Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 10/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 10/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 100/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 10/P
Ședința publică din 11 ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – V. L.
Judecător – C. D.
Judecător – D. I. N.
Grefier – I. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror D.N.A. O. B.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul G. E. – deținut în Arestul I.P.J. C., împotriva încheierii de ședință nr. 207 din 23.12.2012, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul penal nr._/118/2012, având ca obiect liberare provizorie sub control judiciar (art. 1602 cod pr. penală).
În conformitate cu dispozițiile art. 297 cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat G. E. în stare de arest, asistat de avocați aleși A. A., C. L. și M. M. în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, în conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală.
Curtea, în baza art. 318 cod pr. penală verifică identitatea recurentului inculpat, care precizează că își menține recursul declarat în cauză.
Curtea, în baza art. 302 cod pr. penală, întreabă părțile dacă mai au cereri, probe, excepții de formulat.
Avocat M. M. pentru recurentul inculpat G. E. arată că are de depus acte în circumstanțiere referitor la starea de sănătate a inculpatului.
Reprezentantul Parchetului arată că nu se opune.
Curtea, deliberând, încuviințează proba cu înscrisuri în circumstanțiere depuse de recurentul inculpat G. E..
Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511 cod procedură penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prevăzută de art. 38513 cod procedură penală.
Avocat M. M. pentru recurentul inculpat G. E., solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate ca nelegală și netemeinică și rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Arată că față de situația personală a inculpatului, încheierea este neîntemeiată, întrucât, deși se apreciază că nu există elemente care să conducă la respingerea cererii, totuși, apreciază că cererea de liberare trebuie respinsă, față de circumstanțele reale și personale ale inculpatului. Dimpotrivă, apărarea consideră că, tocmai circumstanțele reale și personale ale inculpatului conduc la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, și nu trebuie analizate motivele care au determinat arestarea preventivă,, sau chiar dacă acestea s-au schimbat, instanța trebuie să analizeze dacă circumstanțele reale impun admiterea cererii de liberare provizorie. Arată că inculpatul este cercetat pentru infracțiunile de șantaj și complicitate de luare-dare de mită, dar există circumstanțe favorabile inculpatului, iar din toate probele administrate până la acest moment, nu rezultă existența probelor sau a indiciilor de săvârșire a infracțiunii de șantaj, așa cum corect a reținut și Curtea de Apel în decizia prin care s-a pronunțat recursul la propunerea de arestare, nu există elemente că l-ar fi constrâns fizic sau psihic pe denunțător.
De asemenea, trebuie analizate datele personale ale inculpatului, așa cum reies și din actele depuse la fondul cauzei, care nu împietează buna desfășurare a procesului penal,, iar pentru atingerea scopului prev. de art. 136 cod pr. penală, nu se mai impune arestarea preventivă a inculpatului. Din încheiere nu rezultă probele certe pentru dovedirea pericolului concret pentru ordinea publică, inculpatul aflându-se la primul conflict cu legea penală, are o familie închegată, care îl susține și doi copii minori, are o societate cu 150 de angajați care depind de libertatea inculpatului și este contribuabil la bugetul de stat și local, a depus caracterizări din care rezultă că este bine văzut și apreciat în societate, este ctitorul bisericii din localitatea Agigea, deci, din toate aceste acte nu rezultă că ar reprezenta un pericol pentru societate. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii ca nelegală și netemeinică și rejudecând, solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Avocat A. A. pentru recurentul inculpat G. E., solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate ca netemeinică și nelegală, și rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Arată că s-au analizat condițiile negative prevăzute la art. 1602 cod pr. penală, condițiile prev. de art. 136 al. 2 cod pr. penală, și practica internă și jurisprudența europeană, precum și posibilitatea magistraților de a lua măsuri alternative, precum și prin prisma deciziei nr. 17/2011 a I.C.C.J., dar când se argumentează motivele de respingere a liberării provizorii, în mod greșit prima instanță a analizat motive ce țin de arestarea preventivă, de înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, dar judecata trebuie să fie în spiritul legii și se presupune că și din perspectivă socială, caracteristici ce țin de condiția umană, de contrapunere în balanță atât a interesului public în general, cât și a interesului public mai restrâns.
Arată că la acest moment un număr de 147 de familii depind da inculpat, fiind angajații societăților acestuia, dar fondul în mod greșit a apreciat că această chestiune nu primează, pentru că inculpatul ar fi trebuit să-și dea seama că, datorită infracțiunilor săvârșite, va fi arestat și ar fi trebuit să-și asigure un înlocuitor.
În mod greșit instanța de fond discută de temeiurile care au determinat arestarea, de pericolul pentru ordinea publică, de limitele de pedeapsă, de rezonabilitatea arestării, dar are în vedere și chestiuni ce țin de oportunitate. Arată că există o adresă de la parchet, din care reiese că la data de 31.08.2012, dosarul în legătură cu care se susține că s-ar fi săvârșit infracțiunile, nu se mai afla în lucru la inculpatul F., deci nu mai poate fi vorba de infracțiunea de dare și luare de mită. De asemenea, Curtea de Apel, în decizia din recursul la arestare, a reținut că nu există indicii de săvârșire a infracțiunii de șantaj, dar totuși, procurorul motivează că s-a extins urmărirea penală pentru alte trei acte materiale de șantaj.
Precizează că instituția liberării provizorii a fost făcută pentru a fi aplicată și nu respinsă oricum, s-a făcut dovada că există un dubiu puternic în legătură cu existența faptelor reținute în sarcina inculpatului și în legătură cu care se poate lua o măsură alternativă, cu toate obligațiile ce le impune legea, pentru asigurarea bunului mers al procesului penal.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală, întrucât prima instanță în mod corect a analizat actele și lucrările dosarului și a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, raportat atât la decizia nr. 17/2011 a I.C.C.J. cât și referitor la elementele pentru care se impune arestarea preventivă pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul.
Arată că există indicii privind presupunerea rezonabilă că s-au săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat prin prisma art. 143 cod pr. penală, chiar dacă în decizia Curții de Apel s-a arătat că nu au existat indicii pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, recursurile au fost respinse. De asemenea, s-a avut în vedere modalitatea de comitere a faptelor, fiind vorba de o asociere între cei doi inculpați, dovedită prin folosirea autoturismului inculpatului G. de către F.. Precizează că inculpatul G. putea solicita în instanță recuperarea prejudiciului și nu să-și facă o justiție personală, sens în care apreciază că reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, mai ales față de datele personale ale inculpatului, acesta fiind o persoană cu o anumită notorietate în comunitatea din care provine, astfel încât, apreciază că nu sunt suficiente garanții pentru a fi admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, chiar dacă inculpatul are circumstanțe favorabile, iar starea de sănătate precară nu poate fi invocată și reținută, întrucât poate fi tratat în rețeaua sanitară a locului de deținere.
Avocat A. A., în replică, arată că inculpatul a fost nevoit să insiste la ofițerul de poliție F. să-i rezolve dosarul, pentru a-și recupera prejudiciul, ceea ce nu înseamnă a făcut o justiție personală.
Recurentul inculpat G. E., în ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorilor, are doi copii minori și o mamă de 85 de ani care nu cunoaște că fiul ei este arestat; de asemenea, arată că are angajați, iar pe o parte dintre ei ar trebui să-i dea în șomaj, iar cu privire la starea de sănătate, precizează că doctorul din arest i-a recomandat să se trateze la medic civil de specialitate. Cu privire la denunțător, arată că acesta, în loc să-i dea banii pe care îi datora, i-a adus bani de la D.N.A.; precizează că va respecta toate obligațiile.
Curtea, după dezbateri, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea nr. 2 din 08.01.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, s-a dispus:
,,In baza art.1608aalin.6 C.pr.penala respinge, ca neintemeiata, cererea privind liberarea provizorie sub control judiciar, formulata de inculpatul G. E. .
In baza art. 192 alin.2 C.pr.penala obliga inculpatul G. E. la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu recurs in termen de 24 de ore .
Pronuntata in sedinta publica azi, 08.01.2013”.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut ca:
La data de 07.01.2013 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului G. E., prin care a solicitat instanței să dispună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.
În motivarea cererii s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege raportat la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat și că nu există date că inculpatul încearcă să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea de părți, martori sau experți sau alterarea mijloacelor de probă.
La termenul din data de 08.01.2013, inculpatul G. E., și-a însușit cererea formulată de avocatul său ales, precizând că are cunoștință de cazurile în care potrivit legii se dispune revocarea liberării provizorii sub control judiciar. In plus a aratat in declaratia dată că, are o societate la care este unic asociat cu un numar de 147 de angajati care ar putea fi indisponibilizați și o familie inchegata si doi copii minori in intretinere.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin încheierea de ședință nr. 207/23.12.2012 a Tribunalului C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G. E. pe o durata de 29 de zile, apreciind că există indicii și probe temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că, impreuna cu inculpatul F. D. a exercitat presiuni asupra numitului F. R. I. solicitandu-i sa achite un prejudiciu ce ar fi rezultat dintru-un dosar penal aflat in lucru la agentul de politie F. D., in caz contrar urmand sa fie trimis in judecată si condamnat. A primit de la F. R. I. suma de 45.000 euro din care 30.000 euro ii reveneau lui, iar 15.000 euro ii reveneau agentului de politie F. D..
La pronunțarea încheierii judecătorul a avut în vedere că în cauză sunt indicii temeinice, în sensul art. 68¹ C.proc.pen, privind săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor de art.26 C.pen. rap. la art. 6, art.7 alin.1 si art.8 din Legea nr.78/2000 in referire la art. 254 alin.1 si 2 C.pen. în sensul că acesta este cercetat pentru săvârșirea unei fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii cu mult peste limita minimă de 4 ani, iar lăsarea acestuia în liberate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G. E. sub aspectul temeiniciei, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, asupra inculpatului G. E. planează suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit faptele reținute în sarcina sa si care au fost avute in vedere la momentul luarii masurii arestarii preventive.
La soluționarea prezentei cereri instanța a avut în vedere următoarele:
- art 1606 alin 1 c.pr.pen, conform căruia liberarea provizorie poate fi ceruta de inculpat în cursul urmăririi penale și art 1602 alin 1c.pr.pen potrivit căruia cererea de liberare provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
- prevederile art 5 par 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului conform cărora orice persoană arestată în condițiile prev de alin 1 are dreptul să fie judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, precum și
- jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului –anume că autoritățile naționale sunt obligate, atunci când decid cu privire la menținerea stării de arest a unei persoane, să aibă în vedere măsuri alternative de natură să asigure prezența acuzatului la proces și nu au de ales între a soluționa cauza persoanei judecate în stare de arest . sau a dispune punerea în libertate a persoanei pe parcursul procesului ca urmare a depunerii unei cauțiuni, iar atunci când durata arestarii depășește o durată rezonabilă, în temeiul art 5 § 3 persoana respectivă trebuie eliberată (hot. C. c. România) .
- decizia nr. 17/2011 pronunțată în RIL de către Înalta Curte de Casație și Justiție care a statuat că: „În absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, instanța trebuie să se raporteze atât la elementele ce privesc faptele pentru care este cercetat, cât și la datele care circumstanțiază persoana inculpatului.
Pentru punerea în libertate provizorie trebuie să fie reținute nu numai aspecte referitoare la gravitatea faptei de care este acuzat un învinuit sau inculpat, ci trebuie cercetate toate circumstanțele apte a conduce la concluzia că, într-o cauză concretă, există ori nu temeiuri care să justifice o derogare de la regula judecării în stare de libertate.
Totodată, judecatorul trebuie să aprecieze în funcție de datele concrete din dosar dacă temeiurile inițiale justifică sau nu în continuare privarea de libertate, având în vedere probele administrate nemijlocit, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică demonstrat prin probe, impactul social al faptei reținute în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedente penale și sănătatea acestuia.
De asemenea, din analiza dispozițiilor art. 160 ind.2 alin.2 C.pr.penală instanța reține că, acordarea liberării provizorii este lăsată la aprecierea instanței, astfel cum reiese din sintagma”se poate acorda”, prin urmare, beneficiul liberării provizorii nu este un drept câștigat al inculpatului, ci doar o vocație a acestuia.
Pe cale de consecintă, deși din punct de vedere formal instanța a constatat că cererea formulată de inculpatul G. E. îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, pe fondul acesteia, cererea nu este întemeiată.
În prezenta cauză, instanța a constatat că la acest moment procesual, când de la momentul luaraii masurii arestarii preventive nu au trecut decat 16 zile, nu este oportună punerea în libertate a inculpatului în raport de împrejurările concrete în care se presupune că ar fi fost comise faptele respectiv, inculpatul prin intelegere cu un reprezentantant al statului si care avea obligatia sa aplice corect si impartial legea, a încercat o adevărată ,,justiție personală”, trecand peste raporturile pe care trebuie să le aibă cu autoritățile publice, contribuind astfel la crearea unei reacții negative in randul comunitatii, în situația în care, persoane de o anume notorietate pe plan local, cum este inculpatul, subminează încrederea de care ar trebui să se bucure organele ce exercită autoritatea statului, creându-se astfel aparența că organele judiciare nu acționează impartial in toate cazurile ci numai in acelea in care li se fac promisiuni si li se ofera anumite avantaje materiale de catre persoane cum ar fi si inculpatul.
Instanța nu poate reține apărarea inculpatului, în sensul că în calitate de administrator al unei firme este tinut de relații contractuale cu alte societăți comerciale a cărui prezență personală o reclamă, mai ales ca are un numar de 147 de salariati, intrucat inculpatul cunostea aceasta situatie delicata a sa si la momentul la care se reclama comiterea faptelor si mai mult acesta ar avea posibilitatea sa desemneze o alta persoana care sa se preocupe de activitatea societatii .
De asemenea în ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, în sensul că este administratorul unei societati, este casatorit, are 2 copii minori raportat la natura, gravitatea infracțiunii și la circumstanțele reale în care s-a reținut că ar fi fost comise faptele, în condițiile în care, acestea nu sunt nu sunt suficiente pentru a justifica punerea în libertate, protejarea valorilor sociale de interes general, a ordinii publice, prevalând în acest caz .
În termen legal, împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpatul G. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în ce privește respingerea cererii de liberare provizorie pe cauțiune.
Verificând legalitate și temeinicia hotărârii recurate, CURTEA, constată că recursul promovat în cauză este nefondat.
Potrivit art.160 ind.2 alin.1 C.p.p. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani, insa aceasta condiție trebuie raportată la circumstanțele personale ale inculpatului si circumstanțele reale in care se reține că s-a comis infracțiunea pentru care se efectuează in prezent cercetări.
Recurentul inculpat nu este recidivist iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea luare de mită este de până la 12 ani închisoare si chiar în condițiile maximului pedepsei s-ar majora, conform dispozițiilor legii 78/2000, pedeapsa ar putea ajunge la un maximum de 14 ani de închisoare, pedeapsă care se află sub pragul maxim de acordare al liberării provizorii sub control judiciar.
Curtea, apreciază că elementele de natură a caracteriza persoana inculpatului, că este o persoană integrată social, este administratorul unei societati cu 147 salariati, este căsătorit, are 2 copii în întreținere, nu are antecedente penale, are studii instanță – nu pot determina instanța să-și formeze convingerea că odată liberat provizoriu sub control judiciar, inculpatul va avea un comportament adecvat în condițiile în care pana la acest moment procesual, exista indicii temeinice ca inculpatul G. E. impreuna cu coinculpatul F. D. au exercitat in mod constant presiuni asupra denuntatorului F. R. I. solicitandu-i sa achite un prejudiciu ce ar fi rezultat dintru-un dosar penal aflat in lucru la agentul de politie F. D., in caz contrar urmand sa fie trimis in judecată si condamnat.
In scopul mentionat recurentul inculpat a primit in mod direct de la F. R. I. suma de 45.000 euro din care 30.000 euro ii reveneau lui, iar 15.000 euro ii reveneau agentului de politie F. D., ceea ce, în cauza de față are corespondent în temerea instanței că odată liberat provizoriu sub control judiciar inculpatul va continua astfel de demersuri, pentru a-si asigura scaparea
În mod corect prima instanță a apreciat că durata extrem de scurtă de la arestarea preventivă a acestuia 18 zile cât și criteriile complementare prevăzute de art.136 al. 8 c.pr.pen. raportate la realizarea scopului măsurilor preventive, astfel cum este prevăzut de art.136 al.1 c.pr.pen. nu determină admiterea unei astfel de cereri de liberare provizorie sub control judiciar, datele rezultate din probele administrate conducând la concluzie că inculpatul, lăsat în libertate, ar putea activa în vederea îngreunării cercetării judecătorești la acest moment.
Instanța de fond a considerat, de asemenea, în mod corect că, pentru recurent, în această cauză, în raport de aspectele sesizate, oportunitatea menținerii arestării preventive se bazează pe probe faptice, iar un astfel de motiv poate intra în discuție din perspectiva art. 5 CEDO în aceste circumstanțe excepționale.
Din perspectiva normelor europene s-au prezentat fapte concrete în ceea ce privește riscurile antrenate în caz de punere în libertate a acuzatului și prin faptul că prima instanță a ținut cont de măsurile alternative, precum și prin faptul că dincolo de gravitatea faptelor comise, tribunalul a înțeles să analizeze individual situația inculpatului, oferind din această perspectivă motive "relevante și suficiente" pentru a justifica necesitatea de a-l menține în arest preventiv.
Eventualele afectiuni de care ar suferi recurentul inculpat ,trebuie constatate prin expertiza de specialitate si pot fi tratate in reteaua DGP sau in reteaua medicala de specialitate cu asigurarea pazei conform legii.
Față de cele reținute, CURTEA, constată că nici o altă măsură preventivă mai puțin severă dublată de obligații restrictive în sarcina inculpatului nu ar putea garanta buna desfășurare a procesului penal în ciuda lipsei de antecedente penale a inculpatului și a faptului că acesta ar fi apreciat pentru activitatea depusă în calitate de consilier local si administrator de firma, cu 147 de angajati.
Dintr-o asemenea perspectivă, punerea în libertate, chiar cu instituirea unui control judiciar în sensul art. 1602 alin.3, alin. 31 Cod procedură penală, prezintă potențialul risc de a zădărnici aflarea adevărului, în mod corespunzător, existând pericolul influențării probatoriului pe care organul de urmărire penală îl strânge, conform art. 200 Cod procedură penală.
Nu trebuie neglijată nici reacția opiniei publice care reclamă o intervenție promptă din partea autorităților, astfel încât, prin măsurile luate să nu se încurajeze acest gen de fapte de coruptie cu un grad ridicat de pericol social.
Ca atare, văzând că nu sunt alte motive de reformare din oficiu a încheierii recurate, CURTEA, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-inculpat G. E., împotriva încheierii nr.2 din data de 08.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ .
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. Pr. P.. respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul inculpatul G. E. – DEȚINUT ÎN Arestul I.P.J. C., împotriva încheierii nr. 2/08.01.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 C. Pr. P.. obligă recurentul inculpatul G. E., la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. L. C. D. D. I. N.
GREFIER,
I. C.
Jud.fond. A.A.
Red.jud.dec.C.D.
Dact.I.C. – 2 ex./14.01.2013
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 862/2013. Curtea de... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 69/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
