Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 177/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 177/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 04-02-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 177/A/2015
Ședința publică din 04 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. P., judecător
JUDECĂTOR: I. C. M.
GREFIER: L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin D. S. – procuror,
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul P. I. D. împotriva sentinței penale nr. 1201 din 27 octombrie 2014 a Judecătoriei Cluj-N., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, dat în dosar nr. 1357/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpatul P. I. D. personal și asistat de apărător ales, avocat Vașvari V. V., din cadrul Baroului Satu-M., cu împuternicire avocațială nr. 11/03.02.2015 la dosar ( f. 10 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Se procedează la luarea unei declarații suplimentare inculpatului, aceasta fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei, după citire și semnare ( f. 11 ).
Nefiind alte cereri de formulat, se apreciază apelul în stare de judecată și se acordă cuvântul în dezbatere.
Apărătorul ales al inculpatului P. I. D., având cuvântul, solicită, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admiterea apelului și, în consecință, desființarea hotărârii primei instanțe și condamnarea inculpatului, în principal, la pedeapsa amenzii în temeiul art. 336 Cod penal, iar în subsidiar, la pedeapsa închisorii, cu amânarea aplicării acesteia, în temeiul art. 83 Cod penal.
Critică sentința penală apelată pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 din Noul Cod penal privind stabilirea legii penale mai favorabile. În acest sens, consideră că mai favorabil este Noul Cod penal, raportat la limite și la modalitatea de individualizare a pedepsei ce va fi aplicată. Astfel, art. 336 Cod penal prevede limite de pedepse între 6 luni și 3 ani închisoare alternativ cu amenda pentru fapta săvârșită de inculpat, respectiv de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, în speță cu permisul suspendat.
Consideră că dispozițiile Noului Cod penal sunt mai favorabile, deoarece în cazul menținerii hotărârii instanței de fond, în mod categoric permisul de conducere al inculpatului se va anula. În acest sens, arată că art. 103 din O.U.G. nr. 195/2002, modificat prin Codul de procedură penală, prevede că, în cazul în care se va dispune condamnarea inculpatului, fie la pedeapsa amenzii, fie a închisorii și se va dispune amânarea aplicării ei, în temeiul art. 83 Cod penal, nu se va atrage ca și măsură complementară anularea permisului de conducere a inculpatului, aspect care i-ar crea grave prejudicii acestuia, întrucât este încadrat în muncă în Italia din anul 2011 și, în calitatea sa de magaziner, are nevoie de permisul de conducere, el transportând fructe, actualmente desfășurând activități doar în depozit, fără a i se permite deplasarea.
În consecință, pentru considerentele expuse, raportat la infracțiunea săvârșită, la circumstanțele personale indicate în motivele de apel și la întregile acuzații aduse inculpatului prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., solicită pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale prin modificarea hotărârii instanței de fond și reindividualizarea pedepsei aplicate, în principal, prin stabilirea unei amenzi, cu amânarea aplicării ei, în temeiul art. 83 Cod penal, iar în subsidiar, în ipoteza în care se apreciază necesară aplicarea unei pedepse neprivative de libertate să se dispună amânarea aplicării ei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că soluția pronunțată în cauză de către instanța de fond este temeinică și legală și solicită respingerea ca nefondat a apelului promovat în cauză de către inculpat.
Inculpatul P. I. D., având ultimul cuvânt, regretă comiterea faptei. Solicită admiterea concluziilor domnului avocat și să se procedeze în consecință.
CURTEA :
Asupra apelului penal de față,
Prin sentința penală nr. 1201 din 27 octrombrie2014 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Cluj-N., în temeiul art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și cu reținerea art. 5 din Codul penal a fost condamnat inculpatul P. I. D., fiul lui I. și M., născut la data de 15.12.1984 în Satu M., jud. Satu M., domiciliat în comuna Doba, ., județul Satu M., cetățenie română, necăsătorit, studii școala profesională, magaziner, posesor al CI . nr._, având CNP_, fără antecedente penale la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
În temeiul art. 71 alin. 2 din Codul penal 1969 au fost interzise inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64 litera a teza a II-a din Codul penal 1969.
În temeiul articolului 81 și articolului 82 din Codul penal 1969 s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani 10 luni și în temeiul articolului 15 din Legea nr. 187/2012 s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal 1969 s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64 litera a teza a II-a din Codul penal 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.
În temeiul articolului 274 aliniatul 1 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul emis la data de 26.05.2014 în dosarul nr. 1357/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj privind pe inculpatul P. I. D., cercetat în stare de libertate, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumuri publice de catre o persoana careia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule prev de art 335 alin 2 Cpcu aplic art 5 Cp,
În actul de sesizare s-a reținut în fapt că la data de 13.11.2013 in jurul orei 13.18 a condus autovehiculul marca BMW cu nr de inmatriculare SM-_ pe Autostrada Transilvania, km 15+500m pe sensul de mers Gilau- T. avand dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal organ de cercetare penala f 6, - declarații inculpat (f 15-18, 24-26, 34), - pr-vb sancționare f 29, 38, 40, - adresa SPCRPCIV f 30, - cazier auto f 31, - dovada f 37.
Pe parcursul urmăririi penale, P. I. D. a recunoscut fapta săvârșită și a colaborat cu organele de urmărire penală.
În procedura de cameră preliminară nu s-au formulat cereri și nu au fost invocate excepții, situație în care prin încheierea din data de 13.08.2014 s-a dispus începerea judecării cauzei.
În faza de judecată, înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, declarând personal (fila 13) că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa și își asumă responsabilitatea săvârșirii acesteia.
La dosar au fost depuse fișa de cazier judiciar, înscrisuri în circumstanțiere și concluzii scrise.
Examinând actele și lucrările dosarului și având în vedere, potrivit art. 5 și art. 349 alin. 1 Codul de procedură penală, întregul material probator administrat în cauză, instanța a reținut că:
Din declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală și în faza de judecată, coroborate cu procesul verbal de sancționare și cel de sesizare din oficiu rezultă că acesta a condus autovehiculul marca BMW cu nr. de înmatriculare SM_ pe Autostrada Transilvania cu o viteza de 164 km/h motiv pentru care a fost oprit in trafic si sanctionat contraventional.prin procesul-verbal . nr_ lei. Conducatorul auto nu avea asupra sa permis de conducere ci doar o dovada inlocuitoare eliberata la data de 05.11.2013 de Biroul Rutier Satu M. fara valabilitate ca urmare a depistarii acestuia conducand un autovehicul avand in sange o imbibatie alcoolica de 0.37 mg/l alcool pur in aer expirat cu depasirea vitezei legale si fara centura de siguranta.
Conform adresei nr_/SPCRPCIV din 29.11.2013, pe numele inculpatului s-a intocmit un dosar penal la data de 13.10.2013 de catre Serviciul Rutier A. pentru infractiunea de refuz de recoltare probe biologice.
Pe cale de consecinta, reiese faptul ca la data de 13.11.2013 cand a fost depistat conducand pe Autostrada Transilvania inculpatul nu avea dreptul sa conduca autovehicule atat deoarece ii fusese suspendat dreptul de a conduce autovehicul ca urmare a intocmirii unui dosar penal la data de 13.10.2013 de catre serviciul Rutier A., cat si ca urmare a sanctionarii sale contraventionale cu suspendarea dreptului de a conduce pe o durata de 90 zile la data de 05.11.2013 de catre Biroul Rutier Satu M..
Din fișa de cazier auto rezultă că inculpatul a fost sancționat pentru încălcarea normelor de circulație rutieră atât anterior comiterii faptei care face obiectul prezentului dosar penal, cât și ulterior acesteia.
Raportat la starea de fapt reținută și la toate probele administrate și analizate anterior, instanța a constatat căîn drept:
Dacă anterior intrării în vigoare la data de 01.02.2014 a Noului Cod penal activitatea infracțională a inculpatului s-a subsumat prevederilor art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată, din perspectiva noilor prevederi penale (Legea nr. 286/2009 privind Codul penal) aceasta se circumscrie dispozițiilor art. 335 alin. 2 Cod penal.
