Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 584/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 584/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 23-04-2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 8428
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 584/A/2015
Ședința publică de la 23 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. R.
JUDECĂTOR - V. G.
GREFIER - A. B. H.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror - V. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul P. R. O. împotriva sentinței penale nr.1313 din 18 noiembrie 2014 a Judecătoriei Cluj-N., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. dat în dosarul de urmărire penală nr. 280/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002 rep., cu aplic. art.37 lit. a Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul P. R. O., asistat de avocatul ales J. D., din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că inculpatul P. R. O. menține apelul formulat împotriva sentinței penale nr.1313 din 18 noiembrie 2014 a Judecătoriei Cluj-N., menține declarațiile date în cauză și nu dorește să facă alte completări.
Avocatul inculpatului depune la dosar acte în circumstanțiere și solicită sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în scopul dezlegării unei chestiuni de drept care are legătură cu prezenta cauză.
În speță, inculpatul P. R. O. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, din rechizitoriul Parchetului rezultând că inculpatul a condus autovehiculul deși anterior consumase băuturi alcoolice. Prima instanță, în cuprinsul hotărârii, a reținut că inculpatul a consumat băuturi alcoolice atât înainte de a se urca la volan, cât și după incident, făcând totodată trimitere la dispozițiile art.78 din Codul rutier referitor la obligația conducătorului auto de a nu consuma băuturi alcoolice după producerea unui accident, sancțiunea unei astfel de conduite constând în aceea că probele recoltate vor exprima gradul de alcoolemie în trafic.
Aspectul care consideră că trebuie lămurit de către Înalta Curte de Casație și Justiție constă în aceea dacă art.78 al.2 din Codul rutier constituie o normă de drept substanțial care incriminează o faptă. Apreciază că acest articol de lege nu este o normă de drept penal.
Reprezentanta Ministerului Public consideră că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție deoarece art.78 din Codul rutier nu este un text de incriminare a unei fapte pentru că nu se referă la stabilirea elementelor constitutive ale unei infracțiuni. Prima instanță a făcut trimitere la acest text de lege în cuprinsul motivării hotărârii, însă este evident faptul că norma invocată este un text de trimitere la care se raportează instanța când stabilește regimul juridic al acestei încălcări. Deci, nu este vorba despre o problemă de drept care să ridice un dubiu din perspectiva interpretării astfel încât instanța, pe de o parte, să nu poată da o soluție în cauză fără dezlegarea ei de către ÎCCJ, sau, pe de altă parte, să fie pusă în situația de a primi mai multe interpretări diametral opuse.
Apreciază că această premisă nu se încadrează textului legal ce face posibilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar aspectele legate de reglementarea actuală în materia infracțiunii de această natură sunt cele cunoscute. În plus, prima instanță a dat o hotărâre având în vedere dispozițiile art.87 al.1 din OUG 195/2002, articol pe care l-a și reținut în cauză, fără a reține un alt text de lege care să ridice în fața instanței problematica pusă în discuție de apărare. Deci, solicită să nu fie sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea deliberând asupra cererii avocatului inculpatului de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în scopul dezlegării unei chestiunii de drept referitoare la caracterul normei cuprinse în art.78 al.2 din Codul rutier, respinge această cerere având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 475 CPP, respectiv nu există o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea cauzei. Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, acordă cuvântul asupra apelului inculpatului.
Avocatul inculpatului arată că hotărârea primei instanțe are la bază declarația inculpatului, declarațiile a doi martori și prezumții folosite de către instanță în cuprinsul motivării. Nu există dubiu cu privire la aspectele declarate de către martori și nici prima instanță nu a reținut că aceștia ar fi martori pro causa, însă s-a evidențiat faptul că unul dintre ei își amintește prea detaliat aspecte legate de incident, iar celălalt nu își mai amintește toate aspectele declarate anterior, dar ambii au demonstrat că ulterior accidentului inculpatul a consumat băuturi alcoolice.
Susține că în faza de urmărire penală și de judecată nu s-a făcut dovada împrejurării că inculpatul ar fi consumat băuturi alcoolice anterior accidentului, iar prezumția legală cu privire la consumul de alcool nu funcționează în această cauză pentru că prima instanță a reținut că accidentul rutier a avut loc în jurul amiezii, că inculpatului i-au fost prelevate probe biologice la ora 15:20 și că a trecut un interval de minim o oră de la acroșaj până la sosirea organelor de poliție.
Consideră că singura probă care a stat la baza soluției de condamnare este declarația inculpatului dată în faza de urmărire penală. Pe parcursul procesului acesta a avut o atitudine constantă, însă prima instanță apreciază că nu este așa pentru că în cuprinsul procesului verbal de recoltare a probelor biologice se consemnează că inculpatul a consumat băuturi alcoolice anterior accidentului. De fapt, în cuprinsul procesului verbal se consemnează declarația inculpatului, respectiv că în intervalul 14:00-14:50 a consumat 200 ml de jagermeister și că la ora 15:20 a avut loc prima recoltare a probelor biologice. Deci, nu există o recunoaștere a inculpatului în faza de urmărire penală cu privire la consumul de băuturi alcoolice anterior urcării la volan, așa cum reține prima instanță în motivare, iar prezumția ascunderii unui consum de alcool anterior printr-un consum ulterior nu se poate reține în cauză pentru că inculpatul putea să lase autovehiculul la locul incidentului având în vedere că locuia foarte aproape. Nu a făcut acest lucru, ci s-a întors la locul faptei.
Susține că la momentul recoltării probelor biologice inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, împrejurare care explică răspunsul pe care l-a dat primei instanțe și pe care aceasta l-a apreciat hilar raportat la motivul pentru care a declarat că a consumat votcă și nu jagermeister, respectiv pentru că organele judiciare nu îl lăsau să fumeze.
Învederează faptul că inculpatul are în îngrijire un minor de 6 luni, iar referitor la motivarea primei instanțe care reține că îndoiala provine de la poziția inconstantă a inculpatului, apreciază că acesta din urmă nu a avut o poziție inconstantă și chiar această îndoială trebuie să profite inculpatului indiferent de proveniență.
În concluzie, solicită achitarea inculpatului pentru lipsa probelor care să ateste că inculpatul P. R. O. ar fi consumat băuturi alcoolice anterior incidentului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită a se respinge apelul inculpatului și a se menține hotărârea primei instanțe întrucât soluția apelată este temeinică și legală, iar probațiunea administrată în cauză este corectă. Înțelege să-și însușească raționamentul primei instanțe expus în cuprinsul motivării, apărarea inculpatului din faza de judecată nefiind de natură să ducă la concluzia că nu este vinovat de comiterea infracțiunii. Opinează că prima instanță a procedat corect printr-o analiză detaliată a cauzei și nu se poate dispune achitarea inculpatului P. R. O. pe baza oscilațiilor tezelor probatorii în apărare, deoarece acestea nu sunt substanțiale și de natură să infirme restul materialului probator.
Mai mult, prezumția instanței este specifică raționamentului bazat pe probe, iar apărarea inculpatului în faza de judecată nu este de natură a sta la baza unei soluții de achitare pentru că declarațiile inculpatului nu converg spre concluzia că se coroborează cu restul elementelor rezultate din probatoriul obiectiv, respectiv valorile alcoolemiei rezultate din constatările organelor de poliție și unele elemente care au putut fi verificate cu caracter de certitudine din declarațiile testimoniale, probele propuse de către inculpat fiind pro causa și ridicând multiple suspiciuni cu privire la veridicitatea lor.
În cuprinsul motivării, prima instanță a făcut referire inclusiv la aspectele legate de obligațiile impuse de dispozițiile art. 78 al.2 din OUG 195/2002, deși aspectele nu erau relevante pentru că în final reține vinovăția inculpatului ce presupune consumul de alcool anterior conducerii autovehiculului pe drumurile publice. Deci, din acest punct de vedere, apreciază că în mod corect s-a concluzionat că există o probațiune serioasă în acuzare și o probațiune nerelevantă a inculpatului, dubiul fiind indus de către acesta din urmă prin apărările formulate în fața instanței pentru a crea o confuzie cu privire la starea de fapt care nu profită inculpatului pentru că nu se bazează pe interpretarea tipică a prezumției de nevinovăție din această perspectivă raportat la restul materialului probator. De asemenea, este relevant faptul că inculpatul, cunoscând consecințele acestei încălcări și din perspectiva antecedenței sale penale, a încercat să învedereze că a ales un comportament infracțional în condițiile în care nu-l avusese până la momentul respectiv, expunându-se la un element în plus care face ca această conduită a sa să devină infracțională.
Pe de altă parte, deși au fost recoltate două probe biologice de sânge și apărarea s-a raportat la consumul de alcool în funcție de momentul accidentului rutier, remarcă faptul că apărarea nu a solicitat proba cu expertiza medico-legală având ca obiect calculul retroactiv al alcoolemiei, conduită procesuală explicată prin faptul că raportat la valoarea extrem de mare a alcoolemiei la interval de 3 ore după accident și la valorile celor două probe recoltate, este evident că era greu de susținut ipoteza conform căreia alcoolemia la momentul accidentului ar fi fost zero.
Prin urmare, pe baza raționamentului corect al primei instanțe, bazat pe probațiunea administrată în cauză, apreciază legală soluția pronunțată în dosar, iar consecința detenției se datorează faptei care face obiectul acestui dosar și antecedenței penale a inculpatului care trebuia să genereze o reeducare a acestuia și nu o reintrare în câmpul infracțional sancționată conform dispozițiilor legale. Față de considerentele mai sus expuse, solicită respingerea apelului inculpatului ca nefondat.
Inculpatul P. R. O., având ultimul cuvânt, susține că nu este vinovat și că a consumat băuturile alcoolice ulterior acroșării autovehiculului.
Avocatul inculpatului solicită amânarea pronunțării hotărârii pentru a depune concluzii scrise având în vedere chestiunile invocate de către reprezentanta Parchetului.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 1313/2014 din data de 18 Noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul P. R. O., la pedeapsa de: 1 an si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,8 g/l alcool pur in sânge prev și ped de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 R cu aplicarea art. 37 alin.1 lit.a CP din 1969, art. 5 CP.
În temeiul art.71 alin.1 și 2 CP din 1969 s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a și lit.b) CP din 1969, ca pedeapsa accesorie, pe durata prev. de art. 71 alin.2 CP din 1969.
În temeiul art. 37 alin.1 lit.a CP s-a constatat ca inculpatul a comis infracțiunea dedusa judecații in stare de recidiva mare postcondamnatorie fata de condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiționata aplicata prin sentința penala nr.320/17.10.2008 a Judecătoriei Z., definitiva la data de 01.11.2008.
În temeiul art. 83 CP din 1969 cu referire al art. 15 din legea nr. 187/2012 s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicata prin sentința penala nr.320/17.10.2008 a Judecătoriei Z., definitiva la data de 01.11.2008 și cumulează aritmetic pedeapsa de 2 ani închisoare cu pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare stabilită prin prezenta rezultând pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare pe care inculpatul o va executa in regim de detenție.
În temeiul art. 274 alin.1 CPP a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 Ron, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de 13.06.2012, în jurul orelor amiezii, inculpatul conducea autovehiculul marca Volkswagen Transporter cu număr de înmatriculare_ pe . mun. Cluj-N., întorcându-se de la o spălătorie spre casă. Pe drum, acesta a acroșat autoturismul marca Opel cu număr de înmatriculare_, care era staționat într-o parcare de pe marginea carosabilului, provocându-i avarii pe partea stângă. Această stare de fapt rezultă atât din declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale și judecății (f. 42 dos UP, f. 53 dos I), cât și din declarațiile proprietarului autoturismului avariat, martorul M. V. (f. 39 dos UP, f. 67 dos I).
După aproximativ o oră, la fața locului a sosit un echipaj de poliție, care a constatat că inculpatul era sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest, conform procesului-verbal aflat la f. 4 dos UP și a celui aflat la f. 5 dos UP, în acesta din urmă consemnându-se și faptul că inculpatul a refuzat categoric să consemneze declarația ori să dea detalii cu privire la evenimentul rutier și la consumul de băuturi alcoolice.
Mai apoi inculpatul a fost condus la Clinica UPU 1 Cluj-N., unde i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta având un comportament violent fizic și verbal în incinta unității de primiri urgențe, fapt pentru care lucrătorii de poliție au fost nevoiți să îl încătușeze, după cum rezultă din raportul întocmit de organele de politie aflat la f. 5-6 dos UP.
Rezultatele analizei probelor de sânge au fost consemnate în buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.989/14.06.2012 întocmit de IML Cluj-N. (f. 32 dos UP), conform căruia inculpatul avea o valoare de 2,85 g la mie alcool pur în sânge la ora primei recoltări (15:20), respectiv 2,65 g la mie alcool pur în sânge la ora celei de a doua recoltări (16:20).
În buletinul de examinare clinică însoțitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicație etilică (f. 34 dod UP) s-a consemnat, pe baza declarației inculpatului, că acesta ar fi consumat 200 ml Jagermeister in intervalul orar 14, 00-14, 50.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut fapta săvârșită și a susținut că a consumat băuturi alcoolice doar ulterior producerii accidentului, afirmând inițial că după coliziune s-ar fi deplasat într-un bar din apropiere, barul As, pentru a-l căuta pe proprietarul mașinii pe care o avariase, unde ar fi consumat mai multe pahare de 100 ml cu vodcă, iar apoi și-ar fi cumpărat de la stația de benzină aflată în Piața Abator trei doze cu bere marca Timișoreana, pe care le-a consumat până la sosirea organelor de poliție (declarație f. 43 dos UP). Ulterior, a susținut că nu își amintește cu exactitate cele întâmplate în ziua evenimentului rutier și nu reține ce cantități de alcool a consumat, însă a afirmat din nou că a consumat alcool numai după producerea accidentului (conform declarației de la f. 45 dos UP).
În cursul judecății inculpatul a reiterat cele consemnate în cadrul primei declarații din cursul urmăririi penale, adăugând faptul că ar fi intrat inițial în bar pentru a cere un pix și o foaie barmanului pentru a-și lăsa datele de identificare pe mașina avariată și a băut vodcă pentru că stătea aproape și urma să își lase mașina în parcare. De asemenea, a reafirmat faptul că a băut trei doze de bere cumpărate din benzinărie până la sosirea echipajului de poliție, în prezența martorului M. V.( f. 53-54 dos I).
Martorul M. V. a confirmat parțial starea de fapt relatată de inculpat, în sensul că l-ar fi văzut pe acesta consumând bere până la sosirea poliției la fața locului. Întrucât martorul a avut declarații oscilante pe parcursul urmăririi penale, susținând mai multe variante ale modului în care s-au petrecut faptele, în special în ceea ce privește felul în care s-a întâlnit cu inculpatul, cantitatea și felul băuturilor consumate de acesta în prezența sa, prin rechizitoriul nr. 280/P/2013 din data de 03.12.2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă. Până în prezent nu s-a început urmărirea penală față de acesta, după cum rezultă din adresa trimisă la dosar de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. (f. 66 dos I).
Martorul propus de inculpat abia în cursul judecății, Vasilief S.-A., este proprietarul localului denumit Cafebar As, iar acesta a declarat că își amintește că în urmă cu aproximativ 2 ani și jumătate, în luna mai, pe la amiază, inculpatul a intrat în bar și i-a cerut o foaie și un pix pentru a trece un număr de mașină, după care a consumat 4-5 pahare de vodcă în decurs de o oră, o oră și ceva. De asemenea, a afirmat că inculpatul nu părea beat când a intrat în bar, însă era băut când a părăsit localul( f. 69).
Cu valoare de principiu, în vederea garantării principiului aflării adevărului consacrat de prevederile art. 5 Cod Procedura Penala instanța de judecata este obligată în virtutea art. 103 Cod Procedură Penală, ca, analizând toate probele administrate pe parcursul procesului penal să le retină doar pe cele care reflectă adevărul judiciar, acestea neavând o valoare dinainte stabilita .
Declarațiile suspectului/ inculpatului in actuala reglementare sub aspect probator, sunt supuse principiului liberei aprecieri a probelor, Noul Cod de Procedura Penala nemaiprevazand o dispoziție explicita din care sa rezulte ca acestea au o valoare probanta condiționata, însa cu toate acestea, aceste mijloace de proba trebuie sa se coroboreze cu celelalte probe administrate in cauza. De asemenea suspectul/ inculpatul poate reveni ulterior si sa retracteze o declarație în tot sau în parte însa numai in mod justificat și motivat.
Or raportat la ansamblul materialului probator administrat pe parcursul procesului penal instanța apreciază ca declarațiile succesive date de inculpat pe parcursul procesului penal au fost inconstante fără insa ca inculpatul sa poată explica in mod verosimil diferitele neconcordante existente intre susținerile sale. In acest sens urmează a constata ca la întrebarea procurorului Cum va puteți explica faptul că in buletinul de examinare clinica apare consemnat de către medical specialist, insa conform declarației dvs., faptul ca ați consumat 200 ml Jagermeister inculpatul a precizat ca “am răspuns aiurea pentru ca eram supărat pe polițiști ca nu mă lăsau sa fumez”, cu toate ca știa prea bine consecințele juridice ale unui asemenea răspuns.
Or, pentru a avea valoarea juridica de a reflecta adevărul judiciar declarațiile inculpatului trebuie sa respecte exigenta de a fi sincere si constante pe parcursul procesului penal insa atâta timp cat acestea au prezentat versiuni diferite a aceleiași împrejurări, nu se pot retine ca apte a satisface exigentele textului de lege mai sus menționat, aceste declarații, întrucât pe de o parte, declarațiile unei persoane reprezintă poziția sa in procesul penal, care trebuie să fie unitară iar, pe de altă parte, . nu se mai poate aprecia că declarațiile se coroborează cu fapte si împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente in cauză.
În același sens este de menționat ca chiar daca cei doi martori audiați in fata instanței de judecata au confirmat într-o oarecare măsura poziția inculpatului, acestea trebuie privite cu multa circumspecție sub aspectul veridicității acestora atâta timp cat martorul propus de inculpat abia în cursul judecății, Vasilief S.-A. a declarat că își amintește că în urmă cu aproximativ 2 ani și jumătate, în luna mai, pe la amiază, inculpatul a intrat în bar și i-a cerut o foaie și un pix pentru a trece un număr de mașină, după care a consumat 4-5 pahare de vodcă în decurs de o oră, o oră și ceva, fiind totuși surprinzător cum martorul la mai bine de 2 ani de la data faptei si-a adus aminte amânunte relevante cu privire la starea de fapt, in condițiile in care in general trecerea timpului estompează din cunoștințe.
În acest context nu poate fi primita solicitarea inculpatului formulata prin apărătorul ales de achitare întrucât in cauza probele administrate nu ar fi unele certe si obiective de vinovatei existând un dubiu care ar profita acestuia atâta timp cat dubiul a fost creat chiar de către declarațiile nesincere și inconstante ale inculpatului.
Este adevărat ca inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție garantată de prevederile art. 4 Cod Procedură Penală, sarcina administrării probelor in procesul penal revenind organelor de urmărire penală( art. 99). Totodată, inculpatului îi este recunoscut dreptul de a nu face nici o declarație in fata organelor judiciare exercitându-și dreptul la tăcere, nefiind obligat să își dovedească nevinovăția (art.88 Cod Procedură Penală). Cu toate acestea, in cazul in care există probe de vinovăție inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. Or, in cauza de fata faptele și vinovăția inculpatului rezulta dincolo de orice îndoială rezonabilă din materialul probator administrat in cursul urmăririi penale si cercetării judecătorești putând concluziona astfel pe baza unor probe certe chiar indirecte, legal administrate și convingătoare (cauza Telfner c. Austriei ) că inculpatul este vinovat de comiterea faptei.
În acest fel instanța a reținut că inculpatul a consumat cel puțin 200 ml de Jagermeister anterior producerii accidentului, întrucât declarația dată în fața medicilor a fost cea mai apropiată de momentul conducerii autovehicului, iar explicația inculpatului potrivit căreia ar fi răspuns aiurea pentru că era supărat pe polițiști că nu îl lăsau să fumeze este neverosimilă și puerilă, astfel că nu poate fi reținută. Chiar dacă asupra declarațiilor date de ambii martori audiați în cauză planează un dubiu, în ceea ce îl privește pe M. V. pentru motivele arătate mai sus, iar în privința martorului Vasilief S.-A. având în vedere faptul că este puțin probabil ca acesta să își amintească atât de multe detalii concordante cu declarația inculpatului după un interval de mai mult de doi ani de la producerea evenimentului, precum și datorită faptului că acesta îl cunoștea pe inculpat anterior acelui moment și s-au mai întâlnit ulterior, iar martorul a fost propus de inculpat doar în cursul judecății, se reține că cel mai probabil inculpatul a consumat băuturi alcoolice și după producerea accidentului, cu intenția de a ascunde faptul că a condus sub influența unor asemenea substanțe, inculpatul fiind conștient de consecințele încălcării si de aceasta data a normei penale, atâta timp cat anterior suferise o condamnare pentru comiterea unei infracțiuni de aceeași natura. Totuși, indiferent dacă inculpatul a consumat sau nu băuturi alcoolice și ulterior producerii accidentului și până la sosirea echipajului de poliție, efectul juridic al acestei activități este același, după cum se va arăta în continuare la analiza în drept a infracțiunii.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei și legea penală mai favorabilă
În drept, fapta inculpatului, care, aflându-se în cursul termenului de încercare de 4 ani al suspendării condiționate a executării pedepsei, stabilit prin sentința penală nr. nr.320/17.10.2008 a Judecătoriei Z., definitivă la data de 01.11.2008, cu intenție, în data de 13.06.2014, în jurul orelor amiezii, a condus autovehiculul marca Volkswagen Transporter cu număr de înmatriculare_ pe . Cluj-N. în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică de 2,85 g la mie alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, prev și ped de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002R cu aplicarea art. 37 alin.1 lit.a Cod Penal din 1969.
Având în vedere că fapta descrisă mai sus a fost săvârșită înainte de . Noului Cod Penal in data de 01.02.2014, iar până la judecarea definitivă a cauzei a intrat în vigoare acest act normativ, instanța trebuie să verifice, potrivit art. 5 Noul Cod Penal, care este legea penala mai favorabilă în acest caz concret. Analizând în mod global cele două reglementări, în baza art. 5 Noul Cod Penal coroborat cu Decizia Curții Constituționale nr.165/2014 potrivit căreia dispozițiile art.5 din Codul Penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, se constată că nu există diferențe notabile între reglementarea anterioară și cea actuala.
Chiar dacă, potrivit vechii reglementări, infracțiunea săvârșită de inculpat era pedepsită cu pedeapsa închisorii între unu și cinci ani( art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 R ), iar în baza Noului Cod Penal ( art. 336 alin.1 ) limitele speciale de pedeapsă s-au menținut, cu adăugarea pedepsei alternative a amenzii, întrucât instanța în concret nu se va orienta spre pedeapsa amenzii, această diferență nu este determinantă în stabilirea legii penale mai favorabile.
De asemenea, în cazul concret al inculpatului s-a impus revocarea beneficiului suspendării condiționate acordat printr-o hotărâre anterioară iar legea de punere în aplicare a Noului Cod Penal ( legea nr. 187/2012 ) obligă la aplicarea revocării din vechea reglementare, care la rândul ei impune ca pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune, aflată în stare de recidivă postcondamnatorie față de infracțiunea anterioară, să se cumuleze aritmetic cu pedeapsa aplicată pentru prima infracțiune. Pentru aceste motive, văzând dispozițiile art.3 din Noul Cod Penal care reglementează principiul activității legii penale, potrivit căruia legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se afla în vigoare, prezentei infracțiuni i s-a aplicat legea sub imperiul căreia a fost săvârșită, anume Codul Penal din 1969.
Art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002R prevede următoarele: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material îl constituie conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, toate aceste elemente fiind prezente în cauză. Astfel, inculpatul a condus autovehiculul proprietate personală marca Volkswagen Transporter cu numărul de înmatriculare_ pe . Cluj-N., acesta fiind un drum public, în condițiile în care atât anterior, cât și ulterior producerii accidentului reținut la starea de fapt, a consumat băuturi alcoolice care au determinat o alcoolemie de 2,85 g la mie la ora 15:20, respectiv 2,65 g la mie la ora 16:20, conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie (fila 32 d.u.p.).
Raportat la faptul că din probele administrate a reieșit că inculpatul a consumat băuturi alcoolice și după conducerea autovehiculului, respectiv între momentul producerii accidentului și momentul recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, se reține incidența dispozițiilor art.78 din OUG nr.195/2002. Astfel, conform alin.1 al acestui articol, conducătorului de autovehicul sau tramvai, instructorului auto (...) le este interzis consumul de alcool sau de substanțe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora după producerea evenimentului și până la testarea concentrației alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice. A..2 al aceluiași text statuează că în situația în care nu sunt respectate dispozițiile alin. (1), se consideră că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului.
Așadar, ulterior producerii accidentului, inculpatul avea obligația de a nu consuma băuturi alcoolice până în momentul recoltării probelor biologice. Nerespectând acest lucru, în temeiul textului legal menționat, se consideră că rezultatul analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului în momentul producerii accidentului, astfel că în acest caz nu are relevanță faptul că o parte din cantitatea de alcool a fost consumată de inculpat ulterior producerii accidentului. De altfel, este normal ca o persoană care a condus sub influența băuturilor alcoolice să nu poată fi exonerată de răspundere în condițiile în care alege să consume astfel de substanțe și după săvârșirea accidentului, sperând că se va considera că rezultatul analizei nu reflectă starea sa în momentul conducerii autovehiculului. În plus, această situație nu se mai poate regăsi în cazul unor astfel de infracțiuni săvârșite ulterior intrării în vigoare a Noului Cod Penal, întrucât momentul la care se raportează concentrația de alcool în sânge potrivit acestui act normativ este cel al prelevării mostrelor biologice, eliminându-se în acest fel orice diferențe în ceea ce privește concentrația de alcool în sânge care ar fi putut apărea între momentul conducerii efective a autovehiculului și momentul recoltării probelor biologice.
În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, instanța a reținut că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, așa cum este aceasta prevăzută de art. 19 pct.1 lit. a) Cod Penal din 1969, întrucât a prevăzut faptul că prin acțiunea sa pune în pericol siguranța circulației pe drumurile publice și deși nu a urmărit acest lucru, a acceptat posibilitatea producerii ei.
În vederea unei juste individualizări a pedepsei ce se va aplica instanța a avut în vedere în mod plural criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod Penal din 1969, respectiv limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite și persoana infractorului. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este, conform art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, închisoarea între unu și cinci ani. În ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite, se constată că acesta este unul ridicat, datorită faptului că îmbibația alcoolică din sânge a inculpatului la momentul prelevării probelor biologice era de peste trei ori mai mare decât limita de 0,8 g/l alcool pur în sânge prevăzută de lege penală. În această împrejurare, inculpatului îi era imposibil să fie în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice, avea o viteză de reacție scăzută și simțuri diminuate, care îl împiedicau în mod obiectiv să răspundă prompt la situațiile periculoase din trafic, astfel că prin acțiunea sa, inculpatul a pus în primejdie atât siguranța sa, cât și pe aceea a celorlalți participanți la traficul rutier, cu atât mai mult cu cât conducerea sub influența băuturilor alcoolice a fost săvârșită pe un drum public intens circulat și la o oră la care traficul este aglomerat.
Cu privire la persoana infractorului, se reține că acesta are vârsta de 41 de ani, nu are un loc de muncă și are antecedente penale constând în condamnări pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere și vătămare corporală din culpă, ceea ce relevă perseverența infracțională a inculpatului, precum și faptul că pedepsele aplicate anterior nu și-au atins scopul represiv. De asemenea, atitudinea inculpatului pe parcursul urmăririi penale și a judecății a fost nesinceră, el nerecunoscând săvârșirea faptei. De altfel, ulterior producerii accidentului, inculpatul a fost recalcitrant, a avut un comportament violent fizic și verbal în incinta unității de primire urgențe unde a fost dus de echipajul de poliție pentru recoltarea de probe biologice, astfel că lucrătorii de poliție au fost nevoiți să îl încătușeze.
Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, constatând că fapta există, a fost săvârșită de inculpat și constituie infracțiune în sensul art.15 Cod Penal îndeplinind condițiile de tipicitate, în temeiul art. 396 alin.2 din Codul de Procedura Penală instanța a condamnat inculpatul P. R. O. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002R cu aplicarea art. 37 alin.1 lit.a Cod Penal din 1969 și art. 5 Cod Penal, apreciind că această pedeapsă va constitui un avertisment suficient pentru inculpat de a nu mai săvârși fapte cu caracter penal în viitor și care corespunde sub aspectul naturii și cuantumului scopului sanctionator și preventiv(special și general) prescris de prevederile art.3 din Legea nr. 254/2013 dar si dublului caracter al acesteia cel coercitiv si cel corectiv.
De asemenea, în temeiul art.71 alin.1 și 2 Cod Penal din 1969 a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod Penal din 1969, anume dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, ca pedeapsă accesorie, pe durata prev. de art. 71 alin.2 Cod Penal din 1969. Astfel, pe de o parte, conform art.71 alin.2 din Cod Penal din 1969, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor de mai sus, iar, pe de altă parte, acest lucru se impune datorită gravității faptei săvârșite, care creează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice.
Din analiza fișei de cazier a inculpatului (f. 60 dos I ) rezultă că prin sentința penală nr.320/17.10.2008 a Judecătoriei Z., definitivă la data de 01.11.2008, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat în condițiile art.81, 82 Cod Penal din 1969, stabilindu-se un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârșirea faptei prev. de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002R. Astfel, având în vedere că infracțiunea din prezenta cauză s-a săvârșit în intervalul de timp de la rămânerea definitivă a hotărârii de mai sus până la împlinirea termenului de încercare al suspendării condiționate, s-a constatat existența stării de recidivă mare postcondamnatorie prev. de art.37 alin.1 lit. a Cod Penal din 1969, față de condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată aplicată prin sentința penală nr.320/17.10.2008 a Judecătoriei Z. definitivă la data de 01.11.2008.
Având în vedere cele arătate mai sus, s-a constatat incidența art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, potrivit căruia regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. 1, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul Penal din 1969. Dispoziția tranzitorie expusă obligă la aplicarea regimului prevăzut de Codul Penal din 1969 în ceea ce privește revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, astfel că s-a făcut aplicarea art. 83 alin. 1 Cod Penal din 1969. În consecință, reținând că în cursul termenului de încercare de 4 ani al suspendării condiționate a executării pedepsei, stabilit prin sentința penală nr.320/17.10.2008 a Judecătoriei Z., definitivă la data de 01.11.2008 inculpatul a săvârșit infracțiunea din prezenta cauză (întrucât termenul de încercare urma să se împlinească la data de 01.11.2012, iar infracțiunea din prezenta cauză a fost comisă la data de 13.06.2012), instanța a revocat suspendarea condiționată și va dispune executarea în întregime a pedepsei de 2 ani închisoare alături de pedeapsa de 1 an și 6 luni stabilită prin prezenta sentință, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare in regim de detenție.
În temeiul art. 274 alin.1 Cod Procedura Penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 Ron, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel în termen inculpatul P. R. O., criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.
În motivarea apelului său, inculpatul a învederat faptul că, se impune achitarea acestuia întrucât nu s-a probat indubitabil că inculpatul ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, declarațiile acestuia fiind constante în sensul că ar fi băut după un interval de timp de la acroșajul celuilalt autoturism și până la sosirea organelor de poliție. Această stare de fapt este confirmată și de martorii audiați în cauză, iar, pe de altă parte art.78 alin.2 din OUG 195/2002 nu constituie normă de incriminare, nefiind o normă penală astfel că nu i se poate da eficiență în cauza de față.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
În urma administrării în condiții de legalitate și loialitate a unui probatoriu util, pertinent și concludent, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.
Astfel, se constată pe deplin dovedită vinovăția inculpatului care în data de 13.06.2014, în jurul orelor amiezii, a condus autovehiculul marca Volkswagen Transporter cu număr de înmatriculare_ pe . Cluj-N., în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică de 2,85 g la mie alcool pur în sânge.
Este de observat că, inculpatul a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest, conform procesului-verbal aflat la f. 4 dos UP și a celui aflat la f. 5 dos UP, în acesta din urmă consemnându-se și faptul că inculpatul a refuzat categoric să consemneze declarația ori să dea detalii cu privire la evenimentul rutier și la consumul de băuturi alcoolice, iar, mai apoi inculpatul a fost condus la Clinica UPU 1 Cluj-N., unde i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei acesta având un comportament violent fizic și verbal în incinta unității de primiri urgențe, fapt pentru care lucrătorii de poliție au fost nevoiți să îl încătușeze, după cum rezultă din raportul întocmit de organele de politie aflat la f. 5-6 dos UP.
În acest context, a recoltării celor două probe biologice (prima era de 2,85 g%o iar cea de-a doua de 2,65 g%o, fiind evident că alcoolemia se afla în descreștere raportat la momentul conducerii în trafic), exista posibilitatea ca la cererea inculpatului, care încă de la început a negat consumul de alcool anterior coliziunii, să se dispună efectuarea unei expertize de calcul retroactiv al alcoolemiei, probă ce nu a fost însă solicitată în cauză, întrucât ar fi fost în dezavantajul inculpatului.
Apoi, susținerile inculpatului referitoare la consumul ulterior de alcool, s-au dovedit a fi nesincere și corect înlăturate de către instanța de fond.
Pentru a conchide astfel, curtea a avut în vedere faptul că inculpatul a refuzat să dea o declarație olografă și să semneze procesul-verbal de constatare, a declarat însă în fața medicului că a consumat circa 200 ml Jagermeister, fapt consemnat în buletinul de examinare clinică, iar declarațiile sale ulterioare, după un an de la producerea evenimentului, nu au fost nici constante, existând diferite neconcordanțe între acestea și pe de altă parte nici confirmate de restul probelor administrate în cauză, depoziția martorului Vasilief Ș. A., propus doar în cursul cercetării judecătorești este vădit subiectivă și dată pro causa și deci, corect înlăturată de către prima instanță, la fel și depoziția martorului M. V. care a confirmat parțial starea de fapt expusă de inculpat, dar care a avut o poziție oscilantă în cursul procesului penal, ceea ce condus la disjungerea cauzei cu privire la acesta și cercetarea sa sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Față de cele de mai sus, apreciem că în cauză este dovedită dincolo de orice dubiu vinovăția inculpatului, acesta nefiind la prima confruntare cu legea penală, potrivit fișei de cazier judiciar a acestuia, inculpatul a mai fost condamnat pentru abateri de acest gen.
Mai mult, la individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a ținut seama de toate criteriile prevăzute de art.72 C.p. anterior, ce constituie legea mai favorabilă în speța dată și a orientat cuantumul pedepsei spre minimul special prevăzut de textul incriminator, astfel că nu se impune reducerea acestuia.
Așa fiind, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat apelul declarat.
Va obliga inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul P. R. O., fiul lui S. si F., născut la data de 20.04.1972 in mun.Cluj-N., jud. Cluj, CNP_, împotriva sentinței penale nr. 1313/18.11.2014 a Judecătoriei Cluj-N..
Obligă inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.04.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER
M. R. V. G. A. B. H.
red. MR/SMD
3 ex./28.04.2015
jud,.T. I.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.205 NCPP. Încheierea nr.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
