Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 591/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 591/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 591/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
Decizia penală nr.591/R
Ședința publică de la 27.03.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - S. C.
JUDECĂTOR - L. M.
JUDECĂTOR - L. C.
GREFIER - M. C.
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat prin procuror R. P..
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpatul F. V. O. și asiguratorul . împotriva sentinței penale nr.171/20.11.2012, pronunțată de Judecătoria L. Gară în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns: recurentul inculpat F. V. O., pentru care se prezintă de avocat din oficiu G. M., cu delegația nr._ emisă de Baroul București, aflată la fila 11 dosar și avocat ales P. C., cu împuternicirea avocațială emisă de Baroul București, asiguratorul . și intimații părți civile M. G., S. C. de Urgență Floreasca.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul din oficiu desemnat pentru recurentul inculpat solicită instanței să ia act de încetarea mandatului său prin prezentarea apărătorului ales și să se pronunțe cu privire la onorariul parțial întrucât a studiat dosarul, a pregătit apărarea și s-a prezentat la termenele de judecată.
Apărătorul ales al recurentului inculpat F. V. O. solicită administrare de probe în recurs, astfel: în temeiul disp. art. 3856 alin. 3 teza finală rap. la art. 124 alin. 2 C. pr. pen., chemarea expertului ing. L. C. pentru a da lămuriri pe aspectele contradictorii și neclare din Raportul de expertiză criminalistică nr. 324/21.09.2010 întocmit în cauză, iar în subsidiar, în temeiul disp. art. 3856 alin. 3 teza finală rap. la art. 125 C. pr. pen., efectuarea în cauză a unei noi expertize criminalistice de către Institutul de Expertize Criminalistice, care să stabilească în concret următoarele aspecte neelucidate până în prezent:
a.dacă a existat un impact (lovire, „hârjâială", acroșaj") între autoturism și glisiera ce delimitează banda de urgență de spațiul verde, astfel cum a declarat în fața Instanței de fond partea vătămată;
b.locul în care a avut loc contactul autoturism - pieton, atât în plan longitudinal, cât și în plan transversal, având în vedere că s-a stabilit doar faptul că impactul a avut loc pe banda de urgență, expertul neputând concluziona cu privire la distanța dintre locul impactului și glisiera metalică;
c.distanța parcursă de autoturism din momentul declanșării stării de pericol și până la momentul impactului cu partea vătămată;
d.posibilitatea ca partea vătămată să poată prevină accidentarea sa, raportat la poziția în care se găsea la momentul declanșării stării de pericol.
Consideră că expertiza criminalistică întocmită în faza de urmărire a fost efectuată cu încălcarea dreptului la apărare al inculpatului, în sensul că prin procesul verbal de la fila 55 d.u.p., inculpatul a solicitat desemnarea unui expert parte în cauză, numindu-1 în acest sens pe dl. expert C. G.. Prin Raportul de expertiză criminalistică întocmit în cauză, expertul ing. L. C. din cadrul LIEC București a adus la cunoștința Ministerului Public faptul că expertul parte desemnat în cauză a devenit incompatibil, prin angajarea acestuia în cadrul LIEC București, aspect pe care expertul parte l-a adus la cunoștința IGPR la data de 07.07.2010 (după desemnarea sa în cauză drept expert parte). Toate aceste aspecte au fost aduse la cunoștința inculpatului la momentul prezentării materialului de urmărire penală.
Consideră că desemnarea în cauză în calitate de expert parte a dlui expert C. G., precum și comunicarea incompatibilității din partea acestuia la data de 07.07.2010, soluția legală din partea Ministerului Public consta în comunicarea acestor aspecte către inculpat și înlocuirea expertului parte. Soluția adoptată de către procurorul anchetator, respectiv necomunicarea către inculpat a acestor aspecte până la momentul prezentării materialului de urmărire penală, se materializează într-o încălcare a dreptului la apărare al inculpatului.
Consideră că în elaborarea raportului de expertiză criminalistică întocmit în cauză, expertul din cadrul LIEC București și-a expus propria părere cu privire la motivele prezenței părții vătămate pe banda de urgență, refuzând să analizeze obiectivele expertizei prin raportare la materialul probator precum și prin raportare la calitatea de pieton a părții vătămate.
Reprezentantul parchetului, față de disp. art.67 C. pr. pen., apreciază ca nefiind utile cauzei administrarea acestor probatorii, în cauza fiind efectuată expertiza cu respectarea dispozițiilor legale și opinează că nu se impune ascultarea expertului care și-a exprimat opinia în lucrarea depusă la dosarul cauzei. Mai mult, locul producerii accidentului rezultă din lucrările dosarului iar efectuarea unui supliment la raportul de expertiză este inutil.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de probatorii ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, declarații suplimentare de făcut, Curtea constată cauză în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor declarate.
Apărătorul ales al recurentului inculpat F. V. O. solicită admiterea recursului în temeiul disp. art.3856 alin.3 C. pr. pen., casarea sentinței și pe fond, rejudecând, în temeiul disp. art.334 C. pr. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor în art.184 alin.2 C. pen. și arată că în motivare chiar judecătorul recunoaște că situația confuză este determinată de nestabilirea cu certitudine a situației de fapt, modalității exacte și a factorilor care au determinat producerea accidentului, în sensul că nu își găsesc aplicabilitate nici art.74 alin.3 din OUG nr.195/2002 și nici art.35 din aceasta.
În temeiul disp. art.3856 alin.3 C. pr. pen. și art.38515 pct.2 lit.b C. pr. pen. solicită achitarea în temeiul disp. art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C. pr. pen., în sensul că faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.184 alin.2 C. pen., respectiv vinovăția sub forma culpei.