Analizând cele două încadrări juridice din prisma prevederilor art. 5 din Codul penal, instanța a constatat că nu există deosebiri și, luând în considerare și dispozițiile deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, instanța apreciază ca fiind mai favorabile dispozițiile Vechiului Cod penal având în vedere modalitățile de individualizare a executării pedepsei (suspendarea condiționată sau sub supraveghere), respectiv sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării executării pedepsei.
Astfel, fapta inculpatului P. I. D., care în data de 13.11.2013 in jurul orei 13.18 a condus autovehiculul marca BMW cu nr. de inmatriculare SM-_ pe Autostrada Transilvania, km 15+500m pe sensul de mers Gilau- T. avand dreptul de a conduce autovehicule suspendat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce, prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 modificată.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al faptei inculpatului P. I. D. s-a concretizat în acțiunea de a conduce pe drumurile publice un autoturism având suspendat dreptul de a conduce autovehicule, acțiune care a avut ca urmare imediată și în legătură de cauzalitate directă punerea în pericol a siguranței circulației.
În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de norma de incriminare, respectiv aceea a intenției indirecte, întrucât a prevăzut potențialul rezultat al faptei sale, și, deși nu a urmărit cauzarea unui asemenea rezultat, respectiv punerea în pericol a siguranței circulației, a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat.
Potrivit art. 396 alin. 2 C.proc.pen., condamnarea se pronunță dacă instanța constată dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În prezenta cauză instanța constată întrunite aceste condiții, astfel că va condamna inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce, prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 modificată, cu reținerea art. 5 din Codul penal.
În vederea unei juste individualizări judiciare a pedepsei la care a fost condamnat inculpatul și a modalității de executare a acesteia, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de articolul 72 din Codul penal 1969, respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în legea specială OUG 195/2002, modificate prin aplicarea prevederilor art. 396alin. 10 din Codul de procedură penală, gradul de pericol social al faptei raportat evident și la distanța parcursă, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Odată reținute dispozițiile art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce suferă modificări în sensul reducerii acesteia cu o treime, situație în care se situează între 4 luni închisoare și 2 ani închisoare sau amendă.
Având în vedere distanța parcursă, motivul opririi de către organele de poliție (depășirea vitezei regulamentare), dar și perseverența inculpatului în încălcarea normelor privind circulația rutieră - instanța a apreciat că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante și că fapta săvârșită de inculpatul P. I. D. prezintă un grad mediu de pericol social situație în care apreciază că o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa ar fi aptă de a asigura deopotrivă constrângerea inculpatului, cât și atenționarea acestuia asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor.
Conform dispozițiilor articolului 71 aliniatul 2 din Codul penal 1969 condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea dreptului prevăzut în articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal 1969 din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. În consecință, în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal 1969 instanța va interzice inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal 1969.
Instanța nu a interzis dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi ales, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală, astfel că instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. Dreptul de a fi ales se impune a fi interzis deoarece condamnatul P. I. D. nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru concetățenii săi față de care alege să aibă comportamentul anterior analizat.
Din fișa de cazier judiciar rezultă că această persoană este la primul conflict cu legea penală, el nu a suferit nici o condamnare până în prezent, că mai este cercetat în prezent pentru săvârșirea unei alte infracțiuni la legea circulației (fapta care a atras suspendarea dreptului de a conduce), dar și că a manifestat o atitudine de asumare a responsabilității comiterii faptei pe tot parcursul desfășurării procesului penal.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, având în vedere faptul că inculpatul a avut o atitudine de cooperare cu organele judiciare, că a manifestat regret față de fapta săvârșită, că nu are antecedente penale, dar și că este integrat în comunitate – așa cum rezultă și din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar - instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenție și constatând îndeplinite celelalte două condiții impuse de articolul 81, literele a și b din Codul penal pentru aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 ani 10 luni închisoare.
