Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 12/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 12/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 12/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.12/CO
Ședința publică din 18.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P. M.
GREFIER - S. N.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror S. AMARYL.
Pe rol se află soluționarea contestațiilor formulate de inculpații I. G., I. V. și I. N. împotriva încheierii de ședință din data de 05.02.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._/3/2013*.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul I. G., aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu R. V., cu delegație la dosar, lipsă fiind contestatorul I. V. pentru care a răspuns apărător din oficiu P. C., cu delegație la dosar și contestatorul I. N., pentru care a răspuns apărător din oficiu Leoată A., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea la dosar a unor adrese din partea locului de deținere prin care se arată că inculpații I. V. și I. N. nu doresc să se prezinte la termen, întemeindu-și cererile pe dispozițiile art.364 alin.4 Cod de procedură penală. Se mai învederează faptul că prin decizia penală nr.2 din data de 12.02.2014 au fost soluționate contestațiile formulate de inculpații I. V. și I. N. împotriva aceleiași încheieri de ședință.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestațiilor formulate de inculpații I. V. și I. N., ca inadmisibile, dat fiind că acestea au fost deja soluționate.
Apărătorii din oficiu ai inculpaților I. V. și I. N. solicită, de asemenea, respingerea, ca inadmisibile a contestațiilor declarate de acești doi inculpați.
Curteaacordă cuvântul asupra contestației formulate de inculpatul I. G..
Apărătorul din oficiu al contestatorului I. G. solicită admiterea contestației și revocarea măsurii arestării preventive. Arată că din actele dosarului nu rezultă date cum că inculpatul s-ar sustrage de la judecata cauzei sau că ar împiedica bunul mers al procesului penal. În subsidiar, solicită liberarea inculpatului sub control judiciar.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată, arătând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă, față de natura și gravitatea faptei, modalitatea de comitere și consecințele produse.
Contestatorul I. G., în ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate, arătând că a recunoscut comiterea faptei, că are trei copii, că este unicul întreținător al familiei sale și că lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol social.
CURTEA ,
Deliberând asupra contestațiilor de față, constată că:
Prin încheierea de ședință din data de 05.02.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală în baza art. 208 al. 4 Cpp s-a dispus menținerea stării de arest a inculpaților I. G. (fiul lui V. și M., născut la data de 21.01.1975, în oraș L.-Gară, jud. Călărași, cu domiciliul în .. Dor Mărunt, .. 141, CNP_, arestat în baza MAP nr. 212/UP/05.09.2013 emis de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr._/3/2013), I. V. (fiul lui F. și M., născut la data de 04.05.1979 în București, Sector 8, domiciliat în ., Jud. I., CNP –_, arestat în baza MAP nr. 211/UP/05.09.2013 emis de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr._/3/2013) și I. N. (fiul lui F. și M., născut la data 26.09.1983 în Ciorogârla, Jud. I., domiciliat în Comuna Cornetu, ., Jud. I., CNP -_, arestat în baza MAP nr. 210/UP/05.09.2013 emis de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr._/3/2013).
Au fost respinse cererile de revocare/înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, ca nefondate.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 13 al. 1, 2 și 3 din legea 678/2001 cu aplic. art. 37 lit.b C.p., a inculpatului I. N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 13 al. 1, 2 și 3 din Legea 678/2001 și a inculpatului I. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 13 al. 1, 2 și 3 din Legea 678/2001.
În fapt, s-a reținut că, în data de 12.08.2013, prin înșelăciune și ulterior amenințare și violență, inculpații I. N. și I. V. au transportat-o pe minora F. A. Săftica, în București, cu autoturismul condus de numitul Ghidiman D., la inculpatul I. G., din partea căruia au primit suma de aproximativ 350 euro, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției. Astfel, după ce inculpatul I. G. a recrutat-o pe minora, primind-o și plătind inculpații I. N. și I. V. suma de aproximativ 350 euro, i-a asigurat minorei F. A. Săftica, în perioada 12.08._13, găzduirea în scopul exploatării sale, prin obligarea la practicarea prostituției.
Prin rezoluția nr. 1590/D/P/2013 din data de 19.08.2013, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București a dispus, în temeiul art. 228 al. 1 C.p.p., începerea urmăririi penale față de numitul I. G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 13 al.1, 2 din Legea nr. 678/2001.
Ulterior, prin ordonanța nr. 1590/D/P/2013 din data de 04.09.2013, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București a dispus, în temeiul art.238 C.p.p., schimbarea încadrării juridice față de învinuitul I. G., în infracțiunea prev. de art. 13 al.1, 2 și 3 din legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 lit. b C.p..
Prin rezoluția nr. 1590/D/P/2013 din data de 03.09.2013, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București a dispus, în temeiul art. 228 al. 1 C.p.p., începerea urmăririi penale față de numiții I. N. și I. V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 13 al.1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001.
Prin ordonanțele de reținere nr. 177, 178, 179/05.09.2013 emise de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București în dosarul nr. 1590/D/P/2013 s-a dispus măsura reținerii față de fiecare dintre inculpați mai sus arătați, pe o perioadă de 24 ore.
Ulterior, prin ordonanțele nr. 1590/D/P/2013 din data de 05.09.2013, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București a dispus, în temeiul art.235 C.p.p., punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva I. G., I. N. și I. V..
Prin încheierea de ședință din data de 05.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr._/3/2013 s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților I. G., I. N. și I. V. pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 05.09.2013 și până la data de 04.10.2013, inclusiv.
Prin încheierea de ședință din data de 30.09.2013 s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara iar prin încheierea de ședință din data de 16.10.2013 a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și totodată a apreciat că temeiurile legale care au determinat arestarea preventivă inițială a acestuia continuă să existe și impun în continuare privarea acestora de libertate.
Articolul 5 par. 1 lit. c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994 stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.
În hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.
Totuși faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Calejjav. Malta).
Pe de altă parte, Tribunalul a apreciat că, în cauză, sunt incidente în continuare dispozițiile art. 223 alin. 2 C.p.p, conform argumentelor de drept și de fapt de la momentul arestării preventive. .
În ceea ce privește această ultimă condiție, Tribunalul a concluzionat că aprecierea pericolului pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților îl prezintă nu trebuie făcută evident prin abstracție de gravitatea faptelor ale căror săvârșire li se impută. Sub acest aspect existența pericolului poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii deduse judecății, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului pentru ordinea publică nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. În consecință, analizând circumstanțele reale existente în cauză, Tribunalul cât privește aspectul referitor la împrejurarea că lăsarea în liberate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a reținut că în lipsa unei definiții legale a noțiunii de "pericol concret pentru ordinea publică", în doctrina și în practica judiciară s-au conturat mai multe criterii în funcție de care se analizează în concret această noțiune.
Astfel, pericolul concret pentru ordinea publică, a rezultat atât din natura și gravitatea infracțiunii reținute respectiv fiind vorba de infracțiunea de înșelăciune în forma agravantă, modalitatea concretă și împrejurările de comitere, urmările produse; gradul concret de pericol social, Tribunalul a apreciat că sunt incidente și în continuare dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f din C.p.p. în sensul că lăsarea în liberate a inculpaților prezintă în mod evident un pericol concret pentru ordinea publică, generând implicit o stare de neîncredere și insecuritate în rândul peroanelor care respectă ordinea de drept și valorile sociale.
Dacă pericolul pe care l-ar prezenta pentru societate lăsarea în libertate a inculpaților nu se presupune generic, ci trebuie dovedit, tot atât de evident este că nu putem susține că nu există acest pericol pentru ordinea publică atunci când inculpatul a produs prin faptele sale o încălcare a regulilor de conviețuire socială ocrotite prin art.1 Cpp, printre care figurează persoana, drepturile și libertățile ei ca urmare a reacției declanșate de faptele comise.
Noțiunea de pericol pentru ordinea publică nu trebuie înțeleasă doar ca o primejdie concretă și imediată, constând în posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, ci ea semnifică și o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generată de rezonanța socială negativă a faptului că inculpatul asupra căruia planează acuzația comiterii unor infracțiuni este cercetat în stare de libertate.
Astfel, este desigur adevărat că pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii. Aceasta nu înseamnă că aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută prin abstracție de la gravitatea faptei. Sub acest aspect existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt cercetați inculpați, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Totodată instanța a aprecia pericolul concret pentru ordinea publică și din perspectiva circumstanțelor personale ale inculpaților (vârstă, studii, stare de sănătate, conduită anterioară în societate, antecedente penale etc), constatând din analiza lucrărilor dosarului faptul că inculpați au studii medii și nu sunt la primul contact cu legea penală, manifestând în continuare dispreț față de normele de drept.
Astfel, cum pericolul pentru ordinea publică reprezintă o apreciere asupra comportamentului viitor al inculpatului și față de toate cele expuse, pronosticul judecătorului asupra comportamentului viitor al acestora este că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, privarea de libertate fiind necesară tocmai pentru înlăturarea acestei stării de pericol.
În contextul întăririi atitudinii de combatere a fenomenului infracțional, presupunerea săvârșirii unei atare infracțiuni este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă împotriva celor bănuiți de comiterea unor asemenea fapte.
Cu privire la aspectele vizând persoana inculpaților, Tribunalul a apreciat că acestea vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei pe fond, în procesul individualizării sancțiunii penale, desigur în ipoteza în care instanța va ajunge la concluzia dovedirii vinovăției.
Analizând măsura preventivă și din perspectiva dispoz. art. 5 din CEDO, Tribunalul a considerat că menținerea măsurii privative de libertate este justificată întrucât prin proclamarea dreptului la libertate, se protejează libertatea individuală împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților, care însă nu trebuie să stânjenească eforturile instanțelor în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții ( Cauza Tonasi vs Franța).
Tribunalul a apreciat că durata arestării preventive a inculpaților nu depășește durata rezonabilă a arestării preventive, prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 3 din CEDO și la principiile și criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii se face în raport de circumstanțele concrete ale cauzei constând în: complexitatea acesteia, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru părții a obiectul procedurii. În acest context s-a statuat în practica CEDO că doar întârzierile datorate comportamentului autorităților sunt susceptibile să antreneze încălcarea convenției.
S-a menționat faptul că inculpați sunt arestați de circa 5 luni respectiv 4 luni de zile și nimic din desfășurarea celor două procedurii respectiv urmărire penală și instanța nu au fost de natură a duce la concluzia că nefinalizarea judecății ar fii imputabilă în vreun mod autorităților sau părților.
În ceea ce privește cererile de revocare/înlocuire a măsurii arestului la domiciliu formulate de inculpați, prin apărători, în subsidiar, Tribunalul a apreciat că în cauză nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de prevenție neprivative de libertate, în considerarea următoarelor aspecte:
Măsurile preventive reprezintă acea categorie a măsurilor procesuale prevăzute de lege, cu caracter de constrângere, prin luarea cărora organele judiciare urmăresc privarea de libertate sau restrângerea libertății de mișcare a învinuitului sau inculpatului, în scopul de a asigura buna desfășurare a procesului penal, și pentru a împiedica sustragere învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Pentru atingerea obiectivelor majore ale procesului penal, persoanele care participă la activitatea procesual-penală sunt chemate să dea dovadă de loialitate, pe tot parcursul procesului, și în special cu ocazia administrării probelor în vederea aflării adevărului și a justei aplicări a legii penale sau civile.
Necesitatea obiectivă a măsurilor de prevenție în procesul penal a fost își găsește temeiul în interferența manifestată între limitele fixate de lege, posibilităților de executare a drepturilor subiective în cadrul ordinii juridice, determinate atât de cerințele generale ale dezvoltării societății cât și de trăsăturile specifice ale domeniului de relații la care se referă.
La alegerea măsurii de prevenție ce a fost luată, s-a ținut seama de unele criterii complementare, și anume: de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele penale și alte situații privind persoana față de care se iau aceste măsuri (articolul 202 Codul de procedură penală). În cadrul criteriilor complementare, scopul măsurii de prevenție nu se confundă cu scopul general. Scopul special al măsurii de prevenție este fixat în raport cu o anumită persoană și cu împrejurările concrete ale unei cauze penale. Bunăoară, în speța de față, scopul special al unei măsuri de prevenție constă în primul rând in necesitatea asigurării unei bune desfășurări a administrării probatoriului în prezenta cauză.
Desigur că acest scop special se subsumează scopului general al măsurilor de prevenție. Gradul de pericol social al infracțiunii, ca un criteriu complementar, este diferit de cel stabilit în legea penală. Pericolul social rezultă din circumstanțele cauzei penale și poate fi diferit în cazul săvârșirii în situații deosebite, ale aceleiași infracțiuni. În speța de față, pericolul social este privit de judecător prin prisma circumstanțelor concrete ale cauzei.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestații inculpații I. G., I. V. și I. N., cauza fiind înregistrată la data de 13.02.2014 la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală sub nr._ (_ ).
Din verificările efectuate în sistemul Ecris, a rezultat că inculpații I. V. și I. N. au mai formulat contestații împotriva aceleiași încheieri, fiind soluționate definitiv prin decizia penală nr. 2/C/17.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2013*/a1 (filele 12-13 dosar contestație).
Totodată, contestatorii inculpați I. V. și I. N. nu au fost aduși în fața instanței, aceștia solicitând ca judecata să aibă loc în lipsa lor, conform art. 364 alin. 4 C.p.p.
Contestatorul inculpat I. G. a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, arătând că din actele dosarului nu rezultă date că s-ar sustrage de la judecata cauzei sau că ar împiedica bunul mers al procesului penal, respectiv a învederat circumstanțele sale personale favorabile: recunoașterea învinuirilor ce i se aduc, existența unei familii și a 3 copii minori, împrejurarea că este unicul întreținător al familiei. A solicitat, în subsidiar, luarea măsurii preventive a controlului judiciar, apreciind că lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând încheierea contestată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 206 C.p.p., Curtea constată următoarele:
Cu privire la contestațiile formulate de către inculpații I. V. și I. N.
Având în vedere că din verificările efectuate în sistemul Ecris a rezultat că inculpații I. V. și I. N. au mai formulat contestații împotriva aceleiași încheieri, fiind soluționate definitiv prin decizia penală nr. 2/C/17.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2013*/a1, Curtea – în baza art.206 C.p.p.rap.la art.425 alin.7 pct.1 lit.a C.p.p. – va respinge ca inadmisibile contestațiile formulate de către inculpații I. V. și I. N. împotriva încheierii de ședință din data de 05.02.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția I Penală, legea neprevăzând posibilitatea exercitării de 2 ori a căii de atac împotriva aceleiași hotărâri.
Cu privire la contestația formulată de inculpatul I. G.
În mod just a reținut instanța de fond că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului I. G. subzistă pe deplin, întrucât de la data ultimei verificări a măsurii și până în prezent nu au intervenit modificări de natură a conchide că s-ar fi schimbat sau ar fi încetat aceste temeiuri, respectiv că o măsură preventivă mai ușoară ar fi suficientă pentrurealizarea scopului prevăzut la art.202 alin.1 C.p.p., respectiv buna desfășurare a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată sau al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
Astfel, există în continuare probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul I. G. a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 al. 1, 2 și 3 din legea 678/2001 cu aplic. art. 37 lit.b C.p., reținându-se în fapt că în data de 12.08.2013, prin înșelăciune și ulterior amenințare și violență, inculpații I. N. și I. V. au transportat-o pe minora F. A. Săftica, în București, cu autoturismul condus de numitul Ghidiman D., la inculpatul I. G., din partea căruia au primit suma de aproximativ 350 euro, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției. Astfel, după ce inculpatul I. G. a recrutat-o pe minora, primind-o și plătind inculpații I. N. și I. V. suma de aproximativ 350 euro, i-a asigurat minorei F. A. Săftica, în perioada 12.08._13, găzduirea în scopul exploatării sale, prin obligarea la practicarea prostituției.
Probele din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de care este acuzat, conform art. 223 alin. 1 C.p.p., rezultă din declarațiile părții vătămate F. A. Săftica care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză până la acest moment procesual, respectiv mențiunile procesului – verbal de sesizare din oficiu, procesele – verbale de recunoaștere de pe planșele foto, planșele foto, procesele – verbale de transcriere a interceptărilor telefonice, procesele – verbale de percheziție informatică, copie de certificatul de naștere al părții vătămate, diagnosticul provizoriu pe care-l prezenta partea vătămată la data de 19.08.2013, biletul de ieșire din spital, declarațiile parțiale date de învinuitul Ghidiman D., declarațiile date inițial în faza cercetărilor de către martorele B. I. D., D. Ș. M. și S. M. C..
Cu referire la poziția procesuală a inculpatului I. G., acesta a arătat în fața instanței de control judiciar că a recunoscut învinuirile ce i se aduc, însă se constată că la momentul soluționării propunerii de arestare preventivă acesta a negat, în esență, fapta reținută în sarcina sa. Astfel, deși inculpatul I. G. a declarat că după incident nu a avut convorbori cu inculpatul I. V., totuși din analiza interceptărilor efectuate în cauză rezultă că inculpatul I. G. a avut mai multe convorbiri cu inculpatul I. V., în care își exprimau îngrijorarea de a nu fi supravegheați de organele de poliție, stabilind și faptul de a nu recunoaște că s-au dat bani în schimbul părții vătămate, cu privire la aceasta folosind termenul de „mașină”.
Curtea constată că sunt îndeplinite și celelalte condiții prev. de art. 223 alin. 2 C.p.p. respectiv există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune de trafic de persoane, prev. de art. 13 al.1, 2, 3 din Legea nr. 678/2001, pedeapsa fiind mai mare de 5 ani închisoare, și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea de libertate a inculpatului I. G. este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Astfel, infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I. G. prezintă o gravitate deosebită nu doar prin prisma limitelor de pedeapsă prevăzute de lege (de la 10 la 20 de ani închisoare), dar și din modul și împrejurările concrete de comitere față de o persoană minoră, pe care a găzduit-o în vederea obligării la practicarea prostituției, din ușurința în adoptarea unei rezoluții infracționale. Se mai constată și că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, în privința sa reținându-se în actul de sesizare starea de recidivă postexecutorie, ceea ce denotă riscul concret ca inculpatul să reitereze conduita ilicită.
Prin urmare, asumarea în aceste condiții a unui comportament manifest contrar normelor de drept lipsește de relevanță pozitivă existența unei familii și a unor copii minori sau a unui domiciliu stabil – împrejurări la care a făcut referire inculpatul – întrucât aceste aspecte nu relevă garanții adecvate că inculpatul a asimilat în mod real (în cele 5 luni de arest preventiv) necesitatea respectării tuturor normelor de drept, inclusiv a celor destinate să asigure buna desfășurare a procesului penal.
Totodată, având în vedere și faptul că cercetarea judecătorească se află în plină desfășurare, față de împrejurările concrete ale cauzei și circumstanțele personale ale inculpatului, Curtea apreciază că măsura preventivă a controlului judiciar nu are aptitudinea de a garanta buna desfășurare a procesului penal în considerarea scopului prev. de art. 202 alin. 1 C.p.p.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.206 C.p.p. rap.la art.425 alin 7 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de către inculpatul I. G..
În baza art.275 alin.2 C.p.p. va obliga fiecare contestator inculpat la plata a câte 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariile apărătorilor din oficiu, în sumă de câte 100 lei fiecare, se va suporta din fondurile Ministerul Justiției .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art.206 C.p.p.rap.la art.425 alin.7 pct.1 lit.a C.p.p.respinge ca inadmisibile contestațiile formulate de către inculpații I. V. și I. N. împotriva încheierii de ședință din data de 05.02.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția I Penală.
În baza art.206 C.p.p.rap.la art.425 alin 7 pct.1 lit.b C.p.p.respinge ca nefondată contestația formulată de către inculpatul I. G..
În baza art.275 alin.2 C.p.p. obligă fiecare contestator inculpat la plata a câte 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariile apărătorilor din oficiu,în sumă de câte 100 lei fiecare,se suportă din fondurile Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. M. S. N.
Red.A.P.M.
Dact.EA-07.03.2014/
T.B.S.I.P.-jud I.P.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
