Verificare măsuri preventive. Art.205 NCPP. Încheierea nr. 135/2015. Curtea de Apel CLUJ

Încheierea nr. 135/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 10-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 135/2015

Ședința camerei de consiliu de la 10 septembrie 2015

Judecător de cameră preliminară – S. S.

Grefier – L. A. S.

Ministerul Public reprezentat prin V. T. – procuror,

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

Pe rol fiind soluționarea contestațiilor formulate de inculpatul R. N., domiciliat în Lăpuș, nr. 496, județul Maramureș, deținut în Penitenciarul G. și inculpatul L. S., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat Mihela D. din București, ., ., ., împotriva Încheierii penale nr. 113/F din 31.08.2015 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Maramureș.

La apelul nominal efectuat în cauză se constată că se prezintă inculpatul R. N., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat S. A. S., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie la dosar ( f. 31 ) și inculpatul L. S., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat S. A. S., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie la dosar ( f. 32 ).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Inculpatul R. N. arată că își menține contestația promovată în cauză împotriva încheierii prin care s-a menținut măsura preventivă și că nu dorește să dea declarații suplimentare.

De asemenea, arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Inculpatul L. S. formulează aceeași poziție. Arată că își menține contestația formulată și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind alte cereri de formulat, se apreciază contestațiile în stare de judecată și se acordă cuvântul în dezbaterea lor.

Apărătorul din oficiu al inculpatului R. N., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată de inculpatul R. N. împotriva încheierii penale nr. 113/F din 31 august 2015 a Tribunalului Maramureș și, rejudecând cauza să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună în principal revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

Apreciază că la acest moment nu mai subzistă temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive și nici nu sunt temeiuri noi, care să justifice menținerea acesteia.

Mai arată că inculpatul a avut o atitudine sinceră și cooperantă, a recunoscut săvârșirea faptelor, ceea ce denotă un pericol social redus, iar în ceea ce privește temeiul prevăzut de art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală, apreciază că acesta nu mai subzistă. În acest sens, precizează că la dosar nu sunt probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică, care nici nu a fost motivată convingător de către instanță și nici dovedită, ci doar dedusă, respectiv prezumată din natura și gravitatea faptelor pentru care este cercetat inculpatul.

De asemenea, în încheierea atacată judecătorul de cameră preliminară se rezumă să redea în mare parte conținutul încheierilor anterioare și să menționeze că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dată fiind gravitatea faptelor, contribuția pe care inculpatul o are la săvârșirea lor, precum și persoana inculpatului, care a mai suferit anterior condamnări. Această din urmă împrejurare sau aceea că inculpatul este cercetat în alte dosare nu poate să anihileze prezumția de nevinovăție de care acesta beneficiază și nu poate să justifice menținerea măsurii arestării preventive.

Totodată, solicită a se avea în vedere și faptul că față de ceilalți 10 inculpați din dosar, care au săvârșit infracțiuni similare, s-a luat măsura controlului judiciar, unii dintre ei având antecedente penale. Astfel, consideră că nu se justifică menținerea măsurii arestării preventive nici din rațiuni de echitate, pentru că nu este corect ca inculpatului să i se aplice un tratament diferențiat de cel care s-a aplicat celorlalți inculpați, care sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni similare.

Mai mult, solicită a se avea în vedere că inculpatul R. N. a fost arestat la data de 14 martie 2015, astfel că măsura arestării preventive a depășit o durată rezonabilă, iar pericolul concret pentru ordinea publică, chiar dacă a existat, s-a diluat cu trecerea timpului, precum și reacția societății față de fapta săvârșită.

Raportat la acest moment procesual, respectiv în procedura camerei preliminare, având în vedere că urmărirea penală a fost deja finalizată, respectiv s-a întocmit rechizitoriul, apreciază că nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat. Consideră că aceasta este excesivă, că nu este proporțională cu gravitatea acuzației aduse și că nu mai este necesară pentru atingerea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală. Acest scop poate fi atins și în cazul luării față de inculpat a unei măsuri preventive mai puțin restrictivă, respectiv măsura arestului la domiciliu, cu instituirea în sarcina acestuia a unor obligații menite să asigure buna desfășurare a procesului penal și, anume, aceea de a se prezenta la fiecare termen de judecată, de a nu intra în contact cu ceilalți inculpați și cu martorii din dosar. Mai mult, inculpatul dorește să respecte toate obligațiile evocate și are cunoștință că, în caz de nerespectare, se poate lua oricând față de el măsura arestării preventive.

În consecință, solicită admiterea contestației.

Apărătorul din oficiu al inculpatului L. S., având cuvântul, arată că prin încheierea atacată judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Maramureș a menținut măsura controlului judiciar față de inculpat și a respins celelalte cereri subsidiare formulate de către acesta. Ca atare, solicită admiterea contestației, desființarea în parte a încheierii atacate și, în consecință, rejudecând, să se dispună în principal revocarea controlului judiciar, în mod evident cu consecința judecării în stare de libertate a inculpatului, iar în subsidiar, modificarea conținutului controlului judiciar în sensul încetării obligației de a nu părăsi teritoriul României, respectiv acordarea permisiunii pentru deplasarea acestuia în Republica M., în vederea efectuării unor investigații medicale, pe o perioadă strict determinată, respectiv 15.09. – 8 octombrie 2015 pentru motivele expuse pe larg și depuse la dosar la filele nr. 18-24.

De asemenea, solicită a se avea în vedere și înscrisurile depuse la dosarul de fond pentru susținerea solicitării de revocare a măsurii controlului judiciar luată față de inculpat.

În plus, apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii controlului judiciar față de inculpat nu mai subzistă, pentru că pericolul social concret al faptelor pentru care a fost trimis în judecată s-a diminuat rezonabil și nu există alte temeiuri noi care să justifice menținerea unei măsuri restrictive de libertate și nici dovezi sau indicii din care să rezulte că inculpatul ar încerca să se sustragă de la judecată sau ar putea influența sau îngreuna buna desfășurare a procesului penal. Cu onorariu FMJ.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, consideră că ambele contestații sunt nefondate și solicită respingerea lor pentru considerente diferite, raportat la obiectul solicitărilor inculpaților.

Astfel, opinează cu caracter general că soluția primei instanțe este corect motivată din perspectiva textelor de lege și că materialul probator, inclusiv elementele de noutate probatorie, în cazul inculpatului L. S., depuse la dosarul cauzei, nu justifică soluțiile solicitate de aceștia, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale.

În ceea ce privește pe inculpatul R. N. arată că neînlocuirea sau neadmiterea cererii privitoare la înlocuirea arestului cu control judiciar este justificată de temeiurile legale. În acest sens, confirmă că instanța a analizat circumstanțele referitoare la situația inculpatului din perspectiva temeiurilor și a condițiilor de modificare a acestor împrejurări, însă consideră că acest raționament este conform cu dispozițiile legale. Astfel, în prezent singurele împrejurări în care se poate proceda la o înlocuire sunt cele prevăzute în dispozițiile art. 242 din Codul de procedură penală și țin de efectuarea unui examen de oportunitate a menținerii măsurii din perspectiva unor criterii bine stabilite legate de subzistența sau modificarea temeiurilor, de trecerea timpului și de alte aspecte legate de persoana inculpatului.

În cazul inculpatului R. N. nu există niciun element de noutate, din nicio perspectivă, punerea acestuia în libertate fiind caracterizată deja de mai multe ori, atât de prima instanță cât și de curtea de apel, din perspectiva măsurii preventive luate și menținute, ca având aceleași circumstanțe, deoarece cauza se află practic în aceeași etapă procesuală ca și cea aferentă examinării anterioare, din cursul lunii august. Prin urmare, cât timp nu a intervenit nicio modificare în ceea ce privește temeiurile, starea de fapt dedusă judecății fiind aceeași, menținându-se suspiciunile privitoare la buna desfășurare a procesului penal, întrucât în continuare o parte din activitatea infracțională corelativă celei din prezentul dosar s-a disjuns, având vădite elemente transfrontaliere, nu se poate considera că vreo circumstanță obiectivă sau subiectivă, dar dovedită, conduce la concluzia că măsura arestării nu se mai justifică. În acest sens, reiterează faptul că inculpații au fost arestați în luna martie 2015, fiind trimiși în judecată la scurt timp, dată de la care cauza se află în cameră preliminară, instanța procedând la efectuarea de demersuri procedurale raportat la complexitatea cauzei, ele fiind îndreptățite, inclusiv sub aspectul duratei. Astfel, până în prezent instanțele s-au pronunțat deja, din oficiu sau la cerere, pe măsurile preventive prin 15 hotărâri judecătorești și, deși durata apare ca fiind una nerezonabilă, în condițiile expuse, având în vedere și atitudinea procesuală a inculpaților, raportat la situația în care se află, respectiv sub aspectul măsurilor preventive, nu se poate pune în discuție vreun element care să contribuie la o concluzie de punere în libertate a inculpatului R. N..

Prin urmare, susține că analiza efectuată de către prima instanță corespunde textelor de lege, este corectă și justificată de modul în care se derulează procesul penal în această fază procedurală.

În ceea ce-l privește pe coinculpatul L. S. arată că situația acestuia este una relativ diferită, în sensul că premisele sub aspectul temeiurilor nu s-au schimbat, fiind efectuate și în cazul lui nenumărate verificări ale controlului judiciar, după punerea în libertate, ultima fiind realizată de către curtea de apel în data de 12 august prin hotărârea nr. 114, care are aceleași premise, respectiv vizează aceleași aspecte, iar de la data respectivă și până în prezent nu au intervenit și nici nu puteau să intervină obiectiv elemente esențiale, care să determine modificarea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii, pentru că stadiul procesual este același, aceeași situație de facto, de jure și aceleași proceduri desfășurate. Mai mult, inculpatul a avut o gamă întreagă de cereri vizând controlul judiciar, folosind în timpul scurt toate instituțiile care îi erau puse la dispoziție.

Totodată, consideră că nu se impune nici acordarea acordului cu privire la părăsirea țării, în concordanță și cu prima instanță, pentru că nu există elemente obiective, cererile formulate fiind susținute de probațiune, de circumstanță și nerelevante, din perspectiva aceluiași text al art. 242 Cod procedură penală. De altfel, toate demersurile inculpatului în timp, inclusiv probațiunea depusă de la momentul la care s-a solicitat punerea în libertate sub control judiciar, au fost făcute în scopul obținerii stării de libertate, în orice condiții, pe care inculpatul a încercat ulterior să o diminueze din perspectiva limitărilor drepturilor sale civile, pentru că în mod evident scopul său ține de o anumită apărare pe care dorește să o facă în acest proces.

Mai mult, și la termenul din data de 12 august s-a invocat un aspect legat de starea de sănătate, care ar justifica extinderea sau înlăturarea uneia dintre obligațiile inculpatului raportat la necesitatea efectuării unor analize pe teritoriul Republicii M.. Astfel, chiar dacă adeverința de la dosar cu privire la necesitatea efectuării unor analize medicale, nu în condiții de urgență și de necesitate acută, datează din 28.08.2015, toate aspectele arătate de inculpat ca necesități legate de drepturile sale privind asigurarea unei sănătăți în condiții depline și accesul la servicii medicale, se pot realiza pe teritoriul României în aceleași condiții ca în orice altă țară cu care România are trate de colaborare în materia asigurării asistenței medicale reciproce. În acest sens, precizează că prin Legea nr. 296/2002 Statul român și-a asumat acordarea de asistență medicală gratuită cetățenilor din Republica M. pe tot teritoriul României, în condiții egale cu cetățenii români și pe care inculpatul le poate constata propriis sensibus dacă se va deplasa la unitățile spitalicești corespunzătoare, iar dacă situațiile sunt urgente la serviciul de urgență, astfel încât aspectul evocat să nu mai fie teoretizat.

Prin urmare, atât timp cât toate situațiile premisă de la luarea măsurii și la verificările intermediare făcute în prezent nu s-au schimbat, iar elementele de noutate nu au relevanță din perspectiva legală, soluția primei instanțe este corectă și solicită menținerea ei.

Inculpatul R. N., având ultimul cuvânt, arată că a recunoscut faptele comise, pe care le regretă și solicită cercetarea sa în stare de libertate.

De asemenea, solicită clemență și arată că va respecta obligațiile care vor fi impuse în sarcina sa.

Inculpatul L. S., având ultimul cuvânt, solicită revocarea măsurii controlului judiciar pentru a se deplasa în Republica M..

Precizează că nu intenționează să se sustragă cercetării, că a respectat toate obligațiile care i-au fost impuse și că dorește să își dovedească nevinovăția.

De asemenea, menționează că fiii săi au cetățenie română și că activitatea sa de șofer de autocar presupune deplasări în cadrul Uniunii Europene.

Totodată, susține că în prezent locuiește în chirie, că este întreținut de familia sa și că instituțiile medicale din România i-au comunicat că nu are card de sănătate și că nu este cetățean român. În acest sens, oferă cu titlu de exemplu faptul că două zile a fost ținut cu membrul inferior fracturat fără a i se aplica ghips, întrucât nu a avut card de sănătate.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,

Asupra contestațiilor formulate în cauză,

Analizând actele și lucrările dosarului nr._, înregistrat la această instanță în data de 7 septembrie 2015, se constată că prin încheierea penală nr. 113 din 31 august 2015 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Maramureș, s-au respins cererile de revocare a măsurii controlului judiciar, de modificare a condițiilor controlului judiciar și de acordare a permisiunii de a se deplasa în Republica M. pe o perioadă de 3 săptămâni formulate de inculpatul L. S..

S-au respins cererile de revocare a măsurii controlului judiciar și de modificare a condițiilor controlului judiciar formulate de inculpatul B. A. R..

S-a respins cererea inculpatului R. N. de a se înlocui măsura arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.

S-au respins cererile de revocare a măsurii controlului judiciar formulate de inculpații P. A. M., G. Z. R., B. E., B. I. S., Ș. R. A., B. C. și B. R..

S-au respins cererile de revocare a măsurii controlului judiciar și de modificare a condițiilor controlului judiciar formulate de inculpatul G. S. G..

În temeiul art. 348 și 207 Cod procedură penală, s-a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului R. N. (fiul lui N. și M., născut la data de 01.05.1967 în satul Lăpuș, ., CNP_, domiciliat în ., nr. 496, județ Maramureș, cu reședința în Tîrgu Lăpuș, .. TL nr. 22/21, județul Maramureș, arestat preventiv aflat la Penitenciarul G.) și, în consecință, s-a menținut măsura arestării preventive a acestuia.

În baza art. 348, art. 207 Cod procedură penală s-a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia controlului judiciar a inculpaților B. E. (fiul lui V. și M., născut la data de 21.05.1964 în ., jud.Maramureș, CNP_, domiciliat în Baia M., ., . în Baia M. ., jud. Maramureș), G. Z. R. (fiul lui G. și M. S., născut la data de 18.06.1984 în Baia M., județul Maramureș, CNP_, domiciliat în Baia M., ., .), B. R. (fiul lui I. și R., născut la data de 10.02.1965 în satul Chechiș, ., CNP_, domiciliat în satul Chechiș, ., jud.Maramureș, cu reședința în Tăuții Măgherăuș, ., județul Maramureș), L. S. (fiul lui T. și V., născut la data de 14.03.1972 în Telemești, Republica M., posesor al pașaportului . nr._, domiciliat în Chișinău, ., nr.10 Republica M. și Iași, .. 22, scara A, parter, .), Ș. R. A. (fiul lui A. și M. M., născut la data de 29.08.1987 în Tg.Lăpuș, jud.Maramureș, CNP_, domiciliat în Tg.Lăpuș, ..TL.2, .) ,P. A. M. (fiul lui A. și A., născut la data de 08.04.1975, în Satu M., județul Satu M., CNP_, domiciliat în Satu M., .. 31, . M.), G. S. G. (fiul lui I. și C., născut la data de 01.02.1974 în G., jud.G., CNP_, domiciliat în G., ., . .), B. A. R. (fiul lui C. M. și A., născut la data de 04.10.1987 în Baia M., jud.Maramureș, CNP_, domiciliat în Baia M., ., jud.Maramureș), B. I. S. (fiul lui V. și A., născut la data de 14.10.1960 în satul T., . M., CNP_, domiciliat în Tg.Lăpuș, P-ța Eroilor, nr.3 ., jud.Maramureș) și B. C. I. (fiul lui A. și E., născut la data de 11.04.1977 în Șomcuta M., jud.Maramureș, CNP_, domiciliat în Baia M., ., nr.13, ., cu reședința în Chiuzbaia nr. 192, județul Maramureș) și, în consecință, s-a menținut această măsură.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurilor preventive luate față de cei 11 inculpați, prin prisma dispozițiilor art. 348 și art. 207 Cod procedură penală, precum și la examinarea cererilor formulate de către inculpați, judecătorul de cameră preliminară a reținut următoarele:

Prin încheierea penală pronunțată la 14 martie 2015 în dosarul nr._ pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București – Secția I penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților R. N., G. S. G., B. E., P. A. M., B. R., G. Z. R., B. I. S., B. C. I., Ș. R. A. și L. S. pe o perioadă de 30 de zile (14.03._15 inclusiv), în temeiul art.223 alin.2 Cod procedură penală (filele 372-400 vol. IV din dosar u.p.).

Judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus arestarea preventivă a inculpatului R. N. a reținut faptul că în cursul anului 2014 acesta a inițiat și constituit un grup infracțional organizat cu numitul D. din Republica M. și alte persoane la care au aderat și pe care l-au sprijinit inculpații B. E., B. R., P. A. M., M. S. G. Szolt R., B. Amanda, B. C., B. I. S., Ș. R. A., G. S. G., numiții "M." și "R.", identificat ca fiind B. R., dar și cu alte persoane (de ex. șoferii de pe cursa Chișinău-Cluj N.) în vederea identificării de persoane care doresc documente de identitate falsificate (permis de conducere, carte de identitate, pașaport pe un alt nume) și a ajutării în vederea confecționării acestora în Republica M. prin transmiterea de documente și date necesare confecționării/plăsmuirii acestora și ulterior remiterea către beneficiar a acestor documente contrafăcute, în schimbul unor sume de bani, faptă urmată de săvârșirea de infracțiuni care au făcut obiectul constituirii grupului.

În perioada noiembrie 2014 - martie 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, acest inculpat le-a lăsat impresia numiților M. și G. S. G., respectiv i-a ajutat prin acte materiale și morale pe inculpații B. E., P. A. M., Z. R., G. S. G. și numitul "M." să lase impresia că are/au influență asupra unor funcționari competenți pentru a-i determina să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv a le furniza date reale de stare civilă și materiale originale necesare pentru confecționarea și remiterea unor documente de identitate contrafăcute solicitate acestora de către beneficiari, cumpărătorii de influență printre care și investigatorul sub acoperire S. M., inculpații G. S., M. S. și alții.

În perioada noiembrie 2014 - martie 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, acest inculpat a ajutat, prin furnizarea de date de stare civilă/antropometrice și de materiale colectate și prin intermediul numiților B. E., P. A. M., G. Z. R., G. S. G., B. R., M. S. și alte persoane la contrafacerea în Republica M., prin intermediul numitului "D.", a unor documente de identitate, care ulterior au fost remise, prin intermediul acelorași persoane, beneficiarilor finali cumpărătorii de influență printre care și investigatorul sub acoperire S. M. și inculpații G. S., M. S. și alții.

În sarcina inculpatului G. S. G. judecătorul de drepturi și libertăți a reținut faptul că în perioada noiembrie 2014 - martie 2015 acesta a aderat și a sprijinit un grup infracțional organizat din care fac parte și inculpații R. N., B. E., P. A. M., G. Z. R., B. Amanda, B. C., B. I. S., Ș. R. A., B. R., numitul D. din Republica M., numiții "R.", identificat ca fiind inculpatul B. A. R. și alte persoane (de ex. șoferii de pe cursa Chișinău-Cluj N.) în vederea identificării de persoane care doresc documente de identitate falsificate (permis de conducere, carte de identitate, pașaport pe alt nume) și a ajutării în vederea confecționării acestora în Republica M. prin transmiterea de documente și date necesare confecționării/plăsmuirii acestora și ulterior remiterea către beneficiari a acestor documente contrafăcute, în schimbul unor sume de bani, faptă urmată de săvârșirea de săvârșirea de infracțiuni care au făcut obiectul constituirii grupului.

În perioada noiembrie 2014 - martie 2015 în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, acest inculpat a lăsat impresia mai multor persoane, respectiv unor cetățeni străini că are influență asupra unor funcționari competenți pentru a-i determina să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv a le furniza date reale de stare civilă și materiale originale necesare pentru confecționarea și remiterea unor documente de identitate contrafăcute solicitate acestora de către beneficiari cumpărători de influență.

În luna noiembrie-decembrie 2014 inculpatul i-a dat o sumă de bani inculpatului R. N. pentru a-i procura, pentru sine, documente de identitate contrafăcute, acesta lăsându-i impresia că are influență asupra unor funcționari competenți pentru a-i determina să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv a le furniza date reale de stare civilă și materiale originale necesare pentru confecționarea și remiterea documentelor de identitate contrafăcute solicitate.

În perioada noiembrie 2014 - martie 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, acest inculpat a ajutat, prin furnizarea de date de stare civilă/antropometrice și de materiale, colectate și prin intermediul beneficiarilor, la contrafacerea în Republica M., prin intermediul inculpatului R. N. și a numitului "D.", a unor documente de identitate pentru sine, dar și pentru alți beneficiari, documente care ulterior au fost remise, prin intermediul acelorași persoane beneficiarilor finali, cumpărătorii de influență.

Pentru inculpatul B. E. s-a reținut faptul că în perioada noiembrie 2014 - martie 2015 acest inculpat a aderat și a sprijinit un grup infracțional organizat din care fac parte și inculpații R. N., P. A. M., G. Z. R., B. Amanda, B. C., B. I. S., Ș. R. A., B. R., numitul D. din Republica M., numiții "R.", identificat ca fiind inculpatul B. A. R. și alte persoane (de ex. șoferii de pe cursa Chișinău-Cluj N.) în vederea identificării de persoane care doresc documente de identitate falsificate (permis de conducere, carte de identitate, pașaport pe alt nume) și a ajutării în vederea confecționării acestora în Republica M. prin transmiterea de documente și date necesare confecționării/plăsmuirii acestora și ulterior remiterea către beneficiari a acestor documente contrafăcute în schimbul unor sume de bani, faptă urmată de săvârșirea de săvârșirea de infracțiuni care au făcut obiectul constituirii grupului.

În perioada noiembrie 2014 - martie 2015 în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, acest inculpat l-a ajutat prin acte materiale și morale pe numitul B. R. să lase impresia că are influență asupra unor funcționari competenți pentru a-i determina să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv a le furniza date reale de stare civilă și materiale originale necesare pentru confecționarea și remiterea unor documente de identitate contrafăcute solicitate acestora de către cumpărătorii de influență printre care și numiții Menzo R., R. identificat ca B. A. R. și alții.

În perioada noiembrie 2014- martie 2015 în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani acest inculpat a ajutat, prin furnizarea de date de stare civilă/antropometrice și de materiale, colectate și prin intermediul lui B. R. și R. identificat ca și B. A. R., la contrafacerea în Republica M., prin intermediul lui R. N. și a numitului D., a unor documente de identitate care ulterior au fost remise, prin intermediul acelorași persoane, beneficiarilor finali cumpărătorii de influență, printre care și numiții Menzo R., R. identificat ca fiind inculpatul B. A. R. și alții.

Inculpatul P. A. M. a fost arestat preventiv, reținându-se faptul că în perioada noiembrie 2014 - martie 2015 acesta a aderat și a sprijinit un grup infracțional organizat din care fac parte și inculpații R. N., G. S. G., G. Z. R., B. Amanda, B. C., B. I. S., Ș. R. A., B. R., numitul D. din Republica M., numiții "R.", identificat ca fiind inculpatul B. A. R. și alte persoane (de ex. șoferii de pe cursa Chișinău-Cluj N.) în vederea identificării de persoane care doresc documente de identitate falsificate (permis de conducere, carte de identitate, pașaport pe alt nume) și a ajutării în vederea confecționării acestora în Republica M. prin transmiterea de documente și date necesare confecționării/plăsmuirii acestora și ulterior remiterea către beneficiari a acestor documente contrafăcute în schimbul unor sume de vani, faptă urmată de săvârșirea de săvârșirea de infracțiuni care au făcut obiectul constituirii grupului.

În perioada noiembrie 2014 - martie 2015 în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani acest inculpat le-a lăsat impresia inculpatului M. S.,numitului B. V. O. și altora, respectiv i-a ajutat prin acte materiale și morale pe inculpații M. S. și B. Amanda A. să lase impresia că are influență asupra unor funcționari competenți pentru a-i determina să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv a le furniza date reale de stare civilă și materiale originale necesare pentru confecționarea și remiterea unor documente de identitate contrafăcute solicitate acestora de către beneficiari, cumpărători de influență printre care inculpatul M. S. și numiții B. V., "G.".

În perioada noiembrie 2014 - martie 2015 în baza aceleiași rezoluții infracționale în schimbul unor sume de bani acest inculpat a ajutat, prin furnizarea de date de stare civilă antropometrice și de materiale colectate, și, prin intermediul inculpaților M. S. și B. Amanda A., la contrafacerea în Republica M., prin intermediul lui R. N. și a numitului "D.", a unor documente de identitate, care ulterior au fost remise, prin intermediul acelorași persoane, beneficiarilor finali cumpărătorii de influență, printre care și inculpatul M. S. și alții.

Pentru inculpatul B. R. s-a reținut faptul că în perioada noiembrie 2014 - martie 2015 a aderat și a sprijinit un grup infracțional organizat din care fac parte și inculpații R. N., G. S. G., G. Z. R., B. Amanda, B. C., B. I. S., Ș. R. A., P. A. M., numitul D. din Republica M., numiții "R.", identificat ca fiind inculpatul B. A. R. și alte persoane (de ex. șoferii de pe cursa Chișinău-Cluj N.) în vederea identificării de persoane care doresc documente de identitate falsificate (permis de conducere, carte de identitate, pașaport pe alt nume) și a ajutării în vederea confecționării acestora în Republica M. prin transmiterea de documente și date necesare confecționării/plăsmuirii acestora și ulterior, remiterea către beneficiari a acestor documente contrafăcute în schimbul unor sume de bani, faptă urmată de săvârșirea de săvârșirea de infracțiuni care au făcut obiectul constituirii grupului.

În perioada noiembrie 2014-martie 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani inculpatul le-a lăsat impresia numiților "R.", identificat ulterior ca fiind inculpatul B. A. R. și Menzo R., dar și altor persoane că are influență asupra unor funcționari competenți pentru a-i determina să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv de a la furniza date reale de stare civilă și materiale originale necesare pentru confecționarea și remiterea unor documente de stare civilă contrafăcute solicitate acestora de către beneficiari, cumpărătorii de influență printre care și numiții Menzo R., "R.", identificat ca fiind inculpatul B. A. R. și alții.

În perioada noiembrie 2014-martie 2015 în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, acest inculpat a ajutat prin furnizarea de date de stare civilă/antropometrice și de materiale, colectate și prin intermediul numitului Menzo R. și a lui "R.", identificat ulterior ca fiind inculpatul B. A. R. la contrafacerea în Republica M., prin intermediul lui R. N., B. E. și a numitului "D.", a unor documente de identitate care ulterior au fost remise, prin intermediul acelorași persoane, beneficiarilor finali, cumpărătorii de influență, printre care și Menzo R., R.", identificat ca fiind inculpatul B. A. R. și alții.

Inculpatul G. Z. R. a fost arestat preventiv reținându-se faptul că în perioada noiembrie 2014 - martie 2015 a aderat și a sprijinit un grup infracțional organizat din care fac parte și inculpații R. N., G. S. G., B. R., B. Amanda, B. C., B. I. S., Ș. R. A., P. A. M., numitul D. din Republica M., numiții "R.", identificat ca fiind inculpatul B. A. R. și alte persoane (de ex. șoferii de pe cursa Chișinău-Cluj N.) în vederea identificării de persoane care doresc documente de identitate falsificate (permis de conducere, carte de identitate, pașaport pe alt nume) și a ajutării în vederea confecționării acestora în Republica M. prin transmiterea de documente și date necesare confecționării/plăsmuirii acestora și ulterior remiterea către beneficiari a acestor documente contrafăcute, în schimbul unor sume de bani, faptă urmată de săvârșirea de săvârșirea de infracțiuni care au făcut obiectul constituirii grupului.

În luna noiembrie 2014 și februarie 2015, în schimbul sumei de 3.000 euro, respectiv 4.000 de euro, i-a promis investigatorului sub acoperire S. M. că îi va procura pentru sine un set complet de documente de identitate (pașaport, carte de identitate și permis de conducere) românești, respectiv un set de documente maghiare pentru altă persoană, lăsându-i impresia că are influență asupra unor funcționari competenți pentru a-i determina să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv a furniza date reale de stare civilă și materiale originale necesare pentru confecționarea documentelor care au fost remise investigatorului sub acoperire în data de 25.11.2014, respectiv în luna martie 2015.

În perioada noiembrie 2014 - martie 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani acest inculpat a ajutat, prin furnizarea de date de stare civilă/antropometrice și de materiale, colectate și prin intermediul numiților "Romi" și "M.", la contrafacerea în Republica M., prin intermediul lui R. N. și a numitului "D.", a unor documente de identitate, care ulterior au fost remise, prin intermediul acelorași persoane, beneficiarilor finali cumpărătorii de influență, printre care și investigatorului sub acoperire S. M..

Pentru inculpatul B. I. S. s-a reținut faptul că în perioada noiembrie 2014 - martie 2015 a aderat și a sprijinit un grup infracțional organizat din care fac parte și inculpații R. N., G. S. G., B. R., B. Amanda, B. C., G. Z. R., Ș. R. A., P. A. M., numitul D. din Republica M., numiții "R.", identificat ca fiind inculpatul B. A. R. și alte persoane (de ex. șoferii de pe cursa Chișinău-Cluj N.) în vederea identificării de persoane care doresc documente de identitate falsificate (permis de conducere, carte de identitate, pașaport pe alt nume) și a ajutării în vederea confecționării acestora în Republica M. prin transmiterea de documente și date necesare confecționării/plăsmuirii acestora și ulterior remiterea către beneficiari a acestor documente contrafăcute, în schimbul unor sume de bani, faptă urmată de săvârșirea de săvârșirea de infracțiuni care au făcut obiectul constituirii grupului.

În luna noiembrie 2014 în schimbul unor sume de bani, acest inculpat l-a ajutat prin acte materiale și morale pe inculpatul G. Z. R. să lase impresia investigatorului sub acoperire S. M. cu ocazia procurării unui set complet de documente de identitate (pașaport, carte de identitate și permis de conducere) că a avut influență asupra unor funcționari competenți pe care i-a determinat să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv a furniza date reale de stare civilă și materiale necesare originale pentru confecționarea documentelor care au fost remise investigatorului sub acoperire în prezența acestuia în data de 25.11.2014.

În perioada noiembrie 2014 - martie 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, acest inculpat a ajutat prin furnizarea de date de stare civilă/antropometrice și de materiale la contrafacerea în Republica M., prin intermediul lui R. N. și a numitului "D.", a unor documente de identitate care ulterior au fost remise prin intermediul acelorași persoane, beneficiarilor finali, cumpărătorii de influență printre care și investigatorului sub acoperire S. M..

Inculpatul B. C. I. a fost arestat preventiv, reținându-se faptul că în perioada noiembrie 2014 - martie 2015 a aderat și a sprijinit un grup infracțional organizat din care fac parte și inculpații R. N., G. S. G., B. R., B. Amanda, B. C., G. Z. R., Ș. R. A., P. A. M., numitul D. din Republica M., numiții "R.", identificat ca fiind inculpatul B. A. R. și alte persoane (de ex. șoferii de pe cursa Chișinău-Cluj N.) în vederea identificării de persoane care doresc documente de identitate falsificate (permis de conducere, carte de identitate, pașaport pe alt nume) și a ajutării în vederea confecționării acestora în Republica M. prin transmiterea de documente și date necesare confecționării/plăsmuirii acestora și ulterior remiterea către beneficiari a acestor documente contrafăcute, în schimbul unor sume de bani, faptă urmată de săvârșirea de săvârșirea de infracțiuni care au făcut obiectul constituirii grupului.

În perioada noiembrie 2014 - martie 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, acest inculpat a ajutat prin furnizarea de date de stare civilă/antropometrice și de materiale la contrafacerea în Republica M., prin intermediul inculpatului R. N. și a numitului "D.", a unor documente de identitate care ulterior au fost remise prin intermediul acelorași persoane beneficiarilor finali, cumpărătorii de influență.

Inculpatul Ș. R. A. a fost arestat preventiv, reținându-se faptul că în perioada noiembrie 2014 - martie 2015 a aderat și a sprijinit un grup infracțional organizat din care fac parte și inculpații R. N., G. S. G., B. R., B. Amanda, B. C., G. Z. R., B. C. I., P. A. M., numitul D. din Republica M., numiții "R.", identificat ca fiind inculpatul B. A. R. și alte persoane (de ex.șoferii de pe cursa Chișinău-Cluj N.) în vederea identificării de persoane care doresc documente de identitate falsificate (permis de conducere, carte de identitate, pașaport pe alt nume) și a ajutării în vederea confecționări acestora în Republica M. prin transmiterea de documente și date necesare confecționării/plăsmuirii acestora și ulterior remiterea către beneficiari a acestor documente contrafăcute, în schimbul unor sume de bani, faptă urmată de săvârșirea de săvârșirea de infracțiuni care au făcut obiectul constituirii grupului.

În perioada noiembrie 2014 - martie 2015 în baza aceleiași rezoluții infracționale, acest inculpat a ajutat prin acte materiale, respectiv prin transmiterea la solicitarea inculpatului R. N. prin intermediul e-mail-ului, în Republica M., de date de stare civilă/antropometrice necesare la contrafacerea în Republica M. prin intermediul numitului "D.", a unor documente de identitate care ulterior au fost remise prin intermediul acelorași persoane beneficiarilor finali, cumpărătorii de influență.

Pentru inculpatul L. S. s-a reținut faptul că în perioada noiembrie 2014 - martie 2015 a aderat și a sprijinit un grup infracțional organizat din care fac parte și inculpații R. N., G. S. G., B. R., B. Amanda, B. C., G. Z. R., Ș. R. A., P. A. M., numitul D. din Republica M., numiții "R." și alte persoane (de ex. șoferii de pe cursa Chișinău-Cluj N.) în vederea identificării de persoane care doresc documente de identitate falsificate (permis de conducere, carte de identitate, pașaport pe alt nume) și a ajutării în vederea confecționării acestora în Republica M. prin transmiterea de documente și date necesare confecționării/plăsmuirii acestora și ulterior remiterea către beneficiari a acestor documente contrafăcute, în schimbul unor sume de bani, faptă urmată de săvârșirea de săvârșirea de infracțiuni care au făcut obiectul constituirii grupului.

În perioada noiembrie 2014-martie 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, acest inculpat a ajutat prin acte materiale în calitate de șofer pe cursa Chișinău-Cluj, la transportarea/furnizarea de materiale, respectiv de documente de identitate românești puse la dispoziție de inculpatul R. N. în vederea contrafacerii în Republica M., prin intermediul numitului "D.", a unor documente de identitate care ulterior erau remise, prin intermediul acelorași persoane, beneficiarilor finali.

Prin încheierea penală din 25 martie 2015 pronunțată în dosarul nr._ de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București- Secția I penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. A. R. pe o perioadă de 30 de zile (25 martie 2015 – 23 aprilie 2015 inclusiv), în temeiul art.223 alin.2 Cod procedură penală (dosar nr._ 5/a1 al Tribunalului Maramureș).

Prin încheierea penală din 8 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr._/3/2015 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București – Secția I penală a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților R. N., G. S. G., B. E., P. A. M., B. R. și G. Z. R. pe o perioadă de 30 de zile (13 aprilie 2015-12 mai 2015 inclusiv), iar prin încheierea penală din 7 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr._/3/3015 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul aceluiași tribunal s-a prelungit pe o perioadă de 30 de zile (13 aprilie 2015-12 mai 2015 inclusiv) durata arestării preventive a inculpaților B. I. S., B. C. I., Ș. R. A. și L. S. (fila 8-18, 32 volumul IV dos. u.p.). Prin încheierea penală din 16 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr._/3/2015 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul aceluiași tribunal s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului B. A. R. pe o perioadă de 30 de zile (24.04._15 inclusiv) –dos.nr._ 5/a1 al Tribunalului Maramureș.

Prin încheierea penală pronunțată la 19 iunie 2015 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Maramureș a menținut măsura arestării preventive a inculpaților R. N. și L. S. și a înlocuit măsura arestării preventive a celorlalți 9 inculpați cu cea a controlului judiciar.

Prin încheierea penală nr. 70 din 26 iunie 2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Cluj s-a menținut soluția pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Maramureș cu privire la inculpatul R. N. și la inculpații B. R., B. E., G. Z., Ș. R. A. și a desființat încheierea penală mai sus menționată cu privire la inculpatul L. S. (pentru care s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura controlului judiciar) și la inculpații P. A. M., B. I. S., G. S. G., B. C. I. și B. A. R. pentru care s-a menținut starea de arest preventiv.

Prin încheierea penală din 9 iulie 2015 judecătorul de cameră preliminară a înlocuit din nou măsura arestării preventive cu cea a controlului judiciar pentru inculpații P. A. M., G. S. G., B. A. R., B. I. S. și B. C. I..

Raportat la cele reținute mai sus judecătorul de cameră preliminară a apreciat că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului R. N. și a înlocuirii măsurii controlului judiciar pentru ceilalți inculpați se mențin, astfel că se impune prelungirea acestora.

Strict la inculpatul R. N. s-a reținut că, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pe care le-ar fi comis este închisoarea mai mare de 5 ani iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică dată fiind gravitatea presupuselor fapte (care rezultă din modalitatea în care se prezumă că au fost comise și din urmările produse – procurarea în schimbul unor sume importante de bani de acte false atât unor cetățeni români, dar și străini, iar unii se presupune că au și probleme serioase cu justiția, apelând la un grup de persoane constituit în străinătate care se prezumă că se ocupă cu fabricarea unor asemenea documente false, punând în pericol încrederea publică în actele de identitate – acte care se emit de autoritățile statului abilitate în acest sens), gradul său ridicat de contribuție la comiterea lor și persoana inculpatului (a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an 3 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat pentru infracțiunile de folosire a instrumentelor oficiale false și de fals material în înscrisuri oficiale prin sentința penală nr.125/2010 a Judecătoriei F., prin sentința penală nr.402/2011 a Judecătoriei Carei a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat pentru infracțiunile prevăzute de art.8 din Legea nr.39/2003 și art.71 alin.1 din O.U.G. nr.105/2001, iar la data de 11 octombrie 2011 s-a spus în mișcare acțiunea penală față de acesta în dosarul nr.115/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași pentru aceleași ultime două genuri de infracțiuni), măsura arestului la domiciliu nefiind în prezent suficientă. Sunt astfel îndeplinite față de inculpatul R. N. și cerințele prev.de art. 223 alin.2 Cod procedură penală.

În ceea ce îl privește pe inculpatul L. S. de a i se modifica condițiile controlului judiciar, în sensul înlăturării obligației de a nu părăsi țara și de a i se permite să se deplaseze în Republica M. pe o perioadă de 3 săptămâni pentru investigații medicale.

Judecătorul de cameră preliminară a respins cererea reținând că acesta fiind cetățean străin există riscul de a se sustrage iar problemele de sănătate invocate pot fi rezolvate și în România.

Împotriva hotărârii pronunțate de către judecătorul de cameră preliminară ce funcționează în cadrul Tribunalului Maramureș au formulat contestație inculpații R. N. și L. S..

Inculpatului R. N. a solicitat cercetarea sa în stare de libertate arătând că, dat fiind stadiul cercetărilor, nu prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind întrunite, totodată, condițiile pentru luarea unei măsuri preventive mai ușoare.

Inculpatul L. S. a solicitat, în principal, revocarea măsurii controlului judiciar, dispusă împotriva sa prin încheierea contestată iar, în subsidiar, modificarea conținutului controlului judiciar prin înlăturarea interdicției de a părăsi țara sau prin acordarea permisiunii de a se deplasa în perioada 15 septembrie 2015- 8 octombrie 2015 în țara de origine (Republica M.) pentru efectuarea unor investigații medicale.

Contestațiile formulate în cauză sunt nefondate.

Analizând starea de arest a inculpaților în procedura instituită de art. 348 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Maramureș a constatat în mod judicios că temeiurile avute în vedere cu ocazia arestării preventive a inculpatului R. N. subzistă în continuare și impun menținerea acestei măsuri.

La dosarul cauzei există probe și indicii temeinice, în baza cărora acesta a fost și trimis în judecată învinuirea constând în faptul că, în cursul anului 2014 acesta a inițiat și constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat și pe care l-au sprijinit inculpații B. E., B. R., P. A. M., M. S. G. Szolt R., B. Amanda, B. C., B. I. S., Ș. R. A., G. S. G., numiții "M." și "R.", identificat ca fiind B. R., dar și cu alte persoane (de ex. șoferii de pe cursa Chișinău-Cluj N.) în vederea identificării de persoane care doresc documente de identitate falsificate (permis de conducere, carte de identitate, pașaport pe un alt nume) și a ajutării în vederea confecționării acestora în Republica M. prin transmiterea de documente și date necesare confecționării/plăsmuirii acestora și ulterior remiterea către beneficiar a acestor documente contrafăcute, în schimbul unor sume de bani, faptă urmată de săvârșirea de infracțiuni care au făcut obiectul constituirii grupului.

În perioada noiembrie 2014 - martie 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, acest inculpat le-a lăsat impresia numiților M. și G. S. G., respectiv i-a ajutat prin acte materiale și morale pe inculpații B. E., P. A. M., Z. R., G. S. G. și numitul "M." să lase impresia că are/au influență asupra unor funcționari competenți pentru a-i determina să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv a le furniza date reale de stare civilă și materiale originale necesare pentru confecționarea și remiterea unor documente de identitate contrafăcute solicitate acestora de către beneficiari, cumpărătorii de influență printre care și investigatorul sub acoperire S. M., inculpații G. S., M. S. și alții.

Susținerile inculpatului R. N., care apreciază că temeiurile existente la data arestări sale nu mai subzistă sunt nefondate.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele imputate este mai mare de 5 ani iar lăsarea sa în libertate prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică dată fiind gravitatea presupuselor fapte (care rezultă din modalitatea în care se prezumă că au fost comise și din urmările produse – procurarea în schimbul unor sume importante de bani de acte false atât unor cetățeni români, dar și străini, iar unii se presupune că au și probleme serioase cu justiția, apelând la un grup de persoane constituit în străinătate care se prezumă că se ocupă cu fabricarea unor asemenea documente false, punând în pericol încrederea publică în actele de identitate – acte care se emit de autoritățile statului abilitate în acest sens), gradul său ridicat de contribuție la comiterea lor și persoana inculpatului (a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an 3 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat pentru infracțiunile de folosire a instrumentelor oficiale false și de fals material în înscrisuri oficiale prin sentința penală nr.125/2010 a Judecătoriei F., prin sentința penală nr.402/2011 a Judecătoriei Carei a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat pentru infracțiunile prevăzute de art.8 din Legea nr.39/2003 și art.71 alin.1 din O.U.G. nr.105/2001, iar la data de 11 octombrie 2011 s-a spus în mișcare acțiunea penală față de acesta în dosarul nr.115/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași pentru aceleași ultime două genuri de infracțiuni), măsura arestului la domiciliu nefiind în prezent suficientă. Sunt astfel îndeplinite față de inculpatul R. N. și cerințele prev.de art. 223 alin.2 Cod procedură penală.

Nici criticile aduse de inculpatul L. S. de a se revoca sau de a se modifica conținutul controlului judiciar, nu sunt fondate, judecătorul de cameră preliminară respingând în mod judicios cererea formulată de acesta.

Motivele invocate de acesta ca temei a cererii de revocare sau modificare a controlului judiciar sunt neconvingătoare, posibilitatea efectuării unor controale medicale existând și pe teritoriul României iar din scriptele medicale depuse la dosar nu rezultă necesitatea efectuării unor controale suplimentare.

Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei încheieri se vor respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpatul R. N., domiciliat în Lăpuș, nr. 496, județul Maramureș, deținut în Penitenciarul G. și inculpatul L. S., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat Mihela D. din București, ., ., ., sector 3, împotriva Încheierii penale nr. 113/F din 31.08.2015 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Maramureș.

Se vor stabili onorarii apărător din oficiu în sumă de câte 130 lei în favoarea avocat Valea R. și S. A. S., ce se vor achita din FMJ.

Vor fi obligați contestatorii la plata cheltuielilor judiciare în sumă de câte 300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpatul R. N., domiciliat în Lăpuș, nr. 496, județul Maramureș, deținut în Penitenciarul G. și inculpatul L. S., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat Mihela D. din București, ., ., ., sector 3, împotriva Încheierii penale nr. 113/F din 31.08.2015 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Maramureș.

Stabilește onorarii apărător din oficiu în sumă de câte 130 lei în favoarea avocat Valea R. și S. A. S., ce se va achita din FMJ.

Obligă contestatorii la plata cheltuielilor judiciare în sumă de câte 300 lei.

Definitivă.

Pronunțată azi, 10.09.2015.

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂGREFIER

S. SISERMANANAMARIA L. S.

Red. S.S./M.N.

4 ex./15.09.2015

Jud.fond.-B. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.205 NCPP. Încheierea nr. 135/2015. Curtea de Apel CLUJ