Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Decizia nr. 60/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 60/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 14-01-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr._

Cod operator date cu caracter personal 8428

DECIZIA PENALĂ nr. 60/A/2015

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2015

Completul este constituit din:

PREȘEDINTE: I. – C. M.

JUDECĂTOR: M. R.

GREFIER: N. N.

MINISTERUL PUBLIC – P. de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror D. S.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de petentul – condamnat L. C., cauza având ca obiect cerere de redeschidere a procesului penal, potrivit art. 466 C.proc.pen.

La apelul nominal, se prezintă petentul – condamnat L. C., în stare de deținere și asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, d-nul avocat C. M. A., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație pentru asistența judiciară obligatorie depusă la dosar la acest termen de judecată, f. 7 și apărătorul ales, d-na avocat M. – L. B., din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocațială depusă la dosar la acest termen de judecată, f. 14.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea dă citire încheierii prin care s-a admis declarația de abținere formulată de către d-na judecător D. P. în ceea ce privește soluționarea prezentului dosar și prin care s-a dispus continuarea judecării cauzei de către completul cu următoarea compunere: d-na judecător I. – C. M. – președinte și d-na judecător M. R., judecător aflat pe lista de permanență.

De asemenea, apărătorul desemnat din oficiu, d-l avocat C. M. A. solicită a se constata încetat mandatul său și a se dispune cu privire la onorariul parțial.

Curtea, având în vedere prezența apărătorului ales, constată încetat mandatul apărătorului desemnat din oficiu, onorariul parțial urmând a se acorda prin hotărâre.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, Curtea acordă reprezentanților părților cuvântul asupra apelului declarat de petentul – condamnat L. C..

Apărătorul ales al petentului – condamnat L. C., d-na avocat M. – L. B. solicită instanței admiterea apelului declarat și, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 466 C.proc.pen. și cele ale art. 497 C.proc.pen., rejudecarea cauzei și pronunțarea unei sentințe de achitare a condamnatului.

În susținerea poziției procesuale, apărătorul ales al petentului – condamnat, d-na avocat M. – L. B. arată că nemulțumirea părții ce o reprezintă este legată de faptul că a fost condamnat în lipsă, iar cererea de redeschidere a procesului i-a fost respinsă, apreciindu-se de către instanță că nu sunt incidente dispozițiile art. 466 alin. 2 C.proc.pen. întrucât, acesta a avut apărător ales

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere că inculpatul a avut cunoștință de derularea procesului și că a avut apărător ales, atât în fața instanței de fond, cât și în căile de atac promovate, solicită respingerea apelului, ca nefondat.

Petentul – condamnat L. C., având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului, arătând că nu a avut cunoștință despre faptul că a fost condamnat decât în anul 2013.

CURTEA,

Deliberând reține că prin sentința penală nr. 625 din 3 iunie 2014 a Judecătoriei Cluj-N., a fost respinsă cererea formulate de condamnatul L. C. actualmente in P. G., nefiind indeplinite cerintele eprevazute de art. 466 C.pr.penala.

In baza art. 275 pct. 2 C.pr.penala cheltuielile judiciare in suma de 100 lei au fost suportate de condamnatul L. C..

În temeiul art. 597 pct. 7 C.pr.penala prezenta hotarare este supusa contestatiei in termen de 3 zile de la comunicare.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus condamnatul L. C. a solicitat redeschiderea dosarului nr._/211/2011 a Judecătoriei Cluj-N. conform art. 466 și art. 467 CPP.

Prin Sent. P.. 1275/9.11.2012, dosar nr._/211/2011 a Judecătoriei Cluj-N. în baza art. 211 alin. 1, 2 lit. c, al. 2 ind. 1 lit. a și b C.pen. cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a și art. 99 și urm. C.pen a fost condamnat pe inculpatul minor L. A., zis Super, fiul lui natural și E., născut la data de 29.12.1992 în mun. Cluj-N., jud. Cluj, CNP_, cetățenie română, neșcolarizat, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în comuna D., ., jud. S., fără antecedente penale la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 36 al. 1 din C.pen. rap. la 33 lit. a din C.pen. s-a constatat că infracțiunea care a făcut obiectul cauzei de față a fost săvârșită de către inculpatul L. A. în condițiile concursului real de infracțiuni cu infracțiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 911/7 iulie 2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin decizia penală nr. 1245/R/17 august 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

S-a descontopit pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 911/7 iulie 2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin decizia penală nr. 1245/R/17 august 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și repune pedepsele de 1 an și 10 luni închisoare, 6 luni închisoare și 1 an închisoare în individualitatea lor.

În baza art. 36 al. 1 din C.pen. rap. la art. 34 al. 1 lit. b din C.pen. a fost contopită pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare, 1 an și 10 luni închisoare, 6 luni închisoare și 1 an închisoare, stabilește pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 10 luni închisoare care a fost sporită până la 3 ani închisoare.

În baza art. 71 al. 2 din C.pen. i s- a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a și b C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen.

În baza art. 36 al. 3 din C.pen.s- a dedus perioada executată începând cu data de 24 mai 2011 la zi.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 911/7 iulie 2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin decizia penală nr. 1245/R/17 august 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și dispune emiterea unui nou mandate de executare a pedepsei.

În baza art. 211 alin. 1, 2 lit. c, al. 2 ind. 1 lit. a și b C.pen. cu aplic. art. 75 lit. c și 37 lit. b C.pen a fost condamnat pe inculpatul L. C., fiul lui G. și E., născut la data de 21.02.1976 în ., CNP_, cetățenie română, fără loc de muncă, domiciliat în comuna D., ., jud. S., cu antecedente penale la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

A fost constatată starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului L. C. prin sentința penală nr. 1589/27 noiembrie 2002 pronunțată de Judecătoria G., definitivă prin decizia penală 146/A/31 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Cluj.

În baza art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991, R cu aplic. art. 37 lit. b din C.pen a fost condamnat pe inculpatul L. C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept al unui cuțit în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor.

S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului L. C. prin sentința penală nr. 1589/27 noiembrie 2002 pronunțată de Judecătoria G., definitivă prin decizia penală 146/A/31 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Cluj.

În baza art. 33 lit. a din C.pen.s- a constatat că cele două infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni atât între ele cât și cu infracțiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1.000 de lei amendă penală prin sentința penală nr. 21/10 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Jibou.

S -a descontopit pedeapsa de 1.000 de lei amendă și au fost repuse pedepsele de 1.000 de lei amendă penală și 800 lei amendă penală în individualitatea lor.

În baza art. 34 al. 1 lit. e din C.pen. au fost contopite pedepsele de 7 ani închisoare și 1 an închisoare, precum și pedepsele de 1.000 de lei amendă penală și 800 de lei amendă penală și aplică inculpatului L. C. pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 1.000 de lei amendă penală.

În baza art. 71 al. 2 din C.pen.i s- a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a și b C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen.

S-a constatat că partea vătămată S. D. I. cu domiciliul în Cluj-N., ., . a renunțat la pretențiile civile.

În baza art. 14 și 17 al. 1 din C.p.p. rap. la art. 346 al. 1 din C.p.p. cu aplicarea art. 998 și 1003 din C.civ. în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 a fost admisă acțiunea penală exercitată din oficiu pentru partea vătămată P. S. D. cu domiciliul în Cluj-N., ., ., jud. Cluj și au fost obligați inculpații în solidar, iar pe inculpatul L. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente L. E. domiciliată în comuna D., ., jud. S. la plata sumei de 3.000 de lei, reprezentând daune morale.

În baza art. 191 al. 2 și 3 din C.p.p. a fost obligat pe inculpatul L. C. la plata sumei de 400 lei, iar pe pe inculpatul L. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente L. E. la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.

În baza art. 189 din C.p.p. onorariile avocaților desemnați din oficiu, respectiv al d-nului M. V. G. de 300 lei, d-nul Ș. R. T. de 300 lei și d-na M. C. R. de 100 lei au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Instanța de fond a considerat că nu se pune problema unei persoane condamnate definitiv care a fost judecată în lipsă deoarece conform art. 466 pct. 2 CPP este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în nici un alt mod oficial despre acesta sau nu a putut încunoștința instanța.

Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales, petentul beneficiind atât la judecata în fond cât și în cile de atac de apărător ales.

Față de cele de mai sus instanța de fond a respins cererea formulate de condamnatul L. C., aflat in P. G., nefiind indeplinite cerintele prevazute de art. 466 C.pr.penala.

In baza art. 275 pct. 2 C.pr.penala cheltuielile judiciare in suma de 100 lei au fost suportate de condamnatul M. L..

Cheltuielile privind plata onorariului aparatorului din oficiu au rămas in sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul petent Ligurar C., declarația acestuia fiind înregistrată la Judecătoria Cluj-N. la data de 19.06.2014, care a fost înaintată spre soluționare Tribunalului Cluj.

În motivarea contestației petentul condamnat a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că nu este vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie, deoarece altă persoană a comis fapta, care a și făcut mărturisiri în acest sens, scriindu-i petentului în închisoare o scrisoare prin care recunoștea fapta ce-i este imputată petentului, astfel că respingerea cererii de redeschidere a procesului penal, este o soluție ce se plasează în afara legii.

La termenul de judecată din data de 08.12.2014, tribunalul a pus în discuție calificarea căii de atac formulată de petent ca fiind apel, și nu contestație, și a invocat excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Cluj în soluționarea apelului.

Prin Decizia penală nr.399/08,12.2014 a Tribunalului Cluj în temeiul art. 38 al. 2 rap. 50 și la art. 469 al. 6 Cod Procedură Penală, a fost declinată competența de soluționare a apelului formulat și recalificat, ca atare, de către petentul condamnat L. C., în favoarea Curții de Apel Cluj.

În baza art. 272 al. 1 Cod de Procedură Penală s-a stabilit onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei care se va avansa din Fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului Cluj – av. C. R..

În temeiul art. 275 al. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În considerentele deciziei s-a arătat că potrivit art. 469 al. 6 Cod de Procedură Penală hotărârea prin care se respinge cererea de redeschidere a procesului penal are aceleași căi de atac ca și hotărârea de condamnare în lipsă, ori hotărârea de condamnarea în lipsă, adică sentința penală nr. 1275/09.11.2012 a Judecătoriei Cluj- N., putea fi atacată cu recurs la curtea de apel.

În prezent, potrivit art. 408 Cod de Procedură Penală sentințele, indiferent că au fost pronunțate de judecătorie sau de către tribunal, în primă instanță, sunt supuse căii de atac a apelului, instanța competentă fiind curtea de apel potrivit art. 38 al. 2 Cod de Procedură Penală.

D. consecință, potrivit textelor de lege actuale, sentința penală prin care Judecătoria -Cluj N. s-a pronunțat asupra cererii de redeschidere a procesului penal este supusă apelului, instanța competentă fiind Curtea de Apel Cluj, întrucât dacă ar fi judecat în prezent pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, petentul ar avea la dispoziție calea de atac a apelului, iar potrivit art. 8 din L. 255/2013 privind punerea în aplicare a Legii 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, hotărârile pronunțate în primă instanță după . legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare prevăzute de legea nouă.

Față de cele mai sus, în temeiul art. 38 al. 2 rap. 50 și la art. 469 al. 6 Cod Procedură Penală, tribunalul a declinat competența de soluționare a apelului formulat și recalificat, ca atare, de către petentul condamnat L. C., în favoarea Curții de Apel Cluj.

După trimiterea dosarului și înregostarrea acestuia la Curtea de apel Cluj condamnatul L. C. a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și în consecință admiterea cererii sale de redeschidere a procesului penal și, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 466 C.proc.pen. și cele ale art. 497 C.proc.pen., rejudecarea cauzei și pronunțarea unei sentințe de achitare a condamnatului.

În motivarea apelului în esență, condamnatul a aratat că nemulțumirea sa este legată de faptul că a fost condamnat în lipsă, iar cererea de redeschidere a procesului i-a fost respinsă, apreciindu-se de către instanța de fond că nu sunt incidente dispozițiile art. 466 alin. 2 C.proc.pen. întrucât, acesta a avut apărător ales, astfel că solicită rejudecarea cauzei.

Examinând probele dosarului Curtea va constata că apelul declarat în cauză este nefondat .

Conform art. 466 din noul Cod de procedură penală persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa.

Este considerată judecată în lipsă, conform art. 466. alin. 2) din Codul de procedură penală, persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.

Conform art. 469 din noul Cod de procedură penală, care stabilește condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de redeschidere a procesului în cazul judecății în lipsă a persoanei condamnate, se menționează că instanța, ascultând concluziile procurorului, ale părților și ale subiecților procesuali principali, examinează dacă:

a)cererea a fost formulată în termen și de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 466,

b) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal

c) motivele în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal, care a fost judecată definitiv.

Prima condiție nu este îndeplinită, deoarece condamnatul nu întră în categoria unei persoane condamnate și judecată în lipsă raportat la noile dispoziții procesuale, iar termenul de o lună în care trebuie introdusă cererea se remarcă că a fost depășit.

Astfel condamnatul L. C. la data de 23. 08.2013 a promovat o cerere de revizuire a Sent. P.. 1275/9.11.2012,( sentință care vizează și cererea de redeschidere a procesului dedusă prezentei judecăți ) dosar nr._/211/2011 a Judecătoriei Cluj-N. ce a făcut obiectul dos. nr._/211/2015 al Judecătoriei Cluj –N. .

Ca atare, instanța de fond trebuia să analizeze condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de redeschidere a procesului în cazul judecății în lipsă a persoanei condamnate și să respingă cererea ca tardiv formulată având în vedere că acest condamnat a avut cunoștință de condamnarea sa încă din luna august 2013 când a promovat cererea de revizuire, iar prezenta cerere de redeschidere a procesului penal a promovat-o doar la data de 02.04.2014 .

În contextul celor expuse mai sus, Curtea în baza art. 421 lit.b) C.p.p. va respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul condamnatul L. C. împotriva sentinței penale nr. 625 din 3 iunie 2014 a Judecătoriei Cluj-N..

Se va stabili în favoarea Baroului Cluj, suma de 100 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu partial pentru apărător din oficiu, avocat A. C. M..

Va obliga pe apelantul L. C. sa plăteasca în favoareastatului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul L. C. (fiul lui G. si E., născut la data de 21.02.1976 in . CNP_, domiciliat in comuna D. . jud. Salaj) împotriva sentinței penale nr. 625 din 3 iunie 2014 a Judecătoriei Cluj-N..

Stabilește în favoarea Baroului Cluj, suma de 100 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu partial pentru apărător din oficiu, avocat A. C. M..

Obligă pe apelantul L. C. sa plăteasca în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 14 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

I. - C. M. M. R. N. N.

red.ICM/SMD

3 ex./23.02.2015

jud,fond. O. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Decizia nr. 60/2015. Curtea de Apel CLUJ