Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 45/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 45/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-04-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 45/MP

Ședința publică de la 03 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. J.

Judecător C. D.

Cu participare – grefier A. B.

- procuror V. J. P.

S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul R. I. C., fiul lui G. și L., născut la data de 27.06.1996 în C., cu domiciliul în N., ., b 160, ., jud. C., CNP_, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii 10 clase, elev la Liceul „D. L." din C., fără loc de muncă, fără antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin 1 lit. g și i din C.pen. cu aplic. art. 99 și urm. din C.pen, împotriva sentinței penale nr. 1260 din data de 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr. _ .

Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 02 aprilie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, a stabilit pronunțarea cauzei la data de 03 aprilie 2015, când a pronunțat următoarea decizie

CURTEA

Dosar nr._

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 1260/20.11.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:

,, În baza art. 386 c.p.p. rap. la art. 5 cod penal, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului R. I. C. în actul de sesizare, din infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. g și i din C.pen. 1969 cu aplic. art. 99 și urm. din C.pen. 1969 în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b din codul penal, cu aplicarea art. 113 și urm. c.p.

În baza art. 114 și art. 120 alin. 1, 2 C. pen. aplică inculpatului R. I. C. (fiul lui G. și L., născut la data de 27.06.1996 în C., cu domiciliul în N., ., ., CNP_, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii 10 clase, elev la Liceul „D. L." din C., fără loc de muncă) măsura educativă a asistării zilnice, pe o durată de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b din codul penal, cu aplicarea art. 113 și urm. c.p.

În baza art. 121 alin. 1 lit. a) cod penal, impune minorului ca pe durata executării măsurii să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională.

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurii, a obligației impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.

Ia act că persoana vătămată M. A. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 20.11.2014.,, .

Pentru a pronunța sentința penală menționată, prima instanță deliberâd, a reținut următoarele:

La data de 17.01.2014 prin rechizitoriul nr._/P/2013, P. de pe lângă Judecătoria C. l-a trimis în judecată pe inculpatul R. I. C., sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. g și i din C.pen. 1969 cu aplic. art. 99 și urm. din C.pen. 1969.

În actul de sesizare s-a reținut că inculpatul, în noaptea de 12/13.07.2013, a pătruns, prin forțarea ușii de acces, în interiorul cabinetului medical individual al părții vătămate M. A., situat în N., ., iar din interior a sustras un televizor, un monitor și o unitate de calculator, prejudiciul cauzat fiind în cuantum de circa 2500 lei.

Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: declarația părții vătămate M. A.; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice; adresa nr._ din data de 30.08.2013, emisă de S. Criminalistic din cadrul IPJ C., C. Identificări Judiciare; raport de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 04.10.2013; declarațiile învinuitului R. I. C..

În baza art. 386 c.p.p. rap. la art. 5 cod penal, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului R. I. C. în actul de sesizare, din infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. g și i din C.pen. 1969 cu aplic. art. 99 și urm. din C.pen. 1969 în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b din codul penal, cu aplicarea art. 113 și urm. c.p.

Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului minor R. I. C., care, în noaptea de 12/13.07.2013, a pătruns, prin forțarea ușii de acces, în interiorul cabinetului medical individual al părții vătămate M. A., situat în N., ., iar din interior a sustras un televizor, un monitor și o unitate de calculator, prejudiciul cauzat fiind în cuantum de circa 2500 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b din codul penal, cu aplicarea art. 113 și urm. c.p.

Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu forma de vinovăție a intenției directe.

La individualizarea măsurii educative aplicată inculpatului minor, instanța a avut în vedere, potrivit art. 115 alin. (2) C. pen., criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit, așa cum s-a analizat anterior, antecedentele penale, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În raport de cele mai sus evidențiate, în baza art. 114 și art. 120 alin. 1, 2 C. pen. a aplicat inculpatului R. I. C. măsura educativă a asistării zilnice, pe o durată de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b din codul penal, cu aplicarea art. 113 și urm. c.p”.

Împotriva sentinței penale nr. 1260/20.11.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._, a declarat apel

inculpatul R. I. C., care a solicitat împăcarea cu partea vătămată, respectiv M. A..

La termenul din data de 02.04.2014, cu ocazia judecării apelului, la instanța de control judiciar, în ședință publică, inculpatul R. I. C., a declarat în prezența apărătorului din oficiu că nu a formulat apel în cauză și nu însușește declarația de apel aflată la dosarul cauzei, aceasta fiind semnată de avocatul care a asigurat apărarea la instanța de fond.

Pentru aceste considerente, Curtea, va lua act că inculpatul R. I. C., nu a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 1260/20.11.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._ .

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act că inculpatul R. I. C., nu a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 1260/20.11.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._ .

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Conform art.400 alin. 3 cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.04.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, C. J. C. D.

Grefier,

A. B.

Jud. fond.A.I.S.

Red, dec Jud C.D.

2ex/07.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 45/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA