii inculpatului care a recunoscut și colaborat cu organele judiciare în vederea recuperării prejudiciului și stabilirii adevărului, prezentarea în fața instanței de judecată ori de cate ori a fost chemat.

I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și lit. b C.pen.

Instanța de fond a apreciat că natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei și persoana inculpatului, conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de a fi ales în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, interzicerea acestor drepturi fiind proporțională cu gravitatea și urmările produse de fapta săvârșită de către inculpat.

Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a reținut că deși partea vătămată a reclamat furtul unei stații emisie recepție marca Kenwood, unui aparat de taxat, unui GPS marca MIo, unei casete cu inscripția taxi, inculpații nu au fost trimiși în judecată și pentru sustragerea unui GPS Marca MIO.

Deși părții vătămate i-au fost restituite bunurile conform dovezii de predare primire depusă în dosarul de urmărire penală, aceasta s-a constituit parte civila cu suma totală de 5000 ron, fără a individualiza contravaloarea fiecărui bun sustras.

Cu toate că partea vătămata a susținut că i s-a sustras și un GPS marca MIo, a depus în cursul urmăririi penale la filele 16-17, înscrisuri cu care a dovedit că a avut in proprietate numai o parte din bunuri, mai precis bunurile care i-au fost restituite.

Instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă M. A..

S-a constatat că prejudiciul cauzat părții civile M. A., astfel cum a fost stabilit în cursul procesului penal, a fost recuperat prin restituire.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele indicate în scris și dezvoltate oral cu ocazia dezbaterilor.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3856 alin. 3 C. pr. pen., Curtea apreciază că recursul Parchetului este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Prima instanță a reținut corect situația de fapt, constând în aceea la data de 16.07.2012 s-a înregistrat la Secția 24 Poliție plângerea penală formulată de numitul M. A., taximetrist la .., prin care a sesizat faptul că persoane necunoscute, în noaptea de 15/16.07.2012, prin forțarea portierei dreapta față a autoturismului marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_ au pătruns în interior, de unde au sustras o stație emisie-recepție marca Kenwood, aparatul de taxat, un GPS marca mio, caseta de inscripția taxi, prejudiciul fiind de 5.000 lei. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că în data de 16.07.2012, în jurul orelor 03:00, inculpații V. C. C. și B. S., prin forțarea portierei dreapta față a autoturismului marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, ce se afla parcat pe ., au sustras din interior o stație emisie-recepție marca Kenwood, un aparat de taxat Amef Selirom, precum și lampa taxi ce se afla pe plafonul autoturismului, prejudiciul fiind de aproximativ 5.000 lei.

La reținerea acestei situații de fapt, prima instanță s-a întemeiat pe probatoriile administrate în faza de urmărire penală (respectiv: proces-verbal de constatare a actelor premergătoare; plângere și declarație parte vătămată; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă fotografică; proces-verbal de conducere în teren și planșă fotografică; declarații martori, declarații inculpați).

Inculpații au solicitat aplicarea dispozițiilor art.3201 C. pr. pen.

Cât privește încadrarea juridică a faptei, în mod corect s-a reținut că inculpatul V. C. C. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e, g și i C. pen., cu aplicarea art.99 și urm. C. pen.

Este însă nejustificată reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art.74 alin.1 lit.c teza finală C. pen. în condițiile în care nu a înlesnit „descoperirea ori arestarea participanților”, ci doar a recunoscut săvârșirea infracțiunii împreună cu inculpatul B.. Atitudinea procesuală sinceră a inculpatului a fost deja valorificată prin aplicarea dispozițiilor art.3201 C. pr. pen., fiind întemeiată critica Parchetului sub acest aspect.

De asemenea, ca efect al înlăturării circumstanței atenuante se va proceda la majorarea pedepsei aplicate în acord cu dispozițiile art.72 C. pen., fiind întemeiată și critica de netemeinicie.

