Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 88/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 88/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 88/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 88/CO
Ședința publică din data de 06.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. C.
GREFIER: E. L. N.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București reprezentat de procuror I. C..
Pe rol se află cauza penală având ca obiect soluționarea contestațiilor formulate de inculpații P. G., R. SCOREȚ B. A., M. I., C. M., A. I. D. și R. I. împotriva încheierii din data de 27.01.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman – secția penală în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data 04 februarie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat succesiv pronunțarea la datele de 05 și 06 februarie 2015 pentru când a hotărât următoarele:
CURTEA
Asupra contestațiilor penale de față, deliberând constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 27.01.2015, Tribunalul Teleorman a dispus, între altele, următoarele:
În baza art.362 alin.2 C. pr. pen. raportat la art.208 alin.2 din același Cod a fost constatată ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților P. G., R. Scoreț B. A., C. M. și M. I..
S-a menținut starea de arest a acestora și s-au respins ca nefondate cererile lor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu.
A fost respinsă ca nefondată cererea formulată de inculpata A. I. privind înlăturarea obligației de a nu lua legătura cu inculpatul P. G., dispusă de Curtea de Apel București – Secția I penală prin încheierea din 5 iulie 2013.
S-a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara față de inculpații R. I. și A. I. D., dispusă prin încheierea din 5.07.2013 a Curții de Apel București în dosarul nr._/2/2013 a1.
S-a menținut măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul Râcu M. Nicușor prin încheierea din 02.12.2014.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, referitor la măsurile preventive, următoarele:
Prin rechizitoriul nr.58/D/P/03.07.2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. Biroul Teritorial Teleorman au fost trimiși în judecată, între alții, inculpații:
1. P. G., reținându-se că în perioada august 2005 – aprilie 2013, a coordonat activitatea unui grup organizat, specializat în comiterea de infracțiuni de șantaj și înșelăciune în convenții, în scopul obținerii de beneficii pecuniare însemnate, exercitându-și controlul total asupra membrilor grupării, inclusiv prin acte de violență.
S-a mai stabilit că inculpatul se implica în mod direct în dirijarea actelor de șantaj asupra victimelor, prin exercitarea de agresiuni și amenințări ori prin constrângerea de a-și ceda bunuri imobile sau mobile de valoare însemnată.
2. R. Scoreț A. B., fratele vitreg al inculpatului P. G., și-ar fi asumat – se susține în rechizitoriu – ca rol principal în cadrul grupării infracționale, exercitarea de acte de amenințare și violență, precum și de distrugere ori incendiere a unor bunuri, la comanda lui P. G., în scopul intimidării victimelor și determinării acestora de a achita, în mod constant, sumele de bani pretinse cu titlu de camătă ori „taxe de protecție”.
3. C. M. a fost racolat printre membrii grupării în cursul anului 2010, fiind folosit în exercitarea actelor de violență, ori de distrugere sau însușire a unor bunuri; inculpatul ar fi exercitat acte de șantaj față de patru părți vătămate și ar fi participat la incendierea a două imobile.
4. M. I. ar fi fost racolat de inculpatul P. G. în cursul anului 2011, având atribuții de sprijinire a liderului grupării, prin asumarea înscrierii în circulație a mai multor autoturisme, aparținând unor debitori, însușite de inculpatul P. G. de la aceștia. Inculpatul M. a participat – conform rechizitoriului, alături de alți membri ai grupării, la exercitarea unor acte de șantaj asupra a șase victime, comițând fapte de violență fizică.
5. R. I. a fost cel care în perioada 11.04.2013 – 25.04.2013, după arestarea preventivă a membrilor grupării infracționale, a asigurat transportul inculpatei A. I. D. la domiciliile mai multor părți vătămate, cunoscând că aceasta acționează în scopul influențării și intimidării lor; la rândul său, inculpatul a amenințat și șantajat aceste părți vătămate, încercând să le determine ca pe parcursul cercetărilor să adopte o atitudine nesinceră, în favoarea inculpatului P. și a celorlalți membri ai grupării infracționale.
6. Inculpata A. I. D., după arestarea preventivă a inculpatului P. și a altor membri ai grupării, ar fi exercitate acte de intimidare, la solicitarea acestuia, asupra unor martori și părți vătămate, încercând să îi determine să își schimbe declarațiile ori să nu depună plângeri penale.
Măsura arestării preventive a inculpaților P. Giulion, R. Scoreț B. A., C. M. și M. I. a fost prelungită în mod succesiv, fiind în vigoare la data de 27 ianuarie 2015, când tribunalul a apreciat că ea este necesar și justificat să fie menținută, neputând fi înlocuită cu o măsură preventivă mai puțin severă – arestul la domiciliu, așa cum aceștia au solicitat.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere persistența cerințelor prevăzute de art.223 C. pr. pen., în sensul că:
- există probe care conturează presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi comis faptele reținute în sarcina lor, și care prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat;
- modul de comitere a presupuselor fapte, cu violență și pe o scară largă, amploarea activităților desfășurate relevă, în opinia tribunalului, că o măsură preventivă mai puțin restrictivă nu ar fi proporțională cu scopurile prevăzute de art.202 alin.1 C. pr. pen.;
- de asemenea, în cazierul judiciar al inculpaților figurează condamnări anterioare, ceea ce atestă că lăsarea lor în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește cererea inculpatei A. I. D. de a i se înlătura interdicția de a lua legătura cu concubinul ei, inculpatul P. G., dispusă de Curtea de Apel București – Secția I penală prin Încheierea din 5 iulie 2013, tribunalul a respins-o, cu motivarea că între cei doi există o conivență presupus infracțională. S-a arătat că inculpata a fost dirijată de concubinul ei în intimidarea și amenințarea unor martori și părți vătămate, astfel încât menținerea interdicției este necesară pentru normala desfășurare în continuare a procesului, cercetarea judecătorească fiind în faza de început.
Tribunalul a respins de asemenea ca neîntemeiate, cu aceeași motivare referitoare la interesul efectuării în bune condiții a cercetării judecătorești, solicitările inculpaților A. I. D. și R. I. vizând ridicarea interdicției de a părăsi țara, măsură dispusă prin încheierea menționată, din 5 iulie 2013 a Curții de Apel București – Secția I penală.
Împotriva acestei încheieri au declarat contestațiile de față inculpații P. G., R. Scoreț B. A., M. I., C. M., A. I. D. și R. I..
Prin concluziile scrise și orale ale avocatului ales, inculpații P., R. Scoreț, M. și C. au solicitat admiterea contestațiilor, desființarea în parte a încheierii atacate și, în rejudecare, înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură mai ușoară, prevăzută de art.202 alin.4 lit.b sau d C. pr. pen. (controlul judiciar sau arest la domiciliu).
În susținerea contestațiilor, cei patru inculpați au argumentat în esență în sensul că:
- prin trecerea unui interval important de timp de la comiterea presupuselor fapte și de la luarea măsurii arestării preventive, pericolul social pentru ordinea publică s-a diminuat și estompat;
- inculpații se află în arest preventiv de circa 22 de luni, ceea ce reprezintă o depășire a termenului rezonabil prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului;
- o măsură preventivă mai puțin restrictivă ar putea asigura în egală măsură atingerea scopurilor prevăzute de art.202 alin.1 C. pr. pen., inclusiv prin prevederea unor obligații și interdicții în sarcina inculpaților, care să asigure normala desfășurare în continuare a procesului penal.
Contestatoarea inculpată A. I. D. a solicitat, prin avocat ales, sub un prim aspect, să se constate că menținerea interdicției de a părăsi țara este nelegală. Această măsură, neprevăzută de noul C. pr. pen., a încetat de drept după data de 1 februarie 2014 – momentul intrării în vigoare a noii reglementări, iar ulterior acestui moment instanța nu a luat în privința inculpatei măsura preventivă a controlului judiciar.
S-a arătat că aceeași este situația și în privința contestatorului inculpat R. I., instanța de control judiciar urmând să constate încetarea de drept a interdicției dispuse sub imperiul reglementării anterioare, care nu își găsește corespondent în noua legislație și nu a fost înlocuită.
În privința inculpatei A. I. D. s-a mai solicitat să fie înlăturată interdicția de a lua legătura cu concubinul ei P. G., măsură care este nejustificată în actualul cadru procesual. Ridicarea acestei interdicții, în condițiile în care relațiile dintre cei doi pot fi asimilate unor raporturi de familie, nu va afecta normala desfășurare în continuare a cercetării judecătorești.
În ședința publică de la 4.02.2014, când s-au judecat contestațiile, la interpelarea Curții, inculpații P. G., R. Scoreț B. A., M. I., C. M. și R. I. au arătat că nu doresc să dea alte declarații, menținându-le pe cele anterioare, neavând de făcut completări sau adăugiri.
Contestatoarea inculpată A. I. D. și-a exprimat opțiunea de a da declarație și în această fază procesuală, susținerile sale fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Pe parcursul soluționării contestațiilor nu s-a solicitat administrarea altor probatorii, nu s-au formulat cereri noi și excepții.
Examinând actele și lucrările dosarului în contextul solicitărilor formulate și al criticilor aduse încheierii atacate, Curtea reține următoarele:
Contestațiile formulate de inculpații P. G., R. Scoreț B. A., M. I. și C. M., ale căror situații juridice sunt asemănătoare, vor fi analizate de Curte cu o motivare comună, reținându-se caracterul lor nefondat.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că se mențin temeiurile care au condus la luarea și prelungirea succesivă a duratei măsurii arestării preventive, neintervenind elemente de fapt sau de drept în măsură să o infirme.
Există într-adevăr date și indicii temeinice, bazate pe probatorii, care justifică presupunerea rezonabilă a comiterii unor infracțiuni cu un grad accentuat de pericol social, exprimat, între altele, în limitele ridicate de pedeapsă.
Pe de altă parte, modalitățile concrete de săvârșire a presupuselor fapte, amploarea activităților ilicite reținute în rechizitoriu, ca și datele ce caracterizează pe inculpații contestatori – condamnați anterior, conduc la aceeași concluzie, în sensul că menținerea măsurii excepționale a arestării preventive este, date fiind particularitățile cauzei, justificată, inclusiv prin prisma prevederilor art.5 par.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Contestatorii inculpați și-au axat cererile în principal pe împrejurarea că trecerea unui interval important de timp de la comiterea presupuselor fapte și de la luarea măsurii arestării preventive ar constitui elementul determinant care ar trebui să conducă la încetarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu o alta mai puțin severă.
Este cert că factorul timp nu este lipsit de relevanță în această materie (a se vedea, între altele, cauza „Letellier contra Franței”). În speță însă, există o . particularități care conduc la concluzia că pericolul social al faptelor și al inculpaților contestatori nu s-a diminuat în mod semnificativ, iar durata arestării preventive a inculpaților, deși îndelungată – circa 22 de luni, nu a depășit un interval de timp rezonabil în sensul art.6 din CEDO și al jurisprudenței constante a Curții de la Strasbourg.
Așa cum a reținut în mod corect și instanța de fond prin încheierea atacată, prelungirea procedurilor s-a datorat și atitudinii procesuale a inculpaților. Pe de altă parte, există date și indicii temeinice în sensul că inculpații arestați au încercat, prin intermediul mai multor persoane, inclusiv inculpata A., să ia legătura cu părțile vătămate și cu martorii, amenințându-i și intimidându-i, pentru a-i determina să-și schimbe depozițiile ori să nu formuleze plângeri penale.
În fine, nu sunt lipsite de relevanță aspectele referitoare la complexitatea cauzei (număr mare de inculpați și de fapte presupus săvârșite, durata de 8 ani a pretinsei activități infracționale, existența a 27 de părți vătămate și al unui volum important de probatorii administrate).
Toate aceste împrejurări conduc la concluzia că, în acest moment procesual, menținerea măsurii arestării preventive este singura proporțională și adecvată scopurilor prevăzute de art.202 alin.1 C. pr. pen., neexistând temeiuri pentru a fi înlocuită cu o alta mai puțin restrictivă.
Așa fiind, contestațiile celor 4 inculpați arestați preventiv, întemeiate în drept pe prevederile art.206 C. pr. pen., vor fi respinse ca nefondate.
Curtea reține, în ceea ce privește contestațiile formulate de inculpații A. I. D. și R. I., că acestea sunt întemeiate, în sensul considerentelor ce succed.
Împotriva acestor inculpați s-a dispus, prin încheierea din 5 iulie 2013 a Curții de Apel București – Secția I penală, sub imperiul reglementării procesual penale anterioare, luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, care nu mai are corespondent în noul Cod de procedură penală (art.202 alin.4), intrat în vigoare la 1 februarie 2014.
Cu privire la o astfel de ipoteză, Legea nr.255/2013 prevede în art.16 alin.2, că „la expirarea duratei măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea ori a obligării de a nu părăsi țara, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a legii noi, se poate lua împotriva inculpatului oricare dintre măsurile preventive prevăzute de legea nouă”.
Alineatul 3 al aceluiași text stabilește că „în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori cea a obligării de a nu părăsi țara, aflați în curs de executare, se menține până la termenul de judecată acordat în cauză, când instanța poate lua împotriva inculpatului oricare dintre măsurile preventive prevăzute de legea nouă”.
La data de 25.02.2014, în faza de cameră preliminară s-a discutat măsura arestării preventive a celorlalți inculpați.
La 28.04.2014 se dispune începerea judecății, inclusiv privindu-i pe A. I. D. și R. I..
La 17.06.2014 se discută cererea inculpatei A. I. D. de modificare a obligațiilor stabilite prin Încheierea din 5.07.2013 a Curții de Apel București în cadrul măsurii obligării de a nu părăsi țara și se disjunge judecarea cauzei.
Pe parcursul judecății se mai discută alte cereri ale inculpatei A. I. D. de modificare a obligațiilor instituite prin Încheierea din 5.07.2013 – dosar nr._ /a1.
Dacă la 28.10.2014 – față de lipsa dosarului aflat la Curtea de Apel București s-a amânat judecarea cauzei privind modificarea controlului judiciar (cerere) formulată de inculpata A. I. D., la 2.12.2014 se respinge de modificare a măsurii obligării de a părăsi țara (?!) luate la 5.07.2013.
La 15.07.2014 și 22.08.2014 operează noi disjungeri ale cauzei, ocazie cu care (15.07.2014) se rediscută și o nouă cerere a inculpatei în sensul celor precedente, dispozițiile Încheierii din 5.07.2013 rămânând neschimbate.
La 27.01.2015 se menține măsura obligării inculpatei de a nu părăsi țara deși la 1.02.2014 a intrat în vigoare noul C. pr. pen. La 25.02.2014 s-au discutat măsurile preventive privindu-i pe ceilalți inculpați dar nu și cu privire la inculpații A. și R..
La 28.04.2014 s-a început judecata și ulterior, în toate fazele procesuale, pentru considerente care exced prevederilor legale (pentru buna desfășurare a procesului penal ?!) s-a continuat cu menținerea unei măsuri preventive ale cărei efecte au încetat de la primul termen de judecată intervenit după data de 1.02.2014.
Practic, în niciun termen procesual ulterior datei de 1.02.2014 nu s-au pus în discuție dispozițiile art.16 alin.3 din Legea nr.255/2013 cu privire la inculpații A. și R., astfel încât Curtea va constata că măsura obligării de a nu părăsi țara a încetat de drept.
Așa fiind, împotriva celor doi inculpați contestatori nu există în prezent vreo măsură preventivă ori interdicție procesuală în prezenta cauză.
În consecință, în temeiul prevederilor art.206 și art.208 raportat la art.207 C. pr. pen., Curtea va admite contestațiile formulate de inculpații A. și R., va desființa în parte încheierea atacată și, rejudecând, va constata încetată de drept măsura obligării de a nu părăsi țara, în integralitatea restricțiilor și interdicțiilor pe care le conținea.
Pentru considerentele arătate, contestațiile celorlalți inculpați vor fi respinse, ca nefondate.
Se vor menține celelalte dispoziții ale încheierii.
Văzând și dispozițiile art.275 alin.2 C. pr. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite contestațiile formulate de inculpații A. I. D. și de R. I. împotriva încheierii din 27.01.2015 dată în dosarul nr._ 14 aflat pe rolul Tribunalului Teleorman – Secția penală.
Desființează în parte, susmenționata încheiere și rejudecând:
Constată încetată de drept măsura obligării de a nu părăsi țara luată cu privire la fiecare dintre inculpații A. I. D. și R. I. cercetați pentru infracțiunea prev. de art.264 alin.1 C.p. cu aplicarea art.41 alin.2 C.p.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii.
Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații P. G., R. Scoreț B. A., M. I. și C. M..
Obligă pe inculpații contestatori P. G., R. Scoreț B. A., M. I. și Condoi M. la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 6.02.2015.
PREȘEDINTE,
V. C.
GREFIER,
E. L. N.
| ← Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 92/2015. Curtea... | Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 183/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