Din expertiza efectuată a rezultat ca victima, care se afla pe banda de urgență, a fost lovită de autoturismul inculpatului, însă nu s-a putut stabili dacă se afla sau nu în mișcare și care era direcția de mers, și nu s-a stabilit natura stării de pericol, momentul apariției acesteia și cine a creat-o și nici spațiul parcurs de autoturism.
Instanța de fond în mod just a reținut că victima a pătruns pe banda de urgență în mod nejustificat și fară drept, iar din probele administrate rezultă fără dubiu că starea de pericol a fost creată de victimă.
În subsidiar, în temeiul disp. art.3856 alin.3 C. pr. pen., art.38515 pct.2 lit.b C. pr. pen., art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 alin.1 lit.b1 C. pr. pen. solicită achitarea inculpatului, față de modalitatea de comitere a faptei, atitudinea procesuală a inculpatului, comportamentul în societate, faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale și are familie.
Cu privire la recursul declarat de asigurător, solicită a fi admis.
Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul disp. art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen. pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
În ceea ce privește solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, prevăzută de art.334 C. pr. pen., o apreciază neîntemeiată, în raport de înscrisurile de la dosar, instanța nestabilind dacă inculpatul a pătruns pe banda de urgență din culpă sau cu intenție, din raportul de expertiză tehnico-criminalistică efectuat rezultând vinovăția acestuia la săvârșirea faptei.
Apreciază neîntemeiate criticile, în raport de modalitatea concretă în care s-a comis fapta, starea de pericol fiind creată de inculpatul care a pătruns pe banda de urgență cu autoturismul, prin pierderea controlului acestuia.
În cauză nu se poate reține aplicabilitatea art.10 alin.1 lit.b1 C. pr. pen., existând culpă în comiterea faptei, care prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni.
În ceea ce privește recursul declarat de asigurator, solicită a fi respins ca nefondat, în temeiul disp. art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.171 din 20.11.2012, pronunțată de Judecătoria L. Gară, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.184 alin.2 și 4 C.pen în infracțiunea prev. și ped. de art.184 alin.2 C. pen., formulată de inculpat.
În baza art.184 alin.2 și 4 C.pen, cu aplicarea art.74 lit.a și 76 lit.e teza I C. pen. a fost condamnat inculpatul F. V. O., la 4 luni închisoare.
În baza art.81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, în cursul unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art.359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.p. privind revocarea suspendării în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În temeiul art.71 alin.5 C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii prev. de art.64, alin.1, lit.a, teza a II-a și lit.b C.pen pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
A fost admisă în parte cererea de despăgubiri formulată de partea civilă S. C. de Urgență București și a fost obligat inculpatul F. V. O. și asigurătorul . ultimul în limita contractului de asigurare, la plata către această parte civilă a sumei de 5487,55 lei cu titlu de daune materiale – cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată M. G..
A fost admisă în parte cererea de despăgubiri formulată de partea civilă M. G. și a fost obligat inculpatul F. V. O. și asigurătorul ., ultimul în limita contractului de asigurare, la plata către această parte civilă a sumelor de 5451,2 lei daune materiale; 406 lei cu titlu de prestație periodică (lunară), calculată începând cu data pensionării- 01.12.2009 și 40.000 lei cu titlu de daune morale .
A fost obligat inculpatul F. V. O. la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin rechizitoriul nr. 842/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria L.-Gară, înregistrat sub nr._ /10.01.2012, a fost trimis în judecată inculpatul F. V. O., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art. 184 alin. 2 și 4 C.pen.
Instanța de fond a reținut situația de fapt pe baza următoarelor mijloace de probă: raportul de expertiză criminalistică nr.324/21.09.2010, procesul-verbal de cercetare la fata locului, raportul de constatare tehnică a autovehiculului avariat întocmit la 04.06.2012 și declarațiile inculpatului F. V. O. și ale părții vătămate M. G., ultimele în măsura în care se coroborează cu celelalte probe anterior enunțate.
Astfel, a reținut că la data de 04.06.2009, inculpatul, în timp ce conducea autoturismul marca Seat Ibiza cu numărul de înmatriculare_, pe A2, banda 1, sensul C.-București, în zona km.36 a pierdut controlul volanului, autoturismul pătrunzând pe banda de urgență și lovind cu partea lateral dreapta față pe partea vătămată M. G. aflat pe banda de urgență, în calitate de angajat al CNADNR - DRDP București, însărcinat cu desfășurarea atribuțiilor de serviciu constând în tunderea ierbii de sub parapetul marginal al autostrăzii. Autoturismul a derapat spre zona axului drumului, lovind glisiera ce desparte sensurile de mers, ulterior ieșind în afara carosabilului pe partea dreaptă a sensului de mers și oprindu-se în șanțul de scurgere a apelor pluviale.
Accidentul produs s-a soldat cu avarierea autoturismului marca Seat Ibiza cu numărul de înmatriculare_ și cu vătămarea corporală a lui Mluscalu G. ce a suferit “o amputație traumatică 1/3 inferioară gambă stângă, plagă delabrantă regiune poplitee șoc hemoragie", diagnostic stabilit cu ocazia transportării sale la S. C. de Urgență Floreasca unde i s-au acordat îngrijiri medicale.
Din raportul de constatare medico-legală nr.1956/A 1/371/29.07.2009 emis de către SML Călărași, a rezultat că partea vătămată a suferit leziuni produse prin lovire cu și de corpuri dure, ce pot data din 04.06.2009, care i-au pus în primejdie viața și că amputația membrului inferior stâng de la nivelul 1/3 inferioare coapsă stângă constituie o infirmitate fizică permanentă.
În declarațiile date atât în cursul urmării penale, cât și în fața instanței, inculpatul a arătat că în momentul în care se afla la circa 50 m distanță de locul unde era partea vătămată, a auzit un zgomot la mașină și autovehiculul ”a început să tragă dreapta” pătrunzând pe banda de urgență, moment în care a virat stânga, fără a reuși să evite coliziunea. S-a menționat că inculpatul a acroșat pe parte vătămată, impactul producându-se pe banda de urgență, iar imediat după aceasta autovehiculul a revenit pe banda de mers, apoi a derapat spre axul drumului, lovind glisiera mediană, în final fiind proiectat în șanțul din partea dreaptă a sensului de mers. Inculpatul a susținut, de asemenea, că anterior impactului partea vătămată se deplasa pe banda de urgență.
Partea vătămată a menționat în declarațiile date că la data de 04.06.2009 îndeplinea în zona km.36 a A2 sensul L. București sarcinile de serviciu constând în tunderea ierbii de sub parapetul marginal, iar în jurul orei 14,00+14,30 a oprit motocositoarea pentru a o alimenta și întrucât lăsase bidonul cu combustibil sub parapet a trecut cu piciorul stâng peste parapet, cu intenția de a pătrunde pe banda de urgență, moment în care a observat autovehiculul condus de inculpat venind pe banda de urgență, “hârjiind” glisiera metalică și dată fiind distanța mică de la care l-a observat nu a avut timpul necesar să retragă piciorul și a fost izbit de autoturismul respectiv în piciorul stâng.
Susținerile inculpatului privind pătrunderea autovehiculului pe banda de urgență independent de voința sa sunt infirmate de mențiunile din raportul de constatare tehnică efectuat asupra autovehiculului, conform cărora mecanismul de direcție nu prezenta jocuri la coloana de direcție, caseta de direcție, capete de bară, articulație, respectiv piesele ce intră în componența; sistemul de frânare nu prezintă uzuri, fisuri, rupturi sau scurgeri de lichid la niciuna dintre roți, sistemul de rulare era corespunzător, autoturismul fiind echipat cu anvelope, având adâncimea canalului în banda de rulare în limitele normale, gradul de uzură fiind normale, întocmai ca și presiunea în pneuri. Prin urmare, nu se poate reține existența vreunei defecțiuni apărute în timpul rulării care să fi determinat pătrundea pe banda de urgență. De asemenea, din procesul-verbal de cercetare la fața locului nu rezultă existența pe carosabil a vreunui obstacol, situație în care declarațiile inculpatului sub acest aspect, necoroborându-se cu alte mijloace de probă, nu pot fi reținute.
Potrivit raportului de expertiză criminalistică, impactul dintre autovehicul și victima s-a produs pe banda de urgență, locul exact în plan longitudinal fiind cel din zona glisierei laterale, unde au fost identificate pete de substanță biologică (sânge).
În ceea ce privește situarea locului impactului în planul transversal al benzii de urgență (aspect asupra căruia exista neconcordanțe între declarațiile celor două părți, inculpatul arătând că imediat anterior impactului partea vătămată se deplasa pe mijlocul benzii de urgență, în timp ce partea vătămată arată că pătrunsese pe banda de urgentă doar cu piciorul stâng, fiind surprinsă în timp ce încerca să treacă peste parapetul metalic ce desparte spațiul verde de banda de urgență) din concluziile raportului de expertiză rezultă că acesta nu poate fi stabilit cu certitudine pe baza urmelor materiale identificate la fața locului întrucât în procesul verbal de cercetare la fața locului nu s-au menționat aspecte cu privire la petele biologice identificate, cum ar fi dispunerea acestora, pentru aceleași motive, neputându-se stabili dacă victima se afla sau nu în mișcare. Tot astfel, locul impactului în planul transversal al benzii de urgență nu poate fi stabilit nici prin raportare la avariile autoturismului întrucât peste avariile înregistrate ca urmare a contactului cu victima s-au suprapus cele rezultate în urma coliziunii autovehiculului cu glisiera mediană și cu șanțul în care a fost găsit. Totuși, s-a concluzionat, raportat la urmele materiale (bucata de țesătură identificata la nivelul autoturismului și leziunile victimei) că, așa cum s-a reținut anterior, victima a fost lovită cu partea laterală dreapta a autovehiculului (zona unde a fost găsită țesătură).
Prin urmare, locul impactului s-a situat cu certitudine pe banda de urgență, în plan longitudinal, fiind locul unde au fost identificate urme de sânge pe glisiera metalică laterală.
În acest context, instanța de fond a constatat că pătrunderea inculpatului cu autovehiculul pe banda de urgență nu s-a datorat cazului fortuit (nu s-a reținut vreo defecțiune la autovehicul sau vreo stare de boală a conducătorului auto, pătrunderea intempestivă a vreunui animal, etc.). Prin urmare, indiferent dacă inculpatul a pătruns cu intenție pe banda de urgență (cu scopul de a circula sau opri) sau din culpă (pe fondul neatenției, în condițiile oboselii la volan sau ca urmare a adormirii etc.), în toate situațiile starea de pericol a fost creată de acțiunea sau inacțiunea inculpatului.
În primul caz - al acțiunii inculpatului, aceasta constituie ea însăși o încălcare a unei dispoziții legale exprese (a interdicției prev. de art.74 alin.3 din O.U.G. nr.195/2002 care vizează circulația, oprirea sau staționarea autovehiculelor pe banda de urgență, cu excepția cazurilor justificate, precum și a autovehiculelor cu regim de circulație prioritar).
În cel de-al doilea caz - al inacțiunii, inculpatul nu a luat măsurile de prevedere specifice desfășurării activității de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, activitate care presupune un comportament prudent și diligent în cadrul obligației mai largi reglementată de disp. art.35 din O.U.G. nr.195-2002 (”participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor …”.).
Sub acest aspect, instanța de fond a reținut că nu constituia un obiectiv al expertizei criminalistice stabilirea normei legale încălcate, atribuțiile în acest sens revenind exclusiv organelor cu atribuții jurisdicționale, iar în actul de sesizare s-a reținut încălcarea de către inculpat a măsurilor de prevedere (”urmare a neatenției”).
În consecință, instanța de fond a apreciat că fapta este corect încadrată în dispozițiile alin. 4 ale art.184 C. pen.
În ceea ce privește conduita părții vătămate, respectiv dacă aceasta a încălcat sau nu vreo normă legală și dacă da, în ce măsură se înscrie sau nu în lanțul cauzal care a dus la producerea consecințelor mai sus reținute, instanța de fond a constatat, în primul rând că trebuie avută în vedere calitatea specială a părții vătămate, aceea de angajat al CNADNR - DRDP București, care se afla la momentul incidentului în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Prin urmare, conduita părții vătămate nu poate fi analizată prin prisma obligațiilor instituite de art.74 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 (interdicția circulației pietonilor pe autostrăzi) întrucât aceasta nu avea calitate de pieton la momentul respectiv (aspecte reținute de altfel și în cuprinsul raportului de expertiză criminalistică).
Conduita părții vătămate sub aspectul respectării obligațiilor ce-i reveneau în materia normelor privind securitatea și sănătatea în muncă, dar și respectarea de către angajatorul părții vătămate – DRDP București a acelorași obligații au făcut obiectul analizei Inspecției Muncii din cadrul ITM Călărași, concluziile fiind redate în cadrul procesului-verbal de cercetare nr.6744/10.08.2010.
Astfel, s-a reținut că DRDP București, în calitate de angajator nu a respectat reglementările de securitate și sănătate în muncă prev. de art.39 alin.9 lit.k din Legea nr.319/2006 raportat la art. 46 și 62 din Instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă pentru lucrătorii din districtele de drumuri și poduri, obligații privind semnalizarea sectoarelor de drum pe care se execută lucrări de întreținere sau reparații drumuri și poduri întrucât, deși, date fiind condițiile concrete - faptul că iarba era ieșită destul de mult spre banda de urgență, fiind greoi de cosit din interior - era obligatoriu a se lua masuri de semnalizare corespunzătoare a zonei lucrării, nu s-au luat astfel de masuri de semnalizare (aspecte ce reies din chiar procesul-verbal de cercetare la fata locului), considerându-se că lucrarea poate fi efectuată prin postarea lucrătorului dincolo de parapetul metalic de protecție. De asemenea, s-a reținut că DRDP București în calitate de angajator nu a respectat reglementările de securitate și sănătate în muncă prev. de art.13 lit.f din Legea nr.319/2006 raportat la art. 95 alin.4 din Nomele Metodologice de Aplicare a prevederilor Legii nr.319/2006, respectiv obligația de verificare a instruirii periodice de către seful ierarhic celui care efectuează instruirea și prin sondaj de către serviciul intern de prevenire și protecție. În consecință angajatorul a fost sancționat contravențional în acest sens.
Referitor la partea vătămată s-a reținut că aceasta, deși a fost instruită, a efectuat activitatea de cosire a ierbii prin deplasare în sensul de circulație al autovehiculelor încălcând prev art.22 din Legea nr.319/2006 raportat la art.1631 și 1637 din Instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă pentru lucrătorii din districtele de drumuri și poduri, însă fapta acesteia nu este încadrată ca o contravenție (procesul-verbal de cercetare nr.6744/10.08.2010 – lit.o, pct.3) și nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale vreuneia dintre infracțiunile reglementate de legea nr.319/2006, prin rechizitoriu dispunându-se și neînceperea urmăriri penale împotriva părții vătămate sub acest aspect.
În consecință, în oricare dintre variantele ce reies din declarațiile părților, respectiv cea a inculpatului, conform căreia partea vătămată se deplasa pe banda de urgență în același sens cu sensul de mers al autovehiculului (motocositoarea se afla pe banda de urgență, lângă parapetul marginal, înaintea locului unde glisiera prezintă pete de sânge) ori cea a părții vătămate conform căreia în momentul imediat premergător a intenționat să treacă dinspre spațiul verde pe banda de urgență și a reușit să treacă doar cu piciorul stâng (“eram poziționat cu fața spre București și am văzut autovehiculul venind doar după ce am întors capul”) reiese că partea vătămată nu a respectat obligația ce-i revenea conform normelor de protecție a muncii de a desfășura orice activitate în sensul de mers contrar celor în care se deplasau autovehiculele.
Însă nerespectarea obligațiilor de protecție a muncii de către angajator și partea vătămată nu au avut rol determinant, nefiind generatoare prin ele însele a consecințelor înregistrate, ci cel mult de condiții favorizatoare sau factori care au mediat acțiunea cauzei însăși (adică a faptei ilicite a inculpatului) și care nu înlătură răspunderea penală a inculpatului, ci doar o circumstanțiază.
Având în vedere situația de fapt astfel reținută, instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat și a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 și 4 C.pen.
Sub aspectul laturii obiective, constituie elementul material al infracțiunii menționate acțiunea inculpatului de a produce un incident rutier, ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere specifice îndeplinirii activității de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, împrejurare ce constituie element circumstanțial în conținutul agravat al infracțiunii, prev. și ped de art.184 alin.4 C. pen. Fapta a avut ca rezultat producerea de leziuni părții vătămate, leziuni care i-au pus în primejdie viața, constituind totodată infirmitate fizică permanentă (amputația membrului inferior stâng de la nivelul 1/3 inferioare coapsă stângă). În acest mod, s-a realizat urmarea periculoasă specifică infracțiunii prev. de art.184 alin.4 raportat la art.184 alin.2 C. pen., legătura de cauzalitate rezultând de asemenea din probele administrate.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta din culpă.
Prin urmare, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite art.184 alin.2 și 4 C.pen
La individualizarea pedepsei, în vederea determinării gradului de pericol social concret, instanța a avut în vedere pe de parte împrejurările comiterii faptei - pe timp de zi, în condiții de vizibilitate foarte bună - ținând cont în acest context de împrejurările având caracterul unor condiții favorizatoare - lipsa semnalizării desfășurării activității de întreținere a spațiului verde și deplasarea/poziționarea victimei în același sens de mers cu cel al autovehiculelor, dar și urmarea produsă - accidentarea foarte gravă și cu consecințe ireversibile a părții vătămate. Pe de altă parte, cu privire la persoana inculpatului instanța a reținut lipsa condamnărilor anterioare, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar
Având în vedere aceste împrejurări, respectiv buna conduită anterior săvârșirii faptei, instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit a C. pen.
Totodată, având în vedere împrejurarea că inculpatul se află la prima abatere de la dispozițiile legii penale, dar și vârsta acestuia (24 de ani), pregătirea sa școlară și profesională (studii superioare), faptul că este încadrat în muncă, instanța de fond a apreciat că scopul educativ al pedepsei va fi atins chiar fără privare de libertate, prin aplicarea art.81-82 C. pen.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că partea civilă M. G. a solicitat despăgubiri în cuantum de 4.550.000 lei din care 450.000 lei daune materiale, 4.050.000 lei daune morale, precum și o prestație periodică lunară egală cu diferența dintre veniturile pe care le realiza la data producerii accidentului rutier și cele pe care le realizează în prezent din pensia de invaliditate (deși a menționat, inițial, cuantumul daunelor în euro, a precizat la solicitarea instanței valoarea acestora în lei, aspecte menționate în încheierea de ședință din12.06.2012.)
Din probatoriul administrat a rezultat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 998-999 C.civ. de la 1864 (ca lege în vigoare la data producerii accidentului) pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a inculpatului, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția făptuitorului.
Instanța de fond a admis în parte cererea de despăgubiri formulată de partea civilă M. G. reținând în acest context faptul că neîndeplinirea de către partea vătămată a obligațiilor ce-i reveneau în materia securității și sănătății în muncă a avut valoarea unei condiții favorizatoare a producerii rezultatului faptei cu consecința diminuării despăgubirilor ce constituie echivalentului prejudiciului suferit cu 20%, instanța apreciind că în această proporție se poate reține contribuția părții vătămate.
În ceea ce privește neîndeplinirea de către angajatorul DRDP București a obligațiilor ce-i reveneau în materia securității și sănătății în muncă, deși și acestea au avut valoarea unei condiții favorizatoare a producerii rezultatului, instanța de fond a considerat că poate ține cont de aceste împrejurări numai în materia angajării răspunderii penale a inculpatului - ca un aspect avut în vedere la individualizarea pedepsei - nu și în materia răspunderii civile, în cadrul căreia operează solidaritatea instituită de dispozițiile art.1003 C civ de la 1864 (mai puțin în raport cu victima – astfel cum s-a reținut anterior), cu atât mai mult cu cât angajatorul nu este parte în prezenta cauză, nefiindu-i opozabile eventualele constatări ale instanței sub acest aspect.
Referitor la daunele morale, instanța reține ca acestea vizează o compensare a suferințelor, crearea premiselor de obținere a unor mijloace care să înlocuiască într-o anumită măsură facilitățile și oportunitățile de care se bucură în mod uzual o persoană sănătoasă, diminuarea sentimentului de frustrare aferent vătămărilor ce constituie consecințe ireversibile, dar și decurgând din imposibilitatea de a participa la viata socială în aceleași condiții în care partea vătămata o putea face anterior.
Astfel, instanța de fond a avut în vedere sub acest aspect natura și caracterul ireversibil al leziunilor suferite de partea vătămata (respectiv amputația membrului inferior stâng de la nivelul 1/3 inferioare coapsă stângă, ce constituie infirmitate fizica permanentă), împrejurarea ca partea vătămată nu mai are o viață socială activă (martorul O. N. declară “după accident nu am mai văzut-o pe partea vătămată ieșind cu prietenii…ci doar aflându-se fie în incinta casei, fie în curtea locuinței unde are amenajată o bancă”), nu mai poate desfășura activități lucrative nici în cadrul propriei gospodarii sau locuințe (martorul N. V. declară “partea vătămată nu mai poate face nimic, respectiv să muncească în curte, abia se târăște de colo-colo”), are nevoie de ajutor în desfășurarea activităților curente de îngrijire personală (martorul N. C. arată “partea vătămată este ajutata de soția sa pentru a se îmbrăca, pentru a-și aplica proteza”).
În consecință, instanța de fond a reținut că suma de 40.000 lei (48.000 lei diminuată cu 20%) reprezintă o sumă de natură a acoperi un prejudiciul produs părții vătămate, ținând cont și de cota proprie de contribuție, prejudiciu care nu poate fi evaluat direct în bani și care are un caracter compensatoriu întrucât vizează lezarea unor valori de natura nepatrimonială.
În privința daunelor materiale, instanța de fond a reținut în primul rând că din înscrisurile depuse de partea vătămată la dosar rezultă că aceasta a efectuat cheltuieli în suma de 6814 lei, cu achiziționarea unei proteze (1500 lei + 2000 lei +3000 lei conform chitanțelor), precum și ca urmare a plății c/valorii unor servicii de medicină legală (64 lei +50 lei), aspecte ce sunt confirmate și prin depozițiile celor trei martori audiați în cauză pe latura civilă.
În ceea ce privește bonurile fiscale reprezentând contravaloare carburant, în lipsa dezvoltării în chiar cererea de constituire de parte civilă a compunerii sumei solicitate cu titlu de daune materiale și a naturii cheltuielilor efectuate (aspect asupra căruia instanța nu a putut insista pentru a nu rupe un just echilibru ce trebuie să existe cu ocazia desfășurării procedurii, ca o expresie a imparțialității instanței, în contextul în partea vătămată a beneficiat de asistență juridică calificată), precum și în lipsa posibilității de coroborare a acestor înscrisuri cu altă probă (din depozițiile martorilor nereieșind aspecte concrete privind efectuarea unor cheltuieli de deplasare), instanța urmează a considera aceste înscrisuri nepertinente și a le înlătura.
Tot astfel, sumele la care fac referire martorii N. C. și O. N., ca fiind împrumutate de martori părții civile, fie vizează acoperirea unor cheltuieli ce rezultă și din chitanțele anterior menționate (pentru achiziționare proteza, de exemplu) astfel că nu pot fi de două ori reținute în vederea acoperirii, fie nu pot fi determinate cert ca existență (cheltuieli medicale nejustificate prin înscrisuri în contextul în care partea vătămată avea calitatea de asigurat în sistemul de asigurări de sănătate) ori întindere (martorul O. N. declara astfel că în intervalul cuprins între momentul producerii accidentului și luna anterioară declarației a împrumutat soției părții vătămate cu o frecvență de o dată la două luni sume de 150 lei sau 200 lei), necoroborându-se cu altă probă propusă de partea civilă, deși acesteia îi revenea sarcina de a dovedi.
De asemenea, instanța nu poate reține împrejurarea ce reiese din depoziția martorului O. N. conform căreia partea civilă a efectuat cheltuieli în cuantum total de 100.000 de euro, întrucât, potrivit chiar celor menționate de martor, aceasta nu constituie o împrejurare percepută personal, nemijlocit, de către martor, ci are ca sursă însăși partea (“cunosc de la partea vătămată…”)
Prin urmare, instanța de fond a reținut că prejudiciul material dovedit (exceptând suma solicitată cu titlu de prestație periodică) se ridică la suma de 6814 lei, sumă ce trebuie diminuată cu 20%.
Sub aspectul prestației periodice, instanța de fond a reținut următoarele:
- din deciziile nr. nr.2134/27.10.2009 și nr. 698/22.04.2010, a rezultat că partea civilă și-a pierdut în urma accidentului în totalitate capacitatea de muncă; prin decizia nr._/03.02.2010 s-a stabilit în favoarea părții civile o pensie de invaliditate de 502 lei lunar, drepturi de asigurări sociale acordate, începând cu data pensionării - 01.12.2009; conform adeverințelor emise de CNADNR, în ultimele 6 luni anterioare accidentului partea civilă a realizat un venit mediu net de 1008,84 lei lunar.
Prin urmare, ca urmare a accidentului rutier părții civile i-au fost diminuate venituri cu suma de 506,84 lei lunar (1008,84 lei - 502 lei), iar suma pe care o poate pretinde partea civilă de la inculpat cu titlu de prestație lunara este de 406 lei (506 lei - 20%).
În privința persoanelor cărora le incumbă obligația de plată a despăgubirilor, instanța de fond a stabilit această obligație în sarcina inculpatului ca autor al faptei ilicite, dar și a asiguratorului de răspundere civilă obligatorie, având în vedere că potrivit deciziei nr.1/2008 pronunțată de ICCJ ca urmare a promovării recursului în interesul legii, răspunderea acestuia poate fi angajată în mod direct, dar în limita contractului de asigurare.
Sub aspectul angajării răspunderii asiguratorului și limitele acesteia instanța reține dispozițiile art.49, 50 și 51 din Legea nr.136/1995 conform cărora asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule despăgubirile acordate vizând sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri, despăgubirile acordându-se și în cazul în care cel care conducea vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul.
În același sens și raportat la pretențiile părților civile, instanța reține dispozițiile 24 din Ordinul CSA nr.20/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (având în vedere ca accidentul a avut loc la 04.06.2009) conform cărora cuantumul despăgubirilor nu poate depăși limita de despăgubire de_ euro, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, precum și împrejurarea că la data accidentului autovehiculul marca Seat Ibiza cu nr. De înmatriculare_ condus de inculpat era asigurat RCA, potrivit poliței nr._/17.02.2009 (fila 29 dosar urmărire) la . Ț. SA, instanța a obligat asigurătorul, alături de inculpat, la plata despăgubirilor civile.
Totodată, având în vedere, pe de o parte, faptul că partea civilă M. G. a fost internată în S. C. de Urgență București, în perioada 04.06._09, pe de altă parte faptul că această unitate spitalicească s-a constituit parte civilă în cauză, instanța de fond a obligat inculpatul, potrivit art.313, Titlul VIII din Legea nr.95/2006 raportat la art.998 și urm. C.civ., și asigurătorul . - ultimul în limita contractului de asigurare, la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 5487,55 lei (6859,44 lei – 20%), întrucât obligația acoperirii subzistă numai în măsura cotei de contribuție ce decurge din fapta altei persoane decât cel asigurat, conform art.313, Titlul VIII din Legea nr.95/2006).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs inculpatul și asiguratorul . SA.
Inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, astfel cum rezultă din motivele scrise de recurs și susținerile orale menționate în practicaua prezentei hotărâri, în principal, schimbarea încadrării juridice prin reținerea infracțiunii prev. de art.184 alin.2 C.pen., pe motiv că nu se poate reține nerespectarea dispozițiilor legale sau a măsurilor de neprevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, situația fiind confuză din acest punct de vedere, instanța de fond nestabilind cu certitudine modalitatea exactă și factorii care au determinat producerea incidentului, așa încât nu sunt aplicabile dispozițiile art.184 alin.4 C.pen.
În continuare, se solicită achitarea în temeiul art.10 lit.d C. pr. pen., pe motiv că lipsește vinovăția sub forma culpei.
În subsidiar, se solicită achitarea în temeiul art.10 lit.b1 C. pr. pen. având în vedere culpa comună a inculpatului și părții vătămate, circumstanțele producerii accidentului de circulație și buna conduită a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii.
Asiguratorul a formulat critici atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă a cauzei, susținând că soluția pronunțată de instanță este infirmată de probatoriul administrat, din care rezultă lipsa de vinovăție a inculpatului, având în vedere că victima este cea care a încălcat dispozițiile legale, pătrunzând în mod nejustificat pe banda de urgență, reținându-se în mod greșit că starea de pericol a fost creată de inculpat. Zona respectivă nu era semnalizată corespunzător efectuării unor lucrări, așa încât nerespectarea obligațiilor de protecție a muncii a avut un rol determinant în producerea accidentului.
Hotărârea de condamnare a inculpatului nu lămurește o . contradicții existente între probele administrate, așa încât, pe cale de consecință, se solicită achitarea inculpatului în temeiul art.10 lit.d C. pr. pen., cu consecințele firești aspra soluționării laturii civile.
Examinând cauza în temeiul art.3856 alin.1 și 3 C. pr. pen., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Hotărârea atacată este legală și temeinică, neexistând niciun motiv de casare a acesteia.
În primul rând, se constată că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, în urma unei atente analize a tuturor probelor administrate, soluția pronunțată fiind temeinic motivată atât prin analizarea materialului probator, cât și a apărărilor și cererilor formulate de către inculpat.
Se constată de altfel că, în mare parte, criticile invocate pe calea recursului vizează aspecte pe care inculpatul le-a invocat și în fața instanței de fond.
Nu se poate considera că prima instanță nu a manifestat rol activ în soluționarea cauzei sau că nu au fost administrate toate probele necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Astfel, au fost audiați inculpatul, partea civilă, precum și celelalte persoane care au putut oferi informații în legătură cu împrejurările în care s-a produs accidentul, iar în cursul urmăririi penale a fost efectuată și o expertiză tehnică judiciară privind dinamica producerii accidentului, fiind atașat la dosar și procesul-verbal de cercetare întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Călărași – C. securitate și sănătate în muncă.
Efectuarea unei noi expertize tehnice, după caz audierea expertului, nu mai era utilă cauzei, nefiind de natură a elucida aspecte care au fost deja examinate prin expertiza deja efectuată sau care rezultă din evaluarea în mod coroborat a tuturor probelor administrate.
Cât privește încălcarea dreptului la apărare prin imposibilitatea participării expertului parte la efectuarea expertizei în cursul urmăririi penale, se constată că este vorba despre dispoziții ce atrag nulitatea relativă și care impuneau invocarea nulității la primul termen cu procedura legal îndeplinită în fața instanței de fond. Și în situația în care s-ar aprecia că s-a produs o vătămare, aceasta a fost înlăturată prin desfășurarea judecății și exercitarea de către inculpat a drepturilor sale procesuale, inclusiv prin combaterea concluziilor expertizei efectuate de expertul desemnat de organul judiciar.
Se constată că instanța de fond a evaluat materialul probator în concordanță cu disp. art.63 C. pr. pen., concluziile expertizei tehnice nefiind preluate în mod necritic, ci analizate în mod coroborat cu celelalte mijloace de probă.
Apărarea inculpatului în sensul că a respectat întocmai dispozițiile legale referitoare la circulația autovehiculelor pe drumurile publice este infirmată prin procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița locului accidentului de circulație, planșele foto, declarațiile părții civile, declarațiile martorilor, raportul de constatare medico-legală și raportul de expertiză tehnică judiciară, probe din care rezultă că accidentul s-a produs și din culpa inculpatului, ce a concurat cu cea a victimei M. G..
Chiar dacă nu s-a putut stabili cu exactitate locul impactului în planul transversal, s-a stabilit cu certitudine că autoturismul a pătruns pe banda de urgență și a intrat într-un proces de derapare, în urma căruia conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers.
Inculpatul nu a putut să ofere o explicație asupra acestui comportament, însă rezultă fără putință de tăgadă că . de urgență nu s-a făcut în mod voluntar, ci ca urmare a faptului că inculpatul F. V. O. nu a menținut controlul asupra direcției autovehiculului, așa încât autoturismul să se deplaseze pe banda de circulație corespunzătoare sensului de mers.
Având în vedere că în urma verificării autoturismului nu s-a constatat existența vreunei defecțiuni tehnice care să se constituie într-o împrejurare ce ar putea fi încadrată în dispozițiile art.47 C. pen. privind cazul fortuit, rezultă cu claritate că pierderea controlului autoturismului s-a datorat conduitei culpabile a inculpatului, care a încălcat astfel dispozițiile art.74 alin.3 din O.U.G. nr.195/2002, potrivit cărora se interzice circulația, oprirea sau staționarea autovehiculelor pe banda de urgență, cu excepția cazurilor justificate, precum și dispozițiile art.35 alin.1 din același act normativ, potrivit cărora participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care nu trebuie să afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.
Așa cum reiese din considerentele sentinței, prima instanță a analizat temeinic toate variantele de producere a accidentului, stabilind în mod justificat că, in toate situațiile, acțiunea sau inacțiunea inculpatului se înscrie în lanțul cauzal și are o valoare preponderentă la producerea accidentului rutier.
Pe cale de consecință, instanța de fond a reținut în mod corect norma de incriminare prev. de art.184 alin.2 și 4 C.pen., nefiind incidente dispozițiile art.334 C. pr. pen. privind schimbarea încadrării juridice.
Pentru aceleași considerente, constatând culpa inculpatului în producerea accidentului, chiar dacă aceasta nu este exclusivă, Curtea constată că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă pentru care inculpatul a fost condamnat, atât cele ce vizează latura obiectivă cât și în ceea ce privește latura subiectivă, neexistând motive de achitare conform art.10 lit.d C. pr. pen.
Instanța de fond a evaluat în mod corect culpa victimei și a inculpatului, reținând în mod justificat proporția culpei, în funcție de toate împrejurările comiterii accidentului rutier și în funcție de obligațiile încălcate de către inculpat și de către partea vătămată.
Sub acest aspect, trebuie reamintită importanța mai redusă a conduitei victimei M. G. la producerea accidentului și a consecințelor ce vizează integritatea corporală și sănătatea acestuia, căci accidentul nu s-ar fi putut produce dacă inculpatul nu ar fi pierdut controlul direcției autoturismului, iar urmările ar fi fost de mai mică gravitate, în situația în care inculpatul ar fi condus cu o viteză mai redusă.
Nu în ultimul rând, se constată că impactul a avut loc într-o zonă deschisă, cu vizibilitate totală și în afara părții carosabile pe care inculpatul ar fi trebuit să ruleze, așa încât inculpatul a avut posibilitatea de a observa victima, chiar dacă aceasta se afla într-un loc nepermis și ar fi putut efectua manevre corespunzătoare evitării lovirii acesteia.
D. urmare, instanța de fond a stabilit în mod corect că nerespectarea obligațiilor de protecție a muncii nu a avut un rol determinant în producerea accidentului.
Curtea apreciază că nu sunt incidente nici dispozițiile art.181 C.pen. rap. la art.10 lit.b1 C. pr. pen., așa încât nu se poate dispune achitarea inculpatului în acest temei.
Potrivit art.181 alin.2 C. pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și de conduita făptuitorului.
Luând în considerare culpa preponderentă a inculpatului la producerea accidentului rutier, având în vedere urmările produse - constând în vătămarea corporală a victimei cu consecința amputării membrului inferior stâng, Curtea apreciază că circumstanțele personale favorabile invocate de către inculpat, constând în lipsa antecedentelor penale și buna inserție socială a acestuia nu diminuează într-o asemenea măsură pericolul social al faptei, pentru a se considera că nu întrunește una din condițiile esențiale ale infracțiunii, conform art.17 cu referire la art.181 alin.1 C. pen.
Se constată, de altfel, că instanța de fond a dat relevanță tuturor împrejurărilor favorabile inculpatului, atât din perspectiva circumstanțelor reale, cât mai ales din perspectiva datelor ce caracterizează persoana acestuia, reținându-le cu valoarea unor circumstanțe atenuante judecătorești, cu consecința aplicării unei pedepse sub minimul special și cu suspendarea condiționată a sancțiunii aplicate.
Din oficiu, Curtea constată că individualizarea pedepsei și a modului de executare corespund tuturor criteriilor prevăzute de lege și adaptate datelor cauzei, hotărârea fiind legală și temeinică sub acest aspect.
Nici inculpatul și nici asiguratorul nu au formulat critici punctuale cu privire la soluționarea laturii civile, însă examinând din oficiu cauza, Curtea constată că nu există temeiuri de casare a hotărârii, deoarece instanța de fond a examinat pretențiile părții civile în mod corect, din perspectiva art.998-999 C. civ., luând în considerare la stabilirea despăgubirilor atât probele administrate cât și proporția culpei victimei și a inculpatului.
Ținând cont de urmările produse, de gravitatea acestora și de caracterul ireversibil al vătămării integrității corporale a victimei, prima instanță a stabilit în mod întemeiat că se impune și acordarea unei prestații periodice și a evaluat în mod corect și prejudiciul moral, neexistând temeiuri de diminuare a cuantumului daunelor acordate în acest sens.
Se constată, de asemenea, că răspunderea civilă directă a asiguratorului a fost stabilită în concordanță cu dispozițiile Legii nr.136/1995.
Față de cele reținute, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen., Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpat și de asigurator.
Conform art.192 alin.2 C. pr. pen., va obliga recurentul inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu (parțial), de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Conform art.192 alin.2 C. pr. pen., va obliga recurentul asigurator la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul F. V. O. și asigurătorul . București împotriva sentinței penale nr. 171 din 20.11.2012, pronunțată de Judecătoria L. Gară.
Obligă recurentul inculpat Furarevici V. O. la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial al avocatului din oficiu, în sumă de 50 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurentul asigurator S.C. A. Ț. S.A. București la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. CerbuLuciana M. L. C.
GREFIER,
M. C.
Red. L.M.
Dact. A.L./2 ex./29.04.2013
Jud. L. Gară – jud.: S. A.M.
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 577/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
