Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 719/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 719/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 08-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 719/P
Ședința publică de la 08 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. J.
Judecător C. D.
Cu participare: Grefier de ședință A. B.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel C. a fost reprezentat de procuror J. V. P.
S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul ALIȘ S.- fiul lui Meameth și L., născut la data de 18.03.1982, în prezent aflat în stare de detenție la Penitenciarul Poarta Albă, trimis în judecată pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b d și alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. (fapta din noaptea de 29/30.09.2012);
- furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b d și alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. (fapta din noaptea de 29/30.09.2012);
- tentativă la tâlhărie calificată în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.32 C.pen. raportat la art.233 – art.234 alin.1 lit.d și f cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. (fapta din noaptea de 14/15.10.2013);
- furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b d și alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. (fapta din noaptea de 18/19.10.2012);
- furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b d și alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. (fapta din noaptea de 22/23.10.2012);
- furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b d și alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. (fapta din noaptea de 31.10.2012/01.11.2012);
toate cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen., împotriva sentinței penale nr. 607 din data de 11.05.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 03 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, a stabilit pronunțarea cauzei la data de 08 septembrie 2015, când a pronunțat următoarea decizie;
CURTEA
Asupra apelului penal de față.
Prin sentința penală nr. 607/11.05.2015, a Judecătoriei C. s-a hotărât:
„În baza art.386 alin.1 C.proc.pen., din oficiu, schimbă încadrările juridice ale faptelor din 5 (cinci) infracțiuni de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b C.pen. 2009 cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. și o infracțiune de tentativă la tâlhărie calificată în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.32 C.pen. raportat la art.233 – art.234 alin.1 lit.d și f C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. în 5 (cinci) infracțiuni de furt calificat În stare de recidivă postexecutorie prev. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.g și i C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969, o infracțiunea de tentativă la tâlhărie în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.20 raportat la art.211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.21 lit.c C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969 și o infracțiune de violare de domiciliu în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.192 alin.1 și 2 și cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969, toate cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.
În baza art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.g și i C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969 și a art.5 C.pen. 2009 condamnă pe inculpatul ALIȘ S. (zis „C.”, fiul lui Meameth și L., născut la data de 18.03.1982 în mun. Medgidia, domiciliat în mun. Medgidia, ., . în stare de deținere în altă cauză la Penitenciarul Tulcea, cetățean român, necăsătorit, neșcolarizat, fără ocupație sau loc de muncă, cu antecedente penale, CNP:_) la pedeapsa de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie – parte civilă T. F..
În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.65 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. pe o durată de 4 ani.
În baza art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.g și i C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969 și a art.5 C.pen. 2009 condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie – parte civilă M. F..
În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.65 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. pe o durată de 4 ani.
În baza art.20 raportat la art. 211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.21 lit.c C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969 și a art.5 C.pen. 2009 condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie în stare de recidivă postexecutorie – persoană vătămată P. C. A..
În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.65 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. pe o durată de 4 ani.
În baza art.192 alin.1 și 2 C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. și a art.5 C.pen. 2009 condamnă pe inculpatul ALIȘ S. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu - persoană vătămată P. C. A..
În baza art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.g și i C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969 și a art.5 C.pen. 2009 condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie – parte civilă C. M..
În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.65 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. pe o durată de 4 ani.
În baza art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.g și i C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969 și a art.5 C.pen. 2009 condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani și 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie – parte civilă L. S..
În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.65 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. pe o durată de 4 ani.
În baza art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.g și i C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969 și a art.5 C.pen. 2009 condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat – parte civilă E. C..
În baza art.36 alin.1 și art.33 lit.a C.pen. 1969 constată că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr.71/22.01.2013 pronunțată de Judecătoria C., definitivă prin decizia penală nr.271/11.04.2013 a Curții de Apel C., respectiv sentința penală nr.3418/19.12.2013 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr.97/12.03.2014 a Curții de Apel C..
Descontopește pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.3418/19.12.2013 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr.97/12.03.2014 a Curții de Apel C. și repune pedepsele în individualitatea lor:
- 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.228 alin.1 și 3 lit.f, cu aplicarea art.77 alin.1 lit.d C.pen. 2009 și art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969;
- 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.21 lit.c C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969 și
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.192 alin.1 și 2 C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969.
În baza art.36 alin.2 raportat la art.34 alin.1 lit.b C.pen. și art.35 alin.3 C.pen. 1969 contopește pedepsele aplicate prin prezenta, respectiv 5 ani și 6 luni închisoare, 5 ani închisoare, 4 ani și 6 luni închisoare, 3 ani închisoare, 5 ani și 3 luni închisoare, 5 ani și 9 luni închisoare și 4 ani închisoare cu pedepsele de 3 ani și 6 luni închisoare, 8 ani închisoare și 4 ani închisoare astfel cum au fost anterior descontopite, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare pe care o sporește cu 1 an și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 9 (nouă) ani și 6 (șase) luni închisoare în regim de detenție și 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen.
În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
În baza art.404 alin.4 lit.a C.proc.pen. raportat la art.88 alin.1 C.pen. 1969 și a art.36 alin.3 C.pen. 1969 scade din pedeapsă durata măsurilor preventive privative de libertate și perioada deja executată de la 17.11.2012 la zi.
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.3674/2013 emis de Judecătoria Medgidia la 12.03.2014 și dispune emiterea unor noi forme de executare.
În baza art.397 alin.1 C.proc.pen. și 25 alin.1 C.proc.pen. cu reținerea art.1357 C.civ. admite acțiunile exercitate de părțile civile T. F., domiciliată în mun. C., ., ., ., jud. C., M. F., domiciliată în mun. Constaanța, ., nr.53, ., ., C. M., domiciliată în mun. C., ., ., L. S., domiciliat în mun. C., ., nr.39, ., . și E. C., domiciliată în mun. C., ., ., ..
Obligă inculpatul la plata către partea civilă T. F. a sumei de 5.000 de lei cu titlu de daune materiale.
Obligă inculpatul la plata către partea civilă M. F. a sumei de 2.500 de lei cu titlu de daune materiale.
Obligă inculpatul la plata către partea civilă C. M. a sumei de 4.000 de lei cu titlu de daune materiale.
Obligă inculpatul la plata către partea civilă L. Sebasian a sumei de 7.000 de lei cu titlu de daune materiale.
Obligă inculpatul la plata către partea civilă E. C. a sumei de 85 de lei cu titlu de daune materiale.
Ia act că persoana vătămată P. C.-A., domiciliat în mun. C., ., ., jud. C. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 6.800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (6.000 de lei din faza de urmărire penală și 800 de lei din faza de judecată).
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen. dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor avocaților din oficiu în cuantum de 200 de lei fiecare conform împuternicirilor . nr.2154 (avocat R. M. C.) și AV nr.1792/20.03.2013 (avocat B. G.) – urmărire penală, respectiv suma de 200 de lei conform împuternicirii . nr.5213 (avocat M. G.) – faza de judecată, sume ce rămân în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.”
Pentru a se pronunța în sensul celor menționate anterior, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 07.08.2014 sub nr._, a fost trimis în judecată în stare de deținere în altă cauză inculpatul ALIȘ S. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b d și alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. (fapta din noaptea de 29/30.09.2012);
- furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b d și alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. (fapta din noaptea de 29/30.09.2012);
- tentativă la tâlhărie calificată în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.32 C.pen. raportat la art.233 – art.234 alin.1 lit.d și f cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. (fapta din noaptea de 14/15.10.2013);
- furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b d și alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. (fapta din noaptea de 18/19.10.2012);
- furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b d și alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. (fapta din noaptea de 22/23.10.2012);
- furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b d și alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. (fapta din noaptea de 31.10.2012/01.11.2012);
toate cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen., reținându-se în esență că, în noaptea de 29/30.09.2012 în intervalul orar 20:00-04:00 prin escaladarea unei ferestre neasigurate de la apartamentul părții civile T. F. situat in mun. C. ., ., ap.63, . în interior de unde a sustras trei telefoane mobile, suma de 400 lei, un laptop marca HP, o tabletă un ceas din aur o pereche de cercei din aur în greutate de 4 grame cauzând un prejudiciu de 7.000 de lei (prima faptă).
Se mai arată că în noaptea de 26/27.09.2012, în intervalul orar 02:00-03:00, prin escaladarea unei ferestre neasigurate de la apartamentul părții civile M. F. situat în mun. C. ., nr.53, . în interior de unde a sustras două telefoane mobile mărcile Nokia și Samsung, suma de 1300 lei și un laptop marca Acer, cauzând un prejudiciu de 2500 de lei (a doua faptă).
De asemenea, în noaptea de 14/15.10.2012, în jurul orei 01:45, prin escaladarea unei ferestre, inculpatul a pătruns în locuința persoanei vătămate P. C. A. pentru a sustrage bunuri, fiind surprins de către acesta, iar pentru a scăpa a folosit acte de violență față de aceasta (a treia faptă – tentativă la tâlhărie).
S-a mai reținut în sarcina inculpatului că în noaptea de 18/19.10.2012, în intervalul orar 22:30-08:00, prin escaladarea grilajului metalic al imobilului de la parter și a ferestrei din PVC de la dormitor lăsată în poziția deschis, a pătruns în locuința părții civile C. M. din mun. C., iar din interior a sustras un telefon mobil marca Samsung S5 230, un telefon marca Blackberry, un stick RDS, 11, 5 g bijuterii argint, 1,5 g bijuterii aur și suma de 80 de lei, cauzând un prejudiciu de 4000 lei (a patra faptă).
În noaptea de 22/23.10.2012 prin escaladarea peretelui exterior și a unei ferestre neasigurate inculpatul a pătruns în locuința părții civile L. S. situată în mun. C., ., nr.112, ., ., de unde a sustras trei telefoane mobile și două laptopuri, cauzând un prejudiciu de 7500 lei (a cincea faptă).
În fine, prin actul de sesizare s-a mai reținut în sarcina inculpatului că în noaptea de 30.10.2012/01.11.2012 a pătruns prin escaladarea peretelui exterior și al unei ferestre PVC de la bucătăria locuinței părții civile E. C., situată în mun. C., ., ., . au sustras suma de 85 de lei.
Pentru dovedirea situației de fapt, au fost menționate următoarele mijloace de probă: declarațiile părților civile T. F., M. F., C. M., L. S. și E. C., precum și declarația persoanei vătămate P. C. A. (f. 34, 35; 63-65; 129-131; 169-172; 198, 199; 95-98 d.u.p.); procese-verbale de cercetare la fața locului însoțite de planșe foto și planșele cu urme papilare, precum și rapoarte criminalistice AFIS (f. 20-33; 51-61; 80-94; 114-128; 154-166; 185-197 d.u.p. ); raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 11.02.2013 (f. 203-208 d.u.p.); raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 07.12.2012 (f. 143-148 d.u.p.); raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 20.03.2013 (f. 69-73 d.u.p.); raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 04.03.2013 (f. 39-44 d.u.p.); procese-verbale de recunoaștere din grup a inculpatului de către persoana vătămată P. C. A. (f. 101-105 d.u.p.) și persoana vătămată L. S. (f. 173-176 d.u.p.); declarație suspect/inculpat Aliș S. (214; 217-219 d.u.p.).
- Desfășurarea procedurii în camera preliminară și cercetarea judecătorească:
Prin încheierea din camera de consiliu din 24.10.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat sau de către avocatul acestuia, motiv pentru care, în temeiul art.346 alin.2 C.proc.pen., a constatat competența instanței și legalitatea sesizării prin rechizitoriul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor, astfel că s-a dispus începerea judecății.
În ședința publică din 29.01.2015, fiind întrebat de instanță, inculpatul a arătat că nu recunoaște comiterea faptelor, astfel că înțelege să urmeze procedura de drept comun. Inculpatul prin avocat a arătat că înțelege să conteste doar proba cu declarația persoanei vătămate P. C. A.; în aceste condiții, instanța a dispus readministrarea probei, urmând ca celelalte probe administrate să fie avute în vedere la deliberare. La același termen inculpatul a fost audiat conform art.378 C.proc.pen., declarația sa fiind atașată la dosarul cauzei (f. 32, 33 d.u.p.).
La termenul din 26.02.2015, în condițiile în care persoana vătămată P. C. A. nu s-a prezentat în fața instanței, fiind făcute numeroase demersuri în acest sens, acesta depunând prin intermediul fratelui său dovezi din care rezultă că este la studii în Turcia, în temeiul art.383 alin.3 C.proc.pen. s-a constatat imposibilitatea administrării probei. Din oficiu, instanța a pus în discuție o schimbare de încadrare juridică, din perspectiva legii penale mai favorabile – din 5 (cinci) infracțiuni de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b C.pen. 2009 cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. și o infracțiune de tentativă la tâlhărie calificată în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.32 C.pen. raportat la art.233 – art.234 alin.1 lit.d și f C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. în 5 (cinci) infracțiuni de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.g și i C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969, o infracțiunea de tentativă la tâlhărie în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.20 raportat la art.211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.21 lit.c C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969, cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.
La solicitarea avocatului din oficiu instanța a acordat un nou termen de judecată pentru pregătirea apărării, iar la termenul din 30.04.2015 instanța a pus în discuție și reținerea infracțiunii de violare de domiciliu în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.192 alin.1 și 2 și cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969 și a art.5 C.pen. 2009, în concurs cu infracțiunea de tentativă la tâlhărie în stare de recidivă postexecutorie.
La solicitarea instanței a fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 23-26).
- Situația de fapt reținută de instanță:
În fapt, la data de 30.09.2012 partea civilă T. F. a reclamat faptul că în jurul orei 04:00, în momentul în care s-a trezit, a constatat că persoane necunoscute au pătruns în interiorul locuinței sale situată în mun. C., ., ., ap.63, . PVC lăsată deschisă, sustrăgând un laptop marca HP, o tabletă și trei telefoane mobile mărcile Nokia și RDS, un ceas din aur o pereche de cercei din aur în greutate de 4 g, precum și suma de 400 lei, cauzând un prejudiciu de 5000 lei. Partea civilă a arătat că nu a auzit și nu a văzut nimic, deoarece dormea în timpul consumării infracțiunii.
Cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului, pe rama plasei de țânțari corespondentă ferestrei de la bucătărie, locul pe unde s-a pătruns în apartament, au fost identificate urme papilare. Ca urmare a prelucrării acestora s-a stabilit că aparțin inculpatului Aliș S., aspect confirmat de concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr._/04.03.2013.
Persoana vătămată a arătat că se constituie parte ciovilă cu suma de 5.000 de lei.
Inculpat Aliș S. nu a recunoscut săvârșirea faptei ce i s-a reținut în sarcină nici pe parcursul urmăririi penale și nici în faza de judecată, fără însă a oferi vreo justificare plauzibilă cu privire la descoperirea urmelor sale papilare în câmpul comiterii infracțiunii. Fiind o probă directă care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate – declarațiile părții civile, procesul-verbal de cercetare la fața locului, instanța constată că dincolo de orice îndoială rezonabilă inculpatul a săvârșit infracțiunea ce i se reține în sarcină (I).
La data de 27.09.2012 partea civilă M. F. a reclamat faptul că în noaptea de 26/27.09.2012, în intervalul orar 02:00 – 03:00, persoane necunoscute, prin escaladarea unei ferestre de la locuința sa situată în mun. C., . nr.53, . în interior, de unde au sustras dintr-o poșetă suma de 1.300 de lei, un laptop marca Acer și două telefoane mobile mărcile Nokia și Samsung, valoarea prejudiciului 2.500 de lei. Partea civilă a arătat că a simțit mișcare în casă în jurul orei 02:00-03:00, însă nu a dat mare importanță, crezând că s-a întors acasă fiica sa. Partea civilă a arătat că a observat silueta unei persoane de aproximativ 1,60 m, aproximativ aceeași cu cea a fiicei ei care, în jurul orei 03:30, a ajuns într-adevăr acasă, constatând cu acea ocazie că plasa de țânțari de la geamul din bucătărie era scoasă și așezată pe acoperișul balconului de la parter. De asemenea, partea civilă a constatat urme de răvășire, iar poșeta pe care o lăsase seara în sufragerie era pe masă în bucătărie.
Cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei, pe suprafața pervazului interior al ferestrei de la bucătărie, locul pe unde s-a pătruns în apartament, au fost identificate urme papilare. În urma prelucrării acestora s-a stabilit că aparțin inculpatului Aliș S., aspect confirmat de concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr._/20.03.2013.
Persoana vătămată M. F. a declarat că dorește să se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 2.500 de lei reprezentând valoarea daunelor provocate de inculpat.
Inculpat Aliș S. nu a recunoscut săvârșirea faptei ce i s-a reținut în sarcină nici pe parcursul urmăririi penale și nici în faza de judecată, fără însă a oferi vreo justificare plauzibilă cu privire la descoperirea urmelor sale papilare în câmpul comiterii infracțiunii. Fiind o probă directă care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate – declarațiile părții civile, procesul-verbal de cercetare la fața locului, instanța constată că dincolo de orice îndoială rezonabilă inculpatul a săvârșit infracțiunea ce i se reține în sarcină (II).
La data de 15.10.2012 persoana vătămată P. C. A. a sesizat faptul că în noaptea de 14/15.10.2012, în jurul orei 00:30-01:00 o persoană necunoscută, prin escaladarea unei ferestre de la locuința sa din mun. C., ..14, ., ap.101, . în interior. Observând acest lucru, persoana vătămată s-a ridicat din pat și s-a dus către acesta, însă respectivul a aruncat cu o farfurie pentru a-și asigura. Persoana vătămată s-a ferit, a prins-o pe persoana respectivă de bluză în timp ce încerca să iasă afară pe fereastră cu intenția de a o trage înapoi, chiar i-a aplicat câteva lovituri, însă cel care pătrunsese în interiorul locuinței a reușit să scape și a sărit pe fereastră. Persoana vătămată a observat semnalmentele celui care a intrat în interiorul locuinței, astfel că la data de 20.03.2013 persoanei vătămate i-a fost prezentat pentru recunoaștere inculpatul Aliș S., P. C. A. recunoscându-l fără ezitare pe acesta ca fiind persoana pe care a surprins-o în locuința sa și care pentru a-și asigura scăparea a aruncat cu o farfurie în direcția părții vătămate, smucindu-se mai apoi din mâinile acestuia.
Deși inițial inculpatul nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, ulterior a declarat că într-adevăr a pătruns în interiorul locuinței persoanei vătămate P. C. A., însă nu a sustras nimic din acest loc și nu a folosit acte de violență pentru a-și asigura scăparea. În fața instanței însă inculpatul a revenit asupra acestei declarații, precizând că organele judiciare au fost cele care l-au îndemnat să recunoască această infracțiune.
Declarațiile inculpatului de nerecunoaștere a faptei urmează a fi înlăturate, fiind contrazise de celelalte probe administrate, respectiv declarațiile persoanei vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de recunoaștere din grup, declarația inculpatului din data de 10.04.2013 în care a recunoscut că pătruns în interiorul locuinței persoanei vătămate, singurele care se coroborează cu ansamblul materialului probator.
Instanța constată că, dincolo de orice dubiu rezonabil, inculpatul a săvârșit fapta ce i se reține în sarcină. Persoana vătămată a arătat că nu dorește să se constituie partea civilă în cauză (III).
În fapt, la data de 19.10.2 012 partea civilă C. M. a sesizat faptul că în noaptea de 18/19.10.2012, persoane necunoscute, prin escaladarea unei ferestre de la locuința sa din C., ., ., ap.46, . în interior de unde au sustras un laptop marca Acer, două telefoane mobile mărcile Samsung și Blackberry, un stick RDS, suma de 80 de lei, precum și bijuterii din argint și din aur. Aceasta a arătat în jurul orei 22:30 s-a culcat împreună cu soțul său în sufragerie, în timp ce nepoata lor s-a culcat în dormitor, având geamul de la fereastră deschis. Când s-a trezit, în jurul orei 08:00, nepoata G. A. a constatat că persoane necunoscute au pătruns în locuință prin escaladarea gratiei de la parter și a plafonului situat la intrarea în . geamului de la dormitor.
Cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei, pe partea interioară a pervazului a ferestrei de la dormitorul imobilului, locul pe unde s-a pătruns în apartament, au fost identificate urme papilare, iar în urma prelucrării acestora s-a stabilit că aparțin inculpatului Aliș S., aspect confirmat de concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din 07.12.2012.
Persoana vătămată C. M. a declarat că dorește recuperarea prejudiciului, astfel că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 4000 de lei reprezentând valoarea bunurilor sustrase de inculpat, sens în care a depus înscrisuri doveditoare în susținerea pretențiilor – f. 132-139 d.u.p.
Inculpat Aliș S. nu a recunoscut săvârșirea faptei ce i s-a reținut în sarcină nici pe parcursul urmăririi penale și nici în faza de judecată, fără însă a oferi vreo justificare plauzibilă cu privire la descoperirea urmelor sale papilare în câmpul comiterii infracțiunii. Fiind o probă directă care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate – declarațiile părții civile, procesul-verbal de cercetare la fața locului, instanța constată că dincolo de orice îndoială rezonabilă inculpatul a săvârșit infracțiunea ce i se reține în sarcină (IV).
La data de 23.10.2012 partea civilă L. S. a sesizat faptul că, în aceeași seară, în jurul orei 03:10, o persoană necunoscută, prin escaladarea ferestrei de la sufrageria locuinței sale situată în C., ., nr.112 A, . în interior, de unde a sustras un laptop marca HP, un laptop marca Sony Vaio, un telefon mobil marca Nokia și două telefoane mobile marca G-Tide.
Partea civilă a declarat că în timp ce se afla la domiciliu, în dormitor, a auzit zgomote prin casă și mergând în dreptul ferestrei deschise de la sufragerie a observat o persoană în vârstă de 35-40 de ani, brunet, înalt de aproximativ 1,70 m, părul tuns normal cu un început de chelie, care cobora spre exterior ajutându-se de aerul condiționat montat pe peretele exterior al blocului. Partea civilă a reușit să îl vadă pe autor și a observat, urmărindu-l cu privirea, că acesta avea asupra sa un laptop la subraț. Deși partea civilă a încercat să îl prindă pe făptuitor, acesta i-a pierdut urma, observând ulterior, în spatele blocului, laptopul Sony Vaio ce-i aparținea și care avea ecranul spart și piesele sărite din el, fiind distrus.
La data de 20.03.2013 partea civilă L. S. l-a recunoscut dintr-un grup de persoane pe inculpatul Aliș S. ca fiind persoana pe care a observat-o în noaptea de 23.10.2012 sărind din locuința sa și fugind cu unul dintre laptopurile sustrase.
În faza de urmărie panelă inculpatul a recunoscut fapta ce i se reține în sarcină, declarând că a fost ajutat la săvârșirea acesteia de către o persoană pe nume “V. Mine”, care l-ar fi așteptat în exteriorul locuinței, în ciuda faptului că persoana vătămată l-a observat doar pe inculpat fugind din apartament și apoi printre blocuri, nefiind însoțit de nicio altă persoană.
Inculpatul și-a păstrat poziția procesuală și cu ocazia reaudierii sale precizând că nu are cunoștință despre alte date de indentificare ale numitului/ei „V. Mine”, în fața instanței negând în schimb în totalitate faptele ce i se rețin în sarcină.
Instanța urmează să înlăture declarația inculpatului din cursul judecății, necoroborându-se cu niciun alt mijloc de probă administrat, urmând în schimb a reține în parte declarațiile date în calitate de suspect/inculpat în cursul urmăririi penale și care se coroborează cu declarațiile părții civile, procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de recunoaștere din grup și care conduc la concluzia că dincolo de orice dubiu rezonabil inculpatul a comis infracțiunea ce i se reține în sarcină, fără a fi ajutat de vreo altă persoană (V).
În fine, la data de 01.11.2012 partea civilă E. C. a reclamat faptul că în cursul nopții, în jurul orelor 02:00-05.30, persoane necunoscute, prin escaladarea unei ferestre de la locuința sa din mun. C., ., . în interior de unde au sustras, dintr-un portofel, suma de 85 de lei. Partea civilă a arătat că atunci când s-a trezit a constatat că pe mașina de spălat aflată în baie se afla borseta sa din care era scos portofelul, constatând lipsa sumei de 85 de lei. Totodată, a mai constatat că ușa de la bucătărie era deschisă, la fel ca și plasa antiinsecte de la fereastră, menționând că fereastra fusese lăsată în poziția deschis încă înainte de a se culca.
Cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei, pe faianța din dreptul ferestrei de la bucătărie, locul pe unde s-a pătruns în apartament, au fost identificate urme papilare, iar în urma prelucrării acestora s-a stabilit că aparțin inculpatului Aliș S., aspect confirmat de concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din 11.02.2013.
Persoana vătămată E. C. a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 85 de lei reprezentând valoarea daunelor provocate de inculpat.
Inculpat Aliș S. nu a recunoscut săvârșirea faptei ce i s-a reținut în sarcină nici pe parcursul urmăririi penale și nici în faza de judecată, fără însă a oferi vreo justificare plauzibilă cu privire la descoperirea urmelor sale papilare în câmpul comiterii infracțiunii. Fiind o probă directă care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate – declarațiile părții civile, procesul-verbal de cercetare la fața locului, instanța constată că dincolo de orice îndoială rezonabilă inculpatul a săvârșit infracțiunea ce i se reține în sarcină (VI).
În fine, ca o probă indirectă ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză cu privire la fiecare faptă, instanța constată că inculpatul a folosit același mod de operare în toate cele 6 cazuri (modus operandi), aspect care confirmă încă o dată concluzia instanței în sensul că acesta a comis faptele ce i se rețin în sarcină – locuințele erau situate la . parter, pătrunderea s-a făcut prin escaladarea unei ferestre ce fusese lăsată de persoanele vătămate în poziția deschis, în timp ce persoanele vătămate dormeau în locuință, în majoritatea cazurilor inculpatul părăsind imobilele fără a fi simțit/observat.
- Încadrarea juridică a faptelor:
Instanța constată că, potrivit art.104 din Legea nr.255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.proc.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală. Potrivit art.246 din Legea nr.187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr.286/2009 privind Codul Penal.
În privința modalității de aplicare a legii penale mai favorabile (art.5 C.pen.), instanța reține că prin decizia nr.265/6._, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.
De asemenea, în legătură cu decizia nr.2 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituție și cu cele ale art.4771 din C.proc.pen.
Față de acestea, având în vedere că, potrivit art.147 alin.4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatului legea cea mai favorabilă.
În ceea ce privește cele cinci infracțiuni de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, noul Cod penal prevede o pedeapsă de la 3 ani la 10 ani și 6 luni, ținând cont de dispozițiile art.43 alin.5 C.pen. 2009, în timp ce conform Codului penal 1969 (faptele încadrându-se în dispozițiile art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.g și i C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969) pedeapsa prevăzută de lege este de la 3 la 15 ani închisoare.
Cât privește infracțiunea de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată în recidivă postexecutorie prev. de art.32 C.pen. raportat la art.233-234 lit.d și f C.pen. 2009 cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen., văzând și dispozițiie art.43 alin.5 și art.79 alin.3 C.pen., limitele prevăzute de lege ale pedepsei închisorii sunt de la 2 ani și 3 luni la 7 ani și 6 luni, în timp ce conform Codului penal 1969 pentru infracțiunea corespondentă prev. de art.20 raportat la art. 211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.21 lit.c C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969, pedeapsa prevăzută de lege este de la 3 ani și 6 luni la 10 ani închisoare.
De precizat însă că prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii (decizia nr.XXXI/2007) s-a statuat că fapta de a pătrunde, în orice mod, într-o locuință sau dependințe ale acesteia, urmată de săvârșirea unei tâlhării, constituie un concurs real între infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art.192 C.pen. și infracțiunea de tâlhărie prev. de art.211 alin.21 lit.c C.pen. Or, ținând cont de cele arătate în cadrul situației de fapt în legătură cu infracțiunea de tentativă la tâlhărie, este pe deplin aplicabilă decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că potrivit Codului penal 1969 se impune reținerea în sarcina inculpatului și a infracțiunii prev. de art.192 alin.1 și 2 C.pen. cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 3 la 10 ani închisoare.
Deși la prima vedere Codul penal 2009 apare ca fiind mai favorabil din perspectiva limitelor de pedeapsă, în condițiile în care inculpatul a mai fost anterior condamnat prin sentințele penale nr.71/22.01.2013 pronunțată de Judecătoria C., definitivă prin decizia penală nr.271/11.04.2013 a Curții de Apel C., respectiv sentința penală nr.3418/19.12.2013 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr.97/12.03.2014 a Curții de Apel C. la pedepsele de 3 ani și 6 luni închisoare, 8 ani închisoare și 4 ani închisoare, iar conform noului Cod penal instanța consideră ca ar fi justificate pedepsele de 4 ani și 6 luni, 4 ani, 4 ani și 3 luni închisoare, 4 ani și 9 luni închisoare, respectiv 3 ani închisoare (pentru infracțiunile de furt calificat), respectiv 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie în stare de recidivă postexecutorie, pedepse la care s-ar adăuga și cele pentru care inculpatul a fost deja condamnat definitiv, instanța ar urma să aplice pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, la care ar adăuga un spor de 1/3 din totalul pedepselor care nu se execută (1/3 din 30 de ani închisoare), inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 18 ani închisoare (tratamentul sancționator al pluralității prev. de art.39 alin.1 lit.b C.pen. 2009).
În ciuda faptului că potrivit Codului penal 1969 inculpatul ar urma să fie condamnat la pedepse mai mari cu închisoarea, sub 8 ani închisoare, totuși tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni este mai favorabil (art.34 alin.1 lit.b C.pen. 1969), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, care va fi în schimb sporită pentru cele ce vor fi arătate cu 1 an și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 9 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție.
Legea veche va ultraactiva și, ținând cont de considerentele expuse, în baza art.386 alin.1 C.proc.pen., din oficiu, va schimba încadrările juridice ale faptelor din 5 (cinci) infracțiuni de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b C.pen. 2009 cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. și o infracțiune de tentativă la tâlhărie calificată în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.32 C.pen. raportat la art.233 – art.234 alin.1 lit.d și f C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. în 5 (cinci) infracțiuni de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.g și i C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969, o infracțiunea de tentativă la tâlhărie în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.20 raportat la art.211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.21 lit.c C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969 și o infracțiune de violare de domiciliu în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.192 alin.1 și 2 și cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969, toate cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.
În consecință, în drept, fapta inculpatului Aliș S. care în noaptea de 29/30.09.2012, în intervalul orar 20:00-04:00, prin escaladarea unei ferestre neasigurate de la apartamentul părții civile T. F. situat in mun. C. ., ., ap.63, . în interior de unde a sustras trei telefoane mobile, suma de 400 lei, un laptop marca HP, o tabletă un ceas din aur o pereche de cercei din aur în greutate de 4 grame cauzând un prejudiciu de 7.000 de lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.g și i C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969 și a art.5 C.pen. 2009 (I).
Fapta inculpatului Aliș S. care în noaptea de 26/27.09.2012, în intervalul orar 02:00-03:00, prin escaladarea unei ferestre neasigurate de la apartamentul părții civile M. F. situat în mun. C. ., nr.53, . în interior de unde a sustras două telefoane mobile mărcile Nokia și Samsung, suma de 1300 lei și un laptop marca Acer, cauzând un prejudiciu de 2500 de lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.g și i C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969 și a art.5 C.pen. 2009 (II).
Faptele inculpatului Aliș S. care în noaptea de 14/15.10.2012, în jurul orei 01:45, prin escaladarea unei ferestre, a pătruns în locuința persoanei vătămate P. C. A. pentru a sustrage bunuri, fiind surprins de către acesta, iar pentru a scăpa a folosit acte de violență față de aceasta, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la tâlhărie prev. de art.20 raportat la art. 211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.21 lit.c C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969 și a art.5 C.pen. 2009 și violare de domiciliu prev. de art.192 alin.1 și 2 C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. și a art.5 C.pen. 2009 (III).
Fapta aceluiași inculpat care, că în noaptea de 18/19.10.2012, în intervalul orar 22:30-08:00, prin escaladarea grilajului metalic al imobilului de la parter și a ferestrei din PVC de la dormitor lăsată în poziția deschis, a pătruns în locuința părții civile C. M. din mun. C., iar din interior a sustras un telefon mobil marca Samsung S5 230, un telefon marca Blackberry, un stick RDS, 11, 5 g bijuterii argint, 1,5 g bijuterii aur și suma de 80 de lei, cauzând un prejudiciu de 4000 lei, întrunește elementele constititutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.g și i C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969 și a art.5 C.pen. 2009 (IV).
Fapta inculpatului Aliș S. care în noaptea de 22/23.10.2012, prin escaladarea peretelui exterior și a unei ferestre neasigurate, a pătruns în locuința părții civile L. S. situată în mun. C., ., nr.112, ., ., de unde a sustras trei telefoane mobile și două laptopuri, cauzând un prejudiciu de 7500 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.g și i C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969 și a art.5 C.pen. 2009 (V).
În fine, fapta aceluiași inculpat care în noaptea de 30.10.2012/01.11.2012 a pătruns prin escaladarea peretelui exterior și al unei ferestre PVC de la bucătăria locuinței părții civile E. C., situată în mun. C., ., ., . au sustras suma de 85 de lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.g și i C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969 și a art.5 C.pen. 2009 (VI).
Sub aspectul laturii obiective, inculpatul a realizat elementul material al celor cinci infracțiuni de furt calificat, respectiv “luarea”, sustrăgând pe nedrept din interiorul locuințelor părților civile mai multe bunuri (trei telefoane mobile, suma de 400 lei, un laptop marca HP, o tabletă un ceas din aur și o pereche de cercei din aur în greutate de 4 grame - T. F.; două telefoane mobile mărcile Nokia și Samsung, suma de 1300 lei și un laptop marca Acer – M. F.; un telefon mobil marca Samsung S5 230, un telefon marca Blackberry, un stick RDS, 11, 5 g bijuterii argint, 1,5 g bijuterii aur și suma de 80 de lei – C. M.; trei telefoane mobile și două laptopuri – L. S. și suma de 85 de lei – parte civilă E. C. ), producându-se așadar urmarea imediată, respectiv deposedarea părților civile și aproprierea bunului de către inculpat, legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată fiind dovedită.
Atașate elementului material sunt și circumstanțele vizând modalitatea de săvârșire a faptei, respectiv pe timpul nopții și prin escaladarea ferestrelor lăsate de părțile civile deschise, înainte de a se culca.
Sub aspectul laturii subiective, instanța apreciază că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârșirea acesteia, fiind așadar întrunite condițiile prevăzute de art.19 alin.1 pct.1 lit.a C.pen – forma de vinovăție a intenției directe.
În ceea ce privește infracțiunea de tentativă la tâlhărie, din perspectiva laturii obiective, instanța consideră că pătrunderea în interiorul locuinței persoanei vătămate a reprezentat nu doar un act preparatoriu, ci un act de executare, consumarea infracțiunii (respectiv luarea vreunui bun din posesia sau detenția legitimă a altuia în scopul însușirii pe nedrept) fiind împiedicată de intervenția persoanei vătămate P. C. A. care a intervenit, moment în care inculpatul a aruncat cu o farfurie către aceasta, smucindu-se ulterior violent atunci când persoana vătămată a reușit să îl prindă de bluză, sărind ulterior prin geamul locuinței în care pătrunsese.
Așadar, pentru a-și asigura scăparea, după ce a pus în executare rezoluția infracțională de a sustrage bunuri, inculpatul a aruncat cu un obiect către persoana vătămată, pentru ca ulterior să se smucească violent în momentul în care încerca să scape, sărind pe fereastră. Or, pentru a se reține infracțiunea de tâlhărie instanța consideră că violența nu trebuie să fie îndreptată doar împotriva persoanei fizice, ci chiar și împotriva bunurilor (farfuria aruncată spre persoana vătămată, intenția de a o lovi pe aceasta fiind de altfel exibată), inculpatul reușind că părăsească locuința într-o manieră de asemenea violentă, smucindu-se din strânsoarea persoanei vătămate. În consecință, inculpatul a realizat elementul material al infracțiunii de tâlhărie, urmarea imediată constând în starea de pericol pentru valoarea socială ocrotită de legea penală.
Atașate elementului material sunt și circumstanțele vizând modalitatea de săvârșire a faptei, respectiv pe timpul nopții și într-o locuință”
În termen legal, împotriva susmenționatei hotărâri,a declarat apel inculpatul A. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeiniciei în raport de motivele cuprinse în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate precum și din oficiu, conform art. 420 din Codul de procedură penală, Curtea constată că apelul declarat de către inculpatul A. S. este nefondat.
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului A. S., fiind îndeplinite condițiile pentru pronunțarea unor soluții de condamnare.
Sub aspectul stării de fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului A. S. faptul că, în noaptea de 29/30.09.2012, în intervalul orar 20:00-04:00, prin escaladarea unei ferestre neasigurate de la apartamentul părții civile T. F. situat in municipiul C. ., ., ap.63, . în interior de unde a sustras trei telefoane mobile, suma de 400 lei, un laptop marca HP, o tabletă un ceas din aur o pereche de cercei din aur în greutate de 4 grame cauzând un prejudiciu de 7.000 de lei ; în noaptea de 26/27.09.2012, în intervalul orar 02:00-03:00, prin escaladarea unei ferestre neasigurate de la apartamentul părții civile M. F. situat în municipiul C. ., nr.53, . în interior de unde a sustras două telefoane mobile mărcile Nokia și Samsung, suma de 1300 lei și un laptop marca Acer, cauzând un prejudiciu de 2500 de lei ; în noaptea de 14/15.10.2012, în jurul orei 01:45, prin escaladarea unei ferestre, a pătruns în locuința persoanei vătămate P. C. A. pentru a sustrage bunuri, fiind surprins de către acesta, iar pentru a scăpa a folosit acte de violență față de aceasta; în noaptea de 18/19.10.2012, în intervalul orar 22:30-08:00, prin escaladarea grilajului metalic al imobilului de la parter și a ferestrei din PVC de la dormitor lăsată în poziția deschis, a pătruns în locuința părții civile C. M. din mun. C., iar din interior a sustras un telefon mobil marca Samsung S5 230, un telefon marca Blackberry, un stick RDS, 11, 5 g bijuterii argint, 1,5 g bijuterii aur și suma de 80 de lei, cauzând un prejudiciu de 4000 lei, întrunește elementele constititutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.g și i C.pen. 1969 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.pen. 1969 și a art.5 C.pen. 2009; în noaptea de 22/23.10.2012, prin escaladarea peretelui exterior și a unei ferestre neasigurate, a pătruns în locuința părții civile L. S. situată în mun. C., ., nr.112, ., ., de unde a sustras trei telefoane mobile și două laptopuri, cauzând un prejudiciu de 7500 lei; în noaptea de 30.10.2012/01.11.2012 a pătruns prin escaladarea peretelui exterior și al unei ferestre PVC de la bucătăria locuinței părții civile E. C., situată în mun. C., ., ., . au sustras suma de 85 de lei.
Situația de fapt astfel expusă rezultă din declarațiile părților civile T. F., M. F., C. M., L. S. și E. C., precum și declarația persoanei vătămate P. C. A., procese-verbale de cercetare la fața locului însoțite de planșe foto și planșele cu urme papilare, precum și rapoarte criminalistice AFIs, raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 11.02.2013, raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 07.12.2012, raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 20.03.2013, raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 04.03.2013, procese-verbale de recunoaștere din grup a inculpatului de către persoana vătămată P. C. A. și persoana vătămată L. S., declarație suspect/inculpat Aliș S..
În procesul de individualizare a pedepsei, Curtea reține că pedeapsa este un mijloc specific de coerciție penală, de represiune, implică în mod necesar o suferință (aflicțiune) ce se realizează în timpul executării ei; de asemenea, caracterul coercitiv-aflictiv și retributiv al pedepsei impune ca durata executării să fie corelată atât cu gravitatea faptei cât și cu gradul de periculozitate al infractorului. Funcția coercitiv – aflictivă a pedepsei se realizează prin aptitudinea pedepsei penale de a se manifesta ca o măsură cu caracter represiv supunându-l pe inculpat la o suferință morală prin privațiune de libertate .
Pedeapsa nu reprezintă numai un mijloc de constrângere a infractorului, dar și un mijloc de reeducare al acestuia; totodată, pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât de condamnat, cât și de către ceilalți destinatari ai legii penale.
Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale, dar și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei.
În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ circumstanțele reale de comitere a faptelor, urmările produse, dar și circumstanțele personale ale inculpatului A. S..
La individualizarea sancțiunilor aplicate, în mod temeinic, instanța de fond s-a raportat la dispozițiile art.72 din Codul penal cu referire la circumstanțele reale ale infracțiunilor, urmările produse, modul în care s-a acționat dar și circumstanțele personale ale inculpatului A. S..
Alături de multitudinea infracțiunilor comise de inculpatul A. S., Curtea constată că, în mod temeinic s-a avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate și circumstanțele personale ale acestuia, care deși este în vârstă de 33 de ani, este neșcolarizat, fără ocupație licită și loc de muncă, suferind multiple condamnări încă din perioada minoratului (1997) până în prezent, toate condamnările fiind dispuse pentru săvârșirea de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului.
Se constatăm că, deși inculpatul A. S. și-a executat pedepsele aplicate înainte de săvârșirea celor deduse judecății, scopul și funcțiile pedepsei nu s-au realizat, întrucât a persistat în comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, astfel că aplicarea unui spor de 1 an și 6 luni închisoare la pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare este justificată pe de o parte, de multitudinea și circumstanțele reale ale infracțiunilor comise iar, pe de altă parte, de circumstanțele personale anterior menționate.
Curtea, constată că scopul pedepsei și reinserția socială reală a inculpatului A. S. poate fi atinsă prin privare de libertate iar, cuantumul pedepselor aplicate de instanța de fond, sunt apreciate ca suficiente pentru reeducarea acestuia și conștientizarea necesitații respectării valorilor sociale protejate de lege si de legea penală în special.
În mod legal și temeinic instanța de fond a stabilit pedepse în cuantumul prevăzut de lege fără reținerea de circumstanțe atenuante și a avut în vedere și împrejurările comiterii infracțiunilor, natura acestora, urmările produse în rândul comunității dar și poziția procesuală a inculpatului A. S. în fața organelor judiciare.
Pedepsele principale aplicate sunt proporționale cu ansamblul circumstanțelor cauzei și persoana inculpatului A. S., neconstatându-se niciun motiv rezonabil pentru reducerea acestora sau schimbarea modalităților de executare a sancțiunii.
Pentru, aceste considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. b C. proc. pen. va respinge apelul declarat de către apelantul inculpat A. Amet, împotriva sentinței penale nr. 607/11.05.2015, a Judecătoriei C., ca nefondat.
În baza art. 275 alin. 2 Cod proc.pen. va obliga apelantul inculpat A. Amet, la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 272 alin. 1 C. proc. penală onorariu avocat oficiu - av. C. A. A., în cuantum de 260 de lei, se avansează din fondurile MJ în favoarea Baroului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 2 lit. b C. proc. pen. respinge apelul declarat de către apelantul inculpat A. AMET, împotriva sentinței penale nr. 607/11.05.2015, a Judecătoriei C., ca nefondat.
În baza art. 275 alin. 2 Cod proc.pen. obligă apelantul inculpat A. AMET, la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 272 alin. 1 C. proc. penală onorariu avocat oficiu - av. C. A. A., în cuantum de 260 de lei, se avansează din fondurile MJ în favoarea Baroului C..
Conform art. 400 alin. 3 Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, C. J. C. D.
Grefier,
A. B.
Jud. fond V M.
Red dec Jud. C.J.
2 ex/15.0.9.2015
← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 112/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 724/2015. Curtea... → |
---|