Infracţiuni la legea privind fondul piscicol, pescuit şi acvacultură. Legea nr. 192/2001. Decizia nr. 931/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 931/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 4876/327/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.931/P
Ședința publică de la 1 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - Z. F.
Judecător - A. I.
Judecător - V. L.
Grefier - I. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror – R. G. C.
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații:
- F. L. – cu domiciliul în S., . C-Dor Eugeniu B. nr.120, ., .;
- S. P. – cu domiciliul în S., . C-Dor Eugeniu B. nr.119, ., .;
împotriva sentinței penale nr.1236 din data de 27 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul penal nr._, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.65 alin.(1) lit.b) din OUG nr.23/2008.
Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 31 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 1 noiembrie 2013, când a pronunțat următoarea decizie.
- CURTEA –
Cu privire la recursurile de față, constată următoarele;
Pronunțând sentința penală nr.1236/27.09.2013 în dosarul penal nr._ Judecătoria Tulcea județ Tulcea a hotărât;
„În baza art. 65 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 23/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul F. L., CNP._, fiul lui P. și I., născut la data de 08.01.1960 în orașul S. jud.Tulcea, cu domiciliul în oraș S. . Cmdr. Eugeniu B., nr.120, . jud.Tulcea, la o pedeapsă la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 8 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute de art. 83-84 Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.
În baza art. 64 din O.U.G. nr. 23/2008 cu modificările și completările ulterioare, aplică alăturat pedepsei principale, pedeapsa interzicerii dreptului de a pescui pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 23/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă pe inculpata S. P., CNP._, fiul lui P. și M., născută la data de 09.06.1980 în orașul S. jud.Tulcea, cu domiciliul în oraș S. ., nr.119, ., ., la o pedeapsă la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 8 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenția inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute de art. 83-84 Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatei.
În baza art. 64 din O.U.G. nr. 23/2008 cu modificările și completările ulterioare, aplică alăturat pedepsei principale, pedeapsa interzicerii dreptului de a pescui pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 14 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 1357 cod civil admite acțiunea civilă formulată de către partea civilă Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și obligă inculpații în solidar la plata sumei de 703,56 lei către partea civilă, cu titlu de daune pentru prejudiciul cauzat fondului piscicol.
În baza art. 66 alin. 2 din O.U.G. nr. 23/2008 dispune confiscarea cantității de 66 Kg. pește specia somn, rezultată din săvârșirea infracțiunii, predată spre valorificare la . S., iar suma de bani rezultată ca urmare a valorificării acesteia se face venit la bugetul de stat.
În baza art. 66 alin. 1 din O.U.G. nr. 23/2008 și art. 118 alin. 1 lit. b Cod penal, dispune confiscarea de la inculpatul F. L., a 8 unelte de pescuit tip pripon având în totalitate 240 cârlige, depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.J.P.F. Tulcea, conform dovezii . nr._ din data de 12.03.2013.
În baza art. 66 alin. 1 din O.U.G. nr. 23/2008 și art. 118 alin. 1 lit. b Cod penal, dispune confiscarea de la inculpatul F. L. a următoarelor bunuri aflate în custodia inculpatului:
- ambarcațiune confecționată din fibră de sticlă, având dimensiunile de 6,50 m. lungime, 1,45 m. lățime și 50 cm. înălțime, de culoare verde închis, cu grad de uzură de 40%;
- motor Honda 30 CP, de culoare gri, an fabricație 2005, . 30D, cu grad de uzură de 40%;
- rezervor combustibil de culoare roșie Yamaha cu capacitatea de 25 litri, cu furtul și pară;
- baterie marca C. de culoare neagră, 55 amperi;
- 2 rame din lemn cu lungime de 2,60 m.
În baza art. 191 alin. 2 C.proc.pen., obligă pe inculpatul F. L. la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 100 lei cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală).
În baza art. 191 alin. 2 C.proc.pen., obligă pe inculpata S. P. la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 100 lei cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală).”
Pentru a se pronunța în sensul celor menționate Judecătoria Tulcea a reținut urătoarele;
„La data de 10.03.2013, în jurul orei 12:00, inculpații au fost surprinși de un echipaj din cadrul Gărzii de Costă - S.P.F. C. V. în timp ce se aflau într-o barcă prevăzută cu un motor pe Brațul C. V. în locul numit „Obrizul 2” de pe raza localității Periprava, județul Tulcea, având asupra lor 8 pripoane, fiecare cu câte 30 de cârlige și cantitatea de 66 kg pește, specia somn. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că inculpații au instalat cele 8 pripoane în ziua de 09.03.2013 iar a doua zi, după ce au scos pripoanele cu peștele capturat, au fost opriți de polițiștii de frontieră.
Peștele găsi în ambarcațiunea inculpaților a fost predat spre valorificare la . S., cele 8 pripoane au fost ridicate în vederea confiscării, iar ambarcațiunea confecționată din fibră de sticlă, motorul Honda 30 CP, rezervorul de combustibil, bateria marca C. și 2 rame din lemn au fost lăsate în custodia inculpatului F. L..
În cursul urmăririi penale, inculpații au recunoscut comiterea faptei.
În urma cercetărilor efectuate de organele de poliție, s-a stabilit că cele 8 pripoane, ambarcațiunea, motorul Honda 30 CP, rezervorul de combustibil, bateria marca C. și cele 2 rame aparțin inculpatului F. L..
Cu adresele nr. 7797/25.03.2013 și nr._/29.05.2013, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a comunicat faptul că inculpatul F. L. nu era autorizat la data de 10.03.2013 să desfășoare activitatea de pescuit comercial folosind unealta de pescuit priponul, care nu este permisă a fi folosită pe teritoriul RBDD.
Din adresa nr. 7372/19.03.2013 emisă de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării rezultă că inculpatul F. L. era autorizat la data de 10.03.2013 să desfășoare activitatea de pescuit comercial în perimetrul RBDD, iar inculpata S. P. nu era autorizată.
Vinovăția inculpaților este dovedită atât de declarațiile date de către aceștia în cursul urmăririi penale, cât și prin procesul verbal de constatare și restul probelor administrate în faza de urmărire penală.
Din fișele de cazier judiciar ale inculpaților F. L. și S. P. rezultă că aceștia nu sunt la primul conflict cu legea penală, fiind sancționați anterior cu amendă administrativă prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea nr. 2645/P/2010 din data de 09.02.2011, pentru săvârșirea unor fapte prev. de art. 64 lit. g și k și art. 65 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 23/2008.
În drept, fapta inculpaților F. L. și S. P. care în ziua de 10.03.2013 au utilizat la pescuit unelte și scule neautorizate, pe Brațul C. V. în locul numit „Obrizul 2”, capturând cantitatea de 66 kg. pește, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 65 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura.
La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpaților instanța va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.pen., respectiv: limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și circumstanțele concrete în care a fost săvârșită fapta, prevederile art. 3201alin. 7 C.proc.pen., privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Față de aceste elemente, rezultatul produs, faptul că inculpatul F. L. a recunoscut comiterea faptei și antecedentele penale, în baza art. 65 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 23/2008, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, instanța urmează a-l condamna pe inculpatul F. L., la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
În baza art. 65 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 23/2008, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, instanța urmează a condamna pe inculpata S. P., la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, alături de pedepsele principale, urmează a aplica inculpaților și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și b Cod penal – dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere motivele expuse, instanța apreciază că scopul sancționator și educativ al acesteia poate fi atins și fără a se dispune executarea efectivă a pedepsei, prin suspendarea condiționată, conform art. 81 Cod Penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaților.
În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenția inculpaților asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute de art. 83-84 Cod penal.
Având în vedere că inculpații au săvârșit o infracțiune contra patrimoniului piscicol, în baza art. 64 din O.U.G. nr. 23/2008, va aplica alăturat pedepselor principale, și pedeapsa interzicerii dreptului de a pescui pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 14 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 1357 Cod civil, va admite acțiunea civilă formulată de către partea civilă Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și obligă inculpații în solidar la plata sumei de 703,56 lei către partea civilă, cu titlu de daune pentru prejudiciul cauzat fondului piscicol.
Referitor la prejudiciul solicitat de partea civilă, instanța reține faptul că acesta nu reprezintă contravaloarea peștelui capturat de inculpați, ci contravaloarea daunelor cauzate fondului piscicol prin capturarea și scoaterea din mediul acvatic a peștelui.
În baza art. 66 alin. 2 din O.U.G. nr. 23/2008, va dispune confiscarea cantității de 66 Kg. pește specia somn, rezultată din săvârșirea infracțiunii, predată spre valorificare la . S., iar suma de bani rezultată ca urmare a valorificării acesteia se face venit la bugetul de stat.
Prin urmare, contravaloarea cantității de pește, se face venit la bugetul de stat și nu servește la acoperirea prejudiciului cauzat părții vătămate.
În baza art. 66 alin. 1 din O.U.G. nr. 23/2008 și art. 118 alin. 1 lit. b Cod penal, va dispune confiscarea de la inculpatul F. L. a 8 unelte de pescuit tip pripon având în totalitate 240 cârlige, depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.J.P.F. Tulcea, conform dovezii . nr._ din data de 12.03.2013 și a bunurilor aflate în custodia inculpatului, conform procesului verbal de dare în custodie din data de 10.03.2013: ambarcațiune confecționată din fibră de sticlă, având dimensiunile de 6,50 m. lungime, 1,45 m. lățime și 50 cm. înălțime, de culoare verde închis, cu grad de uzură de 40%; motor Honda 30 CP, de culoare gri, an fabricație 2005, . 30D, cu grad de uzură de 40%; rezervor combustibil de culoare roșie Yamaha cu capacitatea de 25 litri, cu furtul și pară; baterie marca C. de culoare neagră, 55 amperi; 2 rame din lemn cu lungime de 2,60 m.
De asemenea, în baza art. 191 alin. 1 Cod de Procedură Penală, instanța va obliga inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în prezenta cauză, în măsura în care le-au cauzat.”
Împotriva sentinței penale nr.1236/27.09.2013 a Judecătoriei Tulcea au declarat recurs, în termen legal, inculpații F. L. și S. P., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate cu privire la condamnarea lor pentru infracțiunea prevăzută de art.65 alin.1 lit.b din O.U.G nr.23/2008, în condițiile în care fapta lor nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii.
Pe latură civilă recurenții inculpați au criticat dispoziția, privind confirmarea cantității de 66 Kg pește specia somn, în condițiile în care aceasta trebuia valorificată de custodele . S., iar suma astfel obținută trebuia virată părții civile pentru acoperirea prejudiciului.
În concluzie, recurenții inculpați au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârii de fond și, în rejudecare, să se dispună achitarea lor, în temeiul prevederilor art.10 lit.b1 Cod procedură penală în referire la art.181 Cod Penal și obligarea lor la plata unei amenzi administrative.
Pe latură civilă, recurenții au solicitat, în rejudecare, după casarea hotărârii atașate să se dispună virarea sumei obținute din valorificarea peștelui către partea civilă, pentru acoperirea prejudiciului.
Examinând sentința penală nr,1236/27.09.2013 a Judecătoriei Tulcea raportat la criticile din recursurile inculpaților F. L. și S. P., la probatoriul administrat, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art.3856 alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că este legală și temeinică iar recursurile nefondate.
Fapta inculpaților F. L. și S. P., de a utiliza la data de 10.03.2013 unelte și scule neautorizate pentru pescuit pe brațul C. – V., în zona numită „Obrizul 2”, capturând astfel cantitatea de 66 Kg pește din specia somn a fost probată cu procesul verbal de constatare din 10.03.2013 întocmit de un echipaj al Gărzii de Coastă – S.P.F C. V., cu planșele foto anexe, adresele 7797/25.03.2013, nr._/29.05.2013 și n.7372/19.03.2013 ale Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, procesele verbale de ridicare a cantității de pește capturată și a uneltelor de pescuit, coroborate cu declarațiile inculpaților are au recunoscut fapta.
Potrivit prevederilor art.181 Cod Penal, alin.2 la stabilirea concretă a gradului de pericol social al faptei se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de împrejurările comiterii faotei, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Fapta reținută în sarcina inculpaților F. L. și S. P., a fost săvârșită după un plan prestabilit, folosind la pescuit scule interzise (priponul) pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării, în scopul capturării unei cantități cât mai mare de pește, reușindu-se capturarea unei cantități apreciabile de pește din specia somn (66 kg), cantitate care ar fi putut să crească dacă activitatea ilicită a inculpaților nu ar fi fost întreruptă prin surprinderea în flagrant.
Deși au recunoscut fapta inculpații F. L. și S. P., nu se află la primul conflict cu legea penală întrucât, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea nr.2645/P/2010 di 09.02.2011, li s-a aplicat amendă administrativă pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de art.64 lit.g și k și de art.65 alin.1 lit.b din O.U.G nr.23/2008, deci tot pentru încălcarea normelor legale privind pescuitul și acvacultura.
Din perspectiva cerințelor art.181 alin.2 Cod Penal datele concrete ale cauzei și circumstanțele personale ale inculpaților impun concluzia că pericolul social concret al faptei săvârșite de aceștia este unul ridicat, specific infracțiunii.
D. urmare, constatând că fapta există, a fost săvârșită de inculpați și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.65 alin.1 lit.b din O.U.G nr.23/2008, curtea reține, că în mod temeinic și legal prima instanță a procedat la condamnarea acestora. Rezultă, că este neîntemeiată critica inculpaților recurenți în sensul greșitei lor condamnări, întrucât fapta lor prezintă gradul de pericol social specific infracțiunii, neimpunându-se achitarea în temeiul prevederilor art.10 alin.1 lit.b1 cod procedură penală în referire la art.181 Cod Penal.
În privința confiscării cantității de 66 Kg pește din specia somn, obținută din săvârșirea infracțiunii, dispusă în temeiul art.66 alin.1 di O.U.G nr.23/2008, curtea constată, că este o măsură de confiscare specială expres prevăzută și obligatorie conform prevederilor O.U.G. nr.23/2008, astfel că a fost aplicată în condiții de legalitate.
Măsura confiscării speciale a produsului rezultat în urma săvârșirii infracțiunii fiind diferită de prejudiciul cauzat fondului piscicol, în mod temeinic și legal prima instanță nu a dispus ca suma obținută din valorificarea cantității de 66 Kg pește din specia somn să fie virată către partea civilă pentru acoperirea prejudiciului.
În consecință, rezultă, că este neîntemeiată și critica privind greșita confiscare a cantității de 66 Kg pește, obținută din săvârșirea infracțiunii.
Raportat la cele ce preced, curtea constatând netemeinicia criticilor din recursurile inculpaților F. L. și S. P., dar și faptul că examinarea din oficiu nu a evidențiat alte cauze de reformare a hotărârii de fond, în temeiul prevederilor art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respi9nge respectivele recursuri ca nefondate, menținând sentința penală nr.1236/27.09.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._ .
În temeiul prevederilor art.192 alin.2 Cod procedură penală, vor fi obligați recurenții inculpați F. L. și S. P. să plătească statului suma de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
In baza art. 38515 pct. 1 lit. b cod pr. penală
Respinge recursurile declarate de inculpații:
- F. L. – cu domiciliul în S., . C-Dor Eugeniu B. nr.120, ., .;
- S. P. – cu domiciliul în S., . C-Dor Eugeniu B. nr.119, ., ., județul Tulcea;
împotriva sentinței penale nr.1236 din data de 27 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul penal nr._, ca nefondate.
In baza art. 192 al. 2 cod pr. penală, obligă inculpații la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 noiembrie 2013.
Pt.Președinte, Judecător, Pt.Judecător,
Z. F. A. I. V. L.
aflat în C.O., aflat în C.O.,
Semnează cf.art.312 C.p.p. Semnează cf.art.312 Cpp
Președinte Președinte
A. IspasAdriana I.
Ptr.Grefier,
I. C. aflată în C.O.,
Conform art.312 cod pr.penală,
semnează Grefier Șef Secție Penală,
C. S.
Jud.fond: S.Anuți
Red.dec.jud.: V.L.
Tehnored.gref.:P.S.
2 ex./06.08.2014
| ← Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 134/2013.... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 79/2013. Curtea de... → |
|---|








