Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr. 76/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 76/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 09-02-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR.76/2015
Ședința publică din data de 9 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. - judecător
GREFIER: M. B.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin Procuror: V. T.
Pe rol fiind, spre soluționare, cererea de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._/211/2014 al Judecătoriei Cluj N., formulată de petentul C. D. I..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al intimatei - parte civilă T. M., av. B. I. A. din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind petentul C. D. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, la data de 5 februarie 2015, o cerere de către petentul C. D. I., prin care arată că înțelege să își retragă cererea de strămutare formulată.
Față de această împrejurare, Curtea acordă cuvântul părților.
Apărătorul ales al părții civile T. M. av.B. I. A. solicită a se lua act de manifestarea de voință a petentului.
Reprezentantul Ministerului Public susține aceleași concluzii.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la 20 ianuarie 2015 petentul C. D. I. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._/211/2014 al Judecătoriei Cluj-N., cu motivarea că există o suspiciune rezonabilă privind imparțialitatea judecătorului de caz, care i-a respins o cerere de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui apărător și l-ar fi amenințat că îi va schimba măsura controlului judiciar cu una mai aspră, dacă nu revine asupra unei cereri de aceeași natură, înaintată prin fax la instanță, la un termen anterior.
Prin adresa nr.340 din 03.02.2015 președintele Tribunalului Cluj a comunicat că, în urma verificărilor efectuate rezultă că la Judecătoria Cluj-N. sunt asigurate condițiile necesare pentru desfășurarea normală și echitabilă a procesului penal privindu-l pe petent.
La 5 februarie 2015, petentul C. D. I. a comunicat Curții că înțelege să își retragă cererea de strămutare formulată.
Față de această împrejurare, urmează a se lua act de manifestarea de voință a petentului, în sensul retragerii cererii.
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. va fi obligat petentul să plătească 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
HOTĂRĂȘTE
Ia act de retragerea cererii de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._/211/2014 al Judecătoriei Cluj-N., cerere formulată de petentul C. D. I., domic. în Timișoara, ..4, ., jud. T..
Obligă petentul să plătească 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 februarie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. C. M. B.
Red./Dact.A.C.
2 ex./10.02.2015
| ← Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 214/2015.... | Înlocuire pedeapsă amendă cu închisoarea. Art.586 NCPP.... → |
|---|