Cu privire la conduita ulterioară a inculpatului de încălcare a normelor privind circulația rutieră s-a apreciat că aceasta a fost luată în considerare de către organele judiciare învestite cu soluționarea respectivelor sesizări și s-a reflectat corespunzător în aplicarea unor sancțiuni.
Conform dispozițiilor articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii, motiv pentru care instanța a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.
În temeiul articolului 15 din Legea nr. 187/2012 s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 274 alin 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul P. I. D., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând aplicarea unei amenzi penale în locul pedepsei închisorii, iar în subsidiar, amânarea aplicării sancțiunii închisorii.
Consideră că judecătoria a interpretat greșit dispozițiile art. 5 din NCP privind legea penală mai favorabilă, apreciind că sunt mai blânde dispozițiile din Noul cod penal raportat la limitele de pedeapsă prevăzute pentru fapta imputată și modalitățile de individualizare a sancțiunilor.
Dacă se menține condamnarea la pedeapsa închisorii, inculpatului i se va anula permisul de conducere, astfel că dispozițiile Noului Cod penal sunt mai favorabile, atrăgând în cazul unei infracțiuni rutiere, în privința căreia s-a dispus amânarea aplicării pedepsei doar suspendarea dreptului de a conduce.
Raportat la împrejurarea că inculpatul lucrează în Italia ca magaziner, activitate în cadrul căreia are nevoie de permis de conducere, acesta transportând fructe în diverse locații, se justifică admiterea căii de atac.
Curtea examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Amânarea aplicării pedepsei reprezintă o vocație a infractorului și nicidecum un drept, constatarea oportunității aplicării acestei instituții fiind lăsată la latitudinea instanței.
Dacă anterior intrării în vigoare la data de 01.02.2014 a Noului Cod penal activitatea infracțională a inculpatului s-a subsumat prevederilor art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată, din perspectiva noilor prevederi penale (Legea nr. 286/2009 privind Codul penal) aceasta se circumscrie dispozițiilor art. 335 alin. 2 Cod penal.
Curtea, analizând cele două încadrări juridice, prin prisma prevederilor art. 5 din Codul penal, va constata că nu există deosebiri și, luând în considerare și dispozițiile deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, va aprecia ca fiind mai favorabile dispozițiile Vechiului Cod penal, având în vedere modalitățile de individualizare a executării pedepsei (suspendarea condiționată sau sub supraveghere), respectiv sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele acestora.
IN ABSTRACTO, condițiile de aplicare a suspendării condiționate a executării pedepsei, sunt mai favorabile decât condițiile amânării aplicării pedepsei, deoarece pedeapsa aplicată poate fi mai mare, nu există limită a pedepsei prevăzută de lege, nu există posibilitatea obligării la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, nu există condiții exprese referitoare la conduita procesuală a infractorului.
În speță, legea penală mai favorabilă este Vechiul Cod penal, deoarece măsurile de supraveghere și obligațiile corelative prevăzute în Noul Cod penal sunt mai severe, comparativ cu LAXITATEA care caracterizează instituția suspendării condiționate.
Practica judiciară este în sensul că”- suspendarea condiționată este mai favorabilă decât amânarea aplicării pedepsei, deoarece nu condiționează pe inculpat de prezentarea regulată la sediul Serviciului de Probațiune și să se supună măsurilor de supraveghere”.
Instituția amânării aplicării pedepsei presupune din partea instanței convingerea cu privire la aptitudinea inculpatului de a se îndrepta chiar fără executarea unei sancțiuni. Nici gravitatea redusă a infracțiunii săvârșite, nici absența unor antecedente penale, nu sunt suficiente pentru formarea unei asemenea convingeri.
Magistrații la adoptarea unei soluții trebuie să țină cont, cu titlu de repere ale formări convingerii „atât de gravitatea faptelor cât și de trecutul infractorului, de mediul în care trăiește,modul de comportare la locul de muncă, în familie și societate”, precizându-se faptul că beneficiul acestei instituții trebuie acordat „numai atunci când din toate împrejurările învederate ar rezulta că inculpatul, care a avut tot timpul o viață onestă, îndeplinindu-și îndatoririle sociale, a ajuns să săvârșească o infracțiune, fie ca urmare a slăbirii momentane a exigenței față de sine, fie din cauza unui concurs de împrejurări nedorite.
Ori, în speță, este exclusă aplicarea unei amenzi penale, având în vedere natura infracțiunii comisă de inculpat, aceea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în timp ce avea suspendat exercitarea dreptului de a conduce, modalitatea de săvârșire, prin depășirea vitezei regulamentare dar și consecvența și perseverența apelantului în încălcarea normelor legale ce reglementează circulația rutieră.
Mai mult, infracțiunea incriminată prin art. 86 alin 2 din OUG nr. 195/2002 este o faptă de pericol, acesta constând tocmai în faptul că legea a stabilit că, a conduce un autovehicul în timp ce persoana fizică are suspendată exercitarea dreptului de a conduce, constituie infracțiune și nu contravenție. Pericolul unei astfel de fapte este obiectiv, legal și efectiv, așa încât, a considera că o astfel de faptă este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, ar însemna că se adaugă la lege, scoțându-se din sfera penalului ceea ce însăși legea stabilește a fi infracțiune.
Considerarea lipsei de pericol social al unei infracțiuni poate fi reținută numai în cazul infracțiunilor de rezultat, situație în care pericolul social are o arie mai vastă, cu elemente multiple de apreciere a acestuia. Aceasta, spre deosebire de infracțiunile de pericol, ca și în speță, când acest pericol există fără dubiu.
În concluzie, câtă vreme la data de 13.11.2013 cand a fost depistat conducand pe Autostrada Transilvania, inculpatul nu avea dreptul sa conduca autovehicule, deoarece ii fusese suspendat dreptul de a conduce autoturisme, ca urmare a intocmirii unui dosar penal la data de 13.10.2013 de catre Serviciul Rutier A., cat si ca efect a sanctionarii sale contraventionale cu suspendarea dreptului de a conduce pe o durata de 90 zile la data de 05.11.2013 de catre Biroul Rutier Satu M., atitudinea acestuia nu justifică nici aplicarea unei amenzi penale, nici a instituție amânării aplicării pedepsei, chiar dacă teoretic aceasta ar părea mai favorabilă deoarece în cazul reținerii ei nu s-ar dispune anularea permisului de conducere al apelantului, ci doar suspendarea dreptului de a conduce.
Așa cum Curtea a mai învederat, amânarea aplicării pedepsei, este doar o vocație a infractorului și nicidecum un drept, astfel că în speță instanța de apel apreciază că este inoportună, câtă vreme din fișa de cazier auto mai rezultă că inculpatul a fost sancționat pentru încălcarea normelor de circulație rutieră atât anterior comiterii faptei care face obiectul prezentului dosar penal, cât și ulterior acesteia.
Mai mult, conform adresei nr_/SPCRPCIV din 29.11.2013, pe numele inculpatului s-a intocmit un dosar penal la data de 13.10.2013 de catre Serviciul Rutier A. pentru infractiunea de refuz de recoltare probe biologice, ceea ce dovedește o perseverență infracțională deosebită a inculpatului în săvârșirea de infracțiuni îndreptate împotriva normelor care reglementează siguranța și traficul rutier.
Pentru motivele ce preced, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat, conform art. 421 pct 1 lit b CPP.
Va obliga pe apelant sa plăteasca în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, conform art.275 alin 2 CPP.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul P. I. D., domiciliat în comuna Doba, ., jud. Satu M., împotriva sentintei penale nr. 1201 din 27 octombrie 2014 a Judecătoriei Cluj N..
Obligă pe apelant sa plăteasca în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 4 februarie 2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
D. PURICEIOANA C. M.
GREFIER
L. A. S.
Red. D.P./M.N.
4 ex./11.02.2015
Jud.fond.-M. D.
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 174/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
