Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 506/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii penale / 2013

Decizia nr. 506/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 8260/212/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 506/P

Ședința publică din data de 21 iunie 2013

Completul de judecată compus din:

Președinte –M. U.

Judecător – M. D. M.

Judecător – E. C. M.

Grefier – C. C.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror A. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-au luat în examinare recursurile penale formulate împotriva sentinței penale nr. 656 din data de 22 mai 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ de

- P. DE PE L. JUDECĂTORIA C. și inculpații

- P. C. M. - fiul lui V. și M., născut la data de 17.07.1991 în Năvodari, jud. C., CNP_, trimis in judecata sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzuta de art.208 alin. 1-209 alin.l lit.a,g,i si alin.3 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (3 acte materiale),

- M. E. - fiul lui V. și M., născut la data de 01.09.1992 în C., CNP_, trimis in judecata sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzuta de art.208 alin. 1-209 alin.l lit.a,g,i Cp. si alin.3 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (2 acte materiale),

- B. Ș. - fiul lui Ș. și E., născut la data de 06.12.1980 în Medgidia, jud. C., CNP_, trimis in judecata sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzuta de art.26 Cod penal raportat la art.208 alin. 1-209 alin.l lit.a,g,i Cod penal si alin.3 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (3 acte materiale),

- N. V. - fiul lui N. și O. L., născut la data de 27.01.1984 în C., CNP_, trimis in judecata sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la furt calificat, prevăzuta de art.25 Cod penal raportat la art.208 alin. 1-209 alin.l lit.a,g,i Cod penal si alin.3 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (3 acte materiale), prin rechizitoriul înaintat de P. de pe langa Judecatoria Constanta nr. 3879/P/2013.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 iunie 2013 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 21 iunie 2013.

CURTEA ,

Asupra recursurilor penale de față:

Prin sentința penală nr. 656/22.05.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ s-au hotărât următoarele:

În baza art. 332 alin. 2 Cod procedură penală coroborat cu art. 197 alin. 2 Cod procedură penală și cu referire la art. 9 Cod procedură penală și art. 235 Cod procedură penală, dispune restituirea cauzei privind pe inculpații P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V., la procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C., în vederea refacerii urmăririi penale.

În baza art. 332 alin. 3 Cod procedură penală menține măsura arestării preventive dispuse față de inculpații M. E., fiul lui V. și M., născut la data de 01.09.1992 în C., CNP_, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 60/01.03.2013 emis de Judecătoria C. în dosarul nr._, N. V., fiul lui N. și O. L., născut la data de 27.01.1984 în C., CNP_, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 59/01.03.2013 emis de Judecătoria C. în dosarul nr._, P. C.-M., fiul lui V. și M., născut la data de 17.07.1991 în Năvodari, jud. C., CNP_, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 61/01.03.2013 emis de Judecătoria C. în dosarul nr._, și B. Ș., fiul lui Ș. și E., născut la data de 06.12.1980 în Medgidia, jud. C., CNP_, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 58/01.03.2013 emis de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

Respinge cererile de revocare sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpații P. C. M., M. E. și N. V., prin apărători, ca nefondate.

În baza art. 160 ind. 8a alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 160 ind. 2 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N. V., prin apărător ales și însușită de acesta.

Măsurile dispuse se comunică administrației locului de deținere.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 189 alin. 1 Cod procedură penală, dispune avansarea din fondul Ministerului Justiției a sumei de 400 de lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu av. T. Ș. M. (delegația . nr. 1896/26.03.2013) și a sumei de 400 de lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu av. B. G. (delegația . nr. 1898/26.03.2013), către Baroul C..

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut prin rezoluția organului de cercetare penală nr. 3879/P/2012 din data de 28.02.2013 ora 07:30 (filele 11-12 dup), confirmată prin rezoluția procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. din data de 28.02.2013, s-a început urmărirea penală împotriva învinuiților P. C. M. și M. E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,g,i și alin. 3 lit. a Cod penal, precum și împotriva învinuiților B. Ș. și N. V. sub aspectul săvârșirii instigării la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,g,i și alin. 3 lit. a Cod penal. Organele de urmărire penală au reținut că în noaptea de 27/28.02.2013, învinuiții P. C. M. și M. E. au sustras cantitatea de aproximativ 200 litri de motorină din vagoanele cisternă aflate în compunerea terenului de marfă nr._ care circula pe relația CF Midia Năvodari-D. creând un prejudiciu . în valoare de 1180 lei, iar învinuiții N. V. și B. Ș. i-au determinat pe învinuiții P. și M. să comită fapta menționată contra unor sume de bani, urmând ca motorina sustrasă să intre în posesia învinuiților N. V. și B. Ș., spre a fi valorificată.

Pentru aceeași faptă, prin ordonanța din data de 28.02.2013 (filele 14-15 dup) procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților M. E. și P. C. M. în calitate de coautori, și împotriva inculpaților B. Ș. și N. V., în calitate de instigatori.

Prin referatul întocmit la data de 21.03.2013 (fila 256 dup), organul de cercetare penală a propus procurorului să procedeze la schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului B. Ș., pentru care s-a început urmărirea penală împotriva acestuia, din instigare la infracțiunea de furt calificat în complicitate la infracțiunea de furt calificat, organul de urmărire penală considerând că, în funcție de modalitatea concretă în care ar fi participat inculpatul B. la activitatea infracțională din noaptea de 27/28.02.2013, conduita acestuia se circumscrie calității de complice la infracțiunea de furt calificat de motorină.

Prin ordonanța nr. 3879/P/2013 din data de 22.03.2013, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. a dispus:

1. Extinderea cercetărilor pentru alte fapte și începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (pentru două acte materiale, comise în datele de 21.02.2013 și 26.02.2013) față de inculpatul P. C. M.;

1.1. Schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului P. C. M. în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (trei acte materiale comise în datele de 21.02.2013, 26.02.2013 și 27.02.2013).

2. Extinderea cercetărilor pentru alte fapte și începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a Cod penal (un act material comis în data de 21.02.2013) față de inculpatul M. E.;

2.1. Schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului M. E. în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (două acte materiale comise în datele de 21.02.2013 și 27.02.2013).

3. Extinderea cercetărilor pentru alte fapte și începerea urmăririi penale pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (două acte materiale comise în datele de 21.02.2013 și 26.02.2013) față de inculpatul B. Ș.;

3.1. Schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. Ș. în complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (trei acte materiale comise în datele de 21.02.2013, 26.02.2013 și 27.02.2013).

4. Extinderea cercetărilor pentru alte fapte și începerea urmăririi penale pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,g,i și alin. 3 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (două acte materiale, comise în datele de 21.02.2013 și 26.02.2013) față de inculpatul N. V.;

4.1 Schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului N. V. în instigare la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (trei acte materiale comise în datele de 21.02.2013, 26.02.2013 și 27.02.2013).

Ulterior întocmirii acestui act procesual de extindere a cercetării penale și de schimbare a încadrării juridice faptelor reținute în sarcina inculpaților și pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, la data de 25.03.2013, organul de urmărire penală, în speță procurorul, a adus la cunoștința inculpaților P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V. intervenirea schimbării de încadrare juridică.

La aceeași dată, inculpaților li s-a prezentat materialul de urmărire penală și a fost întocmit rechizitoriul, prin care s-a dispus doar trimiterea în judecată a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor, în conformitate cu schimbarea de încadrare juridică.

Instanța a apreciat că în cauză este aplicabilă instituția procesuală a restituirii pentru refacerea urmăririi penale, potrivit prevederilor art.332 Cod procedură penală, fără a fi necesar ca în prealabil, instanța să acorde prioritate dispozițiilor art.300 alin.2 Cod procedură penală, vizând verificarea la prima înfățișare a regularității actului de sesizare.

În cauză, instanța a considerat că nu operează această ultimă instituție procesuală, nefiind vorba de o neregularitate a actului de sesizare, care se putea acoperi prin înlăturarea acesteia de îndată sau prin acordarea unui termen, ci de o sesizare nelegală, sub aspectul actelor procesuale care au stat la baza întocmirii rechizitoriului.

Instituția prevăzută de art.332 Cod procedură penală vizează nulitatea absolută a sesizării instanței de judecată, care poate să fie invocată în tot cursul judecății, adică chiar înainte de a se proceda la verificarea regularității actului de sesizare, potrivit dispozițiilor art. 300 Cod procedură penală.

În principiu, examinarea eventualelor nulități din cursul urmăririi penale (încălcarea unor norme care reglementează faza urmăririi penale) este o activitate distinctă de examinarea regularității actului de sesizare și rezultă din existența, distinctă, a art. 300 Cod procedură penală, respectiv, a art. 332 Cod procedură penală.

Potrivit art. 332 alin. 2 Cod procedură penală, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la legala sesizare a instanței, aspect care include și împrejurarea că față de inculpații M. E., P. C. M., B. Ș. și N. V. nu s-a pus în mișcare acțiunea penală – nici prin ordonanță, nici prin rechizitoriu – cu privire la faptele noi pentru care s-a extins cercetarea penală și pentru care s-a început urmărirea penală.

Astfel, acțiunea penală este mijlocul procesual, exercitat de regulă de Ministerul Public în numele societății, prin care se realizează tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit ori au participat la săvârșirea de infracțiuni. Obiectul acțiunii penale este tragerea la răspundere penală a infractorilor prin aplicarea unei sancțiuni penal.

Punerea în mișcare a acțiunii penale nu coincide întotdeauna cu începerea urmăririi penale, în condițiile în care procesul penal se poate desfășura cu învinuit în cauză chiar până la momentul prezentării materialului de urmărire penală; totuși, în fața instanței nu poate ajunge decât un inculpat, astfel că, cel mai târziu, prin rechizitoriu, procurorul trebuie să pună în mișcare acțiunea penală.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este activitatea procesuală prin care procurorul declanșează acțiunea penală în cazul în care constată, după începerea urmăririi penale, că există probe sau indicii temeinice că învinuitul a comis cu vinovăție o faptă prevăzută de legea penală și nu există niciunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 Cod procedură penală – din acest moment, învinuitul devine inculpat (art. 23 Cod procedură penală).

Instanța a constatat că, în prezenta cauză, procurorul, prin ordonanță, la data de 28.02.2013, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților M. E. și P. C. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a Cod penal, și împotriva inculpaților B. Ș. și N. V. sub aspectul săvârșirii instigării la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a Cod penal, reținându-se în sarcina acestora participarea în calitate de coautori și, respectiv, instigatori, la sustragerea unei cantități de 200 de litri de motorină în noaptea de 27/28.02.2013, din vagoanele cisternă aflate în compunerea terenului de marfă nr._ care circula pe relația CF Midia Năvodari-D. creând un prejudiciu . în valoare de 1180 lei.

După acest act procesual, la data de 22.03.2013, prin ordonanță, procurorul a procedat la extinderea cercetării penale și cu privire la alte acte materiale de sustragere de motorină, respectiv de complicitate și de instigare la sustragerea de motorină. Prin aceeași ordonanță, procurorul a dispus și începerea urmăririi penale față de inculpați în raport de noile fapte descoperite în urma cercetărilor penale, precum și schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților.

Potrivit dispozițiilor art.238 Cod procedură penală, extinderea cercetării penale este actul procesual prin care procurorul extinde cadrul cercetării penale în cazul în care se descoperă fapte noi în sarcina învinuitului sau inculpatului (de exemplu, alte infracțiuni aflate în concurs cu cea pentru care a fost începută urmărirea penală sau alte fapte care intră în conținutul infracțiunii pentru care s-a început urmărirea penală) ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale sau punerea în mișcare a acțiunii penale (de pildă, cuantumul prejudiciului cauzat prin fapta respectivă sau producerea urmării mai grave, cum este cazul intervenirii decesului victimei unui accident de circulație, care impune schimbarea încadrării din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă) sau date cu privire la participarea și a unei alte persoane la săvârșirea acelei fapte (coautorat, instigatori, complici).

Instanța a observat, potrivit acestor dispoziții legale menționate anterior, că extinderea cercetării penale nu echivalează cu extinderea acțiunii penale (mai ales că în cursul urmăririi penale, procurorul nu poate dispune extinderea acțiunii penale, ci numai extinderea cercetărilor penale) cu privire la noile fapte sau persoane.

În atare context, chiar dacă anterior acțiunea penală fusese puse în mișcare în cauză, procurorul trebuie să dispună în mod expres punerea în mișcare a acțiunii penale și cu privire la noile fapte sau persoane, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Instanța nu a împărtășit punctul de vedere al Ministerul Public, exprimat prin concluziile scrise, potrivit căruia, atâta vreme cât s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților prin ordonanța prin care s-a dispus extinderea cercetării penale, nu mai era nevoie de punerea în mișcare, în mod expres, a acțiunii penale pentru noile fapte reținute în sarcina inculpaților, mai ales în condițiile în care noua infracțiune reprezintă de fapt o unitate legală de infracțiune (care conține și fapta pentru care anterior s-a pus în mișcare acțiunea penală) și astfel asupra noilor fapte se răsfrâng și efectele anteriorului act procesual de punere în mișcare a acțiunii penale.

Instanța a considerat că nu poate primi acest punct de vedere, în condițiile în care chiar instanța de judecată, potrivit dispozițiilor art. 335 Cod procedură penală, este obligată, pe de o parte, să dispună extinderea acțiunii penale cu privire și la alte acte materiale care intră în conținutul infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, iar pe de altă parte, să procedeze ulterior la schimbarea încadrării juridice. Această obligație revine instanței chiar dacă anterior, în cadrul procesului penal, s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată, legiuitorul considerând că nu este suficientă îndeplinirea acestui act procesual doar în cursul urmăririi penale (prin ordonanță a procurorului sau prin rechizitoriu) pentru asigurarea tuturor garanțiilor desfășurării procesului penal.

Mai mult decât atât, se constată că prin ordonanța din data de 22.03.2013 de extindere a cercetării penale, procurorul a considerat de cuviință să procedeze la începerea urmăririi penale cu privire la noile fapte reținute în sarcina inculpaților, act procesual care ar apărea ca fiind superflu în raport de punctul de vedere invocat în cuprinsul concluziilor scrise, adică extinderea efectelor actelor procesuale anterioare de începere a urmăririi penale și de punere în mișcare a acțiunii penale.

În situația din cauză, instanța a observat că persoanele care au fost trimise în judecată au atât calitatea de inculpați în raport cu infracțiunea din data de 27/28.02.2013, cât și calitatea de învinuiți în raport de infracțiunile din datele de 21.02.2013 și 26.02.2013, această dublă calitate fiind incompatibilă cu dispozițiile legale care reglementează modalitatea de sesizare a instanței de judecată.

Instanța reamintește că restituirea cauzei la procuror, „de lege lata”, se poate dispune pe două temeiuri: restituirea în vederea refacerii rechizitoriului (art. 300 alin. 2 C. proc. pen.); și restituirea pentru refacerea urmăririi penale (art. 332 C. proc. pen.).

În cauza de față instanța nu a procedat la verificarea regularității actului de sesizare a instanței, respectiv rechizitoriul nr. 3879/P/2013 din data de 25.03.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C..

Desigur, în măsura în care se constată nulități ale urmăririi penale, cum este situația în speță, care presupun restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia de organul competent, ca o consecință firească se impune, evident, și refacerea rechizitoriului, pentru a se realiza o legală sesizare a instanței.

Această observație trebuie corelată cu alte principii în materia efectelor nulității, astfel cum sunt acceptate în doctrină (izolarea efectului nulității și efectul extensiv al nulității), susținându-se constant - în doctrină - că în reglementarea Codului de procedură penală român actual nu sunt dispoziții exprese în ceea ce privește efectul extensiv al nulității, urmând ca propagarea acestui efect să fie apreciată în fiecare caz concret de către organele judiciare în raport cu relația ce există între actul lovit de nulitate și celelalte acte procesuale întocmite.

Instanța a constatat că sancțiunea nulității absolute determinată de nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la punerea în mișcare a acțiunii penale pentru faptele noi reținute de procuror în urma extinderii cercetării penale afectează parțial urmărirea penală și anume în ceea ce privește actele întocmite după data de 22.03.2013, când a fost emisă ordonanța prin care s-a dispus extinderea cercetării penale, celelalte acte procesuale și procedurale de urmărire penală fiind valabile.

Având în vedere aspectele enunțate anterior, în baza art. 332 alin. 2 Cod procedură penală coroborat cu art. 197 alin. 2 Cod procedură penală și cu referire la art. 9 Cod procedură penală și art. 235 Cod procedură penală, instanța va dispune restituirea cauzei privind pe inculpații P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V., la procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C., în vederea refacerii urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor privind punerea în mișcare a acțiunii penale pentru faptele noi reținute în sarcina inculpaților, în urma extinderii cercetării penale, în vederea unei legale sesizări a instanței de judecată.

Raportat la numărul mare de acte materiale de sustragere de motorină, respectiv de instigare la comiterea acestora și de complicitate, de care sunt bănuiți inculpații, natura și gravitatea acestora, de împrejurările comiterii acestor infracțiuni, modalitatea concretă în care se presupune că ar fi fost comise, fiind vorba despre infracțiuni săvârșite în timpul nopții, după o prealabilă înțelegere între participanți, care au acționat în mod conjugat, la intervale de timp bine stabilite, dezvoltând un modus operandi, având în vedere și reacția negativăa opiniei publice în situația în care persoane asupra cărora planează suspiciunea comiterii de infracțiuni serioase ar fi puse în libertate, creându-se aparența că organele judiciare nu acționează cu promptitudine și fermitate inclusiv prin luarea unor măsuri preventive împotriva unor infracțiuni considerate ca fiind grave, instanța a reținut că se impune, în baza art. 332 alin 3 Cod procedură penală, menținerea arestării preventive a inculpaților P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V..

Temeiul legal al menținerii arestării preventive este indicat și în considerentele deciziei nr. 7/2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție: „anterior rămânerii definitive a hotărârii primei instanțe prin care aceasta a dispus restituirea cauzei la procuror și menținerea arestării preventive, potrivit art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală, cauza cu judecarea căreia instanța a fost sesizată (prin rechizitoriu) se află în faza judecății.

Ulterior, în măsura în care hotărârea de desesizare rămâne definitivă, în sensul soluției de restituire, cauza va reveni în etapa urmăririi penale.

Prima instanță, de la momentul sesizării ei și până la pronunțarea unei hotărâri, dispune cu privire la menținerea măsurii arestării preventive în temeiul dispozițiilor art. 300¹ și 300² raportat la art. 160^b din Codul de procedură penală. În situația în care apreciază că se impune restituirea cauzei la procuror, menținerea măsurii arestării preventive se întemeiază pe dispozițiile art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală; instanța de recurs, în situația declarării acestei căi de atac, urmează a verifica legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 300² din Codul de procedură penală”.

Circumstanțele personale ale inculpaților care nu au antecedente penale, au domicilii stabile, raportat la numărul mare de acte materiale, natura și gravitatea infracțiunii, de recrudescența acestui gen de infracțiuni în ultima vreme, devenind un fenomen, un mijloc prin care unele persoane își asigură traiul, și la circumstanțele reale în care s-a reținut a fi fost comise infracțiunile, nu sunt suficiente pentru a justifica punerea lor în libertate, astfel că se vor respinge cererile privind revocarea și, respectiv, înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de către avocații inculpaților.

Instanța a reținut că este conformă cerințelor legale menținerea măsurii arestării preventive a celor patru inculpați chiar în ipoteza constatării sancțiunii nulității absolute, ținând seama de împrejurarea că nulitatea absolută este parțială; în opinia instanței, actele valabile efectuate în cursul urmăririi penale permit această soluție.

Observându-se considerentele anterioare, referitor la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N. V., motivată în principal de circumstanțele persoanele ale inculpatului (starea de sănătate a tatălui acestuia, situația locativă și financiară a familiei acestuia), instanța a considerat că, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, simpla îndeplinire formală a condițiilor prevăzute de lege nu poate conduce în mod automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, ci conferă persoanei arestate numai o vocație.

Instanța a apreciat că cererea formulată de către inculpat, prin apărător ales, este nefondată, în raport de elementele care configurează activitatea infracțională, așa cum a fost aceasta reținută prin rechizitoriu, prin numărul mare al persoanelor care au fost implicate, prin atingerea gravă adusă relațiilor sociale ocrotite de norma de incriminare, evidențiază un grad de pericol social ridicat.

Se constată că aspectele invocate de către apărare, respectiv că inculpatul N. V. are o familie, fiind căsătorit și având doi copii minori în întreținere, care în prezent se confruntă cu probleme legate de situația locativă și financiară, sunt preexistente săvârșirii faptelor imputate inculpatului, responsabilitatea aparținându-i acestuia, observându-se modalitatea în care inculpatul a înțeles să asigure pentru sine și pentru familia sa cele necesare traiului, respectiv săvârșirea unor fapte reprobabile, chiar ilicite, în mod repetat, deși anterior deținea o funcție cu autoritate publică.

Instanța a considerat că privarea în continuare de libertate a inculpatului nu se încalcă nici prezumția de nevinovăție și nici dreptul la un proces echitabil, cu respectarea unui termen rezonabil, întrucât ambele exigențe sunt compatibile cu orice măsură restrictivă sau privativă de libertate, dispusă pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, scopul principal al luării unei măsuri preventive, raportat la dispozițiile art. 136 alin. 1 Cod procedură penală.

Împotriva sentinței penale nr. 656/22.05.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria C. și inculpații P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V..

Parchetul de pe lângă Judecătoria C. a criticat soluția de restituire a cauzei la procuror; s-a susținut că în mod greșit prima instanță a calificat actele materiale din datele de 21.02.2013 și 26.02.2013 ca fiind „alte fapte” și a apreciat că ar fi fost necesară extinderea acțiunii penale pentru alte acte materiale și în cursul urmăririi penale; noile acte materiale constituie numai „împrejurări” care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale ori s-a pus în mișcare acțiunea penală, iar nu „fapte noi” care să impună extinderea cercetărilor penale; ordonanța procurorului de schimbare a încadrării juridice complinește extinderea obiectului acțiunii penale și sub aspectul actelor materiale din datele de 21.02.2013 și 26.02.2013; s-a mai criticat faptul că prima instanță a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale înainte de verificarea regularității actului de sesizare și citirea actului de sesizare, conform art. 322 C. pr.pen.

Inculpații P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V. au criticat exclusiv soluția primei instanțe de menținere a măsurii arestării preventive, susținând că nu mai subzistau temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 C. pr. pen., curtea constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 3879/P/2013 din data de 28.02.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de numiții P. C. M. și M. E. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a C. pen., întrucât în noaptea de 27/28.02.2013 au sustras cantitatea de 200 litri motorină din vagoanele cisternă aflate în compunerea trenului de marfă nr._ care circula pe relația CF Midia Năvodari – D.; de asemenea, s-a dispus începerea urmăririi penale față de numiții B. Ș. și N. V. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la furt calificat prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a C. pen., întrucât i-au instigat pe numiții P. C. M. și M. E. să comită fapta de furt calificat descrisă mai sus.

Prin ordonanța nr. 3879/P/2013 din data de 28.02.2013 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de învinuiții P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V. pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost începută urmărirea penală.

Ulterior au fost descoperite alte acte materiale care intrau în componența infracțiunii de furt calificat.

La data de 21.03.2013 organul de cercetare penală a întocmit un referat cu propunere de schimbare a încadrării juridice pentru inculpatul B. Ș. din infracțiunea de instigare la furt calificat prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a C. pen. în infracțiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a C. pen., întrucât inculpatul ar fi participat efectiv la comiterea faptei, prin transportarea inculpaților P. C. M. și M. E. la locul săvârșirii faptei de furt.

Prin ordonanța de extindere a cercetărilor, începerea urmăririi penale și schimbarea încadrării juridice nr. 3879/P/2013 din data de 22.03.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C. s-a dispus:

Actul procesul al procurorului a avut în vedere faptul că din cercetările efectuate a rezultat că la data de 21.02.2013 inculpații P. C. M. și M. E. au mai sustras aproximativ 14 bidoane cu motorină, la îndemnul inculpatului N. V., iar transportul și depozitarea motorinei sustrase au fost asigurat de inculpatul B. Ș.; la data de 26.02.2013 inculpatul P. C. M. a mai sustras aproximativ 14 bidoane cu motorină, la îndemnul inculpatului N. V., iar transportul și depozitarea motorinei sustrase au fost asigurat de inculpatul B. Ș.; la data de 27.02.2013 inculpații P. C. M. și M. E. au mai sustras aproximativ 9 bidoane cu motorină, la îndemnul inculpatului N. V., iar transportul și depozitarea motorinei sustrase au fost asigurat de inculpatul B. Ș..

Se observă că au fost identificate în sarcina celor patru inculpați alte acte materiale care intrau în conținutul constitutiv al infracțiunii pentru care s-a început urmărirea penală și a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

Procurorul a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 238 C. pr. pen. și a dispus extinderea cercetărilor penale pentru noile acte materiale, dar totodată a dispus și începerea urmăririi penale pentru noile acte materiale reținute în sarcina inculpaților, precum și schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii formei continuate a infracțiunii de furt calificat, care includea 3 acte materiale pentru inculpatul P. C. M., 2 acte materiale pentru inculpatul M. E., 3 acte materiale pentru inculpatul B. Ș. și 3 acte materiale pentru inculpatul N. V..

Ulterior, s-a dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a inculpaților P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal ( în cazul primilor doi inculpați), respectiv infracțiunea prev. de art. art. 25 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (în cazul ultimilor doi inculpați), fără a se mai dispune punerea în mișcare va urmăririi penale.

Prima instanță a apreciat că procurorul avea obligația de a pune în mișcare acțiunea penală și pentru noile acte materiale reținute în sarcina inculpaților prin ordonanța de extindere a cercetărilor, începerea urmăririi penale și schimbarea încadrării juridice nr. 3879/P/2013 din data de 22.03.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C., neregularitate care afectează legala sesizare a instanței, întrucât extinderea cercetării penale nu echivalează cu extinderea acțiunii penale.

Curtea apreciază că în mod greșit prima instanță a apreciat natura juridică a actului procesual al procurorului, constând în ordonanța nr. 3879/P/2013 din data de 22.03.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C..

În conformitate cu dispozițiile art. 238 C. pr. pen. „organul de cercetare penală, dacă constată fapte noi în sarcina învinuitului sau inculpatului ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale ori s-a pus în mișcare acțiunea penală sau date cu privire la participarea și a unei alte persoane la săvârșirea acelei fapte, este obligat să facă propuneri procurorului pentru extinderea cercetărilor penale sau schimbarea încadrării juridice. Propunerile se înaintează în cel mult 3 zile de la data constatării faptelor, împrejurărilor sau persoanelor noi. Procurorul va decide, prin ordonanță, în cel mult 5 zile”.

În concepția Codului de procedura penală nu este reglementată instituția extinderii acțiunii penale, ci doar instituția extinderii cercetărilor penale, care își găsește aplicabilitatea în ipoteza în care se constată fapte noi în sarcina învinuitului sau inculpatului ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale ori s-a pus în mișcare acțiunea penală sau date cu privire la participarea și a unei alte persoane la săvârșirea acelei fapte.

Extinderea acțiunii penale acoperă astfel trei ipoteze distincte: identificarea unor fapte noi în fața sarcina inculpatului; identificarea unor împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei; identificarea unor date cu privire la participarea și a unei alte persoane la săvârșirea faptei care face obiectul urmăririi penale sau a acțiunii penale.

Prima instanță a stabilit întemeiat că descoperirea implicării inculpaților în săvârșirea unor alte acte materiale care intră în conținutul aceleiași infracțiuni de furt calificat se încadrează în ipoteza „identificării unor fapte noi în fața sarcina inculpatului”, contrar celor susținute de procuror în motivele de recurs care a apreciat că aceste acte materiale reprezintă „împrejurări noi” care pot conduce la schimbarea încadrării juridice.

Curtea constată că procurorul a reținut în sarcina inculpaților infracțiunea de furt calificat în formă continuată, în diferite forme de participație, întrucât fiecare dintre cei patru inculpați ar fi comis mai multe acte materiale care fiecare în parte realizau conținutul aceleiași infracțiuni.

Infracțiunea continuată este reglementată de dispozițiile art. 41 alin. 2 C. pen., care prevede că „infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni”. Specificul infracțiunii continuate constă în aceea că aceeași persoană săvârșește mai multe fapte distincte, care sunt definite în textul de lege ca acțiuni sau inacțiuni.

Acțiunile sau inacțiunile menționate în art. 41 alin. 2 C. pen. nu pot fi considerate doar simple împrejurări, întrucât împrejurarea constituie o circumstanță, o situația în care se află un lucru sau o persoană ori în care s-a produs un eveniment. Este evident că noțiunea de „împrejurare” nu este sinonimă cu noțiunea de „acțiune” care are semnificația unui fapt, a desfășurării unei activități ori cu noțiunea de „inacțiune” care înseamnă lipsa unei acțiuni, deci a unui fapt.

Se constată că sensul comun al noțiunilor de „acțiune”/ „inacțiune” vizează săvârșirea unei fapte sau lipsa unei fapte, în timp ce noțiunea de „împrejurare” semnifică doar o circumstanță, deci condițiile în care a avut loc un fapt material.

D. urmare, identificarea unor noi acte materiale săvârșite de inculpați echivalează cu ipoteza „identificării unor fapte noi în fața sarcina inculpatului”, la care face trimitere art. 238 C. pr. pen.

Chiar și din reglementarea art. 72 C. pen., potrivit cu care la individualizarea pedepsei se ține seama de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, reiese aceeași concluzie. Conform doctrinei și jurisprudenței prin împrejurări care agravează sau atenuează răspunderea penală se înțeleg acele stări, situați, împrejurări, întâmplări, calități care stau în afara conținutului infracțiunii, dar care au legătură cu fapta sau cu persoana infractorului, iar în condițiile în care „împrejurările” sunt exterioare faptei care realizează elementele constitutive ale infracțiunii, în mod cert dispozițiile art. 238 C. pr.pen. privind „identificarea unor fapte noi în fața sarcina inculpatului” acoperă cazul din speța de față, când s-a descoperit că inculpații au mai săvârșit alte fapte care realizează conținutul aceleiași infracțiuni.

Plecând de la premisa reținută și de prima instanță privind identificarea unor fapte noi în fața sarcina inculpaților P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V., curtea apreciază că ordonanța de extindere a cercetărilor, începerea urmăririi penale și schimbarea încadrării juridice nr. 3879/P/2013 din data de 22.03.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C. are și efectul extinderii urmăririi penale și al acțiunii penale și pentru noile acte materiale reținute în sarcina inculpaților, fără a mai fi necesară începerea urmăririi penale sau punerea în mișcare a acțiunii penale.

Problema de drept care a atras pronunțarea soluției de restituire a cauzei la procuror vizează determinarea efectelor juridice ale dispoziției de extindere a cercetărilor penale, în condițiile art. 238 C. pr. pen.

În accepțiunea primei instanțe, extinderea cercetărilor penale nu suplinește lipsa începerii urmăririi penale și a extinderii acțiunii penale, fiind necesar un act procesual distinct prin care, după extinderea cercetărilor penale, să se dispună începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru faptele care au făcut obiectul extinderii cercetării penale.

O astfel de interpretare nu poate fi primită, întrucât ar lipsi de efecte juridice actul procesual al extinderii penale, care ar avea doar un rol decorativ în cadrul urmăririi penale, fără nicio consecință juridică pentru faptele, persoanele și infracțiunile menționate în ordonanța de extindere a cercetărilor penale.

Deși legiuitorul nu a menționat explicit care sunt efectele juridice ale actului procesual al extinderii cercetărilor penale, acestea trebuie identificate de organele judiciare prin aplicarea regulilor de interpretare a normelor de drept.

Astfel, una din regulile de interpretare constă în interpretarea normei juridice în sensul producerii de consecințe juridice, potrivnic a ceea ce a stabilit prima instanța, care consideră că extinderea cercetărilor penale nu are nici un efect juridic. Dacă legiuitorul ar fi urmărit ca ordonanța de extindere a cercetărilor penale să nu aibă nici un rol în cadrul activității de urmărire penale nu se identifică motive pentru care acest instrument procesual penal a fost instituit la dispoziția procurorului.

Singura funcție procesuală a ordonanței de extindere a cercetărilor penale nu poate fi decât aceea de extindere a cadrului urmăririi penale și al acțiunii penale (atunci când aceasta a fost anterior pusă în mișcare), care după data ordonanței de extindere are ca obiect și faptele, persoanele și infracțiunile care au făcut obiectul extinderii cercetării penale. Dacă nu se acceptă această funcție procesuală a ordonanței de extindere a cercetărilor penale, alte efecte juridice ale ordonanței nu se identifică, astfel că actul procesual ar fi total lipsit de consecințe juridice, situație inexplicabilă din perspectiva instituirii acestui instrument procesul penal.

De asemenea, împrejurarea că legiuitorul vorbește despre extinderea cercetărilor penale, iar nu a extinderii urmăririi penale și al acțiunii penale nu poate reprezenta un argument solid care să susțină opinia primei instanțe.

Din interpretarea sistematică a Titlului I – urmărirea penală din Codul de procedură penală rezultă că în multe situații activitatea de cercetare penală este asimilată cu cea de urmărire penală, la fel cum organele de cercetare penală sunt organe care desfășoară activități de urmărire penală.

Astfel, potrivit art. 201 alin. 1 C. pr. pen. urmărirea penală se efectuează și de organele de cercetare penală alături de procuror, iar în art. 207 C. pr. pen. se prevede că cercetarea penală se efectuează de organele de cercetare penală ale poliției judiciare, pentru orice infracțiune care nu este dată, în mod obligatoriu, în competența organelor de cercetare penală.

Aceste dispoziții procedurale, ca de altfel și multe alte prevederi procedurale ale Titlului I – Urmărirea Penală din Codul de procedură penală, conduc la aprecierea că prin activitatea de cercetare penală se înțelege activitatea de urmărire penală, la care se adaugă și activitățile din faza actelor premergătoare.

Cu titlu de exemplu, în art. 211 C. pr. pen. se prevede că atunci când anumite acte de cercetare penală trebuie efectuate în afara razei teritoriale în care se face cercetarea, se poate dispune efectuarea lor prin comisie rogatorie sau delegare, instrumente procesuale specifice fazei de urmărire penală sau de judecată, dispuse de organul de urmărire penală sau de instanță.

Un alt exemplu este cel regăsit în art. 217 C. pr. pen. ce reglementează trecerea cauzei de la un organ de cercetare penală la altul. Textul face referire la organe de cercetare penală ale căror cauze pot fi trecute în activitatea organe de cercetare penală de procurorul care supraveghează activitatea de urmărire penală, deci la activități de urmărire penale supravegheate de procuror, rezultând că activitatea de cercetare penală este similară activității de urmărire penală.

La fel, în art. 217 alin. 4 C. pr. pen. se prevede că „în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune prin ordonanță ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliției judiciare”. Cu toate că se face referire la acte de cercetare penale, acestea sunt acte efectuate în cursul urmăririi penale, deci acte de urmărire penală.

Ca atare, prin activitatea de cercetare penală se înțelege activitatea de urmărire penală, la care se poate adăugă activitatea desfășurată în etapa actelor premergătoare, iar extinderea cercetărilor penale echivalează cu extinderea urmăririi penale și a acțiunii penale (atunci când aceasta a fost anterior pusă în mișcare), mai exact extinderea procesului penal în forma pe care acesta o avea anterior extinderii cercetărilor penale .

Dispozițiile art. 238 C. pr. pen. constituie un alt instrument procesual prin care o persoană dobândește calitatea de învinuit sau inculpat în cadrul procesului sau se extinde această calitate și pentru alte fapte, modalitate derogatorie de la procedura obișnuită de dobândire a calității de învinuit sau inculpat, în baza unui proces verbal sau rezoluții de începere a urmăririi penale, respectiv a unei ordonanțe de punere în mișcare a acțiunii penale sau a rechizitoriului prin care se pune în mișcare acțiunea penală.

Inexistența unui act procesual distinct prin care să se pună în mișcare acțiunea penală nu poate atrage neregularitatea sesizării instanței, întrucât sunt ipoteze în care actul de învinuire sau inculpare îmbracă o formă atipică, cum este cazul art. 238 C. pr. pen., dar și al ipotezelor reglementate de art. 335 C. pr. pen., art. 336 și art. 337 C. pr. pen.

În cazurile reglementate de art. 336 și art. 337 C. pr. pen procesul penal este extins de instanță cu privire la alte fapte sau persoane, condiționat de manifestarea de voință a procurorului în sensul punerii în mișcare a acțiunii penale, fără a se institui alte condiții pentru legala sesizare a instanței. Aceste cazuri demonstrează posibilitatea legalei sesizări a instanței într-o modalitate atipică, fără parcurgerea fazei de urmărire penale.

În art. 335 C. pr. pen. amintit și de prima instanță, se prevede că dacă în cursul judecății se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire și la alte acte materiale care intră în conținutul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, instanța dispune, prin încheiere, extinderea acțiunii penale cu privire și la aceste acte și procedează la judecarea infracțiunii în întregul ei.

Prima instanță a apreciat că aceste dispoziții procedurale impun obligativitatea extinderii acțiunii penale, chiar dacă anterior, în cadrul procesului penal, s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Interpretarea dată de prima instanță aplicabilității art. 335 C. pr. pen. nu poate fi reținută ca argument solid al soluției pronunțate, întrucât aceste dispoziții fac trimitere la extinderea acțiunii penale, iar nu la punerea în mișcare a acțiunii penale, iar dispozițiile corelative pentru faza de urmărire penală sunt cele care prevăd extinderea cercetărilor penale, care trebuie înțeleasă și ca o extindere a acțiunii penale (atunci când aceasta a fost anterior pusă în mișcare). Dispozițiile art. 238 C. pr. pen. și art. 335 C. pr. pen. trebuie analizate prin specificul fazei procesuale căreia îi sunt aplicabile, dar în final efectele juridice pe care le produc sunt similare, în sensul că procesul penal, inclusiv cu componenta acțiunii penale, se extinde și asupra noilor acte materiale descoperite și care intră în conținutul infracțiunii ce face deja obiectul procesului penal.

Curtea mai reține că acțiunea penală își are izvorul în săvârșirea unei infracțiuni, astfel că pentru fiecare infracțiune se exercită în mod distinct o acțiune penală; doar în cazul unei pluralități de infracțiuni vom avea și o pluralitate de acțiuni penale. În cazul săvârșirii unei infracțiuni continuate, ca formă a unității legale de infracțiuni, procesul penal include o singură acțiune penală, deoarece potrivit voinței legiuitorului s-a săvârșit o infracțiune unică.

În cauză în sarcina fiecărui inculpat s-a reținut câte o singură infracțiune continuată, pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală prin ordonanța 3879/P/2013 din data de 28.02.2013. Este adevărat că la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale infracțiunea era simplă, cuprinzând un singur act material, însă descoperirea ulterioară a altor acte materiale care intrau în conținutul constitutiv al aceleași infracțiuni nu înlătură caracterul unitar al infracțiunii și unicitatea acțiunii penale aferente fiecărei infracțiuni, ci avea influență doar asupra încadrării juridice, în sensul că trebuia reținută forma continuată a infracțiunii în locul formei simple, prin aplicarea dispozițiilor art. 238 C. pr. pen.

De altfel, ar trebuie făcută o paralelă între dispozițiile art. 238 C. pr. pen. și art. 335 C. pr. pen., care este în măsură să arate efectele actului procesual al extinderii cercetărilor penale din faza de urmărire penală. Atunci când în faza de urmărire penală se descoperă fapte noi în fața sarcina inculpatului se dispune extinderea cercetărilor penale și, eventual, schimbarea încadrării juridice, iar în faza de judecată se dispune extinderea acțiunii penale și, eventual, schimbarea încadrării juridice. Nu există nicio rațiune juridică și nici textele de lege nu conduc la altă concluzie pentru a considera că s-a urmărit instituirea unor mecanisme procedurale diferite pentru cele două faza procesuale, rezultând astfel echivalența dintre actul procesul al extinderii cercetărilor penale, în condițiile art. 238 C. pr. pen. și extinderea acțiunii penale, în condițiile art. 335 C. pr. pen., din perspectiva obiectului acțiunii penale.

În consecință, curtea reține că ordonanța de extindere a cercetărilor penale are funcția procesuală de extindere a cadrului urmăririi penale și a acțiunii penale (atunci când aceasta a fost anterior pusă în mișcare), motiv pentru care în cauza de față ordonanța nr. 3879/P/2013 din data de 22.03.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C. era suficientă pentru ca acțiunea penală să aibă ca obiect toate actele materiale reținute în sarcina inculpaților P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V..

D. urmare, sesizarea primei instanțe s-a făcut în mod legal, dat fiind că pentru toate actele materiale incluse în conținutul constitutiv al infracțiunea de furt calificat în formă continuată, cu forme de participație diferită pentru inculpați, există un act procesual prin care a fost extinsă legal acțiunea penală, respectiv ordonanța nr. 3879/P/2013 din data de 22.03.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C., așa încât nu există niciun caz de nulitate absolută derivat din lipsa punerii în mișcare a acțiunii penale pentru toate actele materiale.

Față de aceste argumente, curtea concluzionează că procurorul, urmare a extinderii cercetărilor penale, potrivit art. 238 C. pr. pen., nu mai avea obligația de a începere urmărirea penală și a pune în mișcare acțiunea penală pentru noile fapte descoperite în sarcina inculpaților, ci doar trebuia să dispună schimbarea încadrării juridice, prin reținerea formei continuate a infracțiunii de furt calificat.

Întrucât sesizarea instanței s-a realizat în mod legal, nefiind incidente dispozițiile art. 332 alin. 2 C. pr. pen., se va casa hotărârea primei instanțe, căreia i se va trimite cauza în vederea continuarea judecății, recursul procurorului fiind fondat pentru motivele arătate.

Mai trebuie menționat că critica privind restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale înainte de verificarea regularității actului de sesizare și citirea actului de sesizare nu este reținută de curte, pentru aceleași motive reținute și de prima instanță. Curtea arată, în esență, că în condițiile în care se invocă un caz de nulitate absolută, acesta poate fi invocat, potrivit art. 197 alin. 3 C. pr. pen., în orice stare a procesului, deci și anterior verificării legalității actului de sesizare, în condițiile art. 300 C. pr. pen.

În referire la recursurile inculpaților P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V., care au criticat soluția de menținere a măsurii arestării preventive, curtea constată că criticile acestora nu sunt întemeiate.

Prima instanță a stabilit întemeiat că în respectivul moment procesual, când se pronunțase în primă instanță hotărârea de restituire a cauzei la procuror, la nici 3 luni de la luarea măsurii arestării preventive, când existau în continuare indicii temeinice de comitere a faptei și rezonanța socială negativă a faptelor comise se manifesta la un nivel mai pregnant, în raport de circumstanțele comiterii faptei, până la clarificarea modalității de sesizare a instanței a fost justificată privarea de libertate a inculpaților.

În consecință, vor fi respinse ca nefondate recursurile inculpaților P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V..

Având în vedere că măsura arestării preventive P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V. a fost menținută prin hotărârea primei instanțe, instanța de recurs are obligația de a se pronunța asupra mențineriisau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului și asupra luării sau revocării măsurii obligării acestuia de a nu părăsi localitatea ori țara, în temeiul art. 385¹⁷alin. 4 C. pr. pen. raportat la art. 350 alin. 1 C. pr. pen.

Pe parcursul judecății, instanța trebuie să verifice, în temeiul art. 300² C. pr. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, având posibilitatea de a menține arestarea preventivă a inculpatului, potrivit art. 160^b alin. 3 C. pr. pen., atunci când temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.

Conform art. 139 alin. 1 C. pr. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Pentru a se dispune menținerea măsurii arestării preventive este necesar să fie incidente în continuare temeiurile care au determinat arestarea preventivă sau să existe temeiuri noi care justifică privarea de libertate. Subzistența temeiurilor care au determinat arestarea preventivă trebuie analizată atât din perspectiva dispozițiilor art. 143 alin. 1 C. pr. pen., cât și a cazului prev. de art. 148 alin. 1 lit. f C. pr.pen., ce au constituit motivele privării de libertate a inculpaților, respectiv să existe indicii temeinice de comitere a faptelor deduse judecății și lăsarea în libertate a inculpaților să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică.

Întrucât după data ultimei mențineri a măsurii arestării preventive nu au intervenit schimbări sub aspectul existenței indiciilor temeinice de comitere a faptelor, nefiind administrate alte mijloace de probă, în mod evident și în prezent este îndeplinită cerința impusă de art. 143 alin. 1 C. pr. pen.

Privarea de libertate a inculpaților a mai fost determinată de incidența cazului prev. de art. 148 alin. 1 lit. f C. pr. pen., care permite privarea de libertate în cazul în care lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Incidența acestui caz a fost justificată prin natura și gravitatea faptelor presupus a fi comise, modalitatea de comitere, rezonanța socială negativă a faptelor.

Curtea reține că orice măsură privativă sau restrictivă de libertate trebuie particularizată în raport cu împrejurările cauzei, complexitatea activității de urmărire penală și persoana celui bănuit de comiterea unei infracțiuni, pentru ca acesta să nu reprezinte un abuz din partea organului judiciar și nici o abatere de la scopul prevăzut de lege, astfel cum rezultă și din practica CEDO.

Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind rezonabilitatea privării de libertate nu poate fi apreciat în abstract, ci trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea W.v.Elvenția din 26 ianuarie 1993). Orice menținere în arest preventiv a unui acuzat, chiar și pentru o scurtă durată, trebuie justificată în mod convingător de către autorități (Chichkov împotriva Bulgariei, nr. 38.822/97, § 66, C.E.D.O. 2003-1, si Musuc împotriva Moldovei, nr. 42.440/06, § 41, 6 noiembrie 2007). Curtea recunoaște că, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot genera tulburări sociale care să justifice arestarea preventivă, cel puțin o anumită perioadă de timp. Totuși, aceasta ia act de faptul că un astfel de pericol scade în mod necesar în timp și că, prin urmare, autoritățile judiciare trebuie să prezinte motive mai specifice care să justifice persistența motivelor detenției.

În mod evident, faptele reținute în sarcina inculpaților prezintă o anumită gravitate, reliefată prin circumstanțele comiterii acestora, fiind firesc că asemenea fapte să inducă în societate o puternică rezonanță negativă, care să tulbure într-o măsură semnificativă ordinea publică pentru a fi justificată pentru o perioadă măsura arestării preventive. Cu toate acestea, pericolul concret pentru ordinea publică scade odată cu trecerea timpului, fapt care impune autorităților judiciare obligația de a oferi o motivare concreta si extrem de detaliata cu privire la persistenta motivelor care mai justifică arestarea preventiva a unei persoane.

Instanța, atunci când acestea se confruntă cu necesitatea prelungirii unei măsuri de arest preventiv, trebuie să ia în considerare măsurile alternative prevăzute de legislația națională (Jabłoński împotriva Poloniei și Patsouria împotriva Georgiei).

Curtea apreciază că se că pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat pe durata celor aproape 4 luni de arestare preventivă, astfel încât sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 139 alin. 1 C. pr. pen. pentru a dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Inculpații P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V. sunt acuzați că au participat la comiterea mai multor fapte de furt de combustibil ( inculpații P. C. M., B. Ș. și N. V. la săvârșirea a 3 acte materiale, iar inculpatul M. E. la săvârșirea a 2 acte materiale ) prin care s-a sustras pe timp de noapte o cantitate de cel mult 560 litri de motorină.

Fapta inculpaților nu mai poate constitui în prezent o justificare suficientă pentru privarea lor de libertate, întrucât nu suntem în prezența comiterii unei infracțiuni deosebit de grave care prin ea însăși să fundamenteze privarea de libertate pentru o perioadă semnificativă de timp, mai ales că date personale ale inculpaților care nu au antecedente penale, au domicilii stabile, au familii, au avut în general o conduită procesuală sinceră nu relevă necesitatea privării de libertate pentru o lungă perioadă.

În concluzie, apreciind că lăsarea în libertate a inculpaților P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V. nu ar mai periclita ordinea publică și buna desfășurare a procesului penal, curtea reține că scopul măsurii arestării preventive a fost realizat, iar o măsura preventivă alternativă, cum este măsura obligării de a nu părăsi localitatea, este suficientă pentru desfășurarea în bune condiții a cercetării judecătorești, devenind aplicabile dispozițiile art. 139 alin. 1 C. pr. pen.

Asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N. V., curtea reține că soluționarea aceste cereri are ca situație premisă starea de arest preventiv a inculpatului, întrucât liberarea provizorie sub control judiciar constituie o modalitate de individualizare a executării arestării preventive. În condițiile în care starea de arestare preventivă a inculpatului N. V. a încetat, dispărând situația premisă a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, urmează ca această cererea să fie respinsă ca rămasă fără obiect.

Pentru aceste considerente, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b C. pr. pen. curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V. împotriva sentinței penale nr. 656/22.05.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

În baza art. 192 alin. 2,4 C. pr. pen. inculpații P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V. vor fi obligați la plata a câte 300 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c C. pr. pen. va fi admis recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva sentinței penale nr. 656/22.05.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

În baza art. 385¹⁷ alin. 1 C. pr. pen. se va casa sentința penală recurată și se va trimite cauza pentru continuarea judecății primei instanțe – Judecătoria C..

În baza art. 192 alin. 3 C. Pr. P.. cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul procurorului vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art. 139 alin. 1 C. pr. pen. raportat la art. 145 C. pr. pen. se va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv loc. O., jud. C., fără încuviințarea instanței.

Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V. de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 58, 59, 60 și 61 din data de 01.03.2013 emise de Judecătoria C., dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.

În baza art. 145 alin. 1¹lit. a-dC. pr. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpații P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V., sunt obligați să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;

b) să se prezinte la organul de poliție din raza teritorială unde locuiesc – respectiv Poliția orașului O., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;

c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

Prezenta hotărâre se comunică instituțiilor prev. de art. 145 alin. 2¹C. pr. pen.

În baza art. 145 alin. 2²C. pr. pen. atrage atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

Va fi respinsă ca rămasă fără obiect cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N. V..

Măsura dispusă se va comunica administrației locului de deținere.

În baza art. 189 C. pr. pen. suma de 975 lei reprezentând onorarii apărători desemnați din oficiu – avocat V. C. ( 75 lei – onorariu parțial ), avocat Seitamet Anida (300 lei), avocat Ciocovianu L. (300 lei) și avocat P. G. A. ( 300 lei ) se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b C. pr. pen. respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V. împotriva sentinței penale nr. 656/22.05.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

În baza art. 192 alin. 2,4 C. pr. pen. obligă inculpații P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V. la plata a câte 300 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c C. pr. pen. admite recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva sentinței penale nr. 656/22.05.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

În baza art. 385¹⁷ alin. 1 C. pr. pen. casează sentința penală recurată și trimite cauza pentru continuarea judecății primei instanțe – Judecătoria C..

În baza art. 192 alin. 3 C. Pr. P.. cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul procurorului rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 139 alin. 1 C. pr. pen. raportat la art. 145 C. pr. pen. dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților P. C. M., M. E., B. Ș. și N. V. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv loc. O., jud. C., fără încuviințarea instanței.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților P. C. M. – fiul lui V. și M., născut la data de 17.07.1991 în loc.Năvodari județul C., CNP_, M. E. – fiul lui V. și M., născut la data de 01.09.1992 în localitatea C., CNP_, B. Ș. - fiul lui Ș. și E., născut la 06.12.1980 în loc.Medgidia județul C. CNP_ ȘI N. V. – fiul lui N. și O. – L., născut la data de 27.01.1984 în localitatea Cogealac județul C., CNP_ de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 58, 59, 60 și 61 din data de 01.03.2013 emise de Judecătoria C., dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.

a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;

c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

Prezenta hotărâre se comunică instituțiilor prev. de art. 145 alin. 2¹C. pr. pen.

Respinge ca rămasă fără obiect cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N. V..

Măsura dispusă se comunică administrației locului de deținere.

În baza art. 189 C. pr. pen. suma de 975 lei reprezentând onorarii apărători desemnați din oficiu – avocat V. C. ( 75 lei – onorariu parțial ), avocat Seitamet Anida (300 lei), avocat Ciocovianu L. (300 lei) și avocat P. G. A. ( 300 lei ) se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.06.2013.

Ptr. Președinte, Judecător, Judecător,

M. U. aflată în C.O. M. D. M. E. C. M.

semnează cf.art.312 c.p.p.

PREȘEDINTE INSTANȚĂ

A. I.

Grefier,

C. C.

Jud.fond – D.M.

Tehnored.dec.jud.M.D.M.

3 ex./03.07.2013

← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor...		Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 406/2013. Curtea de... →

Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 506/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 506/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA