Contestaţie durata proces. Art.488 ind. 2 NCPP. Sentința nr. 312/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 312/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 02-10-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 312/2015
Ședința Camerei de Consiliu din 02 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. C., judecător
GREFIER: D. S.
Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin procuror: A. M.
S-a luat spre examinare contestația formulată de inculpații R. F. și G. O. privind durata procedurii în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpaților, av. R. C., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul inculpaților invocă excepția necompetenței Curții de Apel Cluj în soluționarea prezentei contestații. Susține că potrivit art.488/2 alin.1 lit.b C.pr.pen. competența de soluționare a contestației privind durata procesului revine instanței superioare celei la care se află cauză, în speță Înaltei Curți de Casație și Justiție București. Arată că a sesizat ÎCCJ cu această contestație, însă nu știe de ce s-a trimis la Curtea de Apel Cluj.
Reprezentanta Parchetului, raportat la disp.art.488/2 alin.1 pct.b C.pr.pen., apreciază că în speță, competența de soluționare a contestației privind durata procesului aparține ÎCCJ, respectiv instanței superioare celei pe rolul căreia se află dosarul. Prin urmare, solicită declinarea competenței de soluționare a contestației în favoarea ÎCCJ.
CURTEA
Curtea asupra cauzei de față,
Prin contestația formulată de către inculpații R. F. și G. O. cu domiciliul procesual ales la SCA C. și ASOCIAȚII cu sediul în Cluj-N., .. 18, județul Cluj, înregistrată sub nr._ /8 septembrie 2015, s-a contestat durata procedurii din dosarul penal nr._ .
În fapt, contestatorii au arătat că au fost trimiși în judecată prin rechizitoriu emis de DNA- SERVICIUL TERITORIAL ORADEA, la data de 30 iunie 2014, pe rolul instanței desemnate să soluționeze cauza, respectiv Curtea de Apel Cluj, dosarul fiind înregistrat în data de 1 iulie 2014.
În cuprinsul contestației s-au detaliat actele procedurale și procesuale efectuate până în prezent, arătându-se că dosarul se află în procedura de cameră preliminară în stadiul de motivare a încheierii prin care s-au soluționat cererile și excepțiile invocate.
Asupra admisibilității contestației, în motivarea acesteia s-a argumentat că, deși în art. 4881 alin.1 CPP nu se reglementează contestația privind durata procedurii de cameră preliminară, în alin. 3 se prevede posibilitatea de a se introduce contestația la un an de la trimiterea în judecată, adică de la învestirea judecătorului de cameră preliminară.
Pe fond, s-a motivat că au existat intervale nejustificate de timp în care dosarul a rămas în nelucrare, astfel încât acesta se află în procedura de cameră preliminară de 1 an și 2 luni.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 4886 CPP, solicitându-se să se constate că durata rezonabilă a camerei preliminare a fost depășită.
Termenul de judecată a fost stabilit cu citarea părților, în respectarea Deciziei CCR nr.423/9 iunie 2015, publicată în M.Of. nr.538/20 iulie 2015 prin care s-a constatat că soluția legislativă potrivit căreia contestația privind durata procesului penal se soluționează fără participarea părților și a procurorului, este neconstituțională.
La termenul de judecată din 2 octombrie 2015, s-a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel Cluj, argumentându-se, în esență, că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța compententă să soluționeze contestația privind durata procedurii unei cauze aflate pe rolul Curții de apel.
Examinând excepția invocată, Curtea de apel constată următoarele:
Art. 488 CPP prevede că dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplinește într-o durată rezonabilă, se poate face contestație, solicitându-se accelerarea procedurii, iar art. 4882 alin.1 lit.b CPP stabilește competența de soluționare a contestației în favoarea instanței ierarhic superioare celei pe rolul căreia se află cauza, în cauzele penale aflate în cursul judecății sau în căile de atac.
În speță, cauza penală vizându-i pe contestatori respectiv dosarul penal nr._, se află pe rolul Curții de Apel Cluj în procedura de cameră preliminară.
Prin încheierea penală nr.268/18 iunie 2015 judecătorul de cameră preliminară s-a pronunțat asupra cererilor și excepțiilor invocate în procedura de cameră preliminară, a exclus o parte din probe, a constatat nelegalitatea efectuării unor acte de urmărire penală, precum și neregularitatea rechizitoriului emis la data de 30 iunie 2014 de P. de pe lângă ÎCCJ-DNA-Serviciul Teritorial Oradea, dispunând comunicarea încheierii către parchet în vederea remedierii neregularităților actului de sesizare, procurorul urmând a comunica dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori dacă solicită restituirea cauzei la parchet, potrivit art. 345 alin. 3 C.pr.pen.
În prezent, încheierea este motivată, urmând să fie comunicată parchetului.
Conform art. 342 CPP obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În același timp, potrivit art. 4881 alin.3 lit.b CPP contestația privind durata procesului penal poate fi introdusă după cel puțin 1 an de la trimiterea în judecată pentru cauzele aflate în cursul judecății în primă instanță.
Curtea apreciază că trimiterea în judecată a contestatorilor prin rechizitoriul întocmit la 30 iunie 2014, atrage, potrivit art. 488 2 alin.1 lit.b CPP, competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea contestației privind durata procesului penal, ca instanță ierarhic superioară Curții de Apel Cluj, pe rolul căreia se află cauza. Concluzia se impune atât datorită dispozițiilor legale exprese referitoare la momentul formulării contestației după cel puțin un an de la trimiterea în judecată, cât și datorită dispozițiilor legale referitoare la obiectul procedurii de cameră preliminară, ce se desfășoară după trimiterea în judecată.
Așa fiind, în baza art. 50 CPP va declina competența în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Va trimite, de îndată, dosarul instanței desemnate ca fiind competente prin hotărârea de declinare.
Văzând și art. 50 alin.4 CPP, precum și ale art. 275 alin.3 CPP.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a contestației formulate de inculpații R. F. și G. O. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 02 octombrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
V. CHITIDEANDELIA S.
Red. C.V./M.N.
5 ex./7.10.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 9/2015.... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|








