Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr. 430/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 430/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 25154/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 430/P
Ședința publică de la 15 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. J.
Judecător C. D.
Cu participare: Grefier de ședință A. B.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel C. a fost reprezentat de procuror J. V. P.
S-a luat în examinare apelul penal declarat de S. R. prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. –Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. cu sediul în C., ., nr.18, jud. C.. privind pe inculpatul B. F., trimis in judecată pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, in cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, faptă prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 din C.penal, împotriva sentinței penale nr.5 din data de 07 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 07 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, a stabilit pronunțarea cauzei la data de 13 mai 2015 și a amânat-o la data de 15 mai 2015, când a pronunțat următoarea decizie;
CURTEA
Dosar nr._
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 05/07.01.2015 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:
,,În baza art.6 din Legea nr.241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în forma în vigoare la data săvârșirii faptei cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. 1969 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. și art.5 C.pen. 2009 condamnă pe inculpatul B. F. (fiul lui G. și M., născut la data de 04.08.1978 în mun. C., necăsătorit, cetățenie română, studii medii, fără ocupație și loc de muncă, stagiu militar satisfăcut, cu domiciliul în mun. C., ., ., ., jud. C., fără antecedente penale, CNP:_) la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, în formă continuată.
În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
În baza art.81 C.pen. 1969 suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 2 ani și 9 luni calculat conform art.82 alin.1 C.pen. 1969.
În baza art.71 alin.5 C.pen. 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și pedepsele accesorii.
În baza art.404 alin.2 C.proc.pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare ori dacă nu își va îndeplini obligațiile civile stabilite prin hotătârea de condamnare până la expirarea termenului de încercare.
II. În baza art.397 alin.1 coroborat cu art.25 alin.1 C.proc.pen. raportat la art.1357 și art.1373 C.civ. admite în parte acțiunea civilă exercitată de S. R. prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în C., ., nr.18, jud. C..
Obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . prin lichidator judiciar C. IPURL cu sediul în mun. C., ..20, . la plata către partea civilă a sumei de 41.401 lei din care 25.341 lei reprezentând debit principal, 12.732 lei dobânzi și 3.628 lei penalități de întârziere.
III. În baza art.404 alin.4 lit.c C.proc.pen. menține măsura asigurătorie a popririi luată prin ordonanța nr.5355/P/2012 din 14.09.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C. cu privire la conturile bancare deținute de inculpat la instituțiile de credit BRD – Group Societe Generale și BCR SA până la concurența sumei de 41.401 lei.
IV. În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (400 lei din cursul urmăririi penale și 800 de lei din faza de judecată).
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen onorariul parțial al avocatului din oficiu în cuantum de 100 de lei conform împuternicirii . nr.5585 avansat din fondurile Ministerului prin încheiera din 06.02.2014 rămâne în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.01.2015.,,
Pentru a pronunța sentința penală menționată, prima instanță deliberâd, a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.5355/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 18.09.2013 sub nr._, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată inculpatul B. F. pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă în formă continuată, prev. de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., reținându-se în esență că în calitate de administrator al ., în perioada septembrie 2011 - decembrie 2011, a reținut și nu a vărsat cu intenție în cel mult 30 de zile de la scadență, sume reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, respectiv impozit pe salarii, contribuția CAS angajați, contribuția la fondul de șomaj, în sumă totală de 25.341 lei, deși societatea dispunea în mod efectiv de sumele de bani necesare achitării acestor impozite scadente la 01.01.2012.
Pentru dovedirea situației de fapt, au fost menționate următoarele mijloace de probă: proces – verbal de sesizare din oficiu încheiat de lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. – Serviciul de Investigare a Fraudelor (f. 8 d.u.p.), adresa nr.3144/21.02.2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală C. (f. 9-26 d.u.p.), adresa nr.7891/22.08.2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice C. însoțită de procesul-verbal de verificare fiscală nr.8974 din 22.08.2012 (f. 29-50 d.u.p.); istoricul . emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. (f. 67-79 d.u.p.); declarații inculpat (f. 84, 85 d.u.p.).
La data de 11.12.2013 partea civilă A.N.A.F. – D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. C. a reiterat constituirea de partea civilă din cursul urmăririi penale menționând că se constituie parte civilă cu suma de 51.728 lei din care 31.143 lei debit principal, 15.987 lei dobânzi și 4.598 lei penalități de întârziere. De asemenea, partea civilă a solicitat introducerea în calitate de parte responsabilă civilmente a . prin lichidator judiciar C. IPURL, cerere admisă de instanță la termenul din 12.12.2013.
În ședința publică din data de 06.02.2014, având în vedere dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.255/2013 și art.343 C.proc.pen., cauza a fost trimisă judecătorului de cameră preliminară, inculpatul și avocatul având posibilitatea să formuleze cereri sau excepții.
Prin încheierea din camera de consiliu din 06.03.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat sau avocat și nici nu s-a considerat necesar ca din oficiu să se invoce vreo excepție, motiv pentru care, în temeiul art.346 alin.2 C.proc.pen., a constatat competența instanței și legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr.5355/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La termenul din 16.10.2014, fiind-i aduse la cunoștință dispozițiile art.374 alin.4, 375 și art.396 alin.10 C.proc.pen., inculpatul a arătat că recunoaște fapta în modalitatea descrisă în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, fiind ascultat sub acest aspect (f. 14, 15 d.u.p.). După admiterea cererii inculpatului instanța a pus în discuție proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de inculpat, probă încuviințată în condițiile art.100 alin.3 C.proc.pen. și a dispus emiterea unei adrese către partea civilă pentru lămuriri în legătură cu perioada în care nu au fost achitate contribuțiile și cuantumul total al acestora, sens în care, la data de 11.12.2014 a fost depusă adresa nr._/10.12.2014 (f. 28-31). Totodată, la termenul din 11.12.2014 inculpatul prin avocat a depus practică judiciară.
La solicitarea instanței a fost atașată fișa de cazier actualizată a inculpatului (f. 3).
În baza adresei nr.3144/21.02.2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală C. (f. 9-26 d.u.p.), ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. C. – Serviciul de Investigare a Fraudelor, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că . al cărei administrator era inculpatul B. F. figurează cu obligații către bugetul general consolidat al statului reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă: salarii – 8958 lei ; CAS angajat – 11.895 lei; șomaj angajat – 612 lei; sănătate angajat – 6345 lei (conform declarațiilor de impozite și taxe depuse și a fișei sintetică pe plătitor).
Din cercetările efectuate a rezultat că . avea sediul social declarat în mun. C., ., spațiul comercial nr.14, jud. C., fiind înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. sub nr. de ordine J_, cod unic de înregistrare_, funcția de administrator fiind deținută de inculpatul B. F. în perioada 21 iunie 2005 – 23 aprilie 2012. Obiectul principal de activitate îl reprezenta transportul cu taxiuri.
Prin sentința civilă nr.1561/23.04.2012 emisă de Tribunalul C., Secția a II-a civilă s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva . la cererea creditoarei D.G.F.P. C., fiind numit ca lichidator judiciar C. IPURL.
În aceste condiții organele de cercetare penală ale poliției judiciare, în temeiul dispozițiilor art.2331 alin.4 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, modificat prin art.XI pct.11 din OUG nr.54/2010 au solicitat personalului desemnat din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală efectuarea unei verificări fiscale față de ..
În urma efectuării verificării fiscale în cadrul . de către inspectorii din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice C., S.A.F – A.I.F C., verificare fiscală materializată în procesul-verbal încheiat la data de 22.08.2012 și făcută în baza fișei sintetice pe plătitor și a fișei analitice pentru contribuțiile și impozitul cu reținere la sursă, au rezultat următoarele concluzii cu privire la valoarea impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, reținute și nevirate în cel muIt 30 de zile de la scadență (01.01.2012):
- la data de 01.01.2012 societatea administrată de inculpat figura cu impozit pe veniturile din salarii neachitat în cuantum total de 8 550 lei, din care 8346 lei debit neachitat în termen de 30 de zile de la scadență; ulterior datei de 01.01.2012 din debitul restant inculpatul, în calitate de administrator, nu a mai efectuat plăți;
- la data de 01.01.2012 societatea figura cu o contribuție individuală de asigurări sociale neachitată în sumă totală de 11.097 lei, din care 10 715 lei debit neachitat în termen de 30 de zile de la scadență; ulterior datei de 01.01.2012, nu s-au mai efectuat plăți;
- la data de 01.01.2012 . figura cu o contribuție individual la asigurări pentru șomaj neachitată în sumă totală de 572 lei, din care 552 lei debit neachitat în termen de 30 de zile de la scadență; ulterior datei de 01.01.2012, din debitul restant nu a mai fost achitată nicio sumă;
- la data de 01.01.2012 societatea administrate de inculpat figura cu o contribuție pentru asigurări de sănătate neachitată în sumă totală de 5.926 lei, din care 5.728 debit neachitat în termen de 30 de zile de la scadență; ulterior datei de 01.01.2012, din debitul restant nu a mai fost achitată nicio sumă.
În ceea ce privește datele reținerii precum și a scadenței fiecărui impozit și contribuție cu reținere la sursă, a rezultat că acestea au fost reținute pentru perioada septembrie – decembrie 2011 și nu au fost virate în termen de 30 de zile de la scadență.
Pe baza documentelor financiar-contabile puse la dispoziție de inculpat s-a stabilit că în perioada verificată, din încasările obținute din activitatea desfășurată, societatea comercială a achitat combustibil, piesele de schimb și reparațiile autoturismelor, taxa de dispecerat și salariile angajaților.
Astfel, . administrată de inculpat figura la data de 01.01.2012 cu debite restante reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, în cuantum total de 25.341 lei, debite reținute pentru perioada septembrie –decembrie 2011, acesta fiind și prejudicial pretins de partea civilă la care se adaugă dobânzi și penalități pentru întârziere.
Răspunderea pentru prejudiciul produs prin nevirarea la termen a impozitelor și contribuțiilor revine inculpatului B. F., în calitate de administrator în cadrul ., conform informațiilor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Fiind audiat de organele de poliție inculpatul nu a dorit să dea o declarație, însă ulterior, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, acesta a recunoscut săvârșirea faptei. De asemenea, la termenul din 09.10.2014 inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei arătând că nu a reușit să vireze sumele reținute cu titlu de impozite și contribuții la sursă în perioada septembrie 2011 – decembrie 2011.
Instanța a constatat că în conformitate cu art.104 din Legea nr.255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.proc.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală. Conform art.246 din Legea nr.187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr.286/2009 privind Codul Penal.
Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile (art.5 C.pen.), instanța constată că prin decizia nr.265/6._, publicată în M.Of. nr.372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.
De asemenea, în legătură cu decizia nr.2 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituție și cu cele ale art.4771 din C.proc.pen.
În aceeași măsură, instanța de contencios constituțional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curții Constituționale de către instanțele de judecată, arătând că prevederile art.5 alin. 2 C.pen. nu sunt incidente ca efect al pronunțării deciziei, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituțională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al art.5 din Codul penal.
Față de acestea, având în vedere că, potrivit art.147 alin.4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatului mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.
Ca o chestiune prealabilă, constată instanța că în cazul infracțiunilor în formă continuată, ca formă a unității legale de infracțiuni, aplicarea legii în timp se raportează la momentul epuizării, atunci când de altfel se consideră și săvârșite. În cauză, fapta inculpatului s-a epuizat la sfârșitul lunii februarie 2012, din moment ce acesta nu a virat până pe data de 25 ale lunii ianuarie 2012 contribuțiile cu reținere la sursă aferente ultimei luni – decembrie 2011.
Or, la acea dată era în vigoare Legea nr.241/2005 în forma anterioară Legii nr.50/2013 care a modificat art.6 în sensul majorării limitelor de pedeapsă (de la 1 an la 6 ani, în comparație cu forma anterioară – de la 1 an la 3 ani), fiind înlăturată și posibilitatea aplicării unei amenzi penale. Cu toate acestea, pentru motivele care vor fi arătate, opțiunea instanței este în sensul aplicării unei pedepse cu închisoarea.
În aceste condiții, având în vedere că între timp a intrat în vigoare și Codul penal 2009, analiza instanței continuă sub aspectul posibilităților de individualizare a executării pedepsei ; pentru considerentele ce vor fi arătate, instanța apreciază că nu se impune executarea pedepsei în regim de detenție, opțiunea de individualizare fiind pe vechiul Cod penal suspendarea condiționată, în timp ce pe nouă Cod penal instituția amânării aplicării pedepsei.
Rămâne a se stabili care dintre cele două instituții este mai favorabilă pentru inculpat.
Astfel, în cazul suspendării condiționate a executării pdepsei (art.81 și urm. C.pen. 1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul nu i se poate impune respectarea unor anumite măsuri de supraveghere sau să execute diverse obligații precum în cazul amânării aplicării pedpsei (art.85 C.pen. 2009).
Or, este evident că este mai favorabilă pentru condamnat suspendarea executării pedepsei în raport cu amânarea aplicării pedepsei, în condițiile în care nu va fi supus niciunei măsuri de supraveghere sau obligații, chiar dacă în cazul amânării aplicării pedepsei nu se pronunță o hotărâre de condamnare, inculpatul nefiind supus niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită (art.90 alin.1 C.pen. 2009), evident cu condiția să nu săvârșească din nou o infracțiunea până la expirarea termenului de supraveghere și să nu se dispună revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei. Cu toate acestea, în aceeași situație este și inculpatul pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei, din moment ce inclusiv pedepsele accesorii se suspendă (art.71 alin.5 C.pen. 1969), iar la împlinirea termenului de încercare inculpatul este de drept reabilitat (art.86 C.pen. 1969).
În consecință, legea veche este mai favorabilă inculpatului și va ultraactiva; astfel, fapta inculpatului B. F. care în perioada septembrie 2011-decembrie 2011, în calitate de administrator al . (societate aflată în insolvență la acest moment și administrată de lichidator C. IPURL), a reținut și nu a vărsat cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, sume reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, respectiv impozit pe salarii, contrubuție CAS angajați, contribuția la fondul de sănătate și contribuția la fondul de șomaj, în sumă totală de 25.341 lei (impozit pe veniturile din salarii 8.346 lei, contribuția la asigurări sociale reținută de la asigurați 10.715 lei, contribuția individuală de asigurări de sănătate 5.728 lei și contribuția la fondul de șomaj 552 lei) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prev. de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.
Elementul material al infracțiunii prevăzute de art.6 din Legea nr.241/2005 constă într-o acțiune și abstențiune, ce se succed în timp, dar care trebuie să fie cumulative, respectiv, pe de o parte, reținerea sumelor de bani cu titlu de impozite sau contribuții cu reținere la sursă și, pe de altă parte, nevărsarea acestora către bugetul de stat sau al asigurărilor sociale.
Conform art.57 alin.1 C.fiscal, beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri – în cauză societatea la care inculpatul era administrator. Conform art.57 alin.21 C.fiscal, în cazul veniturilor din salarii și/sau al diferențelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculează și se reține la data efectuării plății, în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind veniturile realizate în afara funcției de bază la data plății, și se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit. Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri (art.58 alin.1 C.fiscal).
Conform art.29618 alin.1 C.fiscal, persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator, precum și entitățile prevăzute la art.2963 lit.f și g au obligația de a calcula, de a reține și de a vira lunar contribuțiile de asigurări sociale obligatorii.
Prin urmare, inculpatul, ca administrator al societății, avea obligația să rețină impozitele și contribuțiile menționate mai sus și care fac parte din categoria celor supuse procedurii de reținere la sursă ; în schimb, astfel cum am arătat anterior, deși a achitat salariile angajaților și a plătit furnizorii, reținând impozitele și contribuțiile aferente, nu le-a virat la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat, în termen de 30 de zile de la scadență.
Urmarea imediată s-a produs, respectiv prejudicierea bugetului de stat și al celui de asigurări sociale de stat cu suma de 25.341 lei, prejudiciu neacoperit, legătura de cauzalitate rezultând ex re, din săvârșirea acțiunii și inacțiunii ce constituie elementul material.
Sub aspectul laturii subiective, instanța consideră că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, nu l-a urmărit, dar a acceptat producerea lui prin săvârșirea elementului material, bazându-se pe anumite încasări și pe faptul că va reuși să achite în definitiv sumele de bani datorate bugetului de stat, fiind așadar întrunite condițiile prevăzute de art.19 alin.1 pct.1 lit.b C.pen – forma de vinovăție a intenției indirecte.
Văzând prevederile art.396 alin.2 C.proc.pen., instanța a constatat că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, motiv pentru care se impune condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prev. de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor stabilit de art.52 C.pen, și dispozițiile art.72 C.pen, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, limitele de pedeapsă reduse cu o treime în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu ¼ în cazul pedepsei amenzii, conform dispozițiilor art.396 alin. 10 C.proc.pen. privind procedura în cazul recunoașterii învinuirii.
Cu privire la fapta săvârșită, reține instanța că infracțiunea prevăzută la art.6 din Legea nr.241/2005 ocrotește o valoarea socială deosebit de importantă în contextul economic actual, respectiv încasarea de către stat la timp și complet a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, sume care în definitiv compun bugetul de stat și pe cel al asigurărilor sociale de stat.
Unul dintre obiectivele principale ale statului român este acela de a asigura resursele bugetare pentru cele mai importante domenii – sănătate, învățământ, infrastructură, etc., ceea ce implică un control strict asupra încasării impozitelor și contribuțiilor, mai ales în cazul celor cu reținere la sursă, persoanele juridice și fizice având obligația să se supună și să achite la termen obligațiile de plată. Pericolul abstract al faptei se concretizează în limitele de pedeapsă, respectiv de la 8 luni la 2 ani închisoare cu reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. sau amenda penală de la 375 lei la 22.500 de lei
În concret fapta inculpatului este gravă, chiar dacă prejudiciul reprezentând debit principal nu este întra-atât de mare; cu toate acestea, se observă că inculpatul nu a efectuat niciun demers până la acest moment să achite măcar o parte din prejudiciu, iar pe parcurcul urmăririi penale a avut o atitudine indiferentă. Faptul că față de partea responsabilă civilmente a fost deschisă procedura insolvenței nu diminuează gravitatea faptei și nici nu justifică alegerea unei pedepse mai ușoare cum este cea a amenzii penale.
Constată instanța că inculpatul are 36 de ani, este necăsătorit, are studii medii și nu are antecedente penale. De asemenea, inculpatul nu are nici ocupație și nici loc de muncă, urmând a fi avute în vedere și cele anterior precizate referitoare la lipsa oricărei încercări de a acoperi prejudiciul.
Față de aceste considerente, în baza art.6 din Legea nr.241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în forma în vigoare la data săvârșirii faptei cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. 1969 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. și art.5 C.pen. 2009 instanța a condamnat pe inculpatul B. F. la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, în formă continuată.
În privința pedepselor accesorii, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Prin urmare, la stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, instanța va avea în vedere atât dispozițiile art.64 și art.71 C.pen. 1969, dar și Decizia nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza S. și P. contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).
Astfel, instanța a subliniat strânsa legătură ce trebuie să existe între infracțiunea săvârșită și interzicerea unui drept (fapta comisă furnizând premisa că e nevoie de interzicerea acelui drept pentru apărarea valorilor ocrotite de legea penală).Or, natura faptei săvârșite de inculpat susține existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a și lit.b C.pen (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), instanța apreciind că, față de pericolul social concret al faptei nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Față de aceste considerente, în baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere că pedeapsa principală aplicată inculpatului nu depășește 3 ani închisoare, iar acesta nu a mai fost condamnat anterior, neavând antecedente penale, ținând seama de vârsta și gradul mediu de educație, de prejudiciul totuși redus, instanța consideră că scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului, pronunțarea condamnării constituind un avertisment ce îl va determina pe acesta să nu mai săvârșească infracțiuni și să conștientizeze gravitatea faptei comise.
Prin raportare la argumentele anterioare, instanța consideră că se impune suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii în temeiul art.81 C.pen. 1969, pe un termen de încercare de 2 ani și 9 luni calculat conform art.82 alin.1 C.pen. 1969.
Față de această modalitate de individualizare a executării pedepsei închisorii, în baza art.71 alin.5 C.pen. 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei vor fi suspendate și pedepsele accesorii.
În baza art.404 alin.2 C.proc.pen., instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare ori dacă nu își va îndeplini obligațiile civile stabilite prin hotătârea de condamnare până la expirarea termenului de încercare.
Potrivit art.1.357 alin.1 și 2 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Conform art.99 alin.1 C.proc.pen., sarcina probei în cadrul acțiunii civile aparține părții civile ori, după caz, procurorului care exercită acțiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă. În cauza de față, având în vedere că nu suntem în prezența unei ipoteze de exercitare a acțiunii civile din oficiu, sarcina probei revine exclusiv părții civile.
În consecință, față de dispozițiile legale precizate, patru sunt condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie: existența unui prejudiciu, fapta ilicită, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Referitor la fapta ilicită, vinovăție și legătura de cauzalitate, instanța a arătat deja faptul că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prev. de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
Din punctul de vedere al instanței, în calitate de organ de conducere al societății comerciale, inculpatul purta răspunderea desfășurării în bune condiții a activității ceea ce implica inclusiv virarea sumelor reținute reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă. Infracțiunea nu este una de pericol cum în mod neîntemeiat a încercat să acrediteze avocatul inculpatului, ci de rezultat concretizat în prejudiciul cauzat ca urmare a inacțiunii inculpatului.
Pe de altă parte, astfel cum rezultă din adresa nr._/10.12.2014, debitul principal la data de 01.01.2012, nevirat în termenul legal, era de 25.341 lei, la care s-a adăugat dobânzi (12.723 lei) și penalități de întârziere (3.628 lei). Instanța nu poate fi de acord cu faptul că în speță, fiind vorba de o răspundere delictuală, nu s-ar aplica dispozițiile Codului de procedură fiscală referitoare la dobânzi și penalități, ci prevederile referitoare la dobânda legală.
O asemenea opinie face abstracție de dispozițiile art.1385 C.civ. conform cărora prejudiciul se repară integral și cuprinde pierderea suferită, câștigul pe care în condiții obișnuite cel prejudiciat ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
Or, în condițiile în care partea civilă a ales valorificarea pretențiilor civile în fața instanței penale și nu a emis titlul executoriu, cu toate că sumele erau scadente, repararea integrală a prejudiciului presupune ca în cadrul acțiunii civile exercitate în procesul penal partea civilă să obțină ceea ce ar fi obținut și dacă ar fi declanșat la acest moment executarea silită. Decizia de impunere devenită titlu executoriu nu se referă întotdeauna la debitul principal, ci poate cuprinde inclusiv penalități.
De asemenea, instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite și condițiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1.373 alin.1 și 2 C.civ. – inculpatul a acționat în calitate de prepus, fapta fiind săvârșită în legătură cu atribuțiile sale ; partea responsabilă civilmente are calitatea de comitent ; sunt întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie.
Față de toate aceste considerente, în baza art.397 alin.1 coroborat cu art.25 alin.1 C.proc.pen. raportat la art.1357 și art.1373 C.civ. instanța a admis în parte acțiunea civilă exercitată de S. R. prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . prin lichidator judiciar C. IPURL la plata către partea civilă a sumei de 41.401 lei din care 25.341 lei reprezentând debit principal, 12.732 lei dobânzi și 3.628 lei penalități de întârziere.
Având în vedere cuantumulul prejudiciului cauzat de inculpat, ținând cont de imperativul recuperării acestuia de către partea civilă (care a solicitat de altfel instituirea), în baza art.404 alin.4 lit.c C.proc.pen. instanța a menținut măsura asigurătorie a popririi luată prin ordonanța nr.5355/P/2012 din 14.09.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C. cu privire la conturile bancare deținute de inculpat la instituțiile de credit BRD – Group Societe Generale și BCR SA până la concurența sumei de 41.401 lei.
Împotriva sentinței penale nr. 05/07.01.2015 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._, a declarat apel partea civilă ANAF – DGRFP G. - AJFP C., privind modalitatea de rezolvare a laturii civile .
Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelanți precum și din oficiu, conform art. 420 C. Pr. P.., curtea constată următoarele:
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului intimat B. F., fiind îndeplinite condițiile pentru pronunțarea unei soluții de condamnare. De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 375Cod procedură penală privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speța prezentă oferă elemente suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Sub aspectul stării de fapt se constată că inculpatul intimat B. F., în calitate de administrator al ., în perioada septembrie 2011 - decembrie 2011, a reținut și nu a vărsat cu intenție în cel mult 30 de zile de la scadență, sume reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, respectiv impozit pe salarii, contribuția CAS angajați, contribuția la fondul de șomaj, în sumă totală de 25.341 lei, deși societatea dispunea în mod efectiv de sumele de bani necesare achitării acestor impozite scadente la 01.01.2012.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu se probează cu următoarele mijloace de probă:
proces – verbal de sesizare din oficiu încheiat de lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. – Serviciul de Investigare a Fraudelor,
adresa nr.3144/21.02.2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală C.,
adresa nr.7891/22.08.2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice C. însoțită de procesul-verbal de verificare fiscală nr.8974 din 22.08.2012 ;
istoricul . emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. ;
declarațiile și recunoașterile inculpatului B. F..
În mod corect instanța de fond nu a obligat inculpatul in solidar cu partea responsabil civilmente ., la plata sumelor de bani reprezentând penalități, dobânzi și majorări de întârziere, prevăzute prin OG nr.92/2003.
În acest sens arătăm că, in cazul infracțiunilor de evaziune fiscala prejudiciul cauzat cuprinde numai echivalentul sumelor datorate bugetului de stat, cu excluderea creanțelor accesorii aferente impozitului sau oricărei alte contribuții.
Acordarea acestor sume nu se justifica în raport de împrejurarea ca partea civila nu se afla in posesia unui titlu executoriu, asimilabil titlului de impunere fiscala, care sa consfințească o creanță certă, lichidă si exigibilă, de natură a îndreptăți calcularea unor creanțe accesorii prin neplata cu întârziere.
Data la care o asemenea creanță dobândește caracter cert, lichid si exigibil este aceea a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare, întrucât în procesul penal inculpatul se bucura de prezumția de nevinovăție si, prin urmare, nu se poate accepta ca până la acest moment el datorează vreun debit, căruia să i se alăture creanțe accesorii specifice răspunderii reglementate prin dreptul fiscal.
Fiind reglementate de Codul de procedura fiscala, creanțele accesorii nu ar putea fi solicitate decât în faza de executare silită, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, prevederile speciale în materie neputând fi extinse pe cale de analogie unui raport de conflict de natura penala.
Pe de altă parte, potrivit art.119 C.pr.fiscală, majorările de întârziere care constituie obligații accesorii reglementate de art.22 C.pr.fisc., se datorează de debitorul fiscal care nu este decât contribuabilul – persoană fizică sau juridică.
Ori, în cazul de față, calitatea de contribuabil o are persoana juridică – societatea comercială, iar nu persoana fizică – administratorul acesteia.
Astfel nu se poate susține că răspunderea civilă delictuală a inculpatului se grefează pe un nou tip de răspundere, cea fiscală.
Singurele sume care ar putea însoți creanța principală sunt cele echivalente dobânzii legale, și întrucât, partea civilă a solicitat plata unei dobânzi, se impune a fi acordată cea legală, în considerarea dispozițiilor art.1088 din Codul civil, potrivit cărora la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, pentru care creditorul nu este ținut a justifica vreo paguba.
Adoptarea oricărei soluții contrare, în considerarea caracterului special al creanței fiscale, s-ar constitui . de tratament, întrucât unei categorii aparte de creditori, printre care și statul, i s-ar acorda alte sume decât cele acordate în mod obișnuit în procesul penal, cu încălcarea flagrantă a principiului egalității persoanelor în fața legii și autorităților publice, consfințit de Constituție si Legea de organizare judiciara (art.2 alin.1 si art.7 din Legea nr.304/2004).
În ceea ce privește înlăturarea părții responsabile civilmente ., de la plata debitului datorat, Curtea precizează că din actele depuse la ds. cauzei nu rezultă că sentința civilă nr. 171/26.01.2015 a Tribunalului C. – Secția a II a civilă, ar fi irevocabilă.
Pe de altă parte, calea de atac a apelului a fost exercitată doar de partea civilă ANAF – DGRFP G. - AJFP C., și prin înlăturarea unui debitor, s-ar aduce atingere principiului „ non reformatio in pejus” principiu de drept procesual, în prezent consacrat prin dispoziție expresă, potrivit căruia folosirea unei căi de atac nu poate crea, pentru partea care a exercitat-o, o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Hotărârea atacată, dacă este cazul, poate fi reformată numai în favoarea (in melius) și nicidecum în defavoarea (in pejus) acelei părți.
Legea procesual penală consacră efectul neagravării situației părții (non reformatio in pejus) prin art. 418 alin.1 C. proc. pen., în care se arată că: „instanța de apel soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel”.
Regula non reformatio in pejus este incidentă numai în situația în care partea este singurul titular care a declarat apel sau singurul titular căruia i s-a admis apelul, când în aceeași cauză au fost declarate mai multe apeluri. Deci, în situația în care una din părțile în proces declară apel dar, în același timp, procurorul a declarat apel în defavoara părții și a fost admis apelul procurorului, apelul părții fiind respins, nu acționează regula non reformatio in pejus.
Pentru aceste considerente, Curtea:, în baza art. 421 pct. 2 lit. b C. proc. pen. va respinge apelul declarat de către apelantul S. R.-M.F.P.-A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. G., prin A.J.F.P. C., împotriva sentinței penale nr. 05./07.01.2015, a Judecătoriei C., ca nefondat.
În baza art. 275 alin. 2 Cod proc.pen. va fi obligat apelantul S. R.-M.F.P.-A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. G., prin A.J.F.P. C., la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 272 alin. 1 C. proc. penală onorariu avocat oficiu - av. R. A., în cuantum de 200 de lei, se va avansa din fondurile MJ în favoarea Baroului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 2 lit. b C. proc. pen. respinge apelul declarat de către apelantul S. R.-M.F.P.-A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. G., prin A.J.F.P. C., împotriva sentinței penale nr. 05./07.01.2015, a Judecătoriei C., ca nefondat.
În baza art. 275 alin. 2 Cod proc.pen. obligă apelantul S. R.-M.F.P.-A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. G., prin A.J.F.P. C., la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 272 alin. 1 C. proc. penală onorariu avocat oficiu - av. R. A., în cuantum de 200 de lei, se avansează din fondurile MJ în favoarea Baroului C..
Conform art.400 alin. 3 cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.05.2015
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, C. J. C. D.
Grefier,
A. B.
Jud . fond V M.
Red- dec- Jud- C.D.
2ex/18.05.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 131/2015.... | Tâlhărie (art.211 C.p.). Decizia nr. 434/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
