Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 86/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 86/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 86/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ

DOSAR NR._

(_ )

DECIZIA PENALĂ NR.86/CO

Ședința publică din data de 06.02.2015

Curtea constituită din:

P.- C. S.

GREFIER- D. P.

* * * * * *

Ministerul Public - P. de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – D.I.I.C.O.T – STRUCTURA TERITORIALĂ– a fost reprezentat de procuror M. C..

Pe rol soluționarea contestației formulată de contestatoarea inculpat D. F. împotriva încheierii de ședință din 19.01.2015 pronunțată de Tribunalul București secția I penală în dosarul nr._/3/2014/a 11.

La prima strigare a cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: contestatoarea inculpat D. F. personal în stare de arest.

La a doua strigare a cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: contestatoarea inculpat D. F. personal în stare de arest și asistat de avocat desemnat din oficiu R. E. V. cu delegație avocațială nr._/2015 emisă de Baroul București.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

La prima strigare a cauzei.

Curtea desemnează pentru asigurarea asistenței juridice a contestatoarei inculpat pe d-na avocat din oficiu R. E. V. și îi înmânează dosarul pentru a fi studiat.

După reluarea dezbaterilor.

La a doua strigare a cauzei.

Întrebată fiind contestatoarea inculpat D. F. personal, învederează că își menține contestația formulată.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.

Apărătorul contestatoarei inculpat lasă la aprecierea instanței soluționarea prezentei contestații, deoarece la data de 28.01.2015 s-a mai soluționat o contestație formulată împotriva aceleiași încheieri.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca fiind inadmisibilă, deoarece Curtea de Apel București secția I penală a judecat în data de 28.01.2015 contestația împotriva aceleiași încheieri de ședință.

Contestatorul inculpat având ultimul cuvânt, solicită să i se dea o șansă și să se dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu deoarece are un copil minor în întreținere.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 19.01.2015,pronunțată în dosarul nr._/3/2014/a11, Tribunalul București – Secția I Penală, în baza art. 362 alin. 2) C.p.p. și art. 208 C.p.p., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpații D. F. (fiica lui A. și D., născută la 12.04.1990 în București, domiciliată în București, ., sector 1, CNP :_, arestată în baza M.A.P. nr. 29/UP/20.02.2014, emis de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ ), F. I. (fiul lui N. și G., născut la data de 26.02.1989 în București, domiciliat în București, ., ., CNP:_, arestat în baza M.A.P. nr. 30/UP/20.02.2014, emis de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ ), Butonași P. (fiica lui P. și A., născută la data de 04.05.1985 în București, domiciliată în București, ., sector 5, și ffl în București, ., sector 1, CNP_, arestată preventiv în baza M.A.P. nr. 24/UP/30.01.2014, emis de Tribunalul București Secția a II-a Penală), G. M. (fiul lui I. și M., născut la data de 10.07.1980, în .. Teleorman, domiciliat în București, ., sector 1 și ffl în București, ., sector 1, CNP_, arestat preventiv în baza M.A.P. nr. 26/UP/30.01.2014, emis de Tribunalul București Secția a II-a Penală), G. C. F. (fiul lui G. I. și T. M., născut la data de 29.10.1989, în București, domiciliat în București, ., sector 1, CNP_, arestat preventiv în baza M.A.P. nr. 27/UP/30.01.2014, emis de Tribunalul București Secția a II-a Penală), T. M. (fiica lui M. și L., născută la data de 24.04.1964 în ., județul G., domiciliată în București, ., sector 1, CNP_, arestată preventiv în baza M.A.P. nr. 25/UP/30.01.2014, emis de Tribunalul București Secția a II-a Penală), N. L. F. (fiica lui M. și S.-M., născută la data de 23.02.1994 în București, domiciliată în București, B-ul D. G., nr.5, ., CNP_, arestată preventiv în baza M.A.P. nr. 28/UP/30.01.2014, emis de Tribunalul București Secția a II-a Penală), D. F. (fiica lui Grafian și M., născută la data de 03.02.1973 în A., Jud. Teleorman, domiciliată în București, ., sector 1, CNP_, arestată preventiv în baza M.A.P. nr. 29/UP/30.01.2014, emis de Tribunalul București Secția a II-a Penală), Ț. G. ( fiul lui O. și M., născut la data de 15.10.1981 în Roșiori de Vede, jud. Teleorman, domiciliat în ., CNP :_, arestat în baza MAP nr.133 din data de 30.04.2014 emis de Tribunalul București Secția a I a Penală), G. I. ( fiul lui P. și M., născut la data de 20.05.1961 în ., domiciliat în București, ., sector 1, f.f.l. în București, ., sector 1, CNP :_, arestat în baza MAP nr.131 din data de 30.04.2014 emis de Tribunalul București Secția a I a Penală ), S. R. (fiul lui V. și C., născut la data de 22.06.1988, în București, domiciliat în București, .. 2A, ., ., sector 6, CNP :_) și G. R.-D. (fiul lui I. și M., născut la data de 01.10.1991, în București, domiciliat în București, ., sector 1, f.f.l. în București, ., sector 1, CNP :_), și menține această măsură.

În baza art. 362 alin. 2) C.p.p. și art. 208 C.p.p., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpatul A. D. (fiul lui G. și Lucsa, născut la data de 06.07.1976, în ., domiciliat în București, ., sector 1 și fără forme legale în mun. București, ., sector 1, CNP_, arestat preventiv în baza M.A.P. nr. 30/UP/30.01.2014, emis de Tribunalul București Secția a II-a Penală).

În baza 242 alin. 2) C.p.p. și art. 215 C.p.p., a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu dispuse în privința inculpatului A. D., cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe care a dispus-o pentru 60 de zile, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art. 215 alin. 1) C.p.p. a impus inculpatului respectarea următoarelor obligații, pe durata măsurii:

a) să se prezinte la instanța de judecată învestită cu soluționarea prezentei cauze ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată instanța cu privire la schimbarea locuinței din mun. București, ., sector 1;

c) să se prezinte la Poliția Sectorului 1 București, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. 2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, a impus inculpatului să respecte următoarele obligații:

a) să nu depășească limita teritoriului municipiului București, decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată;

b) să nu se apropie de inculpații R. M., D. F. și G. C.-F., și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale.

În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În baza art. 362 C.p.p., art. 208 C.p.p. și art. II alin. 2) din O.U.G. 82/2014, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar dispuse față de inculpatul R. M. (fiul lui N. și A., născut la data de 22.06.1972 în ., domiciliat în București, ., ., ., sector 5, posesor al actului de identitate C.I., ., nr._, eliberat de Secția 19 Poliție, la data de 22.10.2004, CNP –_), și a menținut această măsură.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.563/D/P/2013 emis la data de 16.06.2014 de către Ministerul Public– P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiției-DIICOT-Serviciul Teritorial București, inculpata D. F., zisă „I.”, fiica lui A. și D., născută la 12.04.1990 în București, domiciliată în București, ., sector 1, CNP :_, fără antecedente penale, împreună cu alți coinculpați, a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de minori prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 211 alin. 1 și alin. 2 C.p., cu aplic. art. 77 lit. a C.p. și art. 5 C.p. privind-o pe persoana vătămată PÎRNACU M., reținându-se în sarcina acesteia, în fapt, că în perioada mai-octombrie 2013, a sprijinit activitatea infracțională a membrilor familiei G., ea fiind una dintre persoanele care îi aducea clienți persoanei vătămate minore, în scopul practicării prostituției. La data de 07.10.2013, minora a fost depistată de către organele de poliție ale Secției 3, fiind internată în C.S.S. Pinocchio, iar în noaptea de 07.10.2013/08.10.2013, la poarta centrului s-au prezentat inculpații G. C.-F. zis “C.” și N. L.-F., care cu ajutorul inculpaților R. M. și A. D., care exercitau funcția de supraveghetor de noapte au luat legătura telefonic cu minora, încercând să o determine să părăsească centrul, înmânându-i în acest sens diferite bunuri prin intermediul celor doi paznici.

Ulterior, la data de 08.10.2013, inculpatul G. C.-F. zis “C.” s-a prezentat din nou la poarta centrului Pinocchio, însă, întrucât nu a putut lua legătura cu minora a trimis-o pe inculpata D. F., zisă „IZAURA” să o determine pe aceasta să se întoarcă la locuința inculpaților, împrejurare ce i-a determinat pe paznicii centrului să apeleze serviciul de urgență 112.

Prin încheierea Tribunalului București, Secția I Penală, din data de 20.02.2014, pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților F. I. zis “STIVERSON” și D. F., pentru o perioadă de 30 de zile, de la data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă cu nr. 29/UP/20.02.2014, respectiv 30/UP/20.02.2014.

Potrivit informațiilor comunicate de Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă, inculpații F. I. zis “STIVERSON” și D. F. mandatele de arestare preventivă au fost puse în executare la data de 20.02.2014, măsura arestării încetând la data de 22.03.2014.

Măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv în faza urmăririi penale, pentru toți inculpații ultima prelungire a măsurii arestării preventive fiind dispusă până în data de 19.06.2014. Prin încheierile din 18.06.2014, 14.07.2014, 11.08.2014, 05.09.2014, 02.10.2014, 29.10.2014 și 26.11.2014, judecătorul a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpații D. F., F. I., Butonași P., G. M., G. C. F., T. M., N. L. F., D. F., A. D., Ț. G., G. I., S. R. și G. R.-D. și a menținut această măsură.

Prin încheierea din data de 12.11.2014, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 345 alin. 1) C.p.p., a respins ca neîntemeiate excepțiile formulate de inculpații Butonași P. și G. M. cu privire la regularitatea rechizitoriului cu nr. 563D/P/2013 emis la data de 16.06.2014 de către Ministerul Public– P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiției-DIICOT-Serviciul Teritorial București, în baza art. 346 alin. 1) C.p.p. a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul cu nr. 563D/P/2013 emis la data de 16.06.2014 de către Ministerul Public– P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiției-DIICOT-Serviciul Teritorial București, prin care au fost trimiși în judecată inculpații D. F., F. I., Butonași P., G. M., G. C. F., T. M., N. L. F., D. F., A. D., Ț. G., G. I., S. R. și G. R.-D., în stare de arest preventiv, și inculpatul R. M., în stare de libertate, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei.

În baza art. 362 C.p.p. și art. 208 C.p.p., instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpații D. F., F. I., Butonași P., G. M., G. C. F., T. M., N. L. F., D. F., A. D., Ț. G., G. I., S. R. și G. R.-D., și a menținut această măsură, pentru aceștia, cu excepția inculpatului A. D., pentru următoarele considerente:

S-a arătat că măsura preventivă a fost luată, prelungită și menținută cu respectarea dispozițiilor legale (de către organe judiciare competente în acest sens, cu respectarea dreptului la apărare, inclusiv prin permiterea accesului apărării la dosar, cu respectarea principiului egalității armelor, cu respectarea dispozițiilor procesual penale din materia măsurilor preventive referitoare la termene) și în mod temeinic, mijloacele de probă administrate până la momentul când organele judiciare s-au pronunțat justificând presupunerea rezonabilă că aceștia au săvârșit infracțiunile respective, aspecte confirmate de către Curtea de Apel București în ocaziile în care încheierile pronunțate de judecători de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București au fost supuse controlului judiciar.

Tribunalul a apreciat că, deși urmărirea penală nu a confirmat, din punctul de vedere al procurorului de caz, o parte dintre acuzațiile avute în vedere inițial, probatoriul administrat în privința infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată justifică presupunerea rezonabilă că aceste infracțiuni au fost săvârșite.

