Tâlhărie (art.233 NCP). Decizia nr. 555/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 555/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 5034/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 555/P
Ședința publică de la 12 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. D. M.
Judecător - C. C.
Cu participarea: Grefier - C. A.
Ministerului Public prin procuror I. D. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-au luat în examinare apelurile penale formulate împotriva sentinței penale nr. 1133/27.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ de:
- P. DE PE L. JUDECĂTORIA CONSTANTA și inculpatul:
- V. V., fiul lui D. și T., născut la 17.09.1985 în municipiul Medgidia, jud. C. CNP_, în prezent deținut în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, jud. C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.233 Cod penal, cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 iunie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 12 iunie 2015, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr. 1133/27.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ s-au hotărât următoarele:
În baza art. 233 C.pen cu aplic. art.41 alin.1 C.pen. condamnă inculpatul V. V. (fiul lui D. și T., născut la 17.09.1985 în municipiul Medgidia, jud.C. CNP_) la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b, h C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art.104 alin.2 C.pen., rap la art.43 C.pen. revocă restul de 190 de zile rămas din executarea pedepsei de 2 ani aplicată prin s.p. nr.1538/28.11.2012, a Judecătoriei C., definitivă prin dec. Curții de Apel nr.34/P/2013, pe care îl adaugă prezentei, inculpatul urmând urmând să execute în final pedeapsa rezultantă în urma cumulului aritmetic de 2 ani și 190 de zile.
Pedeapsa se execută în regim privativ de libertate.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b și h C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul a deține, purta și folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 72 c.pen. scade din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării preventive de la 05.02.2014 la 18.03.2014.
Ia act că persoana vătămată nu s-a constoituit parte civilă în cauză.
În baza art. 272 alin. 1 C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. B. G., în cuantum de 300 lei conform delegației nr. 3376/2014, se acordă din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, in prezenta cauza.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în data de 05.02.2014, organele de poliție din cadrul Secției 5 Poliție C. au fost dirijate să se deplaseze ca urmare a unui apel efectuat la 112 pe .. C. deoarece fusese comisă o infracțiune de tâlhărie. La fața locului organele de poliție au identificat pe numiții P. I., Ș. L. A., C. M. precum și V. V.. Fiind audiat numitul Ș. L.-A. a declarant faptul că o persoană de sex masculin pe nume ,,V.” l-a lovit atât pe el căt și pe numitul P. I., și i-a sustras un telefon marca Nokia 110 și o lanternă. Aspectele declarate fiind consemnate în procesul-verbal întocmit de către lucrătorii de poliție la data de 05.02.2015.
În cursul urmăririi penale, audiată fiind persoana vătămată Ș. L. A. a declarat că în data de 05.02.2014 se afla în zona ghetoului Gării împreună cu martorul P. I., iar în jurul orelor 16.00 a venit la aceștia inculpatul V. V. care părea beat și se afla într-o stare de nervozitate vădită. În acest context, inculpatul V. V. le-a reproșat aspecte legate de tonalitatea vocii acestora, moment în care i-a lovit cu palma peste față atât pe martorul P. I. cât și pe persoana vătămată Ș. L. A. de aproximativ două ori. De asemenea, spune persoana vătămată, inculpatul V. V. a observat că avea asupra sa o lanternă în buzunar, lanternă pe care i-a luat-o, solicitându-i în acest context și telefonul mobil pe care-l avea asupra sa și pe care, ,,i l-a dat de frică” . La scurt timp inculpatul V. V. a plecat, a venit martora C. M., concubina persoanei vătămate aducându-i la cunoștință cele întâmplate. În acest context martorul P. I., i-a solicitat numitei C. M. telefonul acesteia, sesizând astfel apelul unic de urgență.
Declarațiile persoanei vătămate, se coroborează cu cele ale martorului P. I., care a declarat că în ziua de 05.02.2014, în jurul orelor 16.00, se afla împreună cu persoana vătămată Ș. L. A. în ghetoul de lângă Gara CFR C. La un moment dat a apărut inculpatul V. V., aflat în stare de ebrietate, care după ce a aplicat câteva lovituri cu palma peste față lui și persoanei vătămate Ș. L., iar pe acesta a deposedat de un telefon mobil și de o lanternă.
Martorul P. I. a mai precizat că la fața locului a venit și concubina persoanei vătămate, martora C. M. iar de pe telefonul mobil al acesteia a fost contactat Serviciul 112.
Audiată fiind martora C. M. a confirmat cele declarate de către persoana vătămată și de martorul P. I., martorei fiindu-i relatate cele întâmplate ulterior producerii evenimentelor de către concubinul său, persoana vătămată Ș. și martorul P..
Aspectele susținute de către persoana vătămată și martorul P. I. se coroborează cu cele menționate în procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție cu ocazia deplasării la fața locului în urma apelului efectuat de martorul P.. I..
Fiind audiat inculpatul, în cursul urmăririi penale, a declarat că la data de 05.02.2014, în jurul orelor 16,30 s-a întâlnit cu persoana vătămată Ș. L. A. și cu martorul P. I., iar împreună cu aceștia se mai afla o persoană pe nume ,,E.” . Întrucât ,,E.” în urmă cu ceva vreme îi adresase soției sale cuvinte jignitoare, l-a lovit pe acesta cu palma peste față. Mai departe susține inculpatul, i-a solicitat persoanei vătămate, pe care o cunoaște sub apelativul ,,G.” o lanternă, pentr-u a-i lumina drumul către casă. Persoana vătămată i-a încredințat ți telefonul pentru cazul în care i se va fi terminat bateria lanternei. Astfel, a plecat din locul în care s-a întâlnit cu cele trei persoane, către domiciliul său cu scopul de a lua o canistră pentru a achiziționa de la un PECO benzină pentru generatorul de curent electric. În drumul către PECO a sunat-o pe cumnata sa, martora C. M., pentru a-i aduce telefonul și lanterna persoanei vătămate, pentru a le restitui acestuia.
În cauză au fost audiate martorele C. M. și Sali N. (concubina inculpatului), care au confirmat că în seara de 05.02.2015, inculpatul a adus acasă un telefon mobil și o lanternă despre care a afirmat că aparțin unui prieten, iar după aproximativ 10 minute a plecat de la domiciliu pentru a cumpăra benzină pentru un generator electric, iar pe drum a sunat-o pe C. M. solicitând-i să-i aducă în zona ghetoului gării telefonul și lanterna pe care cu puțin timp în urmă le adusese acasă.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanță rezultă din următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate Ș. L. A., Declarațiile martorilor P. I., C. M., C. M. și Sali N., proces-verbal de constatare și de cercetare la fața locului.
În cursul judecății persoana vătămată și martorii audiați a precizat că, de fapt declarațiile date în cursul urmăririi penale nu sunt conforme adevărului. Astfel persoana vătămată a susținut nu a fost lovită sau amenințat de către inculpat, ci i-a încredințat de bună voie atât telefonul cât și lanterna. De asemenea, persoana vătămată arată că îl cunoaște pe inculpat de cca.10 ani, și locuind împreună în zona denumită ghetoul gării. De asemenea, a arătat instanței că la data de 05.02.2014 era împreună cu martorul P. și cu un alt ,,băiat”, iar la un moment dat în zonă și-a făcut apariția inculpatul împreună cu soția sa, care i-a adresat câteva cuvinte unui anume ,,V.”, iar acesta de frică a fugit, la fel și martorul P.. În continuare susține persoana vătămată, că inculpatul nu l-a lovit nici pe el și nici pe martorul P. care nu se mai afla la fața locului când de bună voie a remis inculpatului telefonul și lanterna. Ulterior, fără să cunoască din ce motiv martorul P. a sunat la 112. Aspectele susținute de către persoana vătămată, în cursul judecății nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză. Astfel, inculpatul a precizat că s-a întâlnit cu martorul P. I., persoana vătămată și un anume E., iar persoana vătămată precizează că inculpatul era însoțit de martora Sali N. concubina acestuia, care a declarat în fața instanței că la momentul săvârșirii faptelor se afla la cumnata sa, martora C. M., aspect confirmat în declarațiile sale și de martora C.. Însuși inculpatul a precizat că era singur la momentul în care s-a întâlnit cu cei doi. De asemenea, Martorul P. a declarat că de fapt a văzut cum persoana vătămată de bună voie i-a predat bunurile, respectiv un telefon și lanterna, deși inculpatul a precizat că la fața locului nu se afla martorul P. la momentul în care persoana vătămată i-a predat lanterna și telefonul.
