Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 245/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 245/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 582/118/2013/a4
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 245/P
Ședința publică de la 27 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. I.
Judecător - Z. F.
Judecător - V. L.
Grefier - C. S.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror – O. B.
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații F. D. și G. E. – ambii deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, județ C., împotriva încheierii de ședință din 21 martie 2013, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul penal nr._ 13, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.).
În conformitate cu dispozițiile art. 297 cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă:
- recurentul inculpat F. D., în stare de arest și asistat de avocat ales P. A., în substituire pentru avocat ales F. C., în baza delegației de substituire de la dosarul cauzei, emisă de Baroul C.;
- recurentul inculpat G. E., în stare de arest și asistat de avocat ales G. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art. 318 cod pr. penală, președintele completului de judecată, verifică identitatea recurenților inculpați F. D. și G. E..
Recurentul inculpat F. D. având cuvântul, arată că își menține recursul declarat în cauză.
Recurentul inculpat G. E. având cuvântul, arată că își menține recursul declarat în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511 cod procedură penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prevăzută de art. 38513 cod procedură penală.
Având cuvântul pentru recurentul inculpat F. D., avocat P. A. arată că, solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și în rejudecare, să se dispună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, întrucât sunt îndeplinite toate criteriile prevăzute de lege. Arată că, a analizat încheierea pronunțată de instanța de fond prin care s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar și, tot ceea ce s-a specificat de către judecătorul fondului, se regăsește și în încheierea prin care s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. Altfel spus, se tratează în aceeași manieră ambele instituții deși există diferențe majore între acestea, ceea ce este de neacceptat pentru că s-au insinuat și se continuă, elemente total străine acestui dosar. Instanța de fond vorbește despre riscul alterării probelor de către inculpat, de zădărnicirea aflării adevărului de către acesta, deși el este arestat în baza dispozițiilor art. 148 lit. f cod procedură penală. Nu există elemente din care să rezulte faptul că el a încerca să se sustragă sau ar împiedica judecata. Inculpații au fost audiați, părțile vătămate, martorii și, nu rezultă de nicăieri că inculpatul ar putea să influențeze probele. La acest moment, această înfierare, în lipsa oricăror elemente, este nejustificată. Sunt instituții total diferite, și, ca o garanție suplimentară a libertății persoanei, vine această cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Ambii inculpați se bucură de un trecut profesional ireproșabil, iar din declarațiile martorilor audiați la instanța de fond au arătat, legat de activitatea profesională, inculpatul F. D. s-a bucurat de un maxim respect profesional. Analizând toate aceste elemente, apreciază că, instituția îi este aplicabilă, inculpatul având dreptul de a se bucura de această vocație. Dincolo de aceste chestiuni, solicită reanalizarea cererii formulate, admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond, admiterea cererii și impunerea de măsuri în sarcina inculpatului, măsuri care sunt apte să garanteze buna desfășurare a procesului penal.
Având cuvântul pentru recurentul inculpat G. E., avocat G. A. arată că, solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și în rejudecare, să se dispună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului. Critică încheierea pronunțată sub aspectul motivării acesteia. Invocă decizia nr. 17/2011 a I.C.C.J. și arată că, menirea ei a atras atenția asupra faptului că, examinarea temeiurilor trebuie să se facă în raport de condiții. S-a ajuns la concluzia că se încalcă drepturile procesuale ale inculpatului însă, starea de arest este o excepție și nu o stare de normalitate. Din perspectiva dispozițiilor art. 1602 alin. 2 cod pr. penală, judecătorul nu se pronunță, nu se arată în ce fel inculpatul poate influența probele. Se poate observa că, nu se poate discuta despre faptul că, temeiurile arestării preventive subzistă. Cele trei condiții prevăzute de textul de lege sunt îndeplinite, iar cererea formulată de inculpat este întemeiată. Singurul argument al judecătorului este gravitatea faptei însă, nu este suficient și pertinent, acestea trebuie raportate la circumstanțele personale, inculpatul desfășurând o activitate comercială și realizând venituri licite. Face trimitere la cele 4 motive prevăzute de jurisprudența CEDO și la art. 3 lit. c din CEDO potrivit cărora, punerea în libertate a inculpatului se face în prezența unor garanții. In prezent, la instanța de fond au fost audiați inculpații, părțile vătămate și martorii.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public arată că, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca fiind nefondate și menținerea dispozițiilor încheierii instanței de fond care este temeinică și legală. In raport de probele administrate în cauză, apreciază că se impune privarea de libertate a inculpaților, pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru a fi împiedicat să săvârșească alte infracțiuni. Raportat la date concrete in care se reține că inculpații au comis faptele, gravitatea acestora și pericolul concret pe care îl prezintă persoana inculpaților, durata rezonabilă a măsurii arestării preventive, solicită să se constate că sunt îndeplinite dispozițiile art. 136 alin. 1 și 8 cod procedură penală, impunându-se menținerea inculpaților în stare de arest preventiv. Inculpații nu oferă garanții că nu vor comite alte infracțiuni, de la menținerea stării de arest și până la formularea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, trecând un timp scurt.
Având cuvântul în replică pentru recurentul inculpat G. E., avocat G. A. arată că, inculpații și-au exercitat drepturile prevăzute de dispozițiile art. 23 din Constituția României.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat F. D., solicită admiterea recursului declarat. In acest moment procesual, concluzia instanței de fond este una greșită, întrucât, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, toate persoanele implicate fiind audiate. După trecerea unui interval de timp, sunt necesare date concrete în sensul că, punerea în libertate ar putea influența buna desfășurare a procesului penal. Nu a avut intenția de a influența probele și nu există date că va încerca să comită alte infracțiuni.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat G. E., achiesează la concluziile apărătorului său. Dorește punerea sa în libertate, are familie, copii minori, care sunt distruși, iar el nu este vinovat. Din declarațiile denunțătorului rezultă că el i-a dat terenurile, a fost de bună voie la notar și a semnat acte, nu l-a șantajat. A fost de bună credință, nu s-a ascuns. Denunțătorul a dorit să-și achite datoria față de el. Are 52 de ani, nu a săvârșit alte fapte, nu are datorii față de stat, are un număr de 47 de oameni angajați. Sunt lucruri foarte grave și din zvonuri a auzit că denunțătorul spune că el este o cheie pe care a făcut-o.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 21.03.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 13, s-a hotărât:
În baza art.1608a alin.6 Cod de procedură penală, respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații F. D. - fiul lui V. și M., născut la data de 05 05 1969 și G. E. - fiul lui I. și I., născut la data de 12 01 1961, ca neîntemeiate.
Măsura se comunică locului de deținere.
Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
La termenul de judecată din 21.03.2013, inculpații F. D. și G. E. au formulat cereri de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât stadiul avansat al cercetării judecătorești și lipsa oricăror impedimente ce s-ar răsfrânge asupra bunei desfășurări a procesului penal permit judecarea lor în stare de libertate, raportat la scopul inițial al arestării, durata acestei măsuri, circumstanțele de ordin personal și garanțiile oferite de lege, apte a asigura aflarea adevărului, conservarea probelor și prezența în fața instanței.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că, potrivit art.1601 Cod de procedură penală, în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.
Potrivit art.1602 alin.1 Cod de procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
De asemenea, potrivit art.1602 alin.2 Cod de procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din analiza dispozițiilor art.1602 Cod de procedură penală, instanța reține că cererile de liberare provizorie sub control judiciar sunt admisibile, neexistând vreun impediment legal care să se opună vocației inculpaților de a fi liberați, ținând seama de limitele pedepsei cu închisoarea, mai mici de 18 ani și inexistența oricăror date că inculpații vor mai săvârși alte infracțiuni sau că impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal și aflării adevărului.
Cu toate acestea, simpla îndeplinire formală a condițiilor de admisibilitate a cererilor nu poate atrage admiterea pe fond a acestor cereri, o astfel de concluzie fiind susținută de prevederile art.1608a Cod de procedură penală, ce se referă la verificarea de către instanță a temeiniciei cererii.
În raport cu aceasta și întrucât liberarea provizorie sub control judiciar are caracter facultativ, instanța de judecată, în analizarea oportunității cererii, urmează a avea în vedere și o . criterii, referitoare la durata măsurii arestării, stadiul procesual și, complexitatea cauzei, specificul probatoriului ce urmează a fi administrat, conduita procesuală și garanțiile de ordin personal invocate de inculpat, toate aceste elemente urmând a primi o evaluare globală, spre a se verifica în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este sau împiedicată de punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, conform celor statuate prin Decizia în interesul legii nr.17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Această concluzie rezultă din analiza coroborată a dispozițiilor art.136 alin.2 și 8 Cod de procedură penală, întrucât, pentru a putea fi dispusă, liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune trebuie să servească atingerii aceluiași scop avut în vedere la momentul arestării preventive, în alegerea acestei măsuri alternative urmărindu-se aceleași criterii de apreciere enumerate în partea finală a textului de lege.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia în interesul legii nr.17/17.10.2011 a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.1608a alin.2 teza a II a și alin.6 teza a doua din Codul de procedură penală, că „Instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului.”
În lumina celor arătate mai sus, tribunalul constată că și la acest moment procesual cererile celor doi inculpați, de a fi liberați provizoriu, sunt neîntemeiate, în condițiile în care în situația juridică a inculpaților nu au intervenit elemente de noutate, diferite de cele analizate la termenul de judecată din 08.03.2013, când instanța a analizat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.
Deși de la momentul primelor verificări impuse de art.3002 Cod de procedură penală cercetarea judecătorească a avansat, totuși în cauză urmează a fi audiați în continuare martori și chiar dacă inculpații nu au tergiversat soluționarea cauzei, la fiecare termen de judecată fiind efectuate importante acte de cercetare judecătorească, instanța apreciază că prezența acestora în stare de arest preventiv este benefică aflării adevărului și bunei desfășurări a procesului penal.
Fără a nega posibilitatea inculpaților de a beneficia de liberarea provizorie la un anumit moment procesual, tribunalul constată că orice apreciere în acest sens reprezintă atributul suveran al judecătorului, fără ca menținerea în continuare a stării de arest să fie privită în mod automat ca o executare anticipată a pedepsei sau ca o încălcare a prezumției de nevinovăție.
Sub acest aspect, chiar dacă are o natură juridică diferită, liberarea provizorie nu poate fi disociată de aspectele cu caracter de noutate ivite ulterior analizării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, deoarece în caz contrar, printr-o modalitate diferită, dar prin care se urmărește același scop al punerii inculpaților în libertate, ar însemna să fie repuse în discuție aspecte intrate în autoritatea relativă de lucru judecat, specifică oricărei măsuri preventive.
Or, din acest punct de vedere, elementele ce țin de persoana inculpaților și garanțiile oferite de aceștia au fost deja analizate, iar până la momentul de față în cauză nu au apărut temeiuri noi, în favoarea inculpaților, ce pot prevala asupra temeiurilor arestării și mai presus de acestea, de natură a justifica o soluție de punere în libertate.
Dimpotrivă, și la momentul de față se invocă aspecte legate de presupusele garanții pe care inculpații le prezintă și pe care instanța le-a analizat la un termen anterior, considerându-le inferioare ca valoare acelor elemente ce imprimă faptelor o anumită gravitate.
Așa fiind, nu se poate susține că în urma scurgerii unui interval atât de scurt de timp de la precedentele analize, garanțiile personale oferite de inculpați au căpătat o forță mai mare decât temeiurile avute în vedere de către instanță, mai cu seamă că prin încheierea de la termenul anterior s-au explicat motivele pentru care aflarea adevărului, buna înfăptuirea a justiției și necesitatea ocrotirii ordinii publice prevalează asupra interesului individual al inculpaților, dată fiind conduita lor procesuală reliefată în precedenta cauză și ignorarea exigențelor legale, specifice măsurilor preventive adoptate și funcțiilor sau calităților deținute.
Prin urmare, interesul superior al justiției și nevoia de ocrotire a principalelor valori ocrotite de lege penală justifică necesitatea privării în continuare a inculpaților de libertate, raportat la complexitatea probatoriului, necesitatea conservării probelor testimoniale, încă departe de a fi epuizate și nevoia aflării adevărului, în afara oricăror influențe.
Astfel fiind, toate datele cu caracter personal evidențiate prin actele depuse la dosar nu ar putea primi o nouă reevaluare la acest moment procesual, în desconsiderarea necesităților de ordin obiectiv ce caracterizează faza de judecată și gravității faptelor săvârșite, al căror ecou negativ în comunitate este departe de a fi diminuat.
Așa cum s-a mai arătat, întrucât liberarea provizorie sub control judiciar se analizează în baza acelorași criterii prevăzute de art.136 alineat ultim Cod de procedură penală, instanța nu poate proceda la o analiză a situației juridice a inculpaților, pornind în exclusivitate de la elementele ce servesc la caracterizarea profilului lor moral, social sau profesional, în desconsiderarea pericolului social al faptelor și scopului urmărit prin măsura arestării preventive.
Mai mult, nici timpul, ca element de apreciere, nu ar putea fi desprins de celelalte date de ordin obiectiv, ce imprimă specificitate cauzei instrumentate și care țin de scopul măsurii preventive și pericolul social al faptelor, conform art.136 alin.8 Cod de procedură penală.
Or, și din această ultimă perspectivă, tribunalul reține că, în continuare, durata arestării preventive este una rezonabilă, urmărirea penală fiind efectuată cu maximă celeritate, iar termenele de judecată fiind acordate cu respectarea exigențelor impuse de art.293 Cod de procedură penală, astfel încât elementele ce țin tocmai de diligența sporită a organelor judiciare nu pot profita inculpaților.
De aceea, în condițiile în care măsura arestării preventive a fost dispusă la data de 23.12.2012, nu s-ar putea susține că acesta a depășit un termen rezonabil sau că acesta ar tinde să reprezinte o executare anticipată a unei eventuale pedepse, încălcând prezumția de nevinovăție instituită în favoarea inculpaților, detenția provizorie răspunzând nevoilor de ocrotire a ordinii publice și de prevenire a unor noi infracțiuni.
Așa cum s-a arătat și în cuprinsul încheierii de ședință de la termenele anterioare, scopul măsurii arestării se subsumează nu doar fazei de urmărire penală, buna desfășurare a cercetării judecătorești fiind supusă acelorași deziderate, legate de prezervarea materialului probator, instrumentarea cauzei cu celeritate și asigurarea prezenței celor bănuiți de comiterea infracțiunilor la dispoziția instanței.
Ca urmare, nevoia de aflare a adevărului și de soluționare a cauzei cu celeritate nu trebuie să caracterizeze doar faza de urmărire penală, ci procesul penal în ansamblul său, în spiritul dispozițiilor art.1 din Codul de procedură penală, mai cu seamă atunci când probele administrate în cursul judecății nu conturează o altă situație de fapt, diferită de cea reliefată prin rechizitoriu.
Concluzionând, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților și restricționarea dreptului fundamental la libertate al acestora sunt necesare pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în sensul preîntâmpinării denaturării unor mijloace de probă, constând în declarațiile unor persoane, ca și în sensul preîntâmpinării zădărnicirii aflării adevărului cu privire la aspecte ce rezultă din probele deja constituite.
În aceste condiții, există riscul ca activitățile de cercetare judecătorească ce urmează a fi efectuate să poată fi compromise odată cu lăsarea în libertate a inculpaților, în desconsiderarea motivelor avute în vedere cu ocazia menținerii măsurii arestării preventive, golindu-se de conținut soluția aleasă de instanță.
În sfârșit, și în ceea ce privește conformitatea măsurii privative de libertate cu prevederile art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța constată că în continuare în cauză subzistă nealterată suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi comis infracțiunile pentru care sunt cercetați, existând motive pertinente și suficiente care să justifice starea lor de detenție, a cărei durată se circumscrie unui termen rezonabil.
De altfel, în jurisprudența CEDO, s-a conturat și principiul conform căruia la analizarea termenului rezonabil urmează a se avea în vedere complexitatea cauzei, obiectul judecății, dificultățile probațiunii și conduita participanților procesuali, astfel că, prin raportare la aceste criterii și având în vedere că în cauză nu se constată intervale de pasivitate ale autorităților judiciare, măsura preventivă se circumscrie scopului și necesităților în vederea garantării cărora a fost instituită.
Așa fiind, măsura arestării corespunde scopului măsurilor preventive prevăzut în art.136 alin.1 Cod de procedură penală și este în deplină concordanță cu jurisprudența CEDO, referitoare la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, existând motive verosimile de a bănui că aceasta a săvârșit o . fapte penale, care prin specificul, gravitatea și reacția particulară a opiniei publice, pot suscita o tulburare însemnată a societății, de natură să justifice o detenție preventivă, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
În lumina celor arătate mai sus, instanța apreciază că solicitarea inculpaților de a fi judecați în stare de libertate nu poate fi primită nici în stadiul procesual actual, chiar și prin impunerea unor obligații menite a le asigura prezenta la termenele de judecată, astfel că, în baza art.1608a alin.6 Cod de procedură penală, va respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar, ca neîntemeiate.
Împotriva încheierii de ședință din data de 21.03.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 13, au declarat recurs, în termen legal, inculpații F. D. și G. E., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate, rejudecarea cauzei, admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar și punerea de îndată în libertate, motivele de recurs fiind expuse oral în fața instanței de recurs la termenul din data de 27.03.2013 și menționate în practicaua prezentei decizii.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, prin prisma criticilor formulate de recurenții-inculpați, precum și din oficiu, conform art.3856 alin.3 Cod procedură penală, curtea apreciază că recursurile formulate sunt nefondate, reținând următoarele:
Prin încheierea de ședință nr.207 din data de 23.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._/118/2012 s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților F. D. și G. E. pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de 23.12.2012 și până la data de 20.01.2013. Instanța a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.143 Cod procedură penală și incidența cazului prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală, raportat la împrejurările în care sunt suspectați inculpații că ar fi comis faptele și la circumstanțele personale ale acestora.
În sarcina inculpaților F. D. și G. E. se reține că la data de 13.12.2012 numitul F. R. I. a formulat la Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial C. un denunț penal privind pe inculpații F. D., agent șef de poliție în cadrul Serviciului de Investigarea a Fraudelor al Inspectoratului de Poliție al Județului C. și G. E., administrator al . Agigea, județul C. și consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Agigea, județul C..
Denunțătorul a relatat faptul că în vara anului 2010, având calitatea de asociat unic și administrator al . M., a încheiat o înțelegere, inițial verbală iar, ulterior, în formă scrisă, în baza căreia firma reprezentată de către inculpatul G. E., respectiv . Agigea, județul C., îi dona denunțătorului o cantitate de aproximativ 1.500 tone deșeu de uree, care se afla pe un teren aparținând acestei din urmă societăți. Urmare înțelegerii dintre părți, denunțătorul a procedat la curățarea terenului de deșeul menționat și l-a împrăștiat pe alte terenuri arabile.
După încheierea operațiunii, numitul F. R. I. a fost contactat de către inculpatul G. E., care i-a solicitat suma de 540.000 lei, reprezentând prețul cantității de 800 tone uree, pe care nu a mai considerat-o a fi deșeu, ci produs cu valoare economică.
Ca urmare a refuzului denunțătorului de a efectua plata, inculpatul G. E. a formulat plângere penală împotriva numitului F. R. I., înregistrată sub nr.1627/P/2010 la P. de pe lângă Tribunalul C., pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, precum și a infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, fapte prevăzute de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 Cod penal, art.9 alin. 1 lit.a din Legea nr. 241/2005, art.23 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 și art.215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, dosarul aflându-se în lucru la agentul șef de poliție F. D..
Denunțătorul arată că inculpatul F. D. i-a solicitat, în repetate rânduri, să se prezinte în biroul său, fără a fi însoțit de avocații aleși și i-a propus să „ îl împace" cu coinculpatul Gheorduneascu E., care are calitatea de partea vătămată în dosarul nr.1627/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., totodată lucrătorul de poliție punându-i în vedere să achite „ce are de achitat", respectiv prejudiciul de 540.000 RON reclamat de partea vătămată.
De asemenea, denunțătorul a mai precizat că, după o întâlnire avută cu subofițerul de poliție, inculpatul G. E. i-a confirmat că se află în înțelegere cu acesta, comunicându-i în plus faptul că, dacă nu îi va achita contravaloarea prejudiciului pretins, agentul șef F. D. va continua cercetările în dosarul penal și amenințându-l pe denunțător cu certitudinea condamnării la închisoare în cazul în care nu se va conforma pretențiilor formulate de către partea vătămată.
Astfel cum reiese din denunțul din data de 13.12.2012, precum și din declarația denunțătorului din data de 19.12.2012, în intervalul 14.02._11, la constrângerea exercitată de către inculpați, prin amenințarea cu realizarea cercetărilor penale în dosarul sus menționat, în așa fel încât denunțătorul să fie condamnat la închisoare cu executarea în penitenciar dacă nu acceptă să plătească suma de 125.000 euro, apreciată ca prejudiciu de G. E., numitul F. R. I. a consimțit să treacă în proprietatea acestuia, cu titlu gratuit, dar prin contracte simulate de vânzare cumpărare încheiate de acesta cu concubina denunțătorului, B. D., un apartament și trei terenuri, a căror valoare a fost apreciată, de către denunțător, la suma de 75.000 euro.
Se mai arată că, în perioada următoare, cei doi inculpați au exercitat presiuni asupra denunțătorului, pretinzându-i acestuia să achite diferența, în valoare de 35.000 euro, care ar mai fi rămas de acoperit până la concurența pretinsului prejudiciu invocat de către cel dintâi, în calitate de parte vătămată. De asemenea, agentul de poliție F. D. i-a pretins numitului F. R. I., pentru sine, suma de 15.000 euro, în schimbul îndeplinirii de către denunțător a condițiilor referitoare la remiterea sumelor mai sus menționate lucrătorul de poliție promițându-i acestuia că va propune o soluție favorabilă acestuia în dosarul penal nr.1627/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C..
Se mai arată că la data de 20.12.2012, cei doi inculpați s-au întâlnit cu denunțătorul în incinta unui local public din municipiul C., din discuțiile purtate rezultând că agentul de poliție F. D. i-a prezentat denunțătorului împrejurarea că, dacă va achita suma respectivă, va desfășura și orienta cercetările penale în dosarul respectiv, astfel încât soluția ce se va impune va fi una de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării sau, mai mult chiar, de scoatere de sub urmărirea penală.
De asemenea, cu ocazia aceleiași întâlniri, inculpatul F. D. a acceptat promisiunea remiterii de către numitul F. R. I., pentru sine, prin intermediul coinculpatului G. E., a sumei de 15.000 euro, în același scop, respectiv acela ca, pe parcursul efectuării cercetărilor penale în dosarul nr.1627/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., să administreze probe de natură a crea denunțătorului o situație favorabilă, care să determine în final obținerea unei soluții de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării sau chiar de scoatere de sub urmărirea penală.
La data de 22.12.2012, în jurul orei 1045, inculpatul G. E. a fost surprins în flagrant, de către un procuror și ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial C., în incinta Agenției L. a Raiffeisen Bank SA, imediat după ce a primit de la denunțătorul F. R. I. suma totală de 45.000 euro, din care 30.000 euro pentru sine și 15.000 euro pentru agentul de poliție F. D., astfel cum reiese din procesul - verbal de constatare a infracțiunii flagrante încheiat la aceeași dată.
Potrivit art.1601 Cod procedură penală în cursul procesului penal, inculpatul poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.
Conform dispozitiilor art.1602 alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii ce nu depaseste 18 ani, iar potrivit art.1602 alin.2 Cod procedură penală liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Art.1608a alin.2 Cod procedură penală prevede că instanța admite cererea, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este întemeiată.
Având în vedere infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații și cu privire la care s-a reținut existența indiciilor temeinice, curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1602 alin.1 Cod procedură penală și nu există elemente care să conducă la aprecierea că inculpații ar zădărnici aflarea adevărului, pentru ca cererea de liberare provizorie să cadă sub incidența dispozițiilor art.1602 alin.2 Cod procedură penală.
Din dispozițiile legale anterior menționate rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură procesuală alternativă la măsurile preventive privative de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței. Îndeplinirea condițiilor formale de admisibilitate ale cererii de liberare provizorie sub control judiciar, prevăzute de art.1606 alin.2 Cod procedură penală (ce privesc conținutul cererii și mențiunea cunoașterii dispozițiilor legale privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii), precum și a cerințelor reglementate de art.1602 alin.1,2 Cod procedură penală determină posibilitatea instanței de a acorda sau nu liberarea provizorie sub control judiciar, iar nu obligativitatea acordării acesteia.
Analiza temeiniciei cererii de liberare presupune atât verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.1602 Cod procedură penală, cât și oportunitatea acestei măsuri alternative, având în vedere necesitatea bunei desfășurări a procesului penal.
Cu privire la aprecierea asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.17/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, instanța trebuie să aibă în vedere elementele ce privesc faptele pentru care este cercetat inculpatul, limitele de pedeapsă, pericolul concret pentru ordinea publică, impactul social al faptelor reținute în sarcina inculpatului, durata arestării preventive, datele ce caracterizează persoana inculpatului, vârsta, antecedentele penale, situația familială și sănătatea acestuia.
Contextul în care se reține comiterea presupuselor fapte penale, modalitatea de concepere, relațiile sociale pretins lezate, ce privesc buna desfășurare a activității de serviciu, cinstea, corectitudinea și probitatea funcționarilor publici, ca o condiție necesară a activității normale și legale a instituțiilor de stat, urmarea imediată produsă prin săvârșirea prezumtivelor fapte, constând în producerea unei stări de pericol pentru relațiile de serviciu și afectarea încrederii cetățenilor în autoritățile publice, valoarea ridicată a sumei pretinse ca mită, denotă o gravitate deosebită a faptelor de a căror comitere sunt suspectați inculpații și o periculozitate sporită a acestora.
Gravitatea faptelor este apreciată și prin prisma funcțiilor pe care le dețin inculpații F. D. și G. E., lucrător de poliție judiciară și respectiv membru ales al unei autorități administrative locale, ce implică corectitudine și integritate morală.
În aprecierea curții, având în vedere gravitatea acuzațiilor aduse inculpaților, durata redusă a arestării preventive, în raport și de stadiul procesual al cercetărilor, nu este oportună liberarea provizorie sub control judiciar, privarea de libertate a inculpaților F. D. și G. E. fiind de natură a asigura buna desfășurare a procesului penal aflat în faza de cercetare judecătorească.
Având în vedere acuzațiile grave aduse inculpaților, se impune protejarea cu prioritate a interesului public, prin măsuri care să asigure respectarea valorilor sociale pretins lezate prin comiterea faptelor penale de care sunt acuzați inculpații.
Chiar dacă, astfel cum se susține în apărare, ținând seama și de înscrisurile depuse la dosar, inculpații au avut o conduită bună în societate anterior prezumtivelor fapte penale, asupra acestora planează suspiciunea rezonabilă a comiterii unor fapte cu un grad ridicat de pericol social, astfel că nu se poate considera că prezintă garanții suficiente pentru a fi judecați în stare de libertate.
Cu privire la considerentele ce au stat la baza soluției de respingere a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar de către prima instanță, curtea constată că hotărârea instanței de fond este motivată în fapt și în drept, fiind analizate cererile inculpaților sub aspectul temeiniciei, prin prisma apărărilor și a probelor de la dosar.
În acest sens, în speță este de observat că prima instanță a argumentat respingerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar și prin prisma criteriilor în raport de care se analizează temeinicia cererii de liberare provizorie, respectiv gravitatea acuzațiilor aduse inculpaților, datele personale și stadiul anchetei penale.
În concluzie, reținând că prima instanță a apreciat în mod corect netemeinicia cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, iar criticile formulate de inculpați nu pot fi primite și nu se constată alte neregularități ale încheierii recurate, care să fie luate în considerare din oficiu, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală se vor respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții-inculpați F. D. și G. E. împotriva încheierii de ședință din data de 21.03.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 13.
În baza art.192 alin.2,4 Cod procedură penală va obliga recurenții-inculpați la plata a câte 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții-inculpați F. D. și G. E. – ambii deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, județ C., împotriva încheierii de ședință din data de 21.03.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 13.
În baza art.192 alin.2,4 Cod procedură penală obligă recurenții-inculpați la plata a câte 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.03.2013.
Președinte,Judecător, Judecător,
A. I. Z. F. V. L.
Grefier,
C. S.
Jud. fond: C.C.
Red. Dec. Jud. A. I.
2 ex./28.03.2013
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 733/2013.... | Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 512/2013.... → |
|---|
