Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 431/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 431/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-05-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 431/P

Ședința publică de la 15 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. D. M.

Judecător - C. C.

Cu participarea: Grefier - C. A.

Ministerului Public prin procuror I. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr.182 din 19.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ de inculpatul:

- RAȘIT I., fiul lui N. și N., născut la data de 14.09.1996, în mun. C., CNP_, în prezent deținut în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, jud. C., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b),d), alin. (2) lit. b) Cod penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 14 mai 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 15 mai 2015, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 182/19.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ s-au hotărât următoarele:

În baza art. 228 alin. 1 N. C. p., art. 229 alin. 1 lit. b și d și alin. 2 lit. b N. C. p. cu aplicare art. 5 N. C. p. și art. 396 alin. 10 C. p. p. condamnă inculpatul RAȘIT I. (fiul lui N. și N., născut la data de 14.09.1996, în mun. C., CNP_, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 208/UP/17.10.2014) la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C. p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C p.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată.

Pedeapsa de 3 ani închisoare se execută în regimul închisorii conform art. 60 C. p.

În baza art. 399 alin. 1 C. p. p. menține măsura arestului preventiv a inculpatului RAȘIT I..

În baza art. 404 alin. 4 lit. a C. p. p. și art. 72 C. p. dispune deducerea reținerii și a arestului preventive de la data de 16.10.2014 la zi.

În baza art.25 și art.397 C. p. p. admite acțiunea civilă și obligă inculpatul RAȘIT I. la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă B. E..

În baza art. 274 alin. 1 C. p. p. obligă inculpatul RAȘIT I. la plata sumei de 1700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 272 C. p. p. onorariile avocaților din oficiu B. G. în cuantum de 300 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în noaptea de 15/16.10.2014, în jurul orei 3,00, persoana vătămată B. G. se afla cu martorul B. E. (soția persoanei vătămate) în locuința de domiciliu situată în imobilul din ., Mun. C., jud. C.. În acest context, persoana vătămată a fost alertată de către martorul B. E. că a observat o persoană care a ieșit din casă, moment în care persoana vătămată a decis să iasă afară din locuință, ocazie cu care a văzut un tânăr ce a sărit gardul împrejmuitor al imobilului îndreptându-se către .> Cu ocazia audierii, martora B. E. arată că în noaptea de 15/16.10.2014, în jurul orei 300, se afla la domiciliul din ., Mun. C., jud. C. alături soțul său, persoana vătămată B. G.. Potrivit celor relatate de martor, la un moment dat a auzit un zgomot suspect în sufragerie și întrucât a crezut că este soțul, a mers către această camera pentru a-i atrage atenția acestuia să nu mai facă gălăgie.

Astfel, a observat fereastra de la sufragerie deschisă și întrucât acest lucru i-a atras atenția și-a îndreptat privirea către fereastră, moment în care a văzut o persoană de sex bărbătesc. Deoarece, locul unde se afla persoana sex masculin era foarte bine iluminat, martorul B. E. l-a observat foarte bine pe acest individ. Pentru acest motiv, martora 1-a descris în mod detaliat ca fiind în vârstă de 17 - 18 ani, având înălțimea de 1.40 - 1, 50 metri, fața ovală, blond șaten, fără a putea observa culoarea și lungimea pârului, întrucât purta pe cap o glugă, iar ochii erau „asiatici", puțin lăsați de partea exterioară. Totodată, martora a făcut mențiunea că acesta era îmbrăcat cu o geacă sau un hanorac de culoare gri.

Conform depoziției martorei, persoana de sex bărbătesc a fugit prin grădină, escaladând gardul împrejmuitor al locuinței persoanei vătămate, către . este confirmat și de către persoana vătămată B. G. care arată că martorul B. E. a observat foarte bine persoană din curtea locuinței, persoana vătămată văzându-1 pe individ doar când a sărit gardul și a fugit către .> Organele de cercetare penală au dispus efectuarea unei cercetări la fața locului, ocazie cu care au constatat că ușa principală prezenta urme de forțare, aceasta fiind confecționată din tâmplărie PVC, iar pe fereastra de la sufragerie pe interior, în zona lateral superioară se observau urme de încălțăminte, respectiv noroi. Prin declarația din data de 16.10.2014, martorul B. E. mai arată că a reținut semnalmentele persoanei care a pătruns în locuința, întrucât locuiește în cartier, fiind în măsură a indica cu certitudine această persoană.

Persoana vătămată a reclamat furtul a 2 telefoane mobile, din care unul marca Nokia 8800 ce se afla în bucătărie împreună cu portofelul sustras ce conținea suma de 400 de lei, iar celălalt marca Vodafone 575 alături de o tabletă marca „UTOK" erau deținute în sufragerie, fiind cauzat un prejudiciu în cuantum de 3000 de lei.

Potrivit procesului-verbal din data de 16.10.2014 martorei B. E. i-a fost prezentată o planșă foto alcătuită din 6 fotografii, ocazie cu care numita B. E. a indicat persoana de la poziția nr. 2 ca fiind „cea care în noapte de 15/16.10/2014, în jurul orei 300, a văzut-o în timp ce ieșea locuința sa pe fereastră". Persoana indicată de către martora B. E. a fost identificată cu următoarele date de identitate: Rașit I., fiul lui N. și N., născut la data de 14.09.1996, în Mun. C., domiciliat în Mun. C., ., ., CNP_, posesor al C.I., ., nr._ eliberat la data de 26.10.2011 de SPCLEP - C..

Conform procesului - verbal din data de 16.10.2014, organele de cercetare penală au procedat la constituirea unui grup cu trăsături asemănătoare cu cele a persoanei ce urmează a fi identificată în care a fost inclusă și persoana supusă identificării, împrejurare în care numita B. E. a recunoscut fără nicun dubiu persoana de la poziția nr. 3 ca fiind „cea care în noapte de 15/16.10/2014, în jurul orei 300, a văzut-o în timp ce ieșea locuința sa pe fereastră". Persoana indicată de către martora B. E. a fost identificată cu următoarele date de identitate: Rașit I., fiul lui N. și N., născut la data de 14.09.1996, în Mun. C., domiciliat în Mun. C., ., .. A, ., CNP_, posesor al CI., ., nr._ eliberat la data de 26.10.2011 de SPCLEP - C..

În urma declarației inculpatului Rașit I., organele de cercetare penală au fost conduse de către acesta către ., din Mun. C., unde este situat blocul C, ocazie cu care au identificat în partea de nord o tabletă marca „UTOK", precum șî un telefon marca „Vodafone".Totodată, inculpatul a relatat organelor de cercetare penală că celălalt telefon mobil se află la domciliul mamei sale. Pentru acest motiv, lucrătorii de poliție s-au deplasat către adresa din Mun. C., ., . R. N. (mama inculpatului) a predat de bunăvoie telefonul nobil marca Nokia.

Fiind audiat inculpatul Rașit I. a recunoscut comiterea faptei, însă a făcut mențiunea că nu poate preciza unde se află portofelul sustras, întrucât este posibil să îi fi căzut la momentul când a sărit gardul locuinței persoanei vătămate.

Potrivit procesului-verbal din data de 29.10.2014 organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului C. - B.I.C au predat persoanei vătămate un telefon marca Vodafone 575, o tableta marca „UTOK" și un telefon mobil marca Nokia.

Instanța a constatat că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul Rașit I..

La individualizarea și stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 74 C.pen., potrivit cărora stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Instanța a apreciat că din probatoriul administrat în cauză coroborat cu poziția de recunoaștere adoptată a situației de fapt reținută în actul de sesizare al instanței de către inculpat este probată producerea unui prejudiciu în sarcina părții civile, considerente pentru care a admis acțiunea civilă și a obligat inculpatul RAȘIT I. la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă B. E..

Împotriva sentinței penale nr. 182/19.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ a declarat apel inculpatul Rașit I., care a solicitat reducerea pedepsei aplicate, invocând conduita procesuală sinceră, prejudiciul modic creat, ce a fost recuperat, vârsta și sprijinul familiei; a mai solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, precum și din oficiu, conform art. 420 C. Pr. P.., curtea constată că apelul formulat de inculpatul Rașit I. este nefondat.

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului Rașit I., fiind îndeplinite condițiile pentru pronunțarea unei soluții de condamnare. De altfel, inculpatul Rașit I. a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 375Cod procedură penală privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speța prezentă oferă elemente suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

Sub aspectul stării de fapt se constată că în noaptea de 15/16.10.2014, în jurul orei 300, prin escaladarea gardului împrejmuitor al imobilului situat în Mun. C., . și forțarea sistemului de închidere a unei ferestre, inculpatul Rașit I. a pătruns fără drept în imobil, de unde a sustras două telefoane mobile, marca Nokia 8800 și Vodafone 757, o tabletă marca „UTOK" și un portofel care conținea suma de 400 de lei și diferite carduri, cauzând un prejudiciu de 3000 de lei, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b și d și alin. 2 lit. b Cod penal.

Starea de fapt descrisă rezultă din următoarele mijloace de probă însușite de inculpat: declarația persoanei vătămate B. G., declarația martorului B. E., proces - verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de recunoaștere din fotografie și planșă fotografică, proces-verbal de recunoaștere din grup și planșă fotografică, proces-verbal de conducere în teren și planșa fotografică, proces-verbal recuperare bunuri, proces-verbal restituire bunuri persoana vătămată B. G., declarația inculpatului Rașit I..

Prima instanță a stabilit pentru inculpat o pedeapsă între limitele speciale reduse, iar această pedeapsă reflectă corespunzător gradul de pericol social al faptei și periculozitatea inculpatului.

În procesul de individualizare a pedepsei curtea are în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 254/2013 scopul executării pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; prin executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate.

În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanțele reale de comitere a faptei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului și conduita procesuală.

Inculpatul a săvârșit fapta pe timp de noapte, prin escaladare și efracție, dintr-o locuință în interiorul căreia se aflau două persoane, de unde a sustras două telefoane mobile, o tabletă, un portofel ce conținea suma de 400 lei, prejudiciul total fiind de 3.000 lei. Modul de acțiune al inculpatului arată îndrăzneala sa, specializarea infracțională, relevată de faptul că a sustras bunuri ușor valorificabile, anume căutate în locuință. Inculpatul are experiență în activitatea infracțională, întrucât a suferit în timpul minorității două condamnări penale pentru infracțiuni de furt calificat, infracțiunea de furt calificat din prezenta cauză fiind săvârșită de inculpat la patru luni după eliberarea din măsura internării într-un centru de detenție în data de 2.06.2014, ceea ce arată că privarea anterioară de libertate nu a fost suficientă pentru îndreptarea inculpatului. Inculpatul are studii reduse - 9 clase, nu are ocupație sau alte surse licite de venit, fiind supus unui risc crescut de recidivă.

Frecvența și perseverența infracțională a inculpatului, ineficiența condamnărilor anterioare, din perspectiva reeducării acestuia, justifică menținerea pedepsei stabilită de prima instanță, întrucât individualizarea pedepselor nu trebuie să țină cont doar de gradul intrinsec de pericol social al faptelor, ci evaluarea trebuie să aibă în vedere și persoana inculpatului, care în cauză de față indică o periculozitate crescută a inculpatului, predispus la comiterea de fapte antisociale.

Evaluând coroborat toate datele privind contextul în care a fost comisă fapta, antecedența penală a inculpatului, datele sale personale, curtea constată că pedeapsa aplicată de prima instanță asigură un just echilibru în tratamentul sancționatoriu aplicat inculpatului, motiv pentru care curtea nu poate primi solicitarea inculpatului de reducere a cuantumului pedepsei.

Atitudinea sinceră a inculpatului a fost valorificată în condițiile art. 396 alin. 10 C. pr. pen., prin reducerea limitelor speciale de pedeapsă cu o treime. Reducerea pedepsei aplicate inculpatului apare ca nejustificată, în condițiile în care inculpatul arată perseverență infracțională, cuantumul stabilit de prima instanță fiind necesar pentru asigurarea prevenției speciale și generale.

În concluzie, curtea reține că pedeapsa stabilită de prima instanță reflectă corespunzător criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 C. pen. și este în măsură să asigure realizarea scopului pedepselor privative de libertate.

Nu este oportună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind evident că o astfel de măsură nu ar asigura prevenirea săvârșirii de alte infracțiuni de către inculpat, în condițiile în care acesta chiar și după ce a executat o măsură privativă de libertate a reluat în scurt timp activitatea infracțională, așa încât singura modalitate de a încerca realizarea scopului pedepsei este de a-l supune pe inculpat unui regim privativ de libertate.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Rașit I. împotriva sentinței penale nr. 182/19.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

În baza art. 424 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal se va deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului Rașit I. și perioada arestării preventive de la data de 19.02.2015 la zi.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul Rașit I. la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 272 Cod procedură penală suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu - avocat C. S. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Rașit I., fiul lui N. și N., născut la data de 14.09.1996, în mun. C., CNP_, în prezent deținut în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, jud. C., împotriva sentinței penale nr. 182/19.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

În baza art. 424 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului Rașit I. și perioada arestării preventive de la data de 19.02.2015 la zi.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul Rașit I. la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 272 Cod procedură penală suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu - avocat C. S. se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.05.2015.

Președinte,Judecător,

M. D. M. C. C.

Grefier,

C. A.

Jud. fond.E.G.

Red.dec.jud.M.D.M./5 ex./27.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 431/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA