Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 83/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 83/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 83/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
Decizia penală nr. 83 C
Ședința publică din data de 31 martie 2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE I.-T. C.-B.
GREFIER P. I.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a participat procuror S. A.
Pe rol se află pronunțarea asupra contestației formulate de contestatorul inculpat A. A. R. împotriva Încheierii de ședință din data de 07.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I-a Penală, în Dosarul nr._ *.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27 martie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când Curtea având în vedere disp. art. 391 Cod procedură penală, a stabilit termen de pronunțare pentru data de astăzi, 31 martie 2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra contestației de față, constată:
Prin încheierea de ședință din data de 07.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I-a Penală, în Dosarul nr._ *, în baza art.362 alin2 Cpp rap. la art.208 alin.2 Cpp si art.242 alin.2 Cpp si rap. la art.211 alin.2 Cpp si art.215 Cod procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților R. A., H. A., A. R. A., cu măsura preventivă a controlului judiciar, până la soluționarea definitivă a cauzei.
În baza art. 215 alin. (1) și 2 C. proc. pen., s-a impus inculpaților respectarea următoarelor obligații, pe durata măsurii:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;
b) să informeze de îndată instanța cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție corespunzător razei teritoriale de domiciliu, conform programului de supraveghere;
d) să nu depășească limita teritorială a României;
e) să nu se apropie de părțile vătămate și martorii din cauză și să nu comunice cu acești direct sau indirect;
f) să comunice periodic informații relevante despre mijloacele de existență;
g) să nu dețină/ să nu poarte arme;
h) să nu emită cecuri.
În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților R. A., H. A., A. R. A., dacă nu sunt arestați în altă cauză.
A fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, luată față de inculpata B. O. M..
Pentru a dispune astfel, Tribunalul - analizând măsura preventivă luată față de inculpații R. A., A. A. și H. A., în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale menționate, precum și evaluând împrejurările concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpaților - a apreciat că scopul urmărit prin luarea măsurii preventive va fi realizat, în acest stadiu procesual, prin dispunerea unei măsuri preventive mai ușoare/mai grave, pentru următoarele considerente:
Astfel, din materialul probator administrat până în momentul procesual analizat, Tribunalul a reținut că, în lumina dispozițiilor legale incidente, în cauză există suficiente indicii temeinice, că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, așa cum rezultă din probele aflate la dosarul de urmărire penală, dar și din probatoriul administrat în faza cercetării judecătorești și nu în ultimul rând din declarațiile inculpaților, toate aflate la dosarul cauzei.
Dar, Tribunalul a apreciat că nu se mențin și cerințele prev. de art. 223 al.2 C.p.p., întrucât deși inculpații sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni, pentru unele din acestea pedeapsa prevăzută de lege, în urma aplicării dispozițiilor Noului Cod Penal s-au redus simțitor de la 10 la 20 ani închisoare, ajungându-se la limite cuprinse intre 1 și 5 ani închisoare, astfel încât nu se poate retine existența unor probe în sensul că privarea acestora de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Starea de pericol pentru ordinea publică rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din numărul infracțiunilor, din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, din urmările produse sau care se pot produce prin săvârșirea de infracțiuni de genul celor pentru care sunt cercetați inculpații, dar și din rezonanța socială negativă a infracțiunilor de acest gen, care generează o stare de neîncredere și insecuritate în rândul societății.
Astfel, având în vedere toate aceste criterii de evaluare a stării de pericol, Tribunalul a apreciat că măsura preventivă dispusă inițial nu mai este necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal, dat fiind că probatoriul necesar a fost deja aproape în întregime administrat, aflându-ne în situația de a obține doar câteva relații de la părțile civile, putându-se apoi purcede la soluționarea pe fond a cauzei, astfel încât nu există riscul ca inculpații să influențeze părțile, să distrugă sau altereze probe sau să existe suspiciuni cu privire la sustragerea lor de la judecată.
De asemenea, limitele mari de pedeapsă nu mai pot fi reținute pentru infracțiunile reținute in sarcina inculpaților în condițiile în care acestea au fost reduse semnificativ potrivit noilor dispoziții ale codului penal, ba mai mult ,pentru acest tip de infracțiuni, referindu-ne la infracțiunea de înșelăciune prevăzută acum de dispozițiile art.244 Cp, prevăzându-se chiar posibilitatea împăcării părților, ceea ce ar conduce la înlăturarea răspunderii penale a inculpaților, aceștia invederând instanței că doresc să facă acest lucru și că vor apela la un mediator în acest sens până la termenul următor.
Mai mult, instanța de fond a avut în vedere faptul că rezonanța negativă a faptelor comise de inculpați nu mai poate fi reținută în urma scurgerii unei perioade relativ lungi de timp de la data la care s-a luat măsura arestării preventive împotriva acestora, chiar raportându-ne la limitele de pedepse pe care le-a prevăzut legiuitorul pentru acest gen de infracțiuni și care au fost reduse dramatic, în condițiile în care maximul special al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea de înșelăciune este de 5 ani, iar inculpații sunt deja arestați preventiv de 1 an și 4 luni.
Pe de altă parte, se apreciază că, raportat la conduita procesuală a fiecărui inculpat in parte, măsura preventivă dispusă inițial nu mai este în continuare, proporțională cu scopul urmărit - în sensul că atât A. cât și R. nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au încercat să ajute organele de cercetare penală prin furnizarea unor referințe complete în vederea desfășurării în bune condițiuni a anchetei prin propunerea de probe noi necesare aflării adevărului în cauză, iar din actele medicale depuse la dosarul cauzei a reieșit că R. are o stare de sănătate precară.
Mai mult, s-a se reținut faptul că fiecare dintre inculpați are câte o familie închegată și mijloace de subzistență.
Față de considerentele expuse, constatând că în prezenta cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.242 C. proc. pen., precum și, analizând împrejurările concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpaților, care justifică aprecierea că măsura preventivă mai ușoară a controlului judiciar este suficientă pentru realizarea scopului acesteia, prevăzut de art.202 alin. (1) C. proc. pen., în baza art.362 alin. (2) raportat la art.208 și art.242 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților arestați cu măsura controlului judiciar prev. de art.211 Cpp.
Pe timpul executării acestei măsuri, au fost impuse inculpaților obligațiile prevăzute de dispozițiile art.215 Cpp, atrăgându-le atenția asupra dispozițiilor art.215 alin.3 Cpp privind revocarea măsurii în situația în care vor încălca obligațiile impuse acestora.
Cu privire la cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpata B. O. M., Tribunalul a reținut că, potrivit art.208 alin. (2) și (4) C. proc. pen., instanța de judecată verifică din oficiu, periodic, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive.
Prima instanță a reținut că menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara luată față de această inculpată prin încheierea de ședință din 25.07.2013 a Curții de Apel București nu mai este necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal, dat fiind faptul că inculpata nu s-a sustras de la judecată, participând la toate ședințele de judecată până în prezent, nu a încercat să influențeze părțile din dosar și de asemenea nu a încălcat obligațiile stabilite de instanță în sarcina sa în urma luării măsurii respective.
Pe de altă parte, s-a apreciat că măsura preventivă nu mai este, în continuare, proporțională cu scopul urmărit, gravitatea acuzației, în sensul că inculpata este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.244 alin 1 și 2 C.p. cu aplic art.35 C.p., infracțiune ale cărei limite de pedeapsă au fost reduse substanțial prin aplicarea noilor prevederi ale codului penal, acuzația reținută în sarcina sa nefiind suficientă pentru a sta la baza privării de drepturi în prezenta cauză, astfel că nu mai sunt întrunite, cumulativ, condițiile prevăzute de art.202 alin. (3) C. proc. pen..
Față de considerentele expuse, apreciind că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă față de inculpata B. O. nu mai este, în continuare, proporțională cu scopul urmărit, gravitatea acuzației, în condițiile in care inculpata a făcut dovada că în prezent are un nou loc de muncă, iar potrivit atribuțiilor stabilite prin acest contract cu nr.10 din 27.09.2013 este necesară deplasarea sa atât în țară cât și în cadrul UNIUNII Europene .
Față de considerentele expuse, apreciind că măsura preventivă dispusă față de aceasta inculpată este neîntemeiată restrângându-i acesteia dreptul la muncă, dar și la libera circulație, constatând că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, astfel că măsura preventivă legal dispusă nu mai are caracter necesar și proporțional cu gravitatea acuzației și scopul urmărit, în baza art. 362 alin. (2) raportat la art.208 C. proc. pen. și art.242 alin. (1) C. proc. pen., Tribunalul a dispus revocarea acestei măsuri.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a formulat contestație inculpatul A. A. R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei înlocuiri a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar.
Astfel, se susține de către contestator - prin apărătorul ales – că, la instanța de fond, nu a formulat cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive, ci o cerere de revocare a acestei măsuri.
În mod corect, Tribunalul a reținut că, la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, s-a apreciat că sunt întrunite cerințele art. 143 Cpp (întrucât există indicii temeinice care justifică presupunerea că aceștia au săvârșit faptele pentru care este sunt cercetați) și art. 148 lit.f C.p.p. (pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică).
De asemenea s-a analizat și reținut just stadiul în care se află procesul, în sensul că, deși inculpații sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni, pentru unele din acestea pedeapsa prevăzută de lege, în urma aplicării dispozițiilor Noului Cod Penal, s-a redus semnificativ, respectiv în vechea reglementare limitele erau de la 10 la 20 ani închisoare, iar în actuala reglementare sunt cuprinse între 1 și 5 ani închisoare, astfel încât nu se poate reține existența unor probe în sensul că privarea acestora (inclusiv a contestatorului din speță) de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Însă, din materialul probator administrat până în momentul procesual analizat, Tribunalul a reținut că, în lumina dispozițiilor legale incidente, în cauză există suficiente indicii temeinice, că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, așa cum rezultă din probele aflate la dosarul de urmărire penală, dar și din probatoriul administrat în faza cercetării judecătorești și nu în ultimul rând din declarațiile inculpaților, toate aflate la dosarul cauzei.
Pe de altă parte, starea de pericol pentru ordinea publică rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din numărul infracțiunilor, din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, din urmările produse sau care se pot produce prin săvârșirea de infracțiuni de genul celor pentru care sunt cercetați inculpații, dar și din rezonanța socială negativă a infracțiunilor de acest gen, care generează o stare de neîncredere și insecuritate în rândul societății.
Astfel, având în vedere toate aceste criterii de evaluare a stării de pericol, Tribunalul a apreciat că măsura preventivă dispusă inițial nu mai este necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal, dat fiind că probatoriul necesar a fost aproape în întregime administrat, în speță fiind necesară obținerea doar de câteva relații de la părțile civile, putându-se apoi trece la soluționarea pe fond a cauzei, astfel încât nu există riscul ca inculpații să influențeze părțile, să distrugă sau altereze probe sau să existe suspiciuni cu privire la sustragerea lor de la judecată.
De asemenea, Tribunalul a arătat pe larg celelalte argumente pentru care a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, inclusiv lipsa antecedentelor penale în ceea ce îl privește pe contestatorul din speță.
D. urmare, în mod corect, s-a considerat că la momentul procesual analizat, în raport cu actele de cercetare efectuate, cu stadiul cercetărilor în cauza de față, măsura preventivă a controlului judiciar este cea care corespunde cel mai bine scopurilor prev. de art. 202 alin.1 Cod procedură penală, iar cercetarea în libertate, prin revocarea măsurii arestării a inculpatului (contestator în speță) nu se impune la acest moment, aceasta și pentru că este necesar ca inculpatul să respecte anumite obligații.
Sigur că Tribunalul a avut în vedere cererea de revocare formulată de contestatorul din speță, însă a apreciat față de ansamblul circumstanțelor acesta nu apare ca justificată, apreciind ca oportună înlocuirea.
Pentru aceste argumente, Curtea constată că se impune respingerea - - ca nefondată - a contestației formulată de inculpat și menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, precum și corect motivată.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicarea art.275 alin.2 Cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. A. R. împotriva încheierii de ședință din data de 07.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în Dosarul nr. 5346/2013*.
În temeiul art. 275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe contestatorul inculpat la plata către stat a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2014.
PREȘEDINTE,
I.-T. C.-B.
GREFIER,
P. I.
red.I.T.C.B.
dact.L.G.
ex.2
red.E.B.-T.B.-S.I.P.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 101/2014.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