Deși martorul P. a precizat organelor de poliție la momentul în care acestea au ajuns la fața locului că inculpatul i-a lovit atât pe el cât și pe persoana vătămată acestuia luându-i lanterna, iar de teamă persoana vătămată, la cererea inculpatului V. i-a predat și telefonul, aspecte menționate în procesul-verbal de constatare, cu privire la care martorul nu a avut nici o obiecție, ulterior așa cum am arătat anterior a negat aceste aspecte. De asemenea, în cursul urmăririi martorul a precizat că de teamă a apelat 112, ulterior a precizat că nu-și dă seama de ce a făcut acest gest, întrucât nu se justifica. Așadar instanța nu poate reține ca sincere declarațiile date de către martor în cursul judecății, acestea urmând a fi înlăturate din ansamblul probator. În aceeași manieră va înlătura și declarațiile date în fața instanței de către martora C. M., care a susținut ă de fapt concubinul său nu a fost lovit. Acesta de bună voie a predat inculpatului telefonul și lanterna, precizând că a fost obligată de către polițiști să semneze procesul verbal și declarațiile date în cursul urmăririi penale. Instanța nu poate reține susținerile martorei, câtă vreme acesta știind să citească avea posibilitatea să refuze semnarea unor consemnări care nu corespund propriilor percepții, ori atât declarațiile cât si procesul-verbal de constatare au fost semnate de către aceasta fără vreo obiecție.
De asemenea, instanța a reținut că în declarațiile date în fața instanței de către martora C. cât și martorul P. există numeroase contradicții, fiind neconforme atât propriilor declarații date în cursul urmăririi penale dar ți declarațiilor date de inculpat în cauză.
Instanța nu a reținut simpla susținere a martorului P. potrivit căreia nu poate să-și explice ce anume l-a determinat să ceară ajutorul polițiștilor în condițiile în care inculpatul nu a avut un comportament violent, persoana vătămată de bună voie a remis bunurile inculpatului, în atare situație de deplin consens, apare ilogic apel de urgență și solicitarea ajutorului oamenilor legii. La fel de neîntemeiate sunt și susținerile din fața instanței ale persoanei vătămate care a precizat că niciodată nu a fost vorba despre vreun conflict între el și inculpat, fiind doar o neînțelegere, în condițiile în care la doar câteva ore de la producerea evenimentelor a declarat că a fost lovit și deposedat de bunurile sale și cunoscând firea violentă a inculpatului s-a temut de acesta.
Având în vedere cele expuse, instanța a înlăturat din ansamblul probator declarațiile date în faza de judecată ale persoanei vătămate, precum și ale martorilor P. I. și C. M., urmând a da eficiență declarațiilor acestora din faza de urmărire penală, întrucât acestea sunt declarațiile care se coroborează între ele, fiind conforme cu mențiunile din proesul-verbal de constatare și de cercetare la fața locului.
De asemenea, instanța a reținut și faptul că atât inculpatul cât și persoana vătămată se cunosc de foarte mulți ani, iar martorii, P. și C. sunt persoane apropiate celor doi și care locuiesc în aceeași zonă, existând indiciile încercării de a induce în eroare organele judiciare pentru a evita tragerea la răspundere penală a inculpatului
De asemenea, instanța a înlăturat apărările pe care inculpatul V. V. și le-a formulat pe parcursul procesului penal întrucât sunt infirmate de celelalte mijloace de probă care au fost administrate în cauză, astfel cum anterior au fost analizate.
Instanța a constatat dincolo de orice bănuială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpatul V. V..
La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, se vor avea în vedere criteriile prevăzute de art. 74 c.pen: gravitatea infracțiunii săvârșite (tâlhărie, prin folosirea de violențe, lovind atât persoana vătămată cât și un martor prezent periculozitatea inculpatului (care se evaluează în raport de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatelor produse; motivul săvârșirii infracțiunii scopul urmărit; cauza de agravare a răspunderii penale-recidiva, inculpatul aflându-se în termenul de încercare al unei liberări condiționate din ianuarie 2014, cu un rest de 190 de zile.
S-a avut în vedere împrejurarea că inculpatul V. V. nu se află la primul conflict cu legea penală fiind anterior condamnat atât în timpul minorității căt și ulterior pentru numeroase fapte de furt și tâlhărie
În ceea ce privește dozarea pedepsei, inculpatului i se va aplica o pedeapsă de 2 ani închisoare, în limitele speciale prevăzute de lege, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Împotriva sentinței penale nr. 1133/27.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria C. și inculpatul V. V..
Inculpatul V. V. a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 lit. c cod procedură penală, susținându-se că nu sunt probe certe de vinovăție; în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege, în raport de circumstanțele personale.
P. de pe lângă Judecătoria C. a invocat nelegalitatea pedepsei aplicate primei instanțe, întrucât prima instanță nu a ținut seama de dispozițiile art. 43 alin. 5 Cod penal și a aplicat o pedeapsă sub minimul special de 3 ani închisoare, astfel că a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere și antecedentele penale ale inculpatului.
În apelul inculpatului V. V., curtea a invocat tardivitatea apelului inculpatului, în timp ce inculpatul a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, întrucât a fost arestat în perioada termenului de declarare a apelului.
Analizând cu precădere tardivitatea apelului inculpatului și cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, curtea reține următoarele:
Inculpatul V. V. a declarat apel la data de 16.04.2015, la locul de deținere, la momentul primirii comunicării sentinței penale nr. 1133/27.10.2014 a Judecătoriei C.. Declarația de apel a fost înregistrată la Judecătoria C. la data de 24.04.2015.
În conformitate cu dispozițiile art. 410 alin. 1 C. pr. pen., termenul de apel este de 10 zile și curge de la comunicarea copiei minutei. Inculpatul a declarat apel după comunicarea sentinței penale, iar nu a minutei hotărârii, însă termenul de apel se calculează de la data comunicării minutei hotărârii, care este anterioară comunicării hotărârii.
Astfel cum rezultă din comunicarea aflată la fila 66 din dosarul primei instanțe, copia minutei a fost comunicată inculpatului V. V. la data de 11.11.2014, fiind primită personal de o rudă care locuia împreună cu inculpatul.
Având în vedere data primirii copiei minutei, inculpatul V. V. avea posibilitatea de a declara apel în termenul general de apel de 10 zile, calculat începând cu data de 11.11.2014.
Termenul procedural de apel de 10 zile se calculează potrivit dispozițiilor art. 269 alin. 2 C. pr. pen., potrivit cu care la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește. Așa fiind, termenul de apel de 10 zile este un termen ce se calculează pe zile libere.
În aceste condiții, ținând seama de dispozițiile art. 269 alin. 2 C. pr. pen., curtea constată că apelul inculpatului, declarat la data de 16.04.2015, a fost formulat cu depășirea termenului procedural de 10 zile, întrucât ultima zi pentru declararea apelului cu respectarea termenului procedural era 24.11.2014 ( zi lucrătoare ), motiv pentru care inculpatul este decăzut din exercițiul dreptului de a declara apel, conform art. 268 alin. 1 C. pr. pen., iar apelul declarat este tardiv, fără ca instanța de apel să mai poată analiza criticile privind fondul cauzei.
Inculpatul a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, întrucât a fost arestat în data de 16.11.2014, în cadrul termenului de declarare a apelului, astfel că nu a mai avut posibilitatea de a declara apel.
Conform art. 411 Cod procedură penală, apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.
Curtea constată că inculpatului V. V. i s-a comunicat copiei minutei la data de 11.11.2014, astfel că până la data arestării sale în altă cauză - 16.11.2014 putea să declare apel fără niciun fel de împiedicare. De asemenea, arestarea sa în data de 16.11.2014 nu constituie o cauză temeinică de împiedicare, întrucât la locul de deținere inculpatul avea posibilitatea de a completa o declarație de apel, pe care să o trimită instanței prin administrația locului de deținere, cum de altfel a procedat după primirea comunicării sentinței penale nr. 1133/27.10.2014 a Judecătoriei C..
Cauza temeinică de împiedicare trebuie să constituie o cauză obiectivă, neimputabilă părții, care să fi pus partea în imposibilitate de a declara apel, ceea ce nu este cazul unei persoane aflată la locul de deținere, care are dreptul de petiționare și dreptul la corespondență, conform art. 63 din Legea nr. 254/2013 și nu există niciun indiciu că inculpatului i-ar fi fost limitată exercitarea acestor drepturi, motiv pentru care curtea reține că motivul invocat de inculpat nu reprezintă o cauză temeinică de împiedicare.
D. urmare, curtea va respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului V. V. de repunere în termenul de declarare a apelului și în baza art. 421 pct. 1 lit. a Cod procedură penală va respinge ca tardiv apelul declarat de inculpatul V. V. împotriva sentinței penale nr. 1133/27.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
În apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria C., curtea constată că s-a stabilit întemeiat că inculpatul V. V. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 233 Cod penal, constând în aceea că în data de 05.02.2014, prin întrebuințarea de violențe, a deposedat persoana vătămată Ș. L. A. de un telefon mobil și o lanternă.
Prima instanță a reținut că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă, întrucât se afla în termenul liberării condiționate, ceea ce atrage incidența stării de recidivă postcondamnatorie.
Conform art. 41 alin. 1 Cod penal, există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
Deși în definirea recidivei, în art. 41 Cod penal, nu se mai face o deosebire între starea de recidivă postcondamnatorie și starea de recidivă postexecutorie, în tratamentul sancționatoriu al recidivei legiuitorul a diferențiat, în art. 43 Cod penal, regimul juridic aplicat recidivei postcondamnatorii de cel al recidivei postexecutorii.
Astfel, în cazul recidivei postcondamnatorii sunt aplicabile dispozițiile art. 43 alin. 1 Cod penal, potrivit cu care „dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta”.
Inculpatul a comis infracțiunea de tâlhărie la data de 05.02.2014, însă la data de 14.01.2014 a fost liberat condiționat din executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, cu un rest neexecutat de 190 zile închisoare; se constată că inculpatul V. V. a comis prezenta infracțiune înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost considerată ca executată, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 104 alin. 2 Cod penal, cum corect a procedat prima instanță.
Însă prima instanță nu a observat că inculpatul se află și în stare de recidivă postexecutorie, întrucât anterior a mai fost condamnat la patru pedepse privative de libertate, dintre care două pentru infracțiuni comise în majorat, pentru care nu s-a împlinit termenul de reabilitare ( 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 205/07.03.2006 a Judecătoriei C. și 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 58/16.01.2009 a Judecătoriei C.).
În art. 43 alin. 5 Cod penal se prevede că „dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate”.
În cazul inculpatului V. V. sunt incidente și dispozițiile art. 43 alin. 5 Cod penal, având în vedere că prezenta infracțiune a fost comisă după ce a executat integral pedepsele anterioare de câte 3 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 205/07.03.2006 a Judecătoriei C. și sentința penală nr. 58/16.01.2009 a Judecătoriei C., astfel inculpatul se află și în stare de recidivă postexecutorie, existând un concurs între recidiva postexecutorie atrasă de condamnările anterioare de câte 3 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 205/07.03.2006 a Judecătoriei C. și sentința penală nr. 58/16.01.2009 a Judecătoriei C., respectiv recidivă postcondamnatorie determinată de condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 1538/28.11.2012 a Judecătoriei C., pedeapsa neexecutată integral la data săvârșirii faptei din prezenta cauză.
Existența recidivei postcondamnatorii și aplicarea dispozițiilor art. 104 alin. 2 Cod penal nu înlătură aplicabilitatea dispozițiilor art. 43 alin. 5 Cod penal privind regimul sancționator al recidivei postexecutorii, fiind necesară aplicarea ambelor cauze de agravare a răspunderii penale.
De altfel, prin decizia nr. 18/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni de către o persoană condamnată definitiv la mai multe pedepse, dintre care unele au fost executate, iar pentru altele durata pedepsei nu s-a împlinit, trebuie să se rețină că acea infracțiune a fost săvârșită atât în condițiile stării de recidivă postcondamnatorie, cât și în cele ale stării de recidivă postexecutorie, ceea ce atrage aplicarea concomitentă a dispozițiilor art. 37 lit. a) și b) din Codul penal din 1968.
În considerentele deciziei s-a reținut că „atunci când o persoană condamnată succesiv la două pedepse, dintre care cea dintâi întrunește condițiile pentru primul termen al recidivei postexecutorii, iar a doua le întrunește pe cele ale recidivei postcondamnatorii, vor trebui reținute ambele forme de recidivă, în măsura în care sunt îndeplinite cerințele înscrise în art. 37 din Codul penal și nu sunt aplicabile dispozițiile art. 38 din același cod. Un atare procedeu se impune, neputându-se considera că ar constitui o modalitate de sancționare de două ori pentru aceeași faptă, deoarece dacă nu s-ar putea reține pentru ultima infracțiune și starea de recidivă postexecutorie, determinată de împrejurarea că prima pedeapsă era executată în momentul săvârșirii faptei în condițiile recidivei postcondamnatorii, existentă datorită celei de a doua condamnări definitive, intermediare, s-ar crea infractorului o situație incontestabil mai ușoară decât aceea pe care ar fi avut-o dacă nu ar fi săvârșit și infracțiunea ce a atras starea de recidivă postcondamnatorie.Ca urmare, în ipoteza în care fapta din urmă a fost săvârșită în condițiile care întrunesc cerințele specifice ambelor forme de recidivă, sunt aplicabile mai întâi dispozițiile referitoare la recidiva postexecutorie, după care trebuie să se procedeze la aplicarea dispozițiilor privind recidiva postcondamnatorie”.
Rațiunea aplicării concomitente a celor două forme de recidivă, deși decisă sub imperiul Codului penal din 1968, își păstrează aplicabilitatea și după . 01.02.2014 a Noului Cod penal, dat fiind că dispozițiile actualului Cod penal nu intră în contradicție cu argumentele care au condus la pronunțarea deciziei nr. 18/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În consecință, prima instanță trebuia cu precădere să facă aplicarea dispozițiilor art. 43 alin. 5 Cod penal, în sensul majorării cu jumătate a limitelor speciale prevăzute pentru infracțiunea de tâlhărie, respectiv de la limitele cuprinse între 2 și 7 ani închisoare la limite cuprinse între 3 ani și 10 ani și 6 luni închisoare, iar pedeapsa aplicată în concret inculpatului V. V. să se situeze între aceste limite speciale majorate, întrucât nu au fost reținute cauze de atenuare a răspunderii penale.
Prima instanță a omis aplicarea dispozițiilor art. 43 alin. 5 Cod penal, consecința fiind aplicarea unei pedepse nelegale de 2 ani închisoare, în condițiile în care minimul special majorat prin reținerea recidivei postexecutorie este 3 ani închisoare, sub acest aspect critica procurorului fiind întemeiată.
În urma analizei circumstanțelor concrete de săvârșire a faptei, curtea apreciază însă că nu se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului V. V., având în vedere că în favoarea inculpatului se vor reține circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 75 alin. 2 lit. a, b Cod penal.
Conform art. 75 alin. 2 lit. a, b Cod penal, pot constitui circumstanțe atenuante judiciare eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii sau împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.
După ce inculpatul a fost depistat de organele de poliție în data de 05.02.2014, din proprie inițiativă a luat legătura telefonic cu numita C. M. căreia i-a solicita să aducă de la domiciliul inculpatului bunurile sustrase, respectiv telefonul mobil și lanterna, care au fost restituite în aceeași zi persoanei vătămate Ș. L. A., astfel că în raport de conduita procesuală a inculpatului care la câteva ore după săvârșirea faptei a acoperit prejudiciul, care oricum era modic, se impune reținerea circumstanțe atenuante judiciare prev. de art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal, respectiv eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii.
Totodată, curtea apreciază că fapta inculpatului prezintă o gravitate redusă, luând în considerare violență minimă la care a apelat inculpatul pentru sustragerea bunurilor, valoarea redusă a bunurilor ( un telefon mobil marca Nokia 1101 și o lanternă ), recuperarea imediată a bunurilor, poziția procesuală a persoanei vătămate, care nu a dorit să formuleze plângere penală împotriva inculpatului, ceea ce arată vătămarea minimă a patrimoniului acestuia și a integrității sale fizice ( persoana vătămată nu a necesitat nicio zi de îngrijiri medicale, primind două palme de la inculpat, care i-au produs doar o ușoară durere fizică ).
Urmare reținerii circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 75 alin. 2 lit. a, b Cod penal, ținând seama și de recidiva postexecutorie, precum și de dispozițiile art. 79 alin. 3 Cod penal privind concursul între cauzele de reducere a pedepsei și cauzele de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei, în concret pentru inculpatul V. V., sunt cuprinse între 2 și 7 ani închisoare ( inițial limitele speciale de la 2 și 7 ani închisoare se reduc cu o treime, ca efect al circumstanțelor atenuante, după care se majorează cu jumătate, prin efectul recidivei postexecutorii, ajungând din nou la limitele inițiale de pedeapsă ).
În condițiile în care limitele de pedeapsă rezultate din aplicarea dispozițiilor art. 79 alin. 3 Cod penal sunt cuprinse între 2 și 7 ani închisoare, curtea apreciază că pedeapsa de 2 ani închisoare este suficientă și proporțională cu gravitatea faptei, din perspectiva criteriilor generale de individualizare prev. de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 254/2013 scopul executării pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; prin executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate.
Gradul mai redus de pericol social al faptei, chiar pe fondul antecedentelor penale ale inculpatului, nu justifică aplicarea unei pedepse în cuantum mai mare celui stabilit de prima instanță, pedeapsa de 2 ani închisoare fiind suficientă pentru sancționarea inculpatului proporțional naturii și gravității concrete a faptei.
În consecință, se va face aplicarea dispozițiilor art. 43 alin. 1, 5 Cod penal, cum a solicitat procurorul, dar din oficiu se vor reține și circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 75 alin. 2 lit. a, b Cod penal, cu consecința menținerii pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului V. V. de prima instanță, care în noile condiții se situează între limitele speciale de pedeapsă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite curtea va apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva sentinței penale nr. 1133/27.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
În baza art. 423 alin. 2 Cod procedură penală se va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând, se va face aplicarea art. 43 alin. 1, 5 Cod penal, art. 75 alin. 2 lit. a, b Cod penal, art. 76 alin. 1,3 Cod penal și art. 79 alin. 3 Cod penal și menține pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată inculpatului V. V..
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul V. V. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, ca efect al respingerii apelului.
În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
În baza art. 272 Cod procedură penală suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu - avocat G. T. N. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului V. V. de repunere în termenul de declarare a apelului.
În baza art. 421 pct. 1 lit. a Cod procedură penală respinge ca tardiv apelul declarat de inculpatul V. V., fiul lui D. și T., născut la 17.09.1985 în municipiul Medgidia, jud. C. CNP_, în prezent deținut în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, jud. C., împotriva sentinței penale nr. 1133/27.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva sentinței penale nr. 1133/27.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
În baza art. 423 alin. 2 Cod procedură penală desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând:
Face aplicarea art. 43 alin. 1, 5 Cod penal, art. 75 alin. 2 lit. a, b Cod penal, art. 76 alin. 1,3 Cod penal și art. 79 alin. 3 Cod penal și menține pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată inculpatului V. V..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul V. V. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
În baza art. 272 Cod procedură penală suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu - avocat G. T. N. se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.06.2015.
Președinte,Judecător,
M. D. M. C. C.
Grefier,
C. A.
Jud.fond Ș. P.
Red.dec.jud.M.D.M./6 ex./01.07.2015
| ← Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 569/2015. Curtea de... | Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|