De asemenea, Tribunalul a apreciat că, în ciuda unor soluții de clasare pentru parte din infracțiunile avute în vedere inițial, activitatea pretins infracțională pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, și referitor la comiterea căreia există suspiciunea rezonabilă, este suficient de gravă, în privința a 12 dintre cei 13 inculpați, pentru a justifica concluzia că arestarea lor preventivă este în continuare necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și, respectiv, pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal. A avut în vedere, pe de o parte, gravitatea acestor fapte, care au implicat obținerea de foloase materiale dintr-o activitate imorală și periculoasă pentru starea de sănătate a celor implicați, ce a presupus în frecvente situații îngrădirea libertății de mișcare și sexuale a altor persoane, unele dintre acestea minore, fără nicio preocupare pentru consecințele grave și ireversibile pe care aceste experiențe le vor produce în privința evoluției fizice, psihice și sociale a victimelor. Față de aspectele care conferă gravitate unei astfel de activități pretins infracționale, lipsa de antecedente sau desfășurarea acestui tip de activitate față de o singură persoană nu au constituit, în opinia instanței, la acest moment, argumente care să fundamenteze concluzia lipsei de pericol pentru ordinea publică. În plus, în cazul unora dintre inculpați, în sarcina cărora s-a reținut desfășurarea acestui tip de activitate față de mai multe victime, existând presupunerea rezonabilă a unei perseverențe infracționale, care justifică temerea recurgerii din nou la o modalitate ilicită de a obține sumele de bani necesare. Situația familială a unora dintre inculpați, nu a fost avută în vedere de inculpații înșiși la momentul când, potrivit indiciilor temeinice, au desfășurat activitatea infracțională pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată. La acest moment procesual, o altă soluție decât aceea de menținere a măsurilor preventive luate ar fi de natură să genereze o profundă indignare în rândul opiniei publice, un sentiment de nesiguranță și să încurajeze conduite similare. Instanța a apreciat că aceste concluzii nu mai sunt valabile în privința inculpatului A. D., diferența între acesta și ceilalți inculpați privați de libertate fiind dată de faptul că activitatea pretins infracțională reținută în sarcina acestuia prin actul de inculpare, și în privința căreia există presupunerea rezonabilă că a fost desfășurată, are, comparativ cu ceilalți inculpați privați de libertate, amploarea și gravitatea cele mai reduse. Astfel, s-a apreciat că în privința acestuia există presupunerea rezonabilă că ar fi acționat cu încălcarea legii în privința unei singure victime, fără a recurge la amenințări, violență sau constrângerea în vreun fel a acesteia.

Împotriva acestei soluții a formulat contestație, în termen legal, contestatoarea inculpată D. F., care, prin apărătorul său, a arătat că lasă la aprecierea instanței soluționarea prezentei contestații, deoarece la data de 28.01.2015 s-a mai soluționat o contestație formulată împotriva aceleiași încheieri, solicitând, totodată, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, arătând că dorește să i se dea o șansă, deoarece are un copil minor în întreținere.

Judecătorul de cameră preliminară, analizând legalitatea și temeinicia contestației formulată de inculpata D. F. exclusiv din perspectiva admisibilității căii de atac declarate, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele care urmează:

Prin încheierea de ședință din 19.01.2015 pronunțată în dosarul nr._/3/2014 Tribunalul București – Secția I Penală, în baza art. 362 C.pr.pen. și art. 208 C.pr.pen., instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpații D. F., F. I., Butonași P., G. M., G. C. F., T. M., N. L. F., D. F., A. D., Ț. G., G. I., S. R. și G. R.-D. și a menținut această măsură, pentru aceștia, cu excepția inculpatului A. D., față de care a dispus înlocuirea arestului preventiv cu controlul judiciar.

Împotriva acestei încheieri inculpata D. F. a formulat contestație care a făcut obiectul dosarului nr._/3/2014/a11 al Curții de Apel București – Secția I Penală, fiind soluționată la data de 28.01.2015, în sensul respingerii acesteia ca nefondată.

Împotriva aceleiași încheieri inculpata D. F. a formulat la data de 21.01.2015 o nouă contestație care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală sub nr._ și care este inadmisibilă având în vedere faptul că soluția pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală la data de 28.01.2015 în dosar nr._/3/2014/a11 se bucură de autoritate de lucru judecat și nu poate fi repusă în discuție prin formularea unei alte contestații cu privire la aceeași încheiere de ședință.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 425/1 alin. 7 pct.1 lit. a Cod procedură penală, va respinge ca inadmisibilă contestația formulată de inculpata D. F. împotriva încheierii de ședință din 19.01.2015 a Tribunalului București - Secția I Penală și o va obliga pe aceasta la plata sumei de 300 lei, către stat cu titlu de cheltuieli judiciare, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției. potrivit art. 82 al. 1 din Legea nr. 51/1995 rep.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.425 ind.1 al.7 pct.1 lit.a C.pr.pen. respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpata D. F., împotriva încheierii de ședință din 19.01.2015, a Tribunalului București - Secția I Penală.

Obligă pe aceasta la plata sumei de 300 lei, către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2015.

Președinte,

C. S.

Grefier,

D. P.

Red.C.S.25.02.2015

Thred.V.D./5 ex.

T.B.S.1- jud.A.S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 86/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI