Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 290/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 290/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 290/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr._

(_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 290/C

Ședința publică de la 18 iunie 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - M. C.

GREFIER - G. A. I.

* * * * * * * *

MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – reprezentat de procuror M. C. .

Pe rol, soluționarea contestației formulată de inculpatul B. A. împotriva încheierii de ședință din 15 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ 4*.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat contestatorul inculpat in stare de arest si asistat din oficiu de avocat S. C. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;

Contestatorul inculpat, având cuvântul, arată că înțelege să-și retragă contestația formulată in cauză.

Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul din oficiu al contestatorului inculpat, având cuvântul pe rând, solicită a se lua act de manifestarea de voință a inculpatului, în sensul retragerii căii de atac.

Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin încheierea de ședință din data de 15 iunie 2015 pronunțată în dosarul nr._ 4*, Tribunalul București – Secția I Penală, în temeiul art. 208 alin.2 C.proc.pen. în referire la art. 223 C.proc.pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatuluiB. A..

În temeiul art.208 alin.3 C.proc.pen. în referire la art. 207 alin.4 C.proc.pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului B. A., arestat preventiv, în lipsă, pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data încarcerării, prin încheierea de ședință din data de 21.09.2006 (definitivă), în dosarul nr._/3/2006 al Tribunalului București - Secția a II-a Penală, în baza căreia s-a emis M.A.P. nr. 394/UP/21.09.2006 - pus în executare la data de 14.07.2014.

În temeiul art.272 alin. 2 C.proc.pen., onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 50 lei (parțial), s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 2593/P/2009, din data de 30.01.2014, a fost trimis în judecată inculpatul B. A. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. și ped. de art. 20 C.pen. din 1969 rap. la art.174 - art.175 lit. i C.pen. din 1969, cu aplic. art.75 alin.1 lit. a C.pen. din 1969.

În fapt, s-a reținut că, la data de 23.07.2006, în jurul orei 19:00, pe o alee pietonală situată în Cartierul 16 Februarie din București, sector 1, acționând pe fondul unui conflict preexistent și profitând de starea de ebrietate a părții vătămate V. S., împreună cu alte două persoane - frații săi B. F. și B. D., inculpatul B. A. i-a aplicat părții vătămate numeroase lovituri cu picioarele, cu foarte mare intensitate, la nivelul toracelui, abdomenului și la nivel cranio-facial, provocându-i acesteia leziuni foarte grave, care i-au pus viața în primejdie.

În dovedirea situației de fapt prezentate anterior, au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de constatare întocmit cu prilejul găsirii părții vătămate V. S.; procesul-verbal de constatare încheiat de organele de poliție cu prilejul deplasării la spitalul unde a fost internată partea vătămată; declarațiile părții vătămate V. S.; raportul de expertiză medico-legală privind pe partea vătămată; xerocopia de pe foaia de observație clinică generală privind pe partea vătămată; biletul de externare din spital privind pe partea vătămată; declarațiile inculpatului B. D.; procesul-verbal privind recunoașterea din planșa fotografică a inculpatului B. D. de către partea vătămată; planșa fotografică privind recunoașterile inculpaților B. D. și B. F., și a martorului B. G. de către partea vătămată; declarațiile inculpatului B. F.; procesul-verbal privind recunoașterea din planșa fotografică a inculpatului B. F. de către partea vătămată; procesul-verbal privind recunoașterea din planșa fotografică a inculpatului B. A. de către partea vătămată, și planșa fotografică aferentă; procesul-verbal privind recunoașterea din planșa fotografică a martorului B. G. de către partea vătămată; declarațiile martorilor P. C., P. D., N. D. M., Vatco A., V. F., B. G., H. D., R. V., V. A. și S. F.; procesul-verbal privind predarea de către martorul P. C. a unui telefon mobil și planșa fotografică aferentă; procesul-verbal privind recunoașterea de către partea vătămată a telefonului mobil sustras, dintr-un grup de obiecte similare; procesul-verbal privind apelurile înregistrate în memoria telefoanelor mobile ale inculpatului B. A. și numitului C. C. D., și planșa fotografică aferentă; procesul-verbal privind informațiile furnizate de către Serviciul Român de Informații privitor la telefonul mobil sustras părții vătămate și la cartela telefonică; declarațiile inculpatului B. A..

Anterior sesizării instanței de fond, prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 21.09.2006 (definitivă), în dosarul nr._/3/2006, s-a dispus de către Tribunalul București - Secția a II-a Penală arestarea preventivă a inculpatului B. A., în lipsă, pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data încarcerării.

Între timp, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a emis mandatul european de arestare nr. 8/31.01.2007 pe numele inculpatului B. A., dar și o cerere de arestare provizorie în vederea extrădări.

La data de 14.07.2014, organele de poliție din cadrul D.G.P.M.B. - Serviciul de Investigații Criminale, cu adresa nr. 606.635/NAV/14.07.2014 au încunoștințat instanța că inculpatul B. A. a fost reținut la aceeași dată - ora 10:45. Prin încheierea de ședință din data de 15.07.2014, definitivă prin decizia penală nr. 525/C/24.07.2014 a Curții de Apel București - Secția I Penală, s-a constatat îndeplinită procedura executării mandatului de arestare preventivă emis în lipsă față de inculpat și s-a confirmat arestarea sa preventivă.

Împotriva acestei încheieri a declarat contestație inculpatul, acesta arătând la termenul de judecată acordat că înțelege să își retragă contestația.

Analizând contestația formulată de inculpat, Curtea a reținut că la termenul de judecată acordat, inculpatul prezent personal și asistat de apărător, a arătat că înțelege să își retragă contestația formulată, Curtea reținând că ulterior încheierii contestate, la termenul din data de 12.06.2015, au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, iar asupra măsurii preventive, Tribunalul s-a pronunțat distinct, la data de 15.06.2015, când a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu a inculpatului, împrejurare în raport de care, față de manifestarea de voință neechivoc și neconstrâns exprimată de inculpat, Curtea va lua act de retragerea cererii, obligând inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea contestației formulată de inculpatul B. A. împotriva încheierii de ședință din data de 15.05.2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ 4*.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondul Min. J..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.06.2015.

PREȘEDINTE

M. C.

GREFIER

G. A. I.

Red. și tehnored. C.M.

2 ex.

Red.M.C. C. – Tribunalul București – Secția I Penală

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 290/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI