Mărturia mincinoasă. Art.273 NCP. Decizia nr. 55/2016. Curtea de Apel CLUJ

Comentarii

0

Decizia nr. 55/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 55/2016

Cod ECLI ECLI:RO:CACLJ:2016:018._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr._

Cod operator date cu caracter personal 8428

DECIZIA PENALĂ nr. 55/A/2016

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. – C. M.

JUDECĂTOR: D. P.

GREFIER: N. N.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror: D. S.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA HUEDIN împotriva sentinței penale nr. 23/18.02.2015, pronunțate de către Judecătoria Huedin, în dosar nr._, în care inculpații T. L. și N. C. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dat în dosarul de urmărire penală nr. 511/P/2013 pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal, respectiv săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art. 273 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

La ambele apeluri nominale, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 16 decembrie 2015, încheiere care este parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA:

Asupra apelului penal de față,

Prin sentința penală nr. 23 din 18 februarie 2015 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Huedin, în baza art. 396 alin. 1 și 5 NCPP rap. la art. 16 alin. 1 lit. c) NCPP s-a achitat inculpatul T. L.– fiul lui A. și M., născut la data de 31.01.1972 în ., absolvent liceu, căsătorit, fără copii, fără antecedente penale, neîncadrat în muncă, posesor al C.I. . nr._ eliberată de SPCLEP Cluj-N. la data de 02.02.2010, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 NCP.

În baza art. 396 alin. 1 și 5 NCPP rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) NCPP a fost achitat inculpatul N. C.– fiul lui I. și C., născut la data de 19.06.1944 în localitatea B., jud. Cluj, cetățean român, absolvent de școala de poliție de subofițeri, văduv, fără antecedente penale, pensionat pentru limită de vârstă, domiciliat în com. B., ., jud. Cluj, posesor al C.I. . nr._, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. și ped. de art. 273 alin. 1 NCP.

În baza art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj inculpații T. L. și N. C. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal, respectiv săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă art. 273 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Prin același rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei penale față de inculpații T. L. și N. C. pentru infracțiunile de fals în declarații, prev. și ped. de art. 326 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

S-a reținut în actul de sesizare a instanței că, în noaptea de 19 iunie 2010, în jurul orelor 23.15, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul T. L. a condus pe DN 1 R, dinspre localitatea Bălcești, județul Cluj, până în localitatea Călățele, autoturismul marca „Ford", cu numărul de înmatriculare_, având o alcoolemie de 2,20 g%o, la prima probă recoltată la 20 iunie 2010, ora 00:20 și 2,00 g%0 la a doua probă recoltată la data de 20 iunie 2010, ora 01:20.

În sarcina inculpatului N. C. s-a reținut că, fiind audiat ca martor la data de 22 martie 2011 în dosarul penal nr. 525/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, acesta a făcut afirmații mincinoase, în sensul că în noaptea de 19 iunie 2010 a fost persoana care a condus autoturismul marca „Ford", cu nr. de înmatriculare_, din localitatea Bălcești în localitatea Călățele, județul Cluj, afirmații care au fost consemnate în declarația de martor .-L, nr._, din 22 martie 2011, reluând cele consemnate olograf la data de 22 iunie 2010 și care au servit la producerea unei consecințe juridice, care a constat în adoptarea ordonanței nr. 525/P/2010 din 8 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T. L., pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și pentru care au fost trimiși în judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

În fapt, în noaptea de 19 iunie 2010, în jurul orelor 23.15, echipajul de poliție format din agenții de poliție O. A. M. și N. A. I. care efectua activități de supraveghere și control trafic rutier au observat la ieșirea din satul Călățele autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare_, care se deplasa pe DN 1 R dinspre satul Bălcești - ., spre orașul Huedin, județul Cluj. Agenții de poliție au remarcat că vehiculul prezenta avarii, astfel că au pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase și au pornit cu autospeciala de poliție în urmărirea autoturismului Ford. S-a procedat la oprirea vehiculului, agentul de poliție N. A. I. s-a deplasat spre acesta și a procedat la legitimarea conducătorului auto care s-a recomandat a fi cadru al Ministerului de Interne pe nume T.. Acesta a prezentat agentului de poliție și legitimația de serviciu.

Potrivit declarației agentului de poliție N. A. I. la momentul opririi autoturismului marca Ford a observat că locul din dreapta șoferului era ocupat de o altă persoană, iar ambii se aflau în stare de ebrietate, pasagerul fiind în stare de ebrietate chiar mai avansată.

Agenții de poliție au oprit și un alt autoturism care venea dinspre B., respectiv autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ în care se găseau numiții M. B. ( conducătorul auto) și M. M. M. (pasager aflat în dreapta față).

Conducătorul auto T. L. a fost testat cu aparatul etilotest marca „Drager", care a indicat, la ora 23:59, o concentrație de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Orășenesc Huedin, județul Cluj, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea determinării alcoolemiei. Potrivit buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 1493/2010 din 30 iunie 2010 al Institutului de Medicină Legală Cluj-N. inculpatul T. L. a avut în sânge, la data de 20 iunie 2010, o îmbibatie alcoolică de 2,20 g%o la prima probă, recoltată la ora 00:20 și, respectiv, 2,00 g%o la cea de a doua probă recoltată Ia ora 01:20.

În declarația olografă dată în noaptea de 20.06.2010 inculpatul T. L. a arătat că el este cel care a condus autoturismul după ce a consumat o bere, în dreapta sa fiind socrul său ( d.u.p., vol. I, f. 31-32).

În a doua sa declarație dată în 22.06.2010 inculpatul a susținut că în ziua de 19.06.2010 s-a deplasat cu familia în localitatea Bălcești, jud. Cluj, la socrul său N. C.. Acolo s-a ocupat de treburile gospodărești, iar în jurul orei 21-21.30 socrul său i-a spus că trebuie să meargă până la magazinul din . prescuri la biserică și l-a rugat să îl însoțească. Inculpatul i-a spus socrului său că băuse două beri în cursul acelei zile și nu poate conduce, motiv pentru care i-a încredințat socrului său mașina. Ajunși în centrul satului au constatat că magazinul era închis, apoi N. C. a intrat până în locuința unei rude, inculpatul T. L. rămânând afară, în mașină. La un moment dat au apărut doi localnici, B. A. și M. D. cu care inculpatul, apoi la întoarcerea sa, inculpatul N. C., au purtat o scurtă discuție. Inculpatul N. C. i-a propus ginerelui său să plece cu mașina spre Huedin ca să cumpere combustibil, propunere cu care acesta a fost de acord. În consecință inculpatul N. C. s-a urcat la volanul autoturismului marca Ford și a pornit spre Huedin. Acesta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în șanț, avariind partea dreaptă a autoturismului. Din spate s-a apropiat un autoturism marca L. care a oprit văzând mașina accidentată, apoi a pornit în spatele autoturismului Ford condus de inculpatul N. C.. La un moment dat cei doi inculpați au observat lumini roșii și albastre. Dându-și seama că este poliția inculpatul N. C. i-a propus ginerelui său, inculpatul T. L., să schimbe locurile, ceea ce au și făcut. După ce inculpatul T. L. a trecut pe locul conducătorului auto de mașină s-au apropiat agenții de poliție care l-au legitimat pe inculpat, acesta declarând că nu el a condus. În acest interval de timp din spate s-a apropiat autoturismul marca L. care a fost oprit de asemenea de agenții de poliție (d.u.p., vol. I, f. 29-30).

Inculpatul T. L. a fost reaudiat la data de 30.07.2010, în declarația sa acesta reluând teza prezentată mai sus, respectiv că nu este cel care a condus autoturismul marca Ford, ci acesta a fost condus de socrul său, inculpatul N. C., la solicitarea căruia a făcut schimb de locuri (d.u.p., vol. I, f. 26-28).

În fața procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj inculpatul T. L. a arătat că își menține toate declarațiile date, cu excepția declarației olografe din data de 20.06.2010 și că nu mai dorește să dea noi declarații (d.u.p., vol. II, f. 101).

Inculpatul T. L. a fost audiat de instanță, declarația sa fiind consemnată la filele 44-45. În această declarație inculpatul a reiterat cele arătate anterior.

Numitul N. C. a fost audiat în calitate de martor pentru prima dată de organele de urmărire penală în 22.06.2010. Acesta a declarat că în data de 19 iunie 2010 au venit la domiciliul său fiica sa și ginerele său, inculpatul T. L.. Pe la ora 21-21.30 inculpatul a mers cu ginerele cu mașina lui până în . prescuri la biserică. Apoi cei doi au plecat spre Huedin, inculpatul T. L. spunându-i că a băut două beri, motiv pentru care inculpatul N. C. a urcat la volanul autoturismului marca Ford. Coborând spre Călățele, în zona numită C., mașina a derapat și a intrat în șanț, fiind avariată la aripa dreapta. Cei doi au scos mașina din șanț, moment în care din urmă a venit un autoturism L., ocupanții acestuia s-au uitat la manevra de scoatere din șanț, apoi au plecat spre Huedin în spatele mașinii în care se găseau inculpații. În Călățele inculpatul N. C. a văzut luminile unei mașini de poliție, motiv pentru care i-a propus ginerelui său să schimbe locurile, respectiv acesta să treacă pe locul șoferului, iar inculpatul N. C. pe locul pasagerului. T. L. a acceptat, a trecut pe locul din stânga față, iar la sosirea polițiștilor a fost legitimat, apoi a fost întrebat dacă a consumat alcool. În spatele vehiculului Ford a oprit autoturismul L., iar tinerii din acest vehicul ar fi văzut momentul în care cei doi inculpați au schimbat pozițiile (d.u.p., vol. I, f. 39-40).

În declarația sa din 22.03.2011 N. C., în calitate de martor, a redat același curs al evenimentelor din seara zilei de 19.06.2010, precizând anumite aspecte. Astfel, în .-au întâlnit cu numiții B. A. și M. D., cu care au discutat, apoi au plecat spre Huedin, la volan urcând N. C.. De asemenea la momentul scoaterii vehiculului din șanț în Loganul ce s-a apropiat se găseau M. B., un vecin din localitatea Bălcești, și fratele său. Frații M. i-au întrebat pe inculpați dacă au nevoie de ajutor, apoi N. C. s-a urcat din nou la volan și și-a continuat deplasarea spre Huedin, în spate rulând autoturismul L.. În momentul opririi de către organele de poliție autoturismul Ford a rămas între doi stâlpi de iluminat public, iar numitul M. B. a oprit în spate. (d.u.p., vol. I, f. 37-38).

În data de 22.08.2011 N. C. a fost audiat în calitate de învinuit, dând o declarație cu un conținut relativ identic ( d.u.p., vol. I, f. 82-83). Ulterior acesta a fost audiat în calitate de suspect la P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj ( d.u.p., vol. II, f. 108-110), precum și în calitate de inculpat de către instanță (f. 42-43), în cuprinsul declarațiilor fiind menținute cele arătate anterior.

Martorul B. T. a fost audiat în cursul urmăririi penale (d.u.p., vol. I, f. 44, 45), precum și de către instanță (f. 59). Acesta a declarat că, în după masa zilei de 19 iunie 2010, se afla în centrul satului Bălcești împreună cu martorul N. D.. Lângă ei a oprit un autoturism din care a coborât N. C., care se afla la volan, iar în dreapta sa se afla ginerele său. După ce au povestit circa 10-15 minute cei doi au spus că merg spre Huedin, la volan s-a urcat N. C., apoi au plecat.

Martorul N. D. a fost de asemenea audiat de două ori în cursul urmăririi penale ( d.u.p., vol. II, f. 46, 47) și în instanță, f. 58), acesta arătând că în data de 19 iunie 2010 se întorcea cu căruța acasă, iar în centrul satului Băcești s-a întâlnit cu B. T.. În timp ce stăteau de vorbă au apărut N. C., la volanul unei mașini, iar în dreapta șoferului se găsea ginerele său, T. L.. După ce au stat de vorbă câteva minute cei doi au plecat cu mașina spre Huedin, la volan instalându-se N. C., locul din dreapta fiind ocupat de T. L..

Martorul M. B., audiat la data de 20.06.2010, a declarat că în seara zilei de 19 iunie circula cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN1 R din direcția B. spre Huedin, iar în jurul orelor 23.15 în localitatea Călățele a fost oprit de organele de poliție care în fața sa oprise un alt autoturism marca Ford cu nr. de înmatriculare_, solicitându-i-se să asiste la discuțiile cu conducătorul auto. Acesta a declarat că se numește T. L., a prezentat documentele la control și, la întrebarea polițiștilor dacă a consumat băuturi alcoolice acesta a recunoscut că a băut două beri (d.u.p., vol. I, f. 42).

Martorul M. B. a fost reaudiat, acesta declarând că, în timp ce rula pe DN1 R înainte cu 1,5 km de Călățele, într-o curbă la stânga, a observat pe partea dreaptă un autoturism marca Ford cu nr. de înmatriculare_ . Martorul a oprit crezând că s-a întâmplat ceva. Ajungând în spate a observat două persoane de sex masculin, una mai în vârstă și una mai tânără, care s-au urcat în autoturism, persoana bătrână la volan, iar cealaltă tânără pe scaunul din dreapta față și au pornit spre Huedin. Martorul a pornit și el și a circulat în spatele autoturismului marca Ford până în localitatea Călățele, unde pe o porțiune dreaptă a observat că din spate venea un autoturism de poliție. Toate vehiculele au oprit, autospeciala de poliție în fața autoturismului marca Ford la aproximativ 20-30 m. În timp ce martorul se afla în vehicul, având farurile aprinse, a observat că cele două persoane din față s-au schimbat la volan, respectiv persoana tânără a trecut la volan, iar cea în vârstă pe bancheta din dreapta față. (d.u.p., vol. I, f. 43).

În data de 05.09.2011 martorul M. B. a fost audiat din nou, acesta precizând că atunci când a ajuns în zona C. a văzut un autoturism, iar apropiindu-se și-a dat seama că este deținut de o persoană pe care o cunoștea, iar lângă acesta se afla un vecin pe nume N. C.. Martorul a oprit autoturismul și l-a întrebat dacă îl pot ajuta ceva, martorul fiind cu fratele său. După ce mașina a fost scoasă din șanț N. C. a urcat la volan, iar ginerele său în partea din dreapta față, aceștia continuându-și drumul spre Huedin. Martorul a mers tot timpul în spatele lor. În Călățele au fost trase ambele autoturisme pe dreapta de către polițiști. Martorul, având farurile aprinse, a văzut când N. C. s-a schimbat de la volan și a trecut în dreapta, iar la volan a trecut ginerele său. Martorul a arătat că N. C. le-a spus polițiștilor că el a condus autoturismul, fără ca aceștia să-l ia în seamă (d.u.p., vol. I, f. 84-85).

După preluarea cauzei de către P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj martorul M. B. a fost reaudiat. Cu această ocazie martorul a declarat că, datorită distanței la care se afla față de autoturismul oprit de polițiști la lumina fazei scurte a autoturismului său nu a văzut ce se întâmplă în autoturismul marca Ford. Se mai arată în declarație că martorul revine asupra declarațiilor anterioare și arată că datorită întunericului, a ploii și a faptului că autoturismul său era oprit la o distanță de circa 10-15 metri în spatele autoturismului Ford nu a văzut, la faza scurtă a mașinii, dacă T. L. și-a schimbat locul în mașină cu N. C.. Martorul a susținut că, întrucât autoturismul marca Ford se balansa imediat după oprire și a văzut niște umbre în acea mașină și pentru faptul că în localitatea Călățele P. l-a văzut pe N. C. urcând la volanul acelui autoturism, a avut reprezentarea că pe DN1 R autoturismul marca Ford a fost condus de N. C. și după ce acel vehicul a fost oprit de echipajul de poliție T. L. a luat locul la volan, iar N. C. a trecut pe scaunul dreapta față. Se arată în continuare că :” Încă o dată, precizez cu toată responsabilitatea, că am văzut agitație în autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_, că mașina se balansa și am crezut că N. C. și T. L. s-au schimbat la volan, după ce mașina era oprită de echipajul de poliție”. (d.u.p., vol. II, f. 128-134).

Martorul M. B. a fost audiat și de către instanță. În declarația sa acesta a arătat că imediat ce autoturismul Ford a fost oprit în fața sa de poliție a observat că acesta se balansa foarte tare și a văzut ceva mișcări în interiorul acestuia, respectiv agitație și niște mâini care se mișcau. Martorul a mai declarat că inculpatul N. C. le-a spus polițiștilor că el a condus mașina. (f. 63-64).

Fratele martorului M. B., numitul M. M. M., a fost audiat atât în cursul urmăririi penale ( d.u.p., vol. II, f. 136-140, f. 141, f. 142), precum și în instanță (f. 65-66). Acesta a declarat că după, oprirea autoturismului Ford, a observat că cele două persoane se mișcau (f. 142 verso). În declarația din 16.03.2011 se menționează: „ La lumina farurilor mașinii noastre și a becului de pe stâlpul de iluminat am observat mișcare în mașina domnului N. ca și cum ar schimba locurile în mașină” (f. 141 verso). În fața procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj martorul M. M. M. a arătat:” Cu toate că autoturismul marca Dacia L. condus de fratele meu era oprit la o distanță de circa 20 m de autoturismul Ford, într-o zonă întunecată, pentru că ploua și luminile de la faza scurtă nu băteau până la autoturismul Ford, în întuneric eu am văzut în autoturismul Ford, până la sosirea polițiștilor ceva umbre ca de la niște mâini care se ridicau și coborau, dar datorită distanței nu am văzut ca T. L. să se schimbe cu N. C. la volanul autoturismului. Am mai văzut că mașina se balansa.”. (d.u.p., vol. II, f. 139).

În fața instanței martorul a precizat că după ce mașina în care se găsea s-a oprit a văzut mișcări de mâini în vehicul, agitație, iar mașina se balansa (f. 65, verso).

Coroborând toate aceste mijloace de probă rezultă următoarele aspecte incontestabile:

1. De la domiciliul inculpatului N. C. și până în centrul localității Bălcești autoturismul Ford a fost condus de acest inculpat, inculpatul T. L. fiind pasager pe locul din dreapta față (declarațiile inculpaților, coroborate cu declarațiile martorilor B. T. și N. D.).

2. Din centrul localității și până la locul accidentului din zona numită C. pe DN1 R autoturismul Ford a fost condus de inculpatul N. C.. (declarațiile inculpaților, coroborate cu declarațiile martorilor M. B. și M. M. M.). Instanța apreciază că simpla nedeclarare de către inculpatul T. L. a împrejurărilor în care s-au produs avariile la autoturism nu are semnificația unei recunoașteri că acesta ar fi condus vehiculul, așa cum se susține în rechizitoriu. Este ilogic a se presupune că inculpatul T. L., după ce în două rânduri nu a dorit să șofeze întrucât știa că consumase alcool, a făcut schimb de locuri cu socrul său după plecarea din centrul satului Bălcești, a avariat vehiculul intrând în șanț, apoi după repunerea sa pe partea carosabilă i-a permis din nou socrului său să se urce la volan, pentru ca în final să treacă din nou pe locul conducătorului auto, poziție în care l-au identificat agenții de poliție.

3. De la locul accidentului la volan a urcat inculpatul N. C., iar inculpatul T. L. a ocupat locul pasagerului din dreapta șoferului. (declarațiile inculpaților, coroborate cu declarațiile martorilor M. B. și M. M. M.).

4. După efectuarea opririi de către agenții de poliție a autoturismului Ford pe raza localității Călățele de la volanul acestui vehicul a coborât inculpatul T. L.. (declarațiile inculpaților, coroborate cu declarațiile martorilor M. B. și M. M. M., cu procesul verbal de constatare, cu rapoartele agenților de poliție și declarațiile acestora din cursul cercetării judecătorești).

Controversa se referă așadar la acțiunile inculpaților în perioada de timp care a urmat plecării spre Huedin, după accidentul rutier, până la oprirea autovehiculului în Călățele. Potrivit tezei acuzării inculpatul T. L. a trecut la conducerea autoturismului imediat după ce acesta a plecat din localitatea Călățele P., fără ca aceasta să fie remarcată de martorii M. B. și M. M. M. care nu ar fi avut tot timpul control vizual asupra autoturismului marca Ford ( rechizitoriu, fila 9). Potrivit tezei expuse de apărare acest schimb a avut loc după ce mașina a fost oprită de poliție, respectiv până la momentul în care polițiștii s-au apropiat de mașină pentru a-i identifica pe cei din vehicul.

În cazul în care schimbul de locuri s-ar fi realizat până la momentul opririi, cum se reține în actul de sesizare a instanței, aceasta ar fi putut avea loc fie prin oprirea voluntară a autoturismului Ford, trecerea pe locul ocupat anterior de celălalt inculpat, apoi reluarea deplasării spre Huedin, fie prin schimbarea ocupanților vehiculului în timpul mersului. Tertium non datur.

Prima variantă este foarte puțin probabilă pentru următoarele considerente: potrivit declarațiilor martorilor M. B. și M. M. M. prezentate anterior vehiculele au circulat spre Huedin cu viteza de circa 50-60 km/h, pe o distanță relativ scurtă ( 5-6 km), iar autoturismul Dacia L. în care se aflau martorii M. rula la o distanță de câteva zeci de metri în spatele autoturismului Ford. O oprire voluntară a autoturismului Ford în vederea schimbării locurilor de către ocupanți nu ar fi putut trece neobservată de martori. De altfel martorul M. B. a declarat în fața procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, precum și în fața instanței, că a avut aproape în permanență contact vizual cu vehiculul din față, poate cu excepția zonelor cu curbă mai strânsă. De asemenea martorul M. M. M. a declarat expres că nu a văzut autoturismul Ford oprit pe traseu ( d.u.p., vol. II, fila 139). În consecință această ipoteză poate fi exclusă.

A doua posibilitate, respectiv schimbarea în mers, este una pur teoretică. Astfel, deplasarea autoturismului s-a făcut noaptea, pe un tronson de drum în coborâre accentuată, cu curbe strânse, cu carosabil umed, într-o zonă montană, drumul fiind mărginit fie de arbori, fie de stânci, fie de cursul unui pârâu. Cei doi inculpați se aflau sub influența băuturilor alcoolice (inculpatul T. L. având o alcoolemie foarte ridicată, stabilită ulterior la 2,20 g%o prima probă, respectiv 2,00 g%0 la a doua probă), iar unul dintre ei (inculpatul T. L., potrivit acuzării, inculpatul N. C., potrivit apărării), tocmai își dăduse măsura abilităților concrete de a șofa producând un accident rutier prin părăsirea sensului de mers și .>

Teza îmbrățișată de apărare se bucură în schimb de argumente relativ solide, care se desprind din materialul probator administrat: niciun martor nu l-a văzut pe inculpatul T. L. conducând autoturismul Ford, toți declarând că, de fiecare dată, la volan s-a urcat inculpatul N. C.. De asemenea martorii M. B. și M. M. M., chiar dacă și-au nuanțat declarațiile ( într-un interval de 4 ani), au afirmat că după oprirea de către polițiști au văzut în autoturismul Ford mișcări, umbre, agitație, iar vehiculul se balansa. Toate acestea nu pot fi explicate decât prin aceea că ocupanții locurilor din fața autoturismului L., profitând de momentele în care polițiștii se pregăteau să se deplaseze pentru efectuarea controlului, își schimbau locurile. Revenind la teza acuzării ambele ipoteze expus anterior ignoră exact acest factor determinant al conduitei inculpaților, respectiv oprirea de către agenții de poliție în trafic. Până la apariția acestui factor de „criză” nu exista vreun motiv serios pentru ca inculpații să-și schimbe locurile în vehicul.

Pe de altă parte în cursul cercetării judecătorești unul dintre agenții de poliție, respectiv N. A. I., a declarat în fața instanței următoarele: „ Am oprit acel autoturism. În momentul opririi am observat că cei din interiorul vehiculului încercau să schimbe locurile între ei, respectiv cel de la volan să treacă în dreapta și invers. Nu pot preciza exact dacă au reușit să schimbe locurile între ei, nu mai îmi amintesc”.

Nu în ultimul rând teza apărării referitoare la scopul schimbării, respectiv pentru ca inculpatul T. L. să se folosească de calitatea de polițist pentru a evita orice repercusiuni legale, poate fi luată în considerare de instanță. Astfel, fără a intra în explicații ce țin de antropologie, tradiții, aspecte socio-culturale, este încetățenită ideea că anumite categorii de persoane beneficiază de tratament preferențial din partea colegilor de breaslă (idee redată extrem de plastic în proverbul românesc „corb la corb nu scoate ochii”). Deși greșită din perspectivă etică, această convingere l-a determinat pe inculpatul N. C. să-i ceară inculpatului T. L., probabil uzitând și de ascendența pe care ți-o conferă raporturile socru-ginere, să-i ceară acestuia din urmă să treacă la volan: „ I-am spus ginerelui meu să le prezinte ( polițiștilor, n.n.) nu numai actele lui, ci și legitimația de polițist în speranța că i se va da un avertisment sau i se va reține o contravenție”. ( dosar instanță, f. 42 verso). Agentul de poliție a declarat de altfel că în momentul legitimării conducătorul auto s-a recomandat cadru MI, prezentând și legitimația de serviciu. Calculul s-a dovedit greșit, iar polițiști care au efectuat oprirea și-au exercitat, din fericire, corect atribuțiile de serviciu, fără a fi impresionați de acest aspect, ceea ce l-a determinat pe inculpatul N. C. să încerce, tardiv, să-și asume răspunderea.

În această ordine de idei trebuie menționat că inculpatul T. L., în calitatea sa de agent-șef adjunct de poliție, a fost subiectul dosarului de cercetare prealabilă urmare a evenimentului din data de 19.06.2010. Acestuia i-a fost aplicată sancțiunea destituirii din poliție, măsură menținută de Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr. 8544/31.08.2012 și de Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 2582/27.02.2013. ( d.u.p., vol. II, f. 17-80). În fapt s-a reținut în sarcina inculpatului că „ în data de 19.06.2010, a acceptat să schimbe poziția în autoturismul cu nr. de înmatriculare_, trecând la volan, iar conducătorul auto pe bancheta din dreapta, inducându-i în eroare pe polițiștii care i-au oprit cu scopul vădit de a evita tragerea la răspundere juridică a socrului său N. C., comportamentul adoptat fiind incorect, nedemn și care lezează valorile ocrotite de lege.”. (d.u.p., vol. II, f. 19).

Instanța a reținut că prezumția de nevinovăție este un principiu constituțional conform art. 23 alin. 11 din Constituția României potrivit căruia până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.

De asemenea atât în vechiul cod de procedură penală, cât și cel intrat în vigoare la data de 01.02.2014 prezumția de nevinovăție a fost expres prevăzută în capitolul dedicat principiilor procesului penal. Astfel, potrivit art. 5/2 C.Pr.P.. 1968 orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penala definitivă. Conform art. 4 NCPP orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Prezumția de nevinovăție reprezintă o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil, fiind prevăzută de art. 6 paragraf 2 din Convenția Europeană.

Chiar dacă prezumția de nevinovăție nu este de natură a conduce la stabilirea adevărului într-o cauză penală, ea constituie un element esențial, astfel încât dacă din probele administrate nu rezultă vinovăția inculpatului dincolo de orice dubiu, se impune soluția achitării (in dubio pro reo). Astfel, potrivit art. 396 alin. 1 și 2 NCPP instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Condamnarea se pronunță dacă instanța a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Raportat la probele administrate în cauză instanța a constatat că s-a conturat un puternic dubiu că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

În consecință instanța, pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, în baza 396 alin. 1 și 5 NCPP rap. la art. 16 alin. 1 lit. C) NCPP s-a dispus achitarea inculpatului T. L. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 NCP.

De asemenea în baza art. 396 alin. 1 și 5 NCPP rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) NCPP s-a dispus achitarea inculpatului N. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. și ped. de art. 273 alin. 1 NCP.

În baza art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia,

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA HUEDIN solicitând admiterea căii de atac promovate, desființarea sentinței judecătoriei și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună condamnarea inculpatului T. L. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prev. de art. 336 alin. 1 Noul Cod penal cu aplicarea art. 5 CP și a inculpatului N. C. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prev. de art. 273 alin. 1 Noul Cod penal cu art. 5 CP, la câte o pedeapsă cu închisoarea, care, în conformitate cu art. 91 Noul Cod penal să fie suspendate sub supraveghere.

În dezvoltarea motivelor de apel se arată că prin rechizitoriul emis de P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 51l/P/2013, inculpatul T. L., a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prev. de art. 336 alin. 1 Noul Cod penal reținându-se că, la data de 19.06.2010, în jurul orelor 23,¹⁵, acesta, după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe drumurile publice, respectiv pe DN 1 R, dinspre localitatea Bălcești, până în localitatea Călățele, jud. Cluj, având o alcoolemie de 2,20 gr %0 la prima probă recoltată și 2,00 gr %0 la cea de-a doua probă de sânge.

De asemenea, inculpatul N. C., a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prev. de art. 273 alin. 1 Noul Cod penal, întrucât acesta, fiind audiat în calitate de martor la data de 22.03.2011, în dosarul 525/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, a făcut afirmații mincinoase, în sensul că, în noaptea de 19.06.2010 a fost persoana care a condus autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_, din localitatea Bălcești până în localitatea Călățele, jud. Cluj, și care au servit la producerea unei consecințe juridice, care a constat în adoptarea ordonanței nr. 525/P/2010 din 08.06.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T. L., pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.

Prin sent. penală nr. 23/18.02.2015, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Huedin, în baza art. 396 alin. 1 și 5 NCPP rap. la art. 16 alin. 1 lit. c NCPP a dispus achitarea inculpatului T. L. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prev. de art. 336 alin. 1 Noul Cod penal și în baza art. 396 alin. 1 și 5 NCPP rap. la art. 16 alin. 1 lit. b NCPP a dispus achitarea inculpatului N. C. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prev. de art. 273 alin. 1 Noul Cod penal.

S-a apreciat de către procurori că hotărârea instanței de judecată nu este legală si temeinică, deoarece în mod greșit s-a statuat că inculpații nu au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

Starea de fapt reținută de judecătorie este diferită de cea prezentată în rechizitoriul parchetului, magistratul fondului apreciind că, raportat la probele administrate în cauză, s-a conturat un puternic dubiu, în sensul că inculpații nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Judecătoria a constatat că, din coroborarea mijloacelor de probă administrate în speță, au rezultat următoarele aspecte:

1.De la domiciliul inculpatului N. C. și până în centrul localității Bălcești, autoturismul Ford a fost condus de acest inculpat, inculpatul T. L. fiind pasager pe locul din dreapta față (declarațiile inculpaților, coroborate cu declarațiile martorilor B. T. și N. D.).

2.Din centrul localității și până la locul accidentului, din zona numită C. pe DN1 R autoturismul Ford a fost condus de inculpatul N. C.. (declarațiile inculpaților, coroborate cu declarațiile martorilor M. B. și M. M. M.). Instanța a apreciat că simpla nedeclarare de către inculpatul T. L. a împrejurărilor în care s-au produs avariile la autoturism nu are semnificația unei recunoașteri că acesta ar fi condus vehiculul, așa cum se susține în rechizitoriu. Procurorii susțin că este ilogic a se presupune că inculpatul T. L., după ce în două rânduri nu a dorit să șofeze întrucât știa că ingerase alcool, a făcut schimb de locuri cu socrul său, după plecarea din centrul satului Bălcești, a avariat vehiculul intrând în șanț, apoi după repunerea sa pe partea carosabilă i-a permis din nou socrului său să se urce la volan, pentru ca în final să treacă din nou pe locul conducătorului auto, poziție în care l-au identificat agenții de poliție.

3.De la locul accidentului, la volan, a urcat inculpatul N. C., iar inculpatul T. L. a ocupat locul pasagerului din dreapta șoferului, (declarațiile inculpaților, coroborate cu declarațiile martorilor M. B. și M. M. M.).

4.După efectuarea opririi de către agenții de poliție a autoturismului Ford pe raza localității Călățele, de la volanul acestui vehicul, a coborât inculpatul T. L., (declarațiile inculpaților, coroborate cu declarațiile martorilor M. B. și M. M. M., cu procesul verbal de constatare, cu rapoartele agenților de poliție și declarațiile acestora din cursul cercetării judecătorești).

Instanța a apreciat că singurul aspect controversat, se referă la acțiunile inculpaților în perioada de timp care a urmat plecării spre Huedin, după accidentul rutier, până la oprirea autovehiculului în Călățele. Potrivit tezei acuzării inculpatul T. L. a trecut la conducerea autoturismului imediat după ce el a plecat din localitatea Călățele P., fără ca aceasta să fie remarcată de martorii M. B. și M. M. M. care nu ar fi avut tot timpul control vizual asupra autoturismului marca Ford ( rechizitoriu, fila 9). Potrivit tezei expuse de apărare, acest schimb a avut loc, după ce mașina a fost oprită de poliție, respectiv până la momentul în care polițiștii s-au apropiat de mașină pentru a-i identifica pe cei din vehicul.

Pentru a dispune achitarea inculpaților instanța de judecată a luat în considerare teza îmbrățișată de apărare, care se baza pe următoarele argumente: niciun martor nu 1-a văzut pe inculpatul T. L. conducând autoturismul Ford, toți declarând că, de fiecare dată, la volan s-a urcat inculpatul N. C.. De asemenea martorii M. B. și M. M. M., chiar dacă și-au nuanțat declarațiile (într-un interval de 4 ani), au afirmat că după oprirea de către polițiști, au văzut în autoturismul Ford mișcări, umbre, agitație, iar vehiculul se balansa. Instanța a apreciat că, toate acestea nu pot fi explicate decât prin aceea că ocupanții locurilor din fața autoturismului L., profitând de momentele în care polițiștii se pregăteau să se deplaseze pentru efectuarea controlului, își schimbau locurile.

Curtea examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

În esență, critica procurorilor vizează interpretarea eronată de către Judecătoria Huedin a probelor administrate, prin prisma dispozițiilor art.97 și 103 NCPP.

Premisa coerenței și predictibilității sistemului judiciar constă în previzibilitatea interpretării și aplicării normelor de drept.

În operațiunea de interpretare a normelor juridice, magistratul este chemat să deslușească voința legiuitorului în edictarea acestora.

Una din cele mai utilizate metode de interpretare și, de regulă, prima la care apelează magistratul, este cea literală sau gramaticală, deoarece în acest fel se asigură, cu cea mai mare certitudine, condiția previzibilității legii.

În acest sens, în Avizul nr.11 din 2008 al Consiliului consultativ al Judecătorilor Europeni, în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătorești se arată că „examinarea chestiunilor în drept trece, într-un mare număr de cazuri, prin interpretarea regulii de drept. Această putere de interpretare nu trebuie să ne facă să uităm că judecătorul trebuie să asigure securitatea juridică, ce garantează previzibilitatea, atât a conținutului regulii de drept, cât și a aplicării sale și contribuie la calitatea sistemului judiciar”.

Existența unor contradicții între probe și mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, sunt inevitabile, cauzele fiind diverse și nu obligatoriu izvorâte din comportamentul rău-voitor sau neconform legii al persoanelor ascultate ori al celor care au strâns și administrat probele. Unele se referă la împrejurări neesențiale, nerelevante pentru aflarea adevărului și corecta stabilire a situației de fapt, dar altele pot afecta judicioasa deslușire a stării de fapt și în mod obligatoriu, trebuie înlăturate de organele judiciare prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă.

În unele cazuri, contradicțiile invocate de părți sunt consecința evaluării subiective a probatoriului administrat și constituie o motivare a apelului sau contestației.

Potrivit art.97 și art. 103 NCPP probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecăreia se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor și formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate, reprezintă două poziții de includere a capacității apreciative a instanței în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens și cu Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Miniștri ai Statelor Membre asupra Independenței eficacității și rolului judecătorilor, potrivit căreia “judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente și să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcțiile lor”.

Deși formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecție și de conștiință constituie suportul rațional al demersului judiciar pentru cunoașterea faptelor, drept garanție a unui proces echitabil și în concordanță cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenția Europeană și Protocolul nr.7, instanța are obligația de a-și motiva soluția dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această poziție a instanței de apel, este reliefată și de practica CEDO – cauza B. contra României în care se arată că “judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți”.

Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (faptele supuse judecății).

Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că adevărul – infracțiunile deduse spre soluționare instanței – este, fără echivoc, cel pe care îl înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

În baza art.99 NCPP, orice cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale – prin începerea urmăririi penale – nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege.

Vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpații au statutul de persoană nevinovată; la pronunțarea unei decizii judecătorești de condamnare, prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes”; soluția magistraților trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpatul T. L. în faza de urmărire penală, în declarația de la filele 31 up din 20 iunie 2010, din fața organelor de poliție, învederează textual: „Împreună cu socrul meu N. C., am consumat o bere și un coniac după care, în jurul orelor 23.30 m-am urcat la volan, iar în dreapta față s-a aflat socrul meu”.

În declarația din faza de u.p. fila 26 din 30 iulie 2010, dată în fața organelor de poliție și în prezența apărătorului, inculpatul T. a revenit asupra recunoașterii inițiale și a negat că ar fi fost la volan în momentul surprinderii de către organele de poliție, susținând că „din centrul localității Bălcești și până la surprinderea de către organele de poliție, socrul său s-a aflat la volan. Precizează că în momentul în care autoturismul poliției s-a apropiat de ei, socrul său a oprit vehiculul și a efectuat manevra de schimbare a locurilor”, crezând că datorită împrejurării că el era polițist, agenții constatatori vor manifesta clemență raportat la faptul că ambii consumaseră băuturi alcoolice, anterior urcării la volan.

În fața instanței de fond conform încheierii atașate la fila 44, inculpatul T. a declarat textual că „Socrul meu a urcat la volan, eu în dreapta lui, iar în zona denumită C., inculpatul N. a derapat și a intrat în șanț, avariind mașina la farul din dreapta și la spoiler. După ce am scos mașina din șanț, ne-am întâlnit cu doi consăteni pe care îi cunoștea socrul meu, acesta a urcat la volan, eu în dreapta și am continuat drumul spre Sîncraiu, băieții venind în urma noastră. Când am intrat în Călățele, socrul meu a văzut în oglinda retrovizoare luminile de la mașina poliției, a afirmat că permisul îi este expirat, mi-a propus să schimbăm locurile, întrucât eu fiind polițist, poate scap mai ușor fiind și coleg cu agenții constatatori. Eu am fost de acord, socrul a tras mașina pe dreapta, ne-am schimbat locurile, socrul meu trecând pe deasupra, iar eu pe dedesubt, spre scaunul șoferului. Au venit agenții la mașină, au întrebat cui aparține și cine a condus și din ce cauză este lovită mașina. Am răspuns că mașina este a mea și că am condus eu, prezentând actele, inclusiv legitimația de polițist, am recunoscut că am consumat și două beri, iar fiind confuz, am răspuns ba că am condus eu, ba că nu am condus. Socrul meu a spus polițiștilor că el a condus, iar unul dintre polițiști i-a spus să rămână deoparte, pentru că a văzut el cine a coborât de la volan”.

În fața curții, în declarația de la fila 28 inculpatul T. nu a recunoscut că a condus autoturismul în speță și a motivat „semnarea procesului-verbal de constatare a infracțiunii, de condiția pusă agenților constatatori ca a doua zi să se adreseze Poliției Huedin, Biroul circulație pentru a reglementa situația și a se statua în mod corect că N. C. a condus vehiculul. În privința faptului că a semnat buletinul de examinare clinică și procesul - verbal de prelevare a probelor biologice în calitate de conducător auto, recunoaște că a efectuat aceste manopere, dar motivul este, tocmai împrejurarea că se afla sub influența băuturilor alcoolice, alcoolemia fiind ridicată.

Precizează că și-a schimbat locul din dreapta față cu locul șoferului ocupat de socrul său, tocmai în momentul în care agenții de poliție s-au apropiat de autovehiculul în care se aflau”.

În privința inculpatului N. C., acesta la 22 iunie 2010 în fața organelor de poliție a învederat că „el a condus autoturismul proprietatea ginerelui său, iar în momentul în care au văzut în oglinda retrovizoare mașina poliției și-au schimbat locurile până la sosirea agenților constatatori, datorită împrejurării că el avea permisul auto expirat, dar cu toate că ginerele său consumase alcool, a considerat că fiind polițist, organele de cercetare penală ale poliției, vor manifesta clemență și indulgență, inculpatul T. făcând parte din același corp profesional cu aceștia”.

De precizat că N. C. la 22 martie 2011 a fost ascultat ca martor (fila 37 u.p.) de către IPJ Cluj, ocazie cu care a învederat că „ Am observat că în intervalul orar 17-18 din data de 19 iunie 2010, ginerele meu T. L. a consumat 2 sau 3 beri cu alcool. Mi-am adus aminte că sunt de serviciu la biserică, astfel că i-am spus ginerelui meu să mergem cu mașina la magazinul din .-a spus că a consumat alcool și nu poate conduce, susținând că voi conduce eu. Inculpatul T. a fost de acord, am plecat cu mașina lui, marca Ford cu nr._ și pentru că magazinul era închis ne-am gândit să mergem la Huedin, condiții în care ginerele meu a spus că nu poate să conducă. Din nou i-am explicat că voi conduce eu, pentru că nu e mare distanța. După ce am stat de vorbă cu N. D. și B. T., ne-am urcat în mașină, eu la volan și ginerele în dreapta. La un moment dat am derapat, în locul numit C. și am ajuns în șanț. După ce am repus mașina pe drum, ne-am întâlnit cu mașina condusă de M. B. și fratele său. În continuare, i-am propus inculpatului T. să ne continuăm drumul, eu am urcat din nou la volan și ginerele pe scaunul din dreapta. La un moment dat am văzut în oglindă mașina poliției și știind că am permisul expirat, i-am propus ginerelui să facem schimb de locuri, astfel încât să reiasă că el a condus autoturismul, sperând că fiind polițist, cei care ne-au oprit vor fi mai indulgenți. Când am oprit mașina, ne-am schimbat locurile. În timp ce T. L. se afla pe scaunul din dreapta – locul șoferului, s-au apropiat doi polițiști și știam că unul este de la Postul de Poliție Sâncrai și unul de la Călățele. Polițiștii l-au întrebat pe T. L. a cui este mașina, dacă el a condus și a consumat alcool, ginerele meu recunoscând că el a condus mașina. Auzind acestea, am coborât și i-am spus polițistului de la Sâncrai, că eu am condus mașina și aveau posibilitatea să mă vadă, deoarece au trecut pe lângă noi. Polițistul mi-a spus să îmi văd de treabă, deoarece a văzut el cine a coborât de la volan”.

În fața instanței de fond, în declarația de la fila 43, inculpatul N. C. a reiterat aceeași stare de fapt, pe care a învederat-o și în faza de urmărire penală, în sensul că el s-a aflat la volanul autoturismului, schimbând însă locurile cu ginerele său, după ce au fost opriți de către organele de poliție, datorită împrejurării că avea permisul auto expirat.

În fața Curții, în declarația de la fila 27 inculpatul N. C. a reluat aceeași împrejurare, în sensul că „el a condus autoturismul Ford din Bălcești până în Călățele, și nu ginerele său și nu poate explica faptul de ce nu a fost condus în aceste condiții pentru prelevare de probe biologice, fiind transportat în acest sens, inculpatul T.”.

Instanța de apel, examinând sentința atacată, a apreciat că Judecătoria Huedin nu a reținut o stare de fapt bazată pe probe concludente și just interpretate și că în raport de aceasta, în mod netemeinic nu s-a stabilit vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost deferiți justiției.

Probele administrate în faza de urmărire penală au aceeași valoare cu cele din fața judecătorului, respectiv cele strânse în fața procurorilor, se analizează coroborat cu cele realizate în faza cercetării judecătorești, iar scopul lor prev. în art. 97 NCPP, constând în aflarea adevărului, este identic, pentru ambele faze ale procesului penal.

Prin urmare, probele efectuate în faza de urmărire penală nu servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpaților, iar faptul că instanța este obligată să verifice legalitatea lor și să stabilească utilitatea și concludența acestora în cadrul cercetării judecătorești, nu duce automat la concluzia eliminării celor din faza de urmărire penală.

Ca o primă remarcă, în analizarea apelului declarat de către parchet, Curtea reține că alături de procurori, își însușește starea de fapt stabilită prin rechizitoriu, împrejurare ce determină ca aceasta să devină a instanței de judecată, semnificând unitatea de vedere dintre parchet și magistrați, în evaluarea și interpretarea probelor. Ea nu înseamnă stabilirea faptelor numai în baza probelor administrate la urmărirea penală, ci, fie, concordanța acestor probe cu cele administrate în cadrul anchetei judecătorești, fie nepotrivirea dintre cele două categorii de probe și, reținerea, de către instanțe, ca mai credibile, în consonanță cu adevărul, a celor administrate la urmărirea penală.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, Curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strassbourg).

Vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor deduse judecății rezultă din coroborarea tuturor probelor testimoniale și scrise atașate dosarului, administrate nemijlocit atât în faza de urmărire penală cât și în fața judecătorilor.

Astfel, inculpatul T. L. în declarația scrisă în fața organelor de poliție, personal, în noaptea de 19/20 iunie 2010, imediat după ce a fost oprit în trafic, recunoaște că a condus autoturismul până în momentul solicitării actelor pentru control, de către polițiști. Chiar și în fața Judecătoriei Huedin inculpatul T. precizează că „Am răspuns polițiștilor că mașina este a mea și că am condus eu”.

Mai mult, vinovăția inculpatului T. este reliefată și de Procesul-verbal de constatare al evenimentului rutier întocmit de polițiști, care este semnat de acesta, în calitate de conducător auto și de martorul asistent M. B.; (vol. I,f. 16).

De asemenea, vinovăția inculpatului T. este pusă în evidență și prin conținutul Buletinului de examinare clinică și al procesului-verbal de prelevare a probelor biologice, în care acesta a semnat în cunoștință de cauză, în calitate de conducător auto; (voi. I, f. 24).

Vinovăția inculpatului T. este relevată chiar și prin declarațiile martorilor M. B. și M. M. M., care au susținut că l-au observat pe inculpatul N. C., urcându-se la volanul autoturismului din localitatea Călățele P., care era avariat și conducându-1 spre orașul Huedin, însă cei doi martori precizează că nu au avut tot timpul drumului (6 km.) contact vizual asupra autoturismului inculpaților, (vol. I, f. 43, vol. II, f. 128-142, f. 63-64, 65-66- dosar instanță).

De asemenea, vinovăția inculpatului T. este dovedită prin declarațiile martorilor M. B. și M. M. M., date la data de 08.07.2014, în fața procurorului, în care au afirmat, în mod cert că nu au văzut când N. C. și T. L. și-ar fi schimbat locurile la volanul autoturismului marca Ford, după ce acel autovehicul a fost oprit în trafic de polițiștii constatatori; (vol. II, f. 128-134, 136-140).

Astfel, martorul M. B. în faza de urmărire penală relevă următoarele:

„Părinții mei, pe nume M. Silian și M. M., au în proprietate autoturismul marca „Dacia L.", cu nr. de înmatriculare_, iar eu sunt frate cu M. M. M..

În noaptea de 19 iunie 2010, în jurul orelor 23:00, eu am condus autoturismul Dacia L.", cu nr. de înmatriculare_, din . Huedin.

În autoturism se afla și fratele meu M. M. M. și noi doi ne-am deplasat din . casa bunicilor noștri, în orașul Huedin, județul Cluj, la o discotecă.

Am circulat cu autoturismul pe DN 1R și rețin că era întuneric bine și ploua. Deplasându-ne din . Huedin, când am ajuns între satul Călățele P. și satul Călățele, pe sensul nostru de circulație am văzut la lumina farurilor, un bărbat, pe șosea, iar pe acostament se aflau niște resturi de la farul unui autoturism, iar pe șosea, partea dreaptă, se afla staționat un autoturism marca „Ford, cu nr. de înmatriculare_ .

L-am recunoscut pe bărbatul de lângă autoturism în persoana lui N. C., care locuia în ., județul Cluj.

În autoturism se afla, pe scaunul dreapta față, un bărbat pe care atunci nu l-am cunoscut, dar ulterior am aflat că se numește T. L. și că era polițist în municipiul Cluj-N..

Am coborât din mașina mea, pe care am oprit-o la o distanță de circa 10-15 metri în spatele autoturismului marca „Ford" și l-am întrebat pe N. C. dacă s-a întâmplat vreun accident.

N. C. mi-a răspuns că nu s-a întâmplat vreun eveniment și pentru acest motiv eu am urcat în autoturismul meu, la volan și l-am văzut în lumina farurilor pe N. C. că a urcat la volanul autoturismului marca „Ford", cu nr. de înmatriculare_ .

N. C. a pornit autoturismul, deplasându-se spre orașul Huedin și în urma lui am plecat și eu cu autoturismul meu. Rețin că ploua, că era întuneric și se circula cu circa 50-60km/h, iar pe traseu au fost și situații în care distanța dintre cele două mașini era de circa 70 metri.

Nu rețin ca pe drum, până să fi fost opriți de un echipaj de poliție, eu să fi pierdut contactul vizual cu autoturismul condus de N. C..

Datorită întunericului și a faptului că ploua, eu vedeam doar niște umbre în autoturismul marca „Ford", cu nr. de înmatriculare_ și eu eram atent cum conduceam eu, datorită faptului că era noapte și ploua. Pentru acele motive eu aveam convingerea că autoturismul marca „Ford", cu nr. de înmatriculare_, era condus de N. C., pentru că pe acea persoană am văzut-o urcând la volan între Călățele P. și satul Călățele.

Pe traseu autoturismul Ford, cu nr. de înmatriculare_, avea un mers neregulat.

Aproape de ieșirea din satul Călățele spre orașul Huedin, cele două autoturisme au fost depășite de un echipaj de poliție, care ne-au atenționat sonor și vizual, să oprim autoturismele.

Autoturismul marca „Ford", cu nr. de înmatriculare_, a oprit pe șosea, vehiculul de poliție a oprit la circa 30-50 metri în fața autoturismului marca „Ford", iar eu am oprit autoturismul meu la o distanță de 10-15 metri în spatele autoturismului marca „Ford".

Precizez că autoturismul marca „Ford", s-a oprit în dreptul unui stâlp de iluminat public care funcționa, dar afară nu era o vizibilitate prea bună, întrucât și ploua. Eu am văzut din autoturismul meu că autoturismul marca „Ford" se balansează, după ce s-a oprit și am văzut niște umbre în acea mașină.

Datorită distanței la care mă aflam față de acel autoturism, la lumina fazei scurte a autoturismului meu, nu am văzut ce se întâmplă în autoturismul marca „Ford", cu nr. de înmatriculare_ .

Rețin doar că după circa 30 de secunde de la oprirea autoturismului marca „Ford" pe șosea, la acel autoturism au sosit doi polițiști care se aflau în mașina de poliție.

Am văzut, în mod cert, că de pe scaunul stânga față a autoturismului marca „Ford", cu nr. de înmatriculare_, a coborât T. L. și nu N. C., care stătea pe scaunul dreapta față.

Am fost chemat și eu lângă acel autoturism, iar din autoturism a coborât și N. C..

Când m-am apropiat de acel autoturism, care avea ușile față deschise, din autoturism ieșea miros de alcool, iar când eu m-am apropiat de T. L. și N. C., mirosea a alcool, dar nu știu de la care din cei doi se simțea halena de băutură.

Rețin că T. L. nu a vorbit în prezența mea cu polițiștii și doar N. C. spunea că el a condus autoturismul marca „Ford", cu nr. de înmatriculare_ .

Cei doi polițiști îi cereau lui N. C. să nu intervină în acțiunea lor și să intre în autoturismul Ford, dar N. C. nu îi asculta.

Nu mi-am putut da seama dacă N. C. era sub influența băuturilor alcoolice.

Eu am fost martor asistent la constatarea faptei din 19 iunie 2010 și am semnat procesul-verbal de constatare a infracțiunii întocmit la 19 iunie 2010 de polițiștii N. A. și O. A..

Eu am citit cu ocazia acestei audieri, procesul-verbal de constatare a infracțiunii, care mi s-a prezentat de procuror, și pe care eu l-am semnat fără obiecțiuni, în calitate de martor asistent, și nu contest cele consemnate în acest act oficial, inclusiv că T. L. a consumat două beri, după care a plecat cu autoturismul spre orașul Huedin.

În data de 20 iunie 2010 eu am dat o declarație olografă în care am declarat că am asistat în noaptea de 19 iunie 2010 la discuțiile pe care polițiștii le-au purtat cu conducătorul auto T. L.. Nu am declarat că în localitatea Călățele P. la volanul autoturismului Ford, cu nr. de înmatriculare_, a urcat N. C., întrucât nu am fost întrebat despre acest lucru.

Între declarația olografă din 20 iunie 2010 și declarația olografă din 5 septembrie 2011, aceasta din urmă dând-o în dosarul nr. 447/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, eu am mai dat o declarație olografă în care am declarat ca și în declarația de martor din 16 martie 2011 și în declarația olografă din 5 septembrie 2011, că după ce autoturismul marca „Ford", cu nr. de înmatriculare_, s-a oprit pe șosea la indicația echipajului de poliție, eu aș fi văzut din autoturismul meu că T. L. l-a schimbat la volan pe N. C..

Cu ocazia acestei audieri, în mod sincer revin la declarațiile date și declar în mod corect că datorită întunericului, a ploii și a faptului că autoturismul meu era oprit la o distanță de circa 10-15 metri în spatele autoturismului Ford, nu am văzut, la faza scurtă a mașinii mele, dacă T. L. și-a schimbat locul în mașină cu N. C., în sensul că T. L. a trecut pe scaunul stânga față, iar N. C. a trecut pe scaunul dreapta față.

Din momentul opririi autoturismului Ford, cu nr. de înmatriculare_ și până la venirea celor doi polițiști la acel autoturism și până când T. L. a coborât din acel autoturism, nici T. L. și nici N. C. nu au coborât din acel vehicul, care era staționat la ieșirea din satul Călățele, spre orașul Huedin.

Revin la declarația de martor din 16 martie 2011, la declarația olografă nedatată și la declarația olografă datată cu 5 septembrie 2011 și declar că în noaptea de 19 iunie 2010 eu nu l-am văzut pe T. L. schimbându-și locul în autoturismul Ford, cu nr. de înmatriculare_, cu N. C..

Eu am presupus acel fapt, pentru că din autoturism a coborât T. L., iar în localitatea Călățele P. a urcat la volan N. C..

Din localitatea Călățele P. și până în localitatea Călățele, unde a fost oprit autoturismul „Ford", acel vehicul a parcurs circa 5-6 km, pe o șosea cu curbe.

Așa fiind, Curtea va reține fără echivoc că autovehiculul Ford aparținând inculpatului T. a fost condus de către acesta, în calitate de conducător auto, așa cum l-au depistat agenții constatatori și cum susține și martorul asistent M. B. în declarațiile date în fața organelor de urmărire penală.

Martorul asistent M. B. în fața Curții în declarația de la fila 36 a învederat: „Când polițiștii s-au apropiat de autoturismul în care se afla inculpatul N., am observat că de la volan a coborât inculpatul T.. Nu știu dacă ambii inculpați se aflau sub influența alcoolului, dar dinspre mașina lor se simțeau vapori de alcool”.

De asemenea, martorul M. M. M. în faza de urmărire penală relevă că:

„Părinții mei, pe nume M. Silian și M. M., au în proprietate autoturismul marca „Dacia L.", cu nr. de înmatriculare_, iar eu sunt frate cu M. B..

În noaptea de 19 iunie 2010, în jurul orelor 23:00, M. B. a condus autoturismul „Dacia L.", cu nr. de înmatriculare_, din . Huedin și noi doi ne-am deplasat din . casa bunicilor noștri, în orașul Huedin, județul Cluj, la o discotecă.

Am circulat cu autoturismul pe DN1R și rețin că era întuneric bine și ploua.

Deplasându-ne din . Huedin, când am ajuns între satul Călățele P. și satul Călățele, pe sensul nostru de circulație am văzut la lumina farurilor autoturismul marca „Ford", cu nr. de înmatriculare_, cu avariile pornite, iar lângă autoturism se aflau doi bărbați, respectiv un bărbat mai în vârstă, pe care l-am recunoscut la lumina farurilor mașinii noastre, în persoana lui N. C., pe care îl cunoșteam, iar cealaltă persoană era mai tânără și nu o cunoșteam. Fratele meu a coborât din mașină, s-a deplasat la cei doi, noi crezând că s-a produs un accident de circulație, după care fratele meu a revenit la mașina noastră și s-a urcat la volan.

La lumina farurilor autoturismului nostru, am văzut că la volanul autoturismului marca Ford, cu nr. de înmatriculare_, s-a urcat N. C., iar pe scaunul dreapta față s-a urcat bărbatul tânăr, despre care am aflat ulterior că se numește T. L..

Acel autoturism a plecat primul și după circa un minut și fratele meu a pus în mișcare autoturismul nostru.

Am circulat în spatele autoturismului marca Ford și erau porțiuni din drum când vedeam în față acel autoturism, dar erau și zone, cu curbe, când autoturismul din față nu mai era zărit de noi.

Erau intervale de până la un minut când autoturismul marca Ford, cu nr. de înmatriculare_ nu era în raza noastră vizuală și nu aveam contact vizual cu acel vehicul.

Fiind întuneric și ploaie, la lumina farurilor nu vedeam cine conducea acel autoturism, dar presupuneam că N. C. îl conducea, pentru că pe el l-am văzut la volan în localitatea Călățele P..

Nu știam dacă pe traseu cei doi bărbați s-au schimbat la volan, pentru că nu am văzut acel autoturism oprit din nou, când aveam control vizual asupra lui.

În . spre orașul Huedin, din spate ne-a depășit o mașină de poliție care, prin semnale sonore și luminoase, a făcut semn conducătorului auto al autoturismului Ford, cu nr. de înmatriculare_, să oprească vehiculul.

Autoturismul Ford s-a oprit pe șosea, mașina de poliție s-a oprit în fața acelui autoturism la circa 5-10 metri distanță, iar fratele meu a oprit autoturismul Dacia L. la circa 20 metri în spatele autoturismului Ford, cu nr. de înmatriculare_ .

La un minut sau două minute de la oprirea autoturismului Ford pe șosea, lângă autoturism au venit doi polițiști care se aflau în mașina de poliție.

Autoturismul Ford s-a oprit lângă un stâlp de iluminat public, care funcționa. Cu toate că autoturismul marca Dacia L. condus de fratele meu era oprit la o distanță de circa 20 metri de autoturismul Ford, într-o zonă întunecată, pentru că ploua și luminile de la faza scurtă nu băteau până la autoturismul Ford, în întuneric eu am văzut în autoturismul Ford, până la sosirea polițiștilor ceva umbre ca de la niște mâini care se ridicau și coborau, dar datorită distanței nu am văzut ca T. L. să se schimbe cu N. C. la volanul autoturismului. Am mai văzut că mașina se balansa.

Am văzut că de la volanul autoturismului Ford, care era oprit, când au apărut polițiștii, a coborât inculpatul T. L. și nu N. C..

Fratele meu a coborât din autoturism și s-a deplasat la autoturismul marca Ford, unde se aflau polițiștii, T. L. și N. C..

După scurt timp, M. B. s-a reîntors la autoturismul Dacia L., a intrat în mașină, mi-a spus că T. L. și N. C. sunt beți și că T. L. a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest.

Fratele meu mi-a spus că a fost martor la evenimentul produs. După aceea fratele meu a pus în mișcare autoturismul Dacia L. și am plecat la discotecă în orașul Huedin.

Eu am dat o declarație de martor la 16 martie 2011, .-L,_ și o declarație olografă nedatată.

In declarația de martor din 16 martie 2011, eu am scris că am observat mișcare în autoturismul Ford, după ce a fost oprit de poliție, ca și cum N. C. și-ar fi schimbat locul cu T. L.. Am făcut acea presupunere și am consemnat-o în scris pentru că în localitatea Călățele P. am văzut că la volanul vehiculului Ford a urcat N. C., iar în localitatea Călățele de la volanul acelui vehicul a coborât T. L. și pentru că pe traseul de circa 6 km, când am avut contact vizual cu autoturismul Ford, nu am văzut ca la volanul acelui autoturism să fi trecut T. L., am presupus că acesta a trecut la volanul vehiculului doar în satul Călățele, după ce autoturismul a fost oprit de echipajul de poliție și până la sosirea la acel vehicul a celor doi polițiști.

În fața Curții martorul M. M. B. a fost audiat la 4 noiembrie 2015 (fila 35) care relevă textual: „Când au ajuns polițiștii la mașina inculpatului T., am văzut că de la volan a coborât acesta, iar inculpatul N. nu știu de pe ce loc a coborât.”

Curtea va înlătura din ansamblul probator declarația martorului N. D., deoarece acesta nu a remarcat și nu a văzut cine s-a dat jos de la volanul autoturismului aparținând inculpatului T., când acesta a fost oprit pentru control de către organele de poliție, nefiind prezent nici la discuțiile concrete dintre polițiști și conducătorul auto.

De asemenea, în același context va fi interpretată și declarația martorului B. T. fila 42 Curte, deoarece nici acesta nu a fost prezent când autoturismul inculpatului T. a fost oprit pentru control de către organele de poliție și nu a asistat la discuțiile efective dintre polițiști și adevăratul conducător auto al autovehiculului.

Vinovăția inculpatului T. este pusă în evidență și prin declarația polițistului O. A. din faza de urmărire penală, menținută în fața Curții, acesta relevând textual: „La 19 iunie 2010 am efectuat depășirea a două autovehicule, le-am oprit pe partea dreaptă, agentul N. a coborât din autovehicul și s-a deplasat înspre primul, iar eu am coborât și m-am îndreptat împreună cu colegul meu înspre cel în care se aflau două persoane, respectiv T. și N.. Inculpatul T. L. ne-a spus că el a condus autovehiculul și că este coleg cu noi, lucrător la IPJCluj. Am solicitat prezența unei persoane din autovehiculul din spate, în calitate de martor asistent urmând a ne întâlni cu acesta la Poliția Huedin, noi plecând împreună cu T. L. cu autospeciala poliției, la spital, unde acesta a fost testat cu etilotestul, apoi i-au fost prelevate două probe de sânge și a fost audiat. În timpul conversațiilor cu T. L., socrul său N. C. a afirmat că el a condus autoturismul, dar pentru că agentul N. A. l-a văzut pe T. L. coborând de la volanul autoturismului, inculpatul N. nu a fost condus la Poliția Huedin”.

În fața Judecătoriei precum și a Curții la 16 decembrie 2015 fila 52, martorul O. A. M. susține că: „În autovehiculul oprit, la volan era inculpatul T., iar inculpatul N. era în dreapta inculpatului T.. L-am condus pe inculpatul T. la Spitalul Huedin unde i s-au recoltat probe biologice, deoarece se simțea că acesta emana miros de alcool. Inculpatul T. a semnat în calitate de conducător auto, procesul- verbal. Eu și colegul meu am consemnat în procesul – verbal exact ce am constatat în momentul opririi, respectiv că a condus inculpatul T., autovehiculul. Nu îmi amintesc momentul la care am întocmit procesul – verbal, însă dacă unul sau cei doi inculpați ar fi avut obiecțiuni, acestea ar fi fost incluse în procesul – verbal, chiar dacă era întocmit ulterior. Din momentul în care am oprit mașina poliției și până am coborât, într-un interval de câteva secunde, nu am văzut ca inculpații să își schimbe locurile în autoturism. Când am ajuns în dreptul portierei, la volan era inculpatul T., iar în dreapta inculpatul N..

Vinovăția inculpatului T. rezultă și din declarația polițistului N. A. din 6 septembrie 2011 de la fila 87 u.p. în care acesta relevă textual: „Am legitimat conducătorul auto care se afla la volanul autoturismului Ford cu nr._ care s-a recomandat că este coleg cu noi, prezentând o legitimație de polițist, după care a încercat să discute cu noi pentru a trece cu vederea faptul că se află sub influența alcoolului. A declarat verbal că se numește T. L. și este din Cluj, iar pe locul din dreapta față se afla socrul acestuia. T. L. a fost condus la Spitalul Huedin în vederea recoltării probelor biologice. Nu l-am auzit pe socrul lui T. să fi spus că el a condus acest autoturism înainte de a fi oprit de către noi. T. a dat declarația din 20 iunie 2010 fără a fi silit de cineva „.

În declarația din fața Judecătoriei precum și în cea din fața Curții de la fila 51 martorul N. A. I. a învederat că: „ Am legitimat conducătorul auto care a spus că este coleg cu noi și mi-a prezentat legitimația de polițist, la volan aflându-se inculpatul T., iar în dreapta inculpatul N.. Am constatat că cei doi se aflau sub influența alcoolului. Pe inculpatul T. l-am condus la sediul Poliției Huedin, de unde a fost transportat la spital, pentru recoltarea de probe biologice. Procesul – verbal de constatare a infracțiunii a fost semnat de inculpatul T., în calitate de conducător auto”.

T. a dat declarația din 20 iunie 2010 fără a fi silit de cineva.

Curtea reține că vinovăția inculpatului N. C. în săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, rezidă în aceea că, fiind audiat în calitate de martor la data de 22.03.2011, în dosarul penal nr.525/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, a făcut afirmații mincinoase, în sensul că, în noaptea de 19.06.2010 a fost persoana care a condus autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_, din localitatea Bălcești până în localitatea Călățele, jud. Cluj, afirmații care au fost consemnate în declarația de martor .-L nr._ din 22 martie 2011, reluând cele consemnate olograf la data de 22 iunie 2010 și care au servit la producerea unei consecințe juridice, care a constat în adoptarea ordonanței nr. 525/P/2010 din 08.06.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T. L., pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, aceea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr./l alcool pur în sânge.

În speța dată, declarațiile mincinoase făcute în calitate de martor de către inculpatul N. C. în dosarul penal nr. 525/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, în care a relatat împrejurări care au servit la netrimiterea în judecată a inculpatului T. L., realizează elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, întrucât declarația „martorului N. C.” din 22 martie 2011 consemnată în formularul de martor .-L nr._ din 22 martie 2011 este supusă unei reglementări penale speciale, cu privire la veracitatea ei, așa cum se arată și în doctrina de specialitate.

Vinovăția inculpatului N. C. în săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă este pusă în evidență și reliefată și de constatarea împrejurării că adevăratul conducător al autoturismului Ford în noaptea de 19 iunie 2010 a fost inculpatul T. L., care a pilotat acest autovehicul pe drumurile publice, în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică de 2,20 gr.⁰/00, împrejurare ce rezultă din propriile declarații ale acestuia în care a recunoscut inițial activitatea ilicită, recunoaștere care se coroborează perfect cu procesul – verbal de constatare a evenimentului rutier întocmit de agenții O. și N. și semnat în calitate de martor asistent de către M. B., cu concluziile buletinului de examinare clinică și procesul – verbal de prelevare a probelor biologice, în care inculpatul T. a semnat în cunoștință de cauză, în calitate de conducător auto, cu declarațiile martorilor M. B. și M. M. M. precum și cu declarațiile agenților constatatori O. și N., care afirmă textual: „Că inculpatul T. a fost cel care ocupa locul conducătorului auto, în momentul opririi autoturismului pentru control și că atât el cât și inculpatul N. emanau vapori de alcool”.

Curtea reține că aprecierea probelor într-o cauză dedusă judecății, este rezultatul unui proces de cunoaștere a realității obiective, in cadrul căruia probele dau naștere unui sentiment de certitudine în legătură cu existența sau inexistența unei infracțiuni, confirmarea sau absența vinovăției persoanei trimise în judecată.

Potrivit disp. art 103 NCPP, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, în urma examinării tuturor celor administrate, in scopul aflării adevărului.

Relativ la aprecierea probelor se impune a se reține că aceasta este operațiunea finală a activității de probațiune, care permite instanței de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor celor administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpaților pentru faptele deduse judecății. Mai mult, orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar și-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecății.

Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție, astfel cum este reglementată și în dispozițiile art.6 paragr.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, produce, în principal, două categorii de consecințe: a) în privința organelor judiciare, care trebuie să manifeste prudență în examinarea actului de trimitere în judecată și să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea și în defavoarea inculpatului; b) în privința inculpatului, prezumția de nevinovăție implică dreptul său de a propune probe în apărarea sa și acela de a nu depune mărturie contra lui însuși.

În sistemul nostru de drept, prezumția de nevinovăție – astfel cum este reglementată prin disp.art. 4 NCCP și art.99 NCPP – îmbracă două coordonate: administrarea probelor și interpretarea acestora. În ceea ce privește interpretarea probelor, pentru a putea fi operantă prezumția de nevinovăție, este necesar ca instanța să înlăture eventualitatea, bănuielile, suspiciunile, aproximațiile, pentru că atunci când infracțiunea nu este dovedită cu certitudine, prezumția de nevinovăție împiedică pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

În cauza dedusă judecății, Curtea constată că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată în privința inculpaților T. și N., probele administrate de organele judiciare demonstrând, fără echivoc, vinovăția acestora.

Folosirea ca probe a declarațiilor administrate în fața procurorului nu este în sine incompatibilă cu prevederile art. 6 paragraf 1 și paragraf 3 lit. d din Convenție, în condițiile în care dreptul la apărare a fost respectat. Ca regulă, aceste drepturi impun ca inculpatul să fi avut o oportunitate adecvată să conteste sau să interogheze un martor ce dă declarații împotriva sa, fie la momentul audierii acestuia, fie într-o fază ulterioară a procedurii, așa cum se arată în cauzele CEDO „Craxi contra Italiei prg.86 din 5 decembrie 2002; Birutis contra Lituaniei din 28 martie 2002 prg.28; cauza SN contra Suediei prg. 44 din 2 iulie 2002; Artner contra Austriei prg.2 din 28 august 1992”.

Corolarul acestora constă în aceea că dreptul la apărare al unei persoane este restrâns într-o măsură incompatibilă cu prevederile art. 6, dacă hotărârea de condamnare a fost întemeiată în exclusivitate sau într-un mod determinant pe o declarație dată de o persoană căreia inculpatul nu a avut posibilitatea să-i pună întrebări sau să solicite audierea acesteia în vederea confruntării, fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecății, așa cum se învederează în deciziile CEDO „D. contra României din 8 martie 2007; Guilloury contra Franței prg.53 din 22 iunie 2006; Sadak contra Turciei din 17 iulie 2001 prg.67; Hulki Gunes contra Turciei prg. 86 din 8 aprilie 2004, dispoziții respectate în speța de față, martorii acuzării și ai apărării fiind ascultați nemijlocit în fața inculpaților și a instanței.

Declarațiile inculpaților făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță.

Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale inculpaților făcute în fața poliției, procurorului și instanțelor sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestora de consecințele penale ale faptei lor, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.

Dând sens și dispozițiilor art.5 din NCPP privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanța de apel a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.

Deși inculpații, în fața Curții, au negat constant comiterea faptelor, afirmând că au fost achitați pe baza dispozițiilor legale, susținerile acestora nu au suport probator.

Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpați, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.

Așa fiind, nu poate fi acceptată achitarea inculpaților dispusă de prima instanță deoarece Curtea a constatat dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele imputate există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către aceștia.

În cauză, pe baza declarațiilor martorilor evidențiați mai sus, Curtea va reține vinovăția inculpaților T. și N. în comiterea infracțiunilor pentru care au fost deferiți justiției.

De remarcat că la data sesizării instanței, respectiv la data de 14 iulie 2014 erau în vigoare prevederile Noului Cod penal, care au fost indicate în rechizitoriu, ca operante în privința inculpaților, respectiv art. 336 alin. 1 CP pentru inculpatul T. și art. 273 alin.1 CP pentru inculpatul N..

Curtea apreciază că se impune stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 C. pen., în funcție de aceasta urmând a fi analizate toate criticile invocate cu privire la existența faptelor și întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor ce formează obiectul acuzației penale.

Ca urmare, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, și realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri și, respectiv, din legea specială, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidentă în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, Curtea constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, cea anterioară, aceasta conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpați.

Deși infracțiunea prev. de art. 336 alin. 1 prevede o sancționare mai blândă decât cea din legea specială OUG nr. 195/2002, prevăzând alternativ cu pedeapsa închisorii și amenda, legea penală mai favorabilă este însă legea veche pentru că trebuie avut în vedere și modalitatea de individualizare a sancțiunii (suspendarea condiționată care permite reabilitarea de drept a persoanei la expirarea termenului de încercare) spre deosebire de suspendarea sub supraveghere care impune fixarea unor obligații în sarcina condamnatului și care nu permite reabilitarea acestuia la finalizarea termenului de încercare.

Aceleași lucruri sunt valabile și în privința infracțiunii de mărturie mincinoasă, care în prezent nu mai este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, ca și cea din vechea reglementare prev. de art. 260 VCP, ci cu închisoare de la 6 luni la 3 ani alternativ cu amenda, dar trebuie avut în vedere de către magistrați, ansamblul dispozițiilor legale aplicabile în speță, respectiv și modalitatea de individualizare a pedepselor care avându-se în vedere prev. art. 91 NCP sunt mai drastice decât cele ale vechiului Cod penal art. 81 CP care permiteau la expirarea termenului de încercare reabilitarea de drept a condamnatului.

Rezultă, așadar, că, pentru infracțiunile ce formează obiectul acuzației penale, vechile dispoziții ale Codului penal apar ca fiind mai blânde sub aspectul modalității de individualizare a pedepselor însă, evaluând aceste prevederi legale în coroborare cu cele care reglementează tratamentul penal al pluralității de infracțiuni sub forma concursului, efectele suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și sfera obligațiilor impuse condamnaților pe durata acesteia, împrejurările ce pot constitui circumstanțe atenuante și efectele lor, se observă că legea care, în ansamblul dispozițiilor sale incidente în speță, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpați este legea penală anterioară, iar nu cea în vigoare la data soluționării prezentelor apeluri, sens în care se va dispune schimbarea încadrării juridice reținută prin rechizitoriul parchetului.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instanța trebuie să aibă în vedere, în aplicarea art. 5 C. pen., sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării prevăzute de legile succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere. Ca urmare, deși art. 92 C. pen. prevede o durată a termenului de supraveghere mai redusă decât durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută în art. 86² C. pen. anterior, se observă că noua lege penală generală nu mai prevede ca efect al împlinirii termenului de supraveghere, reabilitarea de drept a condamnatului (așa cum prevedea art. 86⁶ C. pen. anterior), iar art. 93 C. pen. instituie obligativitatea impunerii unui set de obligații, ce anterior aveau caracter facultativ, situație în care, și din această perspectivă, dispozițiile Codului penal anterior se învederează ca fiind mai avantajoase pentru inculpați, respectiv art. 81 CP.

În consecință, având în vedere toate aceste aspecte, Curtea constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpați este legea penală anterioară, conform art. 5 CP.

Pentru motivele ce preced, Curtea va admite ca fondat în baza art. 421 pct 2 lit a CPP apelul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Huedin împotriva sentinței penale nr. 23/18.02.2015 a Judecătoriei Huedin, pe care o va desființa în întregime și, rejudecând:

Va condamna pe inculpatul T. L., fiul lui A. și M., născut la data de 31 ianuarie 1972, în Cornești, jud. Cluj, studii liceul, căsătorit, fără copii, fără antecedente penale, neîncadrat în muncă, posesor al C.I. . nr._ eliberată de SPCLEP Cluj-N. la data de 02.02.2010, CNP_,

În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 N.C.p. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prin schimbarea încadrării juridice din art. 336 alin. 1 C.pen., la o pedeapsă de:

-2 ani închisoare

II. Va condamna pe inculpatul N. C., fiul lui I. și C., născut la data de 19.06.1944 în localitatea B., jud. Cluj, cetățean român, absolvent de școala de poliție de subofițeri, văduv, fără antecedente penale, pensionat pentru limită de vârstă, domiciliat în ., jud. Cluj, posesor al C.I. . nr._, CNP_,

În baza art. 260 V.C.p., cu aplicarea art. 5 N.C.p., pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prin schimbarea încadrării juridice din art. 273 alin. 1 C.p., la o pedeapsă de:

-2 ani închisoare

În baza art. 81 V.C.p., se va suspenda condiționat executarea pedepselor aplicate celor doi inculpați pe durata termenelor de încercare prev. de art. 82 C.pen., acelea de 4 ani.

Conform art. 359 V.C.p. se va atrage atenția inculpaților asupra nerespectării dispozițiilor art. 83 V.C.pen., vizând revocarea suspendării condiționate.

Se va face aplicarea art. 71 V.C.p., vizând interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 teza a II – a și lit. b V.C.p.

Se va face aplicarea art. 71 alin. 5 V.C.p., privind suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor.

Cheltuielile judiciare în apelul Parchetului vor rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. 3 CPP.

La dozarea și individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpaților, Curtea a avut în vedere atât pericolul social ridicat al faptelor, dar și datele ce caracterizează persoana inculpaților care, în pofida dovezilor de vinovăție, au negat constant acest lucru, încercând astfel să obstrucționeze aflarea adevărului, ceea ce duce la concluzia că pentru reeducarea lor se impune aplicarea unui tratament juridic adecvat, respectiv, aplicarea unor pedepse ferme.

Poziția adoptată de către inculpați în fața procurorului și a curții, de nerecunoaștere a niciunei infracțiuni, constituie un aspect negativ cu privire la faptele comise, astfel că nu este de natură, prin ea însăși să formeze convingerea judecătorilor că pentru reeducarea lor este suficientă și o pedeapsă rezultantă mai redusă.

Atitudinea procesuală reprezintă o componentă semnificativă în cadrul circumstanțelor personale, ce conturează profilul de personalitate al inculpaților care la rândul său, se examinează în mod plural, cu celelalte criterii legale adecvate în contextul cauzei, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, circumstanțele reale efective, condiții în care nu este oportună și nici posibilă recunoașterea de circumstanțe atenuante.

Față de modul de săvârșire a faptelor, cuantumul pedepselor principale aplicate de către Curte, asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar neexecutarea lor, dispunându-se suspendarea condiționată va duce la conștientizarea consecințelor faptelor lor, în vederea unei reinserții sociale reale a acestora, raportat la împrejurarea că ambii se află la prima confruntare cu legea penală și au avut calitatea de polițiști.

Cuantumul sancțiunilor aplicate a fost corelat cu gravitatea faptelor comise, consecințele acestora, cu rezonanța în comunitate și a reacției pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, față de săvârșirea unor asemenea infracțiuni, astfel încât pedepsele să contribuie la o viitoare resocializare pozitivă a inculpaților.

Ca efect al condamnării inculpaților în apel, aceștia vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de câte 1.000 lei fiecare, în baza art. 274 alin. 2 C.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de către P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA HUEDIN împotriva sentinței penale nr. 23/18.02.2015 a Judecătoriei Huedin, pe care o desființează în întregime și, rejudecând:

I. Condamnă pe inculpatul T. L., fiul lui A. și M., născut la data de 31 ianuarie 1972, în Cornești, jud. Cluj, studii liceul, căsătorit, fără copii, fără antecedente penale, neîncadrat în muncă, posesor al C.I. . nr._ eliberată de SPCLEP Cluj-N. la data de 02.02.2010, CNP_,

În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 N.C.p. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prin schimbarea încadrării juridice din art. 336 alin. 1 C.pen., la o pedeapsă de:

-2 ani închisoare

II. Condamnă pe inculpatul N. C., fiul lui I. și C., născut la data de 19.06.1944 în localitatea B., jud. Cluj, cetățean român, absolvent de școala de poliție de subofițeri, văduv, fără antecedente penale, pensionat pentru limită de vârstă, domiciliat în com. B., ., jud. Cluj, posesor al C.I. . nr._, CNP_,

În baza art. 260 V.C.p., cu aplicarea art. 5 N.C.p., pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prin schimbarea încadrării juridice din art. 273 alin. 1 C.p., la o pedeapsă de:

-2 ani închisoare

În baza art. 81 V.C.p., suspendă condiționat executarea pedepselor aplicate celor doi inculpați pe durata termenelor de încercare prev. de art. 82 C.pen., acelea de 4 ani.

Conform art. 359 V.C.p. atrage atenția inculpaților asupra nerespectării dispozițiilor art. 83 V.C.pen., vizând revocarea suspendării condiționate.

Face aplicarea art. 71 V.C.p., vizând interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 teza a II – a și lit. b V.C.p.

Face aplicarea art. 71 alin. 5 V.C.p., privind suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor.

Cheltuielile judiciare în apelul Parchetului rămân în sarcina statului.

Obligă pe fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de câte 1.000 lei, în baza art. 274 alin. 2 C.proc.pen.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2016.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

I.-C. MORARDELIA P.

GREFIER

N. N.

Red. D.P./M.N.

4 ex./25.01.2016

Jud.fond.-C. T.

← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 54/2016. Curtea...		Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 35/2016.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 53/2016. Curtea de Apel CLUJ Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 54/2016. Curtea de Apel CLUJ Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 35/2016. Curtea de Apel CLUJ Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 36/2016. Curtea de Apel CLUJ Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 62/2016. Curtea de Apel CLUJ Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 37/2016. Curtea de Apel CLUJ