Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Decizia nr. 856/2015. Curtea de Apel CLUJ

Fiind surprins de manevra bruscǎ efectuatǎ de inculpatul R. R., care a virat la stânga pe . pe banda întâi, fǎrǎ a se încadra mai întâi pe banda a doua de circulație, persoana vǎtǎmatǎ S. A.-J. a acționat intensiv sistemul de frânare al motocicletei, dar, cu toate acestea, a avut loc coliziunea dintre cele douǎ autovehicule.

Prin urmare, luând în considerare faptul cǎ în momentul în care inculpatul R. R. a inițiat virajul spre stânga, persoana vǎtǎmatǎ se deplasa pe banda a doua, în spatele autoturismului marca „BMW 325i”, motocicleta se afla într-o poziție în care trebuia și putea sǎ fie observatǎ de inculpatul R. R..

În urma impactului, conducǎtorul motocicletei a fost proiectat pe asfalt și, urmare a faptului cǎ a suferit grave leziuni corporale, a fost transportat la spital cu un echipaj SMURD.

Conform Raportului de Constatare Medico-Legalǎ nr. 8818/II/b/159 din 03.1.2012, persoana vǎtǎmatǎ S. A.-J. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un numǎr cuprins între 110 și 120 de zile de îngrijiri medicale (filele nr. 18-19);

Recoltându-se probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, s-a constatat cǎ niciunul dintre cei doi conducǎtori auto implicați în accident nu a fost sub influența bǎuturilor alcoolice sau a altor substanțe psihoactive (filele nr. 20-26).

Starea de fapt prezentatǎ mai sus a fost confirmatǎ atât de declarațiile persoanei vǎtǎmate (filele nr. 67-70) și ale martorului K. F. (filele nr. 61-62), cât și de Raportul de Expertizǎ Criminalisticǎ nr. 166 emis la data de 06.10.2014 de cǎtre Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj (filele nr. 38-43).

Conform concluziilor Raportului de Expertizǎ Criminalisticǎ nr. 166/06.10.2014, numitul R. R. putea preveni producerea evenimentului rutier dacǎ nu ar fi schimbat direcția de mers fǎrǎ a se asigura cǎ aceastǎ manevrǎ nu prezintǎ un pericol pentru autovehiculele ce îl urmau, accidentul rutier producându-se din cauza neasigurǎrii corespunzǎtoare, cu ocazia manevrei de viraj spre stânga, de cǎtre numitul R. R. (fila nr. 43);

Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei reținutǎ în sarcina sa.

Fiind audiatǎ în calitate de martor, numita R. A.-E. (soția inculpatului), care în momentul accidentului se afla pe scaunul din dreapta inculpatului, deși a precizat cǎ autoturismul condus de soțul sǎu a rulat câțiva metri pe prima bandǎ, ulterior, dupǎ ce soțul sǎu s-a asigurat corespunzǎtor, a semnalizat și a pǎtruns pe banda a doua (fila nr. 65-verso).

Deși cu privire la acest aspect declarația numitei R. A.-E. coincide cu cea a inculpatului R. R., ele au fost înlǎturate, fiind infirmate atât de declarația martorului K. F. (filele nr. 61-62) și Raportul de Expertizǎ Criminalisticǎ (filele nr. 38-43), precum și celelalte mijloace de probǎ administrate.

Astfel, din ansamblul probator administrat în cauzǎ, a rezultat dincolo de orice dubiu cǎ fapta inculpatului R. R. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 184 alin.(2) și (4) C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 alin.(1) C.pen., prin conduita sa încǎlcând și urmǎtoarele dispoziții:

Asupra infracțiunii săvârșite

Astfel cum prevede art. 184 alin. (1) din C. pen. 1969, Fapta prevăzută de art. 180 alin. (2) și (2¹), care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și cea prevăzută la art. 181, săvârșite din culpă, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, iar potrivit alin. (2) din cadrul aceluiași articol, Dacǎ fapta a avut vreuna dintre urmǎrile prevǎzute la art. 182 alin. (1) sau (2), pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Pe de altǎ parte, este de relevat cǎ, așa cum reiese din reglementarea art. 182 alin. (1) din C. pen. 1969, la care trimite art. 184 alin. (2), vǎtǎmarea corporalǎ din culpǎ prezintǎ caracter agravat în mǎsura în care s-a produs o vǎtǎmare care necesitǎ pentru vindecare un numǎr de îngrijiri medicale mai mare de 60 de zile, iar conform art. 184 alin. (4) din C. pen. 1969, Fapta prevǎzutǎ la alin. (2), dacǎ este urmarea nerespectǎrii dispozițiilor legale sau mǎsurilor de prevedere arǎtate în alineatul precedent se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Așadar, în temeiul normelor de incriminare anterior menționate, răspunderea penală în considerarea săvârșirii unei infracțiuni de vătămare corporală din culpă în forma agravată prevăzută de art. 184 alin. (2) raportat la art. 184 alin. (4) din C. p. 1969 poate fi antrenată numai în măsura în care sunt îndeplinite trei condiții de tipicitate: vătămarea corporală a unei persoane să fie săvârșită din culpa dovedită a agentului, leziunile cauzate să necesite pentru vindecare îngrijiri medicale de peste 60 zile și fapta să fi fost comisă în urma nerespectării dispozițiilor legale sau măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anumite activități, impunându-se așadar examinarea concretă a cerințelor amintite, pentru a se verifica măsura în care acestea ar fi întrunite în prezenta cauză. În fine, s-a impus, totodată, precizarea că elementul ce conferă un caracter agravat faptei incriminate de art. 184 alin. (2) și (4) din C. pen. 1969 este culpa profesională ce caracterizează activitatea inculpatului, în sensul că producerea urmării periculoase se datorează împrejurării că nu au fost respectate normele legale sau măsurile de prevedere care guvernau profesia, meseria sau activitatea concretă desfășurată.

În primul rând, în ce privește vătămarea cauzată părții civile, nu poate fi negat aspectul că aceasta a fost provocată de către inculpatul care a accidentat-o în momentul în care a efectuat manevra de viraj stânga fără a se asigura corespunzator și, mai mult decât atât, este îndeplinită și condiția relativă la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, atâta vreme cât din raportul de constatare medico legală nr. 8818/II/b/159/2012 din 3.12.2012 (f. 18 d. urm. pen.) a rezultat că S. A.-J. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce în circumstanțele unui accident rutier, care pot data din 25.07.2012 și care necesită pentru vindecare 110 - 120 zile de îngrijiri medicale, așadar s-a produs rezultatul la care se referă art. 184 alin. (2) din C. p. 1969. În al doilea rând, instanța a constatat că este întrunită și condiția de tipicitate relativă la producerea vătămării cu ocazia desfășurării în concret a unei activități pentru care sunt impuse anumite norme de conduită, câtă vreme inculpatul se deplasa cu autototurismul aflat în proprietatea sa în momentul impactului conducerea vehiculelor pe drumurile publice fiind reglementată de O. U. G. nr. 195/2002, așa încât este justificată reținerea formei agravate de la art. 184 alin. (4) din C. p. 1969.

În consecință, ținând seama de precizările anterioare, cum nu poate fi negată nici existența raportului de cauzalitate dintre fapta inculpatului și rezultatul produs, respectiv vătămarea corporală a părții civile S. A.-J., instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile de tipicitate, din prisma laturii obiective, a infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (2) și (4) din C. p. 1969.

În ce privește culpa inculpatului, care trebuie să fi stat la baza producerii vătămării corporale părții civile, este de reliefat că vinovăția în forma menționată urmează a fi reținută în ipoteza în care norma de conduită sau măsura de prevedere care impune sau interzice un comportament la un moment dat nu a fost respectată de către agent, rezultatul produs prezentând un caracter previzibil și evitabil pentru acesta, fiind necesar ca aprecierea conduitei autorului să fie realizată prin prisma agentului - model, un etalon obiectiv - subiectiv ce reunește anumite cerințe impuse persoanei care în concret desfășoară o anumită activitate, dar cu luarea în considerare a ansamblului circumstanțelor în care s-a acționat, față de aceste din urmă observații fiind relevant faptul că reglementarea conducerii vehiculelor pe drumurile publice s-a făcut prin O. U. G. nr. 195/2002, pentru constatarea culpei inculpatului în producerea vătămării părții civile fiind așadar necesară raportarea la conducătorul prudent și diligent, care manifestă atenție și grijă cu ocazia deplasării pe drumurile publice. Astfel, ținând seama de împrejurările concrete în care inculpatul circula cu autovehiculul, respectiv pe .. Cluj N., în condițiile în care evenimentul s-a produs în ziua de 25.07.2012, în jurul orei 22,00, după cum el însuși a precizat (f. 85,89,93 d. urm. pen.), se impunea ca acesta să se asigure corespunzator pentru a reuși virajul în condiții de siguranță în măsura în care s-ar ivi un obstacol, astfel încât să poată fi evitat orice pericol, mai ales în circumstanțele în care rularea avea loc în imediata proximitate a unei intersectii, marcată și semnalizată corespunzător În acest sens, instanța constată că în prezenta cauză sunt relevante prevederile art. 35 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, în temeiul cărora participanții la trafic trebuie să adopte un comportament care să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor, ale art. art. 54 alin.(1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. „conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic”, or inculpatul nu s-a conformat îndatoririlor reglementate de lege.

Astfel, după cum a rezultat din procesul verbal de cercetare la fața locului ( f. 9 - 10 d. urm. pen. ), deși vizibilitatea era bună, iar carosabilul uscat, circulația desfășurându-se în condiții normale, totuși inculpatul nu a putut evita accidentarea părții civile, care circula regulamentar așadar acesta nu a manifestat o conduită de natură a preîntâmpina atingerea adusă siguranței circulației, producând vătămări părții civile, în contextul în care, deși inculpatul a susținut că, s-a asigurat corespunzator si ca motociclistul era cel care a intrat în depășirea sa totuși această împrejurare a fost infirmată prin fotografiile judiciare executate cu prilejul cercetării la fața locului precum si de probele testimoniale admnistrate precum și de raportul de expertiza criminalistica așadar culpa producerii evenimentului rutier îi revine în exclusivitate. Pe de altă parte, dat fiind aspectul că anterior percepuse existenta in spatele sau a motocicletei este îndeplinită și cerința referitoare la previzibilitatea și evitabilitatea subiectivă a rezultatului, fiind certă împrejurarea că inculpatul și-a putut reprezenta aspectul că un al tautoturism sau vehicul s-ar putea deplasa pe banda alaturata și, în mod evident, evitarea producerii urmăririi se putea realiza prin acordarea de prioroitate a celor aflați pe banda de circulație alaturata și apoi efectuarea manevrei de trecere de pe o bandă pe cealaltă care să-i permita virajul la stânga și manifestarea unei atenții sporite în contextul rulării în proximitatea unei intersecții, or inculpatul nu a respectat normele legale și măsurile de prevedere impuse de conducerea preventivă, așa încât este întrunită în prezenta cauză forma de vinovăție a culpei cu prevedere, în sensul art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. p. 1969 deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul acțiunii sale, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce.

Concluzionând, ținând seama de ansamblul precizărilor anterioare și cum prin activitatea inculpatului s-au cauzat vătămări părții civile S. A.-J., fiind îndeplinite condițiile de tipicitate stabilite de norma de incriminare, instanța constată că este probată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) din C. p. 1969.

Asupra individualizării pedepsei

În ce privește individualizarea pedepsei ce a fost aplicată de instanță în considerarea faptei săvârșite cu privire la partea civilă Ș. N., instanța a ținut seama, cu titlu preliminar, de împrejurarea că, față de dispozițiile art. 196 alin. (2) și (3) din C. p., fapta comisă de către inculpat, încadrată potrivit normei menționate, este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar în baza art. 184 alin. (2) și (4) din C. p. 1969, vătămarea corporală din culpă în forma agravată pe care acest text o incriminează este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, așadar limitele sancțiunii principale a închisorii sunt identice în cele două legi penale care trebuie avute în vedere în considerarea aplicării principiului legii mai favorabile, în temeiul art. 5 alin. (1) din C. p. Totuși, ținând seama de circumstanțele în care fapta a fost comisă, în condițiile în care partea civilă era circula regulamentar, precum și de rezultatul produs, anume leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 110 - 120 zile de îngrijiri medicale, ce au determinat puternice suferințe de natură fizică și psihică asupra victimei, ce conturează așadar un grad destul de ridicat de pericol social al faptei săvârșite, instanța apreciază că în cauză nu ar putea fi nicidecum justificată aplicarea unei pedepse cu amenda, iar relativ la modalitatea în care se poate realiza procesul de individualizare a executării pedepsei închisorii potrivit fiecăreia dintre legile succesive, instanța conchide că dispozițiile C. p. 1969 sunt mai favorabile în raport de situația concretă a inculpatului. Astfel, deși art. 80 din C. p. reglementează posibilitatea renunțării la aplicarea pedepsei, în măsura în care sunt întrunite cerințele pe care acest text le reglementează, trebuie evidențiat că, având în vedere gravitatea infracțiunii comise, o atare modalitate de individualizare a pedepsei nu și-ar putea găsi aplicare în cauză, soluția adoptată în baza art. 396 alin. (3) din C. p. p. nereflectând ansamblul împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și nici urmarea survenită, iar circumstanțele personale ale inculpatului nu sunt de natură a imprima o concluzie diferită. Mai mult decât atât, instanța constată că, față de reglementarea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii, astfel cum a fost realizată în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. p., așa încât pericolul social nu se mai încadrează printre acestea, instituția renunțării la aplicarea pedepsei este similară celei la care se referă art. 18¹ din C. p. 1969, or față de particularitățile pe care le implică cauza de față, infracțiunea săvârșită de către inculpat prezintă un grad de pericol social destul de ridicat. Pe de altă parte, în determinarea legii penale mai favorabile, instanța a observat că, în cuprinsul C. p. intrat în vigoare la data de 01.02.2014, legiuitorul nu mai reglementează, ca modalitate de individualizare, suspendarea condiționată a executării pedepsei, la care se referă art. 81 din C. p. 1969, ci instituie o formă distinctă, anume amânarea aplicării pedepsei, potrivit art. 83 din C. p., ce nu presupune o soluție de condamnare, după cum reiese din art. 396 alin. (4) din C. p. p. Totuși, deși circumstanțele personale ale inculpatului sunt favorabile și prezintă un caracter pozitiv, instanța apreciază că o asemenea împrejurare reprezintă un factor de normalitate într-o societate în care fiecare cetățean este ținut a respecta întocmai prescripțiile legii penale, aceasta mai ales că inculpatul este o persoană foarte tânără, deci ar fi fost și mai puțin probabil un contact anterior cu rigorile normelor penale. Mai mult decât atât, în opinia instanței, având în vedere criteriile ce vor forma obiectul analizei în contextul proporționalizării pedepsei ce a fost aplicată, precum și ansamblul elementelor la care se referă art. 83 alin. (1) lit. d) din C. p., nu s-ar putea dispune amânarea aplicării pedepsei, aceasta fiind necesară pentru a asigura conștientizarea inculpatului asupra gravității faptei comise, precum și a consecințelor antrenării răspunderii sale penale, astfel încât să se asigure respectarea strictă, în viitor, a dispozițiilor legii, inclusiv a celor care reglementează o conduită preventivă în contextul deplasării pe drumurile publice, aceasta mai ales că inculpatul a solicitat, în cursul fazei de judecată a procesului penal, prelungirea dreptului de circulație, potrivit art. 111 din O. U. G. nr. 195/2002. În fine, un element care nu poate fi omis de instanță în procesul de determinare a legii mai favorabile se referă și la împrejurarea că, așa cum rezultă din prevederile art. 85 alin. (1) din C. p., pe durata termenului de supraveghere a amânării aplicării pedepsei persoana în raport de care aceasta a fost dispusă este supusă, în mod necesar, unor măsuri stricte, instanța putând impune și unele dintre obligațiile la care se referă alin. (2) din cadrul aceluiași articol, or asemenea dispoziții nu se regăsesc în reglementarea suspendării condiționate a executării pedepsei, potrivit art. 81 și urm. din C. p. 1969, iar regimul suspendării sub supraveghere instituit de art. 91 și urm. din C. p. este mult mai strict decât cel stabilit în ipoteza suspendării condiționate a executării pedepsei, în contextul reglementării anterioare.

Așadar, în baza art. 72 alin. (1) și (2) din C. p. 1969, în procesul de individualizare urmează a fi luate în considerare criteriile reglementate de textul indicat: pe de o parte, trebuie să fie avute în vedere natura și limitele de pedeapsă stabilite de art. 184 alin. (4) din C. p. 1969 și, pe de altă parte, sunt relevante și gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, precum și persoana inculpatului. Așadar, făcând aplicarea concretă a criteriilor de individualizare stabilite de legiuitor, instanța constată că fapta comisă prezintă un grad de pericol social destul de ridicat, după cum se va arăta în continuare, acesta fiind argumentul care a orientat instanța în determinarea legii penale mai favorabile, în baza art. 5 alin. (1) din C. p. și a făcut necesară soluția de condamnare, în detrimentul celei de amânare la aplicarea pedepsei, potrivit art. 396 alin. (4) din C. p. p. Din această perspectivă, trebuie reliefat, mai întâi, că modul și împrejurările în care infracțiunea imputată inculpatului a fost comisă denotă o atingere considerabilă valorilor sociale ocrotite de lege, atâta timp cât impactul a avut loc pe banda de circulatie a motocicletei Mai mult decât atât, deși inculpatul a arătat că avea o viteză redusa este totuși cert că, în realitate, condițiile în care se efectua deplasarea nu i-au permis acestuia să evite pericolul și accidentarea părții civile, cu atat mai mult cu cat martosul K. F. arata ca inculpatul a efectuat virajul cu viteza mare ba mai mult intersectia existenta trebuia să determine reducerea vitezei la o limită la care orice obstacol să poată fi evitat, dată fiind importanța valorilor sociale ocrotite prin incriminarea vătămării corporale din culpă. Pe de altă parte, nu poate fi omis că impactul a fost unul direct, frontal, fata de motociclist si spate fata de autoturismul inculpatului luând în seamă avariile constatate la nivelul autoturismului condus de inculpat și, totodată, în mod contrar celor susținute de apărare, a fost identificata și o urma de frânare, ceea de denotă circumstanțele concrete în care se efectua rularea pe drumul public. În al doilea rând, aceeași concluzie a unui grad destul de ridicat de pericol al faptei săvârșite se conturează și în momentul în care se ține seama de urmarea concretă produsă prin comiterea infracțiunii, anume lezarea pronunțată a integrității corporale și a sănătății persoanei, de vreme ce partea civilă S. A.-J., a suferit multiple vătămări, ce au necesitat intervenții chirurgicale succesive, precum și o spitalizare îndelungată ( f. 18-19 ), urmările în plan fizic și psihic fiind importante, stabilindu-se că pentru vindecare erau necesare 110 - 120 zile de îngrijiri medicale ( f. 19 d. urm. pen.). În fine, instanța a apreciat cǎ ansamblul aspectelor legate de persoana și conduita anterioarǎ a inculpatului, atât în societate, în general, cât și la locul de muncǎ, urmeazǎ a fi cuantificate în sensul orientǎrii pedepsei închisorii ce urmeazǎ a fi aplicatǎ cǎtre minimul special prevǎzut de art. 184 alin. (4) din C. p. 1969, determinat prin luarea în considerare a limitelor de pedeapsa sens în care pedeapsa stabilitǎ va fi de 6 luni închisoare. Astfel, instanța observă că inculpatul este o persoană tânără, cu așteptări legitime în ce privește viața familială, socială și profesională, așadar aplicarea unei pedepse severe la primul contact cu legea penală, în considerarea unei infracțiuni săvârșite din culpă, chiar dacă aceasta prezintă un grad destul de ridicat de pericol social, ar putea determina unele consecințe nefaste în privința persoanei sale, că în prezent acesta deține un loc de muncă stabil, îndeplinindu-și în mod corespunzător sarcinile și îndatoririle de serviciu, că nu a mai avut anterior vreun contact cu legea penală dar pe de alta parte nu a recunoscut fapta nemaifestand interes fata de victima, așadar sunt în discuție elemente concrete care, în procesul de individualizare, au orientat instanța în sensul determinării pedepsei principale prin raportarea sa către minimul special stabilit de norma de incriminare.

Este de necontestat faptul că numărul zilelor de ingrijiri medicale indică starea de afectare a sănătății pricinuită persoanei vatamate dar trebuie observat totodată că legiuitorul a apreciat că, spre exemplu, un număr de 89 de zile de îngrijiri medicale nu constituie nici măcar infracțiune. Prin urmare, s-a considerat că aprecierea și individualizarea pedepsei ar trebui făcută cu privire la ceea ce depășește numărul de 90 de zile de îngrijiri medicale, respectiv raportată la cele 20-30 zile de îngrijiri medicale din ceea ce reprezintă ilicitul penal

În acest context, instanța a opinat cǎ susținerile apǎrǎrii, în sensul posibilitǎții reținerii unor circumstanțe atenuante judiciare, potrivit art. 74 alin. (1) din C. p. 1969, nu pot fi de naturǎ a conduce, față de particularitățile pe care le implicǎ prezenta cauzǎ, la considerarea unora sau altora dintre împrejurǎrile la care se referǎ textul menționat mai sus ca reprezentând elemente în mǎsurǎ a imprima infracțiunii sǎvârșite un grad de pericol social mai scǎzut, ținând seama de modalitatea și contextul în care fapta a fost comisǎ, respectiv de rezultatul concret produs, astfel încât sǎ devinǎ incidente prevederile art. 76 alin. (1) din C. p. 1969, relative la efectele circumstanțelor atenuante, legale sau judiciare. De asemenea, instanța a apreciat cǎ aspectele învederate de cǎtre inculpat, care în accepțiunea sa ar fi în mǎsurǎ a conduce la reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) din C. p. 1969, trebuie sǎ fie luate în seamă odatǎ cu realizarea procesului de individualizare judiciarǎ a executǎrii pedepsei, din reglementarea textului menționat mai sus rezultând cǎ rǎmâne la latitudinea instanței dacǎ urmeazǎ a conferi împrejurǎrilor respective caracterul de circumstanțe atenuante judiciare, spre deosebire de circumstanțele atenuante legale, prevǎzute de art. 73 din C. p. 1969, care sunt obligatorii pentru instanțǎ, de îndatǎ ce se constatǎ cǎ toate condițiile necesare pentru reținerea lor sunt întrunite în cauză. Concluzionând, instanța a apreciat că nu se impune recunoașterea unor circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, elementele pe care acesta le are în vedere reflectând, dupǎ cum s-a mai evidențiat și în cele ce preced, o conduitǎ normalǎ într-o societate în care preeminența legii și respectarea dreptului persoanei la integritate corporalǎ și sǎnǎtate sunt valori unanim acceptate și pe deplin recunoscute, iar comportamentul anterior al inculpatului, atitudinea sa în cursul urmǎririi penale și al judecǎții față de partea civilă, poziția pe care o ocupǎ la locul de muncǎ și integrarea sa în societate, respectiv eforturile depuse pentru a diminua consecințele infracțiunii, urmeazǎ a fi luate în seamǎ în momentul examinǎrii îndeplinirii condiției impuse de art. 81 alin. (1) lit. c) din C. p. 1969, în vederea dispunerii suspendǎrii condiționate a executǎrii pedepsei.

Cu privire la pedeapsa accesorie

Referitor la pedeapsa accesorie, instanța a avut în vedere împrejurarea că aceasta nu poate fi aplicată automat și în mod absolut, ca urmare a condamnării inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate, ci după cum a statuat Curtea de la Strasbourg în cauzele Hirst c. Marea Britanie ori S. și P. c. România, trebuie să fie avute în vedere mai multe elemente, printre care se numără gravitatea faptei săvârșite, persoana inculpatului ori circumstanțele cauzei, în toate situațiile fiind necesar un examen realizat în concret pentru a putea decide asupra aplicării unei pedepse accesorii. În acest sens, este de reținut, mai întâi, că periculozitatea infracțiunii de vǎtǎmare corporalǎ din culpǎ săvârșită de către inculpat este destul de ridicată, ținând seama de împrejurările concrete și de modalitatea în care a fost comisă fapta, În al doilea rând, chiar în condițiile în care circumstanțele legate de persoana inculpatului atestǎ un comportament anterior al acestuia ce prezintǎ caracter adecvat, în familie, la locul de muncǎ și în societate, totuși, fațǎ de urmarea efectiv produsă prin sǎvârșirea faptei, anume vǎtǎmarea corporală importantă suferitǎ de partea civilǎ, instanța apreciază că se impune, în temeiul art. 71 alin. (1), (2) și (3) din C. p. 1969, aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice și în funcțiile elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autoritǎții de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) din C. pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

Asupra individualizǎrii judiciare a executǎrii pedepsei

Astfel cum dispune art. 81 alin. (1) din C. p. 1969, suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi dispusă de către instanță în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lit. a) - c) ale textului anterior indicat, respectiv pedeapsa aplicată în considerarea infracțiunii săvârșite este închisoarea de cel mult trei ani sau amenda, inculpatul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul în care ar fi incident art. 38 și, în fine, instanța să poată aprecia că scopul pedepsei poate fi în concret realizat și fără executarea efectivă a sancțiunii.

Față de particularitățile cauzei de față, instanța a constatat, mai întâi, că pedeapsa ce urmează a fi aplicată inculpatului în considerarea infracțiunii săvârșite este închisoarea de 6 luni, așadar este îndeplinită prima cerință necesară pentru dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate. În al doilea rând, trebuie observat că inculpatul nu a mai suferit anterior condamnări care sǎ fi atras angajarea rǎspunderii sale penale, așadar este întrunită și cea de-a doua condiție anterior menționată. În fine, față de ansamblul aspectelor pe care le implică cauza de fațǎ, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat și fără a se trece la executarea efectivă. Astfel, nu trebuie omis că, în pofida tuturor elementelor ce caracterizează infracțiunea comisă, stabilirea responsabilității penale și determinarea unei pedepse pentru fapta imputată a reprezentat desigur un avertisment serios pentru inculpat, acesta conștientizând, în urma derulării procedurii împotriva sa, că se impune cu necesitate respectarea legii penale în orice situație, indiferent de circumstanțele concrete sau alte împrejurări favorabile ce ar putea fi invocate în sprijinul său. Mai mult decât atât, simpla aplicare a pedepsei cu închisoarea este de natură a crea în conștiința inculpatului, ținând seama de aspectele legate de persoana sa - anume că are o vârstǎ tânǎrǎ, cǎ este integrat în societate, având un loc de muncǎ stabil, unde își îndeplinește în mod corespunzǎtor atribuțiile de serviciu, - imaginea riscului la care se expune în ipoteza comiterii altor fapte prevăzute de legea penală, în cursul termenului de încercare, din perspectiva măsurilor ce ar fi luate într-o asemenea situație de către organele judiciare, anume determinarea pedepsei rezultante prin cumularea sancțiunilor aplicate. În acest context, instanța a apreciat, așadar, cǎ angajarea rǎspunderii inculpatului, în cadrul raportului juridic penal de conflict, este de naturǎ a constitui un avertisment serios pentru acesta din urmǎ, în sensul orientǎrii conduitei sale potrivit legii penale, în sensul respectării valorilor sociale pe care aceasta le protejează, astfel cǎ scopul pedepsei va putea fi realizat chiar și fǎrǎ o executare efectivǎ.

În consecință, față de ansamblul aspectelor relevate, în baza art. 81 alin. (1) din C. p. 1969, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de vǎtǎmare corporalǎ din culpǎ, în forma agravatǎ prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) din C. p. 1969, determinând totodată un termen de încercare cu o durată de 2 ani și 6 luni, potrivit art. 82 alin. (1) din C. p. 1969, ce va curge de la rămânerea definitivă a sentinței penale de față, conform art. 82 alin. (3) din C. p. 1969.

Ținând seama de modalitatea de individualizare a executării pedepsei astfel determinată, în baza art. 71 alin. (5) din C. p. 1969, instanța a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale aplicate, iar în temeiul art. 404 alin. (2) din C. p. p., s-a atras atenția inculpatului asupra împrejurărilor ce atrag revocarea suspendării condiționate, potrivit art. 83 și 84 din C. p. 1969.

In baza art. 7 din Anexa parte integranta din legea 76/2008 rap. la art 7 alin 1 din legea 76/2008 s-a dispus la rămânerea defintivă a prezentei hotărâri prelevarea probelor biologice de la inculpatul R. R., C.N.P. –_, fiul lui E. și Doreta, născut la data de 13.08.1983 în municipiul Cluj-N., jud. Cluj, domiciliat în municipiul Cluj-N., .. 3, ., adresa aleasǎ pentru comunicarea actelor fiind cabinetul avocatului ales, situat în municipiul Cluj-N., .. 14-16, ., jud. Cluj, posesor al C.I. . nr._, eliberatǎ de S.P.C.L.E.P. Cluj-N. la data de 18.11.2011, cetǎțean român, în vârsta de 31 de ani, studii superioare, cǎsǎtorit, ocupația: contabil la S.C. R. Bussines Support S.R.L., fǎrǎ antecedente penale în masura în care nu sunt încălcate alte drepturi

Relativ la acțiunea civilă exercitată în procesul penal de cǎtre partea civilǎ S. A. J.

Așa cum rezultă din prevederile art. 1357 alin. (1) din C. Civ., Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, din examinarea prevederilor astfel redate rezultând împrejurarea că în vederea angajării răspunderii pe acest temei este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiții: să existe o faptă ilicită, să se fi provocat un prejudiciu, să existe o legătură de cauzalitate între fapta săvârșită și paguba produsă, respectiv să fie constatată vinovăția autorului, care poate îmbrăca nu numai forma intenției, ci și cea a imprudenței sau neglijenței, autorul urmând a răspunde chiar și pentru cea mai ușoară culpă, potrivit art. 1357 alin. (2) din C. Civ. Față de particularitățile prezentei cauze, este de observat că persoana vătămatǎ S. A. J. s-a constituit parte civilă în procesul penal, potrivit art. 20 alin. (1) din C. p. p. (f. 82 verso), pretențiile sale fiind cuantificate la sumele de 9132 lei cu titlu de daune materiale, respectiv de_ euro reprezentând daune morale, așa încât se impune a se examina, în raport de solicitǎrile pǎrții civile, măsura în care sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii delictuale a inculpatului, cu mențiunea că în prezenta cauză . SA are calitatea de parte responsabilă civilmente, conform art. 86 din C. p. p. raportat la prevederile art. 2223 alin. (1) din C. Civ., în circumstanțele în care cu privire la autoturismul condus de cǎtre inculpat la data evenimentului rutier fusese contractatǎ o poliță RCA, care se afla în perioada sa de valabilitate.

Cu privire la daunele materiale

Ținând seama de prevederile art. 1357 alin. (1) și (2) din C. Civ., mai sus evocate, instanța a reținut că nu poate fi pusă la îndoială existența faptei ilicite, aceasta fiind desigur reprezentată de infracțiunea de vătămare corporală din culpă în raport de care se va dispune condamnarea și nici vinovăția inculpatului, care a acționat culpabil lovind partea civilǎ, cauzându-i leziuni ce au necesitat 110 - 120 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, după cum a rezultat din raportul de constatare medico - legală întocmit în cursul urmǎririi penale ( f. 18-19d. urm. pen.), existând desigur și o legătură de cauzalitate între faptă și rezultat. Relativ la prejudiciul material ce a fost cauzat pǎrții civile ca urmare a vǎtǎmǎrii integritǎții corporale și a sǎnǎtǎții sale, instanța a constatat cǎ, potrivit art. 1387 alin. (1) teza a II a din C. Civ., … despǎgubirea trebuie sǎ acopere cheltuielile de îngrijire medicalǎ și, dacǎ va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viațǎ ale celui pǎgubit, precum și orice alte prejudicii materiale. Raportat la pretențiile formulate de partea civilǎ, constând în suma totalǎ de 9132 lei din care suma de 6632 lei reprezentând costul contravalorii reparatiilor si manopera aferenta motocicletei Honda suma de 1500 lei reprezentand medicamente, analize de laborator, alte servicii medicale și de recuperare, precum și dispozitive necesare intervențiilor chirurgicale realizate, iar suma de 1003,39 costul raportului de expertiza criminalistica.

Referitor la suma de 1003,39 lei reprezentând constul expertizei criminalistice aceasta suma a fost alocată părții civile cu titlu de cheltuieli judiciare sin u despagubiri materiale întrucât reprezinta o cheltuială făcută în timpul procesului.

In primul rând în privința despăgubirilor materiale solicitate ca fiind legate de cheltuielile făcute cu repararea motocicletei instanța a apreciat că acestea nu pot fi acordate fiind inadmisibila o astfel de actiune civilă pentru următoarele considerent.

Potrivit art.19 din Noul Cod de procedurăpenală :Obiectul și exercitarea acțiunii civile(1) Acțiunea civilă exercitată încadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

(2) Acțiunea civilă se exercită depersoana vătămată sau de succesoriiacesteia, care se constituie parte civilăîmpotriva inculpatului și, după caz, apărții responsabile civilmente.

(3) Când persoana vătămată estelipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea civilă se exercită în numeleacesteia de către reprezentantul legalsau, după caz, de către procuror, încondițiile art. 20 alin. (1) și (2), și areca obiect, în funcție de intereselepersoanei pentru care se exercită,tragerea la răspundere civilă delictuală.

(4) Acțiunea civilă se soluționeazăîn cadrul procesului penal, dacă prinaceasta nu se depășește duratarezonabilă a procesului.

(5) Repararea prejudiciului materialși moral se face potrivit dispozițiilor legii civile”.

„Art.1357 din Codul civil :Condițiile răspunderii(1) Cel care cauzează altuia unprejudiciu printr-o faptă ilicită,săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Decizia nr 1 din 23.02.2004 a ICCJ pronunțată în recurs în interesul legii și-a încetat efectele față de dispozițiile expreseale art.19 alin.1 din Noul Cod de procedură penală,care limitează fapta pentru care se poate exercita acțiunea civilă în procesul penal strict la aceea pentru care se exercită și acțiunea penală. astfel că în speța abiectul acțiunii penale fiind vătămare corporală din culpă și nu distrugere din culpa daunele pot fi acordate în limita celor legate de acțiunea penala motiv pentru care cele ce deriva dintr-o altă infacțiune ce exceed cadrului procesual penal au fost respinse ca inadmisbile dar aceasta nu înseamnă că partea civilă nu se poate adresa separat pentru acoperirea prejucidiului exercitand în fața instanței civile acțiunea civilă.

In al doilea rand în privinta pretențiilor civile reprezentând costul unor medicamente, analize de laborator, alte servicii medicale și de recuperare, precum și dispozitive necesare intervențiilor chirurgicale realizate instanța a apreciat cǎ în discuție este o pagubǎ materialǎ certǎ, determinatǎ și nereparatǎ, ce naște obligația corelativǎ în sarcina persoanei responsabile, iar nivelul concret al daunelor pretinse rezultǎ din înscrisurile justificative anexate de cǎtre partea civilǎ la dosarul cauzei. În acest context, trebuie considerat cǎ daunele materiale solicitate, rezulta din raportul de cauzalitate între medicamentele achiziționate și afecțiunea tratatǎ, în condițiile în care, luând în seamǎ vârsta pǎrții civile precum și gravitatea leziunilor concrete produse, ce au necesitat intervenții specifice, precum și o spitalizare îndelungatǎ, urmatǎ de o perioadǎ însemnatǎ de recuperare, s-a ajuns la o deteriorare importantǎ a stǎrii de sǎnǎtate a pǎrții civile, ce a determinat un tratament adecvat și unele analize medicale specifice, realizate periodic. Pe de altǎ parte, ținând seama de elementul cǎ au fost prezentate facturi instanța apreciazǎ cǎ sunt justificate și probate pretențiile sale, constând în suma de 1500 lei cu titlu de daune materiale, așa încât inculpatul a fi obligat, în solidar cu partea responsabilǎ civilmente . SA conform art. 1357 alin. (1) din C. Civ. raportat la art. 1382 din C. Civ. și la art. 1387 alin. (1) teza a II a din C. Civ., coroborat cu art. 2223 alin. (1) din C. Civ. și cu art. 86 din C. proc. pen., la plata, în favoarea pǎrții civile, a sumei anterior menționate.

Dealtfel așa cum s-a reținut în practica judiciară (Curtea de Apel Cluj-secția penală și de minori, decizia numărul 412/19.05.2010, publicată în Buletinul Curților de Apel, nr. 3-4/2010, paginile 183-186), conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, partea civilă poate obține rambursarea prejudiciului material în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum și caracterul rezonabil al cuantumului, în virtutea dreptului la un proces echitabil al părții civile reglementat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor. Dacă legislația națională nu permite o rezolvare judicioasă a dosarului, magistrații trebuie să suplinească administrarea probelor și motivarea hotărârii, prin normele dreptului european, putând stabili „în echitate" o sumă corespunzătoare în favoarea părții civile (cauza Comingersoll c. Portugalia, CEDO 2000). Evaluarea prejudiciului se poate face și prin raportarea la situații similare, prin apreciere. Prin urmare, instanța a apreciat că este fără dubiu existența unor cheltuieli de insanatosire iar valoarea cheltuielilor le-a apreciat la suma de 1500 lei, astfel că a fost acordată această sumă părții civile

Asupra daunelor morale

Relativ la consecințele nefaste de natură nepatrimonială ce au fost cauzate părții civile ca urmare a săvârșirii infracțiunii, instanța constatǎ cǎ, în baza art. 252 din C. Civ., Orice persoanǎ fizicǎ are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, printre care se numǎrǎ și sǎnǎtatea, respectiv integritatea sa fizicǎ și psihicǎ, iarpotrivit art. 253 alin. (4) din C. Civ., care se referă la o modalitate particulară de apărare a drepturilor nepatrimoniale, ... persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei ilicite și prejudiciabile, așadar legiuitorul recunoaște, în prezent, în mod explicit, posibilitatea reparării unui prejudiciu moral prin mijloace patrimoniale, concretizate prin acordarea unor daune pentru atingerile aduse unor drepturi inerente personalității umane, cum este și cel la respectarea sǎnǎtǎții, a integritǎții fizice și psihice a persoanei, fiind așadar acceptată posibilitatea acordării unei sume de bani drept compensație în considerarea unor aspecte dezagreabile pe care victima infracțiunii a fost nevoită să le suporte consecutiv leziunilor suferite prin sǎvârșirea faptei. Pe de altǎ parte, nu poate fi omis cǎ, în temeiul art. 1391 alin. (1) din C. Civ., În caz de vǎtǎmare a integritǎții corporale sau a sǎnǎtǎții, poate fi acordatǎ și o despǎgubire pentru restrângerea posibilitǎților de viațǎ familialǎ și socialǎ, daunele ce urmează a fi achitate fiind menite a compensa, în această situație, neajunsurile pe care fapta ilicită le-a determinat în privința unora dintre aspectele esențiale ale vieții private ale persoanei lezate, respectiv componența familială și socială.

În ce privește întinderea concretă a daunelor ce pot fi acordate părții civile în cauza de față, ca urmare a faptei prevăzute de legea penală săvârșită de către inculpat, instanța apreciază că se impune determinarea sa globală, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor nefaste suferite de aceasta ulterior atingerii integrității sale corporale, atât în plan fizic, cât și psihic, respectiv din prisma vieții sociale și de familie, fără ca elementele avute în vedere să aibă un caracter absolut, dată fiind dificultatea cuantificării efective a prejudiciului moral, desigur, aceasta fără ca daunele ce ar putea fi acordate să conducă la îmbogățirea injustă a părții civile pe seama inculpatului, care a fost oricum nevoit să suporte efectele nașterii raportului juridic penal de conflict sau a părții responsabile civilmente, chemată să răspundă în cauză în solidar cu autorul prejudiciului, potrivit art. 1382 din C. Civ.

Din această perspectivă, instanța a apreciat, mai întâi, că în discuție rămâne o atingere adusă integrității corporale și sănătății victimei care prezintă un caracter deosebit de grav, ținând seama de seriozitatea leziunilor constatate ulterior accidentului, care au necesitat pentru vindecare un număr de 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, așa cum reiese din cuprinsul raportului de expertiză medico - legală întocmit în cursul urmăririi penale În același sens, trebuie observat că specificul protocolului operator la care partea civilă a fost supusă, anume intervenții chirurgicale succesive destinate a trata, de o manieră profund invazivă, fracturile constatate la nivelul coapsei, potrivit aceluiași raport de expertiză medico - legală a fost de natură să creeze victimei o suferință fizică însemnată, circumscrisă nu doar perioadei de recuperare, ci și celei ulterioare, prin repercusiunile pe care le determină asemenea leziuni, mai ales că intervențiile chirurgicale au necesitat osteosinteză sau fixare internă cu șuruburi și placă

În al doilea rând, este de reținut că, în circumstanțele în care valoare socială protejată prin incriminarea faptei prevăzute de art. 184 alin. (2) și (4) din C. p. 1969 este una importantă, consecințele efective ale vătămării suferite de partea civilă trebuie evaluate și prin raportare la durata îndelungată de timp în care s-au manifestat, acestea nefiind limitate, în opinia instanței, la intervalul în care partea civilă a fost spitalizată, de vreme ce efectele sale se resimt, neîndoielnic, chiar și în prezent. Astfel, pe de o parte, este de relevat că, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor Pakai R. L. si C. Ervin, recuperarea părții civile implică un proces de durată, inițial mobilizarea fiind dificilă și realizată la domiciliu. Pe de altă parte, aspectele dezagreabile pe care victima a fost nevoită să le suporte se referă și la împrejurarea că, pe durata recuperării, s-a aflat în imposibilitatea de a se îngriji, în mod efectiv, de persoana sa, câtă vreme se afla imobilizat la pat, astfel că cei apropiati i-au asigurat igiena, alimentația și asistența necesare, după cum se poate observa din declarațiile martorilorPakai R. L. si C. Ervin, În același context, este de reținut că, în plan fizic, partea civilă resimte și în prezent un deficit locomotor un asemenea aspect determinând și o dificultate evidentă în desfășurarea unora dintre cele mai simple și necesare activități cotidiene, care produce efecte nefaste și în plan psihic.

În al treilea rând, instanța a constatat că, în realitate, urmare a faptei comise de către inculpat, s-au determinat repercusiuni imediate esențiale și grave asupra integrității corporale a părții civile, după cum s-a învederat mai sus, care continuă însă a se manifesta și în prezent, atât prin dureri fizice, cât și prin dificultăți in a-si urma cursul firesc al vietii unei persoane tinere aspecte care trebuie să fie luate în considerare, dată fiind și vârsta părții civile. În același sens, trebuie observat că, ulterior leziunilor suferite, partea civilă s-a văzut în situația de a suporta și alte consecințe nefaste în plan familial și social, de natură a afecta viața sa privată, din prisma faptului că, anterior, fiind o persoană activă, desfășura anumite activități pe care în prezent nu le mai poate derula, după cum au relatat martorii fiind astfel afectate componente ale dreptului esențial la viață privată, fiind lipsit de relevanță că partea civilă nu ar fi avut o calificare pentru derularea unor acțiuni fizice, câtă vreme s-a demonstrat că, în concret, victima desfășura anumite activități pentru a se recrea, atât în familie, cât și în societate, în general, iar posibilitățile concrete ale părții civile de a se bucura de acestea sunt în prezent afectate.

Concluzionând, luând în seamă considerațiile anterioare, instanța a apreciat că se impune repararea prejudiciului moral resimțit de partea civilă pe calea acordării unei compensații, care să reflecte în mod real inconvenientele produse acesteia ca o consecință a săvârșirii faptei, sens în care va admite în parte acțiunea civilă, relativ la daunele morale pretinse și, în baza art. 1357 alin. (1) din C. Civ. raportat la art. 1382 din C. Civ. și la art. 1391 alin. (1) din C. Civ., coroborat cu art. 2223 alin. (1) din C. Civ. și cu art. 86 din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente . SA aceasta din urma in limita plafonului stabilit la nivelul anului 2012 de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, autoturismul implicat in accident fiind asigurat la această societate conform poliței de asigurare RCA ./07/R7/YD nr_ cu valabilitate de la 16.04.2012 pana la 15.10.2012 să achite părții civile S. A., J. suma de_ euro în echivalent lei, la cursul B. N. R. din ziua plății, cu titlu de daune morale.

S-a constatat că S. C. Județean de Urgență Cluj-Sectia Ortopedie si Traumatologie I nu a formulat actiune civila in cauza

Cu privire la cheltuielile judiciare

În raport de cheltuielile judiciare avansate de stat și ocazionate de întreaga desfășurare a procesului penal, instanța a reținut culpa inculpatului în producerea acestora întrucât derularea procedurii a fost determinată de infracțiunea săvârșită și, în condițiile în care va pronunța o soluție de condamnare, în temeiul 274 alin. (1) și (3) din C. proc. pen., a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente . S.A să achite suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat

In baza art. 276 alin 1 si 4 C proc. penala rap. la art 274 alin 3 C proc. penala inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente . S.A. aceasta din urma în limita plafonului stabilit la nivelul anului 2012 de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, autoturismul implicat în accident fiind asigurat la această societate conform poliței de asigurare RCA ./07/R7/YD nr_ cu valabilitate de la 16.04.2012 pana la 15.10.2012 la plata cheltuielilor judiciare făcute de partea civilă în suma de 1003,39 lei reprezentand costul expertizei criminalistice dovedit cu chitanța de la dosar și a respins restul cheltuielilor solicitate reprezentând onorar avocat întrucât la dosar nu s-a făcut dovada lor.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal atât inculpatul, cât și partea civilă și asiguratorul A. Ț. ASIGURĂRI S.A., criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.

În motivarea apelului său, inculpatul a învederat faptul că se impune achitarea sa întrucât nu există probe din care să rezulte culpa acestuia în producerea accidentului rutier, expertiza întocmită în cauză neputând fi luată în considerare, atâta vreme cât expertul nu a putut stabili cu certitudine care dintre cele două variante expuse de inculpat și respectiv de către partea civilă, este cea reală. Apoi, în mod greșit instanța de fond a înlăturat depozițiile martorilor propuși în apărare și, mai mult există un dubiu cu privire la locul de unde s-a inițiat manevra de viraj.

În motivarea apelului său, asiguratorul a învederat faptul că se impune, raportat la jurisprudența în materie și la dispozițiile legale în vigoare, reducerea cuantumului daunelor morale stabilite în cauză și exonerarea asiguratorului de la plata cheltuielilor judiciare.

În motivarea apelului său, partea civilă a învederat faptul că se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, ținând seama de conduita procesuală a acestuia, de nerecunoaștere a comiterii faptei, iar pe latura civilă a cauzei, se impune majorarea cuantumului daunelor morale acordate părții civile, față de numărul mare de zile de îngrijiri medicale stabilite în cauză dar și față de împrejurarea că, partea civilă până și în prezent acuză dureri ca urmare a accidentului din 2012.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor egale în materie, curtea reține următoarele:

În urma administrării în condiții de legalitate și loialitate a unui vast probatoriu, precum și a analizei atente și detaliate a acestuia, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.

Astfel, se constată pe deplin dovedită vinovăția inculpatului (sub forma culpei cerută de textul incriminator) care, în data de 25.07.2012, în jurul orelor 22.00, conducea autoturismul marca „BMW 325i” cu nr. de înmatriculare_ pe banda întâi a străzii Fabricii din municipiul Cluj-N., în direcția Piața Mǎrǎști – .>

Ajungând la intersecția cu .>aflându-se pe banda întâi) a inițiat manevra de virare spre stânga, fǎrǎ ca anterior acestei manevre sǎ treacǎ pe banda a doua, intenționând probabil sǎ pǎtrundǎ pe aceastǎ arterǎ sau chiar să întoarcǎ autoturismul în intersecție.

În același timp însǎ, în aceeași direcție, pe banda a doua a sensului de mers Piața Mǎrǎști – . deplasa persoana vǎtǎmatǎ S. A.-J., care conducea motocicleta marca „Honda CBR 600F”, cu nr._ .