Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 413/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 413/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 18-03-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.413/A/2015
Ședința publică din 18 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. B., judecător
JUDECĂTOR: C. I.
GREFIER: D. S.
P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: D. S.
S-a luat spre examinare apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia M. împotriva sentinței penale nr.66 din data de 16.01.2015 a Judecătoriei Baia M., privind pe inculpatul I. F. V., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin.1 Cod penal, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M. din 28.10.2014, dat în dosarul nr. 3328/P/2014.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul I. F. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, s-a procedat la identificarea inculpatului, acesta legitimându-se cu C.I. . nr._ eliberat de SPCLEP Baia M. la 20.01.2010, având CNP_ și dom.în Baia M., ..6B .> Întrebat fiind, inculpatul arată că nu cunoaște motivele pentru care s-a formulat apel de către P..
Curtea îi aduce la cunoștință inculpatului motivele pentru care s-a formulat apel de către P., respectiv faptul că se solicită condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării.
Inculpatul arată că recunoaște și regretă comiterea faptei.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea apelului.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și judecând, să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, în limitele prevăzute de lege, pentru comiterea infracțiunii prev.de art.336 alin.1 C.pen., iar ca modalitate de executare, să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art.91 V.C.pen. Totodată solicită aplicarea pedepsei complementare prev.de art.66 alin.1 lit.i C.pen.
Susține că soluția de amânare a aplicării pedepsei închisorii nu se justifică raportat la împrejurările în care s-a comis fapta, constând în aceea că inculpatul a condus cu viteză un autoturism pe drumurile publice, după ce a consumat băuturi alcoolice, având o alcoolemie de 1,40 g%o, cauzând totodată un eveniment rutier soldat cu distrugerea mai multor bunuri.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită respingerea apelului declarat de P. ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
CURTEA
Deliberând reține că,
Prin sentința penală nr.66 din 16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M., în baza art. 396 alin. (1), (4) Cod de procedură penală raportat la art. 83 Cod penal a fost stabilită pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare în sarcina inculpatului I. F. V., fiul lui P. și M., născut la data de 17.12.1970 în Baia M., jud. Maramureș, cetățenie română, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, studii medii, dulgher în construcții, fără antecedente penale, domiciliat în Baia M., .. 6B/62, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Coaș, nr. 247A, jud. Maramureș, CNP:_, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere cu alcoolemie peste limita legală prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 cod de procedură penală.
În baza art. 83 alin. (1) Cod penal s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune Maramureș.
În baza art. 85 alin. 2 lit. g, s-a interzis inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să conducă autovehicule.
În baza art. 404 alin. (3) Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 3328/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M., a fost trimis în judecată inculpatul I. F. V., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin.1 Cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut că, la data de 27.07.2014, în jurul orei 05.00, inculpatul ar fi condus autoturismul marca Renault Laguna cu numărul de înmatriculare_, pe drumurile publice, respectiv pe DJ 182 B, pe raza localității Săcălășeni, jud. Maramureș, deplasându-se dinspre localitatea C. în direcția C.., și ar fi avut la momentul prelevării mostrei biologice o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Prin Încheierea din data de 16.01.2015 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecării cauzei privind pe inculpatul T. G. M. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.
În ședința publică din data de 16.01.2015, inculpatul a învederat instanței că recunoaște săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată și solicită ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța făcând aplicarea dispozițiilor 375 Cod de procedură penală.
În data de 27.07.2014, în jurul orei 0500, în timp ce conducea autoturismul marca Renault Laguna, cu numărul de înmatriculare_, pe DJ 182 B, pe raza localității Săcălășeni, județul Maramureș, deplasându-se dinspre localitatea C. în direcția C., ajungând în zona imobilului cu numărul 62 din localitatea Săcălășeni, inculpatul I. F. V. a pierdut controlul autoturismului, care a derapat și a părăsit partea carosabilă prin partea stângă, raportat la direcția de deplasare și s-a izbit de gardul imobilului cu numărul 62 și de stâlpul de susținere a rețelei electrice din fața acestui imobil.
Organele de poliție sosite la fața locului l-au testat pe inculpatul I. F. V. cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 0522.
Ulterior, inculpatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență „Dr. C. O.” Baia M., unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 1048/27.07.2014 al Serviciului Medico – Legal Județean Baia M., inculpatul I. F. V. a avut o îmbibație alcoolică de 1,40 g/l alcool pur în sânge la ora 0610, momentul prelevării primei mostre biologice, respectiv 1,30 g/l alcool pur în sânge la ora 0710, momentul prelevării celei de-a doua mostre biologice.
Starea de fapt astfel cum a fost reținută de instanță s-a probat cu următoarele mijloace de probă: buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1048/27.07.2014 - fila 34 din dosarul de urmărire penală; declarație martor – filele 25 – 27 din dosarul de urmărire penală; declarații inculpat – filele 42 – 43, 45 – 46 din dosarul de urmărire penală.
Instanța a constatat că art. 61 din Codul de procedură penală nu a reluat dispozițiile art. 214 alin. 5 din codul de procedură penală din 1969 potrivit cărora procesele-verbale încheiate de către organele de constatare constituie mijloace de probă, acestea constituind acte de sesizare potrivit dispozițiilor art. 61 alin. 5 Cod de procedură penală.
În drept fapta inculpatului I. F. V. care, la data de 27.07.2014, a condus pe drumurile publice din județul Maramureș autoturismul marca Renault Laguna, cu numărul de înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (1,40 g o/oo la prima probă recoltată), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii (inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice având în sânge o alcoolemie peste limita legală), starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, ora la care a condus inculpatul (05.00), nivelul alcoolemiei, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii și s-a prezentat în fața organelor judiciare).
Pentru aceste motive s-a stabilit pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare în sarcina inculpatului I. F. V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu alcoolemie peste limita legală prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 Cod penală, pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 1 an și 4 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității cu ocazia audierii sale în cursul cercetării judecătorești, iar în raport de persoana inculpatului, vârsta acestuia, împrejurarea că nu este cunoscut cu antecedente penale, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) Cod penal, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Baia M. solicitând desființarea acesteia și judecând, să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, în limitele prevăzute de lege, pentru comiterea infracțiunii prev.de art.336 alin.1 C.pen., iar ca modalitate de executare, să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art.91 V.C.pen. Totodată solicită aplicarea pedepsei complementare prev.de art.66 alin.1 lit.i C.pen.
În motivarea apelului arată că soluția de amânare a aplicării pedepsei închisorii nu se justifică raportat la împrejurările în care s-a comis fapta, constând în aceea că inculpatul a condus cu viteză un autoturism pe drumurile publice, după ce a consumat băuturi alcoolice, având o alcoolemie de 1,40 g%o, cauzând totodată un eveniment rutier soldat cu distrugerea mai multor bunuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că prima instanță pe baza unei stări de fapt stabilite corespunzător probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care inculpatul și le-a însușit, a stabilit vinovăția acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.336 alin.1 C.pen.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a pedepsei, a avut în vedere toate criteriile prev.de art.74 C.pen.în raport de care în mod judicios a considerat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, fiind îndeplinite toate condițiile prev.de art.83 alin.1 C.pen.
Având în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră în cursul procesului, iar nivelul alcoolemiei este deosebit de ridicat, chiar dacă acesta a produs și un accident rutier pe fondul consumului de alcool, raportat la persoana sa, se poate aprecia că în cazul de față nu se impune aplicarea celei mai restrictive modalități de executare neprivativă de libertate cum este aceea prev.de art.91 C.pen.
Prin impunerea unor măsuri de supraveghere pe durata de 2 ani, se poate exercita un control asupra conduitei inculpatului și îndreptarea acestuia pentru a preveni săvârșirea de alte infracțiuni dar și pentru a atrage atenția asupra comiterii unor astfel de fapte de către alte persoane.
Pentru aceste considerente, apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia M. este neîntemeiat și va fi respins în baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen.
Văzând și disp.art.275 alin.2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen. respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia M. împotriva sentinței penale nr.66 din 16.01.2015 a Judecătoriei Baia M..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 martie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
E. B. C. I. D. S.
red.C.I./A.C.
6 ex. – 24.03.2015
jud.fond.C. R.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 153/2015.... | Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 459/2015.... → |
|---|








