Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 215/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 215/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 21-04-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DECIZIE PENALĂ NR. 215/2015

Ședința publică din data de 21 aprilie 2015

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE :I. M.

GREFIER: C. C.

Ministerul Public-Curtea de Apel Cluj este reprezentat de P.: S. D.

S-a luat în examinare contestația formulată de condamnatul F. N. D. împotriva sentinței penale nr. 2 din 6.01.2015 pronunțată de Tribunalul Cluj, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal se prezintă condamnatul F. N. D. aflat în stare de arest și asistat de apărător av.P. P., în substituirea av. M. V. G. din cadrul Baroului Cluj, cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, condamnatul arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.

În continuare, condamnatul F. N. D. arată că nu mai susține și își retrage contestația formulată.

Curtea, în raport de dispozițiile art. 415 C.pr.penală, acordă cuvântul părților prezente.

Față de această împrejurare, apărătorul condamnatului solicită instanței a lua act de retragere a contestației.

Reprezentantul Parchetului pune aceleași, de a se lua act de retragere a apelului.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 2 din 6.01.2015 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat F. N. D., fiul lui I. și M., născut la data de 28.03.1979, în prezent deținut în Penitenciarul G., la mandatul de executare a pedepsei nr. 319/2014 emis la data de 15.04.2014 de Tribunalul Cluj, în baza sentinței penale nr. 273/C/03.04.2014 a Tribunalului Cluj.

În baza art. 272 C.pr.pen., s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. N. A. M., care s-a avansat din FMJLC.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., a fost obligat contestatorul la plata în favoarea statului a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuielile judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26.11.2014 sub nr. de mai sus, condamnatul F. N. D. a formulat contestație la executare împotriva mandatului de executare a pedepsei nr. 319/2014 emis la data de 15.04.2014 de Tribunalul Cluj, în baza sentinței penale nr. 273/C/03.04.2014 a Tribunalului Cluj, invocând faptul că instanța care a făcut aplicarea legii penale mai favorabile a aplicat un tratament sancționator al concursului de infracțiuni care a fost validat numai ulterior, prin decizia nr. 1/HP/2014 pronunțată de completul pentru dezlegarea unor probleme de drept de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie care însă nu fusese încă adoptată la data soluționării cauzei, sens în care nu ar fi fost justificată aplicarea unui spor de pedeapsă.

Se mai arată că nu se impunea a se aplica tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, întrucât potrivit legii noi faptele săvârșite îmbracă forma unei unități de infracțiune.

Analizând prezenta contestație la executare, instanța a reținut că cel de-al doilea motiv de contestație la executare (greșita aplicare a tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, având în vedere că sub legea nouă tâlhăria și violarea de domiciliu îmbracă forma unei unități legale de infracțiune) nu poate face obiectul analizei într-un astfel de cadru procesual, contestația la executare neputând repune în discuție problemele de fond care au făcut obiectul judecății în dosarul nr._, soluționat prin sentința penală nr. 273/C/03.04.2014 a Tribunalului Cluj.

Pe de altă parte, nici primul motiv de contestație la executare nu se circumscrie vreunuia dintre cazurile prevăzute strict și limitativ de prevederile art. 598 alin. 1 lit. a-d C.pr.pen., atâta vreme cât nu se invocă faptul că ulterior soluționării contestației la executare ar fi apărut vreo dezlegare a unei probleme de drept care să lege instanța și care să conducă la o soluție mai favorabilă contestatorului-condamnat (situație care ar fi putut să fie analizată ca și cauză de micșorare a pedepsei, în înțelesul art. 598 alin. 1 lit. d C.pr.pen.). Dimpotrivă, contestatorul reproșează instanței care a făcut aplicarea legii penale mai favorabile că ar fi aplicat în avans, decizia nr. 1/HP/2014 pronunțată de completul pentru dezlegarea unor probleme de drept de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la un moment la care aceasta nu era încă obligatorie pentru instanțe. Or, contestatorul nu poate invoca ca și motiv de contestație la executare împrejurarea că instanța care a făcut analiza aplicării art. 6 C.pen. a interpretat normele legale incidente în acord cu optica completului pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală de la Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă această dezlegare îngreunează situația contestatorului în raport de practica anterioară a instanțelor de le nivel teritorial.

Față de cele de mai sus, întrucât nici unul din motivele de contestație la executare invocate nu se circumscriu cazurilor strict și limitativ prevăzute de art. 598 alin. 1 C.pr.pen., tribunalul a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat F. N. D., la mandatul de executare a pedepsei nr. 319/2014 emis la data de 15.04.2014 de Tribunalul Cluj, în baza sentinței penale nr. 273/C/03.04.2014 a Tribunalului Cluj.

În baza art. 272 C.pr.pen., s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. N. A. M., care s-a avansat din FMJLC.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., a fost obligat contestatorul la plata în favoarea statului a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuielile judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul F. N. D., solicitând modificarea sentinței penale atacate și admiterea contestației așa cum a fost formulată.

La termenul din 21 aprilie 2015 condamnatul F. N. D., a precizat că nu mai susține și își retrage contestația formulată.

Potrivit art. 415 al. 1 C.proc.pen. până la închiderea dezbaterilor oricare dintre părți poate să își retragă calea de atac promovată.

Având în vedere declarația personală a apelantului făcută în fața instanței competente să soluționeze calea de atac, în temeiul textului de lege menționat, se va lua act de retragerea contestației.

Potrivit art. 275 alin.2 C.proc.penală, contestatorul va fi obligat să achite 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Ia act de retragerea contestației formulate de condamnatul F. N. D. împotriva sentinței penale nr. 2/6.01.2015 a Tribunalului Cluj.

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei onorariu apărător oficiu.

Obligă contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 21 aprilie 2015.

P., GREFIER,

I. M. C. C.

Dact.I.M./Dact.S.M

4 ex./11.05.2015

Jud.fond. L. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 215/2015. Curtea de Apel CLUJ