Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 160/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 160/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 160/2015
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.160/C
Ședința publică din data de 23 martie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: O. R.-N.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de inculpatul G. T. D. împotriva încheierii din data de 06 martie 2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul inculpat G. T. D., personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat I. G., în baza delegației nr._/2015 (atașată la fila 5 din dosar).
Se prezintă interpretul de limba engleză, doamna A. D., în baza autorizației nr._, eliberată de Ministerul Justiției.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau alte probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra contestației cu care a fost sesizată.
Apărătorul din oficiu al contestatorului inculpat solicită, în temeiul art.206 din Codul de procedură penală, admiterea contestației, desființarea încheierii primei instanțe și, rejudecând pe fond cauza, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau cea a arestului la domiciliu, întrucât în cauză nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri. De asemenea, solicită a se avea în vedere că în cauză o mare parte dintre persoanele vătămate au fost audiate, că inculpatul se află în arest preventiv de 10 luni de zile, perioadă în care nu a încercat și nici nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului judiciar, nu este cunoscut cu antecedente penale, are întemeiată o familie precum și copii în întreținere.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulate de inculpat, ca nefondată și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, întrucât temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și nici nu au încetat pentru a justifica înlocuirea sau revocarea acestei măsuri. De asemenea, susține că, așa cum a apreciat și instanța de fond, la acest moment procesual este oportună menținerea măsurii
arestării preventive, întrucât aceasta este proporțională cu natura și gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și corespunde scopului pentru care a fost instituită, respectiv pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Contestatorul inculpat G. T. D., personal, în ultimul cuvânt, prin interpretului de limba engleză, doamna A. D., afirmă, pentru a opta oară în fața instanței de judecată, că rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată ar fi trebuit tradus în limba norvegiană și nu în limba engleză și că de aceea apreciază că este arestat în mod nelegal. Recunoaște că a întreținut relații sexuale cu unul dintre băieții racolați, care era în vârstă de 14 ani și că în Norvegia se pot întreține relații sexuale cu minori care au împlinit vârsta de 16 ani.
CURTEA
Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 06.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I, penală în dosarul nr._ 14 În baza art. 362 din C.p.p. și art.208 alin.4 NCpp s-a constatat legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului G. T. D.¸fiind menținută arestarea preventiva a inculpatului G. T. D. (fiul lui O. A. Henriksen și K. G. Henriksen, născut la data de 11.09.1955 în Norvegia, în loc. B., posesor al pașaportului emis de Ambasada Norvegiei la București, tip. P nr._, eliberat la data de 22.07.2013, valabil până la data de 22.07.2015, CNP_, cetățean norvegian, arestat preventiv în baza MAP nr.141/UP/11.05.2014), emis de Tribunalul București Secția I Penală).
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT- Serviciul Teritorial București la data de 01.09.2014 în dosarul 820/D/P/2014 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului G. T. D., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă, act sexual cu un minor, ultraj și distrugere, fapte prevăzute de dispozițiile de art.374 alin.1 și 2 Cod penal, art.220 alin.1 și 4 lit.c Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, art.257 alin.4 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, art.253 alin.1 Cod penal, totul cu aplic. art.38 alin.1 Cod penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut în esență că, la data de 10.05.2014, inculpatul G. T. D. a racolat pe minorul Amet C. împreună cu alți trei minori, i-a dus în locuința sa, unde i-a pus să se dezbrace, s-a dezbrăcat și el și a început să îi filmeze. De asemenea, cetățeanul străin le-a cerut minorilor să-l lase să îi atingă în zonele intime, după care a luat unul dintre copii și a întreținut raporturi sexuale cu el.
De asemenea, s-a reținut că pe telefonul mobil aparținând inculpatului erau stocate fotografii cu conținut pornografic cu minori.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 820D/P/2014 din 10.05.2014 a fost dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, fapte prev de dispozițiile art.220 al.1, 2 și 4 lit.c Cod penal și art.374 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplic. art.38 alin.1 Cod penal.
Prin ordonanța din 10.05.2014 a fost dispusă continuarea urmăririi penale față de suspectul G. T. D.,sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de
act sexual cu un minor și pornografie infantilă, fapte prev de dispozițiile art.220 al.1, 2 și 4 lit.c Cod penal și art.374 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplic. art.38 alin.1 Cod penal.
Prin ordonanța din data de 11.05.2014 a fost pusă în mișcare a acțiunea penală împotriva inculpatului G. T. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, fapte prev de dispozițiile art.220 al.1, 2 și 4 lit.c Cod penal și art.374 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplic. art.38 alin.1 Cod penal.
Prin ordonanța nr.820D/P/2014 din data de 11.05.2014, în conformitate cu dispozițiile art. 209 C.p.p., s-a luat față de inculpatul G. T. D. măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 11.05.2014, ora 06.40 și expirând la data de 12.05.2014, ora 06.40.
La data de 11.05.2014, prin încheierea pronunțată în dosarul nr._/3/ 2014, Tribunalul București - Secția I Penală a admis propunerea parchetului și s-a dispus față de inculpat măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 11.05.2014 la data de 09.06.2014 inclusiv, fiind emis M.A.P. nr. 141/UP/11.05.2014, măsura arestului preventiv fiind prelungită succesiv până la data de 07.09.2014.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția I Penală la data de 02.09.2014 sub nr._ 14.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:
Prin Incheierea definitiva din 29.09.2014, instanța, in baza art. 346 alin. 2 C.p.p. a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.820/D/P/2014 al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București, privind pe inculpatul G. T. D., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă, act sexual cu un minor, ultraj și distrugere, fapte prevăzute de dispozițiile de art.374 alin.1 și 2 Cod penal, art.220 alin.1 și 4 lit.c Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, art.257 alin.4 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, art.253 alin.1 Cod penal, totul cu aplic. art.38 alin.1 Cod penal.
În baza aceluiași text de lege a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
A dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul G. T. D..
Verificând, după începerea judecații, legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive, instanța de fond a constatat următoarele:
Art.208 alin.4 NCpp prevede ca in cursul judecații, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, daca subzista temeiurile care au determinat menținerea măsurii preventive.
Potrivit art.202 alin.1 NCpp masurile preventive pot fi dispuse daca exista probe sau indicii temeinice din care rezulta suspiciunea rezonabila ca o persoana a săvârșit o infracțiune si daca sunt necesare in scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penala sau de la judecata ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. A..3 al aceluiasi articol precizeaza ca orice masura preventiva trebuie sa fie proportionala cu gravitatea acuzatiei aduse persoanei fata de care este luata si necesara penru realizarea scopului urmarit.
Acestei noțiuni din dreptul intern le corespunde sintagma de motive verosimile folosită de art. 5 pct. 1 lit. c din CEDO, direct aplicabilă în dreptul intern în temeiul art. 20 raportat la art. 11 alin. 2 din Constituție. Această sintagmă a primit în jurisprudența CEDO semnificația de existență a unor fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana a comis o infracțiune(cauza Fox, Campbell și Hartley c. Regatului Unit) fără a fi necesar ca la momentul luării măsurii preventive să existe probe suficiente pentru a se putea formula o acuzare completă (cauza Murray c. Regatului Unit).
În cauză, instanța de fond a constatat faptul că atât în momentul luării măsurii privative de libertate cât și pe parcursul acesteia indiciile temeinice ale unei suspiciuni rezonabile privind săvârșirea de către inculpat a infracțiunii imputate existau și persistă, ele decurgând din materialul probator administrat în cauză, respectiv: sesizare B.C.C.O. – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane din data de 10.05.2014 (fil. 1-3,vol.2); plângerea din data de 29.07.2014 formulată de D.G.P.M.B. împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere (fil. 241-242, vol.2); declarațiile inculpatului G. T. D. (fil. 10-16, 23-24, 38-44, 55-58, 78-79, 108-109, 128-129, vol.1); declarațiile persoanelor vătămate D. Ș. M. (fil. 39-41, 71, vol.2);, DURMUȘ G. F.(fil. 75-79,81,vol.2), V. L.(fil. 142-144, vol.2);, cu procesele – verbale și planșele foto de identificare aferente (fil. 45-70,85-139,150-165, vol.2); declarațiile martorilor AMET C.(fil. 11-13,14-17, vol.2), F. C.(fil. 168-173, vol.2), P. R. M.(fil. 196-200, vol.2) și C. V.(fil. 224-227, vol.2), cu procesele – verbale și planșele foto de identificare aferente (fil. 177-193, 206-224, vol.2); declarația persoanei vătămate F. I. (fil. 258-260, 265-268, vol.2); declarațiile martorilor J. G. (fil. 256-257, 261-264, vol.2), N. IULICĂ (fil. 269-273, vol.2) și CĂZĂNCEANU I. O. (fil. 274-279,vol.2); înscrisuri medicale depuse de martorul AMET C. (fil. 30,vol.2); procesul – verbal privind accesul autorizat la datele informatice stocate pe telefonul marca SAMSUNG GT18160P(fil. 11-46, 59-87), confirmat prin încheierea Tribunalului București – Secția I Penală din data de 11.05.2014 în dosarul penal nr._/3/2014 (fil. 1-3, vol.3) și planșele fotografice aferente (fil. 11-46,vol.3); procesul – verbal de percheziție domiciliară la adresa inculpatului (fil. 106-134,vol.3) și planșele foto aferente (fil. 106-134, vol.3); procese – verbale de eveniment (fil. 143-149, 198,199,200, vol.3), fișa de eveniment (fil. 143-144, 193-194, vol.3) și rapoarte întocmite de organele de poliție (fil. 251-252, vol.2); proces – verbal de cercetare la fața locului (fil. 136-137, vol.3); procesul –verbal de percheziție a unui autovehicul (fil. 153-186, vol.3); proces – verbal de ridicare și comparare a urmelor dactilopapilare (fil. 187-188, vol.3); proces – verbal de percheziție informatică și planșe foto aferente (fil. 239-292, vol.3) ; ordonanță de delegare privind activitățile dispuse; raport de expertiză medico – legală (fil. 85-87, vol.1); informații din partea Registrului Norvegian privind condamnările, precum și din partea Registrului Norvegian a proceselor penale, împreună cu rechizitoriul Parchetului Național Norvegian – Secția pentru județele Vestfold și Telemark, în limba norvegiană și traduse în limba română (filele 179-190, vol.1).
Potrivit art.223 alin. (2) „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că, în cauză există situația prev. de art. 223 al.2 C.p.p., respectiv suspiciunea rezonabila ca inculpatul a comis infracțiunea de pornografie infantilă, act sexual cu un minor, ultraj și distrugere, există probe certe că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce privește această ultimă condiție, tribunalul a reținut faptul că aprecierea pericolului pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă nu trebuie făcută evident prin abstracție de gravitatea faptelor a căror săvârșire i se impută. Sub acest aspect existența pericolului poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii deduse judecății, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, consideră Tribunalul că la stabilirea pericolului pentru ordinea publică nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. În consecință, analizând circumstanțele reale existente în cauză, instanța de fond a constatat faptul că i se impută inculpatului săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, act sexual cu un minor, ultraj și distrugere, infracțiuni cu un grad de pericol social concret ridicat, având în vedere că acest gen de infracțiuni aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori proteguite de legea penală, respectul datorat condiției umane. În contextul întăririi atitudinii de combatere a acestui flagel social, suspiciunea săvârșirii unei atare infracțiuni este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă împotriva celor bănuiți de comiterea unor asemenea fapte.
Totodată, Tribunalul a constatat că arestarea inculpatului corespunde scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 C.p.p., impunându-se menținerea măsurii pentru o bună desfășurare a procesului penal și că aceasta nu a depășit o durată rezonabilă până la acest moment.
Într-adevăr, potrivit articolului 5 par.(3) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privarea de libertate nu trebuie să depășească un termen rezonabil. Curtea a menționat în repetate rânduri că:
„Continuarea încarcerării nu se justifică, într-o speță concretă, decât dacă indici concreți manifestă o adevărată exigență a interesului public ce prevalează, în pofida prezumției nevinovăției, asupra regulii de respectare a libertății individuale” (Neumeister c. Austria).
Persistența motivelor rezonabile de a presupune că persoana arestată a săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a legalității menținerii în detenție, dar nu este suficientă; Curtea trebuie să mai stabilească dacă și alte motive invocate de autoritățile judecătorești continuă să legitimeze privarea de libertate. Când ele se dovedesc a fi „pertinente” și „suficiente”, ea verifică în plus dacă autoritățile naționale competente au manifestat o „promptitudine particulară” la administrarea procesului (Assenov c. Bulgaria).
Începutul perioadei de detenție luată în considerare de judecătorii de la Strasbourg corespunde momentului reținerii și se încheie în momentul eliberării. Conform judecătorilor de la Strasbourg, noțiunea de „termen rezonabil” trebuie să fie interpretată în lumina datelor concrete ale fiecărui caz și nu trebuie să depindă de un termen maximal fixat in abstracto.
Constatand, asadar, ca masura arestarii preventive a inculpatului a fost dispusa in conditiile cerute de lege, ca nu exista cauze care sa impiedice tragerea la raspundere penala, este proportionala cu gravitatea presupuselor fapte savarsite, fata de toate circumstante reale ale faptelor si personale ale inculpatului, Tribunalul a apreciat, ca, cel putin in momentul actual, nu este suficienta pentru realizarea unei bune desfasurari a procesului penal luarea unor alte masuri preventive mai usoare, in speța măsura preventivă a controlului judiciar sau cea a arestului la domiciliu, obligatiile ce ar fi impuse neasigurand garanțiile necesare împiedicării inculpatului de a se sustrage de la cercetarea judecătorească, sau de la a savarsi noi fapte penale urmând să se aprecieze asupra necesității acestor măsuri pe parcursul procesului penal.
Așadar, în procesul analizării comparate al interesului particular al inculpatului de a fi judecati în stare de libertate, cu interesul de ansamblu al societății de a fi apărate drepturile cetățenilor, Tribunalul a apreciat ca trebuie acordat întâietate interesului general, în vederea garantării unui climat de securitate și încredere atât în persoanele fizice cât și în autoritățile statului ,care trebuie să definească în mod real și efectiv, iar nu doar principial și iluzoriu, orice societate democratică al cărei fundament în constituie garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor, la cel mai înalt nivel, acesta constituind de altfel preambulul tuturor Convențiilor și Pactelor internaționale relative la drepturile omului.
Tribunalul a mai constatat că, în cauză, inculpatul a fost privat de libertate în data 11.05.2014, organele judiciare investite cu soluționarea prezentei cauze dând dovadă de diligență sporită în administrarea probatoriului necesar justei soluționări a cauzei.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul G. T. D., întrucât în cauză, nu există indicii sau probe că a săvârșit fapta pentru care este cercetat, iar lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând încheierea atacată, Curtea apreciază ca nefondată contestația inculpatului.
Astfel, în cauză există la acest moment probe în sensul că acesta a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat. Curtea are în vedere sub acest aspect aceleași mijloace de probă care au stat la baza luării și ulterior menținerii succesive a măsurii arestării preventive a inculpatului.
Curtea reține de asemenea că în cauză au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. art.223 alin.2 teza finală cod proc.pen. în sensul că pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea de libertate a celor trei inculpați este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În acest sens, Curtea va reține gravitatea faptei, modalitatea concretă de săvârșire, respectiv, asupra unor părți vătămate minore, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, prin coruperea acestor minori.
În aprecierea menținerii stării de pericol pentru ordinea publică, Curtea va mai avea în vedere că în continuare lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta o stare de pericol pentru ordinea publică, existând riscul ca inculpatul să reia comportamentul antisocial, acesta putând fi ușor suspectat de anumite probleme comportamentale, având înclinații spre relații sexuale nenaturale, în special cu persoane tinere de sex masculine, concluzie care se impune cu atât mai mult cu cât acesta a înțeles să imortalizeze actele sexuale pe care le-ar fi comis împreună cu persoanele minore.
Un aspect ce agravează starea de pericol pentru ordinea publică îl reprezintă și insistența cu care inculpatul a încercat să le convingă pe cele patru părți vătămate sa întrețină cu el raporturi sexuale. Or, coruperea unor minori în săvârșirea unor acte sexuale contrare gradului acestora de înțelegere și apreciere, efectuarea de poze cu minori în ipostaze mimând acte sexuale, relevă o persoană cu grave probleme comportamentale, starea de pericol pentru ordinea publică fiind deosebit de ridicată.
Curtea, consideră că interesul societății de a se afla în siguranță și de a elimina, măcar temporar, elementele care prezintă un grad de pericol social crescut este primordial și trebuie să fie plasat înaintea unui posibil prejudiciu personal ce i s-ar cauza inculpatului prin privarea sa temporară de libertate.
Totodată, prezumția de nevinovăție de care se bucură la acest moment procesual inculpatul nu poate împiedica menținere față de acesta a unor măsuri preventive, deoarece scopul acestora, astfel cum este prevăzut de art.202 cod proc.pen. nu este incompatibil cu aceste împrejurări, instanța apreciind că la acest moment este în interesul bunei desfășurări a procesului penal menținerea stării de arest preventiv a acestuia.
Curtea constată că măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzelor aduse și respectiv cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, în raport cu particularitățile cauzei, respectiv întreținerea cu caracter repetat a unor acte sexuale normale orale cu minori de 14 respectiv 16 ani. De asemenea, măsura în discuție este necesară pentru a înlătura starea de pericol pe care inculpatul o prezintă la acest moment pentru ordinea publică.
Astfel de fapte precum cea săvârșită de către acest inculpat trebuie în mod obligatoriu să constituie un avertisment pentru societate în ansamblul său și trebuie reprimate și dezavuate în mod clar de către reprezentanții societății, pentru a constitui un exemplu clar pentru oricine ar considera că legile sau rigorile sociale sunt mai prejos de propria sa persoană și nu li se aplică și lui. Se va mai reține frecvența și numărul în creștere al acestor fapte în România, precum și faptul că în cazul lăsării în libertate a unor persoane cercetate pentru astfel de infracțiuni, s-ar crea opiniei publice că organele judiciare nu acționează cu fermitate în vederea reprimării fenomenului infracțional.
Conform deciziilor CEDO Eckle contra Germaniei, Henera contra Franței Kudla v.Polonia din 26 octombrie 2000 sau hotărârea Labita v.Italia orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit. c din art. 5, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea W.v.Elveția din 26 ianuarie 1993). Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
În condițiile arătate anterior, luând în calcul în mod evident gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul a fost arestat, dar și împrejurarea că acesta a racolat persoane în vederea exploatării sexuale a unor persoane imature sentimental, instanța de control judiciar consideră că durata de arest preventiv pe care a executat-o nu este contrară principiului proporționalității expus în jurisprudența CEDO, iar menținerea acestei stări nu ar duce la o durată nerezonabilă a acestei măsuri preventive privative de libertate.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, deși acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, instanța de control judiciar apreciază că acest aspect este unul de normalitate pentru fiecare cetățean, unul care trebuie privit ca atare, iar nu ca un motiv de a fi recompensat, sau o performanță civică deosebită și trebuie pus în balanță cu gravitatea concretă a faptelor pentru care acesta este cercetat, cu modul premeditat în care a acționat și cu urmările care s-au putut produce cu privire la dezvoltarea normală a unor minori care cel mai probabil nu au putu înțelege gravitatea abuzurilor la care au fost supuși de către inculpat.
Nu prezintă relevanță faptul că în țara sa de origine, Norvegia, legea incriminează fapta de a întreține relații sexuale cu minori sub 16 ani, iar acesta a avut reprezentarea faptului că respectivul minor ar avea peste 16 ani. În momentul în care inculpatul a ales să vină pe teritoriul României, acesta avea obligația să se intereseze de prevederile legale aplicabile, deoarece conform principiului teritorialității, legea penală aplicabilă va fi întotdeauna legea statului pe teritoriului căruia se presupune că a fost săvârșită o infracțiune incriminată de legislația statului respectiv.
De asemenea, nu prezintă relevanță faptul că inculpatului i-a fost comunicat actul de inculpare în limba engleză iar nu în limba norvegiană. Această omisiune a instanței de fond poate fi remediată printr-o cerere specială pe care acesta o poate înainta în cursul procesului penal, fără ca prin aceasta să fi afectată starea de pericol pentru ordinea publică pe care acest inculpat o prezintă în cauză.
Față de cele arătate, va fi respinsă ca nefondată contestația declarată de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 150 de lei, din care onorariul al apărătorului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul art.275 alin.6 onorariul interpretului autorizat de limbă engleză al inculpatului va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul G. T. D. împotriva încheierii de ședință din data de 06.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I, penală în dosarul nr._ 14.
În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen. obligă pe inculpat plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 de lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul art.275 alin.6 onorariul interpretului autorizat de limbă engleză al inculpatului rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
R. N. O. S. D.
Red.R.N.O.
Th.red. R.N.O./26.03.2015/2 ex.
TB SI pen/ Jud. M. B.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... → |
|---|
