Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 1134/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1134/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 05-10-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 1134/A/2015
Ședința publică din 5 octombrie 2015
Instanța compusă din :
PREȘEDINTE: M. Ș. judecător
JUDECĂTOR: D. A. M.
GREFIER: M. B.
Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: O. T.
S-au luat spre examinare apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. și inculpatul L. P. I. împotriva sentinței penale nr.1536 din 23 decembrie 2014 a Judecătoriei Cluj-N., pronunțată în dosarul nr._, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe îndreptată asupra unui cadru medical, faptă prev.de art.180 al.2 C.pen., rap. la art.641/1 al.2 din Lege anr.95/2006 republicată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul L. P. I., lipsă fiind persoana vătămată P. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul L. P. I. arată că își menține apelul declarat. De asemenea, arată că își menține declarațiile date până în această fază procesuală însă dorește să facă completări la acestea.
Instanța procedează la audierea inculpatului L. P. I., depoziția sa fiind consemnată în procesul verbal aflat la dosar fila 24.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea apelurilor.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului declarat de parchet, considerând că hotărârea primei instanțe este netemeinică în ce privește soluția adoptată de aplicare a dispozițiilor art.181 C.pen. 1969.
Cu privire la aceasta, arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii penale mai favorabile în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, în mod greșit respingând solicitarea inculpatului de a se înlătura dispozițiile art. 180 al. 2 C.pen. anterior.
Așa cum se prevede în art. 6411 din Legea nr.95/2006, această infracțiune face trimitere într-adevăr în conținutul său la lovire și alte acte de violență însă această referire se face doar la elementul material al infracțiunii de lovire, nu și la limitele de pedeapsă, infracțiunea prevăzută de art. 6411 din Legea nr. 95/2006 având o pedeapsă proprie indicată în textul de lege, respectiv de la 6 luni la 3 ani închisoare, astfel încât în mod corect s-a făcut solicitarea de schimbare a încadrării juridice, instanța neputându-se referi la pedeapsa prevăzută la art.180 al.2 C.pen., în măsura în care reține că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de la art. 6411 din Legea nr.95/2006.
Din analiza globală a legii penale mai favorabile, chiar dacă se reține încadrarea juridică din legea specială, dispozițiile din codul penal anterior sunt favorabile inculpatului, existând posibilitatea reținerii circumstanțelor atenuante prev.de art. 74 lit. b și c C.pen. 1696, cu consecința aplicării art. 76 al. 1 lit. e C.pen. anterior.
Apreciază că raportat la circumstanțele concrete în care s-au petrecut faptele, aplicarea unei amenzi penale ar răspunde exigențelor textului de lege care incriminează această infracțiune specială.
Inculpatul L. P. I. solicită admiterea apelului declarat și, în consecință, reducerea cuantumului despăgubirilor civile acordate părții civile P. F., apreciind că acestea sunt prea mari raportat la veniturile pe care le realizează.
În ce privește apelul declarat de parchet, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Reprezentantul Ministerului Public cu privire la apelul declarat de inculpat, solicită admiterea acestuia în limitele sumelor acordate cu titlu de practică judiciară în cazul infracțiunilor de lovire.
Inculpatul L. P. I. având ultimul cuvânt arată că regretă cele întâmplate.
CURTEA
Prin Sentința penală nr. 1536 din 23 decembrie 2014 a Judecătoriei Cluj-N., pronunțată în dosar nr._ , a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul L. P.-I. prin eliminarea art. 180 alin. 2 din Codul penal 1969.
În temeiul dispozițiilor articolului 19 din Legea nr. 255/2013 raportat la articolul 181 din Codul penal 1969 a fost achitat inculpatul L. P.-I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe îndreptată asupra unui cadru medical, prevăzută și pedepsită de articolul 180 alin. 2 din Codul penal 1969, raportat la art. 6411 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 R.
În temeiul articolului 181 din Codul penal din 1968 raportat la articolul 91 litera c din Codul penal 1969 s-a aplicat inculpatului L. P.-I. sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii administrative în sumă de 1000 lei.
În temeiul articolelor 25, alin.1 și 397, alin.1 din Codul de procedură penală, raportat la articolul 1349 din Noul cod civil a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă P. F. împotriva inculpatului L. P.-I. și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile suma de 3500 lei cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând daune morale și dobânda legală aferentă acestei sume, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la plata integrală a debitului.
În temeiul articolului 275 alin.1 pct.1 lit. c din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În temeiul articolului 276 alin.2 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea părții civile.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Prin rechizitoriul nr._/P/27.09.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., inculpatul L. P.-I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe îndreptată asupra unui cadru medical, prevăzută și pedepsită de articolul 180 alin. 2 din Codul penal 1969, cu aplicarea art.6411 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 R, reținându-se în fapt că la data de 25.11.2012, cu intenție, a agresat fizic persoana vătămată P. F., medic rezident aflat în timpul serviciului la UPU Copii Cluj-N., cauzându-i leziuni ce au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Persoana vătămată P. F. s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, solicitând în ședința publică din data de 20.02.2014, obligarea inculpatului la plata sumei de 5000 lei, cu titlu de daune morale pentru suferințele fizice și psihice cauzate, dobânda legală aferentă sumei de 5000 lei de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești și până la plata efectivă a acestei sume și cheltuieli judiciare suportate în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată (filele 9-10).
Analizând întregul material probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut în fapt că la data de 25.11.2012, spre seară, inculpatul a fost sunat de un medic de la UPU Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-N., .-a adus la cunoștință că fratele său minor a fost adus la spital, fiind victima unei agresiuni. Din declarația persoanei vătămate rezultă că motivul pentru care a fost apelat inculpatul a fost reprezentat de faptul că acesta era în fapt tutorele fratelui său întrucât tatăl se afla în străinătate, iar mama era decedată (fila 36 dosarul de urmărire penală). În aceste circumstanțe, inculpatul s-a deplasat imediat la unitatea medicală sus menționată, însoțit de martora C. S., cu care participase la o petrecere.
Ajunși la spital, cei doi au intrat în clădirea de triaj urgențe în care se afla martora C. E. și persoana vătămată P. F., care erau medici de gardă. Aceste elemente ale stării de fapt au fost reținute pe baza declarațiilor persoanei vătămate (filele 10 dosarul de urmărire penală, 36-37 dosarul instanței), ale inculpatului (filele 21-23 dosarul de urmărire penală, 34-35 dosarul instanței) și ale martorilor C. S. (filele 15-16 dosarul de urmărire penală, 44-45 dosarul instanței), C. E. (filele 11-12, 14 dosarul de urmărire penală, 74-75 dosarul instanței), P. R. (filele 17-19 dosarul de urmărire penală, 63-64 dosarul instanței) și B. B. (filele 61-62 dosarul instanței), toate probele fiind considerate a se corobora cu privire la aceste aspecte de fapt. Cei doi au intrat pe . accesul pacienților și al aparținătorilor este și era interzis, însă din declarația martorei C. S. rezultă că nu au observat indicatoarele cu semnificația accesul interzis.
Inculpatul a susținut că, fiind foarte îngrijorat pentru sănătatea fratelui său, dorind să știe dacă fratele său este în viață sau nu, a întrebat-o de 3 sau 4 ori pe martora C. E. despre starea acestuia, ridicând progresiv tonul, însă sub diferite pretexte, martora a refuzat să-i furnizeze informațiile solicitate, cerându-i fie să aștepte afară, fie să se legitimeze, fie să se liniștească. Această susținere a inculpatului a fost confirmată nu doar de martora C. S. în toate declarațiile date, ci și de martorul P. R. care a declarat că martora C. E. nu a răspuns întrebării inculpatului cu privire la fratele său (filele 63-64 dosarul instanței) și chiar de către martora C. E. care a recunoscut că inculpatul i-a cerut în două rânduri informații despre fratele său, însă a refuzat să discute cu acesta, condiționând o eventuală discuție de liniștirea inculpatului care părea foarte agitat, motiv pentru care martora s-a simțit amenințată (filele 74-75 dosarul instanței).
Judecătorul de la instanța de fond a apreciat că probele administrate ar atesta faptul că persoana vătămată P. F., care consulta un pacient după o perdea, a auzit vocea inculpatului folosind un ton ridicat, motiv pentru care s-a dus în zona în care se aflau L. P. I. și martora C. E. și crezând că inculpatul va deveni agresiv cu martora, persoana vătămată a solicitat inculpatului să vorbească civilizat cu doamna doctor, solicitând totodată acestuia să iasă afară, prin folosirea unor cuvinte jignitoare.
Inculpatul a recunoscut că a ridicat tonul, iar folosirea de către persoana vătămată a unor cuvinte jignitoare la adresa sa rezultă nu doar din declarația inculpatului, ci și din declarațiile martorilor C. S. și P. R. (fila 63 dosarul instanței), persoana vătămată însăși recunoscând că a folosit cuvinte cu potențial insultător la adresa inculpatului, chiar dacă a negat - nesincer în aprecierea instanței de fond în considerarea probelor contrare - că ar fi folosit cuvinte de gravitatea celor indicate de inculpat. Instanța nu a reținut susținerile persoanei vătămate conform cărora aceasta ar fi fost scuipată de inculpat, ele necoroborându-se cu nicio altă probă.
Deși anterior intervenției persoanei vătămate, un doctor a comunicat inculpatului că fratele său este bine, liniștindu-l și convingându-l să se îndrepte spre ieșire, pe fondul tensiunii acumulate de lipsa informațiilor despre starea de sănătate a fratelui său și simțindu-se provocat de limbajul persoanei vătămate care făcea referire la mama inculpatului ce era decedată, inculpatul s-a întors din „reflex” (potrivit declarației martorei C. E.), a prins-o pe persoana vătămată cu mâinile de piept și de gât și a împins-o. Conform tuturor probelor administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, persoana vătămată nu a rămas pasivă în fața agresiunii, ci dimpotrivă, a participat activ, ripostând la rândul său, împingându-l cu mâinile pe inculpat, cei doi îmbrâncindu-se reciproc până când persoana vătămată a căzut, iar inculpatul a căzut peste ea. Martorul P. R. a relatat astfel că „cei doi erau încăierați, ținându-se cu mâinile de gât și de piept reciproc” (fila 63 dosarul instanței), declarație ce concordă integral cu fotografiile aflate la dosar (filele 44-46 dosarul de urmărire penală). La scurt timp, părțile au fost despărțite de martorii P. R. și B. B.. Martorul P. R. a arătat în declarația sa că acest conflict ar fi putut fi evitat (fila 63 dosarul instanței).
Succesiunea elementelor de fapt anterior descrise a rezultat nu doar din declarațiile persoanelor audiate în cauză, ci și din imaginile surprinse de camerele video instalate în zona conflictului (filele 43-47 dosarul de urmărire penală).
Actul de violență exercitat de inculpat împotriva persoanei vătămate a cauzat acesteia pe gât în partea din spate, leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr.8594/I/a/1726 din 26.11.2012 (fila 9 dosarul de urmărire penală) care se coroborează cu declarațiile persoanei vătămate și ale martorilor C. S., B. B., P. R. și C. E., toți referindu-se la zgârieturile rămase pe ceafa persoanei vătămate. Persoana vătămată P. F. a fost îngrijită și bandajată de martorul B. B. care a și vaccinat-o antitetanos (fila 61 dosarul instanței).
Potrivit art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, dar potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M.Of. nr. 372 din 20 mai 2014, legea penală mai favorabilă se aplică în mod global, iar nu pe instituții autonome, neputându-se combina dispoziții din legi succesive.
Potrivit art. 147 alin.4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Întrucât de la data săvârșirii faptei reținute în sarcina inculpatului și până la judecarea definitivă a cauzei au fost în vigoare succesiv Codul penal din 1969 și noul Cod penal, instanța de fond a comparat cele două legi penale, constatând că legea penală mai favorabilă este în acest caz Codul penal 1969 care permite în temeiul art. 181, aplicarea uneia dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91 din Codul penal 1969 în cazul în care fapta prevăzută de legea penală nu constituie infracțiune întrucât prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Persoana vătămată a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul prin înlăturarea din cuprinsul încadrării juridice a art. 180 alin. 2 din Codul penal 1969. Instanța a reținut însă că toate aliniatele art. 6411 din Legea nr. 95/2006 R fac trimitere la condițiile de incriminare a infracțiunilor de lovire sau alte violențe, vătămare corporală, vătămare corporală gravă din Codul penal 1969 și a apreciat că prin însăși denumirea infracțiunii de „lovire sau orice acte de violență” preluată din art. 180 din Codul penal 1969 în textul de incriminare a infracțiunii speciale, legea specială se raportează la art.180 din Codul penal 1969.
Prin urmare, instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul L. P.-I. prin eliminarea art. 180, alin. 2 din Codul penal 1969.
În drept, magistratul din cadrul Judecătoriei Cluj-N. a apreciat că fapta inculpatului L. P.-I., care în data de 25.11.2012, cu intenție, a exercitat acte de violență fizică împotriva persoanei vătămate P. F., medic rezident aflat în timpul serviciului la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-N., . leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale, ar putea întruni teoretic elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau orice acte de violență săvârșite împotriva unui medic, prevăzută și pedepsită de articolul 180 alin. 2 din Codul penal 1969, cu aplicarea art. 6411 alin. 2 din Legea nr.95/2006 R.
În ceea ce privește latura obiectivă a faptei, instanța de fond a constatat că acțiunea inculpatului care l-a împins pe P. F., îmbrâncindu-l și răsturnându-se peste el, realizează elementul material al infracțiunii de lovire și alte violențe, urmarea imediată constând în suferința fizică provocată acestuia, cât și în excoriațiile pe care P. F. le-a prezentat, excoriații pentru a căror vindecare persoana vătămată a avut nevoie de 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Raportul de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată a faptei reiese pe de o parte din declarațiile martorilor aflați la fața locului și din cele ale inculpatului, iar pe de altă parte din certificatul medico-legal, prin care s-a constatat că leziunile prezentate de persoana vătămată pot data din data de 25.11.2012.
Sub aspectul laturii subiective instanța de fond a constatat că fapta a fost comisă cu forma de vinovăție a intenției directe, astfel cum aceasta este definită la art. 19 alin. (1) lit. a), autorul dorind și urmărind producerea rezultatului. Astfel, chiar dacă din ansamblul materialului probatoriu administrat s-a dedus că inculpatul a reacționat spontan, fiind provocat, instanța de fond a concluzionat că în scurtul răstimp dintre luarea deciziei infracționale și punerea acesteia în practică a existat intenția comiterii faptei, autorul dorind și urmărind lovirea persoanei vătămate.
Instanța de fond a reținut că, deși inculpatul a susținut că și-ar fi dat seama că persoana vătămată este doctor abia după ce au sosit organele de poliție, deci după săvârșirea faptei, inculpatul ar fi putut și ar fi trebuit să prevadă acest element de fapt pe baza unor aspecte exterioare vizibile și neîndoielnice cum sunt specificul îmbrăcămintei cadrelor medicale (medic/asistent medical) pe care o purta persoana vătămată, respectiv halat albastru, element vestimentar pe care inculpatul recunoaște că l-a observat anterior exercitării actului de violență, împrejurarea că persoana vătămată se afla îmbrăcată într-o ținută specifică și desfășura activități de consultare pacienți într-un spital, că persoana vătămată purta un echipament medical (nu doar costum specific, ci și stetoscop) conform declarației martorilor P. R. și C. E. și imaginilor înregistrate de camerele de luat vederi din spital (filele 44-45 dosarul de urmărire penală). Instanța a reținut prin urmare că inculpatul a cunoscut calitatea persoanei vătămate de cadru medical, impunându-se reținerea art. 6411 din Legea 95/2006. Potrivit articolului 17 din Codul penal din 1968, pentru ca o faptă să devină infracțiune ea trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiții printre care și aceea ca fapta să prezinte gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Potrivit art.181 din Codul penal din 1968 nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Instanța de fond a apreciat că faptei comise de inculpat îi lipsește una din trăsăturile esențiale ale oricărei infracțiuni și anume pericolul social al unei infracțiuni, motiv pentru care ea nu poate constitui infracțiune și prin urmare nu poate atrage răspunderea penală a făptuitorului ei.
Din ansamblul probelor administrate în cauză a rezultat întrunirea cumulativă a celor două condiții legale necesare pentru ca fapta comisă de inculpatul L. P.-I. să intre sub incidența articolului 181 din Codul penal, aducând o atingere minimă valorii sociale ocrotite prin legea penală încălcată și fiind în mod vădit lipsită de importanță prin conținutul ei concret.
În acest sens, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile care trebuie analizate la stabilirea gradului de pericol social concret al faptei prin prisma art. 181 din Codul penal 1969, conform cărora la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
În primul rând, instanța de fond a reținut că violența fizică exercitată de inculpat împotriva persoanei vătămate nu a constat într-o acțiune de lovire efectivă, ci inculpatul a împins doar persoana vătămată și a căzut peste ea, cei doi îmbrâncindu-se reciproc, element de fapt susținut de inculpat și confirmat de martorii C. S., C. E., P. R. și B. B. și înregistrările video în care se poate observa cum persoana vătămată pune mâna pe inculpat și cum cei doi se prind reciproc de mâini și se împing (fotografiile F3 și F5 de la filele 44-45 dosarul de urmărire penală). Așadar persoana vătămată nu a fost pur și simplu o victimă pasivă a agresiunii inculpatului, ci a participat activ la încăierarea cu inculpatul, cei doi prinzându-se reciproc cu mâinile de gât, potrivit declarațiilor martorilor audiați. De altfel, imediat după ce părțile au fost despărțite de martorii P. R. și B. B., inculpatul s-a calmat și a acceptat să iasă afară de bună voie, urmare a faptului că i s-a vorbit frumos, aspect ce rezultă din declarațiile martorilor C. S., P. R. și B. B..
Instanța de fond a reținut de asemenea durata foarte scurtă a agresiunii, cei doi fiind despărțiți imediat de către martorii sus menționați, așa cum se poate observa în imaginile surprinse de camerele video (fila 44 dosarul de urmărire penală).
Instanța de fond a mai reținut că inculpatul a acționat pe fondul spaimei generate de lipsa informațiilor, îngrijorarea și nesiguranța privind starea fratelui său minor despre care nu cunoștea nici măcar dacă se mai află în viață sau nu, în condițiile în care inculpatul era singura persoană din familie responsabilă pentru siguranța acestuia, tatăl său fiind plecat în străinătate, iar mama sa fiind decedată. Martorii C. S., C. E. și P. R. au confirmat împrejurarea că deși inculpatul a solicitat în mod repetat informații medicale despre fratele său, acestea i s-au refuzat sub diferite pretexte. Martora C. E. a remarcat inclusiv starea de agitație a inculpatului anterior declanșării agresiunii și a relatat că acesta a atacat persoana vătămată din reflex, deci impulsiv.
Instanța de fond a avut în vedere și împrejurarea că inculpatul consumase băuturi alcoolice anterior comiterii faptei și că acesta a acționat în urma unei provocări verbale din partea persoanei vătămate. În acest sens, reține că persoana vătămată nu a negat folosirea unor cuvinte jignitoare față de inculpat, chiar dacă versiunile celor două părți diferă sub aspectul cuvintelor folosite efectiv de către persoana vătămată. Caracterul lor jignitor a fost însă confirmat de martorii C. S. și P. R.. Prin urmare, persoana vătămată a contribuit prin atitudinea sa, prin tonul și cuvintele folosite la amplificarea stării de nervozitate în care inculpatul se găsea deja din cauză că încă nu cunoștea starea fratelui său adus la spital în aceeași seară, că i s-a refuzat constant informarea, iar persoana vătămată i-a adresat cuvinte jignitoare și i-a cerut să iasă afară. Așadar, gradul de pericol social al faptei pentru care este judecat inculpatul este diminuat și prin prisma comportamentului provocator al persoanei vătămate.
Prima instanță a mai avut în vedere faptul că deși potrivit certificatului medico-legal s-a stabilit că persoana vătămată a avut nevoie de 4-5 zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării, leziunile cauzate acesteia de către inculpat au fost ușoare, superficiale, aspect recunoscut chiar de către colegii săi, martorii B. B., P. R. și C. E. și susținut de martora C. S., atingerea adusă integrității sale corporale fiind așadar minimă. Inculpatul nici nu a cauzat prin fapta sa vreo pagubă materială persoanei vătămate, iar la dosarul cauzei nu a fost administrată vreo probă care să ateste lezarea reputației acesteia.
Referitor la conduita inculpatului, instanța de fond a reținut că aceasta a fost bună atât anterior comiterii faptei penale, cât și ulterior acesteia. După cum reiese din fișa sa de cazier judiciar, inculpatul nu are antecedente penale, iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă că la data comiterii faptei inculpatul era student în anul IV, la IMM, specializarea „știința materialelor”, împrejurare ce atestă interesul și preocuparea inculpatului pentru o integrare armonioasă în societate. Inculpatul a beneficiat de asemenea de caracterizări pozitive din partea persoanelor cu care a interacționat în diverse calități: diriginte, vecini, prieteni, etc. și care l-au perceput ca fiind o persoană respectuoasă, apreciată în societate, având spirit civic și fiind deschis, receptiv la îndrumări și mici observații, ca fiind o persoană calmă, pașnică, care în general știe să abordeze diverse probleme/persoane, nefiind perceput ca având o atitudine agresivă (filele 54-59 dosarul instanței). Cele anterior menționate au creat instanței de fond convingerea că fapta pentru care este judecat a fost o simplă întâmplare, un accident izolat în viața inculpatului.
Față de fapta comisă inculpatul a manifestat în mod constant o atitudine plină de regret, cerându-și scuze de la persoana vătămată atât prin scrisoarea din 04.09.2013, depusă la filele 52-54 din dosar cât și în ședința publică de la ultimul termen de judecată. Inculpatul a arătat în scrisoarea adresată persoanei vătămate că incidentul în cauză este unul izolat, că nu s-a mai întâmplat să lovească pe nimeni, că a comis fapta întrucât era deosebit de îngrijorat și speriat cu privire la starea de sănătate a fratelui său despre care nu avea informații, starea de nervozitate fiindu-i amplificată pe fondul consumului de băuturi alcoolice, că dacă ar fi posibil ar fi dispus să dea timpul înapoi. Prin urmare, inculpatul a dovedit prin această scrisoare nu doar regretul pentru fapta comisă, scuzele sale fiind evidente, ci și conștientizarea gravității și urmărilor acesteia pe care le regretă și cu privire la care și-a asumat întreaga răspundere.
Deși instanța de fond a dezaprobat comiterea unor asemenea fapte, mai ales împotriva unui medic care, datorită misiunii sale cu un profund caracter umanitar, ar trebui să se bucure permanent de respectul și aprecierea tuturor și să aibă asigurată protecție maximă și siguranță, mai ales în timpul exercitării obligațiilor sale profesionale, magistratul a apreciat că în speță, starea de agitație, de nervozitate a inculpatului era firească în condițiile date, iar cadrele medicale ar fi putut să evite conflictul cu tact, cu diplomație, așa cum a realizat și martorul P. R. (fila 64 dosarul instanței) pentru că pătrunderea inculpatului în incinta UPU, Pediatrie 1, prin . în stare de ebrietate fiind, nu justifică atitudinea impasibilă a personalului medical care a refuzat cu obstinație în mod nejustificat să comunice inculpatului starea de sănătate a fratelui său minor.
Așadar, deși instanța de fond a blamat atitudinea agresivă a inculpatului, nu a putut neglija împrejurarea că reacția acestuia a fost o replică la comportamentul provocator al medicului-persoană vătămată care i-a solicitat să iasă afară, preferând să genereze un conflict în loc să-l aplaneze prin simpla comunicare cu inculpatul privind starea de sănătate a fratelui său. În acest context, instanța de fond a reținut că lipsa cărții de identitate a lui L. P. I. nu justifică refuzul cadrelor medicale de a informa inculpatul, cu atât mai mult cu cât acesta a prezentat permisul de conducere, iar informațiile în legătură cu starea de sănătate a unei persoane sunt confidențiale, însă nu atunci când starea de sănătate a pacientului este bună, cum era cazul în speță.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța de fond a apreciat că fapta comisă de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și că pentru sancționarea lui raportat la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și totodată pentru descurajarea inculpatului de a repeta în viitor săvârșirea unor alte fapte similare nu se impune aplicarea unei pedepse, ci este suficientă aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
De aceea, în temeiul articolului 19 din Legea nr. 255/2013 raportat la articolul 181 din Codul penal din 1968, instanța de fond a achitat pe inculpatul L. P.-I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe îndreptată asupra unui cadru medical, prevăzută și pedepsită de articolul 180 alin. 2 din Codul penal 1969, raportat la art. 6411 alin. 2 din Legea nr.95/2006 R.
În consecință, în temeiul articolului 181 din Codul penal din 1968 raportat la articolul 91 litera c din Codul penal 1969, instanța de fond a aplicat inculpatului L. P.-I. sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii administrative în sumă de 1000 lei.
Sub aspectul laturii civile, potrivit art. 19 alin. (1), (2) și (5) din Codul de procedură penală, acțiunea civilă poate fi exercitată în procesul penal, având ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile, potrivit legii civile.
Instanța de fond a reținut că persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 5000 lei, cu titlu de daune morale pentru suferințele fizice și psihice cauzate și dobânda legală aferentă sumei de 5000 lei de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești și până la plata efectivă a acestei sume (filele 9-10 dosarul de urmărire penală).
Analizând temeinicia pretențiilor civile formulate de partea civilă, instanța de fond a reținut că potrivit art. 1349 alin.1 și 2 din Noul Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane și cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. De asemenea, potrivit art. 1357 din Codul civil din 2009, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
Prin prisma acestor texte legale, instanța de fond a reținut că inculpatul prin fapta sa, a încălcat legea penală pe care era obligat să o respecte, că a adus atingere dreptului persoanei vătămate la integritate corporală și că fapta prin care inculpatul a încălcat legea penală a cauzat persoanei vătămate anumite prejudicii, fiind îndeplinite așadar toate condițiile răspunderii civile delictuale.
Natura și întinderea prejudiciilor suferite de persoana vătămată în urma faptei comise de inculpat rezultă în principal din concluziile certificatului medico-legal, dar și din declarațiile martorilor cu privire la urmările suferite de persoana vătămată în plan fizic sau psihic din cauza faptei inculpatului.
Acordarea daunelor morale se întemeiază pe suferințele fizice și psihice cauzate persoanei vătămate de inculpat. Instanța de fond a reținut în acest sens că leziunile cauzate de inculpat persoanei vătămate au necesitat un număr destul de redus de zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării, respectiv 4-5 zile conform certificatului medico-legal, că persoana vătămată a suportat un vaccin antitetanos potrivit declarației martorului B. B. (fila 62 dosarul instanței), dar rănile suferite de aceasta au fost ușoare, așa cum au declarat toate cadrele medicale audiate în calitate de martori, inclusiv cel care i-a îngrijit leziunile, precum și martora C. S..
Instanța de fond a avut în vedere pentru determinarea întinderii despăgubirilor civile, nu doar nivelul scăzut al durerii fizice suportate, ci și întregul disconfort generat persoanei vătămate de actul de violență exercitat de inculpat asupra sa chiar în timpul îndeplinirii obligațiilor sale profesionale de medic de gardă. Martora C. E. a arătat în declarația dată în fața instanței de judecată că toți angajații spitalului care au fost de față, incluzând persoana vătămată, au fost afectați de incident din cauză că astfel de întâmplări sunt rare în spital, iar martorul B. B. a remarcat la persoana vătămată ulterior incidentului, o stare de nervozitate, stare în care și-a continuat activitatea profesională.
Deși persoana vătămată a invocat în constituirea sa de parte civilă o anumită atingere a demnității și reputației sale, instanța de fond a reținut că nicio probă nu a atestat lezarea reputației persoanei vătămate, ci dimpotrivă, toți colegii acesteia care au fost audiați în cauză în calitate de martori, au exprimat o părere bună despre persoana vătămată, modul lor de percepție privind-o pe persoana vătămată, fiind așadar nealterat de incident. Iar sub aspectul demnității persoanei vătămate, instanța a reținut că atingerea adusă a fost minimă mai ales în condițiile în care ulterior faptei judecate, inculpatul a adresat acesteia o scrisoare de scuze în care în mai multe rânduri, și-a exprimat regretul și și-a asumat culpa pentru violența comisă, apreciind că a greșit față de persoana vătămată și că dacă ar putea da timpul înapoi nu ar mai comite fapta. Inculpatul și-a reiterat scuzele față de persoana vătămată și în ședința publică de la ultimul termen de judecată.
În privința daunelor morale solicitate, instanța de fond a apreciat că acordarea lor este numai în parte justificată întrucât fapta delictuală a inculpatului a fost parțial provocată chiar de către persoana vătămată care a contribuit la declanșarea actului de violență fizică din partea inculpatului prin folosirea unor cuvinte jignitoare la adresa acestuia.
Având în vedere toate considerentele sus menționate, instanța de fond a apreciat că persoana vătămată este îndreptățită la despăgubiri cu titlu de daune morale numai în limita sumei de 3500 lei.
În consecință, în temeiul articolelor 25, alin.1 și 397, alin.1 din Codul de procedură penală, raportat la articolul 1349 din Noul Cod civil prima instanță a admis doar în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă P. F. împotriva inculpatului L. P.-I. și a obligat pe inculpat să plătească în favoarea părții civile suma de 3500 lei cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând daune morale și dobânda legală aferentă acestei sume, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la plata integrală a debitului.
Potrivit art. 275 alin.1 pct.1 lit. c din Codul de procedură penală, în caz de achitare, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de inculpatul care a fost obligat la repararea prejudiciului.
Prin urmare, întrucât inculpatul, deși a fost achitat, a fost obligat la repararea parțială a prejudiciului cauzat persoanei vătămate, în temeiul articolului 275 alin. 1 pct. 1 lit. c din Codul de procedură penală instanța de fond a obligat pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Potrivit art. 276 alin. 2 din Codul de procedură penală, când acțiunea civilă este admisă numai în parte, instanța îl poate obliga pe inculpat la plata totală sau parțială a cheltuielilor judiciare. Având în vedere că, deși acțiunea civilă a fost admisă numai în parte, obligația de a suporta cheltuielile de judecată se întemeiază pe culpa procesuală, instanța de fond a obligat pe inculpat la plata integrală a cheltuielilor de judecată suportate de partea civilă cu titlu de onorariu de avocat, conform chitanțelor nr. 383/19.06.2014 și 373/06.05.2014, emise de avocat I. C. V. și facturilor fiscale aferente în valoare totală de 2500 lei (filele 76-79 dosarul instanței).
Prin urmare, în temeiul juridic sus menționat, instanța de fond a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea părții civile.
Împotriva sentinței menționate, a declarat apel inculpatul L. P. I., solicitând reducerea sumei acordată de instanța de fond cu titlu de daune morale pentru fapta comisă, dar exprimându-și acordul pentru achitarea ei eșalonată.
Împotriva aceleiași sentințe, a declarat apel și P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ N., solicitând condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe față de un cadru medical prevăzută de art. 6411 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 republicată. În motivarea căii de atac formulate s-a precizat că raportat la modul și împrejurările în care a fost săvârșită fapta nu se poate spune că aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. S-a precizat că preocuparea inculpatului cu privire la starea de sănătate a fratelui ar fi trebuit să se manifeste într-o manieră civilizată și că atitudinea martorei C. E. a fost una mai mult decât firească – respectiv de a-i cere lui L. P. I. să se liniștească, să vorbească civilizat și să-i prezinte buletinul.
Având în vedere locul în care s-a săvârșit fapta (unitatea de primire urgențe din cadrul spitalului de copii), calitatea persoanei vătămate (cadru medical care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu), precum și modalitatea de comitere a acesteia (prin manifestări agresive față de personalul care se afla în sala de primire a urgențelor) s-a apreciat că fapta comisă de L. P. I. prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, că o asemnea atitudine și manifestare s-ar impune a fi sancționată astfel încât săs e asigure cadrelor medicale respectul cuvenit.
Cu privire la persoana inculpatului s-a arătat că acesta a recunoscut doar parțial comiterea faptei (a susținut că doar a prins-o de gât pe persoana vătămată, fără să-i provoace leziuni), în condițiile în care a încercat să inducă ideea că acele excoriații ar fi fost provocate de către martorii care au intervenit să-i despartă și că nu ar fi realizat calitatea persoanei vătămate de cadru medical.
Despre lipsa antecedentelor penale și conduita inculpatului de regret după comiterea faptei s-a apreciat că ar fi aspecte care urmează a fi avute în vedere de către instanța de judecată la individualizarea pedepsei, nefiind în măsură să conducă la lipsa pericolului social al faptei.
Verificând hotărârea atacată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art. 417 și ale art. 420 alin. 8 Codul de procedură penală, Curtea constată nefondate apelurile formulate în cauză, pentru următoarele considerente:
În baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe menționate în hotărârea atacată, judicios analizate și interpretate, instanța a stabilit o stare de fapt corespunzătoare realității constând în aceea că în data de 25.11.2012 inculpatul L. P. I. ar fi agresat-o pe persoana vătămată P. F. – medic rezident aflat în timpul serviciului la UPU Cluj-N., cauzându-i leziuni care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Declarațiile persoanei vătămate cu privire la . la care a fost supusă se coroborează în mare cu informațiile cuprinse în certificatul medico-legal nr. 8594/I/a/1726 din data de 26.11.2012, cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere și depuse la dosarul de urmărire penală ca suport optic și ca planșe foto, precum și cu declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale și al judecății. Chiar inculpatul în declarațiile pe care le-a dat de-a lungul derulării procesului penal a recunoscut . exercitată asupra persoanei vătămate, contestând doar împrejurările în care a avut loc aceasta.
Pentru stabilirea exactă a acestor împrejurări care prezintă o importanță covârșitoare inclusiv în ceea ce privește tipul de răspundere (penală, administrativă, contravențională, civilă, morală etc.) care poate fi angajată într-o cauză, instanța de fond a administrat în condiții de nemijlocire, contradictorialitate și oralitate, precum și a completat probatoriul adunat în cursul urmăririi penale, reușind la final să stabilească întregul tablou al evenimentelor din data de 25.11.2012 în care a fost implicat inculpatul.
Astfel, în mod corect a reținut magistratul din cadrul Judecătoriei Cluj-N. atât starea de agitație, de neliniște și nesiguranță în care se afla inculpatul căruia nu i s-au comunicat informații despre fratele său minor aflat în secția de primiri urgențe din cadrul spitalului de pediatrie, cât și modalitatea eronată de interpretare de către persoana vătămată a conduitei lui L. P. I. față de martora C. E., dar și improprie/lipsită de tact în care a acționat P. F. pentru a-l îndepărta pe inculpat.
Caracterul accidental al încălcării normelor juridice de către inculpat rezultă atât din lipsa antecedentelor penale, cât și din conduita procesuală ulterioară a acestuia care – prin regretul constant exprimat și prin acțiunile întreprinse față de persoana vătămată a demonstrat că a înțeles atât inoportunitatea, cât și nelegalitatea și gravitatea conduitei agresive adoptate față de P. F..
Apreciem că nu este nelegală reținerea de către instanța de fond și a prevederilor art. 180 alin. 2 din Codul penal 1969 alături de cele ale art. 6411 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 republicată deoarece nu suntem în prezența unui concurs între normele penale, ci mai degrabă în situația unei completări a normei speciale cu dispozițiile legii generale în condițiile în care art. 6411 din Legea nr. 59/2006 republicată utilizează în mod explicit noțiunile reglementate în dispozițiile generale din Codul penal 1969 (amenințare, lovire sau alte violențe, vătămare corporală, vătămare corporală gravă), iar magistratul fondului a făcut trimitere doar la condițiile de incriminare din legea generală. În plus, soluția pe fondul cauzei (de achitare a inculpatului de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe față de un cadru medical) nu ridică probleme cu privire la legalitatea sancțiunii dispuse (sub aspectul unui anumit cuantum al pedepsei) în condițiile în care legea specială prevede un cuantum mai mare al limitelor de pedeapsă față de cele reglementate în Codul penal 1969.
În continuare, instanța de fond a stabilit în mod corect că fapta dedusă judecății nu prezintă gradul concret de pericol social al unei infracțiuni, în urma analizării criteriilor prevăzute de art. 181 alin. 2 Codul penal 1969, respectiv având în vedere: modul și mijloacele de săvârșire a faptei (prin acțiunea de îmbrâncire a persoanei vătămate de către inculpat, încleștarea celor două părți conducând și la răsturnarea acestora), scopul urmărit (de a reacționa spontan față de limbajul utilizat de P. F. și de trimiterile necuviincioase la adresa mamei decedate a inculpatului), împrejurările în care fapta a fost comisă (pe fondul agitației și neliniștii declanșate de lipsa informațiilor cu privire la starea de sănătate a fratelui minor al inculpatului internat la secția de primire urgențe și agravate de refuzul cadrelor medicale de a i le comunica), de urmare produsă (leziuni traumatice sub forma unor zgârieturi care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare), precum și de persoana și conduita făptuitorului (care nu are antecedente penale, este bine integrat în societate, a dat dovadă de responsabilitate și implicare în relațiile de familie – fiind una dintre persoanele care s-a implicat activ în creșterea și educarea fratelui minor, nu este cunoscut drept o persoană agresivă sau care obișnuiește să apeleze la conduite ilegale ca modalități de rezolvare a problemelor, dar mai ales care a manifestat un regret sincer față de cele întâmplate și care a făcut demersuri efective pentru a se împăca cu persoana vătămată – inclusiv prin cererea de scuze atât printr-o scrisoare, cât și în mod public în timpul ședinței de judecată).
Având în vedere toate aceste elemente, instanța a apreciat că nu se impune aplicarea unei pedepse, situație în care a dispus achitarea lui L. P. I. de sub acuzațiile comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal 1969 raportat la art. 6411 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 republicată, soluție pe care o apreciem a fi temeinică și legală.
Suntem de acord și cu caracterul nelegal al conduitei adoptată de inculpatul L. P. I. – așa cum a fost reținut de instanța de fond, care în condițiile anterior descrise s-a manifestat agresiv față de un cadru medical – fapt de natură a aduce atingere relațiilor de încredere de care se bucură personalul medical și de susținere a actului medical pe care acesta îl aduce la îndeplinire, situație în care apare ca fiind justă amenda administrativă aplicată inculpatului în cuantum de 1000 lei, potrivit art. 91 lit. c din Codul penal 1969.
Cu privire la latura civilă, inculpatul a contestat suma de 3.500 lei acordată drept despăgubiri civile (daune morale) către persoana vătămată prin prisma cuantumului ridicat al acesteia raportat la veniturile sale relativ reduse și la imposibilitatea achitării acestora într-o singură tranșă.
Având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale (4-5) necesare vindecării leziunilor provocate de inculpat, dar mai ales locul în care s-a desfășurat . (secția de primire urgențe a spitalului pentru copii – locul de muncă al lui P. F.) apreciem că suma acordată de către magistratul din cadrul Judecătoriei Cluj-N. cu titlu de daune morale reflectă în mod corect trauma psihică suferită de persoana vătămată, iar la stabilirea acesteia s-a luat în considerare inclusiv contribuția acesteia la declanșarea conflictului. În plus, așa cum practica judiciară a statuat până în prezent, cuantumul veniturilor realizate de către făptuitor nu are vreo influență asupra sumei acordate cu titlu de despăgubiri civile persoanei vătămate, criteriile avute în vedere la stabilirea daunelor civile fiind cele prevăzute de art. 19 alin. 5 din Codul de procedură penală („Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile”) raportat la art. 1385 alin. 1 din Codul civil („Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel”).
Având în vedere cele expuse anterior vom respinge ca nefondate apelurile promovate de inculpatul L. P. I. și P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. apreciind că soluția de achitare dispusă prin sentința penală nr. 1536/23.12.2014 este una temeinică și legală, iar cuantumul daunelor morale la care a fost obligat acesta a fost corect stabilit.
În temeiul art. 422 din Codul de procedură penală raportat la art. 275 alin. 2 Codul de procedură penală se va obliga apelantul L. P. I. la plata în favoarea statului a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul L. P. I. și P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ N. împotriva sentinței penale nr. 1536 din 23 decembrie 2014 a Judecătoriei Cluj N..
Obligă apelantul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor rămânând în sarcina satului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5 octombrie 2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
M. Ș. D. A. M.
GREFIER
M. B.
Red. MDA/ Tehn. DB
6 ex/ 27.10.2015
Judecător fond: M. M. G.
| ← Contestaţie durata proces. Art.488 ind. 2 NCPP. Sentința nr.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1136/2015.... → |
|---|