Referitor la inculpatul B. S., Curtea apreciază că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g, e și i C. pen., însă în mod nelegal instanța de fond a reținut recidiva postcondamnatorie în loc de pluralitatea intermediară de infracțiuni în condițiile în care nu sunt întrunite cerințele art.37 alin.1 lit.a, ci sunt incidente dispozițiile art.40 alin.1 C. pen. întrucât condamnarea anterioară (stabilită prin sentința penală nr.123/2001 a Judecătoriei sectorului 5 București) este de 4 luni închisoare.

Tot astfel, în mod greșit s-a reținut în cazul acestui inculpat incidența dispozițiilor art.74 alin.1 lit.c teza finală C. pen. (în condițiile în care inculpatul nu a înlesnit descoperirea ori arestarea participanților), art.74 alin.2 C. pen. (fără a se indica, în concret, împrejurarea reținută cu titlu de circumstanță atenuantă), art.76 alin.1 și art.80 C. pen.

Ca efect al înlăturării circumstanțelor atenuante, se constată că este întemeiată și critica de netemeinicie a Parchetului privind cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B., urmând a se majora pedeapsa în conformitate cu dispozițiile art.72 C. pen.

Se mai constată că instanța fondului a ignorat dispozițiile art.118 alin.1 lit.e C. pen., în sensul că nu a confiscat de la fiecare inculpat câte 50 lei, bani obținuți din valorificarea unuia dintre bunurile sustrase.

Celelalte aspecte ale cauzei au primit o soluționare legală și temeinică, nefiind identificate alte motive de casare care să poată fi invocate din oficiu.

Având în vedere aceste considerente, Curtea, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d C. pr. pen., va admite recursul formulat de P., va casa, în parte, sentința penală recurată și rejudecând vor fi înlăturate dispozițiile art.74 alin.1 lit.c teza finală și art.76 alin.1 lit.d Cod penal pentru inculpatul V. C. C. și va majora pedeapsa aplicată de la 9 luni închisoare la 1 an închisoare.

Curtea va contopi această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.2036/12.09.2012 a Judecătoriei sectorului 5 București, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare,cu suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani, apreciind că poate fi reeducat fără privare de libertate.

Vor fi înlăturate dispozițiile art.37 lit.a,art.74 alin.1 lit.c teza finală și alin.2, art.76 alin.1 lit.d, art.80 Cod penal, se vor aplica dispozițiile art.40 alin.1 Cod penal în cazul inculpatului B. S. și va fi majorată pedeapsa aplicată de 1 an închisoare la 2 ani închisoare, va adăuga pedeapsa de 4 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.1083/20.07.2011 a Judecătoriei sectorului 5 București, urmând să execute 2 ani și 4 luni închisoare.

Se va confisca de la fiecare inculpat câte 50 lei.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile pentru avocați din oficiu, în cuantum de câte 300 lei pentru fiecare inculpat, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București.

Casează, în parte, sentința penală nr.285/13.02.2013 a Judecătoriei sectorului 5 București și rejudecând:

Înlătură dispozițiile art.74 alin.1 lit.c teza finală și art.76 alin.1 lit.d Cod penal pentru inculpatul V. C. C. și majorează pedeapsa aplicată de la 9 luni închisoare la 1 an închisoare.

Contopește această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.2036/12.09.2012 a Judecătoriei sectorului 5 București, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare,cu suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani.

Înlătură dispozițiile art.37 lit.a,art.74 alin.1 lit.c teza finală și alin.2, art.76 alin.1 lit.d, art.80 Cod penal, aplică dispozițiile art.40 alin.1 Cod penal în cazul inculpatului B. S. și majorează pedeapsa aplicată de 1 an închisoare la 2 ani închisoare, la care adaugă pedeapsa de 4 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.1083/20.07.2011 a Judecătoriei sectorului 5 București, urmând să execute 2 ani și 4 luni închisoare.

Confiscă de la fiecare inculpat câte 50 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile pentru avocați din oficiu, în cuantum de câte 300 lei pentru fiecare inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.06.2013.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

D. LupașcuIsabelle T. I. C.

GREFIER,

C. I.

Red. D.L.

Dact. A.L. 2 ex./02.07.2013

Jud. Sect. 5 București – jud.: G. D.I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1205/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI