Falsul material în înscrisuri oficiale. Art. 288 C.p.. Decizia nr. 206/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 206/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 2635/254/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR.206/P

Ședința publică din data de 21 martie 2013

Completul de judecată compus din:

Președinte – D. I. N.

Judecător – V. L.

Judecător – C. D.

Grefier – D. V.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror – Grațiela L.

Pe rol pronunțarea asupra recursurilor penale formulate împotriva sentinței penale nr. 313 din data de 11 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul penal nr._ de

- P. DE PE L. JUDECĂTORIA M. și inculpatul

- M. IAȘAR - fiul lui Giumali și Ghiulgen, născut la 04.10.1976 în mun. C., jud. C., domiciliat în mun. M., .. 98, jud. C., având CNP_ - trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, transport, folosire și orice altă operație cu materie explozivă efectuată fără drept și orice operațiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept, prevăzută de dispozițiile art. 37 alin. 1 și 3 din Legea 126/1995, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal privind și pe inculpatul M. A. - fiul lui Natural și Senie, născut la data de 21.06.1991 în mun. M., jud. C., domiciliat în mun. M., ., ., având CNP_ - trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de dispozițiile art. 26 Cod penal raportat la art. 288 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, uz de fals, prevăzută de dispozițiile art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de dispozițiile art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 și deținere, transport, folosire și orice altă operație cu materie explozivă efectuată fără drept și orice operațiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept, prevăzută de dispozițiile art. 37 alin. 1 și 3 din Legea 126/1995, toate cu aplicarea art. 33 lit. a și b Cod penal.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.03.2013, dată la care a pronunțat următoarea decizie penală:

CURTEA:

Cu privire la recursurile penale de față, constată următoarele;

Pronunțând sentința penală nr.313 din 11.12.2012, în dosarul penal nr._ Judecătoria M. a hotărât următoarele;

„În baza art. 26 C.pen, rap la art. 288 al. 1, C.pen. cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen și art. 3201 al. 7 C.pr.pen., art. 74 lit. a și c C.pen. și art. 76 lit. e C.pen.

Condamnă pe inculpatul M. A., fiul lui Natural și Senie, născut la data de 21.06.1991 în mun. M., jud. C., domiciliat în mun. M., ., ., jud. C., având CNP_, la pedeapsa închisorii de o lună pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 291 C.pen. cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen și art. 3201 al. 7 C.pr.pen., art. 74 lit. a și c C.pen. și art. 76 lit. e C.pen.

Condamnă pe inculpatul M. A., fiul lui Natural și Senie, născut la data de 21.06.1991 în mun. M., jud. C., domiciliat în mun. M., ., ., având CNP_, la pedeapsa închisorii de o lună pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 3201 al. 7 C.pr.pen., art. 74 lit. a și c C.pen. și art. 76 lit. d C.pen.

Condamnă pe inculpatul M. A., fiul lui Natural și Senie, născut la data de 21.06.1991 în mun. M., jud. C., domiciliat în mun. M., ., ., jud. C., având CNP_, la pedeapsa închisorii de 7 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

În baza art. 37 al. 1 și 3 din Legea nr. 126/1995, republicată, cu aplic. art. 3201 al. 7 C.pr.pen., art. 74 lit. a și c C.pen. și art. 76 lit. e C.pen.

Condamnă pe inculpatul M. A., fiul lui Natural și Senie, născut la data de 21.06.1991 în mun. M., jud. C., domiciliat în mun. M., ., ., având CNP_, la pedeapsa închisorii de o lună pentru săvârșirea infracțiunii de deținere și transport de articole pirotehnice, operațiuni efectuate fără drept.

În baza art. 34 lit. b C.pen., rap la art. 33 lit. a C.pen.

Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 luni închisoare.

În baza art. 71 C.pen interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a si b C.pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 81 C.pen.

Suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 7 luni, calculat conf. art 82 C.pen.

În baza art. 71 alin. 5 C.pen.

Suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate.

În baza art. 359 C.pr.pen.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen., cu privire la revocarea suspendării în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 37 al. 1 și 3 din Legea nr. 126/1995, republicată, cu aplic. art. 37 lit. b C.pen.

Condamnă pe inculpatul M. IAȘAR, fiul lui Giumali și Ghiulgen, născut la 04.10.1976 în mun. C., jud. C., domiciliat în mun. M., .. 98, jud. C., având CNP_, la pedeapsa închisorii de 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de articole pirotehnice, operațiuni efectuate fără drept.

În baza art. 71 C.pen interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a si b C.pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 118 lit. f C.pen, dispune confiscarea specială a cantității de 238 pachete a câte 60 bucăți petarde marca „Super Corsair”, model H/0201, depuse în baza dovezii din data de 05.12.2011 la G. Nave M. din cadrul Gărzii de Coastă C..

În baza art. 189 C.pr.pen.

Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției onorariilor avocaților desemnați din oficiu, respectiv pentru av. C. E., în cuantum de 300 lei și pentru av C. A., în cuantum de 300 lei.

În baza art. 191 al 1 și C.pr.pen.

Obligă pe inculpați la plata sumei de 1400 lei, câte 700 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.”

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, judecătoria a reținut că situația de fapt prezentată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria M. corespund realității;

„Astfel, inculpatul M. A. a declarat în fața instanței că recunoaște în totalitate faptele ce i-au fost reținute în sarcină, în actul de sesizare, înțelegând să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură.

Din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă cu certitudine vinovăția inculpaților, sub forma intenției directe, în săvârșirea faptelor.

În drept, faptele inculpatului M. A. care, cu intenție, a ajutat la falsificarea permisului de conducere cu ., purtând însemnele autorităților din Turcia, eliberat pe numele M. A. la data de 21.03.2010 și a cărții de identitate cu . și nr._, purtând însemnele autorităților din Turcia, eliberată pe numele învinuitului M. A. (două fapte), constituie infracțiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 288 alin. 1 Cod penal. Luând în considerare împrejurarea că învinuitul a săvârșit cele două fapte în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în cauză urmează a se aplica dispozițiile privind unitatea infracțiunii continuate, prev. de art. 41 alin. 2 Cod penal.

Faptele inculpatului M. A. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a folosit cele două înscrisuri oficiale falsificate constituie infracțiunea de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 291 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Fapta inculpatului M. A. de a conduce autoturismul marca Renault Laguna înmatriculat în Bulgaria cu nr. PX-7620-XA pe drumurile publice, in condițiile în care nu poseda permis de conducere, constituie infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, republicată.

De asemenea, fapta inculpatului M. A. de a deține, transporta și de a efectua fără drept operațiuni cu articole pirotehnice, constituie infracțiunea prev. de art. 37 alin. 1 și 3 din Legea nr. 126/1995, republicată privind regimul materiilor explozive.

Întrucât toate infracțiunile mai sus evidențiate au fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, în cauză sunt aplicabile dispozițiile privind concursul real și ideal de infracțiuni, prevăzute de art. 33 lit. a și b Cod penal.

Fapta inculpatului M. Iașar de a deține și de a efectua fără drept operațiuni cu articole pirotehnice, constituie infracțiunea prevăzută de art. 37 alin. 1 și 3 din Legea nr. 126/1995, republicată privind regimul materiilor explozive.

Examinând cazierul judiciar al învinuitului M. Iașar, se constată că acesta a mai suferit condamnări, în general pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt, ultima dintre acestea de 5 ani închisoare, pronunțată prin sentința penală nr. 1032/27.04.2004 a Judecătoriei Medgidia.

Reținerea dispozițiilor art. 37 lit. b Cod penal se motivează prin aceea că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost cercetat în prezenta cauză după executarea unor pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, astfel rezultă din fișa de cazier judiciar anexată la dosarul cauzei.

Pe cale de consecință, față de inculpatul M. Iașar sunt aplicabile dispozițiile privind starea de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b Cod penal.

La stabilirea pedepsei față de inculpați, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) din Codul penal, respectiv dispozițiile părții generale a acestui act normativ, limitele de pedeapsă fixate în norma incriminatoare, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpaților și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Având în vedere poziția procesuală exprimată de inculpatul M. A., în sensul că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina acestuia, instanța va face aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală și va reduce limitele pedepsei ce va fi aplicată inculpatului cu o treime.

Instanța va avea în vedere împrejurarea că în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut și a manifestat regret față de săvârșirea faptei și s-a angajat că își va adapta comportamentul în acord cu dispozițiile legii penale, dar și conduita bună înainte de săvârșirea faptei, constând în aceea că nu posedă antecedente penale.

În consecință, instanța va reține în beneficiul acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a și c din Codul penal, urmând a coborî cuantumul pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, astfel cum a fost redusă, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală.

Pentru considerentele expuse, instanța îl va condamna pe inculpatul M. A. la pedeapsa închisorii de o lună pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la pedeapsa închisorii de o lună pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la pedeapsa închisorii de 7(șapte) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, la pedeapsa închisorii de o lună pentru săvârșirea infracțiunii de deținere și transport de articole pirotehnice, operațiuni efectuate fără drept, urmând să aplice pentru inculpatul M. Iașar pedeapsa închisorii de 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de articole pirotehnice, operațiuni efectuate fără drept, apreciind că aceste pedepse sunt suficiente și de natură a-i reeduca pe inculpați.

Având în vedere împrejurarea că inculpatul M. A. a săvârșit faptele pentru care a fost cercetat în prezenta cauză înainte de a fi condamnat pentru vreuna dintre ele sau pentru săvârșirea altei fapte prevăzute de legea penală, instanța, în baza art. 34 alin.1 lit. b Cod penal raportat la art. 33 lit. a și b Cod penal, va contopi pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentință, urmând ca acesta să execute în final pedeapsa cea mai grea, de 7 (șapte) luni închisoare.

Ca modalitate de executare a pedepsei aplicate inculpatului M. A., instanța, ținând seama de aceleași circumstanțe personale ale inculpatului și de împrejurarea că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 din Codul penal (pedeapsa aplicată în prezenta cauză este închisoarea mai mică de 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim privativ de libertate), va suspenda condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 2 ani și 7 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 alin. 1 Codul penal.

În ceea ce privește modalitatea executării pedepsei pentru inculpatul M. Iașar, aceasta urmează a fi executată în regim de detenție, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 81 Cod penal, relativ la suspendarea condiționată a executării pedepsei, având în vedere condamnarea anterioară.

În baza art. 71 Cod penal, instanța urmează să interzică inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.

În conformitate cu art. 71 alin. 5 Cod penal, instanța va suspenda executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului M. A., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 Cod procedură penală instanța va atrage atenția inculpatului M. A. asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal cu privire la revocarea suspendării în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 118 lit. f Cod penal, potrivit cu care „sunt supuse confiscării bunurile a căror deținere este interzisă de lege”, instanța va dispune confiscarea specială a cantității de 238 pachete a câte 60 bucăți petarde marca „Super Corsair”, model H/0201, depuse în baza dovezii din data de 05.12.2011 la G. Nave M. din cadrul Gărzii de Coastă C..

În baza art. 189 Cod procedură penală instanța va dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor avocaților desemnați din oficiu, în cuantum de 300 lei fiecare, respectiv pentru av. C. E. și av. C. A..

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală instanța va obliga pe inculpați la plata către stat a sumei de 1400 lei, câte 700 lei fiecare, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză.”

Împotriva sentinței penale nr.313 din 11.12.2012 a Judecătoriei M. județ C., cu declarat recurs în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria M. și inculpatul M. IAȘAR, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Recurentul parchet a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului M. A., apreciată ca blândă și necorespunzătoare îndeplinirii scopului prevăzut de art.52 Cod Penal.

Totodată, față de efectul extensiv al recursului, în conformitate cu prevederile art.373 cod procedură penală, parchetul a înțeles să extindă recursul și în privința inculpatului M. IAȘAR, invocând, în esență, că în mod greșit acesta a fost condamnat pentru săvârșirea unei singure infracțiuni, în condițiile în care fapta sa întrunește elementele constitutive a două infracțiuni, prevăzute și pedepsite de art.37 alin.1 din Legea nr.126/1995 și de art.37 alin.3 din Legea nr.126/1995.

În concluzie, parchetul a solicitat admiterea recursului său, casarea hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, să se dispună condamnarea inculpatului M. A. la o pedeapsă mai aspră, care să asigure îndeplinirea scopului prevăzut de art.52 Cod Penal, iar față de inculpatul M. IAȘAR, să se schimbe încadrarea juridică în două infracțiuni, prevăzute de art.37 alin.1 din Legea nr.126/1995 și respectiv art.37 alin.3 din Legea nr.126/1995 și să i se aplice pentru acestea pedepse corespunzător individualizate.

Recurentul inculpat M. IAȘAR a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita sa condamnare, în condițiile în care fapta sa este vădit lipsită de pericol social specific infracțiunii.

În principal, inculpatul recurent M. IAȘAR a solicitat, admiterea recursului său, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, să se dispună achitarea sa, în temeiul prevederilor art.11 pct.2 lit.a cod procedură penală raportat la art.10 lit.b1 cod procedură penală cu referire la art.18 Cod Penal.

În subsidiar, recurentul inculpat M. IAȘAR, a solicitat ca, luându-se în considerare recunoașterea faptei și regretul său dar și împrejurarea că este integrat social, asigurându-și atât pe el cât și pentru familia cu 3 copii minori, în mod licit mijloacele de existență, să se reindividualizeze pedeapsa în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Examinând sentința penală nr.313 din 11 decembrie 2012 a Judecătoriei M., raportat la criticile din recursurile parchetului și inculpatului M. IAȘAR, la probatoriul administrat, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art.3856 alin.3 cod procedură penală, curtea constată că este legală și temeinică iar recursurile nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul intimat M. A., prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria M. nr.223/P/2012 din 17.07.2012, se probează, indubitabil, cu procesul-verbal din 05.12.2011 al organelor de poliție judiciară (filele 8-9 dosar urmărire penală), dovezile de reținere bunuri, obiecte, înscrisuri și valori din data de 05.12.2011 (filele 14-15 dosar urmărire penală), adresa nr._/23.12.2011 a Serviciului Public Comunitar – Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor C. (fila 20 dosar urmărire penală), rapoartele de constatare tehnic-științifică nr._ din 12.12.2011 și nr._ din 12.12.2011 ale Compartimentului Expertiză a Documentelor de Călătorie și Criminalistică din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră C. (filele 24-33 dosar urmărire penală și filele 35-41 dosar urmărire penală), cazierul judiciar nr._/20.12.2011 (fila 61 dosar urmărire penală), declarațiile inculpatului M. A. (filele 50,58-60 dosar urmărire penală) și procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală inculpatului M. A. din 30.05.2012 (filele 69-70 dosar urmărire penală).

În drept, faptele inculpatului M. A., care în baza unei rezoluții unice, a ajutat, cu intenție, la falsificarea permisului de conducere cu ., purtând însemnele autorităților din Turcia și a cărții de identitate . și nr._ purtând însemnele autorităților din Turcia, ambele eliberate pe numele său, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art.26 Cod Penal raportat ala art.288 alin.1 Cod Penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal.

Faptele inculpatului M. A., care, în baza unei rezoluții infracționale unice, a folosit cele două înscrisuri oficiale, cunoscând că sunt falsificate, în scopul producerii de consecințe juridice, întrunesc în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art.291 Cod Penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal.

Fapta inculpatului M. A. de a conduce autoturismul marca Renault Laguna înmatriculat în Bulgaria cu nr.PX-7620/XA pe drumurile publice, în condițiile în care nu poseda permis legal de conducere, întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.86 alin.1 din O.U.G nr.195/2002 republicată.

Faptele inculpatului M. A., de a deține, transporta și de a efectua fără drept operațiuni cu articole pirotehnice, întrunesc, în drept elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.37 alin.1 și 3 din Legea nr.126/1995 republicată, privind regimul materialelor explozive.

Urmare celor reținute, curtea, constatând îndeplinite cerințele art.345 alin.2 cod procedură penală, privind angajarea răspunderii penale a inculpatului M. A., pentru faptele reținute în sarcina sa, reține că aplicarea prevederilor art.3201 cod procedură penală, față de acesta s-a făcut în condiții de legalitate și temeinicie.

Întrucât intimatul inculpat M. A. se află la primul conflict cu legea penală, neavând antecedente penale și a recunoscut faptele încă din faza urmăririi penale,contribuind prin declarațiile sale la stabilirea adevărului, în ceea ce privește infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, curtea apreciază că, în mod temeinic și legal prima instanță a reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit.a și c Cod Penal.

Având în vedere că prin aplicarea prevederilor art.3201 alin.7 cod procedură penală, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului intimat M. A. au fost reduse cu o treime, că, în ceea ce-l privește, operează în favoarea lui două circumstanțe atenuante, ce impun coborârea cuantumului pedepsei sub limita minimă legală, dobândită după reducerea cu 1/3, curtea apreciază, că prima instanță a individualizat corect cuantumul pedepselor aplicate inculpatului intimat.

Comportamentul corespunzător pe parcursul procesului penal și lipsa antecedentelor penale constituie argumente care susțin întemeiat aprecierea că, inculpatul intimat M. A. se poate reeduca și fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, așa încât, curtea va menține aplicarea prevederilor art.81 și urm. Cod Penal, față de el.

Referitor la inculpatul recurent și intimat M. IAȘAR, curtea reține, că fapta pentru care a fost condamnat în primă instanță a forst probată, cu certitudine, prin procesul-verbal din 05.12.2011 al organelor de poliție judiciară (filele 8-9 dosar urmărire penală, dovada de reținere bunuri, obiecte, înscrisuri, valori din 05.12.2011 (fila 15 dosar urmărire penală, declarațiile inculpatului MUSTANA A. (filele 50, 58-60 dosar urmărire penală, fișa de cazier judiciar (filele 71-72 dosar urmărire penală) și declarațiile inculpatului M. IAȘAR (filele 65-68 dosar urmărire penală) care a recunoscut deținerea fără drept, în scopul comercializării, a materialelor pirotehnice.

În drept, fapta inculpatului M. IAȘAR, de a deține, în scopul comercializării, fără drept, articole pirotehnice (petarde) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.37 alin.1 și 3 din Legea nr.126/1995.

În considerarea cantității importante de material pirotehnic deținută de inculpatul M. IAȘAR, fără drept, respectiv 238 pachete a câte 60 bucăți fiecare, însumând un număr total de 14.280 bucăți petarde marca Super Corsair, model KO201, de urmările ce s-ar fi putut produce în cazul folosirii lor de către persoane fără pregătire în acest sens, curtea apreciază că fapta inculpatului M. IAȘAR, nu este în mod vădit lipsită de pericol social, ci dimpotrivă, situație în care nu este incident art.181 alin.1 Cod Penal.

Fiind îndeplinite cerințele art.345 alin.2 cod procedură penală, față de inculpatul recurent și intimat M. IAȘAR, curtea constată că angajarea răspunderii penale a acestuia în cauză este legală și temeinică.

D. urmare, nefiind aplicabile prevederile art.181 Cod Penal, nu se poate dispune achitarea inculpatului M. IAȘAR, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.37 alin.1 și 3 din Legea nr.126/1995 republicată, în temeiul prevederilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b1 cod procedură penală în referire la art.181 alin.1 Cod Penal.

Referitor la încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului M. IAȘAR, curtea constată, că este corectă, în considerarea împrejurării că textul art.37 din Legea nr.126/1995 nu încriminează în alineatele sale fapte distincte ei, numai forme alternative de săvârșire a acestei infracțiuni.

Critica din recursul parchetului, privind greșita încadrare juridică a faptelor reținută în sarcina inculpatului intimat M. IAȘAR, a fost invocată urmare solicitării extinderii efectelor recursului, în conformitate cu prevederile art.3857 cod procedură penală și cu privire la inculpatul amintit.

Potrivit prevederilor art.3857 alin.2 cod procedură penală, efectele recursului declarat de procuror pot fi extinse și față de alte persoane decât acelea la care s-a referit inițial sub condiția de a nu crea acestora o situație mai grea.

Schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului intimat M. IAȘAR presupunând existența în concurs a două infracțiuni în loc de una, cum s-a reținut prin rechizitoriu și hotărârea de fond, reprezintă în mod evident o agravare a răspunderii penale a acestuia, fiind astfel încălcată condiția neagravării situației juridice a persoanei căreia s-au extins efectele recursului. Pe cale de consecință, curtea nu poate primi solicitarea parchetului de extindere a efectelor recursului asupra inculpatului M. IAȘAR pentru greșita încadrare a efectelor recursului asupra inculpatului M. IAȘAR pentru greșita încadrare juridică a faptei săvârșită de acesta întrucât i s-ar face o situație mai grea, contrar prevederilor art.3857 alin.2 cod procedură penală.

Raportat la datele din cazierul judiciar al inculpatului M. IAȘAR, potrivit cărora prin sentința penală nr.1032/27.04.2002 a Judecătoriei Medgidia, a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 5 ani, se constată că acesta a săvârșit fapta ce face obiectul cauzei în stare de recidivă post executorie, prevăzută de art.37 lit.b Cod Penal.

Chiar dacă inculpatul M. IAȘAR a recunoscut fapta, această împrejurare nu poate fi valorificată ca și circumstanță atenuantă prevăzută de art.74 lit.c Cod penal, în condițiile în care a fost surprins în flagrant și nu a furnizat datele necesare pentru descoperirea sursei de la care a achiziționat materialele pirotehnice.

Nefiind identificate elementele care să conducă la atenuarea răspunderii penale a inculpatului M. IAȘAR, nu se poate reduce cuantumul pedepsei aplicată acestuia la prima instanță, cuantum egal cu limita minimă de pedeapsă prevăzută de lege.

Executarea în regim privativ de libertate a pedepsei aplicate inculpatului M. IAȘAR este, în aprecierea curții, justificată de perseverența infracțională a acestuia, pusă în evidență de starea de recidivă.

Constatând netemeinicia criticilor din recursurile parchetului și inculpatului M. IAȘAR, dar și că în urma examinării din oficiu a hotărârii instanței de fond nu s-au identificat alte cauze de reformare a acesteia, în temeiul prevederilor art.38515 pct.1 lit.b cod procedură penală, se vor respinge recursurile ca nefondate, menținându-se hotărârea atacată.

În baza prevederilor art.189 cod procedură penală, onorariile cuvenite avocaților din oficiu V. Clarisa și P. A. G. î sumă de câte 300 lei, se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..

În temeiul prevederilor art.192 alin.2,3 cod procedură penală, va fi obligat inculpatul M. IAȘAR, la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat urmând să rămână în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. Pr. P.. respinge ca nefondate recursurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria M. si recurentul inculpat M. IAȘAR - fiul lui Giumali și Ghiulgen, născut la 04.10.1976 în mun. C., jud. C., domiciliat în mun. M., .. 98, jud. C., CNP_, împotriva sentinței penale nr. 313/11.12.2012 pronunțată de Judecătoria M., în dosarul nr._ .

În baza art. 192 alin. 2 si 3 C. Pr. P.. obligă inculpatul M. IASAR, la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare iar restul cheltuielilor judiciare avansate de stat, rămân în sarcina statului.

În baza art. 189 C. Pr. P.. suma de cate 300 lei fiecare, reprezentând onorariu apărători desemnati din oficiu – avocat Vines Clarisa si avocat P. A. G., se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.03.2013

Președinte, Pt.judecător Pt.judecător

D. I. N. V. L. C. D.

aflat în C.O. lipsă de la instanță

semnează conf.art.312 c.p.p semnează conf.art.312 c.p.p.

Președinte de complet Președinte de complet

D. I. N. D. I. N.

Grefier,

D. V.

Red. fond jud. A.C. D.

Red. dec. jud. V. L./01.08.2013

Tehnored. gref. P.S.

2 ex. /14.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Falsul material în înscrisuri oficiale. Art. 288 C.p.. Decizia nr. 206/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA