Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 849/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 849/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 849/P
Ședința publică de la 02 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. J.
Judecător C. D.
Cu participare: Grefier de ședință A. B.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel C. a fost reprezentat de procuror J. V. P.
S-a luat în examinare apelul penal declarat de I. P., domiciliat în ., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art. 193 alin.1 cod penal, în dublă calitate de inculpat și parte vătămată, împotriva sentinței penale nr. 42 din data de 10.06.2015 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 01 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, a stabilit pronunțarea cauzei la data de 02 octombrie 2015, când a pronunțat următoarea decizie;
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față.
Prin sentința penală nr. 42/10.06.2015, a Judecătoriei Măcin s-a hotărât:
„ În temeiul dispozițiilor art. 5 cod penal raportat la art. 386 cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin.2 cod penal, în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin.1 cod penal(1969).
În temeiul dispozițiilor art. 5 cod penal raportat la art. 386 cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin.1 cod penal, în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin.1 cod penal(1969).
În temeiul dispozițiilor art.181 alin.1 cod penal(1969) cu aplicarea art.5 cod penal și a prevederilor art . 396 alin.10 cod procedură penală, condamnă pe inculpatul I. N. – CNP_, fiul lui G. și E., născut la data de 27.08.1992, în or. Măcin, jud. Tulcea, cetățenia română, necăsătorit, situația militară satisfăcută, studii 12 clase, fără ocupație, domiciliat în ., fără antecedente penale - la 6(șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.
În temeiul dispozițiilor art.180 al.1 cod penal(1969) cu aplicarea art.5 cod penal, condamnă pe inculpatul I. P. – CNP_, fiul lui N. și A., născut la data de 15.05.1989 în Măcin, jud. Tulcea, cetățenia română, necăsătorit, situația militară nesatisfăcută, studii 12 clase, ocupație ospătar la ., domiciliat în ., fără antecedente penale - la 1(una) lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În temeiul dispozițiilor art. 71 cod penal(1969) aplică inculpaților pedeapsa accesorie, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.”a” teza II și lit. „b” cod penal(1969) (a/ dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; b/ dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat ).
În temeiul dispozițiilor art. 81 cod penal(1969) în referire la art.15 din Legea nr. 187/2012, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată fiecărui inculpat în parte și totodată în temeiul dispozițiilor art. 71 alin.5 cod penal, suspendă și executarea pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 cod penal(1969), respectiv: doi ani și șase luni, pentru I. N. și doi ani și o lună pentru I. P..
În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 cod penal(1969), a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 397 cod pr. penală, rap. la art.25 cod pr. penală, în ref. la art. 998 și următ. cod civil, admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă I. P. și obligă pe inculpatul I. N. să-i plătească acestuia suma de 6396,56 lei reprezentând: 1396,56 lei daune materiale și 5000 lei daune morale.
Respinge celelalte pretenții solicitate de partea civilă I. P..
În baza art. 397 cod pr. penală, rap. la art.25 cod pr. penală, în ref. la art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 998 și următ. cod civil, admite acțiunile civile formulate de părțile civile S. C. Județean de Urgență „Sf. A. A.” G. și S. Județean de Urgență Tulcea și în consecință:
Obligă pe inculpatul I. N. să plătească Spitalului C. Județean de Urgență „Sf. A. A.” G. suma de 1303,45 lei și Spitalului Județean de Urgență Tulcea suma de 1317,21 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 398 cod pr. penală raportat la art.276 cod pr.penală obligă pe inculpatul I. N. să-i plătească părții vătămate/civile I. P. suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare compuse din onorariu avocat.
În temeiul dispozițiilor art. 398 cod pr. penală raportat la art.274 cod pr.penală obligă pe inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat, după cum urmează:
- inculpatul I. N. - 650 lei și
- inculpatul I. P. – 1000 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”.
Pentru a se pronunța în sensul celor menționate anterior, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr.1007/P/2011 din data de 17 noiembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, înregistrat la această instanță sub nr._ din 18.11.2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților I. N. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art. 193 alin.2 cod penal și I. P., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art. 193 alin.1 cod penal.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
În noaptea de 17/18.12.2011 în timp ce inculpații/părți vătămate I. N. și I. P. se aflau în discoteca aparținând . din centrul ., pe fondul unor incidente minore din bar între cei doi a avut loc o altercație care s-a consumat în fața barului, când I. P. este lovit de către I. N. care la rândul său îl lovește pe primul provocându-i căderea și leziuni care au necesitat pentru vindecare 50 de zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal nr. 862/21.11.2011 emis de S.M.L. Tulcea. A fost internat atât la S. Județean de Urgență Tulcea cât și la S. C. Județean de Urgență „Sf. A. A.”G..
Audiat fiind în ședința publică din 28 aprilie 2015 inculpatul I. N. a recunoscut fapta reținută în actul de sesizare și a solicitat efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 375 cod pr.penală. A precizat că în noaptea respectivă în timp ce era la discotecă împreună cu mai mulți prieteni, l-a călcat din greșeală pe I. P. în timp ce dansa. Cu toate că acesta inițial nu a ripostat, la plecare, fiind în șoseaua din fața discotecii I. P. a venit la el, l-a lovit trântindu-l la pământ și lovindu-l în continuare la coaste și în stomac până în momentul când au intervenit doi prieteni care l-au ridicat. A mai arătat că după ce a fost ridicat, a venit pe la spatele lui I. P. și l-a lovit cu piciorul peste picioarele sale „secerându-l”, acesta din urmă căzând și lovindu-se la cap.
Spre deosebire, inculpatul I. P. a înțeles să se folosească de dreptul de a nu da nici o declarație în fața instanței. În faza de urmărire penală a declarat că în timp ce era în discotecă, I. N. care era băut a început să îl împingă fără motiv și deși l-a deranjat cu atitudinea lui nu l-a băgat în seamă. Ulterior, în momentul în care ieșise în stradă cu intenția de a pleca acasă, același I. N. a venit către el și după un schimb de replici a început să-l lovească, luându-se la bătaie. Nu a recunoscut că l-a lovit pe I., a precizat doar că s-au prins unul de altul de haine și au căzut împreună. A recunoscut că la rândul său consumase băuturi alcoolice însă nu atât de mult încât să nu mai știe ce face.
Referitor la fapta de lovire reținută în sarcina inculpatului I. P. (inculpat care nu s-a folosit de procedura simplificată a recunoașteri) în cauză au fost audiați martorii C. G. A., Enușcă G., S. G. V., B. C., Z. D., C. V. și E. G..
Din declarațiile martorilor audiați instanța și-a format convingerea că la rândul său, I. P. l-a lovit pe I. N., în acest sens din declarațiile martorilor Enușcă G., C. G. A., B. C. și S. G. care au văzut că cel care a lovit primul a fost chiar I. P.. La rândul său martorul E. G. confirmă că cei doi se înjurau reciproc și s-au luat la trântă. Martorii C. V. și Z. D. au ajuns la fața locului abia după ce I. P. era deja la pământ fără să vadă încăierarea dintre cei doi inculpați. Convingerea instanței este dată și de declarația lui I. din faza de urmărire penală pe care o apreciază ca nesinceră în condițiile în care recunoaște că „s-au prins unul de altul de haine și au căzut împreună”, însă afirmă că el nu l-a lovit pe I..
În condițiile în care de la săvârșirea faptelor până la judecarea lor au intervenit mai multe legi penale, se pune problema stabiliri legii penale mai favorabile.
Cu privire la încadrarea juridică a faptelor din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, instanța reține următoarele:
În aplicarea art.5 cod penal, legea penală mai favorabilă se apreciază în ansamblul dispozițiilor ei și nu prin alegerea instituțiilor aplicabile în speță, mai favorabile unele în comparație cu altele, din toate legile în vigoare între momentul săvârșirii infracțiunii și momentul judecării definitive a cauzei.
În ceea ce privește determinarea legii penale mai favorabile aplicabile inculpaților instanța apreciază că legea penală mai favorabilă este codul penal din 1969.
Astfel, actualul cod penal incriminează fapta de lovire sau alte violențe în art.193 care prevede la alineatul unu pedeapsă cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă și de 6 luni la 5 ani sau amendă, la alineatul doi în timp ce codul penal din 1969 incriminează fapta de lovire sau alte violențe în art.180 alin.1 și o sancționează cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă și în art. 181 alin.l ce incriminează fapta de vătămare corporală ce se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Instanța are în vedere și împrejurarea că sub imperiul vechiului cod există instituțiile suspendării condiționate a executării pedepsei precum și a suspendării sub supraveghere, modalități mai blânde de executare a pedepselor.
Astfel, făcând aplicarea dispozițiilor art. 5 cod penal raportat la art. 386 cod pr.penală va schimba încadrarea juridică dată faptelor din actul de sesizare din infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin.2 cod penal, în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin.1 cod penal(1969) și din infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin.1 cod penal, în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin.1 cod penal(1969), apreciind că fapta inculpatului I. N. de a o lovi pe partea vătămată I. P. provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50 zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin.1 cod penal (1969) iar fapta inculpatului I. P. de a o lovi pe partea vătămată I. N., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin.1 cod penal(1969).
La stabilirea cuantumului pedepsei instanța va avea în vedere prevederile art. 396 alin.10 cod pr.penală în ceea ce-l privește pe inculpatul I. N. întrucât acestuia i-a fost admisă cererea de judecare în cadrul procedurii simplificate a recunoașterii faptei, situație în care limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu 1/3 iar în cazul amenzii, cu 1/4.
Raportat la împrejurările în care a fost comisă fapta coroborat cu profilul inculpaților care sunt la primul conflict cu legea penală instanța consideră suficientă și necesară stabilirea unei pedepse de 6 luni închisoare pentru inculpatul I. N. și o lună închisoare pentru inculpatul I. P., având în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârșite. Instanța apreciază că pedepsele aplicate sunt oportune și adecvate restabilirii ordinii de drept publice încălcate, în sensul pe care instanța îl acordă interpretării dispozițiilor de principiu ale art. 74 raportat la scopul pedepsei și scopul fundamental al legii penale”.
Împotriva sentinței penale nr. 42/10.06.2015 a Judecătoriei Măcin a formulat apel inculpatul/persoană vătămată I. P..
În motivarea apelului s-a învederat, în esență, că nu sunt mijloace de probă concludente care să probeze vinovăția inculpatului/persoană vătămată I. P. motiv pentru care solicită achitarea în temeiul dispozițiilor art. 396 al.5 rap. la art. 16 lit a Cod procedură penală.
Cât privește apelul declarat în calitate de parte vătămată, apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului/ persoană vătămată I. N. este prea mică în raport de situația de fapt pentru care s-a dispus trimiterea în judecată motiv pentru care solicită majorarea cuantumului pedepsei principale.
În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de partea civilă I. P., inculpatul/persoană vătămată a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale la suma de_ de lei, având în vedere consecințele infracțiunii produse sub aspectul stării de sănătate.
Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelanți, precum și din oficiu, conform art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul declarat de inculpatul / persoană vătămată I. P. este nefondat.
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului I. P., fiind îndeplinite condițiile necesare antrenării răspunderii penale a acestuia.
Sub aspectul stării de fapt se constată că, inculpatul I. P., în noaptea de 17/18.12.2011 a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate I. N. având ca rezultat cauzarea unor suferințe fizice. De asemenea, s-a reținut în sarcina inculpatului I. N. că în data de 17/18.12.2011 a exercitat acte de violență asupra părții vătămate I. P. având ca rezultat producerea unor leziuni care au necesitat un număr de 50 de zile de îngrijiri medicale, conform CML nr. 862/21.12.2011 emis de SJML Tulcea.
Situația de fapt astfel expusă rezultă din coroborarea, ca mijloace de probă, a plângerilor și declarațiilor inculpaților / persoane vătămate I. P. și I. N., certificat medico legal nr. 862/2011 emis de SJML Tulcea, declarații martori C. G. A., Eusca G., S. G. V., B. C., Z. D., C. V. și E. G..
Contrar apărării formulate, Curtea constată că instanța de fond a analizat în mod judicios mijloacele de probă administrate pe parcursul procesului penal și a stabilit vinovăția inculpatului I. P. sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte acte de violență, pronunțând față de acesta o soluție de condamnare.
În acest sens se au în vedere declarațiile coroborate ale martorilor C. G. A., B. C. Enușcă G. și S. G. care au văzut că inculpatul/persoană vătămată I. P. l-a lovit pe numitul I. N..
De asemenea, martorul E. G. confirmă că inculpații I. N. și I. P. își adresau reciproc injurii și s-au agresat fizic aspect ce se coroborează cu declarația inculpatului / persoană vătămată I. P. din faza de urmărire penală care recunoaște că „s-au prins unul de altul de haine și au căzut împreună”, însă afirmă că el nu l-a lovit pe I. N..
Se constată că declarațiile martorilor C. V. și Z. D. nu sunt concludente pentru că au ajuns la fața locului abia după ce I. P. era deja la pământ fără să vadă încăierarea dintre cei doi inculpați.
Susținerile inculpatului /persoană vătămată I. P. potrivit cărora nu l-ar fi lovit pe I. N. sunt apreciate de Curte ca nesincere, făcute cu scopul de a evita tragerea la răspundere penală fiind infirmate de ansamblul probelor administrate în cauză, astfel cum au fost arătate mai sus. Simpla afirmație a unei alte stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu mijloace de probă credibile, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de către inculpatul /persoană vătămată I. P., constând în negarea în totalitate a săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe nu poate influența convingerea instanței bazată pe probe.
În consecință, din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești, Curtea constată că fapta de lovire există, a fost comisă de inculpatul /persoană vătămată I. P., cu forma de vinovăție cerută de lege. Pentru a fi incidentă scuza provocării trebuie ca infracțiunea comisă în stare de provocare ( riposta) să întrunească următoarele condiții: să fie comisă față de o persoană care a efectuat actul de provocare, sa fie comisă cu intenție sau praeterintenție, să fie determinată de actul de provocare, să fie concomitentă sau posterioară actului de provocare iar riposta trebuie să se fundamenteze pe o stare puternică de tulburare sau emoție.
În prezenta cauză, Curtea constată că infracțiunea comisă de către inculpatul/persoană vătămată I. P. nu a fost comisă sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții, condiție necesară reținerii provocării, circumstanță atenuantă legală.
În cauză se poate susține că inculpatul /persoană vătămată I. P. a săvârșit infracțiunea de lovire sau alte violență într-o stare de încărcare nervoasă, însă din probele administrate în cauză nu rezultă existența unei puternice tulburări sau emoții determinată de fapta provocatoare a victimei.
Relații conflictuale dintre inculpat și victimă, pe fondul unor incidente minore din interiorul barului, circumstanțele generale de comitere a infracțiunilor nu pot fundamenta concluzia existenței provocării chiar dacă ele sugerează momente de încordare și enervare, condițiile scuzei provocării fiind exact reglementate de lege, nefiind suficient ca inculpatul să acționeze sub imperiul unei tulburări în momente critice, cerându-se ca aceste tulburări să fie puternice și determinate de acțiuni concret și clar definite de lege.
Se constată că, deși inculpatul I. P. a acționat pe fondul unei încărcări nervoase, acesta nu a acționat sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții, condiție prev. de art. 73 alin. 1 lit. b C.penal 1969 ci acțiunea sa a reprezentat o ripostă la actele de agresare fizică exercitate de către victimă.
Constatând neîndeplinite condițiile cumulative ale provocării, (art. 73 alin. 1 lit. b C.penal 1969), va fi înlăturată apărarea inculpatului I. P. de a coborî limitele pedepsei închisorii sub minimul special legal.
În procesul de individualizare a pedepsei, Curtea reține că pedeapsa este un mijloc specific de coerciție penală, de represiune, implică în mod necesar o suferință (aflicțiune) ce se realizează în timpul executării ei; de asemenea, caracterul coercitiv-aflictiv și retributiv al pedepsei impune ca durata executării să fie corelată atât cu gravitatea faptei cât și cu gradul de periculozitate al infractorului. Funcția coercitiv– aflictivă a pedepsei se realizează prin aptitudinea pedepsei penale de a se manifesta ca o măsură cu caracter represiv supunându-l pe inculpat la o suferință morală prin privațiune de libertate .
Pedeapsa nu reprezintă numai un mijloc de constrângere a infractorului, dar și un mijloc de reeducare al acestuia; totodată, pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât de condamnat, cât și de către ceilalți destinatari ai legii penale.
Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale, dar și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidate ale pedepsei pronunțate, față de ceilalți membri ai societății .
În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ circumstanțele reale de comitere a faptelor, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpaților.
La individualizarea sancțiunii aplicate inculpatului/persoană vătămată I. N., în mod temeinic, instanța de fond s-a raportat la dispozițiile art.74 Cod penal cu referire la circumstanțele reale ale infracțiunii dar și circumstanțele personale ale inculpatului.
În acest sens, s-au acordat eficiență juridică în procesul de individualizare judiciară a pedepsei și a modalității de executare stabilite în sarcina inculpatului/persoană vătămată I. N., alături de natura infracțiunii comise, valoarea socială prejudiciată în desfășurarea activității infracționale, urmărilor produse și conduitei după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal în sensul că, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii, a cooperat cu autoritățile judiciare în vederea corectei stabiliri a situației de fapt, nu este cunoscut cu antecedente penale și este o persoană integrată social.
Curtea, apreciază că scopul pedepsei și reinserția socială reală a inculpatului poate fi atinsă fără privare de libertate iar, cuantumul pedepsei dispusă față de inculpatul / persoană vătămată I. N. de către instanța de fond, sunt apreciate de Curte ca suficiente pentru reeducarea acestuia și conștientizarea necesitații respectării valorilor sociale protejate de lege si de legea penala în special.
Pedeapsa principală aplicată este proporțională cu ansamblul circumstanțelor cauzei și persoana inculpatului/persoană vătămată I. N., neconstatându-se niciun motiv rezonabil pentru reducerea sau modificarea naturii acestora, ori schimbarea modalităților de executare stabilite.
Cu privire la latura civilă a cauzei, de majorare a cuantumului daunelor morale acordate de la 5000 de lei la_ de lei, astfel cum a fost solicitată de inculpatul /persoană vătămată I. P., Curtea reține că aprecierea cuantumului daunelor morale se realizează în mod global, fără a exista criterii fixe de determinare a cuantumului acestuia.
Se are în vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale consecințele pe care infracțiunea le-a avut asupra părții vătămate astfel încât aceasta să reprezintă o reparație justă și echitabilă fără a constitui un mijloc de îmbogățire fără justa temei.
În prezenta cauză, prejudiciul de ordin moral este evident și de necontestat existența acestuia, decurgând din împrejurarea că partea vătămată I. P. a suferit leziuni de violență, traumele fizice și psihice care impun a fi compensată prin acordarea de daune morale, care să reprezinte o justă și o echitabilă reparație a prejudiciului moral.
În acest sens, apreciind în echitate, acordarea sumei de 5000 de lei de către instanța de fond, cu titlu de despăgubiri morale, este justă, prin prisma consecințelor pe care infracțiunea reținută în sarcina inculpatului a avut-o asupra integrității fizice și psihice a persoanei vătămate I. P. și nu se impune a fi majorată.
Pentru aceste motive, în baza art. 421 pct. 2 lit. b C. proc. pen. va respinge apelurile declarate de către apelantul inculpat și apelantul parte vătămată I. P., împotriva sentinței penale nr. 42/10.06.2015, a Judecătoriei Măcin, ca nefondate.
În baza art. 275 alin. 2 Cod proc.pen. va obliga apelantul inculpat și apelantul parte vătămată I. P., la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 2 lit. b C. proc. pen. respinge apelurile declarate de către apelantul inculpat și apelantul parte vătămată I. P., împotriva sentinței penale nr. 42/10.06.2015, a Judecătoriei Măcin, ca nefondate.
În baza art. 275 alin. 2 Cod proc.pen. obligă apelantul inculpat și apelantul parte vătămată I. P., la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 400 alin. 3 Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. J. C. D.
Grefier,
A. B.
Jud. fond .M . F. G.
Red. dec. Jud. C.J.
2ex /21.10.2015
| ← Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 864/2015.... | Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 711/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
